Cap. II DISTROFII II.1. DISTROFII PROTEICE =Procese metabolice determinate de tulcurari metabolice locale/generale, cu interesarea anumitor substante/grupuri de substante.

-Reprezinta aspecte morfologice ale afectarii jonctiunilor celulare/componentelor tisulare extracelulare in sensul suprasolicitarii functiei celulare si scaderea de adaptare celulara. -Categorii de leziuni distrofice proteice: variatii de volum, variatii de tinctorialitate, variatii ale stabilitatii coloidale la actiunea agentilor fixatori, stocarea excedentara a unor substante existente in mod normal, pierderea unor compusi fizici prezenti, shimbarea reportului normal al constituentilor. -Modificari la nivel celular: membrana si matricea citoplasmatica, mitocondrii, RE, ribozomi, ap. Golgi, lizozomi, peroxizomi, dispozitive citoplasmatice speciiale, nucleul si componentele nucleare. -Modificari la nivelul substantei intercelulare: modificarea raportului structural intre componenta fibrilara (fibre de colagen si reticulina) si substanta fundamentala. -Distrofiile proteice sunt de doua tipuri: simple (celulare . si intercelulare .) si complxe .. II.1.1 DISTROFII ALE PROTEINELOR SIMPLE A. DISTROFII PROTEICE CELULARE * Edemul celular intumescenta clara Definitie: tumefiere celulara. Cauze: leziuni hipoxice/ischemice, aport nutritional insuficient, hiperfunctie celulara, factori fizici (caldura, radiatii ionizante), toxine bacteriene (difterie, febra tifoida, scarlatina), substante toxice (Pb, As, CCl4), viroze. Patogenie (mecanisme): afectarea sistemelor biochimice celulare cu scaderea producerii de ATP; lezarea sistemelor de membrana (sub influenta actiunii enzimatice), degradarea pompei de Na. MO: creste volumul celular, citoplasma clara, palida, nuclei mariti, inegali, uneori fara cromatina. ME: citoplasma transparenta, RE dilatat, dezorganizat, fragmentat, mitocondrii tumefiate, partial balonizate. Obs: este o leziune reversibila. * Intumescenta tulbure (distrofia hidroprotidica/ hidropic) Definitie: leziune a citoplasmei (descrisa de Wirchow), caracterizata prin modificari biochimice si ale starii de agregare coloidala ce duc la lichefirea, fluidificarea complexelor moleculare, cu citoliza si lichefiere celulara. Etoilogie: boali toxico-infectioase, intoxicatii recente cu evolutie grava. Patogenie: actiunea toxinelor din cursul diverselor boli duc la dezamestecare coloidala si intumescenta, prin afectarea sistemului biochimic cellular cu scaderea producerii de ATP si lizarea sistemelor membranare sub influenta actiunii enzimatice.

Macroscopic: organe destinse, aspect tulbure observat prin transparenta capsulei / pe suprafata de sectiune, aspect opac, laptos cu luciu disparut (apect de carne fiarta). MO: citoplasma fin/grosolan granulara, reticulata, spumoasa. Cresterea in volum duce la modificarea formei celulei, cu aspect rotunjit. Nuclei inegali, cu leziuni minime (anizocorie, cariopicnoza leziuni reversibile uneori/rar, carioliza si carionexis). Ex: la nivelul hepatocitelor in hepatita virala A. * Distrofia granulara Definitie: faza evolutiva in cadrul intumescentei tulbure, caracterizata prin evidentierea unor granulatii rotunde, opace ce diminua claritatea citoplasmei. MO: granulatiile reprezinta proteine acumulate in urma tulburarilor functiei celulare ce mascheaza nucleul care fie nu prezinta leziuni (fapt ce explica reversibilitatea leziunii), fie prezinta leziuni grave (picnoza, carioliza) ireversibile. * Distrofia vacuolara Definitie: caracterizata prin aparitia in citoplasma celulelor (mai rar in nucleu) a unor vacuole clare ce reprezinta o accentuare a tulburarilor de metabolism celular intalnite in distrofia granulara. Apa, continuand se se acumuleze, duce la aparitia vacuolelor (=segmente de retea endoplasmica/mitocondrii dilatate). Initial in citoplasma apar picaturi mici, clare care cu timpul conflueaza si apar vacuole mai mari. Unele celule contin in citoplasma lor vacuole de dimensiuni moderate, dar numeroase ce confera celulei un aspect spumos. Alte celule contin vacuole mai mari, clare, reduse numeric. Exista si aspectul de celula transformata intr-o vacuola unica, clara, in care pluteste nucleul. Atat timp cat nucleul nu prezinta modificari, leziunea este reversibila. Cand nucleul devine intumscent si cromatina se topeste, moartea celulei este iminenta. Obs: pt ca aspectul MO al distrofiei vacuolare este asemanator cu cel al acumularilor intracitoplasmatice de lipide, glicogen/alte substante, este necesar a se efectua reactii histochimice in vederea excluderii (PAS pt MPZ, Sudan III/Scharlat pt lipide). B. DISTROFII PROTEICE INTERCELULARE Reprezinta depunerea de substante proteice pe structuri necelulare; tulburare de metabolism cu caracter degenerativ.

* Distrofia hialina Definitie: depunerea/acumularea la nivelul tesutului conjunctiv a unei substante de natura proteica = hialin. Macroscopic: aspect omogen, sticlos. MO: colorat roz cu HE, rosu cu pirofuxina Van Giesson. Apare astructurat, cu aspect ondulat. Inglobeaza structurile la nivelul carora se depune a.i. nu se mai identifica fibrele (componenta fibrilara si substanta fundamentala formeaza o masa unica). Se pare ca ar

proveni (de cela mai multe ori) din proteine plasmatice extravazate si precipitate in peretii vasculari si in tesutul conjunctiv inconjurator. Cea mai frecventa si importanta expresie este depunerea hialinului la nivelul peretilor arterelor mici, arteriolelor si capilarelor. Poate apare in cadrul arterio-/ arteriolosclerozei (= hialinoza arteriolara); leziune mai exprimata la cei cu HTA/diabet. Initial procesul incepe print-o ingrosare a membranei bazale endoteliale, pe seama multiplicarii fibrelor conjunctive. Intereseaza intreaga grosime a peretelui endotelial. Ulterior, la nivelul acestui tesut fibros, precipita proteinele plasmatice a.i el devine hialin, peretele vacular isi pierde structura, devine rigid, lumenul se ingusteaza progresiv. Fenomenul este grav, mai ales in capilarele glomerulare renale. La cei cu HTA va apare transformarea progresiva a glomerulilor in blocuri nefunctionale de hialin a.i. se instaleaza insuficienta renala. Aceiasi evolutie apare si in diabet si va duce la glomeruloscleroza vasculara (leziune Kimmelstil Wilson). La varstnici apar depuneri de hialin in peretii arteriali la nivelul organelor aflate in proces involutiv (artere uterine, ovariene, mamare). Depozite de hialin se mai gasesc si la nivelul zonelor de necroza (infarct miocardic / pulmonar) / in procese cicatriciale / in tumori bogate in tesut conjunctiv. In anumite conditii se pot intalni stucturi cu caracter hialin si la nivel intracelular (caracteristice unor anumite stari patologice): -in procesele inflamatorii cronice, caracterizate prin hiperplazie de plasmocite, unele dintre acestea pot suferi un proces distrofic hialin, transformandu-se in corpusculi ovoizi/rotunzi de hialin (= corpi Russel). -in ficatul alcoolicilor, la nivelul hepatocitelor apar corpusculii Mallory. -in boala Cushing apare un proces de hialinizare a celulelor hipofizare (= modificarea hialina Crooke). -in boli infectioase grave (febra tifoida) pot apare leziuni distrofice hialine la nivelul structurilor musculare (mm. drepti abdominali, diafragm , intercostali), care capata aspect de ceara (= degenerescenta ceroasa Zennker). * Distrofia amiloida/amiloidoza Definitie: degenerescenta protidica caracterizata prin depunerea de amiloid intercelular Obs: amiloidul = substanta proteica patologica (in legatura cu componenta glucidica sulfurata a macromoleculelor proteice). Este amorf in tehnicile uzuale (HE), colorat galben cu pirofuxina Van Giessen. Prezinta reactie metacromatica (se coloreaza rosuviolaceu cu violet-metil/gentiana) si reactie orto/citocroamtica (se coloreaza rosu cu rosu Congo). In lumina polarizeata, dupa rosu Congo apre birefringent verde. Este fluorescent la fluoresceina. Macroscopic: se evidentiaza prin tratare cu sol. Lugol (iodura de potasiu) cand capata o culoare brun-acaju, apoi in prezenta H2SO4 culoarea vireaza catre albastru-violet. MO: mase omogene asemanatoare hialinului (de aceea se impune diagnostic diferential). ME: amiloidul este format din strucruri fibrilare (componenta majora 90%) si o componenta protidica minora (glicoprotidica 10%). I n functie de conditiile de aparitie amiloidoza se clasifica in: a). forme generalizate: (primare/secundare), b). forme ereditare si c). forme localizate. a.1. Amiloidoze primare:

*.Amiloidoza primara idiopatica Se caracterizeaza prin absenta unei afectiuni preexistente/a componentei ereditare. Amiloidul nu apare metacromatic la violet de gentiana si nu se coloreaza rosu cu rosu Congo (este de fapt un paraamiloid). Se localizeaza in muschii tractului digestiv (duce la tulburari de tranzit si absorbtie), limba (.-> la macroglosie si dificultati de utilizare), cord (-> la pseudohipertrofie si insuficienta cardiaca), peretii vasculari, tecile nervoase, interstitiile organelor. Depozitele de amiloid apar nodulare. Simptomatologia clinica este variata in functie de organele lezate cardiomegalie, macroglosie, sindrom de malabsorbtie. * Amiloidoze in gamapatii monoclonare Se intalnesc in numar redus, dar caracteristic in legatura cu organele lezate (musculatura striata/neteda, cord, tract digestiv, sistem respirator, vase). Duce la: boli neoplazice/paraneoplazice ale sistemului limfoid, mielom/plasmocitom multiplu, macroglobulimie Waldenstrom, boala lanturilor grele (de Ig) / limfom nodular. a.2 Amiloidoze secundare Cele mai frecvente; prezinta tendinta de generalizare; apar la intervale lungi, ca urmare a unor infectii cronice cu perturbari ale metabolismului proteic (TBC, sifilis, osteomielita, supuratii cronice). Poate apare si in afectiuni caracterizate prin tulburari imunologice (reumatism cronic, LES), in unele limfoame (limfom Hodgkin, hipernefrom), la narcomani (cu supuratii cutanate), la persoane supuse timp indelungat dializei renale. Organele afectate sunt splina (100%), suprarenalele, rinichii (cu sindrom nefrotic), mucoasa si submucoasa tractului intestinal (=> la sindrom de malabsorbtie hemorargica), ganglonii limfatici. b. Amiloidoza eredo-familiala. Este rara, apare doar in anumite regiuni geografice si este legata de defecte genetice. Varietati: - febra mediteraneeana familiala (se transmite AR si se caracterizeaza prin febra si inflamatii ale cavitatilor seroase articulare; leziunile sunt predominent renale prin depunere de amiloid) -forme cu transmitere AD, cu dispunerea amiloidului cu predilectie pe anumite organe rinichi, inima, SNC (amiloidoza ereditara polineuropatica, cardoimiopatica, mostenita cu nefropatie, surditate si urticarie). Exist si o forma rara de tumor tiroidiana = carcinomul medular caracterizat prin depunerea amiloidului in interstitiu tiroidian. a. Amiloidze localizate Depozitele de amiloid intereseaza un singur tesut/organ, sub forma de noduli vizibili cu ochiul liber/sub forma de infiltratii microscopice. Aspectul pseudotumoral (de noduli) se intalneste in special la nivelul limbii, laringelui, plaminului, tiroidei, vezicii urinare. Caracteristic este faptul ca depozitele de amiloid sunt inconjurate de tesut de granulatie cu celule gigante de corp strain. La persoanele varstnice amiloidul se poate dispune in miocard, creier/vezicule seminale. La nivelul creierului depunerile de amiloid apar constant in dementa preisenila Alzheimer caracterizata printr-o atrofie timpurie a creierului, asociata cu tulburari functionale. Se poate pune in evidenta amiloidul din peretele vaselor mici din scoarta si meninge (angiopatie amiloida), precum si corpusculi de amiloid inconjurati de neutrofile degenerate (placi neurotice) atat in scoarta, cat si in nucleii bazali.

Depozite de amiloid mai apar in tumori hormonal active: feocromocitom (SR), carcinom medular (tiroida), tumori neuroendocrine APUD Obs: depunerile de amiloid la nivelul organelor dau disfunctii grave. LP Amiloidoza renala Forma cea mai grava de manifestare a bolii Macroscopic: rinichi crescuti in volum , cu consistenta crescuta, dura, de culoare cenusiu deschis; initial suprafata e usor ondulata, corticala ingusta, iar uneori consistenta e asemanatoare "cauciucului vulcanizat. Ulterior capata aspect ceros, dur, albicios, este micsorat in volum, retractat datorita stenozei vasculare, prin depunere de amiloid in peretii arteriolari/arteriali. Clinic: proteinurie, cilinrii proteici (in sindrom nefrotic -> hipoalbulinemie). Obliterarea glomerulilor -> la oligurie, sindrom nefrotic, insuficienta renala, uremie, HTA (rar). MO: se caracterizeaza prin depuneri de amiloid, initial pe membrana bazala a anselor capilare mezangiale; ingrosari ale membranei bazale glomerulare; ingrosari ale capsulei Bowman; ulterior pe membrana bazala a tubilor (ingrosata), peretii vaselor mici (omogenizati), unii tubi (contin cilindrii colorati acidofil). In final glomerulul este complet inlocuit prin depunerea amiloidului, tubii sunt atrofiati/disparuti, iar tesutul interstitial e hiperplaziat. . Amiloidoza splinei Se caracterizeza prin volum crescut (splenomegalie), cu o greutate de aprox. 800g.; prin depunerea amiloidului la nivelul foliculilor apare aspectul de splina Sagu (depozitele de amolid seamana cu boabele palmierului Sagu). Daca depunerea de amiloid este difuza, de-a lungul membranelor bazale ale capilarelor sinusoide, sub forma unor mase albicioase cu contur neregulat de harta geografica, atuci aspectul este slaninos (splina lardacee). . Amiloidoza hepatica Mai rar, se carcterizeaza printr-un ficat cu volum si greutate crescute (cateva kg.), cu consistenta crescuta, dureros, sfaramicios, de culoare cenusie, slaninos. Pe sectiune apare galben-brun/cenusiu, cu apect ceros/lucios, transparent. Depunerile de amiloid se fac initial la nivelul spatiilor Disse si de-a lungul capilarelor sinusoide pana la atrofia progresiva a celulelor hepatice.

II.1.2. DISTROFII ALE PROTEINELOR COMPLEXE II. 1.2.1. DISTROFII NUCLEOPROTEICE Tulburarea metabolismului nucleoproteic duce in anumite conditii la afectarea organismului, ca urmare a depunerii in diferite tesuturi a produsilor ultimi de degradare a acizilor nucleici (ac. uric si sarurile sale - uratii).

Manifestarea cea mai caracteristica a cestei boli metabolice este guta / podagra, caracterizata prin cresterea cantitatii de acid uric in sange si depunerea sa sub forma de urati, in special la nivelul articulatiilor. Se produc inflamatii acute, repetate, insotite de crize dureroase ce pot duce la leziuni degenerative cronice, cu amiloidoza si impotenta functionala. In functie de natura tulburarilor care determina hiperuricemia, guta se clasifica in forme primitive / forme secundare . Patogenie: in majoritatea cazurilor apare guta de tip I (guta II apare mai rar). Mai frecvent afecteaza barbatii. Ca defecte metabolice se remarca sinteza crescuta de ac. uric, excretia scazuta de ac. uric/ambele, iar ca deficite enzimatica totale/partiale se remarca hipoxantismul guanin-fosfourezin-transferaza. Are caracter ereditar. Guta se datoreaza unei sinteze si degradari exagerate de acizi nucleici si poate duce la poliglobulii, leucemie, limfoame/forme de cancer in care, la nivelul organismului, se formeaza si se distrug celule in mod excesiv. Insuficienta functiei renale (nefrite cronice/rinichi polichistic) duce la hiperuricemie si de aici la guta. Alte cauze ale gutei sunt tulburarile metabolice din diabet, hipotiroidism si hiperparatiroidism. Este favorizata de regimul carnat exagerat, sedentarism, consum excesiv de alcool, medicamente diuretice. Ac.uric aflat in exces in sange se depune de preferinta la nivelul articulatiilor, dar si in alte tesuturi putin vascularizate si bogate in MPZ acide. Intereseaza in special articulatiile mici, ale degetelor (mai ales halucelui), dar pot fi interesate si glezna,calcaiul/genunchiul. Depunerea ac. uric sub forma de urati determina o reactie inflamatorie acuta a membranei sinoviale, => articulatie tumefiata, rosie si foarte dureroasa. MO: congestie, exudat bogat in leucocite si cristale de colesterol. Prin depuneri repetate apar granulatii albe, sralucitoare = tofi gutosi (pe suprafata cartilajelor articulare si a membranelor sinoviale). In jur se observa reactia inflamatorie, cu leucocite, macrofage, celule gigantice multinucleate si fibroblasti. Tesutul de granulatie -> la aparitia fibrozei, iar tofii au tendinta sa fuzioneze => cresterea in volum Fibroza progresiva a articulatiei, erodrea cartilajiilor articulare si erodarea tesutului osos subiacent duc la diminuarea/suprimarea motilitatii articulare (= anchiloza). Tofii pot fi prezenti si in alte tesuturi: cartilajele urechii/nasulu, laringe, limba, endocard valvular, aorta, sclerotica oculara. Excretia crescuta de urati duce la depunerea lor in rinichi, la nivelul piramidelor => nefroza urica -> scleroza renala si calculi de urati la nivelul cailor urinare.

II. 1.2.2. DISTROFII GLICOPROTEICE Intereseaza structurile cu compozitie glicoproteica / mucoproteica. Tulburarile metabolismului glicoproteic se traduc prin:distrofia fibrinoida, mucoida (distrofii interstitiale), distrofia mucoasa, coloida, cheratinica (distrofii la nivelul structurilor epiteliale). *Distrofia fibrinoida Definitie: Degenerescenta fibrinoida a tesutului conjunctiv (a fibrelor sale), caracterizata prin pierderea structurii fibrilare ce => la aspectul unor depozite asemanatoare fibrinei (=

necroza fibrinoida). Diferentierea fibrina-fibrinoid se face utilizand tehnici speciale: coloratia Van Giesson (fibrinoid-galben, fibrina-rosu), impregnarea argentica (fibrinoidda, fibrina-nu), coloratie Weigert, specifica pentru fibrina (fibrinoidul-nu, fibrinaalbastra), coloratia PAS - fibrinoidul rosu. Interesanta prin aspectele patologige generale in legatura cu complexe tulburari de imunitate. Apare sub forma de focare multiple in tesutul conjunctiv (cu predilectie in peretii vaselor si capsula articulara). -MO: umflarea fibrelor conjunctive care isi pierd structura si individualitatea, transformandu-se intr-un material amorf, uneori cu structura granulara si/filamentoasa (asemanatoare fibrinei). -ME: fibrele de colagen se tumefiaza, se cliveaza, apoi se omogenizeaza. Fata de hialin, este prezenta in plus o reactie inflamatorie linfomononucleara. Metode de imuno-fluorescenta: evidentiaza focarele de distrofie fibrinoida, fibrina si Ig complement; in jurul lor apar celule inflamatorii (PMN, limfocite, plasmocite, macrofage) Patogenie: Modificarile mentionate sunt urmarea unei reactii imune, rezultata din contactul unor Ag cu Ac (Ig) si complement, fapt ce induce o reactie inflamatorie. Are loc un aflux de leucocite si permeabilizare vasculara cu extravazare de plasma si fibrinogen. Enzimele proteolitice leucocitare duc la depolimerizare Mpz din colagen, care formeaza fibrele si substanta fundamentala a tesutului conjunctiv. De multe ori, la baza focarelor de distrofie fibrinoida stau reactii imune de tip particular (complexe imune, M. autoimune). Procesele patologice cu necroza fibrinoida duc la boli ale tesutului conjunctiv (reumatism articular acut RAA, reumatism cronic RC, lupus eritematos sistemic LES, poliarterita nodoasa PAN/PA, dermatomiozita DMZ, sclerodermie Scd). Trasatura comuna a acestor boli consta in aparitia de multiple focare de necroza fibrinoida, asociata cu reactii granulomatoase, care duce la fibroza cicatriciala; aceste afectiuni difera prin etiopatogeneza (de natura probabil imuna), localizarea leziunilor si gravitatea evolutiei. Ulterior s-a adaugat si boala mixta a tesutului conjunctiv, care consta in combinarea simptomelor caracteristice: LES, DMS, Scd si RC. O metoda precisa de diagnostic/comfirmare de diagnostic clinic si de laborator conata in efrectuarea unei biopsii musculare cutanate (cuprinzand piele, hipoderm si tesut muscular striat). Alte focare de distrofie fibrinoida mai apar in : forme malingne de HTA (focare multiple de distrofie fibrinoida la nivelul peretilor arterelor mici si arteriolelor, asociate cu hemorargie si tromboza = fibroza obliterativa, sfarsit letal), ulcer gastric/duodenal (la nivelul zonei de necroza caracteristica ulceratiei), vilozitati coriale ale placentei (spre sfarsitul sarcinii). * Distrofia mucoida Definitie: forma de distrofie glicoproteica interstitiala caracteristica tesutului conjunctiv, care consta in transformarea diferitelor varietati de tesut conjunctiv in tesut mucos / asemanator celui mucos, sub actiunea unoor factori patogeni. Tesutul mucos este abundent la embrion, regasit la nastere sub forma de gelatina Warthon din cordonul ombilical si nu apare in organismul adult decat in conditii patologice. Se coloreaza metacromatic in roz/rosu, cu albastru de toluidina/tiomina. Nu reactioneaza cu mucicarminul (subliiniind diferenta structurala de mucusul secretat de celulele epiteliala).

Patogenie: maduva hematogena si tesuturile adipos si cartilaginos, in situatia unor forme grave de denutritie. Distrofia mucoida generalizata a tesutului celular subcutanat duce la mixedem, edem mucos (in hipotiroidism). Tumorile constituite din tesutul mucos = tumori benigne (mixom) / tumori maligne (mixosarcom). Zone de distrofie mucoida / mixoida mai apar in alte tumori benigne (fibroame, condroame), tumori maligne (fibrisarcoame, condrosarcoame, osteosarcoame, tesuturi maligne embrionare). Tesutul mucoid/mixoid este caracteristic celei mai frecvente tumori de glenda salivara (adenomul pleomorf). * Distrofia mucoasa Definitie: mucusul/mucina = substanta vascoasa produsa de diferite tipuri de celule/glande ale mucoasei digestive, respiratorii, genitale, ce consta intr-un complex de proteine si MPZ. Se coloreaza metacromatic in rosu cu albastru de toluidina/tionina si specific in rosu cu mucicarmin. Reprezina o acumulare a mucusului la nivelul mucoaselor unde este secretat / in cavitatiile pe care acestea le delimiteaza. Patogenie: -procese inflamatorii cronice: bronsita cronica (mucosa bronsica apare igrosata, acoperita de cantitati mari de mucus care se elimina prin expectoratie); gastrite cronice (la nivelul mucoasei gastrice se observa prezenta celulelor caliciforme, care in mod normal sunt caracteristice IS, daca s-a produs o metaplazie intestinala a mucoasei gastrice); mucocelul apendicular (prin obstruarea apendicelui de o cantitate mare de mucus vascos, care duce la dilatarea apendicelui); glandele colului uterin obstruate (dilatari chistice ouale Naboth, ce pot constitui surse de eroziuni si infectii); fibroza chistica / mucoviscidoza (bola caracterizata printr-o secretie abundenta de mucus vascos, datorita unor deficite enzimatice ereditare, cu acumulare in lumenele glanudulare,=> la dilatatia chistica, asociata cu fibroza consecutiva si apoi la atrofia mucoaselor/organelor gl. salivre, pancreas, ficat, mucoasa respiratorie si digestiva. Chisturile rezultate se pot complica cu infectii si supuratii +/- evolutii grave). - procese tumorale benigne/maligne: seroame chistice mucinoase ovariene (benign), chistoadenocarcinoame mucinoase ovariene (malign), tumori gastrice / mamare, intestinale, pulmonare. MO: acumularea mucusului la nivelul celulelor tumorale -> la dilaterea acestora, devenind astfel rotunde si cu nucleul impins la periferie (aspect de celule in inel cu pecete). * Distrofia coloida Definitie: acumularea de coloid la nivelul glandei tiroide care duce la cresterea in volum a acesteia. Coloidul este o substanta vascoasa gelatinoasa, care in coloratia HE apare ca un material omogen, transparent, de culoare roz, prezent in foliculii troidieni; are o compozitie glicoproteica. Contine hormoni tiroidieni in forma resorbita de epiteliu tiroidian si transformata proin reactii enzimatice in tiroxina activa eliberata in sange. Acesta activitate e controlata de hormonul stimulator al tiroidei secretat de hipofiza ant. in prezenta unei cantitati convenabile de iod (o cantitate insuficienta de I2 duce la

blocarea reactilor mentionate, coloidul acumulandu-se in foliculii tiroidieni, rezultand o grestere in volum a glandei tiroide = gusa distrofica /coloida). * Distrofia cheratinica Definitie: cresterea cantitatii de cheratina in anumite portiuni din epiderm, precum si aparitia acestora la nivelul unor mucoase pavimentoase / in zone de metaplazie pavimentoasa a mucoaselor glandulare. Ingrosarea stratului cornos al pielii = hiperkeratoza. Parakeratoza apare cand procesul de keratinizare decurge anrmal, in sensul unei necoorcodante intre incarcarea celulelor cu keratina si gradul de picnoza al nucleilor / lipsa stratului granulos. Diskeratoza apare cand keratinizarea se produce in plin strat mucos sub forma unor grupuri celulare keratinizate in bulb de ceapa (perle epiteliale/globi epidermici). Patogenie: keratoza este intalnita in: - piele, seroase, mucoase, ca urmare a actiunii unor factori de natura mecanica / inflamatorie. - Hiperkeratoza cutanata circumscrisa (clavus / batatura) apare ca urmare a iritatiilor mecanice repetate; -piele de agricultor / marinar reprezinta ingrosarea stratului de keratina pe portiune de piele expusa timp indelungat la soare. -Procese infectioase cutanate: - rozeole sifilitice (ingrosarea stratului cornos duce la sifilide astracee), -micoze cutanate (tricofitie/microsporie), - psoriazis (boala caracterizata prin aparitia la nivelul pielii de placi keratazice pruriginoase), - ihtioza (boala ereditara ce consta intr-o hiperkeratoza cu tendinta la generalizare crapaturi ale epidermului/aspect de solzi de peste). - La nivelul mucoaselor pot apare zone circumscrise de keratinizare impreuna cu placi albicioase usor proeminente = leucoplazie (in mucoasa bucala, bronsica, genitala). -Cantitati excesive de keratina sunt caracteristice unor procese tumorale epiteliale benigne (papiloame, veruci, condiloame) / maligne (carcinom sipinocelular, adenoacantom, keratoacantom).

II. 1.2.3.. DISTROFII PIGMENTARE Pigmentii = subsante colorate, de cele mai multe ori de natura proteica (cromoproteine), fiind rezultatul unei combinatii intre structuri cromatice si o grupare proteica. Acestia au un rol fiziologic (ex: Hb), insuficienta / producerea in exces a acestora fiind cauza unor afectiuni. Deosebim pigmenti endogeni (ex: Hb; derivati de pigmenti hemoglobinici si nehemoglobinici) / pigment exogeni.

a) Pigmenti hemoglobinici Hb este un pigment rosu cu structura tetrapirolica si continut de Fe si este responsabila in transportul de O2 de la plaman spre tesutri (oxiHb). Se poate acumula in organism sub forma derivatiilor sai, unii continand Fe (hemosiderina, hemomelanina), altii fiind lipsiti de Fe (bilirubina si derivatii si porfirinele). * Hemosiderina Este un pigment feric care la MO apare sub forma unor granule brun-negricioase, predominant intracelular. Provine in urma degradarii Hb. Prin acumularea aceseia rezulta hemisideroza. Aceasta poate fi locala (in diferite tesuturi/organe in legatura cu diferite hemorargii produse la acest nivel) /generalizata ca urmare a hemolizei exagerate. Hemosideroza localizata: apare in focare hemoragice ( Hb din eritrocitele extravazate si hemolizate este inglobata in macrofage), in organele cu staza cronica complicata cu hemorargie (induratia bruna a plamanului, depozite centolobulare in staza hepatica cronica) / in cicatrici postinfarct. Hemosideroza generalizata: apare in diferite forme de anemie/la persoane tratate indelung cu preparate de Fe/care au primit transfuzii repetate. Consumul exagerat de alcool favorizeaza absorbtia exagerata a Fe. Acest sindrom este caracteristric unor triburi africane care utilizeaza vase din Fe. Exista si o forma de hemosideroza generalizata primara = hemocromatoza, datorata unui defect metabolic in care depunerea hemosiderinei depaseste capacitatea macrofagica. Intereseaza parenchimul ficatului, splinei si miocardului. La nivelul ficatului sunt interesate celulele Kupffer al caror numar creste. Dupa saturarea capacitatii lor de fixare, hemosiderina se depune in celulele hepatice care se necrozeaza si progresiv sunt inlocuite cu tesut conjunctiv (ciroza). Ficatul scade in volum, devine dur, cu suprafata si marginile neregulate, datorita nodulilor formati de tesutul hepatic strangulat de zonele de fibroza. Prezinta o culoare brun-inchisa datorita depunerii de hemosiderina (ciroza pigmentara). Depunera hemosiderinei se poate face si la nivelul pancreasului (in interstitiu si parenchimul glandular), pigmentarea si fibroza consecutiva fiind asociata cu aparitia diabetului (diabet bronzat = coloratie bruna tegumentelor). Exista si alte depuneri cu coloratie bruna +/- fibroza (SR, tiroida, testicul, gl. salivare, rinichi, tract IS, mm. scheletici). O depunere la nivelul miocarduluii duce la insuficienta cardiaca.

* Bilirubina si derivatii sai Sunt derivati ai Hb tot cu structura tetrapirolica, dar lipsita de Fe. Cand c% depaseste 2-3 mg, tesuturile organismului se coloreaza in galben => icter. Patogenie: hemoliza crescuta (icter hemolitic/prehepatic), leziuni ale celuleror hepatice (icter hepatic/hepatocelular), oblitarari ale cailor biliare (icter mecanic/posthepatic). b) Pigmenti nehemoglobinici

Melanina este un pigment brun-negricios provenit din oxidarea tirozinei sub actiunea tirozinazei. Rezulta dihidroxifenilalanina, care prin polimerizare si legare cu o proteina duce la aparitia unor granule de pigment vizibile la MO. Se gaseste in special in stratul bazal al epidermului, mai abundenta la rasele colorate si este produsa de melanocite. Distrofiile, prin exces de melanina pot fi: Fara semnificatie patologica: -bronzare partiala / totala dupa expunerea la soare, -efelide/pistrui (aglomerari circumscrise de celule melanice in stratul bazal, - lentgo simplu cand petele sunt mai extinse), -pigmentarea areolelor mamare, a organelor genitale externe, a liniei albe abdominale si uneori a fetei (masca gravidica in sarcina expresia secretiei crescute de hormoni ovarieni). Cu semnificatie patologica: -dungi/pete brune (melanodermie, in legatura cu cicatrici, dupa arsuri, plagi si leziuni sifilitice de grad I/II),( prezenta la nastere/aparitia in primul an a unei pete brune in regiunea sacrata poate indica prezenta trisomiei 21/idioteniei mongoloide pata mongola), - in unele forme de poliploza intestinala multipla cu caracter familial, defectul genetic este asociat cu prezente de pete melanice la nivelul buzelor, mucoasei bucale, degete, palme (= sindrom Pentz Jegers), - cand petele melanice intotesc leziuni si tulburari de dezvoltare sexual (= sindromul Albright), - boala bronzanta Addison (insuficienta globala a gl. SR, sindromul caractristic este tocmai pigmentarea melanica exprimata a pielii si mucoaselor). Cea mai importanta categorie de distrofii melanice este cea in care afectarea melanocitelor =>melanoame tumori maligne cu evolutie grava). Aparitia melanoamelor este legata de prezenta pe piele si unele mucoase (bucala, anala) a unor mici pete brune-negricioase, plane/usor elevate = nevi. Transformarea lor maligna este favorizata de iritatia mecanica repetata (traumatisme, imbracaminte) si de expunerea exagerata la soare. Cea mai exprimata transformare maligna o prezinta asa numitul lentigo senile / melanoza pigmentara Dulreuilh/efelida maligna, care apare sub forma de pete brune-negricioase cu diametru 2-3 cm., in special pe pielea fetei persoanelor in varsta. Malanomul malign apare pe pielea capului, gatului si picioarelor. La MO celulele au continut de melanina, prezentand multiple mitoze si infiltrand tesuturile inconjuratoare. Melanomul malign metastazeaza timpuriu si => metastaze in ggl. limfatici regionali, apoi, in scurt timp, apar metastaze in majoritatea organelor, inclusiv oase, miocard/splina, dar mai ales in ficat, plamani, creier. Se pot intalni si distrofii melanice prin .cantitate.redusa de pigment: -leucodermia la nivelul unor cicatrici, unde melanina lipseste, din epidermul regenerat. -Vitiligo:pete complet depigmentate, de forma si dimensiuni variate pe piele. Se presupune ca mecanismul ar.consta.in diviziunea melanocitelor printr-o reactie autoimuna.

-Albinism: boala genetica AR. Persoana este complet lipsita de melanina in urma unui deficit enzimatic, in special lipsa tirozinazei. Bolnavii prezinta tulburari de vedere si predispozitie de a dezvolta cancere cutanate in urma expunerii la soare.

II. 2. DISTROFII LIPIDICE Definitie: leziuni celulare si tisulare aparute ca urmare a unor tulburari ale metabolismului grasimilor in organism. Constau in acumulare in cantitati exagerate in tesuturi si organe, sau diminuarea lor -> disparitie, uneori din intreg organismul. Tulburarile metabolice intereseaza grasimi simple /grasimi complexe (cu continut de P si N2). MO: pe sectiune la parafina grasimea prezinta o imagine negativa sub forma de vacuole = spatiu optic clar/optic vid ce reprezinta locul ocupat de lipide in citoplasma celulei (grasimile fiind dizolvate in reactivii in care se includ fragmente de tesut alcool, benzen, xilol). Pt evidentiere se foloseste sectiunea la criotom (dupa congelare) si coloratii speciale (Scharlach Roth: rosu; Sudan III: portocaliu; ac. osmic: negru). II.2 1. DISTROFII LIPIDICE SIMPLE Grsimile simple/neutre numite in conformitate cu structura lor trigliceride (TGL) esteri ai glicerolului cu ac. grasi; constituie 95% din totalul substantelor grase ale tesutului adipos. Grasimile simple provin din alimente, fiind absorbite pe cale vaselor limfatice chilifere in urma unui dublu proces de scindare si reesterificare. Sub forma de mici particule (= chilomicroni) ajung pe calea sangelui in diferite tesuturi, (in special in ficat), cu rol esential in metabolismul lipidic. In tesutul adipos lipidele se depun sub forma de grasimi de rezerva, de unde sunt metabolizate in functie de necesitati. Combinate cu proteine, fosfolipide, colesterol si esteri ai colesterolului ca b-lipoproteine, sunt preluate si metabolizate in deferite tesuturi. In anumite imprejurari, dupa o hidroliza prealabila, ac. grasi sunt utilizati la nivelul musculaturii scheletice ca sursa de energie. Desfasurarea normala a acestui proces metabolic este conditionata de o serie de factori alimentari si hormonali (insulina favorizeaza depunerea TGL in tesutul adipos; hormonii suprarenali catecolamine si corticosteroizi, STH stimuleaza metabolizarea ac. grasi din depozite). Depunerea lipidelor neutre in diferite tesuturi, inclusiv in ficat, depinde de c% lor in sange. Tulburarile aparute la nivelul oricarei etape pot duce la acumularea excesiva de grasimi in diferite tesuturi/organe => distrofii grase/statoze. In functie de mecanismul de producere, distrofiile lipidice pot fi infiltrative / degenerative.

II.2.1.1.Infiltrarea grasa/steatoza simpla Aparuta in legatura cu cresterea c% grasimilor in sange, fenomen legat de un regim alimentar bogat in grasimi si de un efort fizic scazut => substante grase aflate in exces in sange se depun in tesuturi, in spacial in tesutul celular subcutanat => subiectul se ingrasa. Cand acest proces devine excesiv, capata aspect patologic => obezitate (este depasita cu cel putin 20% greutatea normala). Obs: este implicat uneori si un factor constitutional, la care se adauga factori de natura endocrina (hormoni tiroidieni, hipofizari, suprarenali, sexuali). Importanta obezitatii consta in faptul ca in stadii mai avansate, grasimea incepe sa se depuna in jurul organelor interne, in epiplon, spatiu retroperitoneal, rinichi, pancreas, miocard. In formele grave grasimea se depune in parenchimul unor organe (ficat, miocard). La persoanele in cauza, apar tumori constituite din tesut adipos = lipoame (in tesutul celular subcutanat si in grasimea muschilor). Obs: infiltratia apare deci, ca o forma de distrofie grasa cu evolutie critica conditionata de factori igieno-dietetici si endocrini. De multe ori este reversibila cand se instituie un tratament corespunzator. II.2.1.2. Degenerescenta grasa/steatoza degenerativa Este rezultatul actiunii nocive a unor factori patologici asupra metabolismului lipidic, pe care il altereaza, producand acumularea acestor substante in anumite organe. Cand acumularea este importanta, organul devine insuficient (miocard, ficat), iar degenerarea lor grasa devine fatala. a).Steatoza hepatica Reprezinta incarcarea cu grasimi neutre, TGL. Patogeneza: intrarea excesiva a ac. grasi liberi in ficat si transformati in TGL prin inanitie; cresterea sintezei ac. grasi pe cale endogena din acetati in metabolismul alcoolului; blocarea excretiei de lipopproteine alcoolism; scaderea oxidarii ac. grasi liberi > la nivelul corpilor cetonici DZ, alcoolism) Acumularea lipidelor incepe in sructuri lizozomale ca se unesc si formeaza vacuole de grasimi intracitoplasmatic. La nivelul ficatului exista trei moduri de instalare: - centrolobular: sub actiunea factorilor toxici (CCl4, benzen, cloroform, DDT, CH4, ciuperci), carenta de colina, stari toxico-septice (hepatita virala acuta, etilisme, anemii), steatoza de sarcina - periportal: in carente proteice globale / izolate, in TBC - medio si centrolobulara: steatoza din hipoxia cronica. Macroscopic: ficat crescut in volum si greutate (3-5 kg.), cu consistenta redusa, margini rotunjite, culoare galbuie. Pe sectiune apare o suprafata cu aspect lutos, lasa urme grase pe cutit; uneori tesutul hepatic avand aspect modificat => dilacerare la jetul de apa. MO: la parafina (col. HE) hepatocitele apar vacuolizate, transparente. Uneori, cand vacuolele ocupa intrega citoplasma, nucleul este impins la periferie => aspect de celula in inel cu pecete. Sectionat la criotom si colorat specific, hepatocitele

prezinta numeroase picaturi lipidice (portocalii-rosii) intr-o singura vacuola mare. Localizarea acestor hepatocite este fie spre spatiu port (extralobular), fie pe toata suprafata (degenerare perilobulara). Obs: caracteristic este formarea de chisturi grase prin unirea vacuolelor mai multor celule degenerate gras => o masa lipidica mare inconjurata de o banda citoplasmatica. Aceste chisturi sunt friabile si pot constitui patologie de plecare pt embolii grase. Cresterea in volum a ficatului si formarea chisturilor grase duce la distorsionarea retelelor capilare sinusoide cu dereglarea circulatiei intralobulare. Evolutie spontana: leziuni degenerative. In functie de intensitatea agentuliui nociv, tesutul hepatocitar infiltrat cu TGL este substituit de tesut fibros => instalarea cirozei de tip nutritional -> soc toxic (postnecrotic). b) Steatoze extrahepatice Miocardul: utilizeaza ac. grasi liberi ca sursa majora de energie. Oxidarea ac. grasi liberi la nivelul miocardului este dependenta de carnitina (cu efect stimulator prin formare de acetil CoA). Stari de hipoxie/toxina difterica duc la scaderea carnitinei -> degradarea insuficienta a ac. grasi liberi cu sinteza consecutiva de TGL, producand infiltratie grasa a celulelor miocardioce. Macroscopic aspect de cord tigrat in hipoxie (alternanta de zone galbui = acumulari de grasimi, cu zone roscate = tesut normal). Cand e afectat in totalitae miocardul are un aspect flasc, galben (in intoxicatii). La MO, lipidele din fibrele miocardului au aspect de vacuole vizibile in coloratii speciale. Rinichi: apare in asociatie cu steatoza hepatica. Este mai redus cantitativ. Picaturile lipidice apar la nivelul glomerulilor, in nefrocite, spre polul bazal (apar descuamate in lumenul tubular). Macroscopic rinichii sunt palizi, netezi, cu corticala ingrosata datorita incarcarii grase a celulelor din tubii contorti. Steatoza mai apare in proliferarea tumorala (gl. mamara), in macrofagele din jurul zonei de necroza / focarelor infiltrante -> celule spumoase cu citoplasma clara. II.2.2. DISTROFIA LIPIDELOR COMPLEXE Lipidele complexe sunt grupuri de substante grase care cuprind coleterol, esteri ai colesterolului si fosfolipide cu continut de P si N2 (lecitine, cefaline, sfingomeline). Colesterolul: constituent normal al celulelor si al plasmei. Cresterea sa in sange favorizeaza depunerea sa in tesuturi, de obicei in asociatie cu alte substante lipidice. Depuneri: - In placile atromatoase (ATS) > determina o reactie fibroasa la nivelul intimei vaselor mari (aorta + ramuri) => dilatarea lumenului -> tromboza si alte tulburari circulatorii grave (infarct) - la nivelul mucoasei veziculei biliare -> aspect de vezicula fraga = colesteroza veziculara - la nivelul tegumentelor -> mici placi galbui = xantelasme / noduli cutanati galbui = xantoame, formati din celule cu citoplasma spumoasa (histiocite) si celule gigante multinucleate (cel. Torton) la personae cu DZ, hepatita. - la nivelul unor focare vechi de hemoragii / necroza (sub forma cristalelor de colesterol).

Distrofia lipidelor complexe este urmarea unor defecte ereditare ale metabolismului lipidic, constand in lipsa unor enzime si depunerea in tesuturi a substantei acumulate. Numite si tezaurismoze * Boala Gaucher. Boala AR, manifestata prin deficit de glucocerebrozidaze si acumulare de glucocerebrozide (b-glucozidaza). Clinic: se manifesta prin spleno si hepatomegalie si leziuni osoase. Macroscopic: splina este marita in volum si greutate (8-10 kg), cu consistenta moale, de culoare gri-rosiatica. Pe sectiune prezinta noduli albiciosi. MO: celulele histiocitare sunt mari, rotunde/ovalare, cu citoplasma clara cu striatii (= kerazina), cu 1-2 nuclei. Se numesc si cel. Gaucher. Se mai manifesta si prin leziuni la nivelul SNC (la nivelul neuronilor, perivascular si HT), si la nivelul ganglionilor, mediastin, maduva hematogena, piele, conjunctive. * Boala Nimann-Pick Afectiune determinata genetic ce apare in primul an de viata si conduce la moarte iminenta. Se datoreaza unui deficit enzimatic complex, lipsa sfingomielinazei ce duce la avcumularea sfingomielinei la nivelul histiocitelor si in celulele nervoase. Clinic: semne neuro-deficiente mintale, icter, hepato si splenomegalie. Macroscopic: splina crescuta in volum si greutate, de aspect slaninos, pestrit. Ficat crescut in volum si greutate prin acumulare la nivelul celulelor Kupffer a sfingomielinei. Ggl. hipertrofiati. MO: macrofage hipertrofiate cu citoplasma vacuolara, continand material PAS + si Sudan +. ME: vacuolele = lizozomi dilatati ce contin depozite de sfingomielina. Alte organe afectate sunt: leziuni cerebrale (depunere de sfingomielina in histiocitele perivasculare creier si leptomeninge, leziuni nervose,), sfingomielina in endoteliul vaselor, plaman, rinichi, SR, piele. * Boala Tay-Sachs Idiotia familiala amauratica = tezaurismoza caracterizata prin acumulare de gangliozide datorita deficitului de hexozaminidaza. Acumularea de gangliozide la nivelul celulelor nervoase din creier si celulelor epiteliale viscerale duc la leziuni distrofice si la necroza. Clinic se manifesta prin pierderea in primul an de viata a fortei de contractie musculara, incoordonanta motilitara, surditate si orbire. La acestea se adauga tulburari mintale => idiotia amaurotica.

II.3. DISTROFII GLUCIDICE Se manifesta prin variatii a cantitatii de glucide din diverse tesuturi si organe, in special ale glucozei si polimerilor sai, glicogenul siMPZ. Glicogenul este un polimer hidrosolubil constituit exclusiv din glucoza. E prezent in ficat si muschi, dar in cantiati mici si in alte organe. Cea mai mare parte a glicogenului se prezinta sub o forma labila ce poate fi usor descompusa in glucoza in functie de necesarul

energetic al organismului. Depolarizarea glicogenului se produce sub actiunea fosforilazelor. Exista si o forma stabila de glicogen prezenta in cantitati mici in unele tesuturi (neuroni, tesutul excitoconductor al inimii) si care creste in cursul tulburarilor de metabolism. Solubilitatea glicogenului in apa impune necesitatea fixarii tesutului in alcool, apoi colorare cu metode histiocitare specifice (iod brun-roscat; carmin Best rosu-carmin; PAS - rosu). Obs: cresterea cantitatii glucozei din sange duce la acumularea glicogenului in doferite tesuturi si organe = glicogenoze. Acestea pot fi infiltrative (DZ), ereditare (deficite de enzime) si degenerative (in neoplazii maligne). II.3.1. DIABETUL ZAHARAT Boala complexa cu evolutie cronica ce intereseaza metabolismul glucidic, lipidic protidic/proteic, caracterizat prin utilizarea defectuoasa a glucozei (=> hiperglicemie) pe seama unui raspuns secretor insulinic insufficient / inadecvat. Morfopatologie: infiltrarea cu glicogen a unor organe, urmare a hiperglicemiei persistente. Tipuri -: DZ I, idiopatic, grad heterogen, avand drept trasatura comuna hiperglicemia - DZ II, dupa procese inflamatorii, timori, medicamente, toxine, posthemocromatoza, postpancreatectomie. !! DZ I difera dupa modul de transmitere in: - DZ I 1 =(insulinodependent) - DZ I 2= (noninsulinodependent). a) DZ I TIP 1: DZ juvenil, cu tendinta la cetoza. Caracteristic este lipsa insulinei prin descresterea progresiva pana la disparitia celulelor b-insulinice. Apare prin trei mecanisme patologice: susceptobilitatea genetica (apartenenta in familie de DZ), autoimunitate fata de celulele b-unsulinice si factori de mediu. b) DZ I tip 2: noninsulinodependent / de maturitate. Se descriu tip obez, tip neobez, DZ al tinerilor cu debut la maturitate. Ca patogeneza se remarca secretia insulinica intarziata, insuficienta pt nivelul glicemiei si incapacitatea tesuturilor de a raspunde la insulina (rezistenta la insulina). Pe termen lung apar complicatii: afectiuni ale vaselor/leziuni la nivelul ochilor, cordului, rinichilor si nervilor. Modificari patologice in DZ: Pancreas: apare scaderea numarul insulelor pancreatice, insulele pancreatice endocrine devin cordoane subtiri separate de stroma fibroasa => fibroza extensiva. Celulele bpancreatice sunt degranulate, apare depunerea de amiloid iar la periferie apare infiltrat de limfocite T (halou periferic), cu fenomen de insulinita. * microanginopatia diabetica: =complicatie a capilarelor venulelor si arteriolelor ce se caracterizeaza prin ingrosarea difuza a membranei bazale (MB) in capilarea pielii, mm. striati, retina, glomeruli si tubi renali. Vizibila la MO ca substanta PAS + si la ME ca aspect lamelar, stratificat. -Arteroscleroza hialina = depozit de hialin in intima arteriolelor -> ingustarea lumenului => HTA. La MO aspect omogen, PAS +.

* macroangiopatie diabetica: leziuni ATS la nivelul aortei, cu placi de aterom, dar si cu unele complicatii (ulceratie, hemorargii, ruptri => tromboze, embolii, anevrisme). * Nefropatia diabetica: afectiune maxima la nivelul glomerulilor prin leziuni ale arterelor => nefroscleroza benigna.. se manifesta si prin leziuni inferioare (pielonefrita cronica, necroze papilare). Glomerulopatia diabetica contabilizeaza glomeruloscleroza difuza -> aspect nodular -> in final leziuni exudative cu proteinurie si insuficienta renala (IR). Se caracterizeaza prin infiltrare cu glicogen, mai ales in forme grave => nefroza glicemica Armani Ebstein cu hiperglicemie si glicozurie masiva. Cantitatea mare de glicogen din epiteliu tubilor renali (TCP, anse Henle) duc la clarificarea citoplasmei cu persistenta nucleilor impinsi intr-o pozitie bazala. Obs: este vorba de glicogenul provenit din glucoza reabsorbita din urina. * Retinopatia de fond: prezinta leziuni caracteristice microanginopatiei cu ingrosarea MB a capilarelor din retina si degenerarea pericitelor din jurul vaselor (rol de mentinere a contractilitatii in arteriole). In timp apar aspecte anevrismo-arteriolare ce determina implicit cresterea permeabilitatii capilare a.i. se stabilesc sunturi arteriolo-venoase. La examenul fund de ochi (FO) apar pete albicioase pe retina (=exudate focale seroase) ce au corespondent in clinica cu scotoamele / pierderile punctiforme de camp vizual. Microanevrismele apar ca microhemorargii retiniene (ce se pot manifesta si ca microtromboze anevrismale). La nivelul vaselor apare depunere de hialin (in cadru procesului de arterioloscleroza) cu obstructia sectiunii +/- tromboza (in special la nivelul venelor centrale retiniene). Functia vizuala este afectata si prin leziuni ale cristalinului = hiperhidratare ce duce la opacifiere treptata. Aceasta forma de rinopatie este caracteristica prin microangiopatie. Evulueaza treptat spre retinopatie proliferanta. * Retinopatia proliferanta: apar retele de capilare de neoformatie mai ales la interfata dintre retina si corpul vitros, asemenea unei panze = retinis proliferans. Aceste capilare se pot rupe usor => hemorargie in panze, urmate de reparatia lor (proliferare de fibroblasti) si formarea de aderente fibroase la acest nivel;.in timp aderentele se retracta => tractiuni ale vitrosului pe retina si dezlipiri parcelare de retina (foarte grav de tratat in caz de DZ) urmate de cecitate. Concomitent se asociaza leziuni la nivelul nervului optic (complicatie ale leziunilor complexe) => cecitate finala. * Neuropatia diabetica: afecteaza mai ales nervii periferici somatici (cu predilectie nervii MS) = neuropatie periferica sistemica/ nervii vegetativi = neuropatie vegetativa => tulburari in motricitatea vezicii urinare (vezica autonoma), gastrointestinale si dinamica sexuala. Patologia evidentiaza hiperhidratarea celulelor Schwan, degenerarea mielinei si leziuni axonale. La nivelul SNC apar complicatii microangiopatice si de ateromatoza cu cresterea incidentelor accidentelor vasculare cerebrale.

II.4. DISTROFII ALE SUBSTANTELOR MINERALE -= afectiuni aparute in urma tulburarii metabolismului substantelor minerale. Prezinta doua aspecte importante: distrofii calcare si boala litiazica (calculi).

II.4.1. DISTROFII CALCARE Metabolismul Ca (metabolit cu atributii importante in fiziologia organismului) se desfasoara sub influenta: -hormonului parotidian: creste nivelul Ca in sange prin mobilizarea lui din depozitele osoase intensificarea absorbtiei intestinale - calcitonina tiroidiana: inhiba mobilizarea Ca - vit.D: prin atiunea sa reglatoare asupra Ca si P, favorizeaza mineralizarea naturala a oaselor. Decurge in stransa legatura cu metabolismul K si P. Distrofiile calcare constau in cresterea / scaderea Ca in diferite tesuturi, dar in primul rand in oase. a)Depunerea Ca in anumite tesuturi (=calcinoza / calcificare) Se produce in doua conditii: --in cazul unei c% excesive in sange, Ca poate precipita in tesuturi cu structura normala (= infiltratie calcara / calcifiere metastatica). Poate apare in doua imprejurari: -- Absorbtia crescuta de Ca in tubul digestiv (poate apare la copii tratati cu doze excesiva de vit. D) => hipercalcemie consecutiva => eliminari crescute de Ca prin urina si formarea de calculi renali (+/aparitia de leziuni renale). --- Mobilizarea excesiva a Ca din oase in situatii multiple: bolnavi imobilizati timp indelungat in urma unor fracture / boli cronice, tulburari aparute la cosmonautii aflati in imponderabilitate indelungata, tumori primare/metastarice osoase, sarcoidoza cu interesare osoasa. Insoteste tulburari hormonale precum hipertiroidism / boala Addison. Hiperparatiroidismul este cea mai grava forma si apare atunci cand mobilizarea Ca din oase este excesiva => calculi urinari si nefroza calcara, depunerea calcara in peretii arteriolelor, tub digestiv, miocard. Ca, in c% normale in sange, este precipitat in urma reactivitatii pe care o are pentru anumite tesuturi modificate patologic (= degenerescenta calcara/calcifiere distofica). Apare sub forma de depozite amorfe de saruri calcare in diferite tesuturi, modificate de actiunea unor factori patologici. Initial depunere se evidentiaza la MO, iar ulterior se poate vedea cu achiul liber. Tesuturile interesate capata o consistenta dura si o culoare albicioasa. Intereseaza focare de fibroza/zone de necroza. Tesutul necrotic se observa in leziuni complexe, zone de infarct, necroza grasoasa (citosteato - necroza), chisturi parazitare (toxoplasma, trichineloza, echinococoza) ipregnatii cu Ca, zona de necroza tubulara renala produsa de sublimati. Tesutul fibrohialin: este mediu in care precipita Ca sub forma de depozite, in diferite cicatrici, dar si in trombii organizati (fleboliti, arterioliti). Ca se depune si in organe fibrozate ale persoanelor in varsta (valvule endocardice, tendoane, capsule articulare, dura-mater). Mai apare si in unele tumori (fibroame, meningioame corpusculi carcinoame tiroidiene/ovariene, tumori nervoase neuroblastom, ).

Cea mai importanta depunere calcara este cea produsa in tesutul fibros care incolaceste progresiv musculatura arteriolelor de calibru mijlociu (humerala, radiala, femurala, tibiala, temporala), la persoanele in varsta, in urma uzurii functionale favorizata de HTA/formatiuni = scleroza calcificata a mediei (Monckeberg) si reprezinta menifestari ale arterioslerozei la nivelul arterelor respective. Depuneri nodulare de Ca pot fi intalnite si in piele/ tesutul celular subcutanat, mai ale la nivelul degetelor, urmata de ulcerare si eliminare de material dur (= calcinoza circumscrisa). Rar se poate constata depunere multipla interesand muschii / tendoanele (= calcinoza generala). Uneori asociaza si fenomene de osificare patologica in care, in tesut, mai apare si tesut osos care contine in lamele solutie de tesut hematogen. Apare in organe diverse (muschi, rinichi, ochi, valve endocardice, miocard, aorta, plamani), fiind o urmare a calcificarii leziunilor cicatriciale produse de diverse organisme patologice. O forma de boala ereditara = miozita osificanta progresiva, cu debut in copilarie, in care diversi muschi scheletici prezinta diverse focare de fibroza cu osificare => imobilizarea corpului prin rigiditate musculara -> deces prin insuficienta musculara respiratorie. Osteoporoza (boala Albert-Schanberg) = osificarea exagerata -> hipertrofia scheletului cu compresiunea grava a SNC si a muschilor emergenti + distrugerea meduvei hematogene. b) Disrofii prin cantitati insuficiente de Ca Apare cu predilaectie la copii si batrani, dar uneori si in plina perioada de viata activa. * Rahitismul = boala caracteristica copiilor indusa de insuficienta de conversie tegumentara a precursorilor vit. D active / printr-un deficit alimentar de vit. D. se produce astfel o mineralizare defectuoasa / insuficienta cu tulburari consecutive de crestere a oaselor. Survine intre 6 luni-2 ani, uneori mai tarziu. Este favorizata de imaturitate, expunerea insuficienta la soare (incidenta mare in tarile nordice = boala englezeasca) si alimentarea prelungita la san. Mineralizarea insuficienta a oaselor duce la cresterea excesiva de tesut osteoid cu deformare caracteristica; manifestari: - sub 1 an: bozse frontale proeminente, fontanele largite, craniotabes (=consistenta elastica/moale a oaselor craniului), eruptie dentara intarziata si deformari ale dintilor, torace turtit, stern proeminent (in carena), articulatii condro-costale marite in volum (ca margelele = matanii costale). - dupa mers:<-> accentuarea curburilor coloanei vertebrale (cifoza, scolioza, lordoza), deformari ale bazinului, deformari ale oaselor lungi, in special la niveluil tibiilor (in X = tibii vara rahitice). -la adult: <-> osteomalacie (scaderea rezistentei osoase cu cresterea incidentei fracturilor). Apare la gravide, subnutriti / malabsorbtie, rezectie gastrica, cosmonauti. Caracterizata prin scaderea generala a densitatii osoase (ostoporoza) si scaderea duritatii osului. Pot apare deformari ale scheletului, in special la nivelul bazinului, coloanei vertebrale si colului femural. * osteoporoza reprezinta o demineralizare osoasa aparuta la femeile de peste 50 ani. Se pare ca odata cu varsta, fibrele colagene ale substantei intercelulare a osului, isi pierd capacitatea de a retine Ca. Este responsabila de turtirea corpurilor vertebrali cu compresiunea nervilor rahidieni.

Simptome asemanatoare rahitismului si osteomalaciei pot apare si in osteodistrofia renala (rahitism renal) ce nu raspunde la tratament cu vit. D. Se intalneste la bolnavii cu leziuni renale, ducand la insuficienta functionala a organului si eliminarea crescuta de fosfati, in spacial in glomerulonefrita cronica. Uneori simptomele se datoreaza unui defect congenital al tubilor renali care nu reabsorb fosfati (osteodistrofie renala tubulara). Sindromul Fanconi deficienta tubulara congenitala se extinde si la glucoza, ac. aminati, K. Obs: osteodistrofia fibrochistica generala Reclinghausen = urmarea hiperfunctiei gl. tiroide. Mobilizeaza Ca din oase => aparitie de numeroase cavitati in substanta osoasa, umplute cu tesut conjunctiv. Oasele devin fragile, se fractureaza spontan/la traumatisme minore. Morfologic se caracterizeaza prin hiperplazie/tumora paratiroidiana. II.5 PROCESE CU CARACTER DISTROFIC II.5.1. NECROZA Reprezinta moartea unui tesut/organ intr-un organism viu. Spre deosebire de moartea integrala a organismului, cand toate tesuturile acestuia se descompun, in necroza este caracteristica reactia organului viu fata de componentele necrozate. Apare in conditii patologice, fiind de multe ori stadiul final al unor modificari distrofice. Se deosebeste de moartea fizica a celulelor uzate functional (eritrocite, limfocite, celule epiteliale), care se produce intr-un ritm ordonat ce permite inlocuirea cu celulele tinere. Totalitatea modificarilor suferite de celule din momentul mortii lor pana cand aceasta devine aparenta (in special prin disparitia nucleului) reprezinta necrobioza. Necroza este produsa de: - factori directi:- macanici (traumatisme rupturi/zdrobiri), -fizici (caldura, frig excesiv, radiatii), - chimici (acizi/baze puternice, saruri), - biologici (toxine microbiene/parazitare, venin de insecte/serpi). - factori indirecti:- tulburari neurotrofice ale circulatiei (necroza e urmarea unor leziuni SNC/ale nervilor periferici in urma carora apar tulburari functionale ale vaselor nutritive), - tulburari circulatorii propiu-zise (leziunile peretilor vasculari => tromboze, compresiuni extrinseci asupra peretilor vasculari responsabile de suprimarea circulatiei intr-un anumit teritoriu => necroza). Morfologie: tesutul necrotic poate suferi diverse modificari in functie de imprejurari a.i exista mai multe aspecte ale necrozei: * Necroza umeda / de lichefiere /colicvatie: apare in tesuturi bogate in apa (tesut nervos). Este urmarea procesului de digestie enzimatica autolitica / heterolitica a tesutului necrotic, ducand la lichefierea lui. La nivelul creierului necroza substantei cerebrale, in urma obliterarii unei ramuri arteriale, urmata de inmuierea zonei necrozate (ramolisment cerebral), se lichefiaza si se transforma intr-o cavitate cu lichid. Cand sunt mai multe astfel de cavitati = porencefalia. Mai intereseaza tumorile maligne, fetii miorti retinuti

intrauterin (se produce lichefierea lor prin imbibarea cu lichid amiotic => maceratie), in infarcturi organice (mai ales cel suprainfectat), in unele leziuni TBC. * Necroza uscata /de coagulare: in organe cu structura compacta (miocard, rinichi, mm. scheletici), interesate de tulburari circulatorii (infarcte), procese inflamatorii cronice (TBC), toxiinfectii / intoxicatii cu substante corozive / caustice. Tesutul necrozat apare macroscopic de culoare cenusie, uscat, sfaramicios, cu structura asemanatoare cu proteinele coagulate prin caldura / fixate in formol. MO: structura tesutului este disparuta (complet / partial). Cu timpul, tesutul necrozat se poate lichefia / este pigmentat si reabsorbit de leucocite. Obs: in TBC se produce o forma parcticulara de necroza uscata, in care, sub actiunea toxinelor celulelor inflamatoare (care formeaza infiltrate granulomatoase), tesutul se necrozeaza si se transforma intr-un material albicios, uscat, sfaramicios, cu aspect branzos= necroza cazeoasa. Necroza totala a tesutului inflamat, inclusiv a fibrelor, are aspectul unui material eozinofil omogen / fin granular, inconjurat de o regiune granulomatoasa cu aspect caracteristic. O necroza asemanatoare apare la nivelul leziunilor sifilitice, insa mai putin sfaramicios, mai elastica (datorita persistentei fibrelor elastice) -> o consistenta asemanatoare gumei (gome sifilitice). La nivelul musculaturii striate, necroza poate determina modificari asemanatoare hialinului => necroza ceroasa Zenker (mai frecventa la nivelul mm. abdominali in febra tifoida). Distrofia fibrinoida apare in boli de collagen / in alte conditii, cand e considerata o necroza fibrinoida. In desemnarea necrozei care intereseazaz placile Payer hipertrofiate in cursul febrei tifoide (conferindu-le aspectul unor cruste) = necroza crustoasa, care prin eliminarea (detasarea crustelor) duce la ulceratii intestinale. * Necroza grasa / steatonecroza: intereseaza tesutul. adipos. Este determinata de: -traumatisme = distrugerea celulelor adipoase din tesutul celular subcutanat, cu o reactie inflamatorie cu celule gigante, multinucleate (= lipofage) constituid granulomul lipofagic / lipogranulomul. Evolueaza spre fibroza. In lipsa unui traumatism evident sugereaza si alte mecanisme de producere, in special ruperea unui chist cu continut lactescent. -actiunea unor enzime => necroza grasa enzimatica. Apare in leziunile pancreatice care permit o activitate intrapancreatica a lipazei. In t. adipos peripancreatic, pe suprafata peritoneului si a epiplonului apar focare de necroza grasa sub forma unor pete albicioase, opace, consistente, bine conturate, cu aspect de picatura de lumanare, constand in grasimi saponificate, in jurul carora se produce o reactie inflamatoare= pete de spermantet * Necroza gangrenoasa/gangrena: aspectul si evolutia sunt conditionate de contactul cu mediul extern. Exista mai multe forme: -Gangrena uscata / mumifierea: caracteristica prin uscarea progresiva a t. necrotic expus la aer. Apare la nivelul extremitatilor inferioare (degete, picior), ca urmare a unor tulburari circulatorii (leziuni ale peretilor arteriali, cu tendinta obliterativa, arterioscleroza, DZ, tromangeita obliteranta), tulburari neurotrofice (boala Raynaud) Expus actiunii aerului, t. necrotic se usuca progresiv dand un caracter pergamentos

/cartonat). Are o culoare negricioasa-verzuie (datorata modificarilor suferite de Hb = gangrena neagra / cu asect de mumie). La limita cu t. normale, exista o zona de delimitare, constituita din t. de granulatie.Cu timpul, portiunea din t. necrotic se elimina sub forma de sfacele / daca sunt formate din t. osos = sechestre. In leziunea vasculara produsa in sifilis, necroza poate lua un aspect particular = ulcer perforant, ce porneste de la nivelul plantei si intereseaza piciorul in toata grosimea sa. - Gangrena umeda: = necroza complicata cu infectie microbiana, care, prin producerea exudatului, da leziuni cu aspect umed. Este intalnita la nivelul extremitatiilor si organele interne care vin in contact cu agentul microbian (plamani, intestin). Datorita suprainfectarii, t. necrozate se tumefiaza, capata o culoare verzuie-rosiatica si, pa langa eliminarea de sfacele, lasa sa se scurga un lichid murdar cu miros fetid. Progresarea procesului inflamator duce la disparitia linei care delimiteaza necroza de t. normale. Uneori, in organele interne, este greu de diferentiat de inflamatia putrida/gangranoasa care poate complica prin suprainfectarea cu germeni anaerobi. Noma = forma de gangrena umeda intalnita la copii debilitati, in cursul unor boli infectioase pe mucoasa (fata interna) a obrajilor. Este ca o ulceratie ce evolueaza rapid si duce la distrugerea obrazului (in toata grosimea sa) => o comunicare larga cu exteriorul. -Gangrena gazoasa alta forma de gangrena umeda care este de fapt o inflamatie gangrenoasa a partilor moi/a unor organe interne, in urma patrunderii a germenilor anaerobi din sol / tubul digestiv.Reprezinta prin excelnta o complicatie a plagilor accidentale. Macroscopic extremitatea afectata este foarte edematiata. La palpare se percep crepitatii determinate de prezanta gazaelor emanate in urma procesului de fermentatie si putrefactie.Tegumentele sunt livide initial, iar apoi devin verzuinegriciose. Ulcereaza si elimina sfaceluri cenusii murdare si secretii brun verzui cu miros fetid. *Necroza de decubit / escare: forma intalnita practic la bolnavii cronici imobilizati perioade lungi de timp. Poate imbraca aspecte combinate intre gangrena umeda si gangrena gazoasa. Compresiunea partilor moi intre schelet si asternut dau tulburari de circulatie cu aspect de zona de necroza uscata care se elimina progresiv. Apar ulceratii care de obicei se infecteaza si supureaza, marindu-se. progresiv -> os. Se intalnesc la nivelul omoplatilor, sacrului, trohanterelor si calcaielor. Evolutia necrozei este diferita: - cea mai frecventa alternativa este organizarea zonei de necroza si transformarea ei in t. conjunctiv, procedeu ce urmeaza unei autolize si heterolize a necrozei, cu rezorbtia ei de catre leucocite si inlocuirea ei cu t. de granulatie, care cu timpul se transforma in t. conjunctiv fibros => cicatrici retractile. Acest tip de evolutie se intalneste la nivelul unor zone de necroza cu extindere limitata, care nu vine in contact cu exteriorul / cu cavitati septice. Se intalneste in special in infarctul miocardic. -necrozele mai extinse sunt de obicei incapsulate in urma transformarii tesutului de granulatie de la periferia necrozei, in t. conjunctiv fibros. Astfel delimitata zona de necroza, in functie de conditiile locale, se resoarbe => cavitati pline cu lichid (creier)/se impregneaza cu saruri de Ca -> calcifiere. -o evolutie particulara, la nivelul t. dure (osos, cartilaginos) unde demarcarea intre t. necrotic si cel reactiv este atat de exprimata incat primul se separa sub forma de fragment independent (sechestru) tinde sa fie eliminata. De obicei eliminarea se face

pe calea unui traiect patologic => fistula care comunica cu exteriorul / unele cavitati. Eliminarea t. necrotic se poate face si in urma lichefierii sale prin procedee litice -> scurgerea la suprafata corpului prin fistule. Acest tip de evolutie este intalnit mai ales in necrozele cazeoase din infectia TBC, la nivelul oaselor (vertebre)/ de la nivelul ggl. Colectia de material lichid/granulos albicios duce la abces rece. Suprainfectarea duce la gangrena umede/gazoasa = cea mai grava forma de evolutie.

II.5.2 ATROFIA Reprezinta scaderea in volum a unor organe/intregului organism in urma diminuarii dimensiunilor si numarului de celule cat si a altor elemente structurale, fara sa existe modificari importante ale compozitiei chimice (nu sunt distrofii). Este o urmare a unor tulburari metabolice determinate de numerosi factori: -Atrofii fiziologice = involutii. Programate de legile dezvoltarii organismului, ducand la o scadere in volum pana la disparitia unor organe / t., al caror rol diminueaza/inceteaza intr-o anumita perioada a viatii. - Atrofii patologice: sunt numerice/dimensionale, dupa cum se produc prepoderent pe seama scaderii in volum a numarului de celule/a dimensiunii organului. Cand nu se insoteste de modificarii chimice = atrofie simpla/pura. Alte ori scaderea in dimensiune se asociaza cu depunerea unor substante = atrofia bruna (a organelor batranilor, cu depunere de lipofuxina). Sunt vitale cand in organul cu parenchim diminuat,creste cantitatea de tesut conjunctiv / adipos / poate apare tesut. mucoid => atrofii fibroase /grasoase /mucoide. Inmultirea stromei conjunctive / adipoase a organului atrofiat, poate duce la cresterea in dimensiuni, constituind o pseudohipertrofie (pseudohipertrofia grasoasa a pancreasului la persoanele obeze si instalarea de DZ). In organele cavitare, atrofia peretilor duce la relaxarea lui, cu cresterea in volum a cavitatii respective = atrofie excentrica. Cand, concomitent se produce fibroza => retractia peretilor organului atrofic = atrofia concentrica. Suprafata organului atrofiat poate ramane neteda (= atrofie neteda)/sa capete un aspect granulos (= atrofie granuloasa) in urma inmultirii cicumscrise a t. conjunctiv. Organul atrofiat apare diminuat in volum, cu suprafata zbarcita, iar vasele suparficiale au un traiect sinuos. Caractere generale: -Atrofia generala: intalnita in starile de subalimentatie grava/inanitie, cu disparitia completa a t. adipos, cu atrofia musculaturii scheletice si a organelor interne. Aspect asemanator apare in starile de casexie/marasm, caracteristic fazelor terminale a unor boli incurabile (cancer. SIDA). -Atrofia localizata/regionala: este de mai multe tipuri: *atrofia de inactivitate: datorata diminuarii/suprimarii functiilor unor organe in imprejurari diferite (imobilizarea prelungita a unei extremitati in cazul unor fracturi => atrofie musculara si osteoporoza).

*atrofia neurotica: in cazul de leziuni nervoase cu distrugerea neuronilor motori (in special in mm. scheletici in poliomielita/alte leziuni nervoase inflamatorii, tumorale, traumatisme). *atrofia endocrina: urmarea functionarii insuficiente a unor glande endocrine, cu efect stimulator asupra altor organe/glande. *atrofia ischemica: aportul scazut de sange in unele organe, consecinta leziunilor arteriale distrofice (ATS) / inflamatiilor. *atrofia prin compresiune: in urma compresiuni exercitate de formatiunea patologice vecina organului (chisturi, tumori, anevrisme). Obs: in conditii particulare, atrofia grava a unui organ, cu o importanta diminuare a celulelor parenchimatoase, este urmarea radiatiilor ionizante/a unor substante toxice. Atrofia trebuie diferentiata de: Aplazie/agenezie:= lipsa completa a dezvoltarii unor t./organe (lipsa congenitala a unui rinichi, testicul). Hipoplazie/hipogenezie=:dezvoltarea insuficienta a unui organ in timpul viatii intrauterine/in copilarie (de multe ori fiind vorba de o insuficienta endocrina). Ex: insuficienta hipofizara => nanism si hipoplazie genitala.

II.5.3. HIPERTROFIA Reprezinta cresterea in volum si greutate a unui organ / tesut., pe seama cresterii in volum a celulelor componente, cu conservarea structurilor histologice normale. Cand cresterea in volum a organului se face numai pe seama cresterii in volum a elementelor celulare componente, fara o inmultire a acestora = hiprtrofie pura. De multe ori, cresterea in volum a unui organ este urmarea hipertrofiei celulelor componente, asociata cu cresterea lor numerica = hiperplazie. 1. Hipertrofia fiziologoca: intalnita frecvent la nivelul musculaturii scheletice, in urma unor exercitii fizice/effort repetat. In aceste situatii apare si o hipertrofie a miocardului, care se pastreaza in limite fiziologice (= inima de sportivi). 2. Hipertrofia patologica: apare in conditii variate: a. Hipertrofia prin cauze mecanice este intalnita: -la nivelul miocardului: determinate de stenoza/insuficienta ale aparatului valvular. Initial e segmentara, mai apoi devine globala. Cat timp aceste hipertrofii sunt eficiente, reusind sa asigure o circulatie normala a sangelui, ingrosarea peretilor ventriculari duce la o diminuare a cavitatii ventriculare => hipertrofie concentrica. Cand capacitatea de hipertrofie a miocardului este depasita, inima trebuie sa se dilate pentru a face fata cantitatii crescute de sange => hipertrofie excentrica. Acest aspect exprima decompensarea / insuficienta cardiaca. Obs: cu timpul, hipertrofia si dilatarea inimii stangi duc la aparitia dilatarii inimii drepte => o dilatare globala a cordului (= cord bovin). La nivelul musculaturii gastrice: in cazul unor leziuni stenozante ale pilorului (in ulcer)/hipertrofii segmentare ale musculaturii intestinale, in conditiile unor leziuni stenozante. La nivelul cailor urinare: hipertrofia vezicii urinare in caz de stenoza uretrala.

b. Hipertrofii compensatorii/ vicariante: incearca sa suplineasca scoaterea din functiune a unui tesut. identic. Ex: hipertrofia rinichiului restant dupa nefrectomie/hipertrofia t. pulmonar dupa lobectomii. c. Hipertorofiile endocrine: secretie exagerata de hormoni. Poate fi locala (hipertrofia gl. mamare la femei)/generale (gigantism, acromegalie). Obs: hipertrofia trebuie deosebita de pseudohipertrofie prin examen MO. II.5.3. HIPERPLAZIA Hiperplazia: = inmultirea celulelor sub actiunea unor stimuli persistenti. Reprezinta o modalitate de adaptare a organismului la anumite conditii. Se caracterizeaza prin sistarea inmultirii la incetarea actiunii stimului (!!!o diferentiaza de neoplazie). Obs: exista posibilitatea ca o hiperplazie prelungita sa se transforme intr-o neoplazie. Reprezinta principalul mecanism de regenerare a unor tesuturi lezate functional (piele, mucoase, t. hematopoietic) si de reparare a unor distrugeri tisulare (cicatrizarea plagilor, vindecarea fracturilor). Cala mai importante hiperplazii sunt cele aparute in cursul procesului inflamator / a reactiei imune, constand in inultirea celulelor capabile sa neutralizeze factorii patogeni.