R E G E L E

F E R D I N A N D
I
SUVERANUL SUB DOMNIA
C A R U I A S - A R E A L I Z AT
MAREA UNIRE DIN 1918
Cine a fost si este?
Regele Ferdinand I este unul dintre cele mai importante capete
încoronate care au stat pe tronul regatului României.
Personalitatea sa este strans legată de momentul Marii Uniri
precum şi de definitivarea acelei Românii Mari la care visam cu
toții şi de care ne aducem aminte cu emoție. Om de o vastă
cultură, poliglot şi botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost
sincer dedicat românilor, sub cârmuirea sa înregistrandu-se cea
mai înfloritoare perioada a statului românesc modern.
 Personalitatea si
fizicul
• Cititor pasionat şi înzestrat cu o foarte bună
memorie, principele Ferdinand şi-a multiplicat
cunoştințele de literatură, artă, muzică, chimie, şi-a
insuşit limbile vechi (greaca, latina), precum şi cele
moderne (engleza, rusa, franceza). Dar pasiunea
vieții sale era botanica, ajungând să cunoască
numele tuturor plantelor din diferite regiuni ale țării
noastre, atât numele latin, cât şi cel în limba vulgară.
• Principele Ferdinand era un tânăr înalt de statură,
zvelt, blond, cu fruntea lată, ochii albaştri-verzui,
nasul coroiat, mustață stufoasă, urechi foarte mari în
formă de pâlnie, de care era destul de complexat. In
acest fel se explică şi de ce majoritatea fotografiilor
sunt făcute din profil.
Un tânăr blond, înalt, timid, cu ochi
albaştri şi visători
Regele la varsta de 16 ani
• Pregătirea intelectuală a lui Ferdinand era de invidiat.
Dintre regii noştri el e cel mai învăţat. Urmase cursurile
gimnaziale şi liceale la Düsseldorf. Educaţie făcută la
şcoala publică, nu cu profesori chemaţi acasă. La şcoală se
ducea „nu în trăsură, ci, fie vremea cât de rea, pe jos,
îmbrăcat simplu, iarna fără mănuşi şi vara fără umbrelă
de soare; supus acasă la disciplina militară, sculat la şase
dimineaţa şi băgat într-o baie rece, la aceeaşi temperatură
tot timpul, hrănit negreşit mai bine decât un spartan, dar
destul de frugal, dus la biserici în toate duminicile.., ţinut
departe de toate petrecerile care i-ar fi umplut mintea
numai de lucruri sterpe, obişnuit a dispune numai de
sume foarte neînsemnate de bani, daţi lunar, cheltuiţi cu
rost pe lucruri trebuincioase şi justificaţi până la cel din
urmă phening; privegheat apoi de ochii neînduraţi a doi
pedagogi, unul civil şi celălalt militar, departe, departe de
sânul familiei,… deprins, în sfârşit a auzi repetându-se des
cuvintele de aur ale moşului său, A.S. Principele Carol
Anton: Nu-i destul că v-aţi născut principi, trebuie să
munciţi ca să dovediţi că vă meritaţi titlul vostru” 4.
Termină liceul în 1885, remarcându-se la examenul de
absolvire la latină, la germană, la matematică, religie,
istorie, franceză şi geografie. Devine, după bacalaureat,
elev al Şcolii militare de la Kassel. Doi ani mai târziu, în
1887, se înscrie la mai multe cursuri ale universităţilor din
Leipzig şi Tübingen. Preocupat de pe acum de economie
Urcarea sa pe tron
• La 28 septembrie/11 octombrie 1914, principele moştenitor
Ferdinand a depus jurământul în calitate de rege al
României;într-un scurt discurs, el a dat asigurări că va fi un
„bun român”, ceea ce împrejurările de aici înseamnă că nu se
va opune sentimentelor generale ale poporului român.
• Urcat pe tron în 1914, Ferdinand a inaugurat un mod nou de
domnie, care a frapat pe contemporani, obişnuiți cu
metodele şi stilul lui Carol I. Umbra regelui Carol I l-a
urmărit pe Ferdinand I pe parcursul întregii domnii, iar
contradicțiile dintre personalitățile celor doi sunt
nenumărate. Imediat după urcarea lui Ferdinand pe tron,
viața la curtea regală s-a schimbat brusc, cu importante
consecințe asupra vieții politice din România. Distanța dintre
suveran şi colaboratorii săi politici s-a micşorat sensibil. Nu
suporta să țină oamenii la distanță, să le atragă atenția, direct
sau prin comportarea sa, că are „sânge albastru” şi provine
dintr-o familie ilustră a unei mari puteri.
• Ferdinand I a devenit rege într-o perioadă tensionată,
generată de confruntarea între tabăra filoantantistă şi cea
germanofilă, vizând intrarea României in Primul Război
Mondial. Noul rege era pentru opinia publică un necunoscut
din punct de vedere politic, un mare semn de întrebare.

Familia regală a României la

începutul secolului al XX-lea.
 Domnia sa
Ultimele cuvinte ale regelui Ferdinand
I al României, înainte de a trece la cele
veşnice, în noaptea de 19 spre 20 iulie
1927, au fost: „Mă simt obosit…obosit…
obosit”. Fusese obositoare domnia lui?
O domnie deloc lungă, din septembrie
1914 până în iulie 1927. 13 ani. Puţin
faţă de domnia lui Carol I, de 47 de ani.
Dar… non multum sed multa. Pentru că
domnia lui a fost plină de evenimente,
de schimbări radicale, de zbucium şi
trăiri cum rare sunt în istorie. O
domnie care trece printr-un război
european şi mondial, cu toate ale lui
transformări în plan regional. Europa
imperiilor lui 1914 devine Europa
statelor naţionale din 1918. România
Mică a lui 1914 devine România Mare a
lui 1918. 
 Romania Mare din 1918

Unirea românilor într-un stat național a cuprins

următoarele etape:
1) 1848-1859-1866: unirea Moldovei și Țării
Românești într-un stat, numit oficial România și
reformat după principiile democrației occidentale;
2) 1877-1878-1881: Proclamarea independenței
absolute a României, războiul pentru cucerirea
independenței și lupta pentru recunoașterea oficială a
independenței țării pe plan internațional; unirea
Dobrogei cu România și ridicarea țării la rangul de
regat;
3) 1914-1918-1920: participarea românilor și a
României la Primul Război Mondial; unirea cu
România a Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei;
recunoașterea pe plan internațional a statului național
unitar român în granițele sale istorice.
 Politica si timiditatea
De timiditatea lui vor profita cei din jurul lui,
prinţul Barbu Ştirbei, administratorul
Domeniilor regale, care era un factotum la Palat,
sfătuitorul familiei regale în toate, omul
indispensabil. Va profita, mai ales, cumnatul
prinţului Barbu, I.I.C. Brătianu. În politica
românească, Ferdinand nu va ieşi niciodată din
cuvântul lui Ionel Brătianu, care a fost
conducătorul de necontestat al României sub
domnia lui Ferdinand. Fie că a fost la guvern
sau în opoziţie, Ionel Brătianu a condus ţara.
Norocul regelui că sfătuitorii săi, gândindu-se la
ei, n-au uitat de binele ţării. Între multele din
jur a alege e o dovadă de înţelepciune.
Ferdinand n-a avut nici dilema alegerii. Toate au
venit, într-un fel, de la sine: Maria era prea
frumoasă, ca să nu fie văzută şi de alţii, prinţul
Barbu prea inteligent şi om de lume, ca să nu fie
remarcat, Brătianu mult prea om de stat prin
excelenţă. În curgerea vremii, pe Ferdinand nici
nu-l judecăm prin aceste aspecte de comună
percepere a oamenilor. Personalitatea lui se
impune istoricului prin două gesturi de personaj
de mare anvergură. Pe front, decorând soldații care s-au distins în
luptele de la Mărășești. 1917.
 Spusele lui Ferdinand I
•  ”Nemţii spun: Germania mai presus de toate. Eu am spus: Datoria mea este
mai presus de toate”.
• Era încărcarea de responsabilitate. Din clipa în care a acceptat să fie
moştenitor al Coronei României şi rege al acesteia el nu putea face altceva
decât, încărcat de greutatea onoarei pe care o acceptase, să facă ceea ce
funcţia îi impunea. Regula oricărei fiinţe morale. Nu puteai face decât jocul
care ţi se impunea. Altfel abdicai. Comportându-se ca suveran al României,
nu ca principe german.
• Şi a fost clipa de glorie a suveranului Ferdinand. Atât şi ar fi fost de ajuns ca
să facă istorie. Dar a fost mai mult. A ştiut să fie la înălţime şi când tunurile
au început să bată şi când ţării i-a fost greu, foarte greu. Nu pierde în niciun
moment legătura cu trupele de pe front. Împreună cu soţia sa, regina
Maria, sursa sa de energie, mereu le vizitează şi urmăreşte refacerea lor
după înfrângerile din toamna şi iarna timpurie a anului 1916-1917.
Onestitatea unui rege: Datoria mea este mai
presus de toate
• Cu gesturile sale, Ferdinand I a
pregătit România Mare. Nu s-a aşezat
de-a curmezişul istoriei, ci i s-a
alăturat şi i-a favorizat înaintarea.
Toată domnia lui Ferdinand stă în
aceste două gesturi esenţiale:
intrarea în război, în fruntea ţării
sale de adopţie, chiar dacă era
împotriva familiei sale şi încurajarea
mersului democratic al acestei ţări.
Responsabilitatea marilor gesturi
contează, nu timiditatea care le-a
precedat. Iar marii români sunt cei
pe care România şi-i revendică.           
 Va multumesc pentru vizionare!
Proiect realizat de Serban Livia Ioana
Eleva in clasa a VIII-a B la Scoala Gimnaziala “Grigore Moisil”, Ploiesti
Surse: http://www.istoriesicivilizatie.ro/ferdinand-i-al-romaniei-si-gesturile-sale-istorice/
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ferdinand-i-omul-din-spatele-marii-uniri
https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-unirea-cea-mare-de-la-1918--act-romanesc-s
i-european-14739.html
https://www.b1.ro/stiri/bucuresti-centenar/ferdinand-i-germanul-din-spatele-marii-uniri-
cat-timp-va-ramane-un-soldat-si-un-drapel-roman-eu-voi-ramane-alaturi-de-el-oricare-ar
-trebui-sa-mi-fie-soarta-video-foto-208092.html