Distrofiile

Distrofia este un proces patologic complex, generat de dereglarea metabolismului tisular (celular) care duce la
modificari structurale.
Mecanisme celulare:

Celulare
Extracelulare

Mecanismele celulare sunt asigurate de organizarea structurala a celulei si autoreglarea ei, deci troficitatea celulei este
prepoderent o proprietate a celulei insasi ca sistem complex autoreglabil.
Activitatea vitala a celulei este asigurate de mediul ambiant si este reglata prin intermediul mecanismelor extracelulare
care dispun de sisteme de transport (singele, limfa, patul microcirculator) si integrative (neuroendocrine, neuroumorale).
Mecanismele care duc la dezvoltarea modificarilor caracteristice pt distrofii sunt:
Infiltratia patrunderea excessiva a produselor metabolice din singe si limfa in celule sal subst intercelular cu
stocarea lor din cauza insuficientei sistemelor enzimatice, care metabolizeaza acest produs.
Decompozitia (faneroza) este distructia ultrastructurilor celulare si a substantei intercelulare care duce la
tulburarea metabolismului tisular (celular) si stocarea produselor metabolismului dereglat in tesut (clula).
Sinteza denaturata este sinteza in celule si tesuturi a unor substante neintilnite in ele in stare normala. Astfel se
prezinta sinteza proteinei anormale a amiloidului in clula si a complexelor proteoglucidice ale amiloidului in
substanta intercelular, sinteza proteinei hialinului alcoolic de catre hepatocite, sinteza glicogenului in epiteliul
segmentului ingust al nefronului in diabet zaharat.
Transformatia este in formarea produselor unui tip de metabolismo din produse initiale comune, utilizate la
sinteza proteinelor, lipidelor, glucidelor.
Distrofiile se evidentiaza de regula la nvel tisular si celular dar pt confirmarea legaturii dinstre distrofie si tulburarile
unuia alt metabolismo sunt necesare metode histochimice.
CLASIFICAREA
1.

3.

In dependeta de localizarea leziunii:

a. Parenchimatoase
b. Stromo-vasculare (mezenchimale)
c. Mixte

2.

Dupa predominanta tulburarilor unui sau altui tip

de metabolism:
a. Proteice
b. Lipidice
c. Glucidice
d. Minerale

In depedenta de participarea factorilor genetici:

a. Dobindite
b. Ereditare

4.

Dupa extinderea procesului

a. Generalizate
b. Locale

DISTROFIILE PARENCHIMATOASE

Prezinta o manifestare a tulburarilor de metabolismo in celule cu grad inalt de specializare functionala, de aceea
in distrofiile parenchimatoase predomina dereglarile mecanismelor celulare ale troficitatii.
Acestea se reflecta pe un anumit mecanismo fiziologic (fermentativ) care asigura indeplinirea functiei
specializate a hipatocitului, nefrocitului, cardiomiocitului etc.
Se gasesc in ficat, rinichi, inima.
Se mai deosebesc distrofii parenchimatoase proteice (disproteinoze), lipide (lipidoze), glucidice.

DISTROFII PARENCHIMATOASE PROTEICE (DISPROTEINOZE)

Difinitia: constau in modificarea proprietatilor fsico-chimice si morfologice ale proteinelor celulare, ele fiind supuse
denaturarii si coagularii sau colicvatiei care duce la hidratea celulei.
Majoritatea proteinelor citoplasmatice sunt conjugate cu lipidele formind complexe lipoproteice, componentul de baza al
membranelor mitocodriilor, RE, complexului lamelar si alor structuri.
Disproteinozele parenchimatoase se imparte in:
a.
b.

Distrofia granulara
Distrofia hialino-celulara: in citoplasma apar picaturi proteice mari hialiniforme care se contopesc, implind
corpul celulei, concomitent are loc distructia elementelor ultra-structurale ale celulei. Ea se soldeaza cu necroza
focala de coagulare a celulei.
Se intilneste in rinichi, mai rar in ficat si miocard
Evolutia distrofia hialine este nefavorabila, este un proces irreversibil si duce la necroza celulei.

In rinichi

Microscopic: picaturile hialine se observa in nefrocite, paralel inregistrindu.se distructia mitocondriilor, RE,
marginii in perie. La baza distrofiei sta insuficiente aparatului vacolo-lizozomal al ep.tubulilor proximali care
in norma reabsorbe proteinele.
Macroscopic: nu are trasaturi caracteristice, fiind determinat de anumite boli (glomerulonefrita, amiloidoza)

In ficat

Microscopic: in haptocite corpusculii hialiniformi (corpusculii Mallory), constituiti din fibrelele unei proteine
speciale hialinul alcoolic. Ele apar datorita denaturarii functieti de sinteza a proteinelor de catre hepatocite. Se
intilneste in ceroza alcolica.
Macroscopic: este insotita de distrofie hialina.

c.

Distrofia hidroptica

Definitia: Se caracterizeaza prin aparitia in celule a unor vacuole umplute cu lichid citoplasmatic.
Se intilnesc mai des in ep.pielii si a tubilor renali, in hepatocite, fibrele musculare, celulele hepatice si nervoase si celulele
corticosuprarenalele.
Microscopic: celulele parenchimatoase au volum mare, citoplasma este umpluta cu vacuole care contine lichid
transparente. Nucleul se deplaseaza spre periferie si uneori se vacuolizeaza sau se ratatineaza. Progresarea acestor
modificari conditioneaza distructia ultrastructurilor celulei si supraumplerea celulei cu apa. Clula se transforma in
baloane umplute cu lichid sal intro vacuola enorma in care pluteste nucleul bulos. Duce la necroza focale de colicvatie
sau se mai numeste distrofie balonica.
Macroscopic:nu se evidentiaza.

Evolutia: reflecta tulburari metabolismului hidro-electrolitic si proteic, care provoaca dereglarea presiunii
coloidoosmotice in clula. Are loc si modificarea permeabilitatii membranei celulei, insotita de distructia ei, ceea ce duce
la acidularea citoplasmei, activarea fermentilor hidrolitici lizozomali care cauzeaza ruperea legaturilor intramoleculare cu
aditionarea apei.

d.

Distrofia cornoasa sal cheratinizarea patolgica

Definitia: Se caracterizeaza prin formarea excessiva de substanta cornoasa in epiteliul cornificat (hipercheratoza, ihtioza)
sau aparitia substantei cornoase acolo, unde in norma lipseste (cheratinizarea patologica a membranelor mucoase sau
leucoplazia). Procesul poate fi difuz.
Cauzele:

Dereglarea dezvoltarii pielii

Inflamatia cronica
Infectiile virale
Avitaminoza

Evolutia: inlaturarea factorului declansator in debutul procesului poate asigura restabilirea tesutului, iar in cazurile
avansate survine moartea celulelor.
Importanta: depinde de gradul de extindere si durata procesului. Focarele locale persistente de cornificare patologica a
mucoaselor (leucoplazia), pot fi sursa unei tumori canceroase.
PATOLOGIILE DIN DISPROTEINOZELE PERENCHIMATOASE: ele au la baza tulburari ale metabolismului
intracelular al unor aminoacizi din cauza insuficientei ereditare a fermentilor care ii metabolizeaza numite BOLI DE
ACUMULARE.

Cistinoza: este necunoscut fermentul deficitar. Aminoacizii se acumuleaza in ficat, rinichi, splina, ochi, maduva
osoasa, ganglioni limfatici, piele.
Tirozinoza: fermentul deficitar este tirozinaminotransferaza sau oxidaza acidului paraoxifenilpiruvic.
Aminoacizii se acumuleaza in ficat, rinichi, oase.
Oligofrenia fenilpiruvica (fenilcetonuria): fermentul deficitar este fenilalanina-4-hidroxilaza. Aminoacizii se
acumuleaza in sistemul nervos, muschi, piele, singe, urina.
DISTROFIILE PARENCHIMATOASE LIPIDICE (LIPIDOZELE)

Citoplasma celulelor contine in special lipide, care formeaza cu proteinele complexe lipoproteice labile lipoproteidele.
Aceste complexe constituie baza membranelor celulei si parte componenta a ultrastructurilor celulare. In citoplasma se
intilnesc si grasimi neutre care reprezinta esteri ai glicerinei si acizilor grasi.
Pt depistarea grasimilor se folosesc preparate din tesuturi congelate nefixate sau fixate in formalina. Grasimile se pun in
evidenta histochimic cu ajutorul unui sir de metode:

Sudan III si Scharlach se coloreaza in rosu

Sudan IV si acidul osmic se coloreaza in negru
Albastru de Nil coloreaza acizii grasi in albastru inchis iar grasimile neutre in rosu.

Tulburarile metabolismului lipidelor citoplasmatice se pot manifesta prin cresterea continutului lor in celulele, unde se
intilnesc in norma, prin aparitia lipidelor acolo, unde ele, de obicei, nu se intilnesc, si prin formarea lipidelor cu o
compozitie chimica neobisnuita. In celule se acumuleaza de obicei grasimi neutre.

10

Distrofia parenchimatoasa lipidica se intilneste cel mai des in miocard, ficat, rinichi.
1. In miocard:
Se caracterizeaza prin aparitia in celule musculare a unor picaturi ft mici de grasimi (steatoza pulveranta). Pe masura
progresarii transformarilor aceste picaturi umplu complet citoplasma (stetoza in picaturi mici), majoritatea
mitocondrilor se descompun, striatia transversala a fibrelor dispare. Procesul are un caracter focal si se observa in
grupuri de celule musculare localizate de-a lungul portiunilor venoase ale capilarelor si venelor mici.
Aspectul exterior depinde de gradul distrofiei grase.
Daca procesul este neexprimat, el poate fi evidentiat doar la microscop cu utilizarea colorantilor.
Daca procesul este pronuntat inima are un volum marit, copartimentele destinse, consistenta flasca, pe sectiune
miocardul este tulbure, galben-lutos. Din partea endocardului se observa o striatie alba-galbuie, mai exprimata in
muschii papilari si trabeculele ventriculelor inimii (inima tigrata). Aceasta striatie a miocardului se datoreaza
caracterului de focar al distrofiei, afectarii preponderente a celulelor musculare din jurul venulelor si venelor.
Mecanismele:Distrofia grasa se dezvolta prin 3 mecanisme:
a. Patrunderea excesiva a acizilor grasi
b. Dereglarea metabolismului lipidelor in aceste celule
c. scindarea complexelor lipoproteidice ale structurilor intracelulare.
Acesta se realizeaza prin infiltratie si decompozitie (faneroza) in cazuri de dificit energetic cauzat de hipoxie si
intoxicatie (difterie).
Decompozitia (distructia mitocondriiilor ceea ce duce la dereglarea oxidarii acizilor grasi in celula).
2. In ficat:
Se manifesta prin cresterea a continutului de lipide in hepatocite si modificarea compozitiei lor. Apar mai intii granule
de lipide (steatoza pulveranta), apoi picaturi mici (steatoza in picaturi mici), care ulterior conflueaza in picaturi mari
(steatoza in picaturi mari) sau intr-o vacuola lipidica, care umple toata citoplasma si impinge nucleul spre periferie.
Hepatocitele modificate cu aspect de celeule grase (adipocite).
Depozitarea lipidelor incepe la periferia lobulilor (mai des), in centru (mai rar). In steatoza celulelor ficatului are un
caracter difuz.
Aspectul exterior: este marit, flasc, culoare de la galben-deschisa pina la galben-bruna. La incizia ficatului pe lama
cutitul si pe suprafata sectiunii se observa depuneri de grasimi.
Mecanismele:
a. Patrunderea excesiva a acizilor grasi in hepatocise sau sinteza exagerata de catre aceste celule.
b. Actiunea substantelor toxice care blocheaza oxidarea acizilor grasi si sinteza lipoproteinelor in hepatocite
c. Patrunderea insuficienta in hepatocite a aminoacizilor necesari pt sinteza fosfolipidelor si a lipoproteinelor.
Distrofia grasa se dizvolta in:
lipoptroteinemie (alcoolism, diabet zaharat, obezitate, tulburari hormonale),
intoxicatii hepatotrope (etanol, fosfor, cloroform)
dereglari de nutritie (deficit de proteine in alimentatie distrofia grasa alipotropa a ficatului, avitaminoza,
afectiuni ale sistemului dificit).
3. In rinichi
Distrofia apar in epiteliul tubilor proximali si distali. Se depun de obicei grasimi neutre, fosfolipide sau colesterol,
care se depisteaza in epiteliul tubilor si in stroma.
Sunt prezente grasimile neutre in ep.segmentului subtire si in tubii colectori este un fenomen fiziologic.
Aspectul exterior: rinichii sunt mariti, de consistenta flasca (la asocierea cu amiloidiza sunt duri), substanta corticala
turgescenta, cenusie cu puncte galbene vezibile la suprafata si pe sectiune.
Mecanismul: este legata de infiltratia epiteliului tubilor renali cu grasimi in lipemie si hipercolesteromie (sindromul
nefrotic) care duce la moartea nefrocitelor.

11

Cauzele:

Insuficienta de oxigen (hipoxia tisulara) Sistemul cardiovascular, boli pulmonare cronice, anemii, alcoolism
cronic. (in hipozia sufera in primul rind portiunile organului aflate in stare de efort functional)
Infectiile (difteria, tuberculoza, sepsisul)
Intoxicatiile (fosfor, arseniu, cloroform) duc la tulburari de metabolsim (disproteinoza, hipoproteinemie,
hipercolesterolemie)
Avitaminozale
Alimintatia unilaterala

Evolutia: depinde de gradul ei.

Daca nu afecteaza considerabil structurile celulare atunci este reversibila.

Daca afecteaza se soldeaza cu moartea celulei, functia organelor fiind dereglata, duce la abolita.

Lipidozele ereditare constituie un grup de lipidoze sistemice cauzate de dificitul ereditar al fermentilor care participa la
metabolismul anumitor lipide.
Lipidozele ereditare fac parte din fermentopatiile ereditare (boli de acumulare), deoarece dificitul fermentului determina
stocarea substratului, adica a lipidelor, in celule.
Bolile sistemice:
a.

Boala Gaucher-cerevrozidilipidoza sau glucozidceramidlipidoza

Deficitul fermentului: glucocerebrozidaza
Acumularea lipidelor in: ficat, splina, maduva osoasa, SNC (la copii)
Criteriul de diagnostic la biopsie: celulele Gaucher
b. Boala Niemann-Pick-sfingomielinlipidoza
Deficitul fermentului: sfingomielinaza
Acumularea lipidelor in: ficat, splina, maduva osoasa, SNC
Criteriul de diagnostic la biopsie: celulele Pick
c. Idiotia amaurotica sau boala Tay-Sachs-gangliozidlipidoza
Deficitul fermentului: hexozaminidaza
Acumularea lipidelor in: SNC, retina oculara, plexuri nervoase, splina, ficat
Criteriul de diagnostic la biopsie: modificari ale plexului Meissner (rectobiopsia)
d. Boala Norman-Landing gangliozidoza generalizata
Deficitul fermentului: -galactozidaza
Acumularea lipidelor in: SNC, plexuri nervoase, ficat, splina, maduva osoasa, rinichi
Criteriul de diagnostic la biopsie: lipseste
DISTROFIILE PARENCHIMATOASE GLUCIDICE
Glucidele care contin in celule si tesuturi pot fi identificate histochimic, se subimpart in polizaharide, glicozaminoglicani si
glicoproteinele.
Polizaharidele, glicozaminoglicanii si glicoproteinele se pun in evidenta cu reactia PAS sau reactia Hotchkiss Mac-Manus.
Esenta reactiei consta aldehidele formate dupa oxidarea acidului iodic (in reactia Pas cu periodat) dau o culoare rosie cu
fuscina Schiff.
Pt identificarea glicogenului reactia PAS este completata cu control fermentativ prelucreas pieselor cu amilaza.
Glicogenul se coloreaza cu carmina Best in rosu.
Glicozaminoglicanii si glicoproteinele se evidentiaza cu ajutorul unui sir de metode, dintre care cel mai frecvent se
foloseste coloratia cu albastru de toluidina si albastru de metilen. Acesti coloranti asigura posibilitatea de a
identifica substantele cromotrope, care dau reactia de metacromazie.

12

Distrofia parenchimatoaza glucidica poate fi cauzata de dereglarea metabolismului glicogenului sau glicoproteidelor.
1.

DISTROFIILE GLUCIDICE CONDITIONATE DE DEREGLAREA METABOLISMULUI GLICOGENULUI

Depozitele principale de glicogen se gasesc in ficat si muchii scheletati. Glicogenul se imparte in:

Glicogenul labil - in ficat si muschi se consuma in dependenta de necesitatile organismului.

Glicogenul stabil in celulele nervoase, sistemul de conducere al inimii, aortei, endoteliului, tegumentelor
epiteliale, mucoasei uterine, tes.conjuntiv, tes-embrionale, cartilajului, leucocitelor este un component necesar.

Metabolismul glucidelor se regleaza pe cale neuroendocrina prin regiunea hipotalamusului si hipofizei (ACTH, tiriotropH,
somatotropH), celule din pancreaz (insulina), suprarenalele (glucocorticoiziH, adrenalina) si glanda tiroida.
Dereglarile continutului de glicogen consta in cresterea sau diminuarea lui in tesuturi. Acesta se depisteaza in:
1.

Diabet zaharat:
Patologia celulelor din pancreaz (insulina)
Utilizarea insuficienta a glucozei in tesuturi
Cresterea nivelului de glucoza in singe (hiperglicemia) si in urina (glicozurie)
Rezervele tisulare de glicogen scad in ficat unde se deregleaza sinteza de glicogen ceea ce duce la infiltratia lui cu
grasimi unde are loc distrofia grasa a ficatului in nucleele hepatocitelor apar incluziuni de glicogen devenind clare
(gaurite)
Glicozuria duce la infiltratia glicogenica a ep.tubilor a segmentului ingust si distal. Ep.devine inalt, cu citoplasma
transparenta spumoasa. Granulele de glicogen se observa si in lumenul tubilor. In ep.tubular rezorbtia are lor
ultrafiltratul plasmei bogat in glucoza.
Se dezvolta si glomeruloscleroza intercapilara diabetica unde glomeruluii, ansele la capilare, membrana bazala
devine mai permeabila pt glucoza
2. Distrofiile glucidice ereditare:
Gierke (tipul I): are deficit de fermentul glucozo-6-fosfataza. Si se acumuleaza in ficat si rinichi.
Pompe (tipul II): are dificit de fermentul -glucozidaza acida. Se acumuleaza in muschii netezi si scheletali si
miocard.
Mac-Ardle (tipul V): are deficit de fermentul sistemul de fosforilaze musculare. Se acumuleaza in muschii scheletici
Hers (tipul VI): are deficit de fosforilaza hepatica. Se acumuleaza in ficat.
Forbes-Cori (tipul III): are deficit de amilo-1.6-glucozidaza. Se acumuleaza in ficat, muschi si inima.
Andersen (tipul IV): are deficit de amilo (1.4-1.6) transglucozidaza. Se acumuleaza in ficat, splina, ganglioni
limfatici.

2. DISTROFIILE GLUCIDICE CONDITIONATE DE DEREGLARI METABOLISMULUI GLICOPROTEIDELOR

La dereglarea metabolismului glicoproteidelor in celule sau in substanta intercelulara are loc acumularea mucinelor si a
mucoidelor. In legatura ce aceasta la tulburarea metabolismului glicoproteinelor survine distrofia mucoasa.
Examenul microscopic- evidentiaza formarea excesiva de mucus, canalele excretoare ale glandelor se obtureaza cu mucus
ceea ce duce la formarea chisturilor, deseori se asociaza cu inflamatia. Mucusul poate obtura lumenul bronhiilor generind
atelectazii si focare de pneumonie.
In structurile glandulare se acumuleaza nu mucus veritabil ci substante mucoide ce se pot condensa capatind caracter de
coloid fiind o distrofie coloida de ex in gusa endemica.
Cauzele: inflamatia mucoaselor din cauza actiunii excitantilor patogeni (inflamatia catarala)
Consecintele: regenerarea/restabilirea completa a mucoaselor sau mucoasele se atrofiaza si se supun sclerozei ce
pericliteaza functia organului.

13

DISTROFIILE STROMO-VASCULARE
Aceste distrofii se dezvolta in urma tulburarilor metabolice in tes.conjuntiv si se evidenteaza in stroma organelor si peretii
vascelor. Ea se dezvolta pe teritoriul histionului segment al patului microcirculatori inconjurat de elementele
tes.conjunctiv (subs fundamnetala, structuri fibrilare, celule) si fibre nervoase.
Distrofiile stromo-vasculare se impart in:
- Distrofii proteice
- Lipidice
- Glucidice
1.

DISTROFIILE STROMO-VASCULARE PROTEICE

Fibroblastii sintetizeaza fibrele elastice, fibrele colagenice, fibrele reticulare si glicozaminoglicanii (substanta fundamentala
a tes.conjunctiv).
Fibrele tes.conj au o ultrastructura specifica si pot fi identificate prin metode histologice:
- Fibrele de colagen prin coloratie cu picrofucsina (dupa Van Gieson)
- Fibrele elastice prin coloratie cu fucselina sau orseina
- Fibrele reticulare prin impregnare cu saruri de argint (fibrele reticulare sunt argirofile).
Tesutul conj contine:
- Fibroblasti
- Celula reticulara
- Substante biologic active (Labrocitul sau mastocitul)
- Celule de origene hematogena care efectueaza fagocitoza (leucocite polimorfonucleare, histiocitele, macrofagii) si
reactii imune (plasmoblastii, plasmocitele, limfocitele, macrofagii).
Disproteinozele stromo-vasculare sunt:
- Intumescenta mucoida dereglarea metabolismului proteinelor si glicozaminoglicanilor, plasmoragia, tumefierea
fibrelor colagene.
- Intumescenta fibrinoida (fibrinoidul) distructia, plasmoragia, formarea complexelor proteoglucidice (fibrinoidul).
- Hialinoza distructia, plasmoragia, precipitarea proteinelor plasmei, formarea proteinei hialinului.
- Amiloidoza sinteza proteinei fibrilare anormale de catre celule (amiloblasti), plasmoragia, formarea glicoproteideiamiloidului.
Intumescenta mucoisa, fibrinoida si hialinoza sunt stadii consecutive ale dezorganizarii tes.conjunctiv. La baza acestui
proces sta acumularea produselor plasmei sang in subs.fundamentala datorita cresterii permeabilitatii vaso-tisulare
(plasmoragia), distructiei elementelor tes.conjunctiv si formarii complexelor proteice (proteo-polizaharidice).
Amiloidoza se deosebeste de aceste procese prin aceea, ca in componenta complexelor proteo-polizaharidice intra o
proteina fibrilara sintetizata de celule amiloblasti ne intilnita in stare normala.
INTUMESCENTA MUCOIDA
Intumescenta mucoida este o dezorganizare superficiala si reversibila a tes.conjunctiv.
a. In subst.fundamentala are loc acumularea si redistribuirea glicozamilicanilor, in primul rind, cresterea contintului de
acid hialuronic.
b. Glicozaminoglicanii posefa proprietati hidrofile, acumularea lor conditioneaza cresterea permeabilitatii tisulare si
vasculare si asocierea la ele a proteinelor plasmatice (globuline) si glicoproteidelor.
c. Are loc hidratarea si tumefierea subs.fundamentale interstitiale.
MICROSCOPIC. Substanta fundamentala este bazofila, iar la coloratia cu albastru de toluidina liliachie sau rosie. Apare
fenomenul de metacromazie, la baza careia sta modificarea starii substantei fundamentale interstitiale cu acumularea de
subst.cromotrope.
Fibrele colagenice isi pastreaza structura fasciculara, dar se tumefiaza si se supun disocierei fibrilare. Se constata o scadere
a rezistentei lor la actiunea colagenazei si fiind tratate cu picrofucsina, se coloreaza in glaben-portucaliu in loc de rosucaramiziu.
Modificarile subs.fundamentale si ale fibrelor de colagen in intumescenta mucoida pot fi insotite de reactii celulare
aparitia infiltratelor limfocitare, plasmocitare si histiocitare.

14

Intumescenta mucoida se intilneste in diferite organe si tesuturi, dar mai frecvent in peretii arerelor, in valvulele cardiace,
endocard si epicard, prin urmare acolo unde substantele crormotrope se intilnesc in norma, si in acest caz ele vor creste.
Cel mai des se intilnesc in boli infectioase si alergice, boli reumatice, ateroscleroza, endocrinopatii.
MACROSCOPIC. Organul sau tesutul in intumescenta mucoida nu se schimba, modificarile caracteristice evidentiindu-se
la examenul microscopic cu ajutorul reactiilor histo-chimice.
CAUZELE. Este favorizata de hipoxie, infectii streptococica, reactii imunopatologice.
PROGNOSTICUL. Poate fi ambiguu: restabilirea completa a tesutului lezat sau procesul evolueaza in intumescenta
fibrinoida cu afectarea functiei organului.
INTUMESCENTA FIBRINOIDA (FIBRINOIDUL)
Intumescenta fibrinoida este o dezorganizare profunda si ireversibila a tes.conjunctiv la baza careia sta distructia substantei
fundamentale si a fibrelor, insotita de cresterea brusca a permeabilitatii vasculare si de formarea fibrinoidului.
Fibrinoidul reprezinta substanta complexa, in compozitia careia intra proteinele si polizaharidele fibrelor colagene in curs
de dezintegrare, a substantei fundamentale si plasmei singelui, precum si nucleoproteidele celulare. Histochimic
fibrinoidul are propritati diverse in diverse boli, dar componentul obligatoriu este fibrina.
MICROSCOPIC. Fasciculele colagene imbibate cu proteine plasmatice devin omogene, formind compusi insolubili cu
fibrina, sunt eozenofile se coloreaza cu picrofuscina, sunt PAS pozitive si pironinofile in reactia Brachet, precum si
argirofile la impregnarea cu saruri de argint. Metacromazia tes.conjunctiv se manifesta slab sau lipseste, ceea ce se explica
prin depolimerizarea glicozaminoglicanilor subs.fundamentale.
Intumescenta fibrinoida uneori poate evolua in necroza fibrinoida, caracterizata prin distructia completa a tes.conjunctib. In
jurul focarului de necroza de obicei are loc o reactia macrofagala.
MACROSCOPIC. Organele sau tesuturile sunt putin modificaite macroscopic, leziuni caracteristice depistindu-se doar la
examen microscopic.
CAUZELE. Cauzele sunt:
- reactiile infecto-alergice (fibrinoidul vaselor in TB cu reactii hiperergice),
- alergice si autoimune (modificarile fibrinoide ale tes.conj, in bolile reumatice, a capilarelor glomerulilor renali in
glomerulonefrita)
- angioneurotic (fibrinoidul arterelor in boala hipertensiva si hipertensiunile arteriale)
- in focarele cu inflamatie cronica (fibrinoidul in apendicile vernicular in apendicita, in fundul ulcerului gastric cronic,
ulceratiile trofice ale pielii)
EVOLUTIA. Se caracterizeaza prin:
- dezvoltarea necrozei,
- substituirea focarului distructiv cu tes.conj (scleroza) sau hialinoza.
- Abolirea functiiei organului
HIALINOZA
In hialinoza in tes.conj se formeaza mase omogene, translucide, de consistenta dura (hialinul), care amintesc cartilajul
hialin. Tesutul se compacteaza, de accea hialinoza este considerata varianta a sclerozei.
Hialinul este o proteina fibrilara. La examenul imunohistochimic in el se depisteaza nu numai proteine plasmatice, fibrina,
dar si componente ale complexelor imune (Ig, fractiuni ale complementului) si lipide. Masele hialine sunt rezistente la
actiunea acizilor, bazelor, fermentilor sunt PAS pozitive, se coloreaza bine cu coloranti acizi (eozina, fucsina acida), iar
picrofucsina le coloreaza in galben sau rosu.
MECANISMUL. In declansarea hialinozei este distructia structurilor fibrilare si cresterea permeabilitatit vaso-tisulare
(plasmoragia) in legatura cu procesele angioneurotice (discirculatorii), metabolice si imunopatologice. Plasmoragia
conditioneaza imbibitia tesuturilor cu proteine plasmatice si absorbtia lor pe structurile fibrilare lezate cu precipitarea si
formarea ulterioara a proteinei hialinului. La formarea hialinului vascular participa celulele musculare netede.

15

Hialinoza poate fi consecinta unor procese diverse:

- Infiltratiei plasmatice
- Intumescenta fibrinoida
- Inflamatia

Necroza
Scleroza

Clasificarea hialinozelor:
1. Hialinoza vaselor
2. Hialinoza tesutului conjunctiv
HIALINOZA VASELOR. Ele sunt supuse arterelor de calibru mic si arteriolelor. Ea este precedata de lezarea endoteliului,
a membranei lui si ca celulelor musculare netede din peretele vasului si infiltratia lui cu plasma singelui.
Microscopic: hialinul se depisteaza in spatiul subendotelial, unde el impinde spre exterior si distruge membrana elastica,
tunica medie se atrofiaza, iar in final procesului arteriolele se trasnforma in tuburi hialine ingrosate cu lumenul ft ingust sau
complet obliterat.
Hialinoza arterelor de calibru mic si arteriolelor are un caracter sistemic, fiind mai exprimata in:
rinichi,
pancreas,

creier,
piele.
retina oculara,
Ea se gaseste mai mult pt:
boala hipertonica si stari hipertensive (arteriohialinoza hipertonica)
microangiopatia diabetica (artereohialinoza diabetica)
boli cu tulburari imune.
Hialinoza locala a arterelor ca fenomen fiziologic se observa in splina la indivizii maturi si de virsta inaintata, reflectind
particularitatile functional-morfologice ale splinei ca organ de depozitare a singelui.
Variatatile hialinului vascular:
a. Simplu care apare in urma insudatiei componentelor putin modificati sau nemodificati ai plasmei singelui (se
intilneste in boala hipertensiva eu evolutie benigna, in ateroscleroza si la oameni sanatosi)
b. Lipohialinul care contine lipide si beta-lipoproteide (se observa in diabetul zaharat)
c. Hialinul complex constituit din complexe imune, fibrina si structurile in curs de dezintegrare ale peretilor vasculari
(caracteristic pt bolile cu tulburari imunopatologice boli reumatice)
HIALINOZA TESUTULUI CONJUNCTIV. Este cauzate de dezvoltarea intumescentei fibrinoide, care duce la distructia
colagenului si imbibitia tesutului cu proteine plasmatice si polizaharide.
Micoscopic. Se depisteaza tumefierea fasciculelor de tesut.conj. ele isi pierd structura fibrilara si fuzioneaza intr-o masa
omogena dura controida. Elementele celulare fiind comprimate se atrofiaza. Acest mecanism de dezv a hialinozei sistemice
a tes.conj, se intilneste ft frecvent in bolile cu dereglari autoimune (boli reumatice). Hialinoza poate fi etapa finala a
leziunilor fibrinoide pe fundul ulcerului gastric cronic, in apendicile vermicular in apendicita.
Hialinoza in calitate de consecinta a sclerozei are un caracter predominant local, se dezvolta in:
cicatrici,
in organizarea trombilor,
aderente fibroase din cav.seroase, peretii vasculari
in capsule,
in ateroscleroza si scleroza involutiva a arterelor,
in stroma tumorilor
In aceste cazuri hialinoza este conditionata de dereglarile metabolismului tes.conjunctiv. dupa un mecanism asemanator de
desv hialinoza tes.necrotizate si a depozitelor fibrinoase.
MACROSCOPIC. Organele sunt modificate.
Hialinoza arterelor de calibru mic si artereolelor duce la atrofie, deformaea si ratatinarea organului.
Hialinoza tes.conj ele devine dur, albicios, translucid (hialinoza valvulelor cardiace in valvulopatii reumatismala).
EVOLUTIA. In majoritatea cazurilor este nefavorabila dar este posibila si resorbtia maselor hialine (hialinul de cicatrice).
Este reversibila hialinoza glandelor mamare.

16

AMILOIDOZA
Amiloidoza este o disproteinoza stromo-vasculara, insotita de dereglarea profunda a metabolismului proteic, aparitia unei
proteine fibrilare anormale si formarea in tesutul interstitial si peretii vaselor a unei substante complexe amiloidul.
COMPOZITIA CHIMICA SI PROPRIETATILE FIZICE ALE AMILOIDULUI. Amiloidul este glicoproteida, compoenentul principal al
carei sunt proteinele fibrilare. Ele formeaza fibrele cu o structura ultramicroscopica specifica. Proteinele fibrilare ale
amiloidului sunt neomogene. Se desting 4 tipuri de proteine specifice:
a. Proteina AA (neasociata cu Ig) care se formeaza din analogul sau seric proteina SAA
b. Proteina AL (asociata su IG) precursorul careia sunt lanturile L (lanturi usoare) ale Ig
c. Proteina AF, in formarea careia participa in special prealbumina
d. Proteina ASC, precursorul careia este la fel prealbumina.
Proteinele fibrilare ale amiloidului pot fi identificate cu ajutorul serurilor specifice la examenul imunohistochimic, precum
si un sir de reactii chimice (reactii cu permaganat de potasiu, cu guanidina alcalina) si fizice (autoclavarea).
Proteinele fibrilare ale ameloudului produse ce celule amiloblastii formeaza produse complexe cu glicoproteinele plasmei
sanguine.
Acest component plasmatic (componentul P) al amiloidului este constituit din structuri in forma de bastonase.
Componentii fibrilari si plasmatici ai amiloidului poseda insusiri antigenice. Fibrile amiloidului si componentul plasmatic
intra in legatura cu condroitinsulfatii tesutului, iar la complexul neoformat se asociaza asa anumite adaosuri hematogene,
cele mai importante fiind fibrina si complexele imune.
Legaturile dintre proteine si polizaharide in susbtanta amiloida sunt extrem de stabile, ceea ce explica absenta efectului
actiunii diferitilor fermenenti ai organismului asupra amiloidului.
Caracteristica pt amiloid este coloratia rosie cu rosu de Congo si cu metil-violet (sau violet de gentiana) si luminescenta
specifica cu tioflavin-S sau T.
Amiloidul poate fi depistat si cu ajutorul miscroscopului polarizant. Gratie dicroismului si anizotropiei (spectrul
birefringentei se gaseste in limitele 540-560 nm) ameloidul poate fi deosebit de alte proteine fibrilare. Pt diagnostic
macroscopic al amoloidozei tesuturile se trateaza cu sol.Lugol, apoi cu sol.de acid sulfuric de 10%; amiloidul devine
albastru-violet sau verde-murdar.
CLASIFICAREA amiloidozei:
1. In functie de cauza posibila:
Amiloidoza primara (idiopatica) lipsa unei afectiuni antecedente sau concomitente. Afectarea preponderenta a
tes.mezodermale sistemului cardiovascular, m.scheletali si netezi nervilor si pielii. Predispozitia la formarea unor
depozite nordulare, caracterul instabil al reactiilor de culoare ale substantei amiloide (coloratia cu rosu de Congo este
negativa)
Amiloidoza ereditara (genetica, familiala) este determinat de caracterul specific al repartitei ei geografice si de
predispozitia speciala a anumitor grupuri etnice ale populatiei. Se intilneste cu afectarea a rinichilor, caracteristica pt
boala periodica (febra mediteraniana familiala) specifica reprezentatilor poparelor vechi (evrei, armeni, arabi).
Amiloidoza secundara (dobindita) se dezvolta ca complicatie a unuir sir fe afectiuni (a doua boala) si anume in:
infectii cronice (TBC), afectiuni insotite de procese purulente distructive (BPC, osteomielita, plagi supurate), tumori
maligne, boli reumatice.
Amiloidoza senila este caracteristica afectarea inimii, arterelor, creierului si insulelor pancreatice. Sunt mai frecvente
formele locale (amiloidoza atriilor, creierului, aortei, insulele pancreatice).
2. In functie de specificatatea proteinei fibrilelor amiloidului:
Amiloiza-AL: include amiloidoza primara si amiloidoza in discazia plasmocitara care reuneste leocozele
paraproteinemice, limfoamele maligne. Se manifesta cu afectarea inimii, plaminilor si vaselor.
Amiloidoza-AA: include amiloidoza secundara si 2 forme de amiloidoza ereditara (boala periodica si boala Muckle si
Wells. Se manifesta la nivelul rinichilor.
Amiloidoza AF: este ereditara si reprezentata de neuropatia familiala. Afecteaza nervii periferici.
Amiloidoza ASC: include forma senila generalizata sau sistemica cu afectarea inimii si vaselor.
3. In functie de extinderea amiloidozei
Generalizata face parte amiloidoza primara si discrazia plasmocitara (forma AL de amiloidoza), amiloidoza
secundara si undele tipuri de amiloidoza ereditara (amiloidoza-AA) si amiloidoza senila sistemica (amiloidoza-ASC).
Locala reuneste unile forme de amiloidoza ereditara si senila, este caracteristica pt amiloidoza ereditara
pseudotumorala.

17

4.

In functie de particularitatile mandifestarilor clinice in legatura cu afectarea predominanta a anumitor organe si sisteme
Tip cardiopatic se intilneste la amiloidoza primara si senila.
Tip neuropatic se intilneste cu un caracter ereditar.
Tip nefropatic se intilneste la amiloidoza secundara, in boala periodica si boala Muckle si Wells
Tip hepatopatic
Tip epinefropatic
Tip mixt

Morfo si patogeneza amiloidozei.

a. In formele generalizate de amiloidiza: functia de amiloidoblastilor este exercitata de macrofagii, plasmocitele si celulele
mielomatoase.
b. In formele localizate: functia de amiloblasti poate fi exercitata de cardiomiocite (amiloidiza inimii), celulele musculare
netede (amiloidoza aortei), cheratinoicite (amiloidoza pielii), celulele beta ale insulelor pancreatice (amiloidoza
insulara).
c. Teoria mutationala a amiloidozei
d. Formarea proteinei amiloidice se poate produce in strinsa legatura cu fibrele reticulare (amiloidoza perireticulara) sau de
colagen (amiloidoza pericolagenica)
Patogenia:
a. Amiloidoza AA fibrele de amiloid se formeaza din precursorul plasmatic al proteinei fibrilare a amiloidului (proteina
SAA) sintetizata in ficat care patrnde in macrofagul amiloidoblast. Sinteza intensa a SAA de catre hepatocite
stimuleaza mediatorul macrofagal interleukina 1, ceea ce duce la cresterea marcata a nivelului de SAA in singe (faza
preamiloidica). In aceste conditii macrofagii nu-s c apabili de a efectua degradarea completa a SAA si din fragmentele ei
in invaginarile membranei plasmatice a amiloidoblastului se produce asamblarea fibrelelor amiloidului. Aceasta
asamblare este stimulata de factorul amiloidostimulator (FAS) depistat in splina si ficat in faza preamiloidica.
Rolul principal in patogeneza ii sistemul macrofagic care stimuleaza sinteza crescuta a proteinei precursoare SAA in
ficat si stimuleaza formarea fibrelelor amiloidului din fragementele in degradare ale acestei proteine.
b. Amiloidoza AL in calitate de precursor plasmatic al proteinei fibrilelor amiloidice figureaza lanturile L ale
imunoglobulinelor. Sunt posibile 2 mecanisme de formarea a fibrelor AL ale amiloidului:
Tulburarea degradarii lanturilor usoare monoclonale cu aparitia unor fragmente capabile la agregarea in fibrile
amiloidice
Aparitia lanturilor L cu structuri secundare si tertiare speciale formate in urma unor substituiri specifice de
aminoacizi. Sinteza fibrilelor amiloidice din lanturile L ale imunoglobulinelor se poate produce nu numai in macrofagi
dar sin in plasmocite, celulele mielomatoase care sintetizeaza paraproteine.
Caracteristica macro si microscopica.
SPLINA. Amiloidul se depune in foliculi limfatici sau uniform in toata pulpa. In primul caz foliculii modificati ai splinei
marite si dure au pe sectiune aspect de granule translucide, care amintesc boabele de sago (splina sago). In al doilea caz
splina este marita, dura de culoare rosie-bruna, neteda iar pe sectiune are un luciu slaninos (splina slaninoasa). Splina sago si
cea slaninoasa prezinta 2 stadii consecutive de amiloidoza.
RINICHI. Amiloidul se depoziteaza in peretii vaselor, in ansele capilare si mezangiul glomerulilor, in membranele bazale si
in stroma. Renichii devin duri, mariti si slaninosi. Pe masura pregresarii procesului glomerulii si piramidele se inlocuiesc
complet cu amiloid, tes.conjunctiv prolifereaza si se dezvolta ratatinarea amiloidica a rinichilor.
FICAT. Depunirele de ficat se observa printre reticuloendoteliocitele stelate ale sinusoidelor, de-a lungul stromei reticulare a
lobulilor, in peretii vaselor, ductutilor si in tes-conj al tractelor portale. Pe masura acumularii amiloidului celulele hepatice se
atrofiaza si dispar, ficatul fiind marit si dur, slaninos.
INTESTIN. Amiloidul se depune de-a lungul stromei reticulare a mucoasei si in preteii vaselor atit din mucoasa, cit si din
stratul submucos. In amiloidoza pronuntata aparatul glandular al intestinului se atrofiaza.
SUPRARENALELE. Amiloidoza este de regula bilaterala, depunindu-se in substanta corticala pe traiectul vaselor si
capilarelor.
INIMA. Amiloidul se detecteaza sub endocard, in stroma si vasele miocardului, precum si in epicard de-a lungul venelor.
Depunerea amiloidului in inima duce la marirea ei considerabila in dimensiuni, miocardul devine ft dur si capata aspect
slaninos.
MUSCHI SCHELETICI. Ca si in miocard amiloidul se depune de-a lungul tes.conj intermuscular in peretii vaselor si in
nervi. Depozitari amiloidice masive pot fi localizate perivascular si perineural. Muschii devin duri si translucizi.
PLAMINI. Depunirele de amiloid apar initial in peretii ramificatiilor arterelor pulmonare si ale venelor, precum si in tes.conj
peribronsic. Mai tirziu amiloidul se depune in septurile interalveolare.
CREIER. In amiloidiza se detecteaza placi senile ale scoartei cerebrale, in vase si in meninge.
EVOLUTIA. Este nefovorabila, amiloidoclazia fiind un fenomen extrem de rar in formele locale de amiloidoza.

18

2. DISTROFIILE STROMO-VASCULARE LIPIDICE

Distrofiile stromo-vasculare lipidice se dezvolta in cazul tulburarilor metabolismului grasimilor neutre sau a colesterolului si
esterilor lui.
DEREGLARILE METABOLISMULUI GRASIMILOR NEUTRE.
Se manifesta prin cresterea rezervelor in tes.adipos care poate avea un caracter general sau local.
Grasimile neutre sunt grasimi labile, care asigura rezervele energetice ale organismului. Ele se localizeaza cu predominanta
in depozitele de grasimi (tes.adipos subcutanat, mezoul, epiplonul, epicardul, maduva osoasa). Tesutul adipos indeplineste nu
numai functia metabolica dar si mecanica, de suport de aceea el poate substitui tesuturile care se atrofiaza.
OBEZITATEA. Reprezinta o crestere a cantitatii de grasimi neutre in depozite, ce poate un caracter generalizat. Se manifesta
prin depozitarea excesiva a lipidelor in tes.celuloadipos subcutanat, epiplon, mezou, mediastin, epicard. Tes.adipos apare sia
colo unde de obicei lipseste sau este prezent in cantitati mici (stroma miocardului, pancreas).
Apare lipomatoza inimii in obezitate. Tesutul adipos prolifereaza sub epicard formind un strat de grasimi care inconjoare
inima ca o teaca. El infiltreaza stroma miocardului, in special din zonele subepicardice, ceea ce duce la atrofia celulelor
musculare. Lipomatoza este mai pronuntata in jumatatea dreapta a inimii. Uneori are loc substituirea completa a peretelui
ventricului drept cu tes.adipos, in urma careia poate surveni ruptura inimii.
Clasificarea obezitatii:
1. Dupa principiul etiologic
a. Obezitatea primara
b. Obezitatea secundara
Alimentara
Cerebrala in urma traumatismelor, tumorilor cerebrale
Endocrina S.Frohlich, S.Itenco-Cushing, hipertiroidismul
Ereditara S.Laurence-Moon-Beadl, Boala Gierke
2. Dupa manifestarile exterioare
Simetric (universal)
Superior
Mediu
Inferior
3. Dupa nivelul de depasire a masei corporale ideale
Gradul I: surplus de 20-29%
Gradul II: surplus de 30-49%
Gradul III: surplus de 50-99%
Gradul IV: surplus mai mult de 100%
Variante:
1. Hipertrofica: celulele adipoase sunt marite si contin de citeva ori mai multe trigliceride decit cele obisnuite, nr
adipocitelor raminind nemodificat. Adicpocitele sunt putin sensibile la insulina, dar au o sensibilitate crescuta la
hormonii lipolitici: evolutia bolii este maligna.
2. Hiperplastic: nr adipocitelor este marit (cunoscut ca nr de celule adipoase atinge maximul in perioada pubertatii si
ulterior se schimba), dar functia adipocitelor nu este dereglata, tulburarile metabolice lipsesc, evolutia bolii este benigna.
Cauzele si mecanismele evolutiei obezitatii.
Cauza este alimentatia dezichilibrata si hipodinamia, tulburarile reglarii nervoase (SNC) si endocrine a metabolismului
lipidic, factorii ereditari. Mecanismul nemijlocit al obezitatii consta in deplasarea echilibrului dintre lipogeneza si lipoliza in
celula adipoasa in favorea lipogenezei. Intensificarea lipogenezei ca si diminuarea lipolizei, sunt legate nu numai de
activitatea lipazei lipoproteice si de inhibarea lipazelor lipolitice dar de dereglarea proceselor de reglare hormonala in
favoarea hormonilor anitilipolitici si de starea metabolismului lipidic in intestine si ficat.
Evolutia. lipomatoze
DEREGLARILE METABOLISMULUI COLESTEROLULUI SI A ESTERILOR LUI. In cadrul acestei boli ateroscleroza are loc acumularea
in intima arterelor nu numai a colesterolului si a esterilor lui, dar si a beta-lipoproteidelor cu densitate mica si a proteinelor
singelui, procesul fiind favorizat de cresterea permeabilitatii vasculare. Substantele macromoleculare, acumulate in peretii
vaselor, duc la distructia intimei, se dezintegreaza si se supun saponificarii. In urma acestor procese in intima se formeaza
detritus lipoproteic (athere terci), prolifereaza tesutul conjunctiv (sklerosis-intaritura) si se formeaza placa fibroasa, care
deseori stenozeaza lumenlul vaselor.

19

3. DISTROFIILE STROMO-VASCULARE GLUCIDICE

Distrofiile stromo-vasculare glucidice pot fi cauzate de dereglarea echilibrului dintre glicoproteide si glicozaminoglicani.
Distrofia stromo-vasculare, conditionata de tulburarea metabolismului glicoproteidelor poarta denumirea mixomotoza a
tesuturilor. Esenta este ca substantele cromotrope se elibereaza din legaturile lor cu proteinele si se acumuleaza in special in
substanta interstitiala.
In aceasta distrofie are loc substituirea fibrelor colagenice cu o masa mucoida. Tesutul conjunctiv propriu-zis, stroma
organelor, tesutul adipos si cel cartilagenos devin tumefiate, translucide cu aspect mixomatos, iar celulele lor stelate sau cu
prelungiri ciudate.
Cauza. Mixomatoza tesuturilor de cele mai multe ori este cauzata de disfunctia glandelor endocrine si casexie (edemul
mixamatos sau mixedemul in insuficienta tiroidei).
Evolutia. Procesul poate fi reversibil, dar progresarea lui duce la lichefierea si necroza tesutului cu formarea unor cavitati
umplute cu mucus.
DISTROFIILE MIXTE
Distrofiile mixte apar cind dereglarile de metabolism se manifesta atit in parenchimul organelor si tesuturilor, cit si in stroma
si peretii vaselor organelor si tesuturilor.
La acest nivel se manifesta de obicei, dereglarile metabolismului proteinelor complexe cromproteidelor, nucleoproteidelor
si lipoproteidelor, precum si a mineralelor.
1. DEREGLARILE METABOLISMULUI CROMOPROTEIDELOR (pigmentatiile endogene)
Cromoproteidele sunt proteine colorate sau pigmenti endogeni care joaca un rol important in viata organismului.
Cromoproteidele:
participa la respiratie (hemoglobina, citocromii),
elaborarea secretiilor (bila) si a incretiilor (serotonina)
protejeaza organismul de actiunea energiei radiante (melanina)
asigura completarea rezervelor de fier (feritina)
echilibriul vitaminic (lipocromii).
Metabolismul cromoproteidelor este reglat SNV si glandele endocrine, fiind in acelasi timp strins legat de funtiile organelor
hematopoietice si ale sistemului fagocitelor mononucleare.
CLASIFICAREA. Pigmentii endogeni se impart in 3 grupuri:
a. hemoglobinogeni care reprezinta derivati ai hemoglobinei
b. proteinogeni sau tirozinogeni legati cu metabolismul aminoacidului tirozina
c. lipidogeni sau lipopigmentii care rezulta din metabolismul lipidelor.
DEREGLARILE METABOLISMULUI PIGMENTILOR HEMOGLOBINOGENI
Produsele dezintegrarii fiziologice a eritrocitelor si hemoglobinei sunt pigmentii feritrina, hemosiderina si bilirubina. In
conditii patologice hemoliza poate spori considerabil si se poate produce atit in singele circulant cit si in focarele de
hemoragii. In aceste conditii, pe linga cresterea cantitatii de pigmenti hemoglobinogeni vor aparea si pigmenti noi
hematoidina, hematinele si porfirina.
a. Feritina
Este o feroproteida, care contine pina la 23% de fier. Fierul feritinei este conjugat cu proteina apoferitina. In conditii normale
feritina contine o grupa bisulfuroasa si reprezinta forma neactiva (oxidata) a feritinei feritina SS. Carenta de oxigen
genereaza reducerea feritinei in forma ei activa feritina SH, cu proprietati vasoparalitice si hipotensive.
Dupa provenienta se distinge:
Feritina anabolica: se formeaza din fierul absorbit in intestine
Feritina catabolica: din fierul eritrocitelor hemolizate.
Feritina poseda proprietati antigenice. La actiunea ferocianurii de potasiu si a acidului clorhidric (metoda Perls) da reactia
albastru de Berlin (formarea ferocianurii de fier) si poate fi identificata cu ajutorul antiserului specific la examenul
inumofluorescenti.
O cantitate mare de fertina se contine in ficat, splina, maduva osoasa si ganglionii limfatici, unde metabolismul ei este legat
de sinteza hemosiderinei, hemoglobinei si citocromilor.
In conditii patologice cresterea feritinei duce la hemosideroza. Prin feritinemie se explica ireversibilitatea socului, insotit de
colaps vascular, deoarece refitina SH este antagonista adrenalinei.

20

b. Hemosiderina
Se formeaza in urma scindarii hemului si este un polimer al fritinei. Ea reprezinta hidroxid de fier coloidal, asociat cu
proteinele de hemosiderina are loc in siderozomii, continuti in celule speciale sideroblasti. Sideroblastii pot fi atit de origene
mezenchimala, cit si epiteliala. Hemosiderina se contine in celulele reticulare si endoteliale ale splinei, ficatului, maduvei
osoase, ganglionii limfatici. Prezenta fierului in hemosiderina face posibila identificarea ei cu ajutorul unor reactii specifice.
Formarea albastru de Berlin (reactia Perls), albastru de Turnbull (tratarea sectiunii cu sulfura de amoniu, iar apoi cu
fericianura de potasiu si acid clorhidric).
In conditii patologice hemosiderina in exces duce la hemosideroza generalizata sau localizata.
Hemosideroza generalizata sau difuza - are loc la dezintegrarea intravasculara a eritrocitelor (hemoliza intravasculara) si se
intilneste in bolile sistemului hematopoietic (anemii, hemoblastoze), in intoxicatii cu toxine hemolitice, unele boli infectioase
(febra recurenta, bruceloza, malarie), transfuzii de singe incompatibil, rhezus-conflict.
Eritrocitele dezinterate, fragmentele lor si hemoglobina sunt utilizate la formarea hemosiderinei. Sideroblasti devin
elementele reticulare, endoteliale si histiocitare ale splinei, ficatului, maduvei osoase, ganglionilor limfatici precum si
celulele epiteliale ale ficatului, rinichilor, plaminilor, glandelor sudoripare si salivare. Desi se formeaza un nr mare de
siderofagi, ei nu reusesc sa fagociteze continutul sporit de hemosidirina din substanta intercelulara. In consecinta fibrele
colagene si elastice se imbiba cu fier, iar splina, ficatul, maduva osoasa si ganglionii limfatici capata o nuanta bruna-ruginie.
O manifestare a hemosiderozei generalizate este hemocromatoza primara sau secundara.
A. Hemocromatoza Primara este o maladie ereditara de sine statatoare din grupul bolilor de acumulare, care se transmite
ca un caracter dominant autosomal si este cauzata de deficienta innascuta a unor fermenti din intestinul subtire. Astfel
asre loc absorbtia excesiva a fierului alimentar si depozitarea lui in organe sub forma de hemosiderina, metabolismul
fierului eritrocitar nefiinf dereglat. Se dezvolta hemosideroza ficatului, pancreasului, organelor endocrine, inimii,
glandelor salivare si sudoripare, mucoasei intestinale, retinei oculare si creste concomitent continutul de feritina in
organe. In piele se mareste cantitatea de melanina din cauza afectarii sistemului endocrin. Simptomele cardinale a bolii:
Coloratia bronzata a pielii
Diabetul zaharat
Ciroza pigmentara ficatului
Cardiomiopatia pigmentara cu insuficienta cardiaca progresiva
B. Hemocromatoza Secundara este o afectiune care se dezvolta in legatura cu insuficienta dobindita a sistemelor
enzimatice, care asigura metabolismul fierului alimentar. Cauzele aceste insuficiente poate fi patrunderea excesica a
fierului pe cale alimentara (preparate ca contin Fe), rezectia stomacului, alcoolismul cronic, transfuzii repetate de singe,
hemoglobinopatiile (boli ereditare, determinate de dereglarea sintezei hemului sau globinei). In hemocromatoza
secundara nivelul fierului este crescut nu numai in tesuturi , dar si in serul sangvin. Acumularea exagerata a
hemosiderinei si a feritinei in ficat, pancreas si inima duce la ciroza hepatica, diabet zaharat si cardiomiopatie.
Hemosideroza locala apare in cazuri de dezintegrare extravasculara a eritrocitelor adica in focarele de hemoragii.
Eritrocitele extravazate pierd hemoglobina si se transforma in niste corpusculi palizi rotunzi (umbre de eritrocite), in timp
ce hemoglobina libera si fragmenele de eritrocite sunt folosite pt sinteza pigmentului. Leucocitele, histiocitele, celulele
reticulare, endoteliul si epiteliul exercita functiile de sideroblasti si siderofagi. Siderofagii pot sa persiste timp indelungat pe
locul hemoragiei, fiind vehiculati adesea cu limfa in glanglionii limfatici proximali, unde se retin. Limfoganglionii respectivi
capata o culoare ruginie. O parte de siderofagi se dezintegreaza, pigmentul eliberat fiind fagocitat din nou.
Hemosiderina se formeaza atit in hemoragiile neinsemnate cit si in cele abudente. In hemoragii neinsemnate se produc prin
diapedeza, se depisteaza doar hemosiderina. In hemoragiile abudente in tesuturile vii din zonele periferice se formeaza
hemosiderina, iar in centrul hematomului, unde autoliza se produce fara accesul ozigenului si participarea celulelor, apar
cristale de hematoidina.
Hemosideroza locala poate cuprinde nu numai o portiune de tesut (hematom) dar si un organ intreg. Ex: staza venoasa
cronica a plaminilor duce la hemoragii multiple prin diapedeza, in urma carora in septurile interalveolare, alveole, vasele si
ganglionii limfatici pulmonari apar un nr mare de celule cu granule de hemosiderina.

c. Bilirubina
Este cel mai important pigment biliar. Formarea ei incepe in sistemul histiocitar macrofagul ca urmare a descompunerii
hemoglobinei si desprinderii de la ea a hemului. Hemul pierde fierul si se transforma in biliverdina, la reducerea careia se
formeaza bilirubina in complex cu proteinele.
Hepatocitele efectueaza captarea pigmentului, conjugarea lui cu acidul glucoronic si excretia in capilarele biliare. Bilirubina
ajunge cu bila in itenstin, unde o parte se reabsoarbe si patrunde din nou in ficat, iar alta se elimina cu materiile fecale sub

21

forma de stercobilina si cu urina sub forma de urobilina. In mod normal bilirubina se intilneste in stare solubila in bila si in
cantitati mici in plasma sangvina.
Bilirubina in stare pura prezinta cristale rosii-galbui, nu contin fier. Pt identificarea bilirubinei se foloseste reactia bazata pe
capacitatea pigmentului de a se oxida usor si de a forma produse colorate diferit. Astfel in reactia Gmelin fiind tratata cu acid
azotic concentrat bilirubina da la inceput o culoare verde, apoi albastra sau purpurie.
Dereglarea metabolismului bilirubinei la cresterea nivelului de bilirubina in plasma singelui si apare coloratia galbena a
pielii, sclerelor, mucoaselor, seroaselor si a organelor interne icterul.
Variatatile icterului:
A. ICTER SUPRAHEPATIC (HEMOLITIC)
Se caracterizeaza prin cresterea productiei de bilirubina ca urmare a distrugerii excesive a eritrocitelor. In aceste conditii
ficatul produce mai multa bilirubina decit in norma si din cauza captarii ei insuficiente de catre hepatocite, nivelul acesteia in
singe ramine crescut.
- Icterul hemolitic se observa in infectii (sepsis, malaria) si intoxicatii (toxine hemolitice), in transfuzii de singe ai
autoimune. Poate aparea si in hemoragii abudente, infarcte hemoragice cu patrunderea excesiva a bilirubinei in singe din
focarul de distrugere a eritrocitelor, in care pigmentul biliar se evidentiaza sub forma de cristale.
- Icterul hemolitic poate fi conditionat de diferite defecte ale eritrocitelor, asa ca fermotopatiile ereditare (microsferocitoza,
ovalocitoza), hemoglobinopatiile sau hemoglobinozele, hemoglobinuria paroxistica nocturna.
- Cresterea de bilirubina libera in plasma sangvina
B. ICTERUL HEPATIC (PARENCHIMATOS)
Apare in urma lezarii hepatocitelor, din care cauza se deregleaza procesul de captare de catre acestea a bilirubinei, conjugarea
ei cu acidul glucoronic si excretia. Astfel de icter se observa in hepatita acuta si cronica, ciroza hepatica, leziuni
medicamentoase ale ficatului si autointoxicatii insotite de colestaza intrahepatica.
- Cresterea continutului de bilirubina libera si conjugata in plasma sangvina.
C. ICTERUL SUBHEPATIC (MECANIC)
Apare la dereglarea permeabilitatii cailor biliare, ceea ce pericliteaza excretia bilei si determinarea regurgitatii ei. Acest icter
este generat de blocarea scurgerii bilei din ficat de catre obstacole localizate in interiorul cailor biliare sau in afara lor,
fenomen intilnit in litiaza biliara, cancerul cailor biliare, capul de pancreas si papilei duodenale, in atrizia cailor biliare.
In caz de staza biliara in ficat apare focare de necroza cu substituirea lor ulterioara cu tes.conj si instalarea cirozei. Staza bilei
duce la dilatarea cailor biliare si ruperea capilarelor biliare.

d. Hemotoidina
Este un pigment care nu contine fier cristalele caruia au aspect de placi rombice sau ace de culoare portocalie, mai rar
granule. Rezulta din descompunerea intracelulara a eritrocitelor si a hemoglobinei, dar spre deosebire de hemosiderina nu
ramine in celule si dupa moartea acestora poate fi depistat in masele necrotice. Dupa compozitia chimica este identica cu
bilirubina.
Se acumuleaza extracelular in zonele cu aport limitat de oxigen, indepartate de tesuturile viabile, mai ales in masele
necrotice.
In focarele hemoragice se formeaza peste 5-10 zile dupa hemosiderina. In focarele hemoragice mari, la periferie se
depisteaza hemosiderina iar in centru hematoidina.
Reactia Pearls indica absernta fierului in hematoidina.
Aglomerari de hemotoidina se intilnesc in hematoame vechi si infarcte in curs de cicatrizare, de regula in zonele centrale ale
focarelor hemoragice, departe de tesuturile vii.
e. Hematinele
Reprezinta forma oxidata a hemului si se formeaza la hidroliza oxihemoglobinei. Au aspect de cristale rombice sau granule
negre, ce dau birefringenta in lumina polarizata (sunt anizotrope), contin fier in stare legata.
In tesuturi au fost depistate urmatoarele hematine:
1. Hemomelanina (pigmentul malaric) se formeaza din grupul prostetic al hemoglobinei sub actiunea plasmodiilor
malariei, care paraziteaza in eritrocite. In malarie se dezvolta hemomelanoza, intrucit pigmentul malaric dupa distrugerea
eritrocitelor nimereste in singe si este fagocitat de macrofagii splinei, ficatului, maduvei osoase, ganglionii linfatici,
creierului. Aceste organe capata o culoare bruna-nigricioasa si in ele de rind cu pigmentul malaric se depositeaza si
hemosiderina.
2. Hematina clorgidrica (hemina) se intilneste in eroziunile si ulcerele gastrice, resultind din actiunea fermentilor sucului
gastric si a acidului clorhidric asupra hemoglobinei. Zona defectului mucoasei gastrice capata o culoare bruna-neagra.

22

3.

Pigmentul formol se intilneste sub forma de ace sau granule de culoare bruna-neagra in tesuturile fixate cu formalina
acida (acest pigment nu se formeaza daca pH formalinei este mai mare de 6). Este considerat un derivat al hematinei.

f. Porfirinele
Sunt precursoarele grupului prostetic al hemoglobinei, avind ca si hemul un nucleu tetrapirolic insa lipsit de fier. Dupa natura
chimica profirinele se aseamana cu bilirubina. Sunt solubile in cloroform, eter si piridina. Metode de identificare a
profirinelor se bazeaza pe insusirea solutiilor acestor pigmenti de a da o fluorescenta rosie sau portocalie in lumina
ultravioleta (pigmentii fluorescenti). In mod normal se depisteaza cantitati mici de profirine in singe, urina si tesuturi. Ele au
proprietatea de a mari sensibilitatea organismului, in special a pielii, la lumina si sunt antagonistele melaninei.
La dereglarea metabolismului porfirinelor apar porfiriile, caracterizate prin cresterea nivelului de pigment in singe
(porfirinemia) si urina (profirinuria), sporirea considerabila a sensibilitatii la razazele ultraviolete (fotofobie, eritem,
dermatita). Se desting:
1.

2.
3.
4.

Porfiria dobindita se observa in intoxicatii (cu plumb, sulfazol, barbiturice), avitaminoza, anemia pernicioaza, unele
afectiuni ale ficatului. Se manifesta prin dereglarea functiei sistemului nervos, hipersensibilitate la lumina, uneori icter,
pigmentatia pielii, cantitati mari de porfirine in urina
Porfirie congenitala este o boala ereditara rara. La dereglarea sintezei porfirinei in eritroblasti se dezvolta forma
eritropoietica a porfiriei, iar la dereglarea sintezei porfiriei in celulele hepatice forma hepatica.
In Forma eritropoietica a porfiriei apare anemia hemolitica, se afecteaza sistemul nervos si tractul gastrointestinal.
Porfirinele se acumuleaza in splina, oase si dinti care capata o culoare cafenie, in urina care devine galbena-rosie.
In forma hepatica a porfiriei ficatul este marit, de culoare cenusie-bruna, in hepatocite se observa steatoza, depuneri de
porfirine si hemosiderina.

DEREGLAREA METABOLISMULUI PIGMENTILOR PROTEINOGENI (TIROZINOGENI)

Din pigmentii proteinogeni fac parte: (Acumularea acestor pigmenti in tesuturi poate fi o manifestare a unui sir de afectiuni)
-

Melanina
Pigmentul granulelor celulelor enterocromafine
Adrenocromul

a. Melanina
Este un pigment brun-negru ft raspindit, care determina colaratia pielii, parului si ochilor. Da reactia argentafina pozitiva,
deoarece poseda capacitatea de a reduce argintul din solutia amoniacala de nitrat de argint pina la argint metalic. Aceasta
metoda ofera posibilitatea de a diferentia histochimic melanina in tesutui de alti pigmenti.
Melanina se sintetizeaza din tirozina in celulele melanoformatoar- melanocite, care au origne neuroendocrina. Precursorii lor
sun melanoblastii. Sub actiunea tirozinazei in melanozomii melanocitele din tirozina se formeaza diozifenilalanina (DOPA)
sau promelanina care se polimerizeaza in melanina. Celulele care fagociteaza melanina se numesc melanofagi. Melanocitele
si melanofagii sunt prezente in epiderm, derm, irisul si retina oculara, in leptomeninge. Continutul melaninei in piele, retina
si iris depinde de particularitatile individuale si rasiale si oscileaza in difertie perioade ale vietii. Un rol important in reglarea
melanogenezei il au sistemul nervos central si glandele endocrine.
Sinteza melaninei este stimulata de hormonul melanostimulator secretat de hipofiza, de ACTH, hormonii sexuali, mediatorii
sistemului nervos simpatic si este inhibata de melatonina, si mediatorii sistemului parasimpatic. Formarea melaninei este
stimulata de razele ultraviolete ceea ce explica bronzarea pielii.
Dereglarile metabolismului melaninei.
1. Hipermelanoza dobindita generalizata (melanodermia) se manifesta in boala Addison, cauzata de afectarea
suprarenalelor. Hiperpigmentatia pielii in aceasta boala se datoreaza nu atit sintezei melaninei din tirozina si DOPA in
loc de adrenalina, cit intensificarii productiei ACTH ca raspuns la scaderea nivelului de adrenalina in singe. ACTH
stimuleaza sinteza de melanina, iar in melanocite creste nr de melanozomi. Melanodermia se mai intilneste in tulburari
endocreine (hipogonadism), avitaminoze (scorbut), casexie, intoxicatii cu hidrocurburi.
2. Hipermelanoza congenitala generalizata (xerodermia pigmentara) tine de sensibilitatea crescuta a pielii la razele
ultraviolete si se manifesta prin pigmentatia maculoasa a pielii cu hipercheratoza si edem.
3. Melanoze dobindite locale sunt melanoza intestinului gros, intilnita la pacientii suferinzi de constipatie cronica, zonele
hiperpigmentate ale pielii in adenoamele hipofizare, hipertiroidism, diabet zaharat. Sinteza focala intensa a melaninei se
observa in petele pigmentare si in nevii pigmentari.
4. Hipomelanoza generalizata sau albinismul este conditionata de insuficienta ereditara a tirozinazei. Albinismul se
manifesta prin absenta melaninei in bulbii pilosi, epiderm si derm, in retina si iris.

23

5.

Hipomelanoza focala apare in urma tulburarii reglarii neuroendocrine a melanogenezei (lepra, diabet zaharat), formarii
anticorpilor contra melaninei, leziunilor inflamatorii si necrotice ale pielii (sifilis).

b. Pigmentul granulelor celulelor enterocromatine

Dispersat in diferite sectoare ale tractului gastrointestinal, este un derivat al triptofonalui. Poate fi identificat cu ajutorul
reactinei argentafine, reactiei cromafine Falck, formarea pigmentului se datoreaza sintezei serotoninei si melatoninei.
Acumulara granulelor care contin pigmentul celulelor enterocromatine , se constata permanent in tumorile din astfel de
celule, numite carcinoide.
c. Adrenocromul
Este un produs de oxidare a adrenalinei. Se intilneste sub forma de granule in celulele medulosuprarenalelor. Da o reactie
cromafina specifica datorita capacitatii de a se colora cu acid cromic si de a reduce bicromatul. Natura pigmentului este putin
studiata.
DEREGLARILE METABOLISMULUI PIGMENTILOR LIPIDOGENI (LIPOPIGMENTILOR)
In acest grup fac parte:
- Lipofuscina
- Pigmentul insuficientiei vitaminei E
- Ceroidul este lipopigmentul celulelor mezenchimale, in special macrofagilor.
- Lipocromii
Lipofuscina, pigmentul insuficientei vitaminei Esi ceroidul au proprietati fizice si chimice identice considerata variante ale
aceluiasi pigment lipofuscina
a. Lipofuscina
Este o glicopoproteida. Se prezinta sub forma de granule de culoare aurie sau bruna, la microscopul electronic granule
electronoopace, inconjurate de o membrana trilamelara, care contine structuri mielinice.
Lipofuscina se produce prin autofagie in citeva stadii. Granulele primare sau granulele-propigment apar perinuclear in zonele
unde procesele metabolice decurg mai intens. Ele contin fermenti mitocondrialei si ribozomali (metaloflavoproteide,
citocromi), atasati la lipoproteidele membranare.
Granulele-propigment patrund in complexul lamelar, unde se produce sinteza granulelor de lipofuscina imatura, care este
sudanofila, PAS-pozitiva,, contine fier, uneori cupru, da o autofluorescenta galben-deschisa in lumina ultravioleta.
Granulele de pigment imatur se deplaseaza in zona periferica a celulei unde sunt absorbite de lizozomi. Apare lipofuscina
matura care poseda activitate inalta de ferment lizozomal. Granulele devin brune, stabil sudanofile, PAS-pozitive, lipsite de
fier, autofluorescenta rosie bruna. Lipofuscina acumulata in lizozomi se transforma in corpi reziduali teliolizozomi.
In conditii patologice:
1. Lipofuscinoza secundara se dezvolta in senilitate, afectiuni casectizante (atrofia bruna a miocardului, ficatului), la
cresterea efortului functional, la folosirea excesiva a unor medicamente, in insuficienta vitaminei E.
2. Lipofuscinoza primara se caracterizeaza prin acumularea selectiva a pigmentului in celulele unui organ sau sistem. Ea
poate evolua sub forma de hepatoza ereditara sau hiperbilirubina benigna.
b. Ceroidul
Se formeaza in macrofagi prin heterofagie in cursul resorbtiei lipidelor sau a unui material care contine lipide. Baza
ceroidului o constituie lipidele la care se asociaza secundar proteinele. Vacuolele heterofagice (lipofagozomii) se formeaza
prin endocitoza. Lipofagozomii se transforma in lizozomi secundari (lipofagolizozomi). Lipidele nu sunt dezintegrate de
fermentii lizozomali si ramin in lizozomi formind corpi reziduali telolizozomi.
Patologic ceroidul se formeaza in necroza tesuturilor, in caz de exidarea lipidelor este stimulata de hemoragie sau daca
lipidele sunt prezentate in asa cantitati, incit autooxidarea lor incepe inaintea dezintegrarii.
c. Lipocromii
Sunt lipide care contin carotenoizi sursa de formare a vitaminei A. Lipocromii imprima culoarea galbena tes.celuloadipos,
cortexului adrenal, serului sangvin, corpului galben ovarian. Identificarea lor se bazeaza pe detectarea carotenoizelor (reactii
de culoare ce acizi, fluorescenta verde in lumina ultravioleta)
Patologic se poate observa acumularea excesiva a lipocromilor.

24

2.

DEREGLARILE METABOLISMULUI NUCLEOPROTEIDELOR

Nucleoproteidele sunt constituite din proteine si acizi nucleici. ADN-ul se evidentiaza prin metoda Feulgen, iar ARN-ul prin
reactia Brachet. Sinteza endogena si patrunderea nucleoproteidelor cu alimentele sunt echilibate de scindarea si eliminarea
produselor finale ale metabolismului nucleic acidului ureic si sarurilor lui.
Patologia:
1. Guta sau podagra se caracterizeaza prin depozitarea periodica in articulatii a uratului de sodiu, insotita de accese de
durere. La bolnavi se constata cresterea nivelului de saruri de acidului ureic in singe (hiperuricemie) si in urina
(hiperuricurie).
Sarurile se depun, in membrana sinoviala si cartilajele articulatiilor mici ale miinilor si picioarelor, articulatiilor tibiotarsiene si agenunchiurilor, in tendoane si capsule articulare, in cartilajul pavilioanelor urechilor.
Tesuturile in care se depun saruri sub forma de cristale sau mase necrotice. In jurul depunerilor de saruri se dezvolta o
reactie inflamatorie granulomatoasa cu aglomerari de celule gigante. Pe masura cresterii depozitarilor de saruri si
proliferarii tes.conj in jurul lor se formeaza noduli gutosi, articulatiile se deformeaza.
Leziunile rinichilor in guta constau in aparitia unor aglomerari de acid uric si urat de sodiu in tubii renali cu obturatia
lumenului lor, declansarea proceselor inflamatorii si atrofice secundare.
Guta primara aparitia tulburarilor inascute ale metabolismului.
Guta secundarea aparitia ca o complicatie a altor afectiuni.
2. Litiaza renala dereglarile metabolismului purinic,
3. Infarctul uratic se intilneste la nou-nascuti, care au trait cel putin 2 zile si se manifesta prin depozitari in tubii renali si
colectori a unor mase amorfe de urati de sodiu si amoniu. Depunerile de saruri ale acidului uric apar pe sectiunea
rinichiului sun forma de fisii galbene-rosiatice, care converg papilelor stratului medular al rinichiului.
Aparitia infarctului este legata de metabolismul intens in primele zile de viata.
3.

DEREGLARILE METABOLISMULUI MINERAL

1. DEREGLARILE METABOLISMULUI CALCIULUI

Calciul este implicat in procesele de permeabilitate a membranelor celulare, de excitabilitate a placilor neuromusculare, de
coagulare a singelui, de reglare a starii acido-bazice si de formare a scheletului.
Calciul este absorbit cu alimentele sub forma de fosfati in partea superioara a intestinului subtire, mediul acid al caruia
asigura absorbtia. O mare importanta pt absorbtia calciului in intestine are vitamina D, care catalizeaza formarea sarurilor
fosforice solubile ale calciului.
In utilizarea calciului (in singe, tesuturi) au importanta coloizii proreici si pH singelui. In concentratie libera calciul se retine
in singe si lichidul tisular (0.25-0.3mmol/l). Cea mai mare parte a calciului se contine in oase (depozit de calciu), unde
sarurile de calciu sunt legate cu componenta organica a tesutului osos. In substanta compacta a oaselor calciul este relativ
stabil, iar in unele cazuri prin resorbtia lacunara, iar in altele prin resorbtie sinusala sau resorbtia neteda.
Resorbtia lacunara a osului se efectueaza cu ajutorul celulelor-osteoclastelor. In resorbtia sinusala ca si in resorbtia neteda,
are loc dizolvarea osului fara participarea celulelor, se formeaza tesut osos lichid. In tesuturi calciul se identifica prin
metoda impregnarii argentice Koss. Aportul calciului cu alimentele si din depozite ese echilibrat de excretia lui prin intestinul
gros, rinichi, ficat, si unele glande.
Reglarea metabolismului calciului se efectueaza pe cale neurohormonala, rolul il are glandele paratiroide (parathormonul) si
glandei tiroide (calcitonina). In hipofunctia glandelor paratiroide (parathormonul stimuleaza mobilizarea calciului din oase) si
in hiperfunctia calcitoninei (calcitonina favorizeaza trecerea calciului din singe in tes.osos) continutul calciului din singe
scade.
Calcinoza, distrofie calcaroasa sau calcificare dereglarile metabolismului calciului care sunt generate de precipitarea
sarurilor de calciu din solutii si depozitarea lor in celule sau substanta intercelulara.
Matrice a calcificarii pot fi mitocondriile si lizozomii celulelor, glicozaminoglicanii, substantei fundamentale, fibrele
colagene sau elastice.
Calcinoza:
Calcinoza inracelulara
Calcinoza extracelulara
Calcinoza sistemica (difuza)
Calcinoza locala

25

Calcinoza metastatica poarta un caracter generalizat.

Cauza prinicipala este hipercalcemia, determinata de iesirea sarurilor de calciu din depozite, reducerea eliminarii lor din
organism, tulburarea reglarii endocrine a metabolismului calciului (hiperproductia parathormunul, insuficienta calcitoninei).
Astfel se explica aparitia metastazelor calcaroase in procesele de distructie a oaselor, osteomalcie, rinichilor.
Sarurile de calciu in calcinoza se depun in diferite organe si tesuturi, dar cel mai frescvent in plamini, mucoasa gastrica,
rinichi, miocard, peretii arteriali. Fenomenul este explicat prin faptul ca plaminii, stomacul, rinichii elimina produse acide si
tesuturile lor datorita alcalinitatii mai mari sunt mai putin capabile sa retin calciul in solutie, decit alte organe.
Depunerea calciului in miocard si peretii arterilor se datoreaza continutului scazut de oxid de carbon (IV) in tes.acestora, ele
fiind spalate cu singe arterial.
Exterior organele sunt putin modificate, uneori pe suprafata sectiunii se observa particule dure albicioase. In metastazele
calcaroase sarurile de calciu incrusteaza atit celulele parenchimatoase cit si fibrele si substanta fundamentala a tes.conj.
In miocard si rinichi depunirele primare de calciu se gasesc in mitocondrii si fagolizozomi si se caracterizeaza prin activitate
intensa a fosfatazelor (formarea fosfatului de calciu).
In peretii arterilor si tesutul conj calciul se depune primar de-a lungul membranelor si structurilor fibrilare. In jurul
depunirilor de calciu se produce o reactie inflamatoare, uneori se constata aglomerari de macrofagi, celule gigante, formarea
de granuloame.
Calcinoza distrofica sau petrificare poarta un caracter local.
Se observa in tesuturile mortificate sau in stari de distrofie grava hipercalcemia lipseste.
Cauza prinicpala este modificarile fizio-chimice ale tesuturilor, care deterina absorbtia calciului din singe si lichidul tisular.
Calcinoza distrofica induce formarea in tesuturi a unor concretiuni de consistenta petroasa, intrun sir de cazuri in pertificate
apar tesut osos. Petrificarea apare in focarele cazeoase tuberculoase, in gome sifilitice, infarcte, focare de inflamatie cronica.
Distrofia calcaroasa se observa in tesutul cicatriceal (valvulopatii), in cartilaje, paraziti morti (echinococi).
Calcinoza metabolica apare in instrabilitatea sistemelor de tampon din care cauza calciu nu poate fi retinui in singe si
lichidul tisular chiar sin concentratii mici.
2. DEREGLARILE METABOLISMULUI CUPRULUI
Cuprul este o um component obligatoriu al citoplasmei, care participa la reactii fermentative.
In tesuturi cuprul se contine in cantitati ft mici, doar in ficatul nou-nascutului continutul este relativ mare. Pt identificarea
cuprului cea mai adecvata este metoda Okamoto, bazata pe folosirea acidului rubeanic (ditiooxiamidei).
Patologic se manifesta in :
a. Distrofia hepatocerebrala sau Boala Wilson-Konovalov cuprul se depoziteaza in ficat, creier, rinichi, pancreas,
testicule si alte organe. Se dezvolta ciroza hepatica. Continutul de cupru in plasma sangvina este redus dar in urina
crescut. Depozitarea cuprului este determinata de reducerea sintezei in ficat a cerulplasminei, care face parte din alfa2globuline si poseda capacitatea de a lega curpul in singe.

3. DEREGLARILE METABOLISMULUI POTASIULUI

Potasiul este principalul element constitutiv al citoplasmei celulare. Balanta potasiului asigura metabolismul lipoproteic,
reglarea neuro-endocrina. Potasiul poate fi identificat cu ajutorul metodei MacCallum.
Patologic:
a. apare in boala Addison (prin cresterea) cauzata de afectarea cortexului adrenal, hormonii caruia regleaza balanta
electrolitilor.
b. Paralizie periodica (prin scadere) boala ereditara manifiestata pirn accese de slabiciune si paralizie motorie.
4. DEREGLARILE METABOLISMULUI FIERULUI
Fierul contine prin principal in hemoglobina cin care cauza manifestarile morfoloogice ale dereglarilor metabolismului sunt
legate de pigmentii hemoglobinogeni.
CALCULOGENEZA (LITIAZA)
Calculii sunt niste formatiuni de consistenta ft dura, aflate in stare libera in organele cavitare sau in canalele excretoare ale
glandelor.
Aspectul calculilor este diferit in depedenta de localizare, compozitie chimica, mecanismul formarii.
Variatati:
1. Dupa forma:
a. Rounda sau ovoida vezicula urinara si vezicula biliara
b. Neregulata (coraliformi) in bazinete si calicele renale
c. Cilindrice in ducturile glandelor.

26

2.

3.

4.

5.

6.

7.

Dupa nr
a. Unici
b. Multipli
Dupa suprafata
a. Neteda
b. Rugoasa
Dupa culoare
a. Alba (fosfatii)
b. Galbena (urati)
c. Bruna-inchisa sau verde inchisa calculi pigmentari
Dupa sectiune:
a. Cristaloizi structura radiara
b. Coloizi structura stratificata
c. Coloizi-cristaloizi asociata radiara cu stratificata.
Dupa compozitia chimica
a. Calculi biliari colesterolici, pigmentari, calcarosi, colesterol-pigmentar-calcarosi
b. Calculi urinari consituit din acid uric si sarurile lui (urati), fosfat de calciu (fosfati), oxalat de calciu, cistina,
xanitina.
c. Calculi bronsici formati din mucus incrustat cu calciu.
Dupa localizare
a. Calculi canalelor exrectoare a Pancreasului si glandele salivare
b. Calculi din brinhii si brosiectazii, in criptele amigdalelor.
c. Calculi venosi (fleboliti) care reprezinta trombi petrificati detasati de la peretele venei
d. Calculi intestinali (coproliti) apar in incrustatii continutului intestina solidificat.

Mecanismele.
1. Factorii generali (tulburarile metabolice a lipidelor, nucleoproteidelor, glucide, minerale)
2. Factori locali tulburari in secretie, staza secretului, procesele inflamatorii.
Tulburarile secretei si staza secretului duc la cresteea concentratiei substantelor din care sunt constituiti calculii si la
precipitarea lor din solutie, proces favorizat de reasbosorbtia intensa si de condensarea secretului.
Consecintele presiunea calculilor asupra tesutului poate induce necrotizare lui, manifestata prin aparitia escarelor,
perforatiilro, aderetilor, fistulilor.
Calculii sunt deseori cauza inflamatiei organelor cavitare si a canalelor. Dereglind eliminarea secretiilor ei duc la complicatii
grave de orden general sau local.

27