Poster:

Elementele vietii

Realizat de
Morozovschi Valentina, clasa a IX-a
IP Gimnaziul Cornești
Cornești, 2019
Există 11 elemente chmice care alcătuiesc 99,99% din compoziția atomilor organismului uman:

Oxigen: 65%

Carbon: 18%

Hidrogen: 10%

Azot: 3%

Calciu: 1,5%

Fosfor: 1%

Potasiu: 0,35%

Sulf: 0,25%

Sodiu: 0,15%

Magneziu: 0,05%

1
 Elementele chimice prezente in organismul uman pot fi impartite in doua categorii:
esentiale, a caror prezenta in organism este obligatorie; neesentiale, ce se gasesc in organism
prin simpla contaminare a celor sentiale si care nu prezinta un rol fiziologic.
Din prima categorie putem aminti: I, Fe, Zn, Mn, Ca, Na, Mo, Co, Cr, F. din a doua
categorie fac parte: Al, Bi, Pb. Felul in care lucreaza aceste elemente le inrudeste de aproape
atat cu catalizatorii cat si cu vitaminele.
Astfel, drept catalizatori, ei pot sa dezlantuiasca reactii chimice fara a intra in combinatii
dar in realitate ei intervin prin doua combinatii succesive, din care prima le ia si a doua le
inapoiaza libertatea.
De asemenea, ca si vitaminele, excluderea lor din alimentatie conduce la tulburari
specifice ce pot fi inlaturate prin adaosul elementului respectiv.

O clasificare a elementelor din componenţa organismului uman:

- Macroelemente (99,99%). Organismul are nevoie de ele în cantităţi mari: C, H, O, N,
K, Na, Cl, Ca, P, Mg.
- Microelemente (0,01%): organismul are nevoie de ele în cantităţi extrem de mici: F
(fluor), Mn, Fe, Co, Cr, I, Zn, Cu, Mo, Se.

Tabelul 1. Funcţiile biologice ale elementelor esenţiale

Bioelement Rolul în organism

sodiu transportul ionilor prin membrană, menţinerea presiunii

osmotice a celulei, menţinerea pH-ului lichidelor intra şi
extracelulare, transmiterea impulsurilor nervoase
potasiu transportul ionilor prin membrană, menţinerea presiunii
osmotice a celulei, menţinerea pH-ului lichidelor intra şi
Extracelulare
magneziu structural, cofactor enzimatic pentru hidrolaze,
izomeraze, participă la procesul de fotosinteză
calciu structural, transferul de sarcină
vanadiu fixarea azotului, enzimatic (oxidaze)
crom tolerarea glucozei
molibden fixarea azotului, enzimatic (oxidaze, oxotransferaze)
wolfram enzimatic (dehidrogenaze)
mangan structural, în procesul de fotosinteză, enzimatic
(oxidaze)
fier fixarea şi transportul oxigenului, fixarea azotului,
transferul de electroni, enzimatic (oxidaze)
cobalt oxidaze, transferul grupărilor alchil
nichel enzimatic (hidrolaze, hidrogenaze)
cupru transportul oxigenului, transferul de electroni, enzimatic
(oxidaze)
2
 zinc structural, enzimatic (hidrolaze)
siliciu biomineralizarea oaselor şi carapacelor la crustacee
iodul constituent de bază al hormonilor tiroidieni
seleniul component al glutation peroxidazei
florul structural în reţeaua hidroxofosfatică a dinţilor

Până la 96% din masa corpului uman este constituită din 4 elemente esențiale:
oxigen, carbon, hidrogen şi azot. Aceste elemente şi compuşii lor au cea mai mare
pondere nu numai în organsimul omului, ci şi în toată materia vie.
Cel mai răspândit element din Univers, hidrogenul, se găseşte pe Terra sub formă de
apă. Deşi nu întreţine viaţa, intră în componenţa unor produşi de o importanţă deosebită:
lipide, glucide sau proteine. Concentraţia ionilor de hidrogen dintr-o substanţă va da
caracterul acid sau alcalin al acesteia, termen cunoscut de noi ca ph. Pentru organismele vii,
cea mai mică variaţie a concentraţiei de hidrogen poate fi fatală, determinând alcaloze
(perturbarea echilibrului acido-bazic, cu predominanţa componentei alcaline) sau acidoze
(perturbarea echilibrului acido-bazic, cu predominanţa componentei acide).
Un element ce întreţine viaţa e oxigenul. Tot cu pondere ridicată, e indispensabil
vieţii, producând energie, dar în acelaşi timp nociv prin efectele sale de oxidare.
Carbonul se găseşte în natură sub forma cristalizată (diamantul sau grafitul), dar
apare şi în numeroase combinaţii organice sau anorganice, având rol atât structural, cât şi
funcţional. Împreună cu oxigenul poate forma compuşi extrem de toxici pentru noi: dioxidul
şi monoxidul de carbon.
Azotul sau nitrogenul este prezent în toate organismele vii sub forma unor combinaţii
organice de o mare diversitate ca: proteine, vitamine sau ADN. Deşi în aerul atmosferic are o
pondere mare (peste 70%), el nu poate fi asimilat direct de către plante sau organismele
superioare, fiind un gaz inert. Preluarea se face din sol sub două forme, prin acţiunea unor
bacterii ce-l transformă în compuşi asimilabili (amoniac) sau din apa de ploaie. În organismul
uman se găseşte într-o cantitate apreciabilă (aproximativ 1L), dizolvat în lipide sau alte
lichide din organism.
Alte elemente, deşi cu o pondere mai mică, au un rol esenţial în buna desfăşurare a
proceselor vitale din organism. Ele sunt răspândite atât în celule, cât şi în lichidele
organismului.
Sodiul este un metal alcalin. Are proprietatea de a menţine constant echilibrul apei la
exteriorul celulelor. Datorită eliminărilor zilnice, aportul de sodiu trebuie să fie constant
pentru menţinerea unui echilibru normal. Cea mai mare sursă de sodiu o reprezintă sarea
(NaCl), care se poate întâlni şi în ape minerale.
Potasiul sau Kalium (simbol K) are o distribuţie predominant intracelulară (90%),
scăzând odată cu creşterea ţesutului adipos. Alimentele cele mai bogate în potasiu sunt
fructele şi legumele, carnea şi peştele.

3
 Calciul se găseşte în toate compartimentele organismului sub 2 forme în special: în
lichidele corpului şi în oase. Aportul de calciu trebuie crescut în timpul creşterii, sarcinii sau
alăptării. Cele mai bogate alimente în calciu sunt lactatele, dar se mai întâlneşte şi-n ape
minerale. Absorbţia de calciu este dependentă de complexul vitaminelor D. Pe lângă rolul
structural (dinţi, oase), calciul intervine în procese de contracţie musculară, asigurând buna
funcţionare a inimii şi a muşchilor.
Magneziul, un component mineral major. Necesarul de magneziu îl putem lua din
cereale, nuci, cacao sau banane. Protejează organismul prin procese antistres, antialergice sau
antiinflamatoare.

Clorul se găseşte într-o cantitate foarte mică în organism, fiind absorbit odată cu
sodiul din sare (NaCl) şi împărtăşind cam aceleaşi roluri cu acesta.
Fosforul reprezintă aproximativ 1% din greutatea unui adult, găsindu-se sub diferite
forme. Dezechilibrele create de lipsa fosforului sunt rare, deoarece acesta se găseşte în
majoritatea alimentelor.
Sulful este un element mineral fundamental materiei vii. Aportul de sulf se efectuează
în special prin proteinele din carne. Deşi se găseşte şi în legume în cantităţi apreciabile, e mai
dificil de asimilat. Persoanele cu un regim vegetarian sunt predispuse bolilor cauzate de lipsa
sulfului.
Pe lângă aceste minerale, în noi se mai găsesc şi alte elemente, denumite
oligoelemente, acestea fiind prezente în cantităţi foarte mici: cupru, fier, argint şi chiar aur.
Deşi în cantităţi mici, fiecare element are un rol esenţial.

Organismul uman este un neobişnuit laborator chimic. Neobişnuit, deoarece e un

laborator viu, compus din toate elementele minerale, sub formă organică. Prezenţa în exces a
unora dintre aceste elemente sau lipsa altora se reflectă imediat asupra sănătăţii omului.

4
 Tabel. Corpul uman și elementele ce se regăsesc în fiecare componentă a organismului

Component al organismului sau funcţie Element sau compus

Constituţia dinţilor şi oaselor Ca , F , P

Pietre renale Ca

Transportul şi stocarea oxigenului Fe

Controlul presiunii şi coagularii sângelui Na , Cl , NO , Ca

Contracţia musculară Ca , Mg

Respiraţia Fe , Cu

Diviziunea celulară Ca , Fe , Co

Contracţia intestinală NO , Ca

Controlul pH-ului în sange CO2 , Zn

Funcţionarea glandei tiroide I

Surse naturale în care se găsesc bioelementele :

- F: în apa potabilă clorurată

- Mn: în cereale integrale, în nuci, în vegetale cu frunze de culoare verde, în mazăre, în
sfeclă.
- Fe: în spirulină, susan, gălbenuş de ou, polen, linte, nuci, ovăz, grâu, spanac.
- Co: în lapte, ficat, carne,
- Cu: fasole uscată, mazăre, grâu integral, prune, şi aproape toate elementele de origine
marină.
- Zn: carne, ficat, alimente de origine marină, germeni de grâu, drojdie de bere, seminţe
de dovleac, ouă, lapte praf degresat.
- Se (seleniu): germeni de grâu, tărâţe, ton, ceapă, roşii, brocoli
- Mo (molibden): vegetale cu frunze de culoare verde închis, cereale integrale
- Iod: alge marine alimentare, sare marină, carne de peşte
- Crom : ficat de viţel, germeni de grâu, drojdie de bere, carne de pui, ulei de porumb.
- N (sodiu): sare de bucătărie, morcovi, sfeclă, anghinare
- Cl(clor): sare de bucătărie, măsline
- Ca: în lactate, susan, soia, migdale, alune, nuci.
- P (fosfor): în pui, peşte, cereale integrale, ouă, seminţe, nuci
- Mg: cereale nemăcinate, smochine, migdale, nuci, seminţe, vegetale de culoare verde
închis, banane, căpşuni

5
 - K (potasiu): citrice, pepene galben, toate vegetalele cu frunze de culoare verde, frunze
de mentă, seminţe de floarea soarelui, roşii, prune, banane, cartofi.

Cantitatea dintr-un element chimic necesarar organismului uman zilnic este:

Elementul Cantitatea Elementul Cantitatea

Na 1-2 g Cr 0,1-0,3 mg

K 0,8 g Mn 3 mg

Mg 0,3-0,4 g Fe 10 mg/femei 15-18 mg

Ca 0,6-1,2 g Co 0,1 μg

Sr 1-4 mg Ni 0,2-0,5 mg

Rb 1-3 mg Cu 1,5-2,0 mg

Al 10-100 mg Mo 0,1-0,3 mg

V 1-2 mg Sn 1-3 mg

Apa în organismul uman.

Dintre toate substanţele care intră în constituţia organismului uman, apa stă pe primul loc
în ceea ce priveşte cantitatea. În medie, omul are 63-70 % apă în organismul său. Pentru un
corp de aprox. 70 kg plasma sanguină are 3 l, lichidul interstiţial 14 l şi din celule 29 l.
- În creier – 75%
- Plămâni – 80%
- Inimă 79%
- Splină 75%
- Rinichi 82%
- Sânge 83%
- Muşchi 75%
- Oase 22%

6
Rolul apei în organismul uman.

- Apa este un excelent dizolvant pentru multe substanţe şi este mediul în care se
desfăşoară cele mai multe reacţii chimice legate de metabolismul substanţelor. Dacă se
amestecă 2 substanţe solide reacţia nu are loc. E nevoie ca cele două substanţe să fie
dizolvate în apă, pentru ca reacţia să aibă loc.
- În organismul uman au loc numeroase reacţii chimice care dau naştere la căldură şi
energie necesare vieţii. Aceste reacţii au nevoie de un mediu apos.
+ -
- Apa este un electrolit slab, dicociază în protoni şi hidroxil: A + B Aceşti ioni au
proprietăţi catalictictice accelerând un număr considerabil de reacţii chimice. Multe
reacţii care ar avea loc într-un timp îndelungat sub acţiunea catalitică a apei are loc în
fracţiuni de secundă.
- Apa are proprietatea de a acumula şi a degaja căldura şi evaporarea. Aceste însuşiri ale
apei sunt utilizate în fiziologia termoreglării (transpiraţie). La temperaturile ridicate ale
verii organismul uman primeşte mult mai multă căldură decât are nevoie. Transformarea
apei din stare lichidă în stare gazoasă presupune o pierdere de căldură de la corpul unde se
află apa. În corpul omenesc fiecare gram de apă evaporată de pe suprafaţa pielii prin
transpiraţie la temperatura camerei înlesneşte pierderea a 580 de calorii.

Metabolismul apei în organismul uman (cum intra şi cum iese apa...).

Apa este introdusă în organismul uman sub formă de băuturi împreună cu alimentele.
În afara cantităţii de apă pe care o introducem pe cale bucală. Apa mai rezultă în foarte multe
procese de oxidare care au loc în organismul uman: oxidarea alcolilor la aldehide, la acizi sau
arderi.
Substanta(C2H) +O2 -> CO2 + H2O
De regulă fructele conţin peste 90% apă, iar alimentele uscate conţin între 60-85% apă.

7
 Apa luată din stomac şi din intestine este transportată de sânge în tot organismul şi
este reţinută de către ţesuturi. Rezerva de apă a organismului o constituie în special muşchii şi
pielea. Pe lângă acestea şi celelalte organe şi părţi ale corpului omenesc au în compoziţia lor o
cantitate însemnată de apă ( vezi începutul lecţiei...)
În mod normal organismul are nevoie de 2,5 l apă pe zi. Uneori această nevoie creşte
de până la zeci de litri de apă. Depinde de mediul exterior... Apa din organism se elimină prin:

- Rinichi 06 – 2 l pe zi
- Piele sub formă de traspiraţie
- Plămâni sub formă de vapori
- Intestine

În cazul unor boli cum este diabetul se elimină o cantitate uriaşă de apă sub formă de
urină de la 8-10 l pe zi.
Setea este semnalul lipsei de apă în organism. Celulele diferitelor ţesuturi ajung să nu
aibă destulă apă. Celelalte celule anunţă creierul despre lipsa apei. La nivelul cerebral
informaţia este prelucrată şi se formează senzaţia de sete care ne obligă să bem apă.
Metabolismul apei este influenţat de multe glande cu secreţie internă (tiroida, glandele
suprarenale, glandele genitale, pancreasul, ficatul). Organul cel mai important care reglează
metabolismul apei este hipofiza – o glandă situată sub creier. Ca organ coordonator scoarţa
creierului intervine în toate procesele de reglare a metabolismului apei.

Tabel 2. Afecţiuni generate de carenţa bioelementelor din organism

Ca tulburări de creştere (schelet) a fătului

Mg Crampe
Fe anemie, dezordini ale sistemului imunitar
Zn boli de piele
Cu boli ale arterelor, ficatului, anemie secundară
Mn Sterilitate
Co anemie pernicioasă
Ni tulburări de creştere, dermatite
Cr simptome asemănătoare diabetului
Si tulburări în dezvoltarea scheletului
F Carii
I lipsa funcţiei tiroidei, metabolism încetinit
Se dureri musculare

Mo încetinire în dezvoltarea celulelor

8
Importanţa şi efectele deficienţei unor elemente chimice în organism:

 Efectele deficienței de cupru din organism poate fi observată foarte ușor, după anumite
simptome vizibile: anemia, vase de sânge fragile ce se pot rupe, colesterol rău, infecții mai
frecvente, pierderea părului sau albirea treptată a pielii și, cel mai important, oboseala
cronică. Persoanele care suferă de hipoclorhidrie (adică diminuarea secreției acidului
gastric) sunt mai expuse șansei de a dobândi deficiența de cupru. Însă, persoanele care
consumă suplimente alimentare cu zinc sunt expuse aceleași deficiențe.
Doza zilnică recomandată de cupru de către specialiști este de 1,5-3 mg. . Și consumul
de alcooll poate cauza rapid deficiența de cupru. La femei, deficiența mai poate fi însoțită
de menstruații neregulate.
 Sodiul este un element indispensabil existenței celulelor din organismele animale.
Concentrația sărurilor, deci și a ionului de sodiu, determină presiunea osmotică normală a
lichidelor.
Sodiul mărește îmhibiția cu apă a coloizilor din celule. El se găsește în special în serul
sanguin, sub formă de NaCl, dar și de bicarbonat și fosfat de sodiu.
 Carența de calciu se manifestă diferențiat, în funcție de gravitatea scăderii fracțiunii
ionice.În soluție, ionul de calciu are un gust variabil, fiind declarat ca având un gust ușor
sărat, acru, mineralic sau chiar liniștitor. Se pare că multe animale pot gusta calciul și
utiliza simțul pentru a găsi sărurile pe care le ling.
Calciul are un rol foarte important în corpul omenesc el fiind al cincilea element din
organism. Rolul lui principal este acela de a da rezistență oaselor, alt rol fiind folosirea
2+
ionului Ca în funcțiile citoplasmatice.
 Fierul joacă un rol important în biologie, formând substanțe compuse cu oxigen molecular
în hemoglobina și mioglobina; acești doi compuși sunt proteine comune ce au rol în
transportul oxigenului la vertebrate.
De asemenea, fierul este metalul cel mai utilizat în enzimele redox cele mai importante,
care sunt implicate în respirația celulară, procesele de oxidare și reducere la
organismele vegetale și animale.Fierul este un element esențial pentru aproape
toate organismele vii.
El este inclus, de regulă în formă stabilă, în metaloproteine, deoarece în formă liberă
sau expusă duce la producerea de radicali liberi care în general sunt toxici pentru celule.
Fierul se poate combina cu orice tip de biomoleculă și, ca atare, va adera la membrane,
acizi nucleici, proteine etc.
Multe animale înglobează fierul în hemuri, o componentă esențială a citocromilor,
proteine implicate în reacții redox (incluzând respirația celulară), și a proteinelor
purtătoare de oxigen hemoglobina și mioglobina.
Fierul anorganic implicat în reacții redox se găsește de asemenea în complexele fier-
sulf din multe enzime, cum ar fi nitrogenaza și hitrogenaza.
Atunci când organismul se confruntă cu o infecție bacteriană, fierul este “sechestrat”
în interiorul celulelor (de obicei în molecula de depozitare feritină) astfel încât să nu poată
fi folosit de către bacterii.
Fierul absorbit din duoden este legat în transferină și transportat prin sânge către
diverse celule, unde este înglobat în proteine prin.mecanisme încă neidentificate.Celemai
9
 bune surse de fier în alimente sunt carnea de porc, peștele, carnea
de pui, lintea, fasolea, pătrunjelul, pâinea din făină integrală etc.
Urtica urens (urzica) contine o mare cantitate de fier (100mg fier la 100 g planta). În
schimb, spanacul ca sursă principală de fier este unmit datorat unei greșeli de transcriere a
cantității de fier.
 Magneziul este important atât în dezvoltarea animalelor cât și a plantelor. Clorofila constă
în porfirine bazate pe magneziu. Necesarul zilnic de magneziu al unui adult este de 300-
400 mg în funcție de sex, greutate și înălțime.
O dozare inadecvată a magneziului cauzează deseori spasme musculare și este
asociată cu boli cardiovasculare, diabet,hipertensiune și osteoporoză. Deficiența acută este
rară și nu este niciodată datorată unei insuficiențe din alimentație ci urmare a unor boli
specifice care sunt în general rare.
Verdețurile, ca de exemplu spanacul, furnizează magneziu pentru că molecula de
clorofilă conține acest metal. Nucile, semințele și unele cereale sunt o bună sursă de
magneziu.
Deși magneziul este prezent în multe alimente, se întâlnește în general în cantități
mici. Conform părerii multor nutriționiști, necesarul zilnic de magneziu nu poate fi
asimilat dintr-un singur fel de mâncare.
Mâncând o mare varietate de mâncăruri, incluzând cinci feluri de fructe și legume
zilnic și multe cereale, se poate asigura doza adecvată de magneziu.
Cantitatea de magneziu conținută în alimentele prelucrate este în general mică. Apa
poate fi o sursă de magneziu, dar cantitatea diferă în funcție de calitatea apei. Iată câteva
alimente și cantitatea de magneziu aferentă:

10