Lucrare NPM

1. Explicați tehnicile STM și AFM.

Microscopul electronic de baleiaj cu efect tunel (STM) și microscopul de forţă atomică (AFM)
sunt cunoscute sub denumire generală de microscoape cu sondă locală. Un microscop cu sondă
de scanare folosește o sondă cu vârful extrem de fin (uneori terminându-se în doar câţiva
atomi), care trece peste o suprafaţă atingându-i contururile și formele.

STM- principiul metodei constă intr-o sondă microscopică mişcată cu precizie pe suprafaţa
membranei de examinat de către un element piezoelectric, sub control electronic. În timpul
baleierii se realizează, practic, condiţii pentru o interacţiune sau o separare constantă între
atomii terminali ai sondei şi cei ai suprafeţei examinate. Informaţia principală este profilul
tridimensional de interacţiune constantă. Microscopia de baleiaj prin efect tunel furnizează
imagini tridimensionale de înaltă rezoluţie ale suprafeţei unei probe conductoare, prin
măsurarea curentului apărut prin efectul tunel între probă şi sondă, când vârful acesteia
baleiază exponenţial cu distanţa dintre vârf şi probă. Procedeul este caracterizat de o înaltă
rezoluţie, imaginile obţinute fiind la o scară subnanometrică, dar este limitat de conductivitatea
probei, ceea ce restrânge aplicaţiile considerabil, având în vedere faptul că cele mai multe
membrane sunt realizate din materiale polimerice neconductive. Totuşi pot fi uizualizate
structurile unor materiale precum polietilena, atunci când sunt depuse pe un strat conductiv
(grafit pirolitic înalt orientat sau aur). Metoda este folosit la analiza membranelor
impermeabile, membrane de solubilitate sau folii.

AFM- microscopul cu Forța Atomică a devenit cea mai folosită tehnică a SPM-ului
( Scanning Probe Microscopy),servind doar pentru analiza topografica a suprafetelor. Cu
ajutorul AFMului se pot obține imagini tridimensionale ale suprafețelor (izolatoare sau
conductoare) cu o rezoluție nano lateral si subangstrom – vertical. Marele avantaj al AFMului
este ca poate opera in aer, vid si lichide la diferite temperaturi. Acest aparat este utilizat
atat in cercetarea fundamental, cât și la scală mai mare, în industrie AFMul având un rol
deosebit de important în dezvoltarea nanotehnologiei.

2. Tehnici de litografie utilizate în NPM

-Litografia – tehnică de transfer a copiei unei configurații geometrice pe o suprafață.

-Fotolitorafia – transferul copiei unei configurații geometrice pe suprafața unui material

fotosensibil (fotorezist), prin expunere la radiație UV.

-Tehnica Lift-off - realizază configurații în straturi metalice

• Etape:

1. Se configurează prin fotolitografie un strat rezist pe suprafața plachetei

2. Se depune un strat de metal, prin evaporare, peste stratul configurat de rezist

3. Se îndepartează rezistul (chimic sau in plasma), îndepărtându-se astfel și metalul de deasupra

-Vitroceramicile fluorescente fotosensibile pentru stocarea optică 3D a informației.

-Litografia cu fascicul de electron :

a) Litografia scrierii directe, pentru care se foloseşte un singur fascicul de electroni care este
scanat după o matrice pe suprafaţa unui material.

b) Litografia optică, pentru care se foloseşte proiecţia optică a fasciculului pe suprafaţa de

prelucrat, fie prin lentile obişnuite, fie prin lentile speciale sub forma unei plăci conductive
realizând o expunere de mare precizie şi de mare productivitate.

-Litografia cu raze X

-Litografia de imersiune

3. Obtinere organ artificial din bioceluloza

Membranele de bioceluloză s-au folosit ca șabloane pentru depunerea de fosfați de calciu prin
imersie succesivă în soluții de Ca (NO3) și (NH4) -HPO4, sub ultrasonare. În timpul reacției
chimice umede, fazele minerale s-au încărcat cu fibre de bioceluloză, conducând la formarea de
compozite hibride precursore. Acestea au fost supuse unei proceduri de liofilizare pentru a
păstra aspectul poros 3D și apoi la un tratament termic cu scopul de a îndepărta faza polimerică
și de a genera structuri cristalizate. Au fost obținute diferite tipuri de morfologii prin variația
vitezei de încălzire, precum și a temperaturii și perioadei de calcinare. Probele pregătite și cele
finale au fost investigate din punct de vedere compozițional și structural prin difracție cu raze X
și spectroscopie cu infraroșu cu transformare Fourier și care se referă morfologic la microscopia
electronică de scanare. Proprietățile magnetice au fost de asemenea evaluate pentru a
demonstra capacitatea materialelor obținute pentru dezvoltarea schemelor magnetice dedicate
aplicațiilor de țesuturitari.

4. Superparamegnetismul-valorificarea in sistemele vii - studiu de caz.

Superparamagnetismul este un comportament al materialelor feromagnetice sau ferimagnetice

care apare atunci când materialele sunt sub formă de granule sau nanoparticule mici. În
granulele de dimensiuni suficient de mici, magnetizarea se poate inversă spontan sub influența
temperaturii. Timpul mediu dintre două inversiuni se numește timpul de relaxare Neel. În
absența câmpului magnetic aplicat, dacă timpul folosit pentru măsurarea magnetizării acestor
granule este mult mai mare decât timpul de relaxare Neel, magnetizarea lor apare la zero: se
spune că acestea sunt într-o stare superparamagnetică. În această stare, un câmp extern poate
magnetiza granulele, că într-un material paramagnetic. Cu toate acestea, susceptibilitatea
magnetică a boabelor superparamagnetice este mult mai mare decât cea a materialelor
paramagnetice

Exemplu: nanoparticulele de magnetită au proprietăți paramagnetice; acestea sunt acoperite

cu biopolimeri, pot fi funcționalizate cu anumite grupări și le pot fi atașate structurii anumite
medicamente, proteine, etc, putând fi direcționate către un anumit organ, țesut sănătos sau
tumoral, prin aplicarea unui câmp magnetic extern. De asemenea, pot fi utilizate în eliberarea
controlata de medicamente sub acțiunea unui câmp magnetic.
5. Tehnica PLD + exemple in NPM

PLD (depunere laser pulsate) este o metoda versatilă larg folosită în domeniul producerii de
straturi subţiri, în particular din materiale şi combinaţii de materiale care nu pot fi procesate
decât cu mari dificultăţi prin alte metode.

Creşterea filmelor subţiri prin PLD oferă numeroase avantaje faţă de alte tehnici de depunere,
precum:

 sursa de radiaţie laser este exterioară incintei de depunere;

 marea majoritate a materialelor solide pot fi ablate laser şi depuse în strat subţire;

 rata de creştere a stratului se poate controla cu un grad mare de precizie (10 -2 -10-1
nm/puls);

 cantitatea de material ablată din ţintă este localizată în volumul plasmei generate;

 stoichiometria stratului depus coincide cu cea a ţintei;

 energia ridicată a speciilor ablate are ca efect obţinerea unor straturi extrem de
aderente.

Metoda PLD prezintă şi câteva dezavantaje care constau în :

 rata mică de depunere;

 domeniu de aplicaţie limitat la compuşi care nu sunt sensibili la descompunerea

termică şi la deteriorarea survenită pe durata procesării prin expunere prelungită la
radiaţia laser UV;

 aria restrânsă de depunere (nu mai mare de câţiva cm2).

 Aplicații PLD în NPM :

 Sinteza de oxizi metalici prin PLD;

 Depuneri de filme subţiri de ZnO pe materiale textile pentru aplicaţii biomedicale,

materiale inovative, care să asigure protecţia împotriva radiaţiilor UV şi a acţiunii
antifungice;

 Filme subţiri de HAp pure şi dopate depuse prin PLD pentru a obţine acoperiri
osteoconductive de HAp pe PMMA şi Si pentru implanturi neurochirurgicale;

 Filme nanostructurate de biosticle şi hidroxiapatită sintetizate prin PLD;

 Filme nanostructurate de HA pe meşe chirurgicale de Ti.

6. Ce este polaronul si care sunt implicatiile acestuia in NPM?

Un polaron este o cvasiparticulă fermionică folosită în fizica materiei condensate pentru a

întelege interacțiunile dintre electroni și atomii dintr-un material solid. Conceput polaron a fost
propus inițial de Lev Landau în 1933 pentru a descrie un electron care se deplasează într-un
cristal dielectric unde atomii se deplasează din pozițiile lor de echilibru pentru a controla
eficient încarcarea unui electron, cunoscut sub numele de nori de fonon. Acest lucru scade
mobilitatea electronilor și mărește masa efectivă a electronului.

7. Actiunea NP de argint in imagistica medicala: metoda de obtinere NP de argint eficiente in

imagistica - fiecare etapa desenata si explicata.

Atunci când dimensiunea unui material se apropie de scară nanometrica, proprietățile sale
fizice și chimice se modifică substanțial. Cel mai spectaculos fenomen este culoarea
strălucitoare a nanoparticulelor coloidale, care este rezultatul interacțiunilor electromagnetice
dintre lumina incidența și electronii de conductie din nanoparticulele metalice. În acest caz
lumina incidența se cuplează cu frecvența de oscilație a electronilor de conductie în
nanoparticulele de metal nobil, producând așa numitele rezonanțe plasmonice de suprafață
(SPR), care determina apariția unei benzi de absorbție intense în sprectrul vizibil. În cazul
nanoparticulelor metalice aceste SPR sunt localizate la suprafață nanoparticuleor și se numesc
rezonanțe plasmonice de suprafață localizate (LSPR). Atfel, nanoparticulele de Ag sunt utilizate
ca agenți de constrast în imagistica medicală.

Metode de obținere a nanoparticulelor de argint:

I. Biosinteza de nanoparticule de Ag folosind extract de plante

II. Sinteza Nanoparticulelor Anizotrope de Argint Mediata de Chitosan

Primul pas: Prepararea soluției de germeni de creștere  

 Pentru a sintetiza nanoparticule de argint de dimensiune și formă controlabilă, am

dezvoltat o metodă de sinteză mediată de germeni de creștere . Pentru această a

fost preparată o soluție stoc de particule de argint, numite “germeni
de creștere”, prin reducerea azotatului de argint cu borohidrura de
sodiu la temperatura gheții. 
Al doilea pas: Creșterea nanoparticulelor triunghiulare de argint  

 În al doilea pas a fost preparat un amestec de soluție de germeni de creștere, citrat de

sodiu, acid ascorbic și chitosan, care a fost apoi încălzit și menținut la temperatura de
35±2 °C. Peste acest amestec s-au adăugat picături de azotat de argint sub continuă
agitație magnetică. Reacția s-a finalizat într-un interval de 5 minute, timp în care
culoarea soluției s-a modificat de la incolor la galben, apoi portocaliu, roz, mov, albastru,
turcoaz și, în final, verde închis.