Referat la biochimie

Componentele materiei vii

Eugenia Proca
I-A

Bacău, 2023
 Componentele materiei vii

Organismele vii au luat naştere din substanţe organice care s-au format din substanţe
anorganice în anumite condiţii favorabile unor astfel de transformări.
Compoziția organismelor vii include 4 elemente care sunt surprinzător de potrivite pentru
îndeplinirea funcțiilor unui lucru viu: O, C, H, N. Ei au proprietatea comună că formează cu
ușurință legături covalente prin împerecherea electronilor.
Dupa compozitia substantelor din jurul nostru, acestea se impart in:
 Substante anorganice - intra in compozitia regnului mineral
 Substante organice - formeaza corpuri vii
Procesele biologice implica compusi formati de diferitele elemente ale sistemului
periodic cu substratul biologic. Organismele animale si vegetale sunt constituite din substante
chimice cu o compozitie complexa, fiind formate atat din metale cat si din nemetale. Cele mai
importante dintre nemetale sunt: C, H, O, N, P, S si halogenii. Metalele prezente in organismele
vegetale si animale includ: Na, K, Ca, Mg, Fe, Zn, Co, Cu, Mn, Mo, etc.
Organismal uman cu o greutate medie de 70kg este constituit din 97,5% nemetale si 2,5%
metale. Cel mai raspandit metal din organismal uman este sodiul (Na).
In organismal uman exista mai mult de 60 de elemente care formeaza combinatii cu rol
specific pentru functionarea organismului. Acestea se impart in macroelemente (sau constante) si
microelemente (sau oligoelemente). Elementele constante au o pondere de 99% in organismele
vii si se impart in functie de natura lor in: elemnete de constitutie (Oxigen - 66%, Carbon -
17.3%, Hidrogen - 10,2%, Azot - 2.4%) si elemente metalice: (Calciu - 1.6%, Potasiu - 0.4%,
Sodiu - 0.5%, Magneziu - 0.05%

Clorura de sodiu (NaCl) - are rol in pastrarea echilibrului hidroelectrolitic, are rol in
procesele de digeste din organism. Absorbtia zilnica de NaCl are loc la nivelul intestinului
subtire si se elimina prin urina, transpirație, tegumente.
Tulburari ale metabolismului NaCl:
 declorurarea care apare in urma unui regim prelungit fara sare, in urma varsaturilor,
transpiratiilor abundente. In urma declorurarii poate sa apara hipotensiune, astenie,
greturi si ameteli.
 retenția de sare apare insotita de apa in cazul unor tulburari de eliminare. Determina
cresterea tensiunii arteriale, apartitia edemelor, uscaciunea gurii.
Clorul este introdus in organism odata cu NaCl si are rol in mentinerea tonusului
muscular, regleaza Ph-ul, formeaza HCl din sucul gastric.
In cazul tulburarilor metabolismului clorului, pot sa apara acidoze (cresterea
concentratiei), slabire musculara (scaderea concentratiei), tulburari de crestere, caderera parului,
stari de slabiciune generalizata.
Sodiul este ionul pozitiv (cationul) cel mai raspandit in organsimul uman. Necesarul
zilnic este de 1-5g/zi. Absorbtia sodiului se face la nivelul intestinului, iar excretia se realizeaza
la nivel renal si al pielii.
In cazul tulburarilor metabolismului sodiului pot aparea: stagnarea cresterii (la reducerea
sub 0.3% a sodiului din organism), tulburari ale functiei reproductive (in cazul reducerii
sodiului), deshidratare.
Potasiul (K) - este cel de-al doilea cel mai important cation. In orgasnim are valori de
130-150g. Necesarul zilnic este de 4-8g/zi. Aportul lui este adus in organism din consumul
vegetal. Are rol important in contractia musculara, mentinerea integritatii celulare si al
excitabilitatii neuromusculare.
In cazul tulburarilor metabolismului potasiului pot aparea aritmii cardiace, tahicardii,
hipotensiune musculara, motilitate redusa la nivel intestinal, modificarea concetratiei urinei.
Calciul (Ca) se gaseste in organism in jur de 1200-1500g. necesarul zinic se aduce in
organism prin alimentatie din lactate, nuci, fructi uscate, somon, etc. 99% din calciul din
organism se gaseste in oase. Absorbia are loc la nivelul intestinului subtire si este favorizat de
vitamina B12 si bila. Eliminarea se face prin fecale 70% si prin rinichi. Are rol in coagularea
sangelui, in compozitia oaselor si a dintilor.
Hipercalcemia poate determina: slabiciune musculara, obseala, dureri de cap, urinare
frecventa, aritmii, dificultati de concetrare, urina tulbure, calculi renali, etc.
Hipocalcemia poate determina: spasme musculare, amorteala si furnicaturi la nivelul
mainilor, unghii fragile si moi, fracturarea usoara a oaselor, caderea parului, etc.
Fosforul este raspandit la nivelul tuturor celulelor. Cantitatea de fosfor din organism
reprezinta aproximativ 1% din greutatea corporala. La adult se gasesc 600-700 g de fosfor, sub
forma de diversi fosfati organici sau anorganici.
In organism, fosforul sub forma ionului fosfat indeplineste urmatoarele functii: intra in
constitutia oaselor, in producerea energiei necesare numeroaselor cai metabolice. Este principalul
constituent al acizilor nucleici, participa la stimularea contractiei musculare. Necesarul zilnic de
fosfor este de 800 mg.
Hipofosfatemia conduce la modificarea raportului Ca/P si la aparitia unor tulburari de
formare si crestere a oaselor si dintilor, artrita, anomalii celulare la nivelul eritrocitelor,
leucocitelor si trombocitelor.
Hiperfosfatemia conduce la hipertermie, distrugeri tisulare, deficiente catabolice. Este
asociata cu scaderea Ca seric.
Magneziul este cel mai important dintr cationii bivalenti intracelulari din punct de vedere
cantitativ, desi magneziul se gaseste in cantitate mica. Continutul total de magneziu existent la un
adult normal este de 0.3 mg, aceste fiid repartizat: 1% - extracelular, 31% - intracelular, 67% - la
nivelul oaselor.
In celula magneziul se afla sub doua forme: liber, in echilibru cu cel din plasma si o
cantitate mai mare legata de componentele organismului. Cantitatea cea mai mare se afla in
nucleu si mitocondrii. Necesarul zilnic este de 36-48 mg. Este absrobit principal in jejun si ileon,
in proportie de 30-40% din magneziul ingerat. Excretia se face exclusiv prin urina. Este
elementul esential in toate procesele metabolice. In sinteza ADN si ARN siin sinteza proteica, in
conducerea impulsului nervos, contractia musculara. De asemenea, magneziul serveste drept
cofactor in pentru enzimele care implica ATP-ul. Hipomangezemia rar intalnita.
Hipermagnezemia conduce la tetanie, tremur, convulsii, slabire musculara
Fierul este implicat intr-o gama larga de reactii biochimice si este un constituent esential
pentru viata. In complex cu protoporfirina IX,Fe formeaza hemul, gruparea prostetica a
proteinelor: hemoglobina, mioglobina, citocromii. Fierul este transportat cu ajutorul transferine,
o glicoproteina serica care poate lega 2 atomi de fier si il transporta la toate tesuturile. Excesul de
fier este depozitat in organism de feritina si este inglobat in apoferitina. Hemosiderina reprezinta
histologic depozite de Fe amorf. Nu exista o cale fiziologica de eliminare a fierului. El se pierde
prin eliminarea celulelor imbatranite din tractul gastrointestinal, genitourinar si descuamarea
tegumetului.
Rolul apei in organism
Originea apei in organism poate fi: este exogena (din aport exterior) sau endogena (din
reactiile de oxidare din organism).
In tesuturile din organism apa se gaseste in anumite proportii: muschi - 75-80% , tesut
conjunctiv - 60%, tesut adipos - 20%, tesut nervos - 70%. Din totalul de apa din organism, 55%
se gaseste la nivel intracelular, 45% extracelular.
Apa extracelulara reprezinta 20-25% din greutatea corporala. Aceasta contine cantitati
mari de ioni de sodiu, clor, realizand un schimb permanent cu mediul intracelular. Apa
intracelulara reprezinta 50% din greutatea corporala si are o mare varietate de compozitie in
functie de tesutul din care face parte, are un continut mare de potasiu si mai mic de sodiu.
Mentinerea constanta a valorii de apa se realizeaza prin capacitatea organismului de a
asigura un echilibru hidric intre capacitatea de apa ingerata si cea metabolica pe de-o parte si apa
eliminate pe de alta parte. Nevoia de apa este semnalata prin senzatia de sete. Sistemul primar al
setei se datoreaza deshidratarii celulare si reducerea spatiului hidric extracelular.
Eliminarea apei este factorul cel mai important pentru mentinerera echilibrului hidric.
Apa se elimina pe mai multe cai, principala fiind eliminarea renala (sub forma de urina). Apa mai
este eliminate prin plamani si prin piele. Pierderea excesiva a apei poate sa apara prin secretie
sudorala excesiva, varsaturi, diaree. Diureza excesiva este cauzata de deficit de hormone
antidiuretic si apare in cazul diabetului insipid sau prin lipsa de raspuns a rinichilor la stimuli
hormonali, tot in cazul diabetului insipid. Lipsa apei din organism se manifesta prin letargie-
pierderea cunostintei, hipotensiune, soc) si cedeaza in urma hidratarii.
Retentia de apa fara cresterea cantitatii de sodiu se produce in aport excesiv de apa,
anomalii ale mecanismului de eliminare de apa. Retentia de apa cu cresterea simultana a
concentratiei de sodiu duce la formarea de edeme (pulmonare, corporale, picioare). Cauzele pot
fi: sindrom nefritic, ciroza hepatica, nefrite acute, insuficienta cardiaca)

Substanțele organice
Organismele vii se caracterizează printr-o varietate mare de substanţe organice dintre care
putem deosebi patru clase principale: glucidele, lipidele, proteinele și acizii nucleici.

Lipidele - sunt substanţele organice insolubile în apă, dar solubile în solvenţi nepolari
(cloroform, eter, benzen). Conform importanţei fiziologice lipidele se împart în: lipide de rezervă
şi lipide structurale. Lipidele structurale participă la formarea membranelor biologice,
învelişurilor protectoare. În calitate de exemple de lipide structurale pot servi sterolii şi
fosfolipidele, care au rol major în realizarea ultrastructurii funcţionale a celulei.
Lipidele au rol energetic major (prin degradare rezulta multa energie), dar au si rol
structural (intra in alcatuirea membranelor biologice). Exemple: trigliceridele, fosfolipidele etc.
Proteinele - sunt macromolecule alcatuite din unitati (monomeri) numite aminoacizi.
Acestea sunt de doua categorii principale, in functie de aspectul lor: globulare si fibrilare. Ele
indeplinesc doua categorii de roluri: rol structural (acesta este un rol fundamental al proteinelor,
ele constituind esafodajul, armatura tuturor structurilor biologice - colagen, cheratina, elastina
etc.) si rol functional (enzime, transportori de alte substante chimice - hemoglobina, mesageri
chimici - hormoni, fotosinteza - clorofila, proteine de depozit - albumina, aparare - anticorpi,
miscare - actina si miozina etc.)
 Acizii nucleici - sunt substantele cele mai complexe de pe Terra. Ele stocheaza si
transmit informatia ereditara. Sunt reprezentate de ADN (acid deoxiribonucleic) si de ARN (acid
ribonucleic).

Glucidele – numite si carbohidrati sau hidrati de carbon reprezinta una din cele mai importante
clase de compusi organici din organismele vii. Acestea pot fi: monozaaride, dizaharide si
polizaaride. Monozaharidele - au formula generală (CH2O)n, unde 9n3. În dependenţă de
numărul de atomi de carbon deosebim: trioze, tetroze, pentoze, hexoze etc.
 Trioze (C3H6O3) - gliceraldehida, dihidroxiacetona - sunt compuşi intermediari
importanţi în căile metabolice de sinteză şi scindare.
 Pentoze (C5H10O5) - riboza, ribuloza, dezoxiriboza. Riboza şi dezoxiriboza intră în
compoziţia acizilor nucleici, ATP, NAD, NADP, FAD, FMN, CoA.
 Hexoze (C6H12O6) - glucoza, fructoza, galactoza – reprezintă surse importante de
energie. Servesc în calitate de monomeri în sinteza dizaharidelor (2 monomeri),
oligozaharidelor (până la 10 monomeri) şi a polizaharidelor (peste 10 monomeri).
Dizaharidele - se formează prin reacţia de condensare între 2 molecule de monozaharide, mai
frecvent 2 hexoze. Legătura dintre monomeri se numeşte legătură glicozidică.
Cele mai frecvente dizaharide sunt: maltoza, zaaroza si lactoza.
Polizaharidele - reprezintă molecule formate dintr-un număr mare de resturi monomerice,
unite prin legături glicozidice. Cel mai frecvent polizaharide sunt formate din resturi de glucoză.
Funcţiile principale ale polizaharidelor sunt cele structurale (celuloza) şi de depozitare (glicogen,
amidon).