1. Tehnici de caracterizare a mineralelor.

a. SEM
Microscopia electronică de scanare (SEM) este o tehnică nedistructivă care utilizează o sondă cu fascicul de
electroni pentru a analiza detaliile suprafeței până la scara nano. Când fasciculul de electroni lovește
eșantionul, eliberează electroni secundari din eșantionul detectat pentru a oferi o imagine bazată pe
topografia suprafeței. Microscoapele cu scanare electronică produc imagini de mărire înaltă, rezoluție înaltă,
determinând numărul, dimensiunea și morfologia particulelor mici.

Regiunea eșantionului evaluată prin analiza SEM poate fi, de asemenea, analizată pentru a identifica
elemente specifice care alcătuiesc regiunea eșantionului utilizând Spectroscopia de raze X cu dispersie de
energie (EDS). Razele X sunt, de asemenea, emise de pe suprafața eșantionului, care poartă o semnătură
energetică unică elementelor găsite în eșantion. Analiza SEM-EDS este o metodă excelentă pentru
determinarea dimensiunilor particulelor și a compoziției de bază. Este, de asemenea, o tehnică analitică
pentru efectuarea nanocaracterizării.

b. FT-IR
Spectroscopia în infraroșu transformată Fourier (FT-IR) este o tehnică analitică utilizată pentru identificarea
materialelor organice, polimerice și, în unele cazuri, anorganice.

Metoda de analiză FTIR utilizează lumina în infraroșu pentru a scana probele de testare și pentru a
determina proprietățile lor chimice.

Dispozitivul FTIR emite radiații. Radiația absorbită este transformată în energie vibrațională de către
moleculele eșantionului.

Fiecare moleculă sau structură chimică produce o amprentă spectrală unică. În acest fel, analiza FTIR este
un instrument excelent pentru identificarea chimică.

c. XRD
Difracția de raze X este o tehnică analitică de caracterizare a materialelor solide, organice sau anorganice,
intensitățile de difracție fiind generate în urma interacțiunilor radiațiilor X cu electronii atomilor din rețea.

Ȋn funcţie de modul în care se prezintǎ compuşii pe care dorim sǎ-i investigǎm folosim difracţie pe pulberi
cristaline sau difracţia pe monocristale. Informațile extrase prin cele două tehnici sunt utilizate pentru
caracterizarea structurală a rețelei cristaline.

Un avantaj important al XRD-ului este:

 rapiditatea obținerii de informații;

 este o metodă nedistructivă;
 este necesară o cantitate mică de probă.

Informațiile extrase din difractogramele de raze X pe pulberi sunt:

 Analiza calitativă de faze cristaline;

 Analiza de faze cantitative;
 Analiza microstructuralǎ, adică determinarea dimensiunilor cristalitelor, a tensiunilor din reţea şi a
probabilitǎţilor de defecte;
  Determinarea gradului de cristalinitate;
 Determinarea structurii cristaline din pulberi.

În cazul difracție de raze X pe monocristal se obține structura cristalină a compusului investigat.

d. Raman
Spectrometria Raman se ocupă cu studiul spectrelor de vibraţie-rotaţie ale moleculelor. Ca domeniu de
frecvenţe, spectrele Raman sunt situate între spectrele electronice (spectroscopia electronică) şi spectrele de
vibraţie (spectroscopia IR), suprapunându-se practic peste domeniul vizibil.

Spectrometria Raman permite analiza chimică rapidă şi non-distructivă a solidelor, pulberilor, lichidelor şi
gazelor. Spectrometria Raman constă în schimbarea frecvenței unei mici părți din lumina reflectată de
suprafața unui material, ca urmare a vibrațiilor atomice din moleculele acelui material. Astfel, spectrometria
Raman implică iradierea unei mostre de material cu o rază de lumină intensă, monocromatică, urmată de
colectarea fasciculului Raman reflectat, prin lentilele obiectivului unui microscop şi analizarea acestuia în
spectrometru pentru stabilirea spectrului Raman. Spectrul Raman obținut va prezenta vârfuri proeminente
ale căror deplasări Raman sunt caracteristice frecvențelor vibraționale ale atomilor din moleculele în care se
găsesc. De aceea, compoziția moleculară diferită a două probe de material poate fi pusă în evidență prin
compararea directă a deplasărilor Raman ale acestora.

e. XRF
Spectroscopia de fluorescență cu raze X (XRF) măsoară razele X caracteristice emise dintr-o probă după ce
este bombardată de radiații de mare energie.

Această tehnică analitică este utilizată pentru a măsura compoziția de bază a metalelor, ceramicii și
materialelor compozite.

XRF este o tehnică analitică nedistructivă care bombardează o probă cu raze X de mare energie, provocând
ionizarea atomilor probelor și scoaterea electronilor de pe orbitalele lor. Electronii expulzați sunt înlocuiți de
electroni care cad de pe alte orbite, iar electronii care cad emit raze X care au un nivel unic de energie în
funcție de ce orbită au venit și de cât de departe au căzut. Măsurând energia și cantitatea de raze X emise,
este posibil să se determine ce elemente sunt prezente în eșantion.

f. ICP-MS
Spectrometria de masă cu plasmă cuplată inductiv, ICP-MS, este o tehnică analitică de mare sensibilitate și
selectivitate utilizată pentru determinări elementale, bazată pe separarea, identificarea şi cuantificarea
componenţilor unei probe în raport cu masa lor. ICP-MS prezintă avantaje superioare faţă de alte tehnici de
analiză cum ar fi absorbţia atomică sau spectrometria de emisie optică:

 limite de detecţie pentru majoritatea elementelor egală sau mai bună decât a celor obţinute prin
spectroscopie de absorbţie atomică în cuptor de grafit (GFAAS);
 sensibilitatea ridicată şi semnalele scăzute de background permit limite de detecţie foarte scăzute;
 posibilitatea de a obţine informaţii izotopice;
 durata de analiză mică;
 posibilitatea de a măsura marea majoritate a elementelor, inclusiv elemente alcaline, alcalino-
pământoase şi unele nemetale.
2. Adsorbția ca proces de reținere a poluanților.

Adsorbția reprezintă în fizică fenomenul de reținere a moleculelor unei substanțe fluide (numite adsorbat) pe
suprafața unui corp lichid sau solid (adsorbant). Datorită grosimii sale mici, această suprafață (numită strat
superficial) poate fi considerată omogenă și având proprietăți specifice, diferite de cele ale fazelor separate.

Adsorbția este în general exotermă, fiind influențată de natura, concentrația și mărimea suprafeței de contact
a celor două faze; de asemenea, crește cu mărirea presiunii și cu scăderea temperaturii.

Intensitatea gradului de adsorbție este direct proporțională cu presiunea și invers proporțională cu

temperatura la care se află interfața adsorbant-adsorbit.

Adsorbţia este un proces eficient de îndepărtare a poluanților din apele uzate, a cărui largă aplicabilitate în
reducerea poluării mediului este datorată costului foarte scăzut şi varietăţii mari de materiale, naturale sau
sintetice, care pot fi utilizate ca adsorbanţi.

3. Tehnici de prelevare și pregătire a probelor de apă și sedimente din teren.

Recoltarea probelor de apă este o etapă deosebit de importantă în desfăşurarea procesului de analiză fizico-
chimică, bacteriologică sau biologică a apei, deoarece probele de apă trebuie să fie reprezentative, nu trebuie
să introducă erori în compoziţia şi calităţile apei datorită unei tehnici defectuoase sau a unor condiţii
incorecte de pregătire a materialului, cunoscut fiind faptul că erorile datorate unei recoltări
necorespunzătoare nu mai pot fi ulterior corectate.