Sunteți pe pagina 1din 11

UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic


Nivelul II Didactic

Dezvoltarea unei noi discipline pentru CDŞ:

``Lumea în care trăim. Cum este? Cum o vedem? Cum o înţelegem?``

Coordonator, Absolvent,
Conf. Dr. Irina POP-PĂCURAR Vlad Al. TOMA

CLUJ-NAPOCA
IULIE 2015
CUPRINS:

Introducere
Dezvoltarea CDŞ pentru ciclul inferior şi superior al liceului
Programa şcolară pentru disciplina opţională propusă
Argument
Finalităţi
Structura disciplinei
Instrumente de implementare
Model de implementare a activităţii
Instrumente de evaluare
Argument pentru elevi
Perspective
Introducere - CDŞ & Tema aleasă

 orizonuri mai largi


 obiect opţional - subiecte/teme conexe (sau nu)
 cca. 8000 de discipline individuale
 absenţa întrebărilor legate de propria noastră existenţă, legate de
relaţia omului cu mediul înconjurător
Dezvoltarea de CDŞ pentru ciclul inferior şi superior al liceului

 elevilor din ciclul liceal, filiera teoretică, profil real, specializarea


Matematică-Informatică sau Ştiinţe ale Naturii
 activităţi grupate în trei module
 evenimente, fenomene, politici, stări de fapt care înconjoară
şi/sau constituie într-o oarecare măsură societatea
PROGRAMA ŞCOLARĂ PENTRU DISCIPLINA
OPŢIONALĂ

Argument. Argument pentru elevi:


Absolventi: - Îngusta specializare (...)
- bine informaţi - Public-speaking
- orientaţi în carieră - Gândire critică
- cu gândire critică - Conferinţa elevilor
- conştiinţă activă
Finalităţi urmărite
• Capacitatea elevilor de a cauta Unitati de conţinut
informaţii în baze de date ştiinţifice.
1. Dezastrele naturale-cutremurele
• Conceptualizarea evenimentelor
înconjurătoare şi formularea unor 2. Dezastrele naturale-seceta
opinii fundamentate în legătură cu
unităţile de conţinut. 3. Schimbările climatice şi biodiversitatea

4. Contextul geopolitic al României


• Deprinderea abilităţilor de public-
speaking.
5. Politicile de Apartheid

• Exersarea autoevaluării. 6. Revoluţiile industriale

• Învăţarea experienţială a mediului 7. Rusia, o putere mondiala?


înconjurător.
8. SUA, o putere mondială?
Structura disciplinei

1. Documentare şi cyber-cercetare,
2. Analiza problemelor fundamentale ale lumii,
3. Conferinţa elevilor.

Structura curricumului cuprinde:

• Competenţele generale sunt aceleaşi cu ale trunchiului comun


• Valorile şi atitudinile dezvoltate, urmăresc finalităţile acestei discipline
propuse.
• Competenţele specifice - conţinuturile programei iar realizarea lor poate avea
loc pe tot parcursul desfăşurării activităţii didactice.
• Sugestiile metodologice orientează activitatea în punctele cheie.
Implementarea disciplinei (ex.: Modulul 1)
Competenţe specifice
a. Navigare rapidă şi ţintită spre o informaţie cerută (ex. în următoarele 5 minute toată clasa gaseşte
informaţii legate de rolul apei în mişcările citoplasmatice)
b. Verificarea validităţii informaţiei prin verificarea sursei acesteia
c. Conceptualizarea scrisă a datelor obţinute în urma unui studio/cercetări-noţiunea de Abstract
d. Explicarea rolului bibliografiei
e. Utilizarea persuasiunii
f. Public-speaking
  Conţinuturi
1. Accesarea bazelor de date de pe internet şi consultarea unei cărţi electronice
2. Exploatarea bazelor de date
- noţiunea de articol ştiinţific
- cum citim un articol ştiinţific?
- articulaţia logică a unui text
3. Scrierea bibliografiei şi stabilirea rolului acesteia în cadrul unei lucrări academice

Sugestii metodologice
Explicarea rolului bibliografiei se face în faţa colegilor, în cadrul unei dezbateri ``de convingere``a
celuilalt vis-à-vis de rolul bibliografiei şi citarea acesteia utilizând şi discuţia euristică şi
conversaţia didactică.
Exemplu de activitate de tip proiect
Titlul proiectului: Dezastrele naturale-cutremurele
Competenţe specifice Conţinuturi
a. Documentarea eficientă şi corectă în raport 1. Definirea termenilor şi originea seismelor
cu subiectul dat 2. Neprevăzutul cutremurelor
b. Organizarea grafică sugestivă 3. Implicaţiile sociale ale sesismelor
c. Identificarea unor implicaţii sociale ale 4. Metode de monitorizare specifice
seismelor în corelaţie cu neprevăzutul 5. Legătura sesismelor cu alte fenomene
acestora devastatoare (ex. tsunami)
d. Transpunerea informaţiilor în alt context 6. Realizarea unei sigle corespunzătoare
dat (ex.legătura seism - tsunami -scăderea proiectului
nivelului de trai) 7. Realizarea unui Haiku
8. Elaborarea unui slogan
Instrumente de evaluare
- evaluare iniţială, înainte de inceperea modulului I
- una la finalul modulului I (săptămâna 4)
- ultima evaluare se face în săptămâna 21

Evaluarea 1 - gradul de cunoaştere generală a fenomenelor din jur şi


abilitatea de a cauta informaţie validă pe internet.
Evaluarea 2, = evaluarea 1 + abilitatea elevilor în a verifica informaţia
găsită. În urma acestor evaluări se face un pas către măsurarea efectului
activităţii didactice.
Evaluarea 3 are loc la finalul disciplinei propuse în CDŞ când este urmărită
abilitatea de a vorbi în public, eficienţa organizării proiectului pe hârtia
flipchart, gradul de cunoaştere generală a fenomenelor bio-socio-politice
înconjurătoare.
Mărimea efectului se calculează astfel:
(media posttestare – media pretestare) / deviaţia standard medie (pentru cele 2 testări)
0,4
X 
Perspective

- Este de dorit ca această disciplină nouă din CDŞ să fie


predată în tandem cu un cadru didactic care predă
Geografie.

- Programul CDŞ să fie respectat şi nu înlocuit cu ore


suplimentare de Matematică, Informatică sau Limba
Engleză.

S-ar putea să vă placă și