Capitolul II:Criptografie. Ce înseamnă criptarea și la ce este folosită?

Cum funcționează? Istoric

Criptografia-Istoric

Criptografia are o istorie veche și interesantă. Istoria criptografiei începe de la egipteni,

cu aproximativ 4000 de ani în urmă, unde a jucat un rol vital în rezultatul războaielor mondiale,
până în epoca recentă, adică secolul XXI. Principalii utilizatori ai sistemului criptografic sunt
serviciile militare, diplomatice, bănci, comerciale și guvernamentale. Creșterea computerelor și
sistemelor de comunicații la mijlocul anilor '60, a adus cu sine o cerere din partea sectorului
privat, pentru a proteja informațiile în formă digitală și pentru a furniza servicii de securitate.
Criptografia a fost folosită inițial ca instrument pentru a proteja secretele și strategiile
naționale. DES, Standard Encryption Data, este cea mai cunoscută metodă criptografică cu cheie
simetrică folosită de militarii americani de câțiva ani. Oamenii obișnuiți nu știau despre asta la
acea vreme. Însă acum, a devenit învechită in lista lor. DES oferă tranzacții electronice
securizate pentru multe instituții financiare, militare, guverne etc. din întreaga lume.

Atunci când trimit o scrisoare prin poştă, majoritatea oamenilor obişnuiesc să sigileze
plicul. Dacă i-am întreba de ce fac asta, probabil că mare parte dintre ei ar spune fie că
acţionează din reflex sau că fac la fel ca toată lumea, fie că lipirea plicului împiedică scrisoarea
să se rătăcească. Chiar dacă plicurile nu conţin informaţii personale sau strict secrete, mulţi speră
ca scrierile lor să nu fie citite decât de destinatar, motiv pentru care ei aleg să sigileze plicurile.
Cu toate acestea, dacă cineva îşi doreşte cu adevărat să citească conţinutul unei scrisori
care nu îi aparţine, ar putea să o facă foarte uşor, rupând plicul. La fel se întâmplă şi în cazul
email-urilor, care ar putea fi citite cu uşurinţă de unii programatori iscusiţi.

Pentru a evita astfel de neplăceri, am putea opta pentru criptografie, metoda de codare
care ne asigură că scrisoarea va rămâne inteligibilă pentru intruşi, măcar o perioadă de timp,
până când aceştia reuşesc să găsească cheia.

Criptografia este o ştiinţă destul de veche care s-a născut din necesitatea de a transmite
mesaje secrete şi de a comunica eficient fără ca duşmanul să cunoască conţinutul scrisorii.

1
 Aşa cum era de aşteptat, primele încercări de a trimite mesaje secrete s-au bazat pe
ascunderea propriu-zisă a textului. Unele dintre cela mai vechi exemple au fost semnalate de
Herodot în scrierile sale. Prezentând disputele dintre greci şi persani, părintele istoriei explică
cum numai arta scrierii secrete a salvat Grecia de mânia armatei persane, atunci când elenii nu i-
au trimis tribut şi daruri lui Xerxes, Regele Regilor. Spre norocul, grecilor, în Persia trăia
Demaratos, un grec exilat care deşi locuia în oraşul persan Susa se simţea încă loial ţării natale,
aşa că a trimis acasă un mesaj prin care să avertizeze conducătorii de pericolul ce îi aştepta.
Neputând să trimită o simplă scrisoare, el a ras ceara de pe o tăbliţă, a scrijelit mesajul pe
lemn şi a reacoperit suprafaţa cu ceară. Conform lui Herodot, grecii nu au ştiut ce să facă cu
tăbliţa până când, fiica lui Cleomenes şi soţia lui Leonidas, Gorgo, şi-a dat seama că mesajul se
afla sub ceara. Mulţumită acestui avertisment trimis printr-o metodă ingenioasa, grecii l-au
învins pe Xerxes chiar în ziua atacului, în data de 23 septembrie 480 î.Hr.

Aşa a luat naştere steganografia, comunicarea secretă creată prin ascunderea mesajului

care s-a manifestat prim mijloace inedite în primele secole, de la tatuarea mesajelor pe scalpul
unui sol, aşa cum a făcut Histaios atunci când i-a trimis un mesaj de încurajare lui Aristagoras
din Milet pentru a-l convinge să lupte împotriva regelui persan, până la scrierea sa pe o bucată de
mătase ce urma a fi împăturită şi acoperită cu ceară pentru ca mesagerul să o poată înghiţi, aşa
cum era obiceiul la vechii chinezi.

Deşi steganografia a fost utilizată îndelung, ea are un mare defect şi anume acela că
mesajul odată descoperit, poate fi descifrat cu uşurinţă. Prin urmare, apariţia criptografiei era
imperios necesară nu pentru a ascunde neapărat mesaje ci pentru a le face inteligibile.
La rândul său, criptologia poate fi şi ea împărţită în două subdiviziuni: transpoziţia şi substituţia. 
Transpoziţia presupune ca literele dintr-un mesaj să fie pur şi simplu rearanjate cu
scopul de a crea anagrame. Totuşi, această metodă este folosită cu precădere pentru mesajele
scurte şi poate fi nesigură având în vedre că, în acest caz există un număr limitat de litere ce pot
fi rearanjate relativ repede. În textele lungi, transpoziţia oferă oarecare siguranţă. Pe măsură ce
numărul literelor creşte, numărul combinaţiilor posibile se multiplică, iar descifrarea mesajului
se poate face doar cunoscând sau aflând procedeul exact de codificare.
Substituţia, pe de altă parte, ca metodă de codificare, este una dintre cele mai vechi
modalităţi de criptare şi unele dintre cele mai vechi descrieri ale sale apar în Kama-sutra, text

2
scris în secolul al IV-lea de învăţatul brahman Vatasyayana. Aici, femeilor li se recomandă să
studieze 64 de arte printre care şi arta scrierii secrete prin care pot comunica în secret cu iubiţii.
Una dintre tehnicile recomandate de brahman este gruparea alfabetului pe perechi alese la
întâmplare pentru ca apoi fiecare literă să fie substituită cu perechea ei.

Simplitatea şi eficienţa acestui mod de codare a mesajului a făcut ca substituţia să domine

scrierile din primul secol. Dar tot în această perioadă au apărut şi indivizii specializaţi în
spargerea codurilor. Deşi marii învăţaţi credeau că nu este posibil ca mesajele secrete create prin
substituţie să fie sparte, din cauza numărului uriaş de potenţiale chei, spărgătorii de coduri au
găsit metode prin care mesajele erau descifrate rapid.
De fapt, descoperirea s-a produs în Orient, acolo unde comerţul, dar şi dezvoltarea
culturală erau în floare şi unde rata infracţionalităţii era redusă datorită legilor şi pedepselor
stricte. Mare parte din comunicarea de aici era bazată pe criptare. Până şi administratorii foloseau
alfabete cifrate pentru a-şi scrie actele, iar important este faptul că ei nu au făcut numai atât, ci au
reuşit să pună bazele criptanalizei, ştiinţa prin care codurile pot fi sparte fără a fi nevoie de
cunoaşterea cheilor care au dus la criptare.
Cunoscând arta prelucrării hârtiei, civilizaţia musulmană a ajutat la răspândirea
cunoştinţelor dobândite. Astfel europenii au putut învăţa modalităţile de decriptare pe care au
început să le pună în practică în diverse instituţii, pe măsură ce criptografia devenea un
instrument diplomatic.

În Cartea Codurilor scrisă de Simon Singh, autorul susţine că istoria europeană îl indică
drept prim mare cartograf pe Giovanni Soro, care a fost numit în funcţia de secretar criptograf
al Veneţiei în 1506. Soro era faimos în toată Italia iar statele prietene îi trimiteau mesaje pentru a
le descifra. Chiar şi Vaticanul, care la ora aceea era al doilea centru activ de analiză, apela la
serviciile lui.

3
 Şi la alte curţi din Europa criptologia era foarte serios tratată de specialişti renumiţi. În
Franţa, de exemplu, Philibert Babou era un criptanalist dedicat regelui Francisc I. Din păcate,
însă, regele a profitat de faptul că Babou lucra zi şi noapte le descifrarea mesajelor şi a avut o
relaţie amoroasă cu soţia sa. Un alt francez renumit pentru capacitatea sa uimitoare de a descifra
mesaje a fost Francois Viete care avea o pasiune pentru decriptarea mesajelor spaniole. Atunci
când regele Spaniei, Filip al II-lea, a aflat că francezii i-au interceptat mesajele a considerat că
abilităţile lui Viete sunt diavoleşti şi s-a plâns Vaticanului. Deşi conducătorul spaniol a cerut
judecarea criptanalistului pe motiv că "s-a făcut frate cu dracu" şi utilizează magia, Papa, care
avea proprii specialişti în decriptare, a respins cererea.

Între timp, dându-şi seama de importanţa cifrului, marile puteri au optat pentru
îmbunătăţirea lui. Una din cela mai simple modificări a fost adoptarea nulelor, a acelor
simboluri care nu înlocuiesc litere, ci care au rolul de a-l induce în eroare pe inamic.
Probabil cel mai reprezentativ şi cunoscut caz care a implicat criptanaliza a fost cel al Reginei
Maria a Scoţiei, a cărei soartă a fost hotărâtă de un petec de hârtie. În anul 1568, Maria merge în
Anglia unde caută refugiu, fiind alungată de nobilime, însă Regina Elisabeta I, o arestează sub
pretextul că şi-ar fi omorât propriul soţ. De fapt, adevăratul motiv era că Maria, o catolică,
reprezenta o ameninţare pentru verişoara ei Elisabeta care încerca să persuadeze poporul şi să
adopte protestantismul. În 1586, după 18 ani de închisoare, ea primeşte de un val de scrisori cu
mesaje criptate de la susţinători. Mai mulţi tineri plănuiesc să o elibereze pe Maria şi să o
înlăture pe "uzurpatoarea" Elisabeta, fiica nelegitimă a lui Henric.
Din păcate, spionii lui Sir Francis Walsingham, secretarul de stat al reginei Elisabeta, pun
mâna pe mesaj şi reuşesc să îl descifreze şi chiar să îl şi falsifice.

După ce Maria le dă susţinătorilor ei binecuvântarea de a-şi duce la bun sfârşit planul

care presupunea uciderea Elizabetei, Walsingham, cel ce interceptase şi acest mesaj, falsifică un
postscriptum la scrisoarea întemniţatei şi le cere susţinătorilor mai multe detalii pentru a putea
afla cine stătea în spatele acestui complot.

Din cauza acestui cifru slab, în data de 15 octombrie, Regina Maria este adusă în faţa
justiţiei şi este acuzată de trădare, iar la 8 februarie 1587 este decapitată la Castelul
Fotheringhay, în faţa a sute de oameni.

4
 În urma acestui eveniment este clară necesitatea unei schimbări în ceea ce priveşte
complexitatea cifrului. După ce timp de mai multe secole, substituţia monoalfabetică a fost
suficientă pentru transmitere mesajelor secrete, în anii 1460 a început să se aducă o îmbunătăţire
revoluţionară. La sfaturile florentinului Leon Battista Alberti, timp de mai multe zeci de ani,
specialiştii vor pune bazele unui cifru care utiliza mai multe alfabete. Acum, metoda este
cunoscută sub numele de cifru Vigenere, în onoarea celui care i-a acordat forma finală, Blaise
Vigenere, şi presupune utilizarea a 26 de alfabete pentru scriere unui mesaj. Fiecare alfabet din
tabel este decalat cu o literă, iar expeditorul poate cripta un mesaj folosind unul sau mai multe
rânduri. Pentru descifrarea mesajului, destinatarul trebuie să cunoască care rând din pătrat să
folosească pentru citirea fiecărei litere. Prin urmare, expeditorul şi receptorul trebuie să
stabilească între ei un sistem de schimbare a rândurilor. Mulţumită acestui tip de criptare, o literă
care apare de câteva ori într-un text, va putea fi reprezentată de fiecare dată de o literă diferită.

Un alt cifru vestit şi complex a fost cel al lui Ludovic al XIV-lea inventat de Antonie şi
Bonaventure Rossignol. Marele Cifru s-a dovedit a fi atât de bun încât a sfidat şi eforturile
următoarelor generaţii de spărgători de coduri. Abia după anii 1890, istoricii descoperă o serie de
scrisori ale lui Ludovic al XIV-lea, cifrate cu Marele Cifru, iar comandantului Etienne Bazeries îi
revine sarcina de a desluşi codul.
După luni de mumcă istovitoare, Bazeries observă că un grup de cifre (124-22-125-56-
345) se repetă de mai multe ori pe fiecare pagină şi presupune că reprezintă "les-en-ne-mi-s",
adică "les ennemis" (inamicii). Descoperirea s-a dovedit a fi una crucială ce a condus la
descifrarea scrisorilor şi la elucidarea multor mistere printre care şi adevărata identitate
a Omului cu Masca de Fier, personaj ce a dat naştere unui val de speculaţii şi despre care au
scris Alexandre Dumas şi Victor Hugo. Descifrarea scrisorilor a scos la iveală faptul că Omul cu
Masca de Fier nu a fost nici fratele geamăn al regelui, nici o altă rudă a sa, ci Vivien de Bulonde,
comandantul care a condus un atac împotriva oraşului Cuneo şi care a fost pedepsit pentru
indisciplina sa.
În secolul al XVIII-lea, criptanaliza devine o industrie, iar fiecare putere europeană avea
aşa-numitele Camere Negre unde se opreau scrisorile pentru ambasadori, se copiau şi se
descifrau.
Pe lângă evoluţia criptanalizei, şi crearea telegrafului specialiştii sunt determinați să

5
caute metode tot mai sigure de criptare. De exemplu, la începutul anilor 1800 în Anglia, Sir
Charles Wheatstone şi William Fothergill Cooke au construit detectoare din ace magnetizate,
care erau deviate în prezenţa curentului magnetic. Astfel se puteau trimite mesaje la câteva zeci
de kilometri distanţă. Informaţiile legate de telegraf s-au răspândit rapid, iar la popularizarea lui a
contribuit puternic la vestea naşterii celui de-al doilea fiu al reginei Victoria şi al prinţului
Alfred. Ştirea a ajuns în Londra prin intermediul telegrafului şi în mai puţin de o oră a
fost publicată în The Times.
Între timp, în America, Samel Morse construise un alt sistem de telegraf care folosea un
electromagnet cu scopul de a amplifica semnalul care, odată ajuns la destinatar era destul de
puternic pentru a trasa o serie de semne şi care, cu timpul a fost dotat cu un dispozitiv sonor
astfel încât destinatarul să poată identifica fiecare literă.
O altă mare invenţie a secolului XIX a fost radioul lui Guglielmo Marconi care permitea
transmiterea informaţiilor dintr-un punct în altul fără a necesita existenţa unui fir. Totuşi această
capacitate de răspânire a informaţiilor putea expune trupele armate la mari pericole, având în
vedere că mesajele puteau ajunge cu aceeaşi uşurinţă la inamici. În timpul războiului au fost
create mai multe coduri dintre care doar puţine s-au putut bucura de longevitate, mare parte a
mesajelor fiind relativ uşor de decriptat.
După toate aceste eşecuri din perioada războiului, criptografii nu s-au lăsat înfrânţi şi au
căutat soluţii pentru scrierea mesajelor codate în moduri cât mai sigure. Roadele acestei munci
intelectuale nu au întârziat să apară, căci nu a durat mult până când au făcut o descoperire ce a
ajutat la restabilirea comunicării secrete pe câmpul de luptă.

În 1918, inventatorul german Arthur Scherbius a construit o maşină criptografică care

avea la bază discul de cifrare creat în secolul al XV-lea, o invenţie a unui arhitect italian, pe
numele său Leon Alberti. Enigma, aşa cum a fost botezată maşina, a devenit în scurt timp cel
mai de temut sistem de criptare din istorie. Cu ajutorul acestei maşini, expeditorul putea să
tasteze textul în clar, iar maşina genera mesajul criptat. La rândul său, destinatarul, dotat şi el cu
o Enigma şi un exemplar al cărţii de coduri, tasta textul cifrat pentru a genera mesajul în clar. În
acest caz, chiar dacă inamicul captura o astfel de maşină, decriptarea mesajului era una dificilă în
lipsa configuraţiilor iniţiale folosite pentru scrierea mesajului. Fără cartea de coduri, inamicul
trebuie să încerce toate cele 17.576 configuraţii posibile de codare. Cu timpul, maşina a primit

6
îmbunătăţiri datorită cărora Germania ajunsese să se bucure de cel mai sigur sistem de
comunicaţii din lume.
În al doilea Război Momdial, situaţia se schimbă iar supremaţia în domeniul decriptării o
deţin englezii care au inventat dispozitivul de decodificare numit Colossus. Această maşinărie a
fost considerată părintele computerului modern şi a determinat dezvoltarea criptografiei în
timpul ultimei jumătăţi a secolului XX.

După naşterea ARPANet, în 1969, care a permis conectarea a 4 site-uri într-un an, şi care,
mai târziu, a dus la dezvoltarea internetului, criptograful Whitfield Diffie, pasionat de problema
codurilor, se dovedeşte a fi capabil să schimbe istoria. El a prevăzut revoluţia digitală şi
gândindu-se că va veni o vreme când aproape fiecare om va avea propriu calculator şi-a imaginat
situaţi în care un individ ar dori să cumpere bunuri de larg consum prin intermediul internetului
şi cu ajutorul unui card de credit. În astfel de cazuri, cele două părţi ar trebui să cunoască cheia.
Dificultatea, însă, constă în faptul că acea cheie nu poate fi cunoscută de ambele părţi
decât dacă una dintre ele călătoreşte până la cealaltă pentru a o împărtăşi. Împreună cu profesorul
Martin Hellman de la Universitatea Stanford, California, Diffie crează criptografia
asimetrică sau criptarea cu cheie publică. Tehnica utilizează o pereche de chei: o cheie publică
şi o cheie privată. Un utilizator care deţine o astfel de pereche îşi publică cheia publică astfel
încât oricine doreşte să o poată folosi pentru a îi transmite un mesaj criptat. Numai deţinătorul
cheii secrete (private) este cel care poate decripta mesajul astfel criptat. Metaforic vorbind,
criptografia asimetrică poate fi imaginată astfel: un lacăt poate fi închis de oricine apasă pe el,
dar numai deţinătorul cheii îl mai poate deschide.
Aşa cum a prezis Diffie la începutul anilor 70, omenirea a intrat în Epoca Informaţiei, o
eră postindustrială unde cel mai de preţ bun este informaţia. Schimbul de informaţie digială este
o parte integrată a societăţii şi miliarde de e-mailuri sunt trimise zi de zi. Banii se transmit cu
rapiditate prin cyberspaţiu şi se estimează că zilnic, jumătate din PIB-ul lumii trece prin reţeaua
Societăţii Internaţionale de Telecomunicaţii Financiare Interbancare.

În acest context, este lesne de înţeles de ce în Epoca Informaţiei, criptografia reprezintă

una din cele mai importante ştiinţe. Informaţiile care circulă de la un capăt al lumii la altul, prin
intermediul internetului trebuie să fie protejată. Timp de 2000 de ani criptografia a fost
importantă pentru regi, regine, guverne şi armată, dar acum ea facilitează şi dezvoltarea

7
afacerilor şi chiar protejarea intimităţii.

De calitatea şi evoluţia criptologiei depinde Succesul Epocii Informaţionale, ea

asigurându-ne lacătele şi cheile datelor celor mai de preţ.

Ce înseamnă criptarea și la ce este folosită?

Acum, voi lua ajutor unui exemplu sau a unui scenariu pentru a explica “Ce este
criptografia?”

Să spunem că există o persoană pe nume Andy. Acum să presupunem că Andy trimite un

mesaj prietenului său Sam, care se află în cealaltă parte a lumii. Acum, evident, vrea ca acest
mesaj să fie privat și nimeni altcineva nu ar trebui să aibă acces la mesaj. El folosește un forum
public, de exemplu, WhatsApp pentru trimiterea acestui mesaj. Scopul principal este asigurarea
acestei comunicări.

Să zicem că există un tip inteligent numit Eaves care a primit în secret acces la canalul
tău de comunicare. Întrucât acest tip are acces la comunicarea dumneavoastra, el poate face mult
mai mult decât simpla simplificare, de exemplu, poate încerca să schimbe mesajul. Acum, acesta
este doar un mic exemplu. Ce se întâmplă dacă Eave are acces la informațiile dvs. private?
Rezultatul ar putea fi catastrofal.

Deci, cum poate Andy să fie sigur că nimeni din mijloc nu poate accesa mesajul trimis lui

8
Sam? Acolo vine criptarea sau criptografia. Permiteți-mi să vă spun „Ce este criptografia”.

Criptografia este practica și studiul tehnicilor de securizare a comunicării și a datelor în

prezența adversarilor.

Bine, acum când știm „ce este criptografia”, să vedem cum poate criptografia poate ajuta
la asigurarea conexiunii dintre Andy și Sam.

Așadar, pentru a-și proteja mesajul, Andy a transformat mai întâi mesajul său citibil în
formă de citit. Aici, el transformă mesajul în unele numere aleatorii. După aceasta, el folosește o
cheie pentru a cripta mesajul său, în criptografie, numim acest cifrat.

Andy trimite acest text criptat sau mesaj criptat pe canalul de comunicare, nu va trebui să
se îngrijoreze de cineva în mijlocul descoperirii mesajelor sale private. Să presupunem, Eaves
descoperă aici mesajul și el reușește cumva să-l modifice înainte să ajungă la Sam.

Acum, Sam ar avea nevoie de o cheie pentru a decripta mesajul pentru a recupera textul

9
original. Pentru a converti cifrul în text simplu, Sam ar trebui să utilizeze cheia de decriptare.
Folosind tasta, el va converti cifra de text sau valoarea numerică în textul corespunzător.

După utilizarea cheii pentru decriptare, ceea ce va apărea este mesajul original, este o
eroare. Acum, această eroare este foarte importantă. Este modul în care Sam știe că mesajul
transmis de Andy nu este același cu mesajul pe care l-a primit. Astfel, putem spune că criptarea
este importantă pentru a comunica sau a partaja informații prin rețea.

Acum, pe baza tipului de chei și algoritmi de criptare, criptografia este clasificată în

următoarele categorii:

Algoritmi de criptare

Criptografia este clasificată în două categorii: Criptografie cu cheie simetrică și

Criptografie cu cheie asimetrică (cunoscută popular sub numele de criptografie cu cheie publică).

Acum, criptografia cheie simetrică este în continuare clasificată drept criptografie clasică
și criptografie modernă.

10
 În continuare, criptografia clasică este împărțită în Cipher de transpunere și Cipher de
substituție. Pe de altă parte, criptografia modernă este împărțită în fluxul Cipher și Block Cipher.

Deci, să înțelegem acești algoritmi cu exemple.

Cât de variați sunt algoritmi criptografici funcționali?

Criptografie cu cheie simetrică

“Un sistem de criptare în care expeditorul și receptorul unui mesaj împărtășesc o singură
cheie comună, care este utilizată pentru criptarea și decriptarea mesajului. Cel mai popular
sistem simetric - cheie este Standard Encryption Standard (DES)”

Cifrele de transpunere
  „În criptografie, un cifru de transpunere este o metodă de criptare prin care pozițiile
deținute de unitățile de text complet (care sunt în mod obișnuit caractere sau grupuri de
caractere) sunt deplasate în funcție de un sistem obișnuit, astfel încât cifratele constituie o
permutare a textului complet.”
Adică se schimbă ordinea unităților (se reordonează textul complet). Matematic, o funcție
bijectivă este utilizată pe pozițiile caracterelor pentru a cripta și o funcție inversă pentru a
decripta.

Exemplu:

11
Cifru de înlocuire

“Metoda de criptare prin care unitățile de text complet sunt înlocuite cu cifră de text,
conform unui sistem fix; „unitățile” pot fi litere unice (cele mai comune), perechi de litere,
triplete de litere, amestecuri de mai sus și altele.”

Exemplu:

Luați în considerare acest exemplu prezentat pe diapozitiv: Folosind sistemul discutat,

cuvântul cheie „zebre” ne oferă următoarele alfabeturi:

Criptare in flux

Algoritmul de criptare simetric sau cu cheie secretă care criptează un singur bit la un
moment dat. Cu un flux de cifrare, același bit sau octet de text va cripta la un bit diferit sau octet
de fiecare dată când este criptat.

12
Block Cipher

“O metodă de criptare care aplică un algoritm determinist împreună cu o cheie simetrică

pentru a cripta un bloc de text, în loc să cripteze un bit la un moment dat ca în cifrele de flux”

Exemplu: Un cifru de bloc comun, AES, criptează blocuri de 128 biți cu o cheie de
lungime predeterminată: 128, 192 sau 256 biți. Criptare bloc sunt familii de permutare
pseudorandom (PRP) care operează pe blocul de biți cu dimensiuni fixe. PRP-urile sunt funcții
care nu pot fi diferențiate de permutările complet aleatorii și, prin urmare, sunt considerate de
încredere până nu se dovedesc fiabile.

Criptare asimetrică a cheilor (sau criptografie cu cheie publică)

Procesul de criptare în care se utilizează diferite chei pentru criptarea și decriptarea

informațiilor. Tastele sunt diferite, dar sunt legate matematic, astfel încât recuperarea textului
simplu prin decriptarea cifrului este posibil.

13
 RSA este cea mai utilizată formă de criptare a cheilor publice.

Algoritmul RSA

 RSA reprezintă Rivest, Shamir și Adelman, inventatori ai acestei tehnici

 Atât cheia publică cât și cea privată sunt interschimbabile
 Dimensiunea cheii variabile (512, 1024 sau 2048 biți)

Iată cum sunt generate cheile în algoritmul RSA

14
15
16