Biocompatibilitat

e curs 9

Prof. Dr. Ing. Habil Iulian ANTONIAC

 Calcifierea
 Deteriorarea sau defectarea unor dispozitive medicale implantabile, în special a celor utilizate în
sistemul cardiovascular, este cauzată frecvent de formarea depozitelor nodulare de fosfat de calciu
sau alţi componenţi care conţin calciu, proces cunoscut sub numele de calcifiere sau
mineralizare.

 Cu toate că depunerea de săruri minerale de calciu apare ca un proces normal în oase şi dinţi,
biomaterialele care intră în componenţa dispozitivelor medicale nu trebuie să se calcifice deoarece
depozitele minerale pot interfera cu buna funcţionare a dispozitivului medical implantabil. De
aceea, calcifierea biomaterialelor este abnormală sau patologică.

 Calcifierea patologică poate fi de asemenea distrofică sau metastatică.

 Calcifierea distrofică este depunerea sărurilor de calciu pe ţesuturi distruse sau bolnave, respectiv pe
biomateriale, la pacienţi care au un metabolism normal în calciu.
 Calcifierea metastatică este depunerea de săruri de calciu, în ţesuturi, ca rezultat al dereglării
metabolismului mineral.

 Calcifierile distrofică şi metastatică pot fi sinergetice, în prezenţa unui metabolism mineral

anormal, calcifierea asociată cu biomaterialele sau cu ţesuturile anormale este mărită. Calcifierea
biomaterialelor poate afecta o varietate de proteze implantate în sistemul circulator, în interiorul
ţesuturilor conective, sau în alte părţi ale corpului uman.
 Calcifiere

a
Calcifierea a fost asociată atât cu biomaterialele derivate sintetic cât şi cu cele derivate biologic. Faza
minerală naturală a multor calcificări de biomaterial este un fosfat cristalin de calciu, cunoscut ca
„apatită”, care este legat de hidroxiapatita de calciu, mineralul care furnizează rigiditatea structurală a
oaselor şi care are formula chimică Ca10(PO4)6(OH)2.

 În general, determinanţii biomineralizării materialului de implant includ factori legaţi de metabolismul

corpului, şi cei legaţi de structura şi proprietăţile implantului. Mai mult, mineralizarea
biomaterialului este sporită în general la margini de deformaţiile mecanice intense, cum ar fi
punctele de îndoire ale dispozitivelor circulatorii.

 Calcifierea poate fi potenţială în prezenţa infecţiei implantului. Un plus de importanţă i se acordă

faptului că, aceasta poate apărea la suprafaţa implantului (calcifiere excentrică), unde este asociată
adesea cu ţesuturi ataşate sau celule, sau în componenţii structurali (calcificare intrinsecă).

 În final, mecanismul fundamental al calcifierii patologice are multe similitudini cu mineralizarea

normală a osului. De fapt, unii investigatori au explorat calcifierea implantelor din biomateriale
pentru a crea noi ţesuturi dure.
Calcifiere
acalcifiere:
 Modele experimentale de
Tipul
Calcifierea valvelor
bioprostetice ale inimii
Calcifierea poliuretanului
Calcifierea hidrogelului
Calcifierea colagenului
Încrustarea urinară
Sistemul Durata
Implant subdermic la şobolani 3 săptămâni
Înlocuirea valvelor ortotopice 5 luni
Implanturi de inimi artificiale 5 luni
Implanturi de valve polimerice 5 luni
Implant subdermic la şobolani 2 luni
Implant subdermic la şobolani 3 săptămâni
Implant subdermic la şobolani 3 săptămâni
Incubare in vitro Ore până la zile
Implanturi in vivo 10 săptămâni
Evaluarea și prevenirea calcifierii
biomaterialelor
Evaluarea
 Depozitele calcificate sunt studiate folosind combinaţii de tehnici
chimice şi morfologice. Tehnicile morfologice ajută la conturarea
distribuţiei depozitelor calcifiate microscopice şi ultrastructurale, iar
tehnicile chimice servesc la identificarea şi dozarea volumului
constituenţilor minerali şi a fazei minerale cristaline. Unele metode
morfologice permit determinarea cantităţilor în anumite locuri.

 Aceasta este de două

tipuri:
 a. evaluare morfologică
 b. evaluare chimică
Evaluarea și prevenirea calcifierii
biomaterialelor
Evaluarea morfologică

 Distribuţia morfologică a calcificărilor a fost analizată cu un număr

de tehnici bine dezvoltate, tehnici care şi-au demonstrat eficienţa şi
care au cea mai mare cuprindere de la examinările directe mari
(grosiere) sau raze X a protezelor expuse la tehnici sofisticate cum
ar fi spectroscopia electronică.

 Fiecare tehnică are avantaje unice, combinând câteva asemănări este

posibil să se ajungă la o înţelegere a compoziţiei şi structurii
fiecărui tip de calcificare. Următoarea examinare grosieră atentă,
adesea sub un microscop de putere mică, a fost folosită pentru
evaluarea distribuţiei mineralului într-o bioproteză a valvei inimii şi
a sistemelor ventriculare.
Evaluarea și prevenirea calcifierii
biomaterialelor
Evaluarea morfologică
 Microscopia luminoasă a ţesuturilor calcifiate are o utilizare largă.
Identificarea mineralului este facilizată prin intermediul folosirii unor
coloranţi specifici de calciu şi fosfor, cum ar fi alizarina roşie, pentru
calciu, şi von Kossa pentru fosfaţi. Aceşti coloranţi sunt cei mai
utilizati pentru confirmarea şi caracterizarea zonelor suspecte de
calcifiere prin tehnicile coloranţilor în ordinea stabilită.

 Tehnicile de microscopie optică, care presupun bombardarea cu fascicule

de electroni, cu o focalizare înaltă au multe de oferit în caracterizarea
calcificărilor cardiovasculare. Analiza cu dispersie de raze X permite o
examinare semiconstitutivă a creşterii depozitelor de calciu şi fosfat, în
mod specific.
Evaluarea și prevenirea calcifierii
biomaterialelor
Evaluarea morfologică
 Analizele microscopice de transmisie electronică, a ultrastructurii
calcifierilor, de asemenea facilitează înţelegerea poziţionărilor iniţiale ale
cristalelor calcice. Acestea au fost considerabil utilizate pentru
investigarea calcifierii bioprotezelor pentru valvele inimii. Proba
microelectronică sau, mai recent, spectroscopia electronică cu pierdere
de energie (EELS) sunt tehnici care cuplează microscopia de transmisie
electronică cu analize elementare de înaltă sensibilitate. Aceste tehnici
furnizează cele mai însemnate înţelesuri pentru localizarea locurilor
nucleaţiilor ultrastructurale a depozitelor de fosfaţi de calciu.

 În general cele mai sensibile şi sofisticate tehnici morfologice necesită

pregătiri foarte atente, scumpe pentru evitarea artefacturilor.
Evaluarea și prevenirea calcifierii
biomaterialelor
Evaluarea chimică

 Este importantă dozarea calciului şi fosforului în calcifierea biomaterialelor, pentru a

face comparaţii relevante în funcţie de severitatea depunerii şi eficacităţii măsurilor
preventive. Tehnicile care au fost utilizate pentru analizarea, testarea volumului de
mineral la fel de bine ca şi dezvoltarea fazei minerale în oase poate fi folositoare pentru
biomateriale. Analizele speciilor de mineral sunt cel mai bine preparate sub formă de
pudră uniformă atât prin aşchierea lor în azot lichid sau în final menţinerea prin
îngheţare uscată.
Evaluarea și prevenirea calcifierii
biomaterialelor
Evaluarea chimică

 Calciul a fost dozat prin folosirea spectroscopiei atomice de absorpţie a tesuturilor prin
hidrolizare acidă. Reducerea dimensiunilor eşantioanelor într-un cuptor căptuşit este
un alt mijloc pentru pregătirea materialelor explantate de calciu şi fosfat pentru
analize. Fosforul, din fosfat, este de obicei dozat folosind o tehnică complexă cu
detecţie spectrometrică.aşa cum s-a menţionat mai sus, fosfaţii de calciu cristalini, cum
ar fi hidroxiapatita, au devenit depozitele actuale de material. Tipul formei cristaline a
fosfatului de calciu poate fi determinată cu difracţia de raze X.

 Analizele pulberii, folosind o cameră Debye-Scherer necesită alcătuirea minimă a

materialului şi furnizează o difracţie de raze X produsă de rotirea specimenelor în
tuburi capilare printre fascicole de raze X. În plus, mostrele pot fi de asemenea
analizate pentru conţinutul în carbon al fazei minerale, folosind spectroscopia cu
infraroşii.
 Evaluarea și prevenirea calcifierii
biomaterialelor
Evaluarea chimică
Au fost investigate 3 strategii cu prevenirea calcifierii implanturilor biomateriale:
 terapia sistematică cu agenţi de anticalcifiere;
 terapia locală cu dispozitive implantabile;
 modificări ale biomaterialelor prin îndepărtarea componenţilor calcifiabili, adiţii cu agent
exogen.

 Investigaţiile în strategia anticalcifierii nu numai că au demonstrat eficacitatea terapiei, dar şi

absenţa efectelor adverse. Efecte adverse ce pot include toxicităţi la nivel local sau sistemic,
tendinţe către tromboze, inducerea de efecte imunologice sau degradare cu pierderi immediate şi
progresive ale proprietăţilor mecanice sau de stabilitate.

 Un dezavantaj al folosirii sistematice a agenţilor de calcifiere pentru prevenirea calcifierii patologice

este efectul asupra osului, conducând insuficienta formare a scheletului de fosfat de calciu.

 Pentru a evita acest lucru, cercetarirle recente pentru prevenirea calcifierii bioprotezelor de la
valvele inimii s-au bazat fie pe modificarea biomaterialelor, fie pe introducerea unui sistem
adiacent cu proteza.
Evaluarea și prevenirea calcifierii
biomaterialelor
Evaluarea chimică

 Pre-tratamentul cu produse de curăţat a protezelor valvei inimii previne calcifierea atât

la implanturile subcutanate cât şi la cele circulare. Mecanismul de acţiune al acestui tip
de micşorare nu a fost stabilit, dar el poate să cauzeze dezmembrarea, disocierea şi
sfărâmarea celulelor derivate, acestea contribuind la dezvoltarea leziunilor calcifiate.
Pre-tratamentele s-au arătat a fi numai parţial eficace în circulaţie, poate datorită
reabsorpţiei fotolipidelor de către sânge , întârziind astfel debutul calcifierii.

 Folosirea medicamentelor cu specific anticalcifiant este o altă cale importantă în

prevenirea calcifierii biomaterialelor. Bifosfaţii sunt componenţi sintetici care inhibă
formarea hidroxiapatitei in vivo şi in vitro. Totuşi, eficacitatea terapiei cu bifosfaţi are
efecte întotdeauna asupra oaselor. Aceasta are loc datorită mecanismelor similare de
calcifiere a bioprotezelor ţesutului şi osului.

 Efectele adverse cauzate de bifosfaţi sunt evitate complet prin folosirea altor polimeri
controlaţi pe post de co-implanturi sau prin legarea covalentă a acestor agenţi, cum ar
fi aminobifosfaţii.
Evaluarea și prevenirea calcifierii
biomaterialelor
Evaluarea chimică

 Procesul controlat de producere a etanhidroxidifosfat-ului (EHDP) folosind un sistem

polimeric, a fost eficace în aşezarea subcutanată pentru prevenirea calcifierii
bioprotezei valvei inimii cu administrări locale de medicamente, dar nu i s-a
demonstrat încă eficacitatea în circulaţie. Producerea controlată a EHDP poate fi
susţinută pentru extrapolarea duratei la mai mult de 30 ani, prin folosirea unei soluţii
nesaturate de sare de calciu a EHDP în matrice. Legătura covalentă dintre difosfaţi şi
poliuretan poate preveni în aceeaşi măsură calcifierea implantului.

 Altă cale potenţială folositoare în prevenirea calcifierii implică folosirea ionilor

metalici specifici care sunt inhibitori. Pretratamentul protezelor inimii cu Al3+ a
demonstrat prevenirea mineralizării implanturilor fără a genera efecte secundare.
Această cale a fost sugerată prin observarea pacienţilor cu boli ale rinichilor, oase
insuficient calcefiate.

 Mecanismul de acţionare al calcefierii inhibitorilor cu Al3+ a arătat o inhibare a

creşterii cristalelor de hidroxiapatită. Alţi cationi metalici care au arătat că inhibă
cristalizarea hidroxiapatitei, cum ar fi Fe3+, Ga3+ şi Cd2+, pot fi folositori în aceeaşi
măsură.
 Exemple de calcifiere a unor dispozitive
medicale
a) Calcificarea valvelor inimii
 Calcifierea valvelor inimii este cel mai important exemplu al disfuncţionalităţii unui dispozitiv
medical datorită calcifierii biomaterialului.

 Aproape toate valvele de inimă bioprotetice recuperate în urma operaţiilor prezentau fie
cateva picături, fie erau rigidizate, datorită calcifierii intrinseci. S-a observat faptul că
procesul de calcifiere este mai pronunţat în regiunile de îndoire ale vârfurilor, în punctele de
tensiuni maxime de funcţionare ale valvelor. Calcifierea poate conduce la defectarea
protezelor, ca rezultat al disfuncţiunii valvei sau a deteriorării peretelui aortic datorită
depozitelor de mineral. Se presupune că procesul de calcifiere a valvelor este condiţionat de
tipul de procedură de sterilizare utilizată.

Degenerarea calcifierii valvelor bioprostetice

ale inimii, pretratate cu glutaraldehidă este cel
mai important exemplu al disfuncţionalităţii
chimicea unui dispozitiv medical conducând
la calcifierea biomaterialului.
 Exemple de calcifiere a unor dispozitive
medicale
b) Calcifierea vezicii urinare polimerice
 Depunerea de cristale calcifiate pe suprafeţele flexibile ale vezicilor limitează longevitatea
funcţională ale pompelor de sânge compuse din poliuretan şi utilizate ca sistem de asistenţă
ventricular sau inimi artificiale.

 Rigiditatea cauzată de depozitele de minerale poate duce la deteriorarea pompelor sau valvelor,
prin pierderea fiabilitaţii sau iniţierii picăturilor, sau amândouă. Calcifierea pompelor de sânge, în
funcţie de tipul de poliuretan utilizat, predomină în general de-a lungul zonelor de flexiune a
diafragmelor, la joncţiunea diafragmelor, zona de flexiune a apărătorului sau diafragmei cilindrice

 Calcifierea componentelor pompei de sânge poate fi intrinsecă sau extrinsecă. Depozitele de

calciu sunt frecvent asociate cu defecte microscopice de suprafaţă, poate din fabricaţie, ca rezultat
al tensiunilor mediului sau ca efecte mecanice, conducând la fisurare.

 S-a emis ipoteza că aceste defecte de suprafaţă pot servi ca locuri preferate pentru depozitele de
calcifiere la suprafeţele polimerului. Dacă celulele de sânge degradate şi componentele lor
subcelulare scapă în aceste cavităţi microscopice devin calcifiate, procedeul numindu-se calcifiere
extrinsecă.
 Exemple de calcifiere a unor dispozitive
c) medicale
Calcifierea în dispozitivele contraceptive intrauterine (IUD)

• Calcifierea dispozitivelor contraceptive intrauterine a fost considerată principala cauză a

disfucţionalităţilor ce conduc în cele din urmă la desprinderea dispozitivului sau la pierderea
contraceptivităţii.

 Acumularea de calciu pe dispozitivele de acest tip din cupru poate preveni formarea de ioni de
cupru, schimbând astfel eficacitatea mecanismelor (dispozitivelor), din moment ce cuprul este un
element important pentru prevenirea concepţiei. În mod analog, depozitele de calciu care se
interpun cu eliminarea unui agent activ pot fi de asemenea o problemă pentru eliminarea de
hormoni a sistemelor IUD.

 Studierea implanturilor extrase de IUD, folosind microscopia optică de transmisie asociată cu

analize microscopice de raze X, au arătat că, în realitate, toate dispozitivele examinate variază
privind depunerea de calciu. Dispozitivele IUD care funcţionează pentru perioade mari de timp
au cantităţi mai mari de depuneri, cu toate că acumularea de pe dispozitivele care eliberează
hormoni de contracepţie este mai mică
 Exemple de calcifiere a unor dispozitive
medicale
d) Calcifierea pe lentilele de contact

 Depozitele de fosfat de calciu conduc la opacizarea lentilelor de contact, care sunt

confecţionate din HEMA (poli-2-hidroxietimetilacrilat).

 Calciul conţinut de lacrimi este considerat ca fiind sursa depozitelor găsite pe lentilele
de contact confecţionate din HEMA. Depozitele de calciu se măresc progresiv în timp,
iar îndepărtarea lentilelor devine imposibilă fără distrugerea lor.

 Nici un material destinat fabricării lentilelor de contact, care este disponibil până
acum, nu poate înlătura această problemă, cu toate că lentilele fabricate din metacrilat
poliglicerilmetilic se comportă mult mai bine decât cele confecţionate din HEMA.

 În mod similar, condiţiile sistemice şi optice de îmbunătăţire pot de asemenea ajuta în

identificarea la pacient a riscului de degradare a lentilelor şi îmbunătăţirea materialelor
de confecţionare a lentilelor, cu intenţia de a obţine biomateriale mai rezistente la
procesul de calcifiere.
 Exemple de calcifiere a unor dispozitive
e) medicale
Acoperirea cu crustă a endoprotezelor urinare

 Dezvoltarea utilizării endoprotezelor polimerice pentru a alina obstrucţiile urinare au

supus atenţiei frecventele formări de cruste minerale pe suprafaţa acestor dispozitive.
Aceste probleme au fost observate atât la implatele pentru femei cât şi la cele pentru
bărbaţi, precum şi în cazul uretrelor artificiale. Crustele pot duce la obstrucţionarea
dispozitivelor urinare conducând astfel la eşecul lor.

 Depunerea de cristale calcificate pe suprafeţele flexibile ale implantelor ureterale limitează

longevitatea funcţională a acestora. Calcifierea, în funcţie de tipul de poliuretan utilizat,
predomină în general de-a lungul zonelor de flexiune, indicând faptul că şi factorii
mecanici influenţează acest proces. Există şi ipoteza că defectele de suprafaţă pot servi ca
locuri preferate pentru depozitele de calcifiere la suprafaţa polimerului.

 Crustele minerale conţin atât hidroxiapatite cât şi fosfaţi minerali cu conţinut de amoniu şi
magneziu.