Bioelectricitatea

- Referat Biofizică – Marcu Cristina AMG 1

Bioelectricitatea se referă la câmpurile electrice şi magnetice produse de materia

vie. Unele animale, cum ar fi rechinii, pisicile de mare posedă senzori bioelectrici,
altele cum ar fi păsările migratoare, se crede că se orientează, cel puţin parţial, în
funcţie de câmpul magnetic al Pământului.

Potenţialul de repaus- intre faţa externă şi cea internă a membranei celulare,

chiar şi în repaus, există o diferenţă de potenţial electric numită potenţial de
repaus, cu valori de ordinul milivolţilor (între – 50 mV şi –100 mV).

Potenţialul de acţiune celular (local şi de tip tot-sau-nimic)

Prin potenţial de acţiune se înţelege o depolarizare trecătoare a membranei
celulare prin care interiorul celulei devine mai puţin negativ decât în stare de
repaus, având drept consecinţă scăderea diferenţei de potenţial de-o parte şi de
alta a membranei celulare. Există însă şi potenţiale de acţiune hiperpolarizante,
prin care interiorul celulei devine şi mai negativ decât în stare de repaus.
Potenţialul de acţiune este produs de un stimul sau poate fi rezultatul unei
activităţi celulare spontane, iar propagarea sa reprezintă impulsul nervos.
Potenţialele de acţiune sunt de două feluri:- potenţiale de actiune locale si
potenţiale de acţiune tot sau nimic.

Potenţialele de acţiune locale - sunt produse în urma acţiunii unor stimuli de

intensitate mică, cu valori sub valoarea de prag, numiţi stimuli subliminari. În
urma acţiunii stimulilor subliminari apare o depolarizare redusă a membranei,
proporţională cu amplitudinea stimulului 1 si care se propagă decremental sau cu
pierderi, pe distanţe scurte (scăderea amplitudinii potențialului de acțiune local se
face exponenţial cu distanţa de la locul de producere al acestuia). Rolul
determinant în declanşarea potenţialelor de actiune îl au canalele ioniceale căror
porţi se închid sau se deschid, ducând astfel la apariţia unor fluxuri ionice.
Potenţialele de acţiune de tip tot-sau-nimic-iau naştere în urma acţiunii unui
stimul intens care atinge o valoare critică, de prag. Interiorul celulei devine
pozitiv, potențialul de acțiune tot-sau-nimic având amplitudine constantă (odată
ce a fost declanşat). Potențialul de acțiune tot-sau-nimic se propagă pe distanţe
mari, fără pierderi (nedecremental), cu viteze mari. Amplitudinea potenţialului de
vârf, pragul şi viteza de propagare sunt caracteristici ale fibrei (sau celulei). Nu
toate celulele vii sunt capabile să producă potențial de acțiune tot-sau-nimic, ci
numai cele nervoase, musculare şi glandulare. Capacitatea tuturor celulelor vii de
a răspunde prin potenţiale de acţiune locale se numeşte iritabilitate. Proprietatea
de a răspunde prin potenţiale de acţiune tot sau nimic se numeşte excitabilitate.
Atât potențialul de repaus, cât şi curentii ionici transmembranari pot fi
determinaţi experimental. Pentru măsurarea potențialului de repaus se folosesc
microelectrozi de sticlă (metodă directă) sau substanţe fluorescente (metodă
indirectă).

Sinapsele neuronale - Contactul între doi neuroni sau dintre un neuron şi o celulă
musculară sau glandulară se realizează printr-o structură specializată numită
sinapsă. Sinapsele sunt de două tipuri: chimice si electrice.

Sinapsa chimică - prezintă un spaţiu presinaptic cu membrana presinaptica, un

spaţiu sinaptic de aproximativ 20-50 nm lăţime şi un spaţiu postsinaptic cu
membrana postsinaptică în care se află receptori şi canale ionice. În apropierea
membranei presinaptice există un mare număr de vezicule cu mediator chimic. La
sosirea unui potențial de acțiune local (depolarizare), membranele unor vezicule
(cca 40 nm) fuzionează cu membrana presinaptică şi conţinutul este expulzat prin
exocitoză în spaţiul sinaptic (semnalul electric al potențialului de acțiune este
tradus în semnal chimic).
Moleculele de mediator (mesager prim) se combină cu moleculele receptoare din
membrana postsinaptică, activându-le. Acestea vor comanda deschiderea porţilor
canalelor ionice. În celula postsinaptică vor intra ioni şi în acest fel este generat un
potențial de acțiune local. Semnalul chimic este transformat în semnal electric.
Datorită faptului că mediatorul trebuie să străbată spaţiul sinaptic dintre cele
două celule adiacente şi întârzierii eliberării mediatorului faţă de momentul sosirii
potenţialului de acţiune, sinapsa chimică introduce o întârziere de minimum 0,3
ms, uneori chiar şi 5 ms. Transmisia informaţiei este unidirecţională.
Sinapsa electrica - funcţionează fără mediatori chimici, agentul mediator fiind un
curent ionic. Sinapsele electrice nu sunt atât de răspândite ca sinapsele chimice.
Se găsesc, de exemplu, în anumite părţi ale creierului sau între celulele receptoare
şi cele orizontale în retină. Spre deosebire de sinapsa chimică o sinapsă electrică
are un spaţiu sinaptic de numai 2 - 4 nm, prezentând o continuitate a citoplasmei
între celula presinaptică şi cea postsinaptică, prin canale. Datorită acestei
continuităţi, o variaţie de potenţial la nivelul membranei presinaptice induce o
variaţie similară în membrana postsinaptică. Transmiterea este directă şi de aceea
foarte rapidă. Spre deosebire de sinapsa chimică, în cea electrică transmiterea
este practic instantanee şi nu se poate face o gradare în intensitate. În sinapsele
electrice transmiterea poate fi bidirecţională, spre deosebire de cele chimice în
care este unidirecţională.

Bioexcitabilitatea - Excitantul sau stimulul reprezintă o variaţie suficient de

intensă, îndelungată şi bruscă a proprietăţilor mediului, care poate să producă
excitarea sistemului biologic. Un stimul este caracterizat de anumiţi parametrii:
formă, amplitudine, durată, frecvenţă de repetiţie. Excitarea reprezintă
fenomenul prin care excitantul modifică permeabilitatea membranei celulare
pentru ioni (închiderea sau deschiderea canalelor ionice). Un factor fizic sau
chimic este excitant dacă este capabil să determine într-un fel sau altul
deschiderea porţilor canalelor ionice. Excitaţia celulară reprezintă totalitatea
fenomenelor care au loc în celulă ca urmare al excitării acesteia de către factorii
excitanţi. Excitaţia are aspecte: electrice (potențial de acțiune), optice (modificări
ale transparenţei, refringenţei şi activităţii optice a celulei), radiante (emisie de IR,
vizibil, UV), chimice (hidroliza ATP, producere de NH3 etc.), calorice (producere şi
absorbţie de căldură). Excitabilitatea este proprietatea unui sistem biologic de a
răspunde prin excitaţie la acţiunea excitanţilor (stimulilor).

Bibliografiehttp://biofizica-umfcd.ro/lectures/curs_fam/index.html