OLED( Organic Light Emitting Diode )

Istoria OLED-ului ( Organic Light Emitting Diode ) ncepe din anii 1960. Partea
organic din OLED se refer la materialele organice. Carbonul este baza tuturor materialelor
organice. LED provine de la Light Emitting Diode i descrie procedul de conversie a energiei
electrice n lumin. n acea vreme, displayurile erau dispozitive destul de simple i mici, la un
cost redus. Industria nu era destul de ambiioas pentru a cere afiare grafic sau mcar liniar,
de accea se cuta un dispozitiv ce putea s afieze o singur liter sau cifr. Cteva tipuri de
dispozitive alfa numerice au fost create. Acestea se bazau pe filamente incandescente, poriuni de
filament erau necesare pentru a afia o liter sau un numr. Aceste dispozitive erau n realitate
construite din tuburi vidate cu o via relativ scurt.O mare importanta in OLED le au straturile
subtiri din materiale organice.

Straturile subiri din materiale organice pot fi depuse uor pe diferite tipuri de substraturi i
prin diverse metode. Proprietile optice ale acestor filme sunt dup cum se tie strns legate de
morfologia lor. Conform teoriei excitonice exist o dependen puternic ntre grosimea acestor
filme i proprietile lor optice. La momentul actual exist un numr mare de metode de
depunere a straturilor organice att din faz solid ct i din soluie. Metodele adecvate pentru
materialele organice cu molecula mic fiind cele care implic evaporarea n vid, datorit
solubilitii sczute iar pentru pentru materialele organice cu molecula nare i pentru polimerii
conjugai metodele de depunere adecvate sunt cele din soluie.

1. Depunerea n vid

Se pot depune n vid materialele cu mas molecular mic i care nu sufer transformari
stoichimetrice. De asemenea un alt factor care pledeaz pentru depunerea n vid este solubilitatea
materialului. Daca acesta este greu solubil n solvenii uzuali, trebuie aleas o metod de
depunere care s nu implice solvent. Un avantaj datorat faptului c nu se lucreaz cu solvent este
acela c se pot depune mai multe straturi din diferite materiale putndu-se astfel realiza structuri
cu mai multe straturi organice.

Proprietile electrice macroscopice sunt impuse de cristalinitatea filmului . Prin depunerea

n vid se pot obine filme cu o cristalinitate ridicat fcnd din metodele de depunere n vid
metode preferabile celor n care se lucreaz cu solvent.
 2. Evaporarea termic n vid

Evaporarea termic este una dintre cele mai folosite metode de depunere n vid i const n
doi pai i anume evaporarea substanei care se dorete a fi depus urmata apoi de condensarea ei
pe un suport adecvat.

La evaporarea termic materialul este ncalzit prin efect Joule. La ncalzirea substana va
ncepe s se evapore fie nainte de temperatura de topire fie dup aceasta. Anumite materiale,
magneziu, cadmiu, zincu i unii compui semiconductori, la nclzire trec direct n faz de
vapori, avnd loc procesul de sublimareO condiie necesar ca sa existe un flux net de particule
(atomi, molecule) ale substanei evaporate este aceea ca n incinta de depunere s se obin un
vid naintat. Proprietile fizice, structura cristalina, compozitia precum i gradul de puritate al
stratului subtire obtinut depind de presiunea gazelor din camera de evaporare, de urmele de
oxigen, azot, etc.

Exist instalaii de vid speciale pentru obinerea straturilor subiri prin evaporare termic,
acestea fiind adaptate n funcie de materialele care se doresc a fi depuse i de complexitatea lor.
Camerele de evaporare pot avea mai multe evaporatoare, dispozitive de mascare, ansambluri de
suporturi, cuptoare de nclzire a suporturilor. De asemenea mai pot fi dotate i cu dispozitive de
msurare a grosimii straturilor obinute, dispozitive de tratare ulterioar a acestora i de
investigare in-situ. Msurarea vidului n incint se face cu manometre iar cu ajutorul
termocuplelor cuplate la un sistem de control se poate msura i regla temperatura cuptoarelor de
evaporare sau de ncalzire a suporilor.

La plasarea unui suport-condensor n calea fascicolului atomic (sau iono-molecular) al

materialului evaporat n vid, va avea loc condensarea i formarea stratului subire din acest
material.

Evaporarea depinde de temperature suportului, de gradul lui de curaare i de natura lui. De

asemenea mai depinde i de ali parametri cum ar fi: parametri intrinseci ai materialului (natura
materialului, compoziia, temperatura de topire, de sublimare, etc.) precum i ali parametri
caracteristici procesului de evaporare-condensare (distana dintre evaporator i suport, gradul de
vid din incint de depunere, densitatea fascicolului atomic (molecular), temperatura critic de
condensare, impuriti, etc). De toi aceti parametri depinde n mare masur structura cristalin,
aderenta la suport a materialului stratului, grosimea, stoichiometria (n cazul evaporarii
compuilor) precum i alte proprieti fizico-chimice ale straturilor subiri depuse.
 n foarte multe lucrari procesul de condensare (nucleere) i foformare a straturilor subiri
este explicat din punctul de vedere al teoriei adsorbiei, elaborat de Frenkel i are la baz
urmatoarele ipoteze:

a) atomii substanei evaporate, lovesc suprafaa condensorului (suportului), se menin pe aceasta

suprafa o anumita perioad, timp n care atomii adsorbii se mic continuu pe suport, analog
unui strat gazos bidimensional (aa numita migraie a atomilor), apoi din nou pot s se evapore
(desorbi) de pe suprafaa suportului;

b) n micarea lor pe suprafaa suportului, atomii adsorbii se ntlnesc cu ali atomi adsorbii i
pot forma fie dublei (centri de mare stabilitate formai din doi atomi adsorbii) fie triplei (din
trei atomi adsorbii);

c) cand fasciculul atomic (molecular) incident este dens, el reine i dirijeaz napoi pe suport
particulele care s-au evaporat de pe suprafaa fierbinte a acestuia, formnd mpreun cu acestea
un suport de nuclee de condensare, reinnd atomii care sosesc ulterior pe suprafaa
condensorului;

d) evaporarea secundar a atomilor adsorbii este cu att mai probabil la o temperatur mai
mare a suportului i la o tempearatur mai scazut de fierbere a substanei evaporate.

n cazul materialelor organice instalatiile de evaporare termic n vid au fost adaptate n

funcie de particularitatile acestora stiindu-se ca materialele organice au temperaturi de topire
relativ sczute. Materialele semiconductoare organice care sunt potrivite pentru depunerea prin
evaporare n vid sunt cele cu mas molecular mic i care prezint n general o solubilitate
sczut. Materialul organic este ncalzit ntr-un evaporator care are o configuraie special pentru
a genera i controla un flux direcional ctre substraturile de depunere. Temperatura n timpul
procesului de evaporare se stabilete n funcie de materialul organic. Vaporii organici obInuti
condenseaz pe substratul dorit lund natere astfel stratul subire. Substraturile de depunere se
afla pe un suport de susinere situat la o distant mic de gura evaporatorului .

Majoritatea straturilor subiri folosite n aceasta tez au fost depuse prin aceasta metoda de
depunere, principalele argumente care au pledat n favoarea acestei alegeri sunt: prin aceast
metod se obin straturi omogene ca grosime i compozitie, stabile, uniforme, cu o aderent bun
la substrat i cu geometria dorit, iar pe de alt parte, printr-o succesiune de evaporri se pot
obine structuri tip senvi din diferite materiale organice i anorganice. Nefiind implicati solveni
organici, pot fi depuse mai multe starturi subiri far ca depunerea ulterioar s o afecteze pe cea
anterioar.
 Exemple de filme semiconductoare organice care au fost depuse prin aceasta metoda sunt:
derivatii oligotiofenelor i a oligofluorenelor , ftalocianinele metalice (CuPc , MgPc, ZnPc ,
NiPc), i acenele (pentacen i tetracen ).

Depunerea laser pulsat este o metod larg folosit n domeniul depunerii de straturi subiri
n particular din materiale i combinaii de materiale care nu pot fi procesate dect cu mari
dificulati prin alte metode. Prin PLD se pot obine acoperiri de mare calitate i cu o mare
varietate de proprieti speciale. Materiale cu compoziie orict de complicata se pot transfera pe
un substrat fara schimbarea stoichiometriei (ablaie congruent). Se poate asigura controlul
stoichiometriei materialului din tint att n vid ct i n gaze inerte (N2) sau reactive (O2). Se
pot de asemene obine uor structuri multistrat iar grosimea straturilor poate fi controlat cu o
precizie foarte bun

ntr-o prima etap, fascicolul laser este focalizat pe suprafaa intei. Pentru o valoare
suficient de mare a intensitii laser incidente, toate elementele din int sunt rapid nclzite peste
temperatura lor de evaporare. Aceasta valoare este definit ca prag de ablaie. Rata de ablaie
este dependent de fluena laser incident pe int. Mecanismul de ablaie implic mai multe
fenomene fizice precum ciocniri, excitri electrice i termice, de exfoliere i hidrodinamice.
Intr-o a doua etapa materialul expulzat se deplaseaz ctre substrat n concordan cu legile
dinamicii gazului i se depune pe suprafaa colectorului. Un rol important n geometria depunerii
i distribuia grosimii acesteia l au att mrimea i forma spotului, ct i energia speciilor
continute n plasm i distanta de separare int-colector

Energia speciilor din plasm i distanta int-colector (d) sunt parametrii importani care
determina calitatea acoperirilor. Daca distana nu este este suficient de mare atunci plasma este
mult prea energetic i va produce o distributie mare de defecte chiar distrugerea (splarea)
structurii depuse. Speciile din plasm care au suficient energie condenseaz pe suprafaa
colectorului (substratului) producnd nucleaia i creterea stratului. Acestea vor depinde de mai
muli factori: densitatea de energie, gradul de ionizare, natura materialului condensat,
temperatura i proprietile fizico-chimice ale colectorului. Doi parametrii foarte importani
pentru mecanismul de cretere sunt temperatura i supersaturaia D .
m
Datorit posibilitatii de a varia independent un numar mare de parametrii, PLD-ul este o
tehnic versatila de obinere a straturilor subiri cu o mare diversitate de caracteristici
morfologice i structurale. Toi parametrii pot fi controlai i variai n vederea identificarii
regimului optim de obinere a straturilor i a structurilor subiri. Principalii parametri de
depunere sunt ntr-o ordine formal: lungimea de und a laserului, fluena, frecvena laserului,
durata pulsului, energia, prepararea intei, distanta tint-colector, temperatura substratului, aria
spotului laser, geometria de depunere, natura i presiunea gazului ambiant n camera de
depunere.
Exemple de materiale organice depuse cu succes prin aceasta metoda sunt: pentacenul ,
TPD i Alq3, material policatenar pe baza de antracen.
 3. Epitaxia in fascicul molecular (molecular beam epitaxy-MBE)

Este una dintre cele mai sensibile metode de depunere existente la ora actual. deoarece
permite ob.inerea unor straturi subtiri si a unor interfe.e in cazul structurilor multistrat de o
calitate foarte buna .Pentru a permite cre.terea unui strat sub.ire epitaxial se lucreaz. cu rate
(viteze) de depunere foarte mici (in mod normal . 1000 nm/ora). Vidul ultrainalt, in genereal . 10-
10 Pa, este necesar pentru a asigura o rat. joasa de depunere..i pentru a se putea evita efectul
gazelor reziduale din incint.. Sursele de evaporare pentru instalatiile de MBE sunt celulele
Knudsen. La sublimare moleculele sau atomii sunt transporta.i de fascicol c.tre substratul de
depunere unde pot fie si difuzeze fie sa se incorporeze in film. Aceasta tehnica de depunere este
aplicat. cu mare succes in cazul filmelor anorganice.

MBE-ul pentru materiale organice (OMBE) poate fi considerat. ca un domeniu deschis si o

tehnica promitoare pentru a produce structuri din hetero-straturi continand semiconductori si
materiale organice optic neliniare integrate pe acelasi cip.

Mecanismul de depunere in cazul filmelor organice este diferit de cel al filmelor anorganice
datorita mai multor motive .i anume: simetria scazut. a structurilor cristaline moleculare,
polimorfismul, barierele cinetice, etc.

Exemple de materiale depuse prin MBE: PTCDA ,pentacen ,FePc.

4. Depunerea din soluie

Metodele de realizare a straturilor subiri prin procesarea solutiilor, cum ar fi centrifugarea

(spin-coating), litografia fina (soft litography) i serigrafia (screen printing) pot duce la
micorarea costurilor de fabricaie i la utilizarea pe scar larg n producie. Aceste metode sunt
cele mai uzuale metode de realizare a straturilor semiconductoare organice.

5. Centrifugarea (spin-coating)

Centrifugarea este o metod de depunere de straturi subiri uniforme pe un substrat plat. O

cantitate de soluie n exces este plasat pe un substrat care se rotete cu o vitez ridicat n
vederea impratierii soluiei cu ajutorul fortei centrifuge. Rotirea se continua pan cnd fluidul se
ntinde pna la marginile substratului, i pna cand se obine stratul de grosimea dorit. Solventul
folosit este n mod obisnuit volatil, i se evapor imediat. Astfel, cu ct este mai mare viteza
unghiulara a spinerului cu att se obin straturi mai subiri. Grosimea filmului poate fi ajustata
variind viteza de rotaie, timpul de rotaie i concentraia soluiei folosite.
Aplicarea fluidului pe substrat se poate face cu ajutorul unui dispenser (sering) sau prin
pulverizare pe suprafaa substratului. n general se aplic mai multa soluie dect este necesar n
mod real pentru acoperirea substratului.
Tratamentele post-procesare, de exemplu, tratamentul termic, mbuntaesc
ordinea molecular i mrimea cristalitelor din straturile subiri i au ca
rezultat performane mai bune de dispozitiv. Adesea este dificil s se purifice
polimerii i s se obtina o ordine molecular ridicat pe distanta mare, de-a
lungul substratului. n cazul metodelor de procesare din soluie o mare grij
trebuie avut la alegerea solventului (din punct de vedere al puritii) i a
efectului pe care-l poate avea asupra semiconductorului organic, de aceea o
condiie necesar este ca materialul i solventul sa fie chimic compatibile. Aceasta
limitare duce la dezvoltarea unor metode care nu implic soluii. n general este important s se
aibe n vedere, concentraia soluiei, solubilitatea n solvent, rata de evaporare a solventului, i
suprafaa substratului. Datorit efectului pe care l au asupra filmului semiconductor rezultat,
aceti parametrii de procesare trebuie controlai cu atentie. Prin optimizarea condiiilor de
depunere au fost obinute filme de o bun calitate asigurand mobiliti mari n cazul oligomerilor.

Pentru a trece peste limitrile acestei tehnologii a fost dezvoltat un display bazat pe
semiconductoare cu antracen ce emiteau lumin. n 1987, un grup de cercettori de la
Laboratoarele Kodak au descoperit c anumite materiale organice cu masa molecular redus
emiteau lumin prin recombinare atunci cnd un curent electric trecea prin el. Primul material de
Alq 3
acest gen a fost , bazat pe aluminiu i producea o lumin verde. Speranele extrem de
mari pe care i le puneau cercettorii n noul material se datorau faptului c materialul descoperit
producea o lumin foarte puternic. De-a lungul timpului, Kodak a dezvoltat materiale organice
luminoase pentru alte culori, inclusiv rou, albastru i alb. Pioneer Corporation din Japonia a fost
prima companie care a introdus n producia sa noul tip de display, OLED, display-ul bazat pe
diode organice emitoare de lumin.

Schematic of a bilayer
OLED: 1. Cathode (), 2.
Emissive Layer, 3.
Emission of radiation, 4.
Conductive Layer, 5.
Anode (+)

Ca i LED, OLED este un dispozitiv semiconductor n stare solid, cu o grosime ntre 100 i
500 nanometri i de aproximativ 200 de ori mai subire dect firul de pr. OLED-urile pot avea
dou sau trei straturi de material organic; al treilea strat ajut la transportarea electronilor de la
catod la stratul emitor.
Prile componente ale unei diode emitoare de lumin
sunt:

substratul

anodul

straturile organice

catodul

O diod organic emitoare de lumin const n mai

multe straturi de semiconductori intercalate ntre doi
electrozi, cel puin unul dintre ei fiind transparent. n
figura urmtoare este reprezentat o structur simplificat
a dispozitivului. n stnga, un dispozitiv care emite doar
printr-o parte i n dreapta un dispozitiv transparent care emite lumin prin ambele pri.
Dispozitivul este fabricat prin depunerea succesiv de straturi organice pe un strat conductor
urmat de un alt electrod conductor.

Straturile organice trebuie s fie protejate mpotriva aerului deoarece sunt sensibile la
umezeal i la oxigen si se descompun cnd sunt expuse. Posibile concepte de ncapsulare sunt
prezentate n figura ce urmeaz. n dreapta dioda organic emitoare de lumin este captat de
un strat de sticl lipit deasupra catodului. Deoarece bariera de permeabilitate de lipitur nu este
suficient, spaiul liber dintre capacul de sticl si dispozitiv este umplut cu un gaz inert i un
material absorbitor care vor absorbi umezeala i oxigenul . Un alt concept de ncapsulare este
prezentat n stnga. Un strat subire dar dens de oxid amorf este depozitat n catod care asigur
aceeai barier de permeabilitate ca i ncapsulare cu lipitur de mai sus. Datorit subirimii sale,
aceast ncapsulare fin trebuie s fie protejat de deteriorrile mecanice, cum ar fi aplicarea
unui strat de lac, laminarea unui strat adiional de sticl.
 Avantajele cheie ale luminescenei organice sunt varietatea chimic a diodelor emitoare de
lumin, permind practic orice culoare inclusiv alb, i sistemele de filme subiri care permit
suprafee mari i posibilitatea de a folosi substraturi subiri i chiar flexibile pentru a realiza o
nou clas de soluii de iluminare i afiare, imposibile pentru alte tehnologii.

n tehnologia OLED, distingem dou grupe diferite de

materiale: materialele OLED cu molecule uoare numite molecule
mici ( SM-OLED ). Cele mai folosite molecule includ chelai
Alq 3
organometalici ( ), colorani fosforesceni sau fluoresceni.
Diodele polimere emitoare de lumin ( PLED) sunt formate din
lanuri polimere organice.

OLED-Manufacturin& Process:

n ultimii ani
s-au fcut
progrese
remarcabile n
tehnologia
OLED: descoperirea AMOLED ( Active Matrix OLED ) care vine cu noutatea posibilitii de
adresare ( activare i dezactivare ) a fiecrui pixel constituent al ecranului.
 Tehnologia OLED are control mai bun asupra culorilor deoarece emite doar culori pure
atunci cnd un curent electric stimuleaz pixelii. Cel mai puternic avantaj al tehnologiilor OLED
este c display-ul emite lumina, cantitatea de curent este extrem de redus i nu necesit o
iluminare frontal sau din spate. Un display pe cristale lichide tradiional folosete 5% din putere
pentru afiare i 95% pentru iluminarea acesteia. n cazul OLED, iluminarea nu este necesar.

Display-urile OLED au i avantajul de a afia o scen ce poate fi vizualizat din orice

unghi. Unele din cele mai spectaculoase aplicaii ale acestei tehnologii o reprezint ecranele
transparente i cele flexibile.

OLED-urile sunt folosite la ecranele televizoarelor, telefoane mobile, PDA-uri, camere foto
i video digitale, ceasuri. La aceast list putem aduga sistemele de navigaie din automobile si
diverse echipamente militare.

n cele ce urmeaz vom trece n revist televizoarele de tip CRT, LCD, PDP,
LASER,LED,astfel vom putea observa o evolutie colosala in domeniul televizoarelor.La sfarsit
vom face o comparatie intre tehnologiile LCD,PDP,LASER si OLED.

CRT (cathode ray tube). In anul 1953 a aprut un sistem de televiziune care folosea un tub
catodic cu trei tunuri electronice - cte unul pentru culoarea roie, albastr i verde - i o masc,
un fel de ablon care direciona fiecare fascicul de electroni spre punctele fosforescente
corespunztoare de pe ecran.

Tubul catodic al lui Braun din anul 1897 coninea dou perechi de plci de metal,
perpendiculare una fa de cealalt. Ecranul era acoperit cu o pulbere fosforescent. Aplicnd
tensiuni ntre plci, Braun a direcionat fasciculul de electroni (denumit raze catodice, deoarece
erau emise de catod) pentru a crea un spot strlucitor de lumin pe ecran. Variind tensiunea dintre
plci, spotul respectiv putea fi deplasat n orice punct de pe ecran.
Interiorul unui tub catodic folosit pentru monitoare sau televizoare color:

1. Tunul de electroni
2. Fascicul de electroni
3. Bobine de focalizare
4. Bobine de deflexie
5. Conexiunea anodului
6. Masc pentru separarea fasciculelor pentru prile roie, verde i albastr a imaginii afiate
7. Strat fosforescent, cu zone roie, verde i albastr
8. Gros plan cu faa interioar acoperit cu fosfor a ecranului

Tubul catodic este elmentul principal al oscilopului. n interiorul lui se genereaz

fasciculul de electroni care deviat sub actiunea cmpurilor produse de semnalele de studiat,
ciocnete ecranul, descriind pe acesta curbele dorite.

El este un tub cu vid alctuit din:

o parte cilindric format din:

- tun electronic care emite, focalizez i accelereaz fascicolul de elctroni i conine:

- catod;

- electrod de comand;

- anod de focalizare;
 - anod de accelerare.

- un sistem de plci de deflexie pentru devierea fasciculului de electroni pe cele dou

direcii X i Y.

o parte frontal ce are un ecran, acoperit spre interior cu substane luminofere, care devine
luminos n punctul care este lovit de fascicolul de electroni.

o parte tronconic care are depus n interior un strat bun conductor de electricitate cu rolul de
ecranare i colectare a electronilor dup ce au lovit ecranul.

LCD ( Liquid Crystal Display ). Primul astfel de gadget a fost produs de RCA n 1970, dar
cel dinti LCD TV a aprut abia n 1988, fiind semnat de Sharp. Un monitor LCD este format
din celule ( pixeli ) umplute cu cristale lichide i izolate ntre dou panouri din elastic special.
Fiecare pixel n parte este divizat la rndul lui n trei pri, cte una pentru fiecare culoare
fundamental ( rou, verde, albastru ). Ecranul unui LCD utilizeaza foarte putina energie, de
accea este ideal pentru fabricarea televizoarelor portabile.

TFT-urile fac parte din familia mai larga a ecranelor cu cristale lichide , care au un principiu
de functionare destul de simplu. Practic, in spatele unui panou format din cristale lichide se
amplaseaza o sursa uniforma de lumina ; in mod normal, daca nu esta aplicat nici un fel de
semnal electric cristalelor, acestea lasa lumina sa treaca nestingherita si astfel se obtine albul. In
cazul in care sa doreste obtinerea unei anumite culori, fiecareia din componentele de baza (RGB)
i se aplica un semnal de o anumita intensitate, astfel incat sa se obtina o transparenta mai redusa
a cristalelor fata de rosu, verde respectiv albastru.In situatia in care este aplicata intensitatea
maxima pentru toate cele trei componente se obtine opacitatea pentru zona respectiva sau,cu alte
cuvinte, negrul.

Afisajele cu cristale lichide au urmatoarele carateristici :

stralucirea, contrastului culorilor, vizibilitate foarte buna ;

consum redus de energie ;

viteza mare de raspundere opto-electronic ;

memorie, timp de viata mare ;

pot fi alimentate cu energie de la bacteri solare, permitind un cost redus

PDP ( Plasma Display Panel ). Primul ecran cu plasm a fost lansat pe pia n 1997 de
ctre Pioneer. n anul 1998, la Olimpiada de Iarn de la Nagano, a fost considerat cea mai bun
soluie de afiaj cu diagonal mare. Construcia seamn cu cea de LCD. Pixelii sunt compui tot
din trei compartimente distincte, dar acestea sunt umplute cu gaze nobile ( neon i xenon ).

Tehnologia utilizat n realizarea ecranelor cu plasm este n dezvoltare de mai muli ani, i
promite foarte mult n domeniul afirii informaiei.

Un strat de gaz special este interpus ntre dou ecrane transparente, pe care exist fixate
rnduri respectiv coloane de electrozi sub form de pelicule transparente.

Prin activarea unei anumite perechi de electrozi rnd-coloan, gazul de la intersecia lor se
ionizeaz, emind lumin. Tipul gazului determin culoarea de afiare. Imaginile afiate prezint
contrast i strlucire excelente, i, n plus, scalarea la dimensiuni mai mari se poate face uor. Nu
sunt n totalitate rezolvate problemele legate de afiarea n nivele de gri i color.

Tehnologia isi gaseste originile in anii '60. De la ecranele-gigant montate in public,

urmatorul pas a fost productia de masa. Televizoarele cu tub catodic (CRT) au fost, treptat,
inlocuite cu retroproiectoare bazate pe cristale lichide (LCD) si apoi cu ceea ce se numeste
"televiziune digitala" (PDP). Clasicul ecran cu tub catodic compune o imagine usor deformata,
imperfecta. Ecranul PDP foloseste doua straturi de sticla, intre care se afla un gaz nobil, xeon sau
neon, si o matrice de celule de fosfor (pixeli). Compozitia gazoasa, supusa unui camp electric
puternic, atinge starea de plasma, degajand o stralucire ultravioleta. Aceasta actioneaza asupra
fiecarui pixel din matrice in parte. Un pixel este alcatuit din trei subcelule, rosie, verde si
albastra, care compun imaginea finala in mod digital, la o anumita rezolutie. Avantajele
tehnologiei PDP Imaginea afisata pe un ecran pe baza de plasma nu mai prezinta distorsiunile
caracteristice ecranelor obisnuite. Totodata, imaginea este omogena in luminozitate, mai clara si
mai stralucitoare (cu o acuratete de peste 16 milioane de nuante de culoare), fara deficiente de
focalizare si fara zone usor intunecate sau supraluminate.

Spre deosebire de ecranele clasice, unde distanta optima de vizionare este de 4,5 ori
dimensiunea diagonalei tubului, ecranele moderne permit vizionarea optima de la orice distanta,
oricat de apropiata. Si aceasta datorita faptului ca imaginea nu mai este compusa din linii, ci din
puncte fine (pixeli).

Modelele pretentioase ofera rezolutii inalte, pentru un afisaj desavarsit, iar calitatea
superioara este data si de stabilitatea imaginii, care nu mai "palpaie", nu afecteaza vederea si nu
da dureri de cap. Nu in ultimul rand, este remarcabila absenta interferentelor magnetice,
televizorul cu plasma putand fi amplasat in apropierea difuzoarelor sau a altor elemente
audio/video perturbatoare, fara ca imaginea sa aiba de suferit. Un avantaj extrem de important
este ergonomia unui astfel de ecran. La o diagonala de 81 cm, grosimea ecranului nu depaseste
15 cm, comparativ cu cel putin 60 cm, cat ar masura adancimea unui televizor obisnuit de 51 cm.
Adevaratul ecran plat este dat doar de tehnologia pe baza de plasma. Destinatiile principale ale
ecranelor bazate pe plasma sunt prezentarile multimedia, publicitate in locuri mari.

Tehnologia digitala a schimbat multe aspecte din viata noastra. Transformarea televiziunii
analogice intr-una digitala, care acum este "pe val", nu a mai mirat pe nimeni. Avantajele
televiziunii digitale sunt impresionante: lipsa perturbatiilor, a imaginii "duble", economie de
canale de transmisie prin codare si posibilitatea de transmisie la definitie mai mare. O transmisie
digitala poate "corecta" problemele de receptie intr-o anumita masura. Puterea semnalului
receptionat nu mai este atat de importanta ca in transmisia analog, dar daca rata de erori este prea
mare, atunci receptia se intrerupe in totalitate.

In conluzie, un pas important a fost digitizarea semnalului TV care se transmite pe diverse

cai, care pot fi aceleasi ca in cazul transmisiilor de date: cablu coaxial, fibra optica, tranmisii de
date wireless, satelit digital. Este important de retinut: TV digital nu este sinonim cu TV de inalta
definitie (HDTV). Daca achizitionati un sistem de receptie HDTV, verificati daca poate face
autoconversie in sus sau in jos.

O alta comparatie intre HDTV si sistemul standard este la numarul de pixeli. Cu cat mai
multi, cu atat mai bine, este o regula arhicunoscuta. Ei bine, sistemele de inalta definitie respecta
aceasta regula si surclaseaza, oferind o imagine de aproape 4,5 ori mai detaliata decat sistemul
analog - foarte important mai ales in cazul televizoarelor cu diagonala mare.

Un alt aspect este formatul ecranului, in format standard TV proportia este 4:3, iar cel
HDTV este 16:9, cu 1/3 mai mare decat cel standard. Ecranul lat (wide) are ca punct de inceput
anii 50, cand cinematografia a cautat noi atractii pentru publicul tot mai mult atras de televizor,
comparativ cu sala de cinema. "Gurile rele" spun ca astfel s-a incercat si ingreunarea transmisiei
pe tv a filmelor.

O explicatie rationala ar fi ca proiectia pe ecran lat este mai apropiata de modul de vedere
natural. 30 de grade stanga si dreapta este raza vizuala obisnuita a omului, ecranul 4:3 acoperind
10 grade stanga si dreapta, in timp ce 16:9 acopera 30 de grade.

In general, Europa este in urma continentului nord-american in ceea ce priveste HDTV, dar
companiile TV nu ignora acest aspect si PLASMA-SURFACE-TECHNOLOGY PLASMA
ETCHER PLASMA CLEANER.

n fiecare dintre cele trei camere corespondente culorilor rou, verde i albastru, exist cte
un electrod de afiare. Cnd acestuia i se aplic un curent, gazul intr n stare plasmatic i emite
lumin.

Laser TV. Ideea de proiectare a imaginii cu ajutorul luminii laser dateaz din 1966 dar a
euat pentru c la acea vreme dispozitivul care producea raza cu pricina era mult prea voluminos
i scump. Abia n 2006, Novalux a prezentat la Consumer Electronics Show primul prototip de
TV cu laser.

Proiectoarele laser sunt dispozitive care convertesc semnalul video intr-un fascicol laser cu
scopul de a proiecta pe un ecran imaginea in miscare. Sistemul functioneaza fie prin scanarea
intregii imagini, punct cu punct, si modularea directa a fascicolui laser la o frecventa foarte mare,
ca in cazul tehnologiei CRT, fie prin modularea optica a laserului pentru a scana cate un rand de
puncte din imagine, proces asemanator cu tehnologia DLP. Bine implementat, acest sistem poate
produce cel mai larg spectru de culori disponibil in momentul de fata pe piata de profil, pentru ca
laserele sunt singurele care pot produce culori primare monocromatice adevarate.

Istoria proiectoarelor laser dateaza inca din anii 1970 cand a fost construit primul proiector
de acest gen pentru a fi folosit in teatru. In acea perioada au fost folosite oglinzi speciale pentru
output care puteau transmite simultan lungimile de unda pentru culorile verde, rosu, galben si
albastru printr-un fascicol laser. Acest fascicol trecea printr-o prisma cu un index de refractie
mare pentru a putea permite separarea culorilor rosu si albastru cu aproximativ doua grade.
Primul astfel de proiector avea dimensiuni impresionante ajungand pana la 3 metri inaltime si 1.5
metri latime. Fascicolul laser de culoare alba trecea printr-o bucata de sticla ce se impartea in alte
patru fascicole cu grade diferite de culoare care mergeau in diferite directii. Cele patru fascicole
nou formate erau apoi reflectate prin intermediul unor modulatoare acustico-optice care puteau
controla electronic, intensitatea fascicolului laser.

Proiectoarele laser moderne preiau semnalul video si il introduc in interiorul fascicolului

laser prin intermediul unor modulatoare acustico optice care poarta denumirea de AOM
(Acousto-Optic Modulators). Aceste modulatoare acustico optice folosesc un cristal care
refracta imaginea pentru a separa fascicolele laser in unghiuri diferite. Fascicolul trece doar prin
anumite unghiuri ale acestui cristal, iar un element piezo-electric converteste semnalul video in
vibratii in interiorul cristalului pentru a produce efectul de difractie ce separa lumina in mai
multe fascicole care merg fiecare in directii diferite, rezultand astfel un spectru foarte larg de
culori. O oglinda poligonala rotativa ii permite fascicolului laser sa aiba un refresh pe orizontala,
iar o oglinda curbata ii permite un refresh pe verticala. Datorita acestor trasaturi foarte speciale
ale proiectoarelor laser, ca profunzimea imaginii, de exemplu, este posibil ca imaginea sa fie
proiectata pe orice fel de suprafata, chiar si una care nu este plata. In mod caracteristic,
acuratetea imaginii, rata de contrast si gama de culori sunt mult mai mari si mai variate in cazul
acestei tehnologii de proiectare a imaginii. De exemplu, rata de contrast a unui laser este de
50.000:1 si chiar mai mare, in timp ce rata de contrast a unui DLP (digital light processing) sau
LCD (liquid crystal display) variaza undeva intre 1000:1 si 40.000:1. In comparatie cu
proiectoarele conventionale, proiectoarele laser asigura un flux luminos mai redus, dar datorita
ratei de contrast extrem de mare, luminozitatea pare sa fie chiar marita.

Aceste tipuri de proiectoare folosesc diode semi-conductoare pentru a produce lumina

verde, albastra si rosie, cu o putere de 10 wati pentru rosu, 6 wati pentru verde si 5 wati pentru
culoarea albastra, facand ca necesarul de putere pentru intregul proiector sa fie de doar 21 wati,
comparativ cu cei 220 de wati ai proiectoarelor tipice.

Acest concept al utilizarii luminii laser pentru proiectoare a inceput sa se maturizeze in

ultimii cativa ani chiar daca exista ca si idee de cateva decenii.

Avantajele proiectoarelor laser

Printre cele mai mari avantaje ale acestor tipuri foarte moderne de proiectoare se numara
luminozitatea iesita din comun a imaginii si calitatea superioara a contrastului. Pe langa toate
acestea, se produce o gama mult mai larga de culori spre deosebire de sistemele LCD si DLP.
Din moment ce luminile laser verzi, albastre si rosii sunt combinate optic, nu mai exista
necesitatea convergentei culorilor. In momentul de fata, pe piata de profil exista si proiectoare
prevazute cu zoom care permit vizionarea unui numar nelimitat de imagini cu profunzime
(depth of field). La toate cele de mai sus mai adauga si faptul ca imaginea poate fi proiectata
pe orice fel de suprafata, chiar si una care nu este plata, si gama de avantaje este completa.

Dezavantajele proiectoarelor laser

 Aceste tipuri de proiectoare pot avea o cantitate foarte mica de lumina reziduala datorita
procesului intern de separare a culorilor. Laserele au, spre deosebire de tehnologiile CRT, LCD
sau DLP, niste cerinte speciale de functionare, in special de natura electrica si de racire.

Cel mai mare dezavantaj pe care il are insa acest sistem este pretul exorbitant pe care il are,
motiv pentru care nu multi sunt cei care isi pot permite un astfel de aparat.

In momentul de fata, pe piata de profil exista proiectoare digitale si proiectoarele de tip

laser. In categoria celor digitale sunt incluse cele care folosesc tehnologia LCD (liquid crystal
display), DLP (digital light processing) pentru a proiecta imagini video.

LED(light-emitting diode) este o diod semiconductoare ce emite lumin la polarizarea

direct a jonciunii p-n. Efectul este o form de electroluminescen.

Un LED este o surs de lumin mic, de cele mai multe ori nsoit de un circuit electric ce
permite modularea formei radiaiei luminoase. De cele mai multe ori acestea sunt utilizate ca
indicatori n cadrul dispozitivelor electronice, dar din ce n ce mai mult au nceput s fie utilizate
n aplicaii de putere ca surse de iluminare. Culoarea luminii emise depinde de compoziia i de
starea materialului semiconductor folosit, i poate fi n spectrul infrarou, vizibil sau ultraviolet.
Pe lng iluminare, LED-urile sunt folosite din ce n ce mai des ntr-o serie mare de dispozitive
electronice.
LED-uri albastre, roii i verzi; acestea pot fi combinate pentru a produce orice culoare.

In anul 2008, cel mai puternic LED comercializat aparinea firmei sud-coreene Seoul
Semiconductor. Un singur LED din seria Z-Power P7 atinge performana de 900 Lumen la 10
Watt, deci o eficiena de 90 lm/W, echivalnd cu un bec obinuit de 75W.

La 12 mai 2010, firma Nexxus Lighting a prezentat cea mai puternica lamp LED de uz
casnic disponibil pe pia, cu o eficien de 50 Lumen/Watt. Luminozitatea lmpii Array LED
PAR38 este comparabil cu cea a unui bec obinuit/standard de 75 Watt atingnd 985 Lumen la
un consum de numai 18-20 Watt, fiind in acelai timp i variabil.

La 12 aprilie 2010, firma Toshiba a prezentat prototipul celei mai puternice lampi LED de
uz casnic si industrial, cu o eficien de 120 Lumen/Watt. Luminozitatea lmpii led este
comparabil cu cea a unui bec obinuit/standard de 100 Watt, atingnd 1690 Lumen.

OLED TV. Tehnologia OLED pune bazele celui mai subire ecran TV creat vreodat. n cel
mai ngust punct al su, acest ecran are grosimea unei monede. n plus, avansul tehnologic face
ca imaginea afiat s fie cu mult mai clar dect cea a display-urilor LCD sau cu plasm.
Televizoarele OLED folosesc tehnologia de afiare bazat pe materiale organice care emit lumina
n mod natural, atunci cnd o ncrctur electric trece prin ele, n loc s fie luminate de o surs
separat.
Contrastul
Timpul de rspuns
este definit prin fraciunea de secund necesar
pentru ca un pixel s-i schimbe culoarea ( de
la negru la alb i viceversa ).
Unghiurile de vizualizare.
Rezistena
n cazul PDP, negrul din imagine este aproape
perfect. Sunt luminate doar celulele care
primesc culori fundamentale. LCD-ul, avnd o
surs de lumin aprins continuu, nu reuete
s ajung la culoarea neagr deplin. Lumina
ptrunde printre pixeli i astfel negrul se
transform ntr-un gri nchis. TV-ul cu laser
seamn cu LCD-ul deoarece proiecteaz
imaginea cu ajutorul luminii. Laserul emite
lumina pur, iar prin combinarea culorilor rou,
verde i albastru se obine teoretic un negru la
fel de intens ca la plasm. TV OLED ofer o
rat de contrast de 1.000.000 la 1, cu mult
peste performanele obinute prin celelalte
tehnologii.
PDP-ul reacionaz instantaneu la schimbrile
de imagine, deoarece exist cte un electrod
pentru fiecare culoare a fiecrui pixel, astfel
nct timpul de rspuns se apropie de 0. La
LCD-uri, pixelii au nevoie de mai multe
impulsuri electrice pentru a-i schimba
culoarea. La Laser Tv imaginea se poate
schimba cu o alta instantaneu. Display-urile
OLED au un timp de rspuns de 0,01 ms.
Celulele din LCD-uri preiau lumina din spate,
astfel c i pierd din contrast i putere la
unghiuri de vizualizare de pn la 170 de
grade. Ecranele cu plasm au celule ce emit la
rndul lor lumina, i deci nu exist probleme
cu unghiul de vizualizare. La fel de infailibile
sunt i ecranele OLED sau cele luminate cu
laser.
PDP-urile sunt protejate de un ecran de civa
milimetri din sticl, n timp ce LCD-urile au un
strat antireflex care poate fi zgriat i distrus
mai uor. Celulele plasmelor se pot arde dac

Durata de via La nceput, plasma avea o durat de via de
Consumul de curent
Avantajele noilor tehnologii
pe ecran rmne prea mult timp o imagine
static. Tv-ul cu laser poate fi protejat, ca i
plasma de un ecran de sticl, n timp ce la
OLED exist aceeai problem ca la LCD.
20.000 de ore, iar LCD-urile de 60.000 de ore.
Noua generaie de plasme a ajuns ns la
aceeai cot cu a LCD-urilor. La un Tv cu laser
nu se pune problema duratei de via deoarece
sursa de lumin este inepuizabil. La OLED,
straturile de materie organic se pot deteriora
n timp, mai ales dac nu sunt extrem de bine
izolate.
Ecranele cu plasm si cele LCD au
aproximativ acelai nivel de consum. TV-ul cu
laser are nevoie de numai 25% din puterea pe
care o consum LCD-urile i plasmele.
Consumul televizoarelor OLED au un consum
comparabil cu cel al LCD-urilor, dup spusele
specialitilor.
Tv-urile cu laser sunt mai puternice ca
luminozitate, culori i contrast i sunt mult mai
eficiente din punctul de vedere al consumului
de energie i pot ajunge la diagonale mari, de
peste 50 inchi ( 127 cm ). Ecranele OLED
depesc net performanele LCD sau PDP i au
un avantaj extrem de mare n comparaie cu
toate celelalte trei tehnologii: pot fi mult mai
subiri i sunt imprimabile pe orice substrat,
devenind astfel flexibile.