Ce este fotosinteza?

Denumirea de fotosinteză provine din grecescul “φῶς, phōs”, „lumină„, și “σύνθεσις, synthesis”,
„a pune împreună”. Când energia luminoasă este convertită în energie chimică, aceasta este
stocată în molecule de carbohidrați, precum zaharurile, ce sunt sintetizate din dioxid de carbon și
apă. Transformarea energiei luminoase în energie chimică este făcută diferit de la o specie la alta,
chiar dacă procesul începe la fel. În ceea ce privește plantele, proteinele care sunt ținute în
interiorul organitelor numite cloroplaste, iar bacteriile sunt încorporate în membrana plasmatică.
O parte din energie este folosită pentru a îndepărta electroni din substanțe, precum apa, iar astfel se
produce oxigen sub formă de gaz. Hidrogenul care este eliberat odată cu ruperea apei este folosit
pentru crearea a alți doi compuși care servesc la stocarea de scurtă durată a energiei. Transferul
său poate realiza ulterior alte reacțiiProcesul de fotosinteză s-a schimbat mult în ultimii ani, asta și
în funcție de cum a evoluat viața pe Pământ, însă fără tot acest proces nu ar fi putut exista formele
de viață complexe de astăzi.

Apa în fotosinteză
Viața plantelor, cât și a tuturor viețuitoarelor
de pe Pământ nu ar fi posibilă fără apă.
Aboslut toate procesele metabolice depind de
cantitatea de apă din țesuturi, iar un deficit de
apă în țesuturile asimilatoare poate influența în
mod direct procesul fotosintezei, atât în
întuneric, cât și în lumină, provocând inhibarea
acestuia. În reducerea fotosintezei sub
influența deficitului de apă intervin și alți
factori nonstomatici.

Lumina în fotosinteză
Lumina deține un rol crucial în fotosinteză,
deoarece aceasta prezintă două faze: faza de
lumină, care se finalizează cu formarea de
oxigen prin procesul de fotoliză a apei și faza de
întuneric, care nu are nevoie de prezența luminii
și se finalizează cu formarea de substanțe
organice.
Adaptări ale organismelor
Deși speciile de plante care cresc în ținuturile
aride aparțin mai multor familii botanice, ele
capătă mai mult sau mai puțin același aspect.
Astfel datorită apei insuficiente, o parte din
plantele din deșerturi și-au pierdut frunzele, care
s-au transformat în spini pentru a împiedica
transpirația, asimilația clorofiliană fiind preluată
de către tulpinile verzi ce au clorofilă. Tulpinile
verzi, asimilatoare, pot fi sferice, lățite ca niște
frunze sau cilindrice și ramificate ca niște
candelabre. Deși suculente, conținând o mare
cantitate de apă acumulată de țesutul acvifer,
animalele nu se pot atinge de ele datorită spinilor
puternici ce constituie o bună armă de apărare. Și
acești spini nu sunt altceva decât frunzele reduse
la nervura principală.Aceste forme de adaptare se
întilnesc mai ales la plantele de deșert, cele din
familia Cactaceae numite simplu – cactuși și care
sunt caracteristice (cu unele excepții) deșertului
Mexican. Dacă nu chiar toate speciile de plante
care trăiesc în locuri secetoase au imitat, mai
mult sau mai puțin, forma cactusului, în schimb
toate au păstrat caracteristicile de bază: stomatele sunt deschise numai noaptea, cuticula frunzelor
este groasă și impermeabilă, plasma celulară se păstrează întotdeauna, indiferent de temperatură,
în stare hidratată.Unele alge produc în anumite condiții hidrogen în loc de oxigen.
Poluarea aerului și fotosinteza
Se știe că prezența poluanților poate produce diminuarea creșterii plantelor prin reducerea
fotosintezei, datorită distrugerii țesuturilor.
Este poate necesar de reamintit că rolul epurator al aerului ambiant, atribuit plantelor este totuși
limitat, astfel că este iluzoriu să considerăm că oxigenul produs de o pădure poate compensa pe
cel consumat de către avioanele cu reacție la decolarea de pe un aerodrom. În schimb, rolul fizic
al plantelor este mult mai important. Diferitele plantații de arbori, de garduri vii sau de masive
împădurite vor avea un rol fizic de dispersare a poluanților, modificând asperitățile naturale ale
solului, producând modificări higrometrice și de temperatură locale, toate favorizând o mai
bună dispersare sau fixare la sol a diferiților poluanți emiși în atmosferă. Aceasta presupune în
primul rând, cunoașterea mecanismelor de intoxicare a plantelor cu poluanții aerului, pentru a
putea imagina apoi fie o modalitate de atenuare a efectelor, fie un mod de selecționare a
speciilor rezistente.
Astfel, principalii poluanți întâlniți sunt: dioxidul de sulf, derivații fluorului, oxizii de azot,
ozonul și numeroase alte substanțe produse de diferite industrii, ca acidul clorhidric, pulberile,
monoxidul de carbon. Ei limitează suprafața activă fotosintetic a frunzelor.
 Ozonul și agenții oxidanți
Ozonul și oxidanții sunt poluanți fotochimici care se formează sub acțiunea radiațiilor
luminoase (în special UV) asupra unui aâmestec de poluanți de tipul SO2, NOx și hidrocarburi
nesaturate. Ei sunt întâlniți adesea în regiuni cu poluare puternică, unde condițiile climatice cu
curenți slabi de aer permit stagnarea unor mase poluante, creîndu-se astfel condiții favorabile
reacției dintre diferiți poluanți.Plantele din aceste zone prezintă pete necrotice localizate între
nervuri pe una sau alta din fețele frunzei,în funcție de poluantul în cauză.O expunere prelungită
produce o cloroză a frunzei, îmbătrânirea prematură și eventual căderea frunzelor atacate.
Pe lângă aspectul fundamental, cercetarea acțiunii ozonului și a oxidanților asupra fotosintezei,
prezintă și o importanță practică.
Numeroși cercetători au observat o reducere a creșterii plantelor, expuse acțiunii oxidanților,
chiar și în absența necrozelor. S-a observat o reducere a creșterii cu 10 % la o varietate de tutun
expusă timp de 3-4 săptămâni la concentrații ale oxidanților cuprinse între 0,03 și 0,22 ppm.
Această diminuare afectează mai mult varietățile existente.O expunere de 3 săptămâni la
concentrații comparabile celor înregistrate în natură, împiedică înflorirea la tomate.Numeroși
alți factori ar putea și ei constitui cauza diminuării procesului de creștere, iar dintre aceștia
amintim: modificările anatomice ale țesuturilor foliare, intensificarea respirației, diminuarea
fotosintezei, scăderea cantității de clorofilă, creșterea permeabilității pereților celulari etc.
Studiile efectuate asupra rolului stomatelor în absorbția ozonului și oxidanților au scos în
evidență faptul că stomatele nu constituie singura cale de pătrundere a poluantului în plante.
Monoxidul de carbon (CO)
Influența acestui poluant asupra fotosintezei a fost studiată la alga verde unicelulară Chlorella.
Rezultatele au arătat o inhibare reversibilă a procesului care depinde de presiunile parțiale ale
monoxidului de carbon și ale oxigenului. S-ar părea că această inhibare a fotosintezei se
datorează fixării monoxidului de carbon pe nucleul metalic al unei enzime care transportă
oxigenul în procesul de fotosinteză. Inhibarea fotosintezei se accentuează sub acțiunea luminii.
Reacții

Reacții fotochimice
În stadiul dependent de lumină (reacția la lumină), clorofila absoarbe energia luminoasă, care
stimulează unii electroni din moleculele de pigment, transferându-i pe straturi cu niveluri mai
ridicate de energie. Aceștia părăsesc clorofila și trec printr-o serie de molecule, formând
NADPH (o enzimă) și molecule ATP care stochează energia. Oxigenul rezultat în urma
reacțiilor chimice este eliberat în atmosferă prin porii frunzelor.

Reacții nefotochimice (de întuneric)

Ciclul Calvin (descoperit de Melvin Calvin) reprezintă o serie de reacții biochimice, care au loc
în stroma organismelor fotosintetice, în timpul fazei de întuneric. În cadrul acestui proces,
energia cinetică a fotonilor este transformată în energie chimică de legătură. NADPH și ATP
sunt compușii care conduc la cel de al doilea stadiu al fotosintezei (sau ciclul Calvin). În acest
stadiu, glucoza este produsă folosindu-se dioxid de carbon din atmosferă.

Aspectul energetic al fotosintezei

Au trebuit să treacă încă 44 ani pentru ca aspectul energetic al fotosintezei să fie cunoscut.
Meritul revine medicului și fizicianului german Robert Mayer, care a aplicat legea conservării
energiei la viețuitoare. Astfel, în 1845 el a publicat lucrarea "Mișcarea organică în relație cu
metabolismul", în care a explicat clar transformarea energiei în procesul fotosintezei. În timpul
efectuării fotosintezei, plantele înmagazinează energia luminii solare sub formă de energie
chimică. Plantele nu creează energie, ci numai o transformă pe cea primită de la soare. În plus,
Mayer afirmă că viața animalelor este dependentă de această proprietate unică a plantelor verzi.
Astfel energia consumată de animale în timpul vieții provine din radiațiile solare. Acest fapt
stabilește ferm procesul de fotosinteză ca fiind unul dintre fenomenele cele mai importante din
lumea viețuitoarelor. Ecuația generală a fotosintezei putea fi scrisă atunci:
6 CO2 + 6 H2O + lumină solară → C6H12O6 + 6 O2
Dioxid de carbon + Apă + Energie luminoasă → Glucoză + Oxigen
Fotosinteza are loc în cloroplaste și în zona citoplasmei care le înconjoară. La nivelul
cloroplastelor alături de clorofila a, pigment activ în reacțiile fotochimice, se mai găsesc și alți
pigmenți, cu rol de pigmenți accesori:
~Clorofilă b, clorofilă c
~Carotenoizi
~Flavonoide
~Pigmenți ficobilinici = ficobiliproteine

Mecanismul clorofilei se pare că include 3

procese principale:
Fotofosforilarea
Fotoliza apei
Fixarea și transformarea CO2 în glucide
Importanța fotosintezei
Fotosinteza este fundamentală pentru existența majorității tipurilor de viață de pe glob. Este un
proces minunat, cu beneficii atât pentru plante, cât și pentru animale și oameni. Ele produc
oxigen pentru noi, iar noi le oferim dioxidul de carbon, eliberat în procesul de respirație. Iată de
ce este importantă fotosinteza:
 Plantele furnizează întregii planete oxigen; Acesta este și motivul principal pentru care
pădurile sunt extrem de importante pentru societatea umană și pentru animale.
 Dezvoltarea unei plante depinde de desfășurarea procesului de fotosinteză;
 Este un proces care menține în echilibru nivelurile de oxigen și de dioxid de carbon la
nivelul ecosistemelor;
 Când vine vorba de încălzirea tradițională, pe lemne, aceasta este un rezultat direct al
fotosintezei. Copacii au crescut suficient de maturi și au avut resurse în mod constant
pentru a face fotosinteză, ajungând apoi un combustibil.
 O mare parte din dieta oamenilor este formată din plante, din care unele chiar ajung la
maturitate grație fotosintezei. Iar dacă privim la dieta animală și aici e meritul
fotosintezei, căci animalele au fost hrănite tot cu plante.
 Dacă fotosinteza ar înceta, majoritatea organismelor ar dispărea de pe planetă, neavând
surse de hrană, iar atmosfera Pământului ar rămâne în puțin timp fără oxigen.