USAMV BUCURESTI

FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII
BIOTEHNOLOGII MEDICAL – VETERINARE

PATOLOGIE
CELULARA
CURS PENTRU ANUL III

Dr. Biochim. DANA BOTUS

2020
 Azi vorbim despre:

1. Notiuni de patologie celulara

2. Celula – organizare structurala si functii
3. Leziuni celulare
4. Leziuni celulare reversibile – reactii de adaptare celulara
5. Leziuni celulare - acumulari intra- si extracelulare
6. Leziuni celulare ireversibile – Necroza
7. Leziuni celulare ireversibile – Apoptoza
8. Patologia ultrastructurilor celulare
9. Tulburari hemodinamice
10. Inflamatia
11. Neoplazia
12. Aspecte legate de culturi celulare
ACUMULARI INTRACELULARE (continuare)
5. Leziuni intracelulare datorate sarurilor minerale
 Substanţele minerale intră în compoziţia elementelor structurale ale celulelor şi
ţesuturilor, precum şi în componenţa fermenţilor, hormonilor, vitaminelor,
pigmenţilor, complexelor proteice si participa in diferite procese metabolice.
Dereglari ale metabolismului calciului
 Calciul este implicat în procesele de permeabilitate a membranelor celulare, de
excitabilitate a plăcilor neuromusculare, de coagulare a sângelui, de reglare a stării
acido-bazice şi de formare a scheletului etc
 Dereglările metabolismului calciului poartă denumirea de calcinoză, distrofie
calcaroasă sau calcificare şi sunt generate de precipitarea sărurilor de calciu din
soluţii şi depozitarea lor în celule sau in spatiul intercelular.
Sedii ale calcificări pot fi mitocondriile şi lizozomii, glicozaminglicanii substanţei
fundamentale, fibrele de colagen sau cele elastice.
 Există 2 forme de calcificare patologică:
 calcificarea distrofică - depozitarea calciului are loc în organe neviabile sau
moarte, în condiţii de concentraţii serice normale de Ca şi în absenţa tulburărilor în
metabolismul Ca.
 calcificarea metastatică - depozitarea Ca în organe viabile, în condiţii de
concentraţii serice crescute de Ca şi în prezenţa tulburărilor în metabolismul Ca.
Calcificarea distrofica

 Calcificarea distrofică (pietrificare) se referă la depunerile macroscopice de săruri

de Ca în ţesuturi alterate. Nivelul seric al calciului este normal, calcificările fiind
consecința precipitării sărurilor de calciu insolubile.
 Cauzele principale ale calcificarii distrofice sunt modificările fizico-chimice ale
ţesuturilor, care determină absorbţia calciului din sânge şi lichidul tisular.
 Macroscopic, sărurile de Ca apar sub formă de granule albe, fine, adesea cu
aspect nisipos. Pot fi localizate intracelular, extracelular, sau în ambele locuri.
 Se poate întâlni în pereţii arterelor, în valvele mitrale şi aortice (stenoza mitrală sau
aortică), în trombii organizaţi în unele leziuni parazitare (trichineloză, chist hidatic),
în ţesutul tiroidian sau placentar alterat, în masele persistente de necroză (infarcte
vechi, necroză cazeoasă, plăci de aterom, degenerare grasă, făt mort şi reţinut).
 Sărurile de Ca se pot depune și în conglomeratele de materiale organice prezente
în căi biliare, căi urinare, ducturi salivare etc., formând calculi (boala litiazică).
 Litiaza (calculoza) reprezintă precipitarea sărurilor de calciu (fosfat de Ca) în jurul
unei celule necrozate, colonii de microbi etc. şi propagarea lor extracelulară prin
tulburări de metabolism. In final, se formeaza cristale de fosfat de calciu sub forma
apatitei similare hidroxiapatitei din constitutia osului. Procesul are loc in 2 etape:
nuclearea si propagarea.
 nuclearea intracelulara se produce în mitocondrii sau celulele moarte care
acumulează calciu. Nuclearea extracelulara include fosfolipidele din veziculele
matriceale, cartilaj şi os.
 propagarea formării cristalelor depinde de concentraţia de calciu şi fosfat.

 Unele tumori precum carcinoamele papilare tiroidiene și ovariene conțin focare de

calcificare sub forma unor lamele concentrice bazofile, denumite corpi
psamomatoși (psammos = nisip. gr).
 Calcificările distrofice pot avea consecinţe funcţionale, uneori severe (valvulopatii
cronice, leziuni ateromatoase coronariene, cerebrale etc.). Unele calcificări
distrofice au rol în diagnosticul radiografic. De ex. mamografia, se bazează, în
principal, pe detectarea calcificărilor din tumorile mamare.
Calcificarea metastatica (metastaze calcaroase)

 Calcificarea metastatică exprimă o tulburare a metabolismului calciului si se

produce în ţesuturi normale în condiţii de hipercalcemie.
 Cauze ale hipercalcemiei:
- secreţia crescută de hormon paratiroidian - hiperparatiroidism
- tumori maligne
- hipervitaminoza D
- insuficienţa renală cronica, ce cauzează retenţia de fosfat, conducand la
hiperparatiroidism secundar.
 Calcificarea metastatică se produce în diferite organe, dar afectează în principal
ţesuturile interstiţiale ale mucoasei gastrice, rinichilor, pulmonilor, arterelor
sistemice şi venelor pulmonare.
 Acumularile de săruri de calciu apar ca depozite amorfe necristaline sau sub
formă de cristale de hidroxiapatită. In jurul depunerilor de calciu se produce o
reacţie inflamatoare, uneori se constată aglomerări de macrofagi, celule gigante,
formarea de granuloame. Acumularile masive la nivel pulmonar produc disfuncţii
respiratorii, iar la nivelul rinichilor pot cauza în timp alterarea funcţiei renale.
Boli metabolice osoase
Bolile metabolice osoase apar datorita dezechilibrului intre activitatea osteoblastică
(formarea de os) şi activitatea osteoclastică (distrucţia osului).
a) Osteoporoza - se caracterizează prin scăderea masei osoase, care presupune o
creştere lent progresivă a eroziunii osoase, fără distorsiunea arhitecturii osului.
Este rezultatul unui dezechilibru între resorbţia osoasă şi formarea osului.
 Boala predispune la fracturi, cele mai comune fiind fractura colului, femurului,
vertebrelor.
 Osteoporoza poate fi:
- primară (osteoporoza din postmenopauză, osteoporoza senilă), de etiologie
incertă (factori genetici, scăderea estrogenilor, vârsta înaintată, aport
insuficient de calciu, sedentarism, tabagism)
- secundară (administrare de corticosteroizi, hipertiroidism, hipogonadism,
tumori maligne ale oaselor, malnutriţie, etilism cronic).
 O reducere majoră în masa oasoasă se produce la 10 ani după debutul
menopauzei, ceea ce implică influenţa honnonului estrogen în menţinerea masei
osoase.
 Persoanele cu paralizie prin boală neurologică dezvolta frecvent osteoporoza
localizată la unul sau ambele membre inferioare. Astfel, reducerea în activitatea şi
mobilitatea generală poate fi un factor de risc al osteoporozei la vârstnici.
Osteoporoza de imobilizare - limitarea la pat pentru perioade mai mari de 6 luni
poate duce la o pierdere de 30% din volumul osului iniţial. Lipsa exerciţiului conduce
probabil la o creştere în resorbţia osoasă şi o scădere în formarea osului.

b) Osteomalacia (rahitismul adultului) - este un proces de mineralizare deficitară a

oaselor care evoluează asimptomatic o lungă perioadă de timp şi este relevat, de
cele mai multe ori, de fractura prin compresiune a unei vertebre sau de fractura
inexplicabilă a unei coaste sau a colului femural.
 Simptomele principale: sensibilitatea/durerea osoasă și senzație de slăbiciune
musculară.
 Histologic, defectul de mineralizare constă în depunerea pe suprafaţa lamelelor
osoase a unei pături groase de substanţă osteoidă care rămâne necalcificată.
 Osteomalacia este rezultatul deficientelor vitaminei D. Deficienţa în vitamina D
poate avea mai multe cauze: consum dietetic inadecvat de vitamină D, sinteză
inadecvată a vitaminei D în organism, malabsorbţia prin boli intestinale, alte
condiţii: boli renale, hepatice, etc.
 Consumul dietetic inadecvat de vitamină D este cauza cea mai obişnuită a
osteomalaciei la copii.
 Sinteza inadecvată a vitaminei D în organism poate fi un factor important în
osteomalacie, mai ales la adulţi.
6. Depuneri de cristale de urat

 Acidul uric, produs final al catabolismului purinelor, provine din alimentaţie sau este
sintetizat în organism şi se elimină prin urină.
 Creşterea nivelului seric al acidului uric şi depunerea cristalelor de urat în articulaţii
şi în rinichi determina aparitia alterarii denumita guta.
 Cauze: creşterea sintezei de purine din precursori, creşterea catabolismului acizilor
nucleici, scăderea încorporării purinelor în acizii nucleici, diminuarea excreţiei
urinare a acidului uric. Aportul crescut de alimente bogate în purine, în special de
carne, duce la hiperuricemie şi gută.
 Guta se caracterizată prin artrite acute şi cronice si poate fi primara sau secundară.
 Guta primara – se instaleaza în absenţa oricărei alte boli, fie ca o consecinţă a
excreţiei renale insuficiente, inexplicabile, a acidului uric (în 75-90% din cazuri), fie
prin sinteza primară excesivă a acestuia. un rol important revine factorilor de
mediu: regimul alimentar bogat în proteine, consumul de alcool, statusul ponderal.
 Guta secundară este, de regulă, consecința creşterii catabolismului acizilor nucleici
în leucemii, limfoame, după chimioterapie anticanceroasă, etc.
 Guta cronică (tofacee) este cauzata de depunerea extracelulară a cristalelor de
urat monosodic, cu formarea tofilor gutoşi.
 Tofii gutoşi sunt formaţiuni nodulare, dure, cu aspect cretos, albicios-gălbui pe
suprafața de secţiune.
 Sunt constituiţi din grămezi de cristale înconjurate de celule gigante multinucleate
de corp străin, celule mononucleare şi ţesut de granulaţie.
 Aceste granuloame se dezvoltă în cartilajele articulare, tendoane şi în ţesuturile
moi periarticulare ducând, cu timpul, la dezorganizări severe ale structurilor
respective.
 ACUMULARI EXTRACELULARE
1. ALTERAREA HIALINA

 Hialin - termen histologic care descrie fie o leziune intracelulară sau o alterare a
spaţiului extracelular, care are un aspect omogen, roz, sticlos pe secţiuni
histologice colorate cu hematoxilin eozină (HE).
- Poate contine: fibrinogen, fibrină, imunoglobuline, complement, glicoproteine,
complexe antigen - anticorp etc.
 Hialinoza - acumularea tisulară de hialin. Poate fi intracelulara sau extracelulara.

Exemple de acumulari intracelulare hialine:

- picăturile hialine din epiteliul tubilor renali, care par să fie proteine reabsorbite din
urina primară
- corpii Mallory (hialin alcoolic) – structuri neregulate de hialin prezente în unele
hepatocite din ficatul gras alcoolic, reprezentând agregate fibrilare provenite din
alterarea citoscheletului protoplasmatic;
- corpii Councilman - hepatocite cu citoplasma condensată, intens acidofilă,
întâlnite în hepatitele virale;
- picăturile acidofile hialine intrahepatocitare din ciroza hepatică şi cancerul
hepatic;
- corpii Russell - Ig acumulate în RE al plasmocitelor, care apar intracelular sub
formă de structuri rotunde, omogene eozinofile sau hialine.
Hialinoza extracelulara reprezintă depunerea interstiţială a unei substanţe proteice
amorfe, omogene, eozinofile, pe structurile fibrilare extracelulare.
Organele sunt dure, translucid-sticloase, alb-sidefii, cu aspect de “glazură de tort”.

a) Hialin patologic:
- Hialinul conjunctiv este rezultatul unui proces de alterare a fibrelor de colagen, de
fuzionare şi omogenizare a acestora. Este aşa-zisul proces de hialinizare sau de
degenerare hialină a colagenului care poate fi observat în cicatrici (mai ales în
cicatricile cheloide), în inflamaţiile cronice ale splinei, în unele tumori (leiomiomul
uterin, fibroadenomul mamar) etc.

- Hialinul vascular se întâlneşte în pereţii arteriolelor (arterioloscleroza hialină) în

hipertensiunea arterială, în diabetul zaharat şi la vârstnici. Depunerea de hialin se
face sub forma unui manşon omogen, eozinofil. Peretele vascular este astfel mult
îngroşat, iar lumenul micşorat.

b) Hialin fiziologic: de exemplu, sub forma corpilor albicans din ovar.

Corp albicans ovarian, HE, 4X Corp albicans ovarian, HE, 10X
https://epathology.ro https://epathology.ro

Cilindri hialini in pielonefrita cronica, HE, 4X Vas hialinizat HE, 10X

https://epathology.ro https://epathology.ro
Celule cu incluzii globulare hialine intr-
un plasmocitom, coloratie PAS, 100X
https://epathology.ro
2. ALTERAREA AMILOIDA

Amiloid - substanţă de origine proteica cu structură fibrilară, β pliată. Depozitele

de amiloid dau reacţie cu amidonul, de unde numele de amiloid.
 Proprietati:
- imprimă organelor în care se depune o consistență cauciucată și un aspect
translucid, ceros;
- se localizează extracelular (mai frecvent la nivelul membranelor bazale);
- are în compoziţia chimică 95% proteine fibrilare şi 5% hidraţi de carbon –
componenta P (condroitin sulfat şi acid neuraminic);
- are structură fibrilară;
- prezintă afinitate pentru anumiți coloranți: roșu de Congo sau roșu Sirius;
- este rezistentă la îndepărtarea sa din organism prin procese fiziologice;
- se colorează cu roşu de Congo în roşu-cafeniu, contrastând cu restul
structurilor care apar roz – gălbui.
- se localizează cu predilecţie la nivelul substanţei fundamentale de-a lungul
fibrelor de reticulină şi colagen, precum şi de-a lungul membranelor bazale
epiteliale şi în media vaselor mici.
- nu determina o reactie inflamatorie.
 Proteine fibrilare amiloid – 3 forme sunt mai frecvente:
• Amiloid AL (amyloid light chain) - este derivat din plasmocite şi conţine lanţuri
uşoare de imunoglobuline (Ig).
• Amiloid AA (proteine asociate amiloidului) - este o proteină unică non-Ig sintetizată
de ficat.
• Amiloid Aβ - este găsit în leziunile cerebrale ale bolii Alzheimer.

Componenta P
- glicoproteină distinctă de fibrilele de amiloid, care este strâns asociată cu ele în
toate formele de amiloidoză

Amiloidoza – acumularea de amiloid

 Amiloidoza poate fi o boală sistemică sau generalizată, şi localizată când
depozitele sunt limitate la un singur organ.
 În amiloidoza sistemică bolnavii prezintă adesea afectare renală și insuficienţă
cardiacă. Amiloidul se acumuleaza frecvent la nivel de ficat, splina, tub digestiv,
amigdale şi ţesut subcutanat.
 De cele mai multe ori, amiloidoza este suspectată atunci când se constată, la
examinarea pacienților, creșterea în dimensiune a unor organe (de exemplu
hepatosplenomegalie) sau afectarea funcției renale.
 Organele cu depuneri de amiloid sunt mărite în volum şi greutate, dure, netede,
translucide. Amiloidul se depune în spaţiile intercelulare, în pereţii vaselor mici
(arteriole, capilare, venule), în membranele bazale ale epiteliilor determinând,
prin acumularea sa treptată, atrofia prin compresiune a structurilor vecine şi
alterarea transferului hidroelectrolitic prin pereţii vaselor afectate.

 În amiloidoza hepatică ficatul, mărit în volum şi greutate, este palid-gălbui, dur,

cauciucat. Depozitele se extind treptat, determinând atrofia prin compresiune a
hepatocitelor. Alterarea funcţiilor hepatice survine numai în stadiile avansate ale
bolii.

 În amiloidoza renală, rinichiul este mărit în volum şi greutate, palid, gălbui-

albicios, dur. Amiloidul se depune în glomeruli, în tubii contorţi, în pereţii vaselor
interstiţiale sub forma de manşoane subendoteliale de amiloid, de-a lungul
fibrelor de reticulină şi colagen.

 Depuneri de amiloid mai pot fi întâlnite în miocard , în pereţii vaselor şi în

submucoasa tractului gastro-intestinal, în tiroidă, suprarenale, pancreas, în
laringe (forma pseudotumorală), în limfonoduli etc.
 Formele de amiloidoză sistemică sunt în general procese ireversibile şi în final
fatale.
 În amiloidozele localizate este afectat un singur organ: inimă (în special la
bărbaţi cu vârsta peste 70 de ani), plămâni, pancreas endocrin, creier (în boala
Alzheimer).

 Amiloidoza senilă este întâlnită la pacienți în vârstă și se prezintă sub forma

unor depozite mici de amiloid derivat din prealbumina serică și localizate mai
frecvent în pereții vaselor și în cord.

 Boala Alzheimer reprezintă 50% din cazurile de demență la adult.

Histopatologic, principalul semn în boala Alzheimer îl reprezintă prezența
plăcilor de amiloid Aß și a aglomerărilor neurofibrilare. La bolnavii cu Alzheimer,
amiloidul de tip Aß este prezent ca un manșon în jurul arteriolelor și capilarelor
din creier.
 Amiloidoza laringiana, rosu de Congo, 10x
Depuneri de amiloid in splina, violet de https://epathology.ro
metil, 10x
https://epathology.ro

Depunere extensiva de amiloid in ficat, HE, 40x

https://epathology.ro