Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d.

20
iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia), numit și Întregitorul și Ferdinand cel Loial, a fost al doilea
rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Ferdinand (nume la naștere
Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al
prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica
regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a a Portugaliei.
Ferdinand și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Sigmaringen,
Germania. În 1885 a terminat cursurile Școlii de ofițeri din Kassel, fiind numit cu gradul de
sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Gardă de la Curtea Regală a Prusiei. A urmat apoi studii
la Universitatea din Leipzig și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din
Tübingen, pe care le-a absolvit în 1889.
Începând cu 1889 a devenit Principe de Coroană al Regatului României, în urma
renunțării tatălui și fratelui său mai mare, Wilhelm, la drepturile de succesiune la coroana regală
a României. Din acel moment s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară,
având și o serie de comenzi onorifice, fiind înaintat până la gradul de general de corp de armată.
Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub denumirea de
Ferdinand I, în urma morții unchiului său, regele Carol I. Era o perioadă crucială din istoria
României, marcată de izbucnirea Primului Război Mondial, în care atât familia regală cât și
întreaga societate românească era profund divizată în tabere ce susțineau fie neutralitatea fie
intrarea în război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianțe aflate în conflict. În ciuda
presiunilor financiare și morale atât din partea Antantei, cât și a Puterilor Centrale, România a
rămas credincioasă neutralității în decursul primilor doi ani ai primului război mondial, însă
Ferdinand reușește să reziste presiunilor interne și externe, pentru a se alătura uneia dintre
tabere. După finalizarea unor lungi și dificile negocieri cu reprezentanții Antantei, concretizate
prin încheierea unui tratat politic și a unei convenții militare, România a intrat în război la 14
septembrie 1916, declarând război Imperiului Austro-Ungar.
La 4 august 1916, în casa lui Vintilă Brătianu din București, primul ministru Ionel
Brătianu a semnat în secret, din partea României, documentele prin care România se angaja să
intre în război de partea Antantei.
La 14 august 1916 regele Ferdinand a prezidat Consiliul de Coroană în cadrul căruia s-a
luat o hotărâre dramatică: intrarea României în război împotriva țării sale natale, Germania. La
aflarea veștii că România s-a aliat cu Antanta, familia din Germania l-a renegat.
Ferdinand a fost încoronat rege al României Mari la 15 octombrie 1922 în Catedrala din
Alba Iulia. Viața politică internă în timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național
Liberal, condus de frații Ion Brătianu și Vintilă Brătianu. Unirea cu Transilvania a lărgit, însă,
baza electorală a opoziției, a căror partide principale s-au unit în ianuarie 1925 - octombrie 1926
pentru a forma Partidul Național Țărănesc.
 Contrar succeselor dobândite în urma războiului, încununate prin realizarea României
Mari, viața personală a regelui se confrunta cu probleme cauzate de Carol, prințul moștenitor,
care trăia o viață scandaloasă și, încălcând legea monarhică, s-a căsătorit clandestin, la Odesa,
cu Ioana Lambrino. După ce Carol al II-lea s-a căsătorit, la Atena, cu Elena, fiica regelui
Constantin I al Greciei și naște nepotul lui Ferdinand – Mihai, apoi pleacă la Paris cu amanta sa
Elena Lupescu, în decembrie 1925, Ferdinand îl desemnează ca urmaș la tron pe nepotul său,
Mihai, dezmoștenindu-l, în același timp, pe fiul său Carol.
Ferdinand a murit la 20 iulie 1927, de cancer intestinal și a fost urmat la tron de nepotul
său Mihai, sub o regență formată din trei persoane, din care făceau parte cel de al doilea fiu al
lui Ferdinand, prințul Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele
Curții Supreme de Justiție.
În concluzie, pot afirma că chiar dacă regele nu a avut un impact remarcabil asupra
situații sociale și politice din țară, el a fost cel care a provocat intrarea României în războiul
mondial, ceea ce a dus la Marea Unire din 1 decembrie 1918, un eveniment important din
istoria română.