Ferdinand I de Hohenzollern – Sigmaringen 

(n. 24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie

1927, Sinaia), al doilea rege al României, după Carol I a rămas cunoscut în filele istoriei ca regele
în a cărui domnie s-a înfăptuit Marea Unire de la 1918, moment care i-a consacrat numele
Ferdinand I Întregitorul. Perioada în care România s-a aflat sub imperativul regal a reprezentat
un moment de consolidare a statului unitar român. Deși a urcat pe tron într-o perioadă nefastă
în care se afla Europa, începutul Primului Război Mondial, Ferdinand I a reușit să contureze o
nouă direcție a statului nou format: România.
Ferdinand I provenea dintr-o dinastie renumită, fiind cel de-al doilea fiu al principelui  Leopold
de Hohenzollern-Sigmaringen (fratele regelui Carol I) şi al principesei Antonia de Saxa-Coburg-
Gotha. Copilăria și-a petrecut-o la Sigmaringen în Germania. După orânduirea celor de viță
nobilă, primele studii le urmează în casa părintească, ulterior a urmat cursurile Școlii de ofițeri
din Kassel, studii la Universitatea din Leipzing și la Școala Superioară de Științe Politice și
Economice din Tübinge. A avut abilități deosebite pentru învățarea limbilor străine; vorbea
fluent rusa, engleza și franceza și, ulterior, româna.
Dacă vă închipuiți că Ferdinand a fost un răsfățat al familiei, dat fiind că îi curgea sânge albastru
printre vene, ei bine iată ce afirmă profesorul Vasile D. Păun, cel care i-a predat primele noțiuni
de limbă și literatură română:
Nu înconjurat de dascăli aduși acasă, ca doctorii la patul unui slăbănog, ci trimis la gimnaziul public, ca și
Împăratul de acum al Germaniei, ca și Regele nostru, nu în trăsură, ci fie cât de rea vremea, pe jos, fără mănuși
iarna și fără umbrelă de soare vara; supus acasă la disciplină militară; sculat la șase dimineața, băgat într-o baie
rece, la aceeași temperatură în tot timpul; hrănit, negreșit mai bine decât un spartan dar îndestul de frugal; dus
la biserică în toate duminicile; ținut departe de toate petrecerile cari i-ar fi umplut mintea de vedenii deșarte și
inima de doruri sterpe; obișnuit a dispune de sume foarte neînsemnate de bani, dați lunar, cheltuiți cu rost, pe
lucruri trebuincioase, și justificați până la cel din urmă; privegheat, apoi, de ochii neîndurați a doi pedagogi,
unul civil și celălalt militar, departe, departe de sânul familiei, pe care nu-i era dat s-o vadă decât la
Sigmaringen, de trei ori pe an: la Crăciun, la Paști, și în vacanțele de vară; deprins, în sfârșit, a auzi repetându-
i-se des cuvintele de aur ale A. Sale Regale, Principele Carol-Anton: « Nu-i destul că v-ați născut principi ci
trebuie să munciți ca să dovediți că meritați titlul vostru
Cum a ajuns Principe de Coroană al Regatului României? În urma decesului singurei fiice a lui
Carol I, tronul României este succedat de tatăl lui Ferdinand. Atât tatăl cât și fratele mai mare
renunță la dreptul de succesiune, iar Ferdinand I devine în 1889 Principele României. Trei ani
mai târziu se va căsători cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa – Coburgși Gotha. La 10
octombrie 1914, după moartea regelui Carol I, Ferdinand devine rege al Regatului României,
într-o perioadă tensionată din punct de vedere politic, care divide atât clasa politică, cât și
societatea românească în două tabere: cei care susțineau neutralitatea României, fie intrarea în
război fie de partea Antantei fie de partea Puterilor Centrale.