See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/338236075

Manipularea, restricția mișcărilor și contenția rozătoarelor

Chapter · January 2018

DOI: 10.13140/RG.2.2.19426.07368

CITATIONS READS
0 94

1 author:

Ioan Hutu
Banat University of Agronomical Sciences and Veterinary Medicine
409 PUBLICATIONS   162 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Bioeconomic approach in animal production View project

Neonatal calves immunity status View project

All content following this page was uploaded by Ioan Hutu on 30 December 2019.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A
BANATULUI REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI

MANUAL DE BUNE PRACTICI

în unitățile experimentale
volumul 2
REFERENȚI ȘTIINȚIFICI pentru volumul II:

Prof. dr. ing. Isidora Radulov, prorector cu cercetarea, inovarea și

transferul tehnologic, USAMVB Timișoara.
Conf. dr. Călin Mircu, coordonator Complex Laboratoare de
Cercetare „Horia Cernescu”, USAMVB Timișoara.
Prof. dr. Marius Pentea, Director departament preclinic, titularul
disciplinei de Anatomie din cadrul Facultății de medicină veterinară,
USAMVB Timișoara.
Prof. dr. Carmen Panaitescu, Departamentul de fiziologie si
imunologie, Universitatea de Medicina și Farmacie „Victor Babeș”,
Timișoara,
Conf. dr. Camelia Tulcan, responsabil de managementul calității.
USAMVB Timișoara.
Prof. dr. Ioan Marcus, coordonator al Centrului interdisciplinar pentru
Educație și cercetare în bioetică, USAMV Cluj-Napoca.
Conf. dr. Bogdan Sevastre, coordonator și medic veterinar al Unității
de creştere și utilizare a animalelor de laborator, USAMV Cluj-
Napoca.
Prof. dr. Emil Tîrziu, Director departament Producție animală și
sănătate publică, titularul disciplinei de Microbiologic și imunologie din
cadrul Facultății de medicină veterinară, USAMVB Timișoara.
 UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A
BANATULUI REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI

MANUAL DE BUNE PRACTICI

în unitățile experimentale
volumul 2

Dr. Ioan Huțu

Editura Agroprint, Timișoara - România, 2018

Design și layout:
Ioan Huțu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

HUŢU, IOAN
Manual de bune practici în unitățile experimentale / Ioan Huţu -
Timișoara: Agroprint, 2017
2 vol.
ISBN: 978-606-785-034-5
Vol. 2 – 2018. - Conţine bibliografie. - ISBN 978-606-785- 036-9
636

Tipărită în 2018, în România la AGROPRINT, Editura și Tipografia Universității de

Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „ Regele Mihai I al României”
Timișoara, Calea Aradului, nr. 119, 300645, Timiș, RO, tel: 0256 277143.
web: http://biblio.usab-tm.ro/agroprint/
e-mail: agroprint@usab-tm.ro

© Copyright 2018, UEX Media

All rights reserved to author; any part of present work can be copied and distributed by
any mechanical or electronic means, conditional on written approval of author.

Toate drepturile sunt rezervate autorului; orice parte a prezentei lucrări poate fi copiată,
distribuită prin orice mijloc mecanic sau electronic cu acordul autorului.
Înainte de toate

Unitățile experimentale - rod al unui amplu proiect derulat în

Universitatea noastră - complinesc baza materială atât de necesară
bunei pregătiri a unui cercetător, viitor medic veterinar.
Modalitatea amplă (aproape exhaustivă) de asamblare a tuturor
detaliilor legate de biologia, creșterea, întreținerea, manipularea și
contenția, administrarea substanțelor active precum și recoltarea
probelor biologice la toate speciile care și-au găsit adăpost în unitățile
experimentale oferă celor interesați (studenți sau absolvenți) un
puternic și foarte eficient instrument de lucru atât pentru buna
cunoaștere și utilizare a materialului biologic, cât și pentru demararea
unor proiecte care utilizează animale în proceduri.
Lectura profundă a noțiunilor de interes (ar) permite
reproducerea cu succes a elementelor tehnice descrise, reprezentând
un minuțios model pentru cei interesați în crearea și întrebuințarea
propriului nucleu experimental.
Abundența informației de înaltă ținută precum și sistematizarea
clară și logică a acesteia recomandă Manualul de bune practici drept
piesă componentă obligatorie a bibliotecii profesionale a oricărui
student, doctorand sau absolvent de medicină veterinară.

Călin Mircu,
Coordonator Complex de
Laboratoare de Cercetare Horia Cernescu
Timișoara, 22.01.2018
 PREFAȚĂ

Al doilea volum al Manualului de bune practici privind derularea

proiectelor care utilizează animale în proceduri este o continuare a
unei necesități acut resimțite în activitatea de cercetare dezvoltată în
Unitățile Experimentale, structuri autorizate să desfășoare cercetare în
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului
Regele Mihai I al României în cadrul Complexului de Laboratoare de
Cercetare Horia Cernescu (CLCHC).
Focalizat atât asupra întreţinerii și exploatării animalelor utilizate
în proceduri, cât și asupra tehnicilor și metodelor necesare derulării
activităţilor proiectelor de cercetare, manualul de bune practici poate fi
un izvor de informație prețioasă atât pentru cercetătorii din domeniile
științelor vieții (biologie, științe medicale, agricultură sau științe
alimentare) cât și pentru practicienii care își doresc să-și desfășoare
activitatea în această arie profesională.
Scopul acestui manual este acela de a prezenta o sumă de
tehnici, metode sau doar posibile soluții aplicabile în ansamblul unor
proceduri, norme și restricții; acestea pot fi utilizate în derularea
procedurilor solicitate de către diverse proiecte de cercetare.
Cu mulțumiri adresate referenților științifici, membrilor Comisiei
de bioetică a cercetării, profesorilor și colegilor din cadrul Facultății de
Medicină Veterinară pentru recomandările adresate după apariția
primului volum, autorul rămâne deschis oricăror sugestii, comentarii
sau îmbunătățiri ale unor posibile viitoare volume, ediții sau revizii.

ing. Ioan Huțu,

medic veterinar în cadrul Unităților Experimentale
Timișoara,
decembrie, 2017
 CAPITOLUL 6

Tehnici, manopere și proceduri de monitorizare

asociate utilizării animalelor în cercetare

Activitățile din cadrul Unităților experimentale se desfășoară

după principii și proceduri care urmăresc identificarea durerii,
panicii și stresului precum și proceduri privind contenția,
recoltarea și administrarea preparatelor medicamentoase,
inclusiv anestezia animalelor utilizate în procedurile proiectelor
de cercetare.

Derularea activităţilor de cercetare care utilizează animale în

proceduri solicită manopere, metode și tehnici bine fundamentate,
corect executate și eficient monitorizate. Ca urmare, aceste aspecte
sunt optimizate și verificate pentru a concorda bunelor practici; astfel,
în procesul de asigurare a calității are loc procedurarea activităților și,
periodic, revizuirea procedurilor.
De cele mai multe ori, proiectele de cercetare solicită recoltarea
materialelor biologice (sânge, urină, excreții etc.), administrări ale unor
preparate medicamentoase sau antigeni. Unele manopere solicită
anestezie sau altele se fac doar prin restricția mișcărilor sau prin
contenția animalelor. Ca urmare, animalele utilizate în procedurile
proiectelor de cercetare sunt atent monitorizate sub aspectul
identificării neechivoce a stărilor de durere, panică sau distres.
 Manipularea, restricția mișcărilor și contenția
rozătoarelor
Obiectiv:
Prezentarea unor aspecte practice și tehnici privind manipularea,
restricția și contenția rozătoarelor cu scopul utilizării acestora în
procedurile proiectelor de cercetare în vederea diminuării
riscurilor privind teama, durerea sau distresul la animale.

PSUEX 6.2
Domeniu de aplicare:
Procedura se aplică în cadrul Biobazei
Personalul responsabil cu manipularea1, restricția mișcărilor2 sau
imobilizarea prin contenția animalelor3 trebuie să stăpânească
cunoștințele şi îndemânarea necesare efectuării acestor operațiuni în
mod uman şi eficient.
1. Manipularea rozătoarelor are loc în faza de acomodare și pe
durata executării procedurilor din cadrul proiectelor de cercetare.
În faza de acomodare are loc și obișnuirea rozătoarelor cu manipularea.
Practic, acomodarea animalelor cu o manipulare corectă pentru o perioadă
adecvată speciei va permite reducerea stresului la momentul derulării
procedurilor atât pentru animale, cât şi pentru personal. Pe durata
procedurilor, manipularea se face cu blândețe, dar ferm și întotdeauna cu
mâinile protejate cu mănuși. În timpul manipulării, este necesar să se reducă
la minim perturbarea animalelor sau a mediului lor ambiant.

1
Manipularea presupune prinderea și manevrarea animalelor, fără a se apela la constrângeri
sau a exacerba comportamentele de apărare, agresivitate sau fugă.
2
Restricția presupune îngrădirea mișcărilor corpului animalului utilizând măsuri și echipamente
prin care se limitează libertatea de mișcare. Restricția se realizează cu ajutorul unor
echipamente speciale, de regulă dispozitive de reținere. În anumite circumstanțe se consideră
restricție și claustrarea animalelor în cușca metabolică.
3
Contenția presupune menținerea corpului sau imobilizarea unei părți a acestuia într-o anumită
poziție fixă, pentru o perioadă semnificativă de timp. Practic, contenția presupune stăpânirea
forțată a animalelor în vederea examinării ori aplicării unui tratament prin procedee și cu
ustensile adecvate.
236 UNITĂȚI EXPERIMENTALE
2. Prinderea, imobilizarea și contenția rozătoarelor se poate face
utilizând mai multe tehnici și metode, dependent de regiunea
corporală care trebuie să fie expusă intervenției și de tipul activităţii
care trebuie executată, după cum urmează:
- prinderea de baza cozii
Este cea mai la îndemână metodă; în acest caz, operatorul prinde șoarecele
sau șobolanul cu degetul mare și degetul arătător de la baza cozii și îi ridică
trenul posterior. Dacă șoarecele manifestă intenția de a se elibera, se rotește
ușor corpul prin răsucirea între degete a bazei cozii. De regulă, prinderea
șobolanilor se face de baza cozii, iar manipularea acestora (figura 6.2.1) se
face cu două mâini care, împreună, creează un tunel în care animalul se
simte protejat.

- transferul cu pensa, pe mână, în tub sau în căușul palmelor

Cel mai frecvent, transferul șoarecilor între două cuști alăturate poate avea
loc pe mâna operatorului, în căușul palmelor sau cu ajutorul tubului de
transfer (figura 6.2.2). Deși rar folosită, prinderea șoarecilor se poate
realiza și cu ajutorul unei pense care are vârfurile protejate pentru a nu răni
animalul. De regulă, prinderea de la baza cozii și contenția de pliul cutanat
al cefei se fac atunci când examinarea sau intervenția sunt de scurtă durată,
cum e cazul operațiunilor de examinare sau identificare sau transferului
animalelor dintr-o cușcă în alta.

Figura 6.2.1. Prinderea și manipularea șoarecilor (stânga) și

șobolanilor (dreapta)
Prelucrare după: https://oacu.oir.nih.gov.
MANUAL DE BUNE PRACTICI 237

Figura 6.2.2. Transferul șoarecilor în tub și prinderea cu pensa

Transferul în tub (stânga) și prinderea cu pensa de pliul cefei (dreapta).
Prelucrare după: https://www.nc3rs.org.uk (stânga) https://oacu.oir.nih.gov (dreapta).

2.1. Contenția șoarecilor se face în funcție de regiunea care trebuie

sa fie expusă intervenției medicale, prin câteva tehnici:
- contenția șoarecilor cu o mână, de pliul cutanat al cefei
Contenția de pliul cefei cu o mână este o metodă care se realizează pe
grilajul cuștii și presupune, etapizat, următoarele: prinderea șoarecelui de
baza cozii, transferul din cușcă pe grilajului cuștii și imobilizarea cozii între
degetul mic și inelar (vezi figura 6.2.3). Prin imobilizarea cozii, în tentativa
de evadare animalul se alungește, astfel că se expune regiunea cefei.
Ulterior, degetul mare și degetul arătător contenționează pliul cutanat din
regiunea cefei, tracționând pielea din regiunile laterale ale gâtului. În fapt,
prin întinderea pielii, contenția poate viza întreaga regiune a capului și a
trenului anterior. Astfel, corpul șoarecelui rămâne alungit în palma
operatorului iar prin rotirea mâinii se creează accesul și abordarea
regiunilor ventrale.
- contenția șoarecilor cu două mâini
Contenția de pliul cefei cu două mâini presupune prinderea șoarecelui de la
baza cozii și plasarea acestuia pe grilajul cuștii. Urmează o ușoară tractare
a cozii pentru elongarea corpului (figura 6.2.4) timp în care degetele mic,
inelar și mijlociu ale mâinii dominante presează animalul pe masa de lucru,
iar degetele mare și arătător formează pliul cefei. Ulterior degetele mâinii
înfășoară corpul șoarecelui astfel că, la finalul manoperei, inclusiv coada
devine imobilizată între podul palmei și degetul mic al aceleiași mâini.
238 UNITĂȚI EXPERIMENTALE

Figura 6.2.3. Contenția șoarecilor cu o mână

Prinderea șoarecelui de baza cozii și elongarea corpului (sus). Presarea regiunilor dorsale cu
trei degete (mic, inelar și mare) și prinderea pliului cefei (dreapta jos), cu prezentarea
regiunilor ventrale pentru examinare sau intervențiile asupra șoarecelui (dreapta jos).
Prelucrare după https://oacu.oir.nih.gov.

Prin rotirea mâinii, regiunile ventrale ale șoarecelui devin accesibile pentru
efectuarea manoperelor necesare. În situaţia în care se prinde prea mult pliu
al pielii sau dacă strângerea este prea puternică, șoarecele poate deveni
cianotic, motiv pentru care se recomandă verificarea condiției și culorii
urechilor, nasului și a cavității bucale.

2.2. Imobilizarea și contenția șobolanilor se face prin mai multe

tehnici, dependent de mărimea animalului, tipul activităţii care trebuie
executate și de regiunea care trebuie să fie expusă intervenției sau
examinării. Astfel, se pot descrie următoarele tehnici:
- contenția șobolanilor de pliul cutanat al cefei
Acest tip de contenție, de regulă efectuată cu o singură mână, se utilizează
doar la șobolanii tineri, cu dimensiuni corporale mai reduse.
MANUAL DE BUNE PRACTICI 239

Figura 6.2.4 Contenția șoarecilor cu două mâini

Prinderea de baza cozii și extinderea corpului (sus) cu o mână, urmate de imobilizarea pliului
cefei cu a doua mână (dreapta sus). Contenția cozii în podul palmei (stânga jos) și prezentarea
capului și a regiunilor ventrale ale șoarecelui pentru eventuale intervenții, manopere sau
examinări (dreapta jos).
Prelucrare după https://oacu.oir.nih.gov.

Manopera începe de la prinderea și plasarea șobolanului pe o suprafață de

lucru aspră, de unde acesta este ușor tracționat de la baza cozii cu mâna
nondominantă. Cu mâna dominantă se abordează din sens caudo-cranian
regiunile dorsale și a cefei, descurajând tentativele de evadare prin presarea
corpului cu podul palmei pe suprafața de lucru. Degetul mare și celelalte
patru degete ale mâinii formează și imobilizează un pliu cutanat dorsal
suficient de mare, pornind de la nivelul cefei spre regiunea toracelui (figura
6.2.5). În acest fel, cu toate că animalul poate să vocalizeze, are loc contenția
capului (pentru a evita mușcăturile) și a centurii scapulare. Concomitent
contenției, coada se poate elibera și animalul se poate ridica într-o mână de
pe suprafața de lucru. Nu este o tehnică frecvent utilizată, deoarece
comparativ cu șoarecii, șobolanii acceptă mai puțin contenția pliului cefei,
dar este utilă îndeosebi la prelevarea probelor de sânge.
240 UNITĂȚI EXPERIMENTALE
- contenția centurii scapulare și a capului
Odată prins, șobolanul se pune pe suprafața rugoasă a mesei de lucru, de
unde, cu mâna dominantă, se prinde și se tracționează ușor de baza cozii.
Cealaltă mână se trece pe deasupra spatelui, pentru a cuprinde regiunea
toracelui, astfel încât capul și un membru al trenului anterior să fie bine
imobilizate. Degetul mare și arătătorul trebuie plasate înainte și după
membrul anterior. Celălalt membru al trenului anterior se imobilizează cu
cele trei degete rămase (figura 6.2.6); practic, degetul mijlociu, degetul
inelar și degetul mic imobilizează membrul rămas liber. În acest fel, indexul
şi degetul mijlociu restricționează mișcările capului și mandibulei
șobolanului, iar celelalte degete strâng ușor cutia toracică, imobilizând
restul corpului. Prin rotirea mâinii se expun capul și regiunile ventrale ale
animalului pentru diferite manopere necesare administrării preparatelor
medicamentoase cum sunt injecțiile subcutanate, intraperitoneale sau gavaje
orale (vezi PSUEX.6.4).
- contenția subscapulară
Prin această metodă, șobolanul plasat pe suprafața rugoasă a mesei de lucru
se imobilizează de la baza cozii și, în timp ce coada rămâne tensionată, mâna
nondominantă se trece peste spatele șobolanului și cuprinde toracele în
dreptul centurii scapulare, în așa fel încât antebrațele să fie împinse ușor
cranial, cu degetul mare și degetul arătător. Antebrațele sunt împinse spre
regiunea submandibulară, sub bărbia șobolanului, împiedicându-l să muște
(figura 6.2.7). Dacă corpul este imobilizat fără a comprima toracele,
șobolanul poate fi contenționat în acest fel cu o singură mână.
- contenția cefalo-toracică pentru expunerea și abordarea
regiunilor ventro-laterale
Prin această metodă, șobolanul plasat pe masa de lucru se imobilizează
iniţial de la baza cozii. Ulterior, în timp ce coada rămâne tensionată, degetul
mare al celei de-a doua mâini glisează sub o axilă pentru a răsuci membrul
șobolanului abaxial latero-dorsal, până când membrul corespondent atinge
regiunea nazală (figura 6.2.8). Degetele de la mâna a doua vor forma un pliu
în regiune dorsală, oferind operatorului regiunile ventro-laterale pentru o
posibilă examinare sau pentru intervenții medicale.
MANUAL DE BUNE PRACTICI 241

Figura 6.2.5. Contenția șobolanilor de pliul cefei

Formarea pliului cefei și, în cazul încercărilor de evadare, presarea ușoară a corpului
animalului pe suprafața de lucru (sus). Contenția de pliul cefalic permite imobilizarea
jumătății anterioare a corpului (stânga jos). Prin ridicarea șobolanului de pe suprafața de
lucru se creează accesul la regiunile ventrale și ale capului (dreapta jos).
Prelucrare după: https://oacu.oir.nih.gov.

Figura 6.2.6. Contenția capului și centurii scapulare

Prinderea cozii cu o mână și plasarea mâinii libere peste corpul șobolanului
(stânga), urmată de strângerea degetelor în jurul trenului anterior, cu blocarea
capului și cuprinderea toracelui. Răsucirea animalului pentru evidențierea
regiunilor ventrale (dreapta).
Prelucrare după: https://oacu.oir.nih.gov.
242 UNITĂȚI EXPERIMENTALE

Figura 6.2.7. Contenția subscapulară

Prinderea bazei cozii se face cu mâna dominantă (stânga), iar cu cealaltă se prinde toracele
șobolanului (dreapta), având grijă ca antebrațele să fie împinse spre mandibulă pentru a
imobiliza capul și a evita eventuale mușcături. Prin împingerea ambelor brațe, acestea pot fi
încrucișate în forma literei „X”.
Prelucrare după Machholz și col. 2012.

- contenția cefalo-toracică și expunerea regiunilor laterale

Contenția cefalo-toracică laterală (figura 6.2.9) pentru examinarea și
accesul la regiunile laterale ale șobolanilor, inclusiv la regiunea
mandibulară .

Figura 6.2.8. Contenția cefalo-toracică

Prinderea cozii se face cu o mână, iar cu cealaltă se prinde corpul șobolanului (stânga), având
ca puncte de prindere un membru și regiunile corporale toracice opuse; în timp ce coada
rămâne imobilizată, degetul se introduce sub axilă, iar corpul animalului se ridică și se
răsucește. Regiunile corporale expuse sunt cele ventrale (dreapta).
Prelucrare după: https://oacu.oir.nih.gov.
MANUAL DE BUNE PRACTICI 243

Figura 6.2.9 Contenția cefalo-toracică laterală

Prinderea cozii se face cu o mână, iar cu cealaltă se prinde corpul șobolanului (stânga) și se
imobilizează un membru în regiunea pieptului. Și în acest caz coada rămâne imobilizată
(dreapta).
Prelucrare după: https://oacu.oir.nih.gov.

În acest, caz șobolanul este imobilizat inițial prin contenția cozii. În timp ce
coada este contenționată cu o mână, cealaltă mână glisează cranial, pe linia
spinării, până când degetul mare și celelalte degete opozabile se
poziționează pe de o parte și pe de alta parte a omoplaților. Ulterior, din
această poziție șobolanul se ridică, timp în care degetele cuprind regiunea
toracică și epigastrică, imobilizând la piept și un braț al acestuia (figura
6.2.9).
2.3. Prinderea și contenția cobailor se face de către două persoane:
una care realizează manipularea - prinderea, transferul și contenția -
și cealaltă pentru efectuarea procedurilor; astfel, se recomandă:
- contenția cu imobilizarea centurii scapulare la cobai
Manopera de contenție și imobilizare a cobailor trebuie executată rapid,
blând, dar ferm, pentru a nu speria animalele. Prinderea și ridicarea din
cușcă se face cu ambele mâini; o mână a operatorului prinde corpul
animalului de trenul anterior, imobilizând centura scapulară între degete, iar
cealaltă mână cuprinde regiunile trenului posterior. Capul și gâtul trebuie
imobilizate ferm, pentru a nu oferi animalului posibilitatea să muște; ca
urmare, degetul mare trebuie plasat imediat sub maxilarul cobaiului, iar
membrele trenului anterior sunt imobilizate de către celelalte degete. Prin
astfel de contenție se creează posibilitatea ca un al doilea operator să
examineze membrele, cavitatea orală sau urechea externă (figura 6.2.10).
244 UNITĂȚI EXPERIMENTALE

Figura 6.2.10 Contenția și examinarea la cobai

Imobilizarea trenului anterior (stânga sus), susținerea trenului posterior pentru diminuarea
comprimării toracelui, îndeosebi la femelele gestante și animalele cu masă corporală mai mare
(dreapta sus). Contenția centurii scapulare și imobilizarea cefei pentru a evita mușcăturile
(stânga mijloc). Examinarea membrelor (dreapta mijloc), pavilionului auricular și urechii
(stânga jos), a cavității orale și a dinților (dreapta jos) de către al doilea operator.
Examinarea cavității orale în profunzime se poate efectua doar după efectuarea anesteziei
generale.
Prelucrare după http://www.ahwla.org.uk.
MANUAL DE BUNE PRACTICI 245

Figura 6.2.11. Contenția pentru injecția intraperitoneală la cobai

Imobilizarea trenului anterior (stânga) și ridicarea animalului cu susținerea trenului
posterior (dreapta sus). Rotirea axială a corpului cobaiului pentru expunerea
regiunii abdominale și mobilizarea masei intestinale spre diafragmă, prin
poziționarea oblică cu capul în jos (stânga jos). Administrarea parenteral-
intraperitoneală se face în cadranul inferior al regiunii abdominale, în spatele liniei
imaginare care unește cele două membre inferioare (dreapta jos).
Prelucrare după http://www.ahwla.org.uk.

În situația în care are loc imobilizarea centurii scapulare și întoarcerea

animalului cu capul în jos, se permite expunerea regiunii abdominale,
manoperă necesară în cazul administrărilor intraperitoneale. Practic, prin
această contenție masa gastrointestinală a cobaiului coboară spre diafragmă
(figura 6.2.11), permițând intervenția intraperitoneală în regiunea
abdominal-hipogastrică.
3. Imobilizarea prin restricția mișcărilor rozătoarelor are loc în
dispozitive speciale (dispozitive de reținere, decapiconuri etc.), care
permit limitarea mișcărilor în vederea efectuării unor manopere sau
proceduri, cum sunt cele de prelevare a probelor de sânge.
246 UNITĂȚI EXPERIMENTALE
3.1. Pentru restricția mișcărilor șoarecilor se recomandă utilizarea
uneia dintre metodele prezentate în cele ce urmează:
- introducere forțată, după contenția prealabilă a pliului cefei
În acest caz, introducerea șoarecelui în dispozitivul de reținere are loc în
mod forțat, după contenția de pliul cefei (figura 6.2.10, sus). Șoarecele, cu
capul imobilizat într-o mână, se introduce pe la capătul deschis al
dispozitivului de reținere, fixat cu mâna cealaltă pe suprafața de lucru.
Odată introdus șoarecele, dispozitivul se blochează la nivelul lungimii
corpului, coada rămânând afară (figura 6.2.10, sus).

Figura 6.2.12. Imobilizarea prin restricția mișcărilor la șoareci

în dispozitive speciale
Introducerea forțată a șoarecelui după contenția acestuia de pliul cutanat al cefei (stânga sus)
și accesul voluntar în dispozitivul de restricție a mișcărilor, prin crearea efectului de
ascunzătoare – tunel întunecos (stânga jos). În ambele situații, intrarea animalului în
dispozitiv este urmată de blocarea părții din spate a acestuia, dependent de lungimea
șoarecelui (dreapta sus și jos).
Prelucrare după https://oacu.oir.nih.gov.
MANUAL DE BUNE PRACTICI 247

- introducere voluntară, prin crearea efectului de ascunzătoare

Introducerea șoarecilor în dispozitivul de reținere pentru limitarea
mișcărilor se poate face stimulând comportamentul voluntar specific;
intrarea voluntară se bazează pe tipicul comportamental al rozătoarelor,
care caută să evadeze în galerii. Metoda presupune acoperirea dispozitivului
de reținere cu o mână, astfel încât să se creeze senzația unui tunel întunecos
(figura 6.2.12, jos). Șoarecele contenționat de coadă se dirijează spre
capătul deschis al dispozitivului și, fără a lăsa liberă coada, după ce a intrat
voluntar, se blochează partea posterioară a dispozitivului.

3.2. Restricția mișcărilor și imobilizarea șobolanilor cu ajutorul

unor conuri sau prin diferite dispozitive de reținere se face în special
pentru limitarea mișcărilor în vederea efectuării unor manopere cum
sunt efectuarea unor injecții sau prelevarea unor probe de sânge. În
principiu, se recomandă utilizarea uneia dintre metodele următoare:
- imobilizarea în decapiconuri
Presupune împingerea șobolanului în conul de polietilenă - decapicon1, până
când nasul acestuia iese prin gaura pungii, după care partea din spate se
închide prin intermediul unui elastic. De regulă, intervenția se realizează
prin pereții pungii. Materialul din plastic poate cauza supraîncălzirea
șobolanului, motiv pentru care se recomandă eliberarea animalului imediat
după finalizarea manoperei (fig. 6.2.13).
- imobilizarea în dispozitive de restricție cu șibăr
Introducerea în dispozitivul de reținere se face după contenția de pliul cefei,
pe la capătul deschis; odată ce șobolanul a intrat în dispozitivul de retenție,
acesta se blochează (fig. 6.2.14), permițându-se în special accesul la vasele
de sânge ale cozii (vezi PSUEX6.5).
- imobilizarea în dispozitive cu fantă superioară
Introducerea în dispozitivul de reținere cu deschidere superioară se face prin
tracționarea cozii prin fanta dispozitivului, urmată de închiderea capătului
anterior cu ajutorul piesei de blocare (fig. 6.2.14, jos).

1
Decapicon = pungă de diferite dimensiuni, din material plastic transparent, sub formă de con,
care are prevăzută o gaură la vârf, pentru a facilita respirația animalului restricționat.
248 UNITĂȚI EXPERIMENTALE

Figura 6.2.13. Imobilizarea prin restricție în decapicon

Prelucrare după Machholz și col. 2012

Figura 6.2.14. Imobilizarea în dispozitive de reținere

Introducerea forțată prin contenționare de pliul cutanat de la nivelul gâtului (stânga sus),
urmată de blocarea dispozitivului de reținere cu șibăr (dreapta sus). Introducerea forțată prin
contenționarea de pliul cutanat de la nivelul gâtului (stânga jos), urmată de blocarea
dispozitivului cu fantă superioară prin intermediul dopului de blocare (dreapta jos).
Prelucrare după: https://oacu.oir.nih.gov (sus) și Machholz și col. 2012 (jos).
 MANUAL DE BUNE PRACTICI 249

3.3 Imobilizarea prin restricția

mișcării la cobai se realizează
cu ajutorul dispozitivelor de
reținere (vezi figura 6.2.15).
Introducerea animalelor în
dispozitivele de reținere se face cu
blândețe, utilizând ambele mâini –
una pentru contenția pliului cefei și
cealaltă pentru imobilizarea trenului
posterior. Imobilizarea în dispozitiv
se termină cu blocarea capului în
partea din față și ajustarea
dispozitivului, în partea din spate.
4. Încetarea contenției sau Figura 6.2.15. Dispozitiv de
reținerii șoarecilor și șobolanilor reținere pentru cobai
are loc în oricare dintre situațiile Dispozitivele de reținere a cobailor au
de modificare a culorii tegumen- mărimi adecvate dimensiunilor corporale;
telor, atunci când culoarea pentru cobaii de cinci săptămâni (300-350
g) au 10x17,5 cm, iar pentru cei de peste 10
urechilor, nărilor sau cavității săptămâni (500-600 g) au dimensiuni de
bucale se cianozează, respectiv 11x20,5 cm. Dispozitivele sunt reglabile,
mucoasele, normal de la culoare prezintă pardoseala nealunecoasă, au placă
roz, devin albastre sau de culoare de imobilizare a gâtului și pot fi supuse
sterilizării prin autoclavare la 120оC.
roșu închis ori atunci când apar
tahipneea și alte semne cum sunt Prelucrare la https://www.plas-labs.com.
cele de semnele de sufocare.

Direcții prioritare:
• Contenția blândă, dar fermă, corespunzător efectuată,
diminuează stresul animalelor.
• Utilizarea rozătoarelor în procedurile proiectelor de
cercetare impune o perioadă de acomodare, instruire,
dresaj - inclusiv la manoperele de manipulare, restricția
mișcărilor și contenție.
• Imobilizarea prin restricția mișcărilor sau contenția
diferitelor regiuni corporale încetează dacă animalele devin
cianotice sau dacă apar semne de sufocare.
• Verificarea stării generale a animalului pe durata prinderii,
imobilizării sau restricției este obligatorie.

View publication stats