Regatul României1

Noul stat, aflat la confluența Imperiilor

Otoman, Austro-Ungar și Rus, cu vecini slavi pe trei
părți, aspira la vest, în principal la Franța, pentru
modelele sale culturale, educaționale și administrative. În
1913, în cadrul celui de-al Doilea Război Balcanic,
România a anexat Cadrilaterul, aflat până atunci în
posesia Bulgariei.

La declanșarea Primului Război Mondial, clasa politică –în marea ei majoritate

antantofilă– a optat pentru păstrarea neutralității, în pofida dorinței regelui Carol I de a intra în
război alături de Puterile Centrale. În 1916 România a intrat în Primul Război Mondial, de
partea Antantei. La sfârșitul războiului, Imperiile Austro-Ungar și Rus au dispărut; corpurile
reprezentative create în Transilvania, Basarabia și Bucovina au ales unirea cu România,
rezultând România Mare.

Anii '20 au fost dominați de Partidul Național Liberal, până la moartea regelui
Ferdinand și a lui Ionel Brătianu (1927). În anii '30, mișcarea naționalistă Garda de Fier, a
devenit un factor politic major în exploatarea fricii de comunism și resentimentul pretinsei
dominații străine și mai ales evreiești asupra economiei. În 1938, pentru a preveni formarea
unui guvern care să includă membri ai acestei mișcări, Regele Carol al II-lea a instituit așa-
numita „dictatură regală”. Ca urmare a pierderilor teritoriale suferite de România în 1940,
Carol s-a văzut forțat să aducă la putere la 4 septembrie 1940 un guvern condus de generalul
Ion Antonescu, susținut doar de legionari. Două zile mai târziu, la 6 septembrie, Carol a
abdicat și a părăsit țara, lăsându-l pe tron pe fiul său Mihai, la acel moment în vârstă de 18 ani.

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_rom%C3%A2nilor#Originea_rom%C3%A2nilor