USAMV BUCURESTI

FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII
BIOTEHNOLOGII MEDICAL – VETERINARE

PATOLOGIE
CELULARA
CURS PENTRU ANUL III

Dr. Biochim. DANA BOTUS

2020
 Azi vorbim despre:

1. Notiuni de patologie celulara

2. Celula – organizare structurala si functii
3. Leziuni celulare
4. Leziuni celulare reversibile – reactii de adaptare celulara
5. Leziuni celulare - acumulari intra- si extracelulare
6. Leziuni celulare ireversibile – Necroza
7. Leziuni celulare ireversibile – Apoptoza
8. Patologia ultrastructurilor celulare
9. Tulburari hemodinamice
10. Inflamatia
11. Neoplazia
12. Aspecte legate de culturi celulare
LEZIUNI CELULARE IREVERSIBILE
NECROZA SI APOPTOZA

In organism se produc incontinuu procese de distrucţie fiziologică, adică procese

necrotice, autolitice şi procese reparative, regeneratoare, care asigură activitatea
vitală normală a organismului.

1. NECROZA
 NECROZA – este moartea localizata a celulelor si a tesuturilor intr-un organism viu.
Poate cuprinde o portiune de celula, celuIe aparte, grupuri de celule, segmente de
tesuturi si organe sau organe intregi, parti ale corpului.
 Necroza este întotdeauna patologică.
 Procesul necrotic parcurge 4 etape in evolutia sa:
- prenecroza - starea celulei/ tesutului, care precede necroza; include leziunile
celulare, potential reversibile, care survin in urma actiunii factorilor nocivi exo- si
endogeni;
- necrobioza – perioada de tranzitie de la viata la moarte, care reflecta evolutia
celulei spre necroza. In celula are loc acumularea progresiva a leziunilor
ireversibile ale componentelor structurale, dar celula ramane viabila ca sistem si in
conditii favorabile se poate restabili. Acest stadiu poate lipsi in cazurile cand
necroza survine brusc in urma actiunii unor factori distructivi puternici (ex. curentul
electric), dar poate sa dureze timp indelungat;
- necroza – manifestarea morfologica a mortii celulei; in acest stadiu se depisteaza
semnele de moarte celulara la nivel de microscopie electronica si optica
- autoliza (postnecroza) - dezintegrarea si liza celulelor necrotice sub actiunea
enzimelor hidrolitice lizozomale proprii ale celulelor necrozate (autoliza) si ale
leucocitelor neutrofile si macrofagelor (heteroliza).

 Procesele necrobiotice şi necrotice se produc incontinuu ca una din manifestările

activităţii vitale normale a organismului, întrucât exercitarea oricărei funcţii necesită
un consum de substrat material, restabilit prin regenerarea fiziologică. Mai mult,
cea mai mare parte din celule ale organismului este supusă unui proces permanent
de îmbătrânire şi de moarte naturală cu dezintegrarea lor ulterioară prin apoptoză şi
autoliză fiziologică.
 Necroza apare mai frecvent în structurile parenchimatoase funcţional active
(porţiunile funcţional agravate ale miocardului, segmentele proximale şi distale ale
nefronilor, neuronii cerebrali etc., aflate în stare de supraîncordare funcţională).
 Necroza poate cuprinde o parte de celulă, un grup de celule, o porţiune de ţesut
sau de organ, un organ întreg sau o parte a corpului. De aceea în unele cazuri
necroza se depistează doar la examenul microscopic, iar în altele este vizibilă cu
ochiul neînarmat.
 Cauze: infecţiile virale, ischemia, toxinele microbiene, reacţiile imunologice, agenţii
fizici (radiaţia ionizantă, temperaturile extreme), substanţele chimice toxice (acizi,
baze, cianuri) etc.
 In functie de factorul etiologic, se disting mai multe tipuri de necroza:
- necroza traumatica - cauzata de actiunea unor factori fizici sau chimici (ex. traume
mecanice, arsuri termice sau chimice, degeraturi etc.);
- necroza toxica - cauzata de actiunea unor toxine bacteriene, substante chimice
toxice exo- sau endogene, enzime, medicamente etc. (ex. in unele boli infecfioase);
- necroza trofoneurotica – provocata de dereglarea functiei trofice a sistemului
nervos central si/sau periferic (in traumatisme, tumori ale creierului, maduvei
spinarii, trunchiurilor nervoase periferice; in infarcte, hemoragii cerebrale);
- necroza vasculara (circulatorie, ischemica) - cauzata de reducerea sau suprimarea
circulatiei arteriale intr-un organ sau tesut; necroza vasculara a organelor
parenchimatoase se numeste infarct;
- necroza alergica - legata de actiunea nociva a complexelor imune, anticorpilor intr-
un organism sensibilizat (reactie de hipersensibilitate imediata), de ex. in boli
autoimune, infecto-alergice.
 Dupa mecanismul actiunii agentului nociv necroza poate fi directa si indirecta.
In necroza directa are loc actiunea directa a agentilor cauzali asupra tesuturilor (in
necroza tranmatica, toxica sau alergica). Necroza indirecta se instaleaza in urma
deregIarii troficititii tesuturilor (celulelor), de exemplu in necroza neurotofica sau
vasculara.
Morfologia necrozei
 Modificarile morfologice ale celulelor si tesuturilor in procesul de necroza survin
in urma actiunii distructive a enzimelor litice, ce sunt eliberate din Iizozomii
celulelor necrozate (autoliza) sau din Iizozomii Ieucocitelor (heteroliza).
Se dezvolta doua procese concurente: denaturarea proteinelor si digestia enzimatica
a celulelor. Aceste procese se manifesta in cateva ore.
Din punct de vedere morfologic în necroză se constată o eozinofilie intensă celulară,
cu un nucleu picnotic, uneori dispărut şi limite celulare neclare.
 Modificarile microscopice in necroza se produc la nivelul celulelor (nucleului si
citoplasmei) si matricei intercelulare.
Modificari nucleare
Modificările nucleare se manifesta sub trei forme:
• picnoza este caracterizată prin retractie nucleară şi bazofilie crescută prin
aglutinarea cromatinei. Nucleul este micsorat in volum, intens bazofil, membrana
zbarcita, ratatinata; carioplasma este densa, compacta, nucleolul nu se diferentiaza.
• kariorexis constă în fragmentarea nucleului în blocuri de cromatina, raspandite in
citoplasma.
• karioliza consta in hidroliza cromatinei ca urmare a actiunii endonucleazelor, cu
liza nucleului (nucleul dispare în 1-2 zile). Disparitia nucleului este marcheaza
necroza celulei.
Aceste modificari ale nucleului pot fi stadii consecutive sau forme de sine statatoare
ale reactiei nucleului celular la actiuni nocive. Picnoza poate persista un timp relativ
indelungat, dupa care intervine kariorexis, iar ulterior karioliza.
Leziunile citoplasmei:
• În microscopia electronică, celulele necrozate prezintă discontinuităţi ale
membranei plasmatice şi ale membranelor organitelor, dilatarea mitocondriilor,
denaturarea si agregarea proteinelor citoplasmatice.
• Citoplasma devine eozinofila in urma acidofiliei crescute a proteinelor denaturate
si reducerii continutului de ARN citoplasmatic; eozinofilia intensa a citoplasmei
este un semn al necrozei celulei.
• Plasmorexis - fragmentarea citoplasmei in blocuri.
• Plasrnoliza - lichefierea si hidroliza citoplasmei.

Modificari nucleare
 Necroza celulara, cariorhexis,
Microscopie electronica, 4500x
http://epathology.ro

Necroza hepatocitara, HE,

20x, nuclei picnotici
http://epathology.ro
Leziunile matricei intercelulare:
 In matricea intercelulara au loc tumefactia si lichefierea substantei fundamentale,
dezintegrarea si liza elementelor fibrilare (fibrele de colagen, reticulare si elastice)
sub actiunea proteazelor si Iipazelor.
 In urma distructiei si autolizei tesutului mortificat, in focarul de necroza se
formeaza detritusul tisular - o substanta amorfa, compusa din resturi de celule si
fibre degradate.

Leziunile necrotice se depisteaza cel mai evident in stadiul de autoliza, care nu este
identica cu necroza, dar morfologic, de obicei, coincide cu ea.
Conform datelor experimentale, modificarile ireversibile in cardiomiocite se
instaleaza dupa 20 min. de la momentul alterarii, in celulele ficatului si rinichilor -
dupa 25-40 min, dar primele semne histologice evidente de moarte celulara pot fi
depistate abia dupa 6-12 ore de la debutul ischemiei. Aceste aspecte au importanta
deosebita in diagnosticul morfologic al mortii subite.
Tipuri morfologice de necroza

Există mai multe varietati clinico-morfologice de necroză:

- necroza uscata sau de coagulare;
- necroza umeda sau de lichefactie, de colicvatie;
- necroza vasculara, ischemica (infarctul);
- necroza cazeoasa;
- steatonecroza (necroza grasa);
- necroza ceroasa (Zenker);
- necroza fibrinoida;
- necroza gangrenoasa (gangrena);
- sechestrul.
Necroza de coagulare (uscata)
 Este cea mai frecventa forma de necroza.
 Se caracterizeaza prin predominanta proceselor de densificare, denaturare si
deshidratare a tesuturilor. Masele necrotice sunt uscate, dense, de culoare
albicioasa-galbuie; nu se supun timp indelungatr descompunerii enzimatice.
Actiunea factorilor nocivi si acidoza intracelulara conditioneaza denaturarea nu
numai a proteinelor structurale, dar si a enzimelor, ceea ce blocheaza autoliza
celulelor. Drept urmare, in focarul necrotic se pastreaza arhitectura elementelor
tisulare.
 Se intalneste mai frecvent in tesuturile sarace in Iichid, practic in toate tesuturile
si organele, in afara de creier si maduva spinarii.
 Este cauzata, de regula, de hipoxie si ischemie.
 Necroza de coagulare tipica are loc in infarctul miocardic, splenic si renal.

Necroza de coagulare – infarct ischemic al splinei Necroza de coagulare – infarct ischemic al

splinei, HE, 70x
Necroza de lichefactie (de colicvatie, umeda)

 Lichefacţia este un proces de autoliză, de digestie a ţesutului necrozat, cu

constituirea unui focar necrotic moale, îmbibat cu apă şi în care microscopic nu
se mai recunosc structurile locale (necroză astructurată).
 Necroza de lichefactie se caracterizează prin predominanţa fenomenului de liză a
celulelor, cu digestie enzimatică prin enzime lizozomale proprii celulare (autoliză),
sau prin enzime lizozomale leucocitare (heteroliză).
 Prin lichefacţie, celulele moarte sunt digerate complet. Macroscopic, aria de
necroză devine o masă moale, vâscoasă, lichidă. Microscopic, dispar precoce
nucleul şi limitele celulare, iar în locul celulei rămâne un spaţiu gol.
 Necroza de colicvaţie apare în ţesuturi bogate în apă şi lipide, cum ar fi creierul
sau măduva spinării.
 Necroza de lichefiere este caracteristică infarctului cerebral şi necrozei
proteolitice din inflamaţia purulentă (abces). In infarctul cerebral, ţesuturile devin
moi şi formează un chist plin cu un lichid tulbure, dezorganizând arhitectura
tisulară normală.
 Necroza de lichefiere se produce şi în infecţiile; locale bacteriene, deoarece
aceşti agenţi constituie stimuli puternici cu acumularea masivă de celule
inflamatorii, rezultând un material galben, cremos (puroi), datorită prezenţei de
leucocite moarte (abces).
Necroza de lichefactie – infarct cerebral recent. Aspect macro- si microscopic
Necroza de lichefactie - infarct cerebral pe cale de chistizare
(vechi de peste 3 saptamani). Aspect macro- si microscopic.
Necroza vasculara, ischemica (infarctul)

 Infarctul este necroza organelor parenchimatoase, cauzata de dereglarea

circulatiei arteriale sau venoase (necroza vasculara, ischemica, angiogena).
 Se intalneste in miocard, plamani, creier, splina), rinichi, mai rar - in ficat, intestin.
 Se dezvolta in urma trombozei, emboliei, spasmului indelungat al arterelor sau
supraincordarii functionale a organului in conditii de irigare insuficienta cu sange.
Este cea mai frecventa forma de necroza, intalnita in ateroscleroza arterelor,
hipertensiune arteriala, arterite, tromboendocardita etc.

Necroza cazeoasa

 Necroza cazeoasa se intalneste cel mai frecvent in inflamatia tuberculoasa, dar

se observa si in sifilis, limfogranulomatoza, lepra, in unele granuloame micotice.
 Este o varianta de necroza coagulativa.
 Macroscopic, zonele necrotice au consistenta densa, culoare alb-galbuie, sunt
friabile, cu aspect branzos (de unde si denumirea).
 Microscopic, zona de necroza apare amorfa, microgranulara, astructurata,
colorata eozinofil.
 Este caracterizata prin pierderea completa a arhitectonicii tesutului, structurile
celulare si tisulare disparand in totalitate.
Necroza grasa (citosteatonecroza)
 Reprezinta necroza tesutului adipos, întâlnită de obicei în pancreatita acută sau
după traumatisme.
 Este o forma de necroza enzimatica cauzata de actiunea lipazei si tripsinei,
eliberate din celulele acinare pancreatice in cazurile de pancreatita acuta.
 Odată activate extracelular, aceste enzime digeră ţesutul pancreatic însuşi şi
ţesuturile din jur, inclusiv celulele adipoase. Fosfolipazele şi proteazele atacă
membrana plasmatică a adipocitelor, eliberând trigliceridele stocate în acestea.
Prin hidroliza trigliceridelor, de către lipaza pancreatică, rezultă acizi graşi liberi.
Aceștia precipită sub formă de săpunuri de calciu care se acumulează la periferia
zonelor de necroză adipocitară ca depozite amorfe bazofile.
 Macroscopic, focarele de citosteatonecroză au aspectul unor pete neregulate,
albicioase-gălbui, lucioase, asemănătoare picăturilor de ceară.

Citosteatonecroza, in pancreatita acuta,

HE, 4x
http://epathology.ro
Necroza ceroasa (Zenker)

 Reprezinta necroza specifică ţesutul muscular neted, striat sau cardiac.

 Masele necrotice au consistenta densa, aspect macroscopic alb-galbui,
asemanator cu ceara de albine.
 La microscopia optica miocitele striate au aspect omogen, astructurat, striatia
transversala lipseste.
 Se observa in muschii striati in unele boli infectioase acute grave (ftbra tifoida,
tifosul exantematic), traumatisme musculare, soc electric.

Necroza fibrinoida

 Reprezinta necroza tesutului conjunctivo-vascular.

 In necroza fibrinoida are loc distructia tesutului conjunctiv prin distrugerea
substantei fundamentale si a fibrelor de colagen.
 Mai frecvent, sunt afectate arterele de calibru mic, arteriolele (in hipertensiune) si
capilarele glomerulare in boli autoimune (ex. in lupus eritematos).
 Masele necrotice sunt infiltrate cu proteine plasmatice, in care predomina fibrina
(de aici si denumirea de necroza fibrinoida).
 Microscopic, zonele afectate au aspect omogen, eozinofil.
Necroza fibrinoida in nodulul reumatoid, HE, 10x Necroza cazeoasa in TBC, HE, 4x
http://epathology.ro http://epathology.ro

Necroza fibrinoida a peretelui vascular in

poliarterita nodoasa, HE, 110x
Gangrena (necroza gangrenoasa)
 Gangrena reprezinta necroza tesuturilor care vin in contact cu mediul extern (aer,
bacterii). Se caracterizeaza prin culoarea cenusie-cafenie sau neagra a tesuturilor
mortificate.
 Localizare: membrele, tesuturile moi superficiale, tubul digestiv, plamanii,uterul,
caile urogenitale.
 Cauzele mai frecvente ale gangrenei membrelor sunt tromboza sau tromboembolia
arterelor in ateroscleroza, diabetul zaharat etc. Se poate dezvolta in arsuri,
degeraturi etc.
 Tipuri de gangrena: gangrena uscata, gangrena umeda, gangrena gazoasa.
Gangrena uscata
- necroza tesutului extern in contact direct cu mediul extern;
- se instalează mai frecvent la nivelul extremităţilor inferioare, afectând iniţial
degetele sau laba piciorului, de obicei în condiţiile obstrucţiei arteriale gradate;
- predomina procesele de uscare, densificare si ratatinare a tesuturilor mortificate,
care devin uscate, zbarcite, mumifiate, ca urmare a evaporarii sau absorbtiei apei
de catre tesuturile invecinate normale;
- au culoare neagra si consistenta densa; intre tesutul viu si cel mort se evidentiaza
net linia de delimitare (inflamatia de demarcatie), realizată prin proliferarea
ţesutului de granulaţie; acest ţesut neoformat erodează ţesutul necrozat şi poate
duce în final la autoamputaţie;
- culoarea neagra este determinata de sulfitul de fier, care apare in urma contactului
pigmentilor hemoglobinogeni cu aerul atmosferic si hidrogenul sulfurat produs de
bacterii in tesuturile mortificate.
Gangrena umeda
- necroza organelor ce au contact indirect cu mediul extern;
- tesuturile sunt tumefiate, imbibate cu lichid, au o consistenta moale, culoare
cenusie-albastruie sau negricioasa, miros de putrefactie, iar linia de demarcatie
Iipseste;
- se intalneste cu predilectie la membrele inferioare in diabetul zaharat, in plamani
ca o complicatie a pneumoniilor, abceselor si infarctelor pulmonare, in intestin;
- se dezvolta in urma actiunii bacteriilor saprofite de putrefactie, care devin patogene
in tesuturile moarte. Initial se dezvolta necroza coagulativa, pe fondul careia se
asociaza o infectie bacteriana. Sub actiunea enzimelor proteolitice bacteriene au
loc autoliza si lichefierea tesuturilor necrozate.
- o varianta rara de gangrena umeda este noma sau stomatita gangrenoasa, care
incepe la marginea gingiei mandibulei si se extinde progresiv asupra tesuturilor moi
ale fetei, predominant ale buzelor si obrajilor. Se intalneste la copii cu infectii grave,
tulburari de nutritie, avitaminoze. Este cauzata de bacterii de putrefactie.

Gangrena gazoasa (anaeroba)

- se dezvolta la infectarea tesuturilor afectate cu bacterii anaerobe (Clostridium
perfringens, oedematiens, histoliticum, septicum etc).
- tesuturile necrozate reţin o cantitate mare de lichid, sunt umede; zona gangrenata
capata un aspect emfizematos, este marita in volum din cauza infiltrarii cu bule de
gaze, are o culoare cenusie-verzuie si miros fetid/ranced. Procesul se extinde
extrem de rapid in tesuturile invecinate de-a lungul muschilor, tecilor conjunctive,
vaselor si altor tesuturi, cu necroza acestora.
Gangrena gazoasa (anaeroba)
- microorganismele respective produc exotoxine, care determina o intoxicatie
grava, favorizand propagarea procesului necrotic.
- constituie o complicatie a plagilor extinse, deschise, produse in conditii de
razboi, accidente de circulatie sau de munca cu distrugeri masive de tesuturi
musculare si oase.
- este considerata boala infectioasa de sine statatoare (gangrena primara).

Escara (necroza de decubit) reprezintă o formă particulară de gangrenă și apare din

cauza ischemiei prin compresiune a ţesuturilor moi situate în dreptul unor proeminenţe
osoase (regiunea sacrată, scapulară, calcaneană), la bolnavii debilitaţi (accidente
vasculare cerebrale, caşexie), imobilizaţi la pat, în aceeaşi poziţie, timp îndelungat.
Ţesutul gangrenat este dur, uscat, negricios. Acesta se delimitează adesea faţă de
structurile din jur ca un sechestru şi se poate elimina, lăsând ulceraţii largi şi
profunde, expuse suprainfecţiilor, cu supuraţie consecutivă.

Sechestrul reprezinta o portiune de tesut mortificat, detasata complet de tesuturile

inconjuratoare viabile si situata liber intr-o cavitate sechestrala.
Apare in cazurile in care tesutul necrozat nu este supus autolizei, organizarii sau
incapsularii. Se intalneste mai frecvent in oase, fracturi multiple, in tuberculoza.
Uneori se forrneaza fistule externe - canale in tesuturile moi cu orificiu la nivelul
pielii, prin care periodic se scurge puroi din cavitatea sechestrala ~i fragmentele de
tesut osos necrozat pot fi eliminate.
Efectele si consecintele necrozei
Efectele si consecinte,le necrozei depind de extinderea procesului necrotic si de
importanta functionala a tesuturilor afectate.
Efecte locale: pierderea funcţiei structurilor necrotizate; inflamaţia locală; regenerarea
completă sau sclerozarea, demarcaţia sau incapsularea porţiunii necrotizate.
Efecte generale: „poluarea” mediului intern: toxemia, enzimemie, hiperkaliemia,
reacţiile generale ale organismului (reacţia fazei acute, citokinemia, febra, leucocitoza,
dismetabolisme, caşexia).

Consecintele necrozei depind de potentialul regenerator si de starea preexistenta a

tesuturilor alterate. Printre consecintele necrozei se disting:
1) Restabilirea completa a tesutului preexistent prin regenerare (restitutia).
Se observa in organele/tesuturile cu forma celulara de regenerare, de exemplu, in
ficat, rinichi, mucoase.
2) Organizarea (cicatrizarea) – substituirea focarului necrotic cu tesut conjunctiv, de
exemplu, in miocard detritusul necrotic este resorbit de fagocite, iar pe locul necrozei
apare o cicatrice fibroconjunctiva (substitutie).
3) Incapsularea - formarea unei membrane (capsule) din tesut conjunctiv in jurul
focarului necrotic; se observa mai frecvent in focarele de necroza cazeoasa in
tuberculoza.
4) Calcificarea (petrificarea) – depozitarea sarurilor insolubile de calciu in masele
necrotice (calcinoza distrofica). Este caracteristica pentru necroza cazeoasa in
tuberculoza, necroza ceroasa a muschilor striati etc.
5) Osificarea - inlocuirea focarului necrotic cu tesut osos neoformat.
6) Formarea chisturilor (transformarea chistica) - aparitia unor cavitati in urma
lizarii si resorbtiei tesutului mortificat in necroza umeda. Se observa mai frecvent in
creier si in maduva spinarii. Cavitatile neoformate sunt, de fapt, pseudochisturi,
deoarece nu au invelis epitelial, peretele lor fiind format din tesutul cerebral adiacent
cu focarul de necroza si ramolisment.
7) Sechestrarea - detasarea, desprinderea completa a tesutului mort de cel viu. Se
intalneste mai frecvent in tesuturile osoase.
8) Autoamputarea – detasarea completa de organism a unor membre sau organe, de
exemplu in gangrena uscata.
9) Mumificarea - uscarea tesuturilor mortificate in gangrena.
10) Liza (ramolirea) purulenta – dezintegrarea (topirea) maselor necrotice sub
actiunea leucocitelor polimorfonucleare in cazurile de suprainfectie piogena.

Organizarea, incapsularea, calcificarea (petrificarea), osificarea si sechestrarea se

intalnesc mai des in necroza uscata.
Formarea chisturilor si liza purulenta se observa, de obicei, in necroza umeda.
Autoamputarea si mumificarea pot surveni in gangrena uscata.