Subiecte MAP

1. Descrieti principiul de functionare a unui biosensor

Biosenzorii reprezintă sisteme biologico - electronice selective integrate ,
formate dintr-un receptor biologic activ, un traductor şi un sistem electronic
de amplificare, prelucrare şi afişare date. Receptorul biologic activ
furnizează informaţii analitice specifice ce permit recunoaşterea unei
anumite specii biologice sau chimice dintr-un amestec complex ce compune
materia analizată, urmată de determinarea cantitativă sau semicantitativă a
acesteia. Receptorul biologic activ al biosenzorului poate fi format din
enzime, anticorpi , microorganisme, lektine, aptamer, DNA şi tesuturi
umane sau animale imobilizat pe un suport. În urma interferenţei dintre
receptorul biologic activ şi substanţa de analizat rezultă modificări ale
soechiometriei reactanţilor şi produselor de reacţie care provoacă la rîndul
lor, în funcţie de sistemele biologice active folosite, evoluţia proporţională
ale valorilor unor mărimi fizicochimice precum : sarcină electrică, absorbţie/
emisie fotonică, temperatură, indice de refracţie, grosime de strat, valori care
sînt convertite cu traductoare de tip: amperometric, pH-metric, detector
fotometric, termic, refractometric, piezooscilator , rezonator plasmonic în
semnale electrice proportionale cu concentraţia speciei urmărite în materia
analizată.

2. Exemple de biosenzori electrochimici

Sînt deosebit de performanţi, au aplicaţii largi şi se bazează pe detecţie
electrochimică de tip amperometric sau de tip potenţiometric.
Biosenzor enzimatic amperometric şi conductometric
Biosenzorul enzimatic descris în continuare foloseşte drept catalizator
enzime de tip oxidază şi este destinat determinării rapide şi in situ a
concentraţiei unor specii chimice sau biologice.
Cel mai reprezentativ biosenzor enzimatic este cel de glucoză folosit la scară
largă pentru determinarea glucozei din sînge la diabetici şi la sportivi.
 3. Descrieti un biosenzor enzimatic amperometric şi conductometric

4. Ce este fluorescenţa, fosforescenţa, chemoluminiscenţa

Fluorescenţa, fosforescenţa şi chemoluminiscenţa sînt fenomene optice de emisie

fotonică, cunoscute sub denumirea de luminiscenţă , pentru producerea lor fiind
necesară excitarea moleculelor care, prin spectre de emisie moleculară specifice,
permit analize chimice calitative şi cantitative ale substanţelor cărora le sînt
specifice aceste fenomene. Fluorescenţa şi fosforescenţa se aseamănă prin faptul că
iau naştere prin absorţie de fotoni , motiv pentru care poartă şi denumirea de
fotoluminiscenţă . Deosebirea între fluorescenţă şi fosforescenţă constă în faptul că
fluorescenţa încetează instantaneu dacă încetează excitaţia, iar fosforescenţa
durează un timp după încetarea excitaţiei fotonice. De regulă lungimea radiaţiei de
fluorescenţă este mai mare decît lungimea de undă a radiaţiei de excitare
( deplasare Stokes). Atunci cînd lungimea de 11 undă a radiaţiei de fluorescenţă
este egală cu lungimea de undă a radiaţiei de excitare se vorbeşte de fluorescenţă
de rezonanţă. Chemoluminiscenţa se bazează pe spectrul de emisie a unei specii
excitate ce ia naştere în timpul unei reacţii chimice.

5. Descrieti un biosenzor de bioluminiscenta

Biosenzorul de bioluminiscenţă descris este de dimensiuni reduse, compact şi

autonom destinat identificării şi determinării concentraţiei unor specii biologice
care pot da reacţii luminiscente. Materia analizată poate să se prezinte sub formă
solidă, lichidă, pulverulentă sau sub formă lichidă îmbibată în suporturi lamelare
poroase. In acest scop măsurarea radiaţiei difuze de luminiscenţă se realizează
folosindu-se un pachet opto-electronic format dintr-o lentilă colectoare, un filtru de
interferenţă şi un detector de mare sensibilitate de tip CCD, întreaga structură fiind
montată intr-un tub metalic cilindric de mici dimensiuni ce are în partea superioară
electronica de interfaţare de tip USB .

6. Descrieti un biosenzor tip sonda fluorometrica

Sondele fluorometrice portabilă de mici dimensiuni destinate determinării valorii

fluorescenţei unei specii chimice sau biologice şi convertirea acesteia în unităţi de
concentraţie prin intermediul unui soft specific fiind conectată la un laptop sînt
deosebit de utile la analiza in situ . Fluorescenţa, alături de fosforescenţă şi de
chemoluminiscenţă, stă la baza unor metode fotometrice moderne de analiză
instrumentală. Anumite specii chimice sau biologice prezintă proprietatea de
reemisie fotonică luminoasă, pe anumite lungimi de undă specifice, atunci cînd sînt
iradiate tot cu energie luminoasă. Reemisia are loc totdeauna la lungimi de undă
superioare celor de iradiere şi poartă denumirea de fluorescenţă atunci cînd
reemisia încetează imediat după iradiere şi de fosforescenţă atunci cînd reemisia
persistă un anumit timp după încetarea iradierii.

7. Ce este rezonanta plasmonică de suprafata

La rezonanţa plasmonică de suprafaţă ( SPR) o radiaţie monocromatică polarizată

cade pe o suprafaţă subţire de aur sau argint depusă pe faţa unei prisme de sticlă de
unde este reflectată. Fotonii radiaţiei laser incidente interferă cu electronii liberi ai
aurului sau argintului şi formează o aşa numită structură plasmonică . La ora
actuală SPR constituie una din cele mai performante metode pentru determinarea
unor creşteri masice extrem de mici de ordinul 10-15 g ( femto grame).

8. Descrieti biosenzori bazati pe rezonanta plasmonică de suprafata

Asa cum s-a arătat în scopul determinarii grosimii filmelor în zona activă a
biosenzorilor sînt folosite aparate şi echipamente bazate pe rezonanţa plasmonică
de suprafaţă (SPR) ce permite măsurarea unor variaţii de masă extrem de mici sau
a unor grosimi de strat în domeniul nm. Tehnica folosirii rezonanţei plasmonice de
suprafaţă (SPR) pentru determinarea de creşteri de masă şi de grosimi de strat este
relativ simplă şi constă în transmiterea unei radiaţie monocromatice, emisă de o
diodă laser sau de un LED, perpendicular pe latura unei prisme echilaterale de
sticlă , latură care este acoperită cu un strat foarte subţire de metal ( zeci de nm), de
regulă aur sau argint, efectul iradierii metalului depus pe prismă are urmări asupra
structurii electronice a acestuia el răspunzînd iradierii printr-un aşa numit cimp
evanescent care duce pe de-o parte la modificarea valorii unghiului şi intensităţii
reflecţiei specifice metalului depus . De asemenea orice modificare a condiţiilor
dielectrice în imediata vecinătate exterioară a stratului de metal depus pe prismă ,
prin apariţia unei specii chimice sau biologice noi , duc la schimbarea condiţiilor
de rezonanţă prin deplasarea peak-urilor ce reflectă absorbşia de energie fotonică,
deplasarea acestor peak-uri fiind proporţională cu cresterea de masă ( de grosime
de strat) pe suprafaţa exterioară a stratului metalic. Rezonanta plasmonică de
suprafaţă are utilizări importante în bioanalitică în special ca senzori de afinitate in
analiza de interacţiune biomoleculară fără markeri (BIA) , pe suprafaţa stratului
metalic pot fi imobilizati parteneri de 10 legare foarte diferiţi .

9. Descrieti un biosenzor bazat pe microbalanta piezoelectrică

Microbalanţa piezoelectrică reprezintă un sistem de măsurare foarte sensibil a

variaţiilor de masă folosit cu precădere în aplicaţii de biosenzori dar şi în alte
aplicaţii unde se reclamă măsurarea cu mare sensibilitate a unor variaţii masice
extrem de mici cu rezoluţii de pînă la 80 . 10- 15g (10-15g = 1 femtogram).
Microbalanţa piezoelectrică se bazează pe modificarea frecvenţei de rezonanţă f a
oscilaţie a unui detector piezoelectric ca urmare a modificării masei m pe cele
două suprafeţe 2A ale oscilatorului Din punct de vedere constructiv o piezobalanţă
se compune un sistem oscilator format dintr-un generator electronic de înaltă
frecvenţă şi un oscilator piezoelectric cu două feţe planparalele, denumit cip
piezoelectric pe care se depune o componenta biologic activă ca receptor în măsură
să ducă la interferenţe cu specia urmărită ceea ce duce la modificări de masă la
suprafaţa piezocipului sesizate prin modificarea frecvenţei de rezonanţă. Peste
microcipurile de cuarţ cu depunere de biomaterial receptor sînt trecute fie cantităţi
mici din substanţa de analizat în flux continuu fie microcipul este scufundat în
substanţa de analizat unde este menţinut un anumit timp

10. Comparați tehnicile spectrometrice cu tehnicile cromatografice

Analiza cromatografica include mai multe metode de separare si totodata de

analiza a componentilor amestecului din proba. Separarea precede analiza si se
realizeaza prin repetarea, de un numar mare de ori, a echilibrului de distributie
între doua faze. Una dintre faze este imobila si poarta denumirea de faza stationara
(aflata de regula într-un tub numit coloana) iar cealalta - faza mobila, denumită și
eluent , se deplaseaza prin golurile primei faze.

Spectrometria de absorbţie moleculară efectuate în cele trei domenii spectrale UV-

VIS-IR nu are în schimb aceleași performanțe în ce priveşte analiza calitativă şi
cantitativă. Astfel, datorită unor maxime de absorbţie clar delimitate spectral în
domeniul UV-VIS, acest domeniu este folosit preponderent în analiza cantitativă.
Datorită bogaţiei de informaţii privind identificarea naturii speciilor chimice
domeniul IR este folosit preponderent în analiza calitativă şi mai puțin pentru
analiza cantitativă deoarece rezoluția de măsurare a suprafeței peak-urilor este mai
slabă datorită îngustimii acestora.

11. Mărimi caracteristice cromatografiei

 Peak- urile cromatografice. În cazul prezentat în fig.1, cele doua semnale sau
vârfuri sunt denumite peak-uri care sint valorificate în toate metodele
cromatografice în scopul analizei calitative si cantitative a speciilor prezente
in amestecul analizat. In acest sens inălțimea peak-ului sau suprafața lui
reprezintă o măsură a concentrației speciei chimice și timpul de sosire la
detector ( denumit timp de retenție) reprezintă o caracteristică a naturii
specie
 Timpul mort, tM - este timpul în care un component, complet neretinut de
catre faza stationara, parcurge coloana si tuburile de legatura pâna la
detector.
 Timpul de retentie, tR - o marime caracteristica pentru fiecare component al
amestecului separat de coloana - reprezinta timpul scurs de la injectarea
probei si aparitia maximului de concentratie în detector.
 Volumul de retentie, VR este volumul de eluent corespunzator timpului de
retentie (legat de timpul tR prin intermediul debitului eluentului, Qe)
 Timpul de retentie ajustat, tR'- introdus în cromatografie pentru a se putea
compara timpii masurati pe coloane diferite, în cazul aceluiași component
 Volum de retentie ajustat( VR' = VR – VM)

12. Cromatografia de gaze. Schema de principiu și elemente constructive

 Schema de principiu a unui gazcromatograf.

1-butelie de gaz purtător, 2-reductor de presiune, 3 - manometru de înaltă

presiune, 3- manometru de joasă presiune, 5- regulator de presiune şi debit, 6-
seringă de injecţie pentru substanţe de analizat în stare iniţială lichidă, 7-dispozitiv
de evaporare rapidă , 8-cuptor termostatat de încălzire, 9- coloană cromatografică
tubulară, 10- detector, 11- amplificator electronic, 12- sistem electronic de achiziţie
prelucrare şi afişare date, 13 – calculator, 14- imprimantă

13. Descrieți un detector folosit la cromatografia de gaze

Detectorul de ionizare cu flacără, figura 6, este un detector folosit pentru substanţe

organice ( hidraţi de carbon) ce are aplicaţia de bază la cromatografele de gaze
deoarece îmbină o sensibilitate ridicată cu robusteţea. Principiul detectorului se
bazează pe măsurarea conductivităţii electrice unei flăcări de hidrogen plasată între
doi electrozi. Substanţele de analizat sînt transportate în flacără cu un gaz purtător
unde sînt ionizate termic datorită aportului de căldură din flacără. În felul acesta în
cîmpul electric dintre cei doi electrozi apare un curent ionic măsurabil care este
înregistrat în funcţie de timp de către înregistrator sub formă unor vîrfuri (Peak-uri)
cu aplicaţii în analiza chimică calitativă.

Schema de principiu a detectorului gazcromatografic de tip FID.

1-arzător, 2-flacără de hidrogen, 3,4- electrozi colectori de electroni, 5 –

amplificator electronic, 6- sistem electronic de prelucrare şi afişare.
14. Ce este spectroscopia moleculara

Spectrofotometria (spectrometria) moleculară se ocupă cu analiza calitativă şi

cantitativă a spectrelor de absorbţie în domeniul spectral ultraviolet-vizibil (UV-
VIS) a substanţelor anorganice sau organice în stare lichidă sau gazoasă. Din cauza
faptului că în domeniul UV-VIS nu toate substanţele sau elementele chimice au
spectre de absorbţie cu maxime clare analiza calitativă nu este atît de
reprezentativă ca cea cantitativă în acest spectru. La analiza cantitativă se
procedează la fotometrarea (măsurarea) intensității radiaţiei absorbite la o anumită
lungime de undă (ce se găseşte în zona maximului de absorbţie) de unde vine și
termenul de fotometrie, aceasta fiind una din cele mai utilizate metode din cadrul
analizei instrumentale cantitative la substanţe lichide și cuprinde domeniul
ultraviolet şi vizibil.

15. Alegerea lungimii de unda si a grosimii de strat

În funcţie de structura moleculară o substanţă absoarbe mai multă sau mai puţină
lumină de o anumită lungime de undă. Valoarea lungimii de undă la care se fac
măsurătorile fotometrice se alege din spectrul de absorbţie al respectivei substanţe
încît să fie satisfăcută condiţia unei absorbţii (absorbanţe) cît mai ridicate ceea ce
duce la o sensibilitate maximă a măsurătorii.

Pentru a realiza o grosime de strat constantă sînt folosite cuve paralelepipedice din
sticlă optică specială în care se introduce substanţa de analizat. Cu cît este mai lung
drumul parcurs de lumină prin cuvă cu atît mai multe entităţi atomice sau
moleculare ale speciilor vor fi atinse de acesta şi cu atît mai mare este cantitatea de
lumină absorbită, absorbţia crescînd exponenţial cu drumul parcurs de lumină.

16. Masurarea concentratiei. Legea lambert - Beer

a - coeficient de absorbţie molar (coeficient de extincţie molar) ce reprezintă o
mărime specifică speciei sau speciilor chimice analizate

b - grosimea stratului străbătut de radiaţie

c - concentraţia substanţei

Această lege stă la baza analizei cantitative colorimetrice şi fotometrice. Mai

trebuie specificat că la folosirea legii Lambert-Beer, pentru determinarea
concentrației pe cale fotometrică, se face abstracţie de fenomene fizice precum
difuziune, refracţie, polarizare, a căror influență asupra rezultatelor determinărilor
de concentrație este minoră.

17. Abateri ale Legii lambert – Beer

Aşa cum rezultă din legea Lambert - Beer, pentru o anumită substanţă dată şi o
grosime de strat precisă, dependenţa între absorbanța A şi concentraţie c este
lineară, figura 12. Această dependenţă este valabilă însă numai în domeniul
concentraţiilor mici de pînă la 10-2 mol/l. În asemenea soluţii diluate fiecare
moleculă a substanţei de analizat absoarbe lumină monocromatică independent de
moleculele vecine. La concentraţii mai mari se ajunge la erori importante de
măsurare. Determinarea concentraţiei pe cale fotometrică şi la soluţii concentrate
constă în diluarea controlată a acestora sau dacă nu este posibil folosirea unor cuve
de grosime mai mică. Dimpotrivă, dacă concentraţiile sînt foarte mici, sub limita
de detecţie, se folosesc cuve cu grosimea stratului de soluţie mare (pînă la 100 mm
la lichide şi sute de mm la gaze) Dacă substanţa analizată îşi modifică proprietăţile
fizico-chimice în funcţie de concentraţie apar abateri de la liniaritate, figura 12.
Aceste abateri pot avea două cauze: chimice şi fizice. Cauzele chimice sînt
generate de modificarea coeficientului molar de extincţie (de absorbţie) ca urmare
a apariţiei unor reacţii chimice la diferite concentraţii. Asemenea reacţii deplasează
echilibrul chimic, pot apărea complecşi, se modifică indicele de refracţie.

18.Vâscozimetrul cu bilă căzătoare liber și vâscozimetrul Engler

Dacă o bilă de diametru db este lăsată să cadă liber intr-un cilindru de sticlă umplut
cu lichidul a cărui vâscozitate se doreşte a se determina aceasta cade cu viteză de
cădere v c constantă forţele gravitaţionale fiind în echilibru cu forţele rezistive
rezultate din deplasarea bilei, valoarea vitezei de cădere vc fiind proporţională cu
vîscozitatea dinamică η

Ca atare determinarea vâscozităţii dinamice prin procedeul bilei căzătoare liber se

rezumă la măsurarea unui timp în care o bilă, dintr-un anumit material, parcurge
în cădere liberă prin lichidul cercetat un drum prestabilit marcat prin două repere
pe cilindrul de sticlă, figura 1. Trebuie avut în vedere că relaţia (3) este valabilă
numai la determinări curente pentru soluţia a cărei valoare a densităţii a fost
inclusă în constanta K1 .

La un lichid Nenewtonian relaţia între rata forfecării şi debitul volumetric este la

început necunoscută, motiv pentru care cu ajutorul relaţiei de mai sus se calculează
prima dată o rată a forfecării aparentă după care se practică o corecţie care ţine
cont de comportarea Nenewtoniană. In ce priveşte presiunea necesară curgerii
aceasta poate fi realizată cu un gaz sub presiune, cu ajutorul unui piston sau prin
curgere hidrodinamică sub presiunea colanei de lichid ce se găseşte deasupra
capilarei. Afară de măsurarea debitului volumic ca expresie a vâscozităţii aceasta
mai poate poate fi determinată şi prin timpul în care un volum precis de lichid
trece prin curgere liberă prin orificiul capilarei , pe acest principiu se bazează
vâscozimetrul Uhbelohde şi vâscozimetrul Engler.

19. Vâscozimetrul cu bilă rostogolită în cilindru înclinat si Vâscozimetrul cu

bilă suspendată

La acest tip de vâscozimetru bila se rostogoleşte într-un cilindru de sticlă inclinat

mai mare de 10°, figura 3. Prin modificarea înclinării cilindrului forţa
gravitaţională poate fi modificată uşor şi repede adaptând sistemul de măsurare la
diverse domenii de vâscozitate, ca dezavantaj trebuie menţionată forma de curgere
complexă ce apare în aceste cazuri.

Vâscozimetrul cu bilă suspendată

La vâscozimetrele cu bilă prezentate mai sus densitatea soluţiei trebuie să fie

cunoscută ca valoarea ei să fie cuprinsă în constantă, de asemenea cilindrul de
măsurare şi soluţia trebuie să fie transparente iar vâscozitatea soluţiei cercetate să
nu fie foarte mare. La vâscozimetrul cu bilă suspendată aceste restricţii sunt
eliminate . O bilă este impinsă sub acţiunea unor greutăţi şi a unui sistem de
pârgii in soluţia cercetată care se găseste într-un cilindru metalic termostatat. Ca şi
la vâscozimetrele precedente se măsoară timpul în care bila parcurge un anumit
drum urmărit cu un ceas comparator

20.Vâscozimetrul rotativ

La vâscozimetrele rotative un corp rotativ se roteşte faţă de un corp

static între acestea găsindu-se lichidul cercetat , se măsoară momentul de rotaţie
sau turaţia care sunt în relaţie directă cu tensiunea de forfecare respectiv cu rata
forfecării în funcţie de geometria corpurilor de contact care pot fi de tip cilindii
oaxiali, con-placă , sau disc-disc

21. Vâscozimetre capilare

La vâscozimetrele capilare un lichid este trecut sub o diferenţă de Δp

presiune printr-o capilară de diametru d şi lungime l cu această ocazie curge un
debit volumic care este măsurat corespunzător. Ca şi în cazurile precedente pentru
a se putea măsura vâscozitatea este necesară cunoaşterea tensiunii de forfecare
şi a ratei de forfecare în locul măsurării care în cazul concret al vâscozimetrului
capilar se ia zona cu tensiunea de forfecare maximă care este peretele interior al
capilarei corespunzător cele două mărimi se vor numi tensiune de forfecare de
perete τ p şi viteză de forfecare .
 22. Ce este tensiunea superficială si tensiunea limita de strat

Tensiunea superficială este o manifestare a forţelor moleculare ce apar in

lichide atunci când acestea sunt in contact cu un mediu gazos. Între moleculele din
interiorul unui lichid şi moleculele unui gaz în contact cu lichidul au loc
interferenţe care duc la formarea unui strat limită atunci când speciile chimice
diferite participante sunt insolubile una în alta.

Prin tensiunea limitei de strat se înţelege efectul care se manifestă între două
faze lichide sau două faze de tip solid - lichid. La tensiunea limită de strat se
suprapun forţele moleculare ale fazelor lichide care interacţionează prin stratul
limită. Valoarea tensiunii limitei de strat nu poate fi dedusă din tensiunle
superficiale ale fazelor prezente.

23. Câte metode cunoasteti pentru determinarea tensiunii superficiale

( enumerati metodele)

Există mai multe metode şi aparate pentru determinarea tensiunii superficiale ,

fiecare prezintă avantaje şi dezavantaje specifice.

 Metoda măsurăţii forţei de ridicare

 Metoda măsurării înălţimii capilare
 Metoda stalagmometrică
 Metoda gravimetrică
 Metoada măsurarii volumului unui anumit număr de picături
 Metoda măsurarii volumului unei picături de lichid
 Metoda măsurarii unghiului de contact,
 Metoda dinamică,

24. Determinarii tensiunii superficiale prin metoda măsurăţii forţei de

ridicare

Una din metodele cele mai utilizate pentru determinarea tensiunii

superficiale (  ) a unei soluţii apoase , la care se poate considera că umectare este
ideală şi unghiul de contact (   0 ), este cea a măsurării forţei necesare pentru
realizarea unei suprafete noi suplimentare adiţionale. În acest scop se extrage din
soluţia analizată cu un dinamometru electronic , pe o înălţime (dh), fie:

- un cadru metalic închis pe orizontală cu o sârmă de lungime (l)

- un inel închis de diametru (d) din sârmă

- o placă metalică subţiri de lăţime (b)

Aria suprafeţei limită apărută suplimentar ca urmare a ridicării acestor

structuri încet din soluţie are pentru cadrul de sârmă şi placă expresia : dA = 2.
l .dh

25. Determinarii tensiunii superficiale prin metoda capilară

Metoda se bazează pe măsurarea inălţimii de ridicare a lichidului într-o

coloană capilară ca urmare a forţei ascensionale dată de tensiunea superficială ,
figura 5. Un lichid urcă într-o capilară atâta timp până când presiunea capilară a
coloanei de lichid din capilară corespunde presiunii atmosferice deasupra
meniscului de lichid din capilară, din echilibrul forţelor se calculează tensiunea
superficială

26. Determinarii tensiunii superficiale prin metoda picurarii repetate

Aceste metode se bazeaza pe legătura care există între tensiunea superficial a

unei picături de licid, în crestere lentă, alimentată continuu printr-o capilară, şi
greutatea picături. Atunci când greutatea picăturii este mai mare decât valorea
tensiunii superficiale, aceasta cade intr-un vas colector.

27. Determinarii tensiunii superficiale prin metoda măsurarii unghiului de

contact

La contactul unui lichid cu un corp solid in prezenţa unui mediu gazos

inconhjurător legatura intre unghiul de contact θ, a unei picături lichide, depusă pe
corpul solid, tensiunea superficială ce se manifesta la limita fazelor lichid-gaz , şi
tensiunea limită de strat σ ce se manifesta la limita fazelor intre lichid şi solid şi
energia libera de suprafaţă a corpului solid
 28. Determinarea dinamică a tensiunii superficial

Metoda constă în determinarea tensiunii superficiale a unui lichid, prin

măsurarea vitezei de creștere a ariei suprafeței plane a unei picături din lichidul
analizat depusă pe o lamelă metalică, vibrată la rândul ei electrodinamic sub
acțiunea unei oscilații sinusoidale, de frecvență și amplitudine constantă.

29. Definiti textura alimentelor

Textura unui aliment este o descriere organoleptică a acestuia realizată pe

cale senzorial umana ( evaluare subiectivă ) sau pe cale senzorial instrumentală
(evaluare obiectivă).

30. Ce este profilul de textura. Definiti parametrii de textura care pot fi

determinati din analiza profilului de textura

Profilul de textură a alimentelor reprezintă o caracterizare globală avansată a

comportării produselor alimentare și a materiilor prime alimentare prin intermediul
răspunsului acestora la solicitări mecanice.

Profilul de textură este dat de următoarele caracteristici individuale de textură:

vâscozitate, fracturabilitate, duritate, penetrabilitate, adezivitate, coezivitate,
elasticitate, gumozitate, masticabilitate.

31. Descrieti un texturometru de laborator

Texturometrele de laborator reprezintă aparate destinate incercarii de textura

in conditii de laborator, ele avand o dispozitivare complexă, soft avansat si
posibilitatea realizării unor forte de incarcare de până la 5 kN. Orice texturometru
este echipat cu un dinamometru electronic, un senzor electronic de deplasare și
dupa caz (la cele complet automate) cu un sistem motorizat automat de deplasare.
Unui asemenea echipament i se atașează diverse dispozitive , cu ajutorul carora se
por realiza tipurile de solicitari cu sarcini liniar crescatoare

32. Descrieti un texturometru echipat cu un dispozitiv pentru determinarea

adezivității unui aliment la un suport.

Dispozitivul folosit pentru determinarea adezivității alimentului cercetat la

un substrat se montează cu patru șuruburi în poziție verticală pe batiul unei mașini
universale de încercare a texturii alimentelor și este format dintr-un cilindru
metalic ce conține în interior un element Peltier alimentat de la o sursă de curent
continuu comandată de un senzor de temperatură, un regulator electronic de
temperatură și un calculator. Elementul Peltier este invelit în partea inferioară de o
izolatie termică, iar în partea superioară face contact cu o placă din tablă de cupru
pentru acumularea de căldură (frig) și mărirea vitezei de transfer spre partea
superioră plană a cilindrului metalic pe care se întinde sub forma unui film sau sub
forma unui strat semisolid uniform alimentul cercetat care este supus unor
solicitări de de tracțiune prin intermediul unui disc metalic, înfiletat pe sistemul de
deplasare al mașinii universale de încercare a texturii alimentelor. După inițierea
încercării se înregistrează automat, prin sistemul de solicitare și sistemul senzorial
proriu al mașinii universale de determinare a texturii, sistem format la rândul lui
dintr-o celula dinamometrică electronică, un motor , un surub de avans, un
reductor de turație și un senzor rotativ incremental de deplasare. In partea
inferioară dispozitivul mai dispune de o taviță metalică destinată preluării
excesului de aliment cercetat în vederea împiedecării scurgerii acestuia pe batiul
mașinii universale de încercare a texturii alimentelor.

33. Descrieti un texturometru portabil

Texturometrele portabile sunt aparate mobile de teren cu ajutorul carora se

pot realiza încărcări cu forţe de maxim 1 kN. Texturometrele portabile pot fi cu
aplicarea manuala a sarcinii asu cu aplicarea automata a acesteia. Din cauza vitezei
neuniforme de aplicare a fortei de solicitare a alimentului primele au performante
mai reduse decât cele cu aplicarea automata a sarcinii.

34. Descrieti câțiva parametrii de textura care pot fi determinați cu un

texturometru portabil

Parametrii : elasticitate, adezivitate, fracturabilitate, masticabilitate dar și o

serie de caracteristici mecanice precum: rezistența la compresiune, rezistența la
zdrobire, comportarea la încovoiere și rezistența la incovoiere, rezistența la
forfecare, comportarea vîsco-elastică, comportarea vîsco-plastică, comportarea și
rezistenta la extrudare.