Ferdinand I Al României - Wikipedia

Ferdinand I al României - Wikipedia https://ro.wikipedia.
org/wiki/Ferdinand_I_al_României
Ferdinand I al României
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 Ferdinand

august 1865, Sigmaringen - d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș,
Rege al României
Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie
1914 până la moartea sa. Ferdinand (nume la naștere
Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-
Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prinţului Leopold de
Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a
Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a
reginei Maria a II-a. Familia sa făcea parte din ramura
catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern.
Ferdinand și-a petrecut copilăria și adolescenţa la reședinţa

familiei din Sigmaringen, Germania. În 1885 a terminat
cursurile Școlii de ofiţeri din Kassel, fiind numit cu gradul de
sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Gardă de la Curtea
Regală a Prusiei. Urmează apoi studii la Universitatea din
Leipzig și la Școala Superioară de Știinţe Politice și
Economice din Tübingen, pe care le-a absolvit în 1889. Regele Ferdinand I de Hohenzollern-
Sigmaringen al României
Începând cu 1889 a devenit Principe de Coroană al Regatului Date personale
României, în urma renunţării tatălui și fratelui său mai mare, Nume la Ferdinand Viktor Albert
Wilhelm, la drepturile de succesiune la coroana regală a naștere Meinrad von Hohenzollern-
României. Din acest moment s-a stabilit în România, unde
Sigmaringen
Născut 24 august 1865
și-a continuat cariera militară, având și o serie de comenzi
Sigmaringen
onorifice, ajungând până la gradul de general de corp de Decedat 20 iulie 1927 (61 de ani)
armată. Sinaia
Înmormântat Curtea de Argeș
S-a căsătorit la 29 decembrie 1892, la Sigmaringen, cu Părinți Leopold de Hohenzollern-
prinţesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, Sigmaringen
nepoată a reginei Victoria, fiică a ducelui Albert de Infanta Antónia a Portugaliei
Edinburgh și a marii ducese Maria Alexandrovna Romanov,
Frați și surori Wilhelm, Prinț de
unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Hohenzollern
Prințul Karl Anton de
Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 Hohenzollern
octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma Căsătorit cu regina Maria
morţii unchiului său, regele Carol I. A condus România în Copii Carol al II-lea al României
timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea
Elisabeta de România,
Regina Greciei
Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca Maria de România, Regina
efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către Iugoslaviei
Nicolae
șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.
Arhiducesa Ileana de Austria,
1 din 20 17.12.2017, 14:57

Ferdinand I al României - Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_I_al_României
La sfârșitul războiului România a încheiat procesul de Prințesă a Ungariei, Croației

realizare a statului naţional-unitar, prin unirea Basarabiei, și Boemiei
Mircea
Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie
Cetățenie Germania
1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca primul rege al
România
României Mari.
Religie Biserica Romano-Catolică
Ocupație om politic
În anii care au urmat Primului Război Mondial România a
Apartenență nobiliară
cunoscut o serie de transformări profunde, în special prin
Familie Casa Regală de
aplicarea reformei agrare și a votului universal. nobiliară Hohenzollern-Sigmaringen
Imn regal Trăiască Regele
În anul 1925 izbucnește „criza dinastică”, provocată de
Rege al României
renunţarea principelui Carol la drepturile sale de succesiune
Domnie 10 octombrie 1914 – 20 iulie
la Coroana României, fapt ce l-a determinat pe Ferdinand să 1927
îl excludă pe Carol din Casa Regală a României și să îl Predecesor Carol I al României
numească drept moștenitor regal pe fiul acestuia, principele Succesor Mihai al României
Mihai. Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org
/w/index.php?title=Ferdinand_I_al_Rom%C3%A2niei&
Ferdinand a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927, în urma unui action=edit&section=0)
cancer galopant la colon. A fost înmormântat la Mănăstirea

Curtea de Argeș. Succesorul său la tron a fost principele
Mihai, care a devenit al doilea rege al României Mari, sub
Membru de onoare al
numele de Mihai I dar care, din cauza minoratului, va domni Academiei Române
sub regenţă.
În virtutea poziţiilor sale în stat, a fost membru de onoare al Academiei Române din 1890, iar între 1914 și 1927 a
fost președintele de onoare al aceleiași instituţii.
Cuprins
Copilăria și adolescența
Principe de Coroană
Căsătoria
Relațiile în familie
Viața la Curtea Regală
Copiii și educația acestora
Rege al României
Neutralitatea
Războiul și Conferința de Pace
Rege al României Mari
Criza dinastică
Istoriografie
Personalitatea
Titluri, formule de adresare, însemne și distincții
Arbore genealogic
Medalistică
Numismatică
2 din 20 17.12.2017, 14:57

Galerie de imagini
Referințe și note
Bibliografie
Lectură suplimentară
Vezi și
Legături externe
Copilăria și adolescenţa
Ferdinand Victor Albert Mainrad, prinţ de Hohenzollern-
Sigmaringen, s-a născut la 24 august 1865 la Sigmaringen,
Germania, fiind al doilea fiu al prinţului Leopold și al
prinţesei Antónia de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin tată, se
trăgea dintr-o veche ramură a familiei regale germane:
Hohenzollern. Prin mamă, se înrudea cu casa domnitoare
portugheză și cu familia de Saxa-Coburg și Gotha.[1] Familia
sa făcea parte din ramura minoră, catolică, a familiei
domnitoare prusace de Hohenzollern.[2]:pp 32-33 (este de
Prințesa Antonia, menţionat astfel că Maria de Edinburgh – viitoarea Regina Prințul Leopold,
mama lui Maria a României, avea un grad de rudenie mai apropiat de tatăl lui Ferdinand
Ferdinand
ramura imperială a Hohenzollernilor de la Berlin, decât chiar
Regele Carol I sau Regele Ferdinand I).[3]
Ferdinand și-a petrecut copilăria la reședinţa familiei din Sigmaringen. Urmează studiile gimnaziale și liceale la
Dusseldorf, pe care le va absolvi în 1885. După terminarea liceului a devenit elev al Școlii Militare din Kassel,
absolvind în 1897 cu gradul de sublocotenent. Urmează pentru trei semestre, până la începutul anului 1889 când
este nevoit să se mute în România, cursurile Universităţii din Leipzig și ale Școlii Superioare de Știinţe Politice și
Economice din Tübingen.[4]:p. 94
Fiul preferat al mamei sale, „Ferdinand era un tânăr prezentabil, deși destul de lipsit de graţie, extrem de timid și
penibil de tăcut. Deși urmase Academia de Război din Kassel și fusese vreme de doi ani în armata germană, era
mai mult atras de Biserica Catolică și de cărţile sale de botanică.”[5]:p. 56
În școală va manifesta un talent deosebit pentru învăţarea limbilor străine, însușindu-și limbile franceză, engleză și
rusă. Din 1883 și până la stabilirea definitivă în România în 1889, a avut în permanenţă un profesor român trimis
de regele Carol I: profesorul Vasile D. Păun, fost director al Liceului Gheorghe Lazăr din București. Acesta avea
obligaţia de a-l învăţa limba română și de a-i preda lecţii de literatura, istoria și geografia românilor.[6]:p. 73
Educaţia sa a fost una destul de spartană, în ciuda originii sale princiare. Vasile D. Păun, profesorul său de limba
română pe perioada studiilor în Germania, o prezenta astfel:
„Nu înconjurat de dascăli aduși acasă, ca doctorii la patul unui slăbănog, ci trimis la
gimnasiul public, ca și Împăratul de acum al Germaniei, ca și Regele nostru, nu în trăsură, ci
fie cât de rea vremea, pe jos, fără mănuși iarna și fără umbrelă de soare vara; supus acasă
la disciplină militară; sculat la șase dimineaţa, băgat într-o baie rece, la aceeași
temperatură în tot timpul; hrănit, negreșit mai bine decât un spartan dar îndestul de frugal;
dus la biserică în toate duminicile; ţinut departe de toate petrecerile cari i-ar fi umplut
mintea de vedenii deșarte și inima de doruri sterpe; obișnuit a dispune de sume foarte
neînsemnate de bani, daţi lunar, cheltuiţi cu rost, pe lucruri trebuincioase, și justificaţi până
3 din 20 17.12.2017, 14:57

la cel din urmă pfennig; priveghiat, apoi, de ochii neînduraţi a doi pedagogi, unul civil și
celălalt militar, departe, departe de sânul familiei, pe care nu-i era dat s-o vadă decât la
Sigmaringen, de trei ori pe an: la Crăciun, la Paști, și în vacanţele de vară; deprins, în
sfârșit, a auzi repetându-i-se des cuvintele de aur ale A. Sale Regale, Principele Carol-Anton:
« Nu-i destul că v-aţi născut principi ci trebuie să munciţi ca să dovediţi că meritaţi titlul
vostru ».[7]”
—Prof. Vasile D. Păun, Principele Ferdinad de Hohenzollern
Din momentul în care Ferdinand a devenit unul dintre principii moștenitori ai tronului României, viaţa și
activitatea tânărului prinţ a fost constant în atenţia opiniei publice din România. De exemplu o știre din 1887
spunea că „Se zice că prinţul Ferdinand de Hohenzollern este destul de serios bolnav la Duesseldorf.”[8] O altă
știre de la o dată ulterioară arăta că „Principele Ferdinand în garnizoana Potsdamului își petrece admirabil de
plăcut timpul.”[9]
Nu erau neglijate nici aspectele referitoare la incertitudinea desemnării oficiale a unui succesor la tron. Astfel, deși
prinţii sunt criticaţi pentru mai slabul interes în însușirea limbii române, li se găsesc circumstanţe atenuante în
situaţia dinastică neclară. „Auguștii nepoţi ai Regelui nostru, nu își dau multă osteneală ca să înveţe limba
română. […] Poate că incertitudinea care înconjură încă chestia succesiunei la Tronul României contribue și ea,
în mare parte, la puţina îngrijire ce principii Ferdinand și Carol arată pentru limba română.”[9]
Principe de Coroană
La 21 noiembrie 1880 șeful casei de Hohenzollern-Sigmaringen, principele Karl Anton de Hohenzollern-
Sigmaringen, împreună cu fiii săi, Carol, rege al României, prinţul Leopold și prinţul Frederic, încheie „Pactul de
familie” prin care aceștia recunoșteau dispoziţiile constituţionale relative la succesiunea tronului României. Prin
acest act, prinţul Leopold a renunţat la drepturile sale de succesiune în favoarea fiilor săi.[10]:pp 91-92
Astfel, conform documentului, cei trei fii ai prinţului Leopold, prinţii Wilhelm, Ferdinand și Carol, au devenit din
acel moment „moștenitori prezumtivi” ai regelui României, Carol I.
La 14 martie 1881 adunările legiuitoare aprobă modificarea Constituţiei României, care este proclamată regat, iar
domnitorul Carol este proclamat rege. Ceremonia de încoronare s-a desfășurat la 10 mai 1881 și a fost urmată de 8
zile de sărbătoare naţională. Cu această ocazie, principele Ferdinand face prima sa călătorie în România,
însoţindu-l pe tatăl său.[11]:pp 161-162 Ulterior Ferdinand, singur sau împreună cu fratele său Carol, a mai vizitat
România în mai 1883,[12] mai 1895[13]:p.295 și noiembrie 1896[13]:p.366
După tatăl său (în 1880) și fratele său mai mare, Wilhelm (în 1886) a renunţat la drepturile sale succesorale la
tronul României.
„Chemat însă, ca principe ereditar de Hohenzollern, a îndeplini către Casa Noastră datorii
de căpetenie, conștiinţa mea îmi impune obligaţia să nu las nici o îndoială asupra posiţiunei
mele faţă cu așezămintele constituţionale privitoare la succesiunea Tronului românesc, la
care familia noastră a aderat în mod solemn și deplin prin actul din 21 noiembrie 1880. Mă
călăuzesc dar de aceste sentimente aducând la cunoștinţa Majestăţii Voastre renunţarea
mea la drepturile eventuale ce am asupra Coroanei României, drepturi cari mi-ar fi
dobândite în lipsa unui moștenitor direct al Majestăţii Voastre. Am însă încrederea deplină
că dacă Principele Ferdinand, fratele meu, ar fi chemat să urmeze marea operă începută de
Majestatea Voastră, el va pune în îndeplinirea acestei misiuni măreţe o voinţă hotărâtă, o
muncă conștiincioasă și neobosită, și toată onoarea sa.[14]”
—Scrisoarea de renunţare a prinţului Wilhelm, Baden-Baden, 29 Decembrie 1886
La 14 noiembrie 1886, principele Ferdinand este încadrat în Armata României, cu gradul de sublocotenent în
Regimentul 3 Linie.[15]
Prin renunţarea fratelui său mai mare Ferdinand a devenit, fără să își dorească, moștenitor al unchiului său, regele
4 din 20 17.12.2017, 14:57

Carol I al României. „Wilhelm, fratele mai mare al lui Ferdinand, a încercat să trăiască în Balcani vreme de un
an, dar a găsit viaţa de acolo nemulţumitoare. Preferind să trăiască în Germania ca Prinţ de Hohenzollern, el a
predat onorurile românești fratelui său mai mic. Ferdinand, care își trăia viaţa mai mult prin absenţă, a fost
prea slab să refuze o poziţie care îi displăcea și pentru care era extrem de nepotrivit.”[5]:p. 56
La 14 martie 1889 Senatul României a votat o moţiune de „a înscrie în apelul său nominal pe al doilea fiu al A. S.
R. Principele Leopold, Principele Ferdinand, cu următorul titlu «Alteta Sa Regală Ferdinand, Principe al
Romaniei, moștenitor presumptiv al Coroanei»”.[11][16]
La 27 martie 1889, Ferdinand trimitea din Cannes președintelui Senatului o scrisoare de răspuns prin care lua act
cu vie mulţumire de decizia corpului legiuitor și transmitea intenţia de a veni definitiv în România precum și
hotărârea sa de a-și îndeplini cu credinţă îndatoririle ce îi reveneau în noua sa calitate.
„ Să fiţi bine convinși că toate actele mele vor fi însufleţite de cea mai adâncă iubire către
ţară, pe care mă voi sili a o servi din toate puterile mele, luând călăuză pilda marilor săi
Domni din trecut, inspirându-mă de frumoasele amintiri ce au lăsa și având neîncetat sub
ochi nobilul exemplu al regelui Carol I. Astfel sper a corespunde încrederei și așteptărilor
poporului român.[17]:pp 227-228”
—Principele Ferdinand
La 17 aprilie 1889, primul ministru Lascăr Catargiu trimite spre aprobare regelui, raportul nr. 705, prin care se
cerea aprobarea pentru publicare în Monitorul Oficial „a celor 4 acte relative la regularea succesiunei la Tron din
1880 [...], precum și a scrisorii A. S. Principelui Guillaume, principe ereditar de Hohenzollern, din 29 Decembre
1886, care completează aceste acte.”[16] Potrivit Constituţiei, Ferdinand nu era nevoit să treacă la ortodoxism, însă
se prevedea ca urmașii săi să fie botezaţi în religia ortodoxă.
Principele Ferdinand a sosit în România, în data de 19 aprilie 1889, îmbrăcat în uniforma de sublocotenent a
Regimentului 3 Linie, fiind întâmpinat la Gara de Nord de oficialităţile statului, în frunte cu regale Carol și regina
Elisabeta.[18]
La 23 aprilie 1889, la propunerea ministrului de război, Ferdinand este înaintat „la alegere”, la gradul de
locotenent, în cadrul aceluiași regiment, al cărui comandant onorific era tatăl său, prinţul Leopold.[19]
Căsătoria
Articol principal: Maria a României.
După curmarea din fașă de către regele Carol I a unei idile cu Elena Văcărescu, Ferdinand a devenit obiectul
complicatului balet politico-diplomatic al căsătoriilor monarhice europene din a doua parte a secolului XIX. „În
acea epocă nici nu se punea problema să ceri părerea copiilor, care trebuiau să se căsătorească din motive ce nu
ţineau de sentimente, ci de politică.”[20]:p. 28
Casa Regală a României a început căutarea unei partide pentru prinţul de coroană Ferdinand, menite să asigure
viitorul acestei dinastii. Astfel vor fi declanșate o serie de acţiuni menite să contribuie la cunoașterea și apropierea
dintre Ferdinand și principesa Maria de Edinburgh. Primele întâlniri din anul 1891 vor fi eșecuri totale, dar apoi
prin intervenţia energică a împăratului german care îl cheamă pe timidul Ferdinand și îi ordonă să rezolve situaţia,
simultan cu presiunile făcute de marea ducesă Maria Alexandrovna asupra Mariei, lucrurile se vor aranja prin
anunţarea logodnei noului cuplu, în vara lui 1892.[20]:pp. 30-47
Pentru oficializarea logodnei, regele Carol I a efectuat în toamna lui 1892 o vizită la Londra pentru a se întâlni cu
ducele de Edinburgh, tatăl Mariei, și apoi cu regina Victoria, care a fost de acord cu căsătoria preconizată,
oferindu-i cu acest prilej lui Carol Ordinul Jartierei.[21]
5 din 20 17.12.2017, 14:57

La 10 ianuarie 1893, la
Sigmaringen în Germania,
este celebrată căsătoria
Alteţei Sale Regale
Ferdinand, Prinţul de
Coroană al României cu
Alteţa Sa Regală Marie de
Edinburgh. Celebrarea a
cuprins de fapt un număr de
trei ceremonii de căsătorie:
civilă, catolică (religia lui
Ferdinand) și protestantă
(religia Mariei).
Căsătoria civilă a avut loc în

Principesa Maria în anul căsătoriei, Salonul Roșu al castelului Principele Ferdinand în anul
1893 din Sigmaringen, fiind căsătoriei, 1893
oficiată de Karl von Wedel,
mareșalul curţii imperiale,
împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei fiind primul dintre martorii
care și-au pus semnătura pe actul de căsătorie.
Principala ceremonie, cea catolică, a avut loc la catedrala orașului, fiind

prima căsătorie a unei prinţese britanice cu un prinţ catolic, după
câteva sute de ani.[22]
Cea de-a treia ceremonie, cea protestantă, a fost una mai modestă, fiind
oficiată în unul din saloanele palatului de către un capelan al Marinei Castelul din Sigmaringen, locul
Regale Britanice.[23] căsătoriei
Deși regele Carol I, preocupat permanent de simţul datoriei, le-a urat

doar „Honigtag” („o zi de miere”),[21] proaspătul cuplu regal avea să
petreacă totuși o lună de miere la castelul Krauchenwies de lângă
Sigmaringen . De aici au plecat spre ţară, cu o scurtă oprire la Viena
unde își vor îndeplini prima lor sarcină oficială, aceea de a-l vizita pe
împăratul Franz Josef. Având în vedere situaţia politică delicată a
momentului (era în plină desfășurare procesul memorandiștilor) vizita
Castelul Krauchenwies - luna de
avea să fie scurtă urmată de o traversare a Transilvaniei pe timp de
miere
noapte și cu luminile trenului stinse.[24] Cuplul princiar va avea parte
de o primire călduroasă încă de la trecerea frontierei, la Predeal,
urmată de o serie întreagă de ceremonii și recepţii oficiale.[20]:p. 52 La întoarcerea în ţară a cuplului princiar s-au
oficiat 32 de nunţi ale unor ţărani români, la Biserica Sfântul Spiridon Nou din București, urmate de o masă la
Ateneul Român, unde Prinţul Ferdinand și-a adus și el soţia.[25]
Relațiile în familie
Relaţia cuplului princiar și apoi regal Ferdinand și Maria a fost una complexă și cu o evoluţie sinuoasă în timp, dar
ceea ce a constituit o constantă a acestei relaţii a fost permanenta disociere între viaţa publică și cea privată, pe
6 din 20 17.12.2017, 14:57

care atât Ferdinand cât și Maria au făcut-o. Ei nu au lăsat niciodată ca problemele personale sau de cuplu să
primeze în detrimentul funcţiunilor publice pe care le aveau la nivelul societăţii, focalizându-și energiile și
eforturile într-un mod concertat, pentru îndeplinirea misiunii care le revenea. ”Preocuparea noastră cinstită a
avut întotdeauna un singur obiect: România. Orice greșeli vom fi făcut, pe noi ne-au animat de fiecare dată
intenţiile cele mai bune.”[26]:p. 214
Faptul că această căsătorie a fost stabilită din interese dinastice, fără ca cei doi viitori soţi să aibă vreun cuvânt de
spus, ca și diferenţa de vârstă și temperament a lor, a făcut ca în primii ani de căsătorie relaţia celor doi să fie una
destul de tumultuoasă și inegală.
„Noi suntem naturi total diferite, nu putem înţelege anumite lucruri pentru că mintea
noastră lucrează complet altfel. În tinereţea noastră ne făceam unul pe altul să suferim,
eram ca doi cai rău împerecheaţi, deși erau întotdeauna probleme asupra cărora cădeam de
acord.[27]:p. 122”
—Regina Maria, Însemnări zilnice
Cu timpul, cu apariţia copiilor, cu o mai bună înţelegere din partea lui Ferdinand și cu mai buna integrare a
principesei Maria în Casa Regală și în societatea românească, perechea princiară a reușit să treacă peste cele mai
multe dintre aceste asperităţi, reprezentând un factor de stabilitate pentru viitorul dinastiei și al României în
general. Cel mai bine a sintetizat această perioadă tot regina Maria care îi mărturisea la un moment dat regelui
Ferdinand ”ce păcat că a trebuit să irosim atâţia ani ai tinereţii ca să învăţăm cum să convieţuim!”[26]:p. 214
Diferenţa de temperament dintre Maria și Ferdinand a indus în

anumite momente percepţia că acesta ar fi fost sub dominaţia energicei
sale soţii, ceea ce era de multe ori doar o aparenţă. Chiar dacă
Ferdinand lua hotărârile cu greutate și de multe ori ajutat de alţii,
inclusiv de către regină, el nu lua decât acele hotărâri la care singur
ajunsese la concluzia că sunt cele corecte.
„Părerea obișnuită este că era sub influenţa Reginei

Maria, că ei i se datorează hotărârile care l-au dus la Ferdinand și Maria ca rege și regină
gloria întregirii neamului. Lucrul nu este exact. Desigur că
în unele probleme Regina Maria a exercitat o înrâurire
asupra lui într-o oarecare măsură. Chiar personalităţi mai puternice din apropierea lui l-au
putut influenţa, ca să nu mai vorbim de o personalitate atât de hotărâtă, de vie ca a
Suveranei. Însă o adevărată, o decisivă influenţă dânsa nu putea exercita, fiindcă legătura
sufletească dintre ei era prea slăbită, prea erau departe și străini unul de altul. În tinereţile
lui dânsul o iubise mult, această dragoste nu fusese însă împărtășită.[28]:p. 122”
—Ion G. Duca, Amintiri
Dincolo de iubirile pasagere ale regelui Ferdinand și ale reginei Maria, relaţia lor de cuplu s-a consolidat ajungând
ca între ei să se stabilească o toleranţă și o camaraderie bazate pe preocupările comune pentru ţară și familie. Ea se
închina în faţa superiorităţii sale ca rege și bărbat în public. El se pleca în faţa ei în viaţa particulară.[29]:p. 22
„Acum suntem cei mai buni asociaţi, cei mai loiali tovarăși, dar vieţile noastre se întretaie doar în anumite
chestiuni.”[27]:p. 122
„Când s-au urcat pe tron dragostea lor se stinsese de ani de zile. [...] Regele însă admira
multe din însușirile soţiei lui — voinţa, sinceritatea, vitalitatea, veselia dar atâta tot. Treceau
săptămâni și luni fără să-și vorbească altceva decât banalităţi la masă și faţă de martori.
Nici o intimitate între două vieţi îndreptate pe cărări despărţite. Tronul pe de o parte,
încercările ei repetate pe de altă parte, îi apropia din nou vrând ne vrând, dar nu destul. Este
sigur că în fundul sufletului său el a avut faţă de dânsa adevărata stimă și adevărata
încredere, o cunoștea însă prea bine ca să nu se sfiască de ea.[28]:p. 122”
—Ion G. Duca, Amintiri
7 din 20 17.12.2017, 14:57

Viața la Curtea Regală

Ferdinand și Maria au trebuit să participe în perioada imediat revenirii în
ţară la o întreagă suită de manifestări oficiale prilejuite de căsătoria
cuplului princiar unde, deși au întâlnit toată elita politică, culturală și
militară a României, regele Carol veghea ca aceștia să nu-și facă prieteni în
societatea românească deoarece „prietenii nu erau întotdeauna cei mai
buni sfătuitori, plus că favoritismul creează gelozii, așa că e mai sigur să
nu ai prieteni.”[30]:p. 106 Primii ani ai căsniciei nu au fost dintre cei mai
Palatul Regal la 1900
fericiţi, fiind marcaţi de faptul că, așa cum arăta Maria, „soţul meu era
subjugat de cultul pentru bătrânul de fier, tremurând mereu la gândul că
acţiunile sale l-ar putea nemulţumi pe acest sclav al datoriei care era
capul familiei.”[30]:p. 105
În viziunea lui Carol, „acest rege conservator și maniac al disciplinei, care

s-a zbătut mai mult decât oricine altcineva să construiască România
modernă”,[31] singurul rol pe care perechea moștenitoare trebuia să îl
joace era acela de a-și face datoria în ducerea mai departe la îndeplinire a
acestui proiect al său. În acest scop, i-a tratat pe Ferdinand și Maria fără
Palatul Cotroceni la 1900
nici un fel de menajamente. „Regele Carol nu avea nici o afecţiune pentru
Principele Ferdinand, îl tiraniza cât putea și îl umilea mai mult decât
trebuia.”[28]:p. 99 Cât despre Maria, Carol afirma simplu că „o prinţesă
moștenitoare are doar datorii și singurele sale drepturi sunt cele care
decurg din această situaţie.”[20]:p. 56
De asemenea, raporturile lui financiare cu perechea princiară au fost în

aceeași notă: „i-a lăsat veșnic să se zbată cu ridicole greutăţi financiare,
cu o numeroasă și costisitoare familie, când ar fi putut să le asigure traiul
cuvenit, mărindu-le subvenţia sa numai cu câteva zeci de mii de lei în
Castelul Pelișor
plus.”[28]:p. 103
În martie 1896 cuplul moștenitor al coroanei României se mută în noua reședinţă princiară, Palatul Cotroceni,
care, începând cu 1892, începuse să fie amenajat special în acest scop de către Regele Carol I. Acest fapt va permite
obţinerea unui grad mai mare de independenţă în viaţa privată a familiei princiare, și începutul unei desprinderi
de tutela regelui.[32] Tot Carol va construi și o nouă reședinţă de vară pentru principii moștenitori, Castelul Pelișor,
situat în complexul familiei regale de la Sinaia, inaugurat în anul 1903.[33]
În anul 1896, Ferdinand și Maria vor reprezenta familia regală română la festivităţile prilejuite de încoronarea
ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei.[34]
În conformitate cu uzanţele caselor regale și într-o încercare de a asigura o implicare mai mare a principelui de
coroană în activităţile statului, Regele Carol I decide, în 1896, numirea principelui Ferdinand în calitate de
comandant onorific al Regimentului 4 Roșiori.
În 1897 principele Ferdinand se îmbolnăvește de o formă gravă de febră tifoidă, care a fost aproape de a-i cauza
moartea. După convalescenţa și însănătoșirea lui Ferdinand, perechea va pleca și va petrece iarna 1897/1898 pe
Coasta de Azur, în compania rudelor Mariei din familia imperială rusă, fapt care va provoca nemulţumirea regelui
Carol.[20]:p. 93
8 din 20 17.12.2017, 14:57

Copiii și educația acestora

Cuplul princiar (și apoi regal) Ferdinand și Maria va avea un număr de
6 copii, din care unul, principele Mircea, a murit la o vârstă fragedă.
Primul lor copil s-a născut la numai nouă luni și cinci zile de la
căsătoria lor, este vorba despre principele Carol, născut la castelul
Peleș, în 1893. A urmat apoi principesa Elisabeta (1894), principesa
Maria (1900), principele Nicolae (1903), principesa Ileana (1909) și
principele Mircea, născut în ianuarie 1913.
Relaţiile dintre părinţi și copii în familia regală Ferdinand și Maria au

fost în aparenţă normale, dar în fapt atât regele cât și regina nu s-au
implicat în educaţia copiilor regali așa de mult pe cât ar fi fost necesar,
astfel încât aceștia să conștientizeze și să înţeleagă pe deplin misiunea
care le revenea în cadrul societăţii românești. Maria, fire copilăroasă și
îndrăzneaţă, nu a reușit să-și supravegheze copiii cu stricteţe, în vreme
ce Ferdinand, datorită incapacităţii sale de a lua hotărâri și mai ales
datorită timidităţii sale excesive, nu a reușit la rându-i să se impună în
Principele Ferdinand, Principesa viaţa copiilor săi. Copiii au primit, desigur, instrucţia cuvenită rangului,
Maria și copiii Carol, Elisabeta, dar Casa Regală nu putea ţine locul unei adevărate instituţii
Maria și Ileana, 1913. pedagogice. Curtea a reprezentat mai degrabă un mediu delăsător, în
care fiecare copil regal a crescut în voia lui, fără o educaţie riguroasă,
corespunzătoare viitoarei lor misiuni, formarea personalităţii lor suferind de lacune serioase.[29]:p. 92
Maria recunoștea că „nu aveam deloc fire de pedagog” iar în ceea ce-l
privea pe principele Ferdinand, ea spunea că: „Nando se ocupă de
timbrele lui și de regulamentele militare lăsând educaţia copiilor în
seama primei persoane care insistă să o facă. La el groaza de a nu
face cumva ceva ce nu se cuvine îl împiedică să facă lucrurile pe care
ar trebui să le facă.”[5]:p. 195
Peste toate acestea s-a mai suprapus și ingerinţa regală, Regele Carol I
și regina Elisabeta luându-i pe micii Carol și Elisabeta din mâinile
părinţilor săi cât mai devreme, deoarece regele considera că educaţia
viitorului moștenitor al tronului era una din responsabilităţile sale și
era dreptul său în calitate de șef al familiei și de rege.[29]:p. 51
„Se știe că este o tradiţie în neamul Hohenzollern ca

domnitorii să fie în rele raporturi cu moștenitorii lor.
Regele Carol nu s-a abătut de la această tradiţie familiară.
Nu avea nici o afecţiune pentru Principele Ferdinand, îl
tiraniza cât putea și îl umilea mai mult decât trebuia. Dar Principesa Maria cu primii săi copii,
nici de Principele Carol pe care pretindea că-l iubește — Carol și Elisabeta, în 1895.
mai puţin totuși decât pe Principele Nicolae, incontestabil
nepotul sau răsfăţat — nu s-a ocupat de fel. A neglijat
complet instrucţia și educaţia lui, ca și cum ar fi vrut să lase României urmași cu totul
nepregătiţi spre a-i lua succesiunea.[28]:p. 103”
—Ion G. Duca, Amintiri politice
Eșecul educării copiilor familiei princiare în sensul înţelegerii rolului și menirii lor publice a fost „un produs al
cooperării dintre prea multe autorităţi și prea puţină disciplină”.[5]:p. 197
9 din 20 17.12.2017, 14:57

Rege al României
Neutralitatea
Principele Ferdinand a ajuns pe tronul României la 11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I. Era o
perioadă crucială din istoria României, marcată de izbucnirea Primului Război Mondial, în care atât familia regală
cât și întreaga societate românească era profund divizată în tabere ce susţineau fie neutralitatea fie intrarea în
război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianţe aflate în conflict.
Prin moartea regelui Carol I se deblocase de la sine o stare politică tensionată. În parlament noua pereche
conducătoare a fost primită cu căldură și speranţă, fiind aclamaţi îndelung.[5]:p. 223
În ciuda presiunilor financiare și morale atât din partea Antantei, cât și a Puterilor Centrale, România a rămas
credincioasă neutralităţii în decursul primilor doi ani ai primului război mondial. Ţara nu era pregătită de război.
Ferdinand reușește să reziste presiunilor interne și externe, pentru a se alătura uneia dintre tabere.
„Ferdinand este înainte de toate Regele României și un excelent patriot... Nando poate că nu
este foarte energic, dar are o ciudat de puternică doză de rezistenţă și cu cât este mai
constrâns și ameninţat, cu atât mai puţin se va pune în mișcare; el nu este ceea ce poate fi
numit un om de acţiune, dar nu poate fi intimidat.[5]:pp 236-237”
—Regina Maria despre regele Ferdinand
Ferdinand și primul ministru Ionel Brătianu s-au folosit de legăturile reginei Maria cu casele regale rusă și
britanică pentru a prezenta detaliat dorinţele României de realizare a unui stat naţional unitar, precum și
justificările temeiurilor pe care se bazau aceste dorinţe. Prin aceste contacte „neoficiale” a fost posibilă „ocolirea”
constrângerilor neutralităţii și facerea cunoscută a poziţei României.[35]:p. xxv
După finalizarea unor lungi și dificile negocieri cu reprezentanţii Antantei, concretizate prin încheierea unui tratat
politic și a unei convenţii militare, România a intrat în război la 14 septembrie 1916, declarând război Imperiului
Austro-Ungar.[36]
Războiul și Conferința de Pace

În perioada în care România a rămas neutră, misiunea principală a armatei a constat în asigurarea graniţelor ţării,
concomitent cu organizarea și desfășurarea pregătirii marilor unităţi și unităţilor din subordine pentru o eventuală
intrare în război, cu temeinicie dar cu discreţie și fără să pară provocatoare. Misiunea era îngreunată de faptul că
cei doi vecini, Rusia și Austro‑Ungaria erau angrenaţi în înfruntări militare de amploare, chiar la frontiera
României, pe frontul din Bucovina și Galiţia.[37]:p. 12
La 4/17 august 1916, în casa lui Vintilă Brătianu din București, primul ministru Ionel Brătianu a semnat în secret,
din partea României, documentele prin care România se angaja să intre în război de partea Antantei.[38]
La 14 august 1916 regele Ferdinand a prezidat Consiliul de Coroană în cadrul căruia s-a luat o hotărâre dramatică:
intrarea României în război împotriva ţării sale natale, Germania. La aflarea veștii că România s-a aliat cu Antanta,
familia din Germania l-a renegat, iar la Castelul Hohenzollern s-a arborat în doliu stindardul heraldic al familiei.
Planul de campanie pentru anul 1916, „Ipoteza Z” definea obiectivul politic major al războiului ca fiind „realizarea
idealului nostru naţional, adică întregirea neamului, prin eliberarea teritoriilor locuite de români, care se găsesc
astăzi înglobate în monarhia austro‑ungară”.[39]
În conformitate cu prevederile aceluiași plan, în momentul declarării mobilizării se înfiinţau patru armate: Armata
1, Armata 2, Armata 3 și Armata de Nord, prin transformarea corpurilor de armată existente. Un element care a
10 din 20 17.12.2017, 14:57

impietat puternic punerea în execuţie a acestui plan a fost faptul că formarea celor patru comandamente de armată
s‑a făcut după declanșarea mobilizării și nu înaintea ei, așa cum ar fi fost normal. Prin urmare, comandamentele
nou create, nu au putut să gestioneze această operaţie dificilă, preluând comanda asupra forţelor subordonate și
controlul operaţiilor aflate în curs de desfășurare simultan cu propria lor constituire. Excepţia a constituit-o
Armata de Nord unde generalul Prezan, comandant al Corpului 4 Armată a fost numit comandant al nou-
înfiinţatei Armate de Nord, fiind singurul care a avut șansa de a comanda trupele pe care le avea deja în subordine,
lucru care nu s-a întâmplat în cazul celorlalte trei armate. Acesta este și unul din factorii majori care au contribuit
la modul organizat și disciplinat în care au fost conduse și desfășurate acţiunile militare ale Armatei de Nord, faţă
de ezitările și improvizaţiile care s-au manifestat în cazul operaţiilor desfășurate de restul armatei române.
[40]:p. 240
Cu tot entuziasmul din faza iniţială a războiului, favorizat de înaintarea rapidă în Transilvania, o serie de decizii
politice și militare eronate, precum și intrarea Bulgariei în război, a făcut ca situaţia de pe câmpul de luptă să se
întoarcă rapid, o bună parte din teritoriul României fiind ocupat de către trupele Puterilor Centrale.
În armată, pe fondul incompetenţei manifestate de o bună parte din corpul superior de comandă, începuse să se
manifeste o atitudine defetistă și resemnată, pe care regele a încercat să o combată cu fermitate.
„În situaţia actuală nu admit să se vorbească de retragere. Trebuie ca toată lumea, începând
cu generalul comandant de armată să desfășoare o energie extremă [...] Orice defecţiune,
orice idee de retragere nemotivată de presiunea reală a inamicului, trebuie reprimată
imediat cu pedepse capitale. Armata de Nord, într-o situaţie dificilă și în faţa atacurilor unor
forţe superioare, a contraatacat admirabil, 10 zile de-a rândul și a reușit să izgonească pe
inamic peste frontieră. Aștept același lucru și de la celelalte armate.[41]:p. 145”
—Regele Ferdinand I, Ordinul Comandamentului de Căpetenie nr. 2262 din 11 octombrie 1916
După înfrângerile în serie suferite de Armata României în Oltenia și Muntenia, pierderea bătăliei pentru București
compromitea definitiv situaţia șefului Marelui Cartier General al Armatei, generalul de brigadă Dumitru Iliescu.
Ferdinand intervine cu hotărâre și îi cere primului ministru destituirea protejatului său și să lase de acum înainte
conducerea efectivă a operaţiunilor armatei Marelui Cartier General, fără imixtiunea Ministerului de Război pe
care îl conducea.
Ferdinand și întregul guvern român s-au refugiat, în decembrie 1916, la Iași. Pentru rege și familia sa a fost o
perioadă extrem de grea, întrucât în noiembrie 1916, murise de febră tifoidă, la numai 3 ani, principele Mircea, cel
de-al șaselea copil al cuplului regal. Au fost nevoiţi să-l îngroape în grabă, regina Maria amintind în memoriile ei
durerea de a nu putea vizita mormântul din cauza ocupaţiei.
România era confruntată cu ravagiile făcute de tifosul exantematic,[42] în timp ce dinspre Basarabia se infiltrau
agitatori bolșevici care îndemnau militarii demoralizaţi să abandoneze lupta și să se ridice împotriva „clasei
asupritoare”. În acest context, Ferdinand și-a luat legământul de a înfăptui după război o reformă agrară, reușind
astfel să curme aceste tendinţe centrifuge.
Prezenţa permanentă și directă a regelui Ferdinand și reginei Maria în mijlocul soldaţilor care luptau în cele mai
grele sectoare ale frontului, ca și promisiunea solemnă a regelui că o parte din pământul ţării le va reveni lor, a dus
la crearea unei simbioze între familia domnitoare și popor, fapt care se va proba în condiţiile dificile ale anilor
1917-1918. „Deși rușii ne-au dat un prost exemplu pentru că mulţi dintre ei au devenit bolșevici și își părăseau
posturile cu miile, soldaţii noștri prost hrăniţi, înarmaţi insuficient, rareori lăudaţi, veșnic obosiţi, au rămas
credincioși regelui, de neclintit în mijlocul debandadei foștilor lor aliaţi. Am trăit printre ei pretutindeni, în
spitale, pe front, chiar și în tranșee, i-am văzut înfometaţi, scheletici, renăscând la viaţă, redevenind fiinţe
sănătoase și puternice. Juraseră să reziste ca un zid pentru a apăra ultima părticică de pământ românesc care
era încă al nostru”.[43]
11 din 20 17.12.2017, 14:57

În timpul războiului, Ferdinand și mai ales Maria au contribuit esenţial

la concentrarea efortului de război și la păstrarea moralului armatei,
deși încheierea de către Rusia a unui tratat de pace separat a provocat
căderea frontului estic, lăsând România singură împotriva puterilor
centrale. Fusese luată în considerare chiar opţiunea ca armata română
să se refugieze în Rusia, pentru a fi transportată de flota britanică pe
frontul de vest.[44]
După semnarea Armistiţiului de la Focșani cu Puterile Centrale la 26 Regele Ferdinand și Regina Maria
noiembrie 1917,[45] relaţiile dintre Regina Maria pe de o parte, regele decorând militarii care au luptat la
Ferdinand, Ion I.C. Brătianu și Barbu Știrbey se deteriorează, ca

Mărășești, august 1917
urmare a situării pe poziţii divergente privind acţiunea viitoare. Maria
consideră armistiţiul un angrenaj în care România și-a prins mâna, în
vreme ce Brătianu și Știrbey îl consideră o manevră diplomatică menită să câștige timp. Evoluţiile viitoare vor
confirma punctul de vedere al reginei, din acel moment Puterile Centrale nefăcând altceva decât să „strângă
șurubul angrenajului” conducând în numai trei luni la semnarea umilitoarei păci separate.[20]:p. 215
Incapacitatea conducerii politice a ţării de a identifica o soluţie viabilă, precum și contextul extern defavorabil, îl
silesc pe Regele Ferdinand să accepte o întâlnire cu ministrul Imperiului Austro-Ungar, contele Czernin, la 27
februarie 1918, care, pe un ton arogant și umilitor, îi cere să semneze pacea sau va fi înlocuit cu un alt rege din
casele regale austriacă sau germană. „Regele a plâns și a lăsat impresia că ar vrea să facă pace dar că este încă în
mâinile celor ce-l înconjoară”, consemnează Alexandru Marghiloman.[46]:p. 376
Regele și guvernul se resemnează și, în lipsa altor opţiuni, decid să înceapă negocierile pentru o pace separată, deși
erau conștienţi că odată încheiată o astfel de pace, în conformitate cu prevederile tratatului din august 1916,
România se autoexcludea din Antantă și implicit ar fi fost în imposibilitatea de a putea participa ca ţară aliată la
conferinţa de pace, în cazul unei victorii a Antantei. Regina Maria s-a opus cu vehemenţă semnării acestei păci,
fapt ce îi va atrage reproșuri din partea lui Ferdinand, Brătianu și Știrbey. Într-un act fără precedent și care nici nu
a mai fost repetat ulterior, regina îi înfruntă pe aceștia, demonstrând pentru prima dată că poate fi un factor politic
de care trebuie să se ţină seama.
Regina l-a câștigat de partea ei și pe principele moștenitor Carol, care în Consiliul de Coroană din 3 martie 1918 s-a
opus semnării păcii separate, spunând: „Sper ca în această ţară se va găsi un om de stat care să ajute pe Rege să
nu semneze o pace înjositoare”.[47]
Perspectiva divizării monarhiei, dar și conștientizarea de către liderii politici că în situaţia disperată respectivă
singura legătură viabilă a ţării cu Antanta mai era reprezentată doar de regina Maria, l-a determinat pe Ferdinand
să facă tot ceea ce a depins de el pentru a nu semna tratatul de pace separat. După război, majoritatea oamenilor
politici au recunoscut că acesta a fost momentul crucial care a contribuit la conservarea drepturilor României ca
stat aliat, recunoscând meritele acţiunii regelui și reginei în luarea și ducerea la îndeplinire a acestei decizii extrem
de dificile.[48][49]
În cele din urmă, situaţia avea să se schimbe. În cursul anului 1918, anul de naștere al României Mari, situaţia
războiului s-a întors împotriva Puterilor Centrale și Ferdinand s-a întors la București în fruntea armatei, trecând
pe sub Arcul de Triumf, întâmpinat fiind de populaţia entuziastă. Armata Română a ajuns până la Budapesta,
intrând în capitala Ungariei la 4 august 1919 și eliberând Ungaria de regimul comunist al lui Béla Kun. Acesta din
urmă a fugit, via Viena, în URSS.
Rege al României Mari
12 din 20 17.12.2017, 14:57

Ferdinand a fost încoronat rege al României

Mari la 15 octombrie 1922 în Catedrala din
Alba Iulia.[50]
Viaţa politică internă în timpul domniei sale

a fost dominată de Partidul Naţional Liberal,
condus de fraţii Ion Brătianu și Vintilă
Brătianu. Unirea cu Transilvania a lărgit,
însă, baza electorală a opoziţiei, a căror
partide principale s-au unit în ianuarie 1925
- octombrie 1926 pentru a forma Partidul
Naţional Ţărănesc.
Timbru românesc din 1926

Criza dinastică
Contrar succeselor dobândite în urma războiului, încununate prin realizarea
României Mari, viaţa personală a regelui se confrunta cu probleme cauzate de
Carol, prinţul moștenitor, care trăia o viaţă scandaloasă și, încălcând legea
monarhică, s-a căsătorit clandestin, la Odesa, cu Ioana Lambrino. Căsătoria a
fost, în cele din urmă, anulată la Tribunalul Ilfov, Ioana Lambrino fiind exilată
Pictură reprezentându-l
pe regele Ferdinand I al împreună cu fiul nelegitim al lui Carol iar principele fiind trimis într-o lungă
României, aflată în călătorie în jurul lumii, pentru „a o uita” pe Ioana Lambrino.
Catedrala din Alba Iulia
La 10 mai 1921, Carol s-a căsătorit, la Atena, cu Elena, fiica regelui Constantin I al
Greciei, iar în anul 1921, Ferdinand a trăit nașterea nepotului său, Mihai, fiul lui
Carol și al Elenei. Dar cu toate acestea, mariajul dintre Carol și Elena nu avea să fie de durată, moștenitorul
tronului părăsindu-și soţia și fiul și plecând la Paris împreună cu amanta sa, Elena Lupescu. În aceste condiţii, în
decembrie 1925, Ferdinand îl desemnează ca urmaș la tron pe nepotul său, Mihai, dezmoștenindu-l, în același
timp, pe fiul său Carol.
Ferdinand a murit la 20 iulie 1927, de cancer intestinal[51] și a fost urmat la tron de nepotul său Mihai, sub o
regenţă formată din trei persoane, din care făceau parte cel de al doilea fiu al lui Ferdinand, prinţul Nicolae,
patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Curţii Supreme de Justiţie. La moartea lui Buzdugan,
în octombrie 1929 Parlamentul îl alege în regenţă pe Constantin Sărăţeanu.[52]România s-a aflat sub autoritatea
regenţei între 1927 și 1930.
Istoriografie
Istoricul Gerhard Grimm scria despre el:
„Ferdinand a condus ţara cu respectarea strictă a Constituţiei și a pus datoria sa ca rege al

României, înaintea simţămintele sale personale (cum a fost în cazul intrării în război
împotriva ţării sale natale sau excluderii propriului fiu din rândul Casei Regale a României).
A fost dăruit cu un devotament neobosit faţă de datorie, o gândire socială profundă și
capacitatea de a găsi echilibrul între adversităţi.
Cu sprijinul puternicei, energicei și voluntarei sale soţii, a reușit să-și conducă ţara cu bine prin Primul
Război Mondial, să promoveze reforma agrară, să adopte o politică moderată faţă de minorităţi, cerută
prin Tratatele de Pace de la Paris și să asigure astfel stabilitatea internă a României Mari.
Viziunea politică a lui Ferdinand nu a putut fi transpusă integral în practică, din cauza
limitărilor puterilor sale prin regimul constituţional existent. Sub aparenţa sa modestă,
13 din 20 17.12.2017, 14:57

retrasă și lipsită de hotărâre se ascundea o conștiinţă superioară și o bogată viaţă

interioară.[4]:p. 94”
—Gerhard Grimm, Biografii germane
Personalitatea
Personalitatea regelui Ferdinand a fost una complexă rezultată din influenţele uneori contradictorii ale credinţei
catolice profunde, formaţiei sale umaniste, educaţiei burgheze germane și cerinţelor oficiale ale statutului său de
prinţ moștenitor și apoi rege. Aceste trăsături se puteau întrezări încă din perioada sa de formare, în Germania.
Profesorul Vasile D. Păun, îi face următorul portret prinţului din respectiva perioadă:
„Bălai, năltuţ și subţirel la trup, cu ochii albaștri închiși, foarte blânzi, cu nasul arcat, semnul
cel mai caracteristic al liniei suabe de Hohenzollern, cu expresia gurii și a feţei așa de fină și
de curată, ca ai crede-o de fată mare, amestec armonic al sângelui latin, cu tipul plăvit,
gânditor și vesel tot deodată al germanilor de la sud. Ar prinde, poate, mirare pe cineva,
dacă i-ai spune că acest tânăr are încă sfiiciuni de femeie, se roșește încă la obraz ca o
fecioară de abia scoasă în lume. Minte cumpănită, vorba măsurată, precisă; judecata clara,
înţelege lucrurile dintr-o dată își întrebuinţează limba numai atuncea, când ar avea de spus
ceva bine gândit. În intimitate, voios, glumeţ pe socoteala slăbiciunilor omenești, însă
niciodată personal; compătimitor și darnic, blajin cu toată lumea, prieten de temei.[7]”
—Prof. Vasile D. Păun, Principele Ferdinand de Hohenzollern
La rândul său Sterie Diamandi, schiţa în 1934 două portrete antinomice ale lui Ferdinand, care coexistau în spaţiul
public românesc:
„Asupra Regelui Ferdinand au circulat și continuă să circule încă două versiuni, diametral
opuse una de alta. După una din acestea, regele, sub a cărui Domnie s-a înfăptuit România
Mare, e înfăţișat în culori vii și strălucitoare, atribuindu-i-se calităţi dintre cele mai rare.
Este versiunea oficială pe care o întâlnești în manualele de școală, în discursurile protocolare
ţinute în ocazii festive […] Această versiune însă are marele cusur că-i suspectată de către
public. Acesta a preferat mai degrabă să dea crezare celeilalte, care-l înfăţișează pe regele
Ferdinand într-o lumină cu totul defavorabilă. După această ultimă versiune, regele
Ferdinand ar fi fost un om fără personalitate, submediocru ca inteligenţă și plin de păcate.
[…] Pentru mulţi, prinţul moștenitor nu era decât „bietul Fritz”, cel cu urechile blegi, pe
socoteala căruia unii cleveteau, iar alţii se amuzau. ”
—Diamandi, Galeria oamenilor politici, 1934[53]
Diamandi, aromân originar din Macedonia, relatează că portretul negativ, care ajunsese chiar până în școlile
primare din Macedonia, se impusese atât de tare în conștiinţa publicului român, încât erau voci care deplângeau
vindecarea lui Ferdinand de tifos și își puneau speranţe mari în fiul său, prinţul Carol.[54]
Dotat cu o inteligenţă superioară și o cultură vastă, Ferdinand era o persoană introvertită, nepotrivită pentru
poziţia publică de prim-plan pe care o presupunea rolul de monarh. Ajuns rege în 1914, când a debutat Primul
Război Mondial, Ferdinand a fost în curând pus în situaţia grea de a alege între interesele ţării sale de adopţie,
România, și identitatea sa germană, care se aflau în conflict ireductibil. După o perioadă de neutralitate, în 1916
România a ales să intre în război pentru realizarea dezideratelor sale naţionale. În timpul retragerii guvernului la
Iași, când situaţia militară era disperată, familia regală a avut un rol esenţial în păstrarea moralului. Pentru a
contracara influenţa agitatorilor sovietici, regele a promis ţăranilor care luptau înfăptuirea reformei agrare, care
s-a realizat după război.
Pentru că nu și-a pus semnătura pe tratatul separat de pace cu Puterile centrale din 1918, România a putut intra
din nou în război cu câteva săptămâni înainte de sfârșitul acestuia. Odată recunoscută Marea Unire din 1918,
Ferdinand și Maria s-au încoronat regi pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia. În următorii ani, România și-a dat o
nouă constituţie democratică (1923) și a săvârșit reforma administrativă (1925). Ferdinand a fost criticat adesea
pentru personalitatea slabă, unii susţinând că a fost sub influenţa soţiei sale și a politicienilor Ionel Brătianu și
14 din 20 17.12.2017, 14:57

Barbu Știrbei, colaboratori apropiaţi ai săi. Ultimii ani ai suveranului au fost umbriţi de noua renunţare la tron a
prinţului Carol (decembrie 1925), pe care Ferdinand n-a mai tolerat-o, numindu-l moștenitor al tronului pe prinţul
Mihai, care i-a urmat ca rege.
Titluri, formule de adresare, însemne și distincţii

16 iulie 1889 – 10 octombrie 1914: Principele moștenitor al României (cu
calificativul „Alteța Sa Regală”)
10 octombrie 1914 – 20 iulie 1927: Regele României (cu calificativul „Maiestatea
Sa”)
Distincţii
Regele Ferdinand a primit de-a lungul vieţii sale următoarele ordine naţionale sau ale
altor ţări:
Românești
- Mare Maestru al Ordinului Steaua României, 10 octombrie 1914

- Mare Maestru al Ordinului Coroana României, 10 octombrie 1914
- Mare Maestru al Ordinului Carol I, 10 octombrie 1914
Monograma regelui
- Mare Maestru (și fondator) al Ordinului Mihai Viteazul, 26 septembrie
Ferdinand I
1916
- Mare Maestru al Ordinului Serviciu Credincios, 10 octombrie 1914
Străine
- Ordinul Legiunea de onoare în grad de Mare Cruce (Franța)

- Cavaler al Ordinului Prea Sfintei Bune Vestiri (Italia), 1893
- Cavaler al Ordinului Sfinților Mauriciu și Lazăr în grad de Mare Cruce (Italia), 1893
- Cavaler al Ordinului Coroana Italiei în grad de Mare Cruce (Italia), 1893
- Cavaler al Ordinului Jartierei (Marea Britanie)
- Cavaler al Ordinului Lânii de Aur (Austro-Ungaria)
- Cavaler al Ordinului Vulturul Negru (Germania)
- Cavaler al Ordinului Virtutea Militară în grad de Mare Cruce (Polonia)
- Cavaler al Ordinului Steaua lui Karageorge în grad de Mare Cruce (Serbia)
- Ordinul Sfântul Gheorghe, clasa a II-a (Rusia), 15 martie 1918
Arbore genealogic
Medalistică
În 1927, după decesul regelui Ferdinand al României, a fost emisă o medalie comemorativă din tombac cuprat,
rotundă având diametrul de 30 mm, cu greutatea de 17 g. Pe aversul medaliei este gravată efigia regelui Ferdinand,
spre stânga, iar circular este gravat textul FERDINAND•I•REGE•AL•ROMANIEI• Pe revers, în centru, este gravată o
cruce formată din Cifrul regelui Ferdinand I, încadrată, sus, de anul începerii domniei, 1914, iar jos, de anul
decesului regelui și implicit de încheiere a domniei acestuia,1927. Cantul medaliei este neted. Medalia a fost gravată
de fiica regelui, prinţesa Ileana a României, folosindu-se de masca mortuară a tatălui său.
Numismatică
15 din 20 17.12.2017, 14:57

La 15 iulie 2015, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea regelui Ferdinand I al României, Banca Naţională
a României a pus în circulaţie, în atenţia colecţionarilor, un set de trei monede (una de aur, cu titlul de 900‰,
având valoarea nominală de 100 de lei, una de argint, cu titlul de 999‰, având valoarea nominală de 10 lei, și una
de tombac cuprat, având valoarea nominală de 1 leu), precum și o monedă de argint. Toate monedele din această
emisiune sunt de calitate proof, sunt rotunde și au cantul zimţat. Monedele de argint au aceleași caracteristici cu
cele de argint prezentate în set. Monedele sunt puse în vânzare în capsule transparente de metacrilat.[55] Fiecare
set de monede și fiecare monedă de argint separată sunt însoţite de câte un certificat de autenticitate, înseriat,
semnat de guvernatorul Băncii Naţionale și de casierul central al acesteia, precum și de o prezentare succintă în
limbile română, engleză și franceză a vieţii și activităţii regelui Ferdinand I al României.[55]
Au fost emise 150 de seturi de monede (din aur, argint și tombac cuprat), precum și alte 250 de monede de
argint.[55]
Galerie de imagini
Efigia Majestății Sale Efigia Majestății Sale

Regelui Ferdinand I al Regelui Ferdinand I al
României, pe fațada de României, de aproape.
sud a Arcului de Triumf
din București.
Referinţe și note
reginei Maria a României, vol. II, Editura Lider,
1. ^ Enciclopedia Britanica, vol 5, Editura Litera, București, 2003
Chișinău, 2010, p. 53
6. ^ Dimitrie R. Rosetti, Dicționarul contimporanilor,
2. ^ Julia Gelardi, Born to Rule - Five Reigning Editura Lito-Tipografiei „Populara”, București, 1897
Consorts, Granddaughters of Queen Victoria.
7. ^ a b Vasile D. Păun, Principele Ferdinand de
Headline Book Publishing, 2005
Hohenzollern, în „Epoca”, an III, nr. 454, 17 mai
3. ^ p.235 în "Romania - Borderland of Europe". 1887
Lucian Boia. Translated by James Christian Brown.
8. ^ Epoca, an III, nr. 604, 2 decembrie 1887
Reaktion Books Ltd. 2006. "Pentru România,
căsătoria din 1893 dintre Maria de 17 ani (născută 9. ^ a b Epoca, an II, nr. 394, 16 martie 1887
în 1875) și Ferdinand, moștenitorul tronului, a fost o 10. ^ Nicolae G. Krupensky, Medaliele române sub
lovitură dinastică importantă. Firește, țara avea un regele Carol I și alte câteva medalii mai vechi, Lito-
Hohenzollern la conducere, dar nu unul din ramura Tipografia Carol Göbl, Bucuresci, 1894
imperială a familiei. Maria era mai înrudită cu
11. ^ a b Dimitrie Onciul, Din istoria României, Editura
Hohenzolllernii de la Berlin decât Carol sau
Librăriei Socec & Co, București, 1913
Ferdinand;"
12. ^ Epoca, no. 16, vineri, 22 aprilie 1883
4. ^ a b Gerhard Grimm, Ferdinand, Prinz von
Hohenzollern-Sigmaringen, în „Neue Deutsche 13. ^ a b Titu Maiorescu, Însemnări zilnice. Volumul 2:
Biographie“, Band 5, Duncker & Humblot, Berlin, 1881-1886, Editura Librăriei Socec & Co, București,
1961, ISBN 3-428-00186-9 1939
5. ^ a b c d e f Hannah Pakula, Ultima romantică. Viața 14. ^ Scrisoarea A. S. Principele Guillaume, Principe
16 din 20 17.12.2017, 14:57

Ereditar de Hohenzollern adresată Majestății Sale 31. ^ Recenzie la „The Story of My Life”, în The Time
Regelui României, în „Epoca”, Anul IV No. 1025, Literary Supplement, 18 October 1934, p. 703,
miercuri 19 aprilie 1889 apud. Diana Mandache, Regina Maria a României.
15. ^ România Liberă, anul 13, nr. 3477, 23 aprilie 1889 Capitole târzii din viața mea. Memorii redescoperite.
Editura ALLFA, București, 2011, p. xxiii
16. ^ a b România Liberă, anul 13, nr. 3473, 19 aprilie
1889 32. ^ Florin Stoican, „Istoria Palatului Cotroceni: de la
Șerban Cantacuzino la Traian Băsescu. Cum a luat
17. ^ Cuvântări de Ferdinand I, Regele României:
naștere sediul prezidențial din buricul Bucureștiului”
1889-1922, Fundația Culturală Principele Carol,
(http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/bucuresti-
București, 1922
stiri_din_bucuresti-descopera_bucurestiul-
18. ^ Sosirea Principelui Moștenitor, în „Epoca”, anul istorie_bucuresti-istoria_palatului_cotroceni-
IV, No. 1026, joi, 20 aprilie 1889 cotroceni-basescu-ceausescu-
19. ^ România liberă, 13, nr. 3477, 23 aprilie 1889 resedinta_prezidentiala_0_701930151.html), în
20. ^ a b c d e f Guy Gauthier, Missy regina României, Adevărul, 18 mai 2012, accesat la 18 octombrie
Editura Humanitas, București, 2010, ISBN 2013
978-973-50-2621-9 33. ^ „În Actul inaugural al castelului, pictat de regină
21. ^ab Marie, Queen of Rumania, „The story of my pe pergament se consemnează: Noi, Carol I, rege
life”, part 7 (http://www.tkinter.smig.net/QueenMarie al României, clădit-am această casă alăturea de
/SatEvePost/1934-01-27/index.htm), în The falnicul castel Peleș pentru iubiții noștri nepoți.
Saturday Evening Post, 27 January 1934, accesat Sfințită de biserică spre a aduce binecuvântarea
pe 27.08.2013. cerului, noi, Ferdinand, principe al României cu
Maria, principesă primit-am această nouă clădire,
22. ^ The marriage of H.R.H. the Princess Marie of
cu inima recunoscătoare și plină de dragoste. Intrat-
Edinburgh with H.R.H. Ferdinand, Crown Prince of
am cu ai noștri copii, Carol, Elisaveta și Maria, în
Roumania at Sigmaringen, January 10, 1893, în
anul mântuirii 1903, iar al domniei regelui Carol al
„Supplement to The Graphic”, London, January 21,
37-lea, în ziua de 24 maiu. Datu-i-am nume,
1893, [1] (http://www.tkinter.org/QueenMarie
Pelișor.” în Dana Mihai, „110 ani de la inaugurarea
/TheGraphic/index.htm), accesat pe 27.08.2013
Castelului Pelișor, darul făcut de Carol I lui
23. ^ Marie, Queen of Rumania, „The story of my life”, Ferdinand și Reginei Maria” (http://adevarul.ro
part 8 (http://www.tkinter.org/QueenMarie /locale/ploiesti/foto-110-inaugurarea-castelului-
/SatEvePost/1934-02-03/index.htm), în The pelisor-darul-facut-carol-i-ferninand-reginei-maria-
Saturday Evening Post, 3 February 1934, accesat 1_510e47844b62ed5875cea4b8/index.html),
pe 27.08.2013. Adevărul, 3 februarie 2013, accesat la 18 octombrie
24. ^ Marie, Queen of Rumania, „My life as a Crown 2013.
Princess, part 1” (http://www.tkinter.smig.net 34. ^ Marie, Queen of Rumania, „My life as a Crown
/QueenMarie/SatEvePost/1934-04-14/index.htm), în Princess, part 4” (http://www.tkinter.smig.net
The Saturday Evening Post, 14 April 1934, accesat /QueenMarie/SatEvePost/1934-05-05/index.htm), în
pe 28.08.2013. The Saturday Evening Post, 05 May 1934, accesat
25. ^ Cristian Preda, Rumânii fericiți. Vot și putere de la pe 28.08.2013.
1831 până în prezent. Ed. Polirom, Iași, 2011, ISBN 35. ^ Diana Mandache, Regina Maria a României.
978-973-46-2201-6. Cap. 6: Ferdinand, p. 132 Capitole târzii din viața mea. Memorii redescoperite.
26. ^ a b Eugen Wolbe, Ferdinand I Întemeietorul Editura ALLFA, București, 2011
României Mari. O biografie, Editura Humanitas, 36. ^ Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith
București, 2004 Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor,
27. ^ a b Maria, Regina României, Însemnări zilnice Istoria României, Editura Enciclopedică, București,
(ianuarie 1921-31 decembrie 1922), Vol. III, Editura 1998, p. 416
Albatros, București, 2004 37. ^ Petre Otu, 150 de ani de la nașterea mareșalului
28. ^ a b c d e Ion G. Duca, Amintiri politice, volumul I, Constantin Prezan, în revista „Document-Buletinul
Jon Dumitru Verlag, München, 1981-1982 Arhivelor Militare Române”, nr. 1 (51), 2011 pp
10-17
29. ^ a b c Ștefania Ciubotaru, Viața cotidiană la curtea
regală a României (1914-1947), Editura Cartex, 38. ^ Simina Stan, Cula din apropierea Parcului
București, 2011 Ioanid,[2] (http://jurnalul.ro/timp-liber/casa/cula-din-
apropierea-parcului-ioanid-8965.html), accesat la
30. ^ a b Regina Maria, The Story of a Good Man. King
20.04.2013
Ferdinand of Romania, Arhivele Naționale Istorice
Centrale, fond Regina Maria, vol. III, dosar 7, apud. 39. ^ România în Războiul Mondial, 1916 – 1919, vol.
Diana Mandache, Regina Maria a României. 1, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului,
Capitole târzii din viața mea. Memorii redescoperite. Imprimeria Națională, București, 1934, p. 97
Editura ALLFA, București, 2011, p. xxiii 40. ^ Petre Otu, 150 de ani de la nașterea mareșalului
Constantin Prezan, în revista „Studii și Comunicări”
17 din 20 17.12.2017, 14:57

a Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia 47. ^ Ion G. Duca, Amintiri politice, volumul III, Jon
Științei și Tehnicii al Academiei Române, vol. IV, Dumitru Verlag, München, 1981-1982
2011 48. ^ Constantin Argetoianu, Memorii: pentru cei de
41. ^ xxx, Marele Cartier General al Armatei României. mâine - amintiri din vremea celor de ieri, Volumele
Documente 1916 – 1920, Editura Machiavelli, 1-11, Editura Machiavelli, București, 1997-1998
București, 1996 49. ^ Ion G. Duca, Amintiri politice, volumul I-III, Jon
42. ^ Eusebi Manolache, „Tifosul, cea mai mare Dumitru Verlag, München, 1981-1982
calamitate pentru români (http://www.historia.ro 50. ^ Carmen Anghel, Maria și Ferdinand I au devenit
/exclusiv_web/general/articol/tifosul-cea-mai-mare- regii României Mari (http://jurnalul.ro/special-jurnalul
calamitate-romani)”, Historia, http://www.historia.ro /maria-si-ferdinand-i-au-devenit-regii-romaniei-
/exclusiv_web/general/articol/tifosul-cea-mai-mare- mari-626006.html), Jurnalul Național, 12 octombrie
calamitate-romani, accesat la 25 octombrie 2013 2012, accesat la 9 iunie 2013.
43. ^ Maria, Regina României, Povestea vieții mele, 51. ^ Florin Mihai, Ferdinand I - regele Marii Uniri
vol. III, Editura Eminescu, București, 1991 (http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-07-19
44. ^ Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru /ferdinand-i-regele-marii-uniri.html), Jurnalul
întregirea României, 1916-1919, București, 1922. Național, 19.07.2007.
45. ^ Tudor Cireș, „Armistițiul de la Focșani și urmările 52. ^ Cristian Preda. Rumânii fericiți. Vot și putere de la
lui” (http://jurnalul.ro/calendar/armistitiul-de-la- 1831 până în prezent. Iași, Polirom, 2011, p. 155
focsani-si-urmarile-lui-629883.html), în Jurnalul 53. ^ Diamandi, 1998, p. 9.
Național, 26 noiembrie 2012, accesat la 20
54. ^ Diamandi, 1998, p. 9-10.
octombrie 2013
46. ^ Alexandru Marghiloman,Note politice 1897-1924, 55. ^ a b c Emisiune numismatică dedicată împlinirii a
vol. 3, Institutul de Arte Grafice „Eminescu”, 150 de ani de la nașterea regelui Ferdinand I
București, 1927 (http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=10436)
Bibliografie
ro Limba română
Anastasiu, Alexe, Dinastia regală și poporul român, Institutul de Arte Grafice „Convorbiri Literare”,
București, 1924
Argetoianu, Constantin, Memorii: pentru cei de mâine - amintiri din vremea celor de ieri, Volumele 1-11,
Editura Machiavelli, București, 1997-1998
Bărbulescu,Mihai, Deletant, Dennis, Hitchins, Keith , Papacostea, Șerban , Teodor, Pompiliu , Istoria
României, Editura Enciclopedică, București, 1998, ISBN 973-45-0244-1
Berindei, Dan, Portrete istorice ale românilor. Domni, regi, eroi, cărturari, oameni politici, literați, Editura
Compania, București, 2009
Buhman, Eugeniu Arthur, Patru decenii în serviciul Casei Regale a României. Memorii. 1898-1940, Editura
Sigma, București, 2006
Ciubotaru, Ștefania, Viața cotidiană la curtea regală a României (1914-1947), Editura Cartex, București,
2011
Diamandi, Sterie, Galeria oamenilor politici, București, 1934
Duca, George I, Cronica unui român în veacul XX, vol. I-II, Jon Dumitru Verlag, München, 1984
Duca, Ion G., Amintiri politice, volumul I-III, Jon Dumitru Verlag, München, 1981-1982
Gauthier, Guy, Missy, regina României, Editura Humanitas, București, 2010
Iorga Nicolae, Ce ne este Dinastia?, Institutul de Arte Grafice „Luceafărul”, București, 1936
Iorga, Nicolae, Memorii, vol. 1-7, Editura Națională „Ciornei”, București, 1931-1939
Iorga, Nicolae, Supt trei regi, f.d.e., București, 1932
Marcu, George (coord.), Dicționarul personalităților feminine din România, Editura Meronia, București,
2009, pp. 132–133, ISBN 978-973-7839-55-8
Mandache, Diana, Regina Maria a României. Capitole târzii din viața mea. Memorii redescoperite, Editura
ALLFA, București, 2011, ISBN 978-973-724-347-8
Marghiloman, Alexandru, Note politice 1897-1924, vol. 1-4, Institutul de Arte Grafice „Eminescu”,
București, 1927
Maria, Regina României, Însemnări zilnice, vol. I-VII, Editura Albatros, București, 1996-2013
18 din 20 17.12.2017, 14:57

Maria, Regina României, Povestea vieții mele, Editura Eminescu, București, 1991
Nistor, Ion I., Istoria românilor, vol. II, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2003
Pakula, Hannah, Ultima romantică. Viața reginei Maria a României, vol. I-II, Editura Lider, București, 2003
Rosetti, Dimitrie R., Dicționarul contimporanilor, Editura Lito-Tipografiei „Populara”, București, 1897
Rusu, Dorina, Membrii Academiei Române 1866-2003. Dicționar, Editura Academiei Române, București,
2003
Sandache, Cristian, Viața publică și intimă a lui Carol al II-lea, Editura Paideia, București, 1998, ISBN
973-9131-91-3
Scurtu, Ioan, Regele Ferdinand (1914-1927). Activitatea politică, Editura Garamond, București, 1995,
ISBN 973-9140-75-0
Stoenescu, Alex Mihai, Eșecul democrației române, Editura RAO, București, 2010, ISBN
978-606-8251-12-7
Stoica, Stan, Vasile Mărculeț, George Marcu ș.a., Dicționar biografic de istorie a României, Editura
Meronia, București, 2008, ISBN 978-973-7839-39-8
Suciu, Dumitru, Monarhia și făurirea României Mari, Editura Albatros, Bucureși, 1997, ISBN 9732404205
Vaida Voevod, Alexandru, Memorii, vol. 1-4, Editura Dacia, Cluj, 1994-1998
Wolbe, Eugen, Ferdinand I Întemeietorul României Mari. O biografie, Editura Humanitas, București, 2004
xxx, Dicționar Enciclopedic, vol.III, D-G, Editura Enciclopedică, București, 1993, ISBN 973-45-0350-2
xxx, Enciclopedia Britanica, vol 5, Editura Litera, Chișinău, 2010
Lectură suplimentară
Cristescu, Sorin, Scrisorile Regelui Ferdinand I al României, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2015,
ISBN 978-606-537-295-5
Cristescu, Sorin, Misiunea contelui Czernin în România (10 octombrie 1914 - 27 august 1916), Editura
Militara, București, 2016 ISBN 978-973-32-1024-5
Cristescu, Sorin, Queen Marie of Romania - Letters to Her King, Editura Tritonic, București, 2016, ISBN
978-606-749-102-9
Vezi și
Casa Regală a României
Cronologia monarhiei în România
Genealogia regelui Mihai I, numerotația Sosa-Stradonitz
Însemnele regalității române
Monarhia în România
Regii României
Hohenzollern-Sigmaringen
Lista șefilor de stat ai României
Legături externe
Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – F (http://acad.ro/bdar/armembriLit.php?vidT=F)
Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (1865-1927, n. castelul Sigmaringen, Germania), rege al României
(1914-1927) (http://dexonline.ro/definitie-de/Ferdinand), dexonline.ro (DE (1993-2009))
Majestatea Sa Ferdinand I de Romania (http://www.cs.kent.edu/~amarcus/Mihai/romanian/ferdinandro.html),
[nefuncțională] cs.kent.edu
Ferdinand I - Regele Marii Uniri (http://www.jurnalul.ro/special/ferdinand-i-regele-marii-uniri-97657.htm), 20

iulie 2007, Florin Mihai, Jurnalul Național
Primul rege al tuturor românilor a plâns la jurământ (http://old.cotidianul.ro
/primul_rege_al_tuturor_romanilor_a_plins_la_juramint-40559.html), 4 martie 2008, Ionut Dulamita, Cotidianul
19 din 20 17.12.2017, 14:57

Regele Ferdinand I - Întregitorul de țară (http://www.descopera.ro/cultura/4295567-regele-ferdinand-

i-intregitorul-de-tara), 7 mai 2009, Nicolae Parlog, Descoperă - Descoperă, 16 decembrie 2009
(http://www.descopera.ro/descopera-istoria-romanilor/5178554-regele-ferdinand-i-intregitorul-de-tara)
Ferdinand, regele benefic (http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/ferdinand-regele-benefic-45540.htm), 8 mai
2005, Catalin Pruteanu, Jurnalul Național
Testamentul regelui Ferdinand I (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/testamentul-regelui-
ferdinand-i), Historia, accesat la 14 februarie 2012
Încoronarea Regilor României Desăvărșite (http://www.jurnalul.ro/recurs-la-romania/incoronarea-regilor-
romaniei-desavarsite-110633.htm), 1 decembrie 2007, Costin Anghel, Jurnalul Național
Cum era sa fie înlocuit Ferdinand cu Franz Joseph (http://adevarul.ro/news/eveniment/cum-era-inlocuit-
ferdinand-franz-joseph-1_50ad8c8a7c42d5a6639723c3/index.html), 28 ianuarie 2012, Adevărul - articol
Historia (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cum-era-sa-inlocuit-ferdinand-franz-joseph)
Imagini
Ferdinand I – regele intregitor de tara (album) (http://www.edituramilitara.ro/shopping/ferdinand-i-regele-

intregitor-de-tara-istorie-militara-in-imagini-242.html)
Imagini mai puțin cunoscute cu regele Ferdinand (http://www.george-damian.ro/galerie-foto-imagini-mai-putin-
cunoscute-cu-regele-ferdinand-1241.html)
en Statuia lui Ferdinand, Ivan Mestrovici (http://www.flickr.com/photos/93051314@N00/2523643757/in/set-
72157594148443846/)
MEMORIA CARTII POSTALE / Dilema regelui Ferdinand (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/memoria-cartii-
postale-dilema-regelui-ferdinand-4309070/), 7 mai 2009, Calin Hentea, Ziarul de Duminică
Video
en Video: Incoronarea regelui Ferdinand I la Alba Iulia (http://www.britishpathe.com/record.php?id=80130)
Ferdinand I al României
Casa de Hohenzollern-Sigmaringen
Ramură a Casei de Hohenzollern
Naștere: 24 august 1865 Deces: 20 iulie 1927
Titluri regale
Predecesor: Rege al României Succesor:

Carol I 1914-1927 Mihai
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ferdinand_I_al_României&oldid=11500311
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 9 decembrie 2017, ora 19:36.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
20 din 20 17.12.2017, 14:57

Ferdinand I Al României - Wikipedia

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ferdinand I Al României - Wikipedia

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ferdinand I al României - Wikipedia https://ro.wikipedia.

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 Ferdinand

Ferdinand și-a petrecut copilăria și adolescenţa la reședinţa

1 din 20 17.12.2017, 14:57

La sfârșitul războiului România a încheiat procesul de Prințesă a Ungariei, Croației

cancer galopant la colon. A fost înmormântat la Mănăstirea

2 din 20 17.12.2017, 14:57

3 din 20 17.12.2017, 14:57

4 din 20 17.12.2017, 14:57

5 din 20 17.12.2017, 14:57

Căsătoria civilă a avut loc în

Principala ceremonie, cea catolică, a avut loc la catedrala orașului, fiind

Deși regele Carol I, preocupat permanent de simţul datoriei, le-a urat

6 din 20 17.12.2017, 14:57

Diferenţa de temperament dintre Maria și Ferdinand a indus în

„Părerea obișnuită este că era sub influenţa Reginei

7 din 20 17.12.2017, 14:57

Viața la Curtea Regală

În viziunea lui Carol, „acest rege conservator și maniac al disciplinei, care

De asemenea, raporturile lui financiare cu perechea princiară au fost în

8 din 20 17.12.2017, 14:57

Copiii și educația acestora

Relaţiile dintre părinţi și copii în familia regală Ferdinand și Maria au

„Se știe că este o tradiţie în neamul Hohenzollern ca

9 din 20 17.12.2017, 14:57

Războiul și Conferința de Pace

10 din 20 17.12.2017, 14:57

11 din 20 17.12.2017, 14:57

În timpul războiului, Ferdinand și mai ales Maria au contribuit esenţial

Ferdinand, Ion I.C. Brătianu și Barbu Știrbey se deteriorează, ca

Rege al României Mari

12 din 20 17.12.2017, 14:57

Ferdinand a fost încoronat rege al României

Viaţa politică internă în timpul domniei sale

Timbru românesc din 1926

„Ferdinand a condus ţara cu respectarea strictă a Constituţiei și a pus datoria sa ca rege al

13 din 20 17.12.2017, 14:57

retrasă și lipsită de hotărâre se ascundea o conștiinţă superioară și o bogată viaţă

14 din 20 17.12.2017, 14:57

Titluri, formule de adresare, însemne și distincţii

- Mare Maestru al Ordinului Steaua României, 10 octombrie 1914

- Ordinul Legiunea de onoare în grad de Mare Cruce (Franța)

15 din 20 17.12.2017, 14:57

Efigia Majestății Sale Efigia Majestății Sale

16 din 20 17.12.2017, 14:57

17 din 20 17.12.2017, 14:57

18 din 20 17.12.2017, 14:57

Ferdinand I - Regele Marii Uniri (http://www.jurnalul.ro/special/ferdinand-i-regele-marii-uniri-97657.htm), 20

19 din 20 17.12.2017, 14:57

Regele Ferdinand I - Întregitorul de țară (http://www.descopera.ro/cultura/4295567-regele-ferdinand-

Ferdinand I – regele intregitor de tara (album) (http://www.edituramilitara.ro/shopping/ferdinand-i-regele-

en Video: Incoronarea regelui Ferdinand I la Alba Iulia (http://www.britishpathe.com/record.php?id=80130)

Predecesor: Rege al României Succesor:

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 9 decembrie 2017, ora 19:36.

20 din 20 17.12.2017, 14:57

S-ar putea să vă placă și