Sunteți pe pagina 1din 39

1

În 1865 Alexandru Ioan Cuza, principele Moldovei şi Munteniei, a fost înlăturat de la


tron printr-un complot pus la cale de partidele vremii, adică mai bine spus prin trădarea
adjutanţilor săi. Puterile europene au recunoscut Unirea Principatelor din 1859 doar pe
timpul domniei lui Cuza, de aceea in 1866 se desfăşura o activitate diplomatică
deosebită pentru aducerea unui prinţ străin. Însuşi domnitorul Cuza afirma: “Eu voiesc
sa fie bine ştiut ca niciodată persoana mea nu va fi nici o împiedicare la orice
eveniment care ar permite de a consolida edificiul public la a cărei aşezare am fost
fericit a contribui”. Instaurarea acestei dinastii străine era dorită din urmatoarele
motive : menţinerea şi consolidarea statutului naţional, creşterea prestigiului european,
întărirea autonomiei şi nu în ultimul rând încetarea luptelor pentru domnie atât de
acerbe care măcinasera de veacuri viaţa politică a românilor. După o perioadă de
căutari şi după ce contele de Flandra a respins propunerea delegaţiei româneşti, la
iniţiativa lui Napoleon al III-lea, Ion C Brătianu pleacă în Germnaia la Düsseldorf.
Aici Karl, fiul Principelui Karl anton de Hohenzollern, acceptă, un mare rol având şi
doamna Hortense Cornu (prietena de suflet a lui Napoleon III), ursitoarea spirituală a
acestei îmbieri, care făcuse dinainte demersuri asupra lui Karl. Alegerea lui Karl ca
prinţ domnitor în România era aşadar sprijinită de Franţa, prin Napoleon al III-lea, dar
şi de Prusia, prin cancelarul Otto von Bismarck. De menţionat este faptul că bunica
prinţului, marea ducesă Stefania de Baden, era fata de suflet a lui Napoleon Bonaparte.
2
3
Reşedinţa Hohenzollernilor se afla în munţii Pădurea Neagră la graniţa franco-germană, locul
de unde izvorăşte Dunărea, fluviu care parcă s-a incăpăţânat să-şi poarte stăpânul pe cursul său
până în ţara unde muşcă victorios pământul şi îmbrăţişeaza Marea Neagră, tărâmul unde prinţul
a domnit şi a murit ca rege al ţării. Dinastia de Hohenzollern, precum arată şi cuvântul
despărţit în germană , hoch-înalt, vârf, zollern-colină, deci înalta colină, sens care corespunde
pe deplin virtuţilor nobiliare germane, recunoscută în întreaga Europă pentru că a dat generaţii
de personalităţi ale istoriei medievale şi moderne între care şi Dinastia Regală a României:
Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai I. Aici aşadar, în acest vârf inalt se înalţă un adevărat
"cuib de vulturi", castelul Sigmaringen, unul din cele două leagăne de piatră ale neamului
puternic al Hohenzollernilor. Acolo era cuibul Aquilei Negre, cel mai înalt ordin şi simbol al
casei regale prusiene, instituit de Federich I în 1701, şi tot acolo s-au născut Carol I şi
Ferdinand I.
Acest mic principat era stăpânit de principele Karl Anton de hohenzollern şi principesa
Josefina, părinţii lui Karl, care au acceptat de bună voie, fără război, unirea cu Prusia în1850.
Deviza acestei case era Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu) care indica respectul pentru
Suprema Forţă, fiind preluată şi de către Dinastia Română. Aşadar acest prinţ străin, pe numele
său Karl Ludwvig de Hohenzollern, de numele căruia s-au legat pe veci destinele României, s-
a născut în ziua de 10 aprilie 1839, fiind al doilea fiu al principelui Karl Anton şi al soţiei sale
Josefina care i-a dăruit 6 copii:Leopold, Stefania, Carol, Anton, Friederich şi Maria. Educaţia
primită în familie a fost dintre cele mai alese, de multe ori chiar spartană, prinţii fiind destinaţi
unei cariere militare, lăsând ca moştenire fiilor o întregime de suflet, nestrămutată şi cinstită
http://ro.wikipedia.org/wiki/Casa_regal%C4%83_de_Rom%
4 C3%A2nia
5
Carol Anton Josefina

Leopold Stefania Carol I Elisabeta de Neuwied Anton Friederich Maria

Elena Vacarescu Ferdinad I Maria de Edinburg Maria moare la 4 ani


Maria a Romaniei
1 2 3
Carol II Zizi Lambrino Carol II Elena de Grecia Carol II Elena Lupescu Marioara Nicolae Ileana Mircea
Reg.Iugoslaviei

Carol Mircea Mihai I Ana de Burbon/Parma

Margareta Elena Irina Sofia Maria

Nicolae Elisabeta Karina Mihai Angelica

6
Hohenzollern-Sigmaringen este o ramură a dinastiei de Hohenzollern, care
au condus Prusia şi ulterior Germania până în 1918. Principii de
Hohenzollern-Sigmaringen au condus un mic principat din sud-vestul
Germaniei. Spre deosebire de ramura Hohenzollern de Brandenburg,
Hohenzollern-Sigmaringen-ii şi verii lor de Hohenzollern-Hechingen, o altă
ramură dinastică, au rămas catolici.
În 1849, Hohenzollern-Sigmaringen şi Hohenzollern-Hechingen au fost
anexate Prusiei. Anexarea statului lor nu a însemnat însă şi pierderea
importanţei pe care a avut-o Casa de Hohenzollern-Sigmaringen. Ultimul
prinţ, Karl Anton, a fost prim-ministru prusac în perioada 1858-1861. Cel de-
al doilea fiu al său, Karl Eitel Friedrich de Hohenzollern-Sigmaringen a
devenit Domnitor al Principatelor Române (1866–1881) şi apoi rege (1881–
1914) de România, sub numele de Carol I de România, iar casa dinastică
înfiinţată de el a rămas pe tron până la sfârşitul monarhiei române în 1947.
Opoziţia franceză la candidatura fratelui mai mare a lui Carol, Prinţul
Leopold pentru tronul Spaniei a declanşat Razboiul Franco-Prusac (1870–
1871), care a dus la formarea (ianuarie 1871) a Imperiului German.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Hohenzollern-Sigmaringen
7
Începând cu anul 1840 în Ptrincipatele Române s-a născut ideea unui imn naţional ce se cânta mai
ales la festivităţile oficiale unde apărea domnitorul ţării. În anul 1862 s-a organizat un concurs
pentru Imnul de Stat al României. A fost reţinută piesa "Marş triumfal şi primirea steagului şi a
Măriei-Sale Prinţul Domnitor" scris de Eduard Hubsch.
Hubsch În anul 1881 cu prilejul încoronării
regelui Carol I, poetul Vasile Alecsandri a scris textul "Imnului regal român".
român Imnul s-a cântat,
în mod oficial, pentru prima dată în România, în anul 1884, la încoronarea regelui Carol I.

Trăiască Regele Trăiască Patria


În pace şi onor Cât soarele ceresc,
De ţară iubitor Rai vesel pământesc
Şi-apărător de ţară. Cu mare, falnic nume.
Fie Domn glorios Fie-n veci el ferit
Fie peste noi, De nevoi,
Fie-n veci norocos Fie-n veci locuit
În război, război. De eroi, eroi.
O! Doamne Sfinte, O! Doamne Sfinte,
Ceresc părinte, Ceresc Părinte,
Susţine cu a ta mână Întinde a Ta mână
Coroana Română! Pe Ţara Română!

8
Pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von
Hohenzollern-Sigmaringen - (n.10.04.1839, Sigmaringen – d.10.10.1914, Sinaia)
a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române şi
apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a fost membru
de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi
preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.
În cei 48 de ani cât a durat domnia sa (cea mai lungă domnie cunoscută de vreun
conducător al României), a obţinut independenţa tării, căreia i-a şi crescut imens
prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit în munţii
Carpaţi castelul Peleş, care a rămas şi acum una dintre cele mai vizitate atracţii
turistice ale ţării. Tot acum au fost construite primele universităţi, la Iaşi, respectiv
Bucureşti. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a
ordonat ridicarea primului pod peste Dunăre, între Feteşti şi Cernavodă, care să
9
lege noua provincie de restul ţării. http://
http://ro
ro..wikipedia.
wikipedia.org/
org/wiki/
wiki/Carol_I_al_Rom%
Carol_I_al_Rom%C3%A2niei
Când a fost ales principe al României, Carol nu era căsătorit şi conform constituţiei române,
aprobată de el însuşi, nu avea voie să se căsătorească cu o femeie de origine română. În 1869,
principele a iniţiat o călătorie în Europa şi mai ales în Germania, pentru a îşi găsi o mireasă. În
final a întâlnit şi luat de soţie pe Elisabeta de Neuwied (03.11.1869). Mariajul lor a fost unul
dintre cele mai puţin potrivite, el fiind un bărbat rece şi calculat, iar ea o visătoare notorie. Au
avut doar un copil, principesa Maria,
Maria născută la 08.09.1870 şi care a murit patru ani mai târziu
la 09.04.1874. Aceasta a dus la o înstrăinare a celor doi membri ai cuplului regal, Elisabeta
nereuşind să îşi revină complet din trauma pierderii unicului ei copil.
Spre sfârşitul vieţii lor, Carol şi Elisabeta au reuşit să găsească o modalitate de a se înţelege
reciproc şi au fost descrişi ca fiind buni prieteni.
Lipsa de urmaşi a cuplului regal al României a făcut ca Prinţul Leopold de Hohenzollern-
Sigmaringen, fratele lui Carol, să devină următorul în succesiune la tronul României. În
octombrie 1880, Leopold renunţă la tronul ţării în favoarea lui Wilhelm, fiul său cel mai mare.
Acesta, la rândul său, în 1888 renunţă la tronul României în favoarea fratelui său mai tânăr,
Ferdinand,
Ferdinand care va deveni principe de România, moştenitor al tronului şi mai apoi rege al
României în ziua de 10.10.1914, la moartea unchiului său, Carol I, I domnind până la moartea
sa, survenită la 27.07.1927. Soţia lui Carol I, Elisabeta a încercat să îl influenţeze pe prinţ
pentru a o lua de soţie pe Elena Văcărescu.
Văcărescu Conform constituţiei române, nu avea voie să ia de
soţie o româncă. Pentru a clarifica incidentul, Elisabeta a fost exilată pentru 2 ani, până când
10 Ferdinand a luat-o de soţie pe Maria.
Născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen,
(n. 24.08.1865, Sigmaringen - d. 20.07.1927, Sinaia)
11
Ferdinand I al României,
României născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-
Sigmaringen, (n. 24.08.1865, Sigmaringen - d. 20.07.1927, Sinaia) a fost rege al României din
10.10.1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar
între 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.
Născut în Sigmaringen în sud-vestulGermaniei, Prinţul Ferdinand a devenit moştenitor al
tronului după unchiul său fără copii, Regele Carol I al României în noiembrie 1888, după
renunţul tatălui şi fratelui său mai în vârstă. În 1893, Prinţul Ferdinand s-a căsătorit cu Prinţesa
Maria de Edinburgh, care era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii şi a Ţarului
Alexadru al II-lea al Rusiei. Ei au avut trei fii şi trei fiice.
După o idilă cu poeta Elena Văcărescu,
Văcărescu domnişoara de onoare a Reginei Elisabeta, relaţie
întreruptă la intervenţia Consiliului de Miniştri, care a reamintit Principelui că nici un membru al
Familiei Regale nu se poate căsători decât cu Principese de origine străină, Ferdinand s-a
însurat, în data de 10.01.1893, cu Maria de Edinburgh, din Familia Regală a Marii Britanii.
Împreună au avut 6 copii, cel mai mare, botezat Carol, urmând să devină Regele Carol al II-lea
al României.
Deşi rudă cu familia imperială ce conducea Germania, Hohenzollern, Ferdinand a hotărât,
împreună cu Consiliul de Coroană din 14/27 August 1916, intrarea României în Primul Razboi
Mondial de partea Antantei împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei, realizând astfel pasul cel
mai important pentru realizarea idealului României Mari. (Constantin Kiriţescu: „Istoria
războiului pentru întregirea României”, 1916-1919, Bucureşti, 1922).

12
În 1914, Ferdinand a devenit Rege al României, la 49 de ani, depunând juramântul
solemn şi promiţând că va fi "un bun român". În timpul războiului mondial, Regele
Ferdinand s-a alăturat curentului favorabil Antantei, şi, în 1916, pe 14 august, a
prezidat Consiliul de Coroană în cadrul căruia a luat o hotărâre dramatică: intrarea
României în război împotriva ţării sale natale, Germania. Cu tot entuziasmul
românilor, situaţia de pe câmpul de luptă nu a fost favorabilă, o bună parte din
teritoriul României fiind ocupat de către trupele Puterilor Centrale. Ferdinand şi
întregul guvern român s-au refugiat, în noiembrie 1916, la Iaşi. Pentru Rege şi
familia sa a fost o perioadă extrem de grea, perioadă în care toate planurile păreau să
se năruie. În plus, în 1917, murea de febră tifoidă, la numai 4 ani, Principele
Mircea, cel de-al şaselea copil al cuplului regal. Deşi familia sa din Germania l-a
renegat, la Castelul Hohenzollernilor arborându-se steagul de doliu, Ferdinand nu
şi-a pierdut speranţele. Astfel, el a refuzat să ratifice pacea separată între Puterile
Centrale şi România. În cele din urmă, situaţia avea să se schimbe. În cursul anului
1918, anul de naştere al României Mari,
Mari Ferdinand s-a întors triumfal la Bucureşti,
în fruntea armatei sale eroice, trecând pe sub Arcul de Triumf, întâmpinat fiind de
populaţia entuziastă.
Ferdinand a fost încoronat rege al României Mari printr-o ceremonie
spectaculoasă, în ziua de 15 octombrie 1922 la Alba Iulia.
13
Ferdinand soseşte la Bucureşti în anul 1889. Prins în anturajul regelui şi al reginei care îl
instruiau de aproape, el se îndrăgosteşte lulea de fumoasa Elena Văcărescu,
Văcărescu domnişoara de
onoare a reginei Elisabeta, poetă şi ea, ce descindea din vechea familie boierească a Văcăreştilor
care lăsaseră atâtea poeme de amor. Cea care le-a influenţat şi sprijinit idila a fost nimeni alta
decât regina Elisabeta, romantică din fire, neluând în seama statutul casei regale care a stabilit
ferm prin lege că nu îngăduia căsătoria moştenitorului decât cu o fată străină. Consiliul de
miniştri s-a împotrivit categoric în frunte cu prim-ministrul Lascăr Catargiu,
Catargiu moldovean vârstnic
şi cu o limbă lată care i-a spus reginei: “Maiestate, aiasta nu se poate!”, referindu-se la idila
prinţului cu preafrumoasa poetă. Cel care a intervenit autoritar a fost regele însuşi, care a
expediat-o pe regină la castelul natal din Neuwied pentru vreo doi ani, iar Ferdinand s-a dus la
Castelul din Sigmaringen, zicând ca se sinucide. Cât despre Elena Văcărescu,
Văcărescu ea a fost pur şi
simplu exilată, stabilindu-se pentru totdeauna în Franţa. Corespondenţa celor doi îndrăgostiţi va
urma o viaţă întreagă prin scrisori în care ei îşi plângeau iubirea nedorită care însă nu a încetat
niciodată. Pentru a-şi stinge amarul regele se căsătoreşte, respactând Constituţia,
Constituţia cu prinţesa
Maria,
Maria născută în ţara ceţurilor dese, Marea Britanie, la 03.10.1875 în castelul Eastwel Park din
comitatul Kent, fiind primul copil al ducelui Alfred de Edinburg (fiul reginei Victoria) şi al
ducesei Maria (fiica ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei şi a prinţesei Maria de Hesse a
Germaniei). Cei doi se căsătoresc în plină iarnă de decembrie 1892, Ferdinand având 27 de ani,
iar Maria 17. Cel care însă i-a condus din umbră atent şi sever, urmărindu-le fiecare pas şi
instruindu-i a fost însuşi regele care le-a rezervat Palatul Cotroceni,
Cotroceni iar la Sinaia, lângă superbul
Castel Peleş,
Peleş a construit dupa gustul preafrumoasei englezoaice, Castelul Pelişor.
Pelişor
14
La moartea regelui Carol lumea era în prag de razboi, România trebuia să decidă de partea cui să
intre: a Antantei (Anglia, Franţa, Rusia) sau a Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria).
Ferdinand ar fi înclinat spre Puterile Centrale fiind prusac de origine, crescut în spiritul războiului
nemţesc. Însă în comparaţie cu firea neînduplecată şi severă a unchiului său Carol, Ferdinand era
stângaci, timid, şovăielnic, astfel că vulcanica sa soţie, englezoaica Maria l-a influenţat puternic să
accepte intrarea României de partea Antantei,
Antantei ca o garanţie a împlinirii visului de unitate naţional-
statală. Aşa se face că românii conduşi de un monarh german au dat lupte grele începand din 1916,
anul intrării în război, cu armatele germane şi austro-ungare. Sfatul reginei Maria, ea însuşi un
ambasador de nădejde al ţării peste hotare, s-a dovedit a se adeveri. După calvarul războiului
Întregirea neamului românesc, s-a realizat epopeea Marii Uniri de la1918. La Alba Iulia, în
15.10.1922, după făurirea României Mari, regele Ferdinand împreună cu regina Maria au fost
încoronaţi în Catedrala ortodoxă, ca Regi ai tuturor românilor de la Nistru la Tisa. Tisa Domnia regelui
Ferdinand cu toate că a durat doar 13 ani, Întregitorul sau Fidelul, cum i s-a spus, a dus ţara spre o
nouă treaptă de prosperitate, România având la moartea sa 17 milioane locuitori şi 295.000 km
pătraţi. Cel care dădu-se pământ luptătorilor de la Mărăşeşti, putea acum să moară liniştit. După ce
a scăpat ca prin urechile acului de febra tifoidă ce-l lovise în 1897 a rămas cu o paloare gălbuie şi
cu sechele toată viaţa. Lunga suferinţă pricinuită de un cancer la intestine s-a încheiat într-un
scaun cu rotile amenajat lângă Pelişor cu cartea de rugăciuni pe genunchi, chinuit fiind şi
sufleteşte de escapadele şi renunţările la tron ale fiului său mare, Carol II. Deşi fusese iniţial
operat de un chirurg parizian, suveranul se stinge din viaţă în 1927 la 63 de ani. A fost
înmormântat tot la Curtea de Argeş. În urma sa a rămas o preafrumoasă soţie (I. G. Duca în Amintiri
Politice spunea: “e o fiinţă de care trebuie să te sfieşti, fiind strălucitoare la fizic ca şi la moral,
încât îţi ia văzul, nimeni nu o poate întrece. De o frumuseţe încântătoare, nu cred să fi fost în
Europa multe femei care să se fi putut asemui cu ea…) şi 6 copii.
15
1.- Carol II născut în 15 octombrie 1893, spre bucuria bunicului care îi
purta o neasemuită afecţiune.

2.- Elisabeta - În 1894 se naşte cel de-al doilea copil, o fată ce ia numele
bunicii sale (aici cu mama ei). Ea se căsătoreşte în 1921 cu regele George al II-
lea al Greciei care moare în 1947, însă cei doi divorţaseră în 1934. Elisabeta
se întoarce în ţară stabilindu-se iniţial la Peleş, rememorând universul
copilăriei atât de drag. Dorind însă să traiască singură, departe de aventurile
grosolane ale fratelui mai mare, ea se stabileşte la Banloc în Banat. Pleacă
definitiv din ţară la 04.01.1948 în trenul care ducea familia regală (a regelui
Mihai, Regina mamă Elena si principesa Ileana) în exil. S-a stabilit la Cannes
pe Coasta de Azur, unde şi-a câştigat pâinea amară a tinereţii dând lecţii de
pian. S-a stins din viaţă la 15.11.1956 la 62 de ani.
16
3.- Mărioara - (Mignon) s-a născut în 06.01.1900. În 08.06.1922 se
căsătoreşte cu regele Alexandru I Karagheorghe al Iugoslaviei devenind
regină. A rămas însă văduvă în 1934, soţul fiind asasinat la Marsillia. A
avut 3 copii: Tony, Andy si Petru II al Serbiei, rege între 1934-1945. Anii
exilului au fost grei şi pentru ea, stabilindu-se abia în 1960 în America la
iniţiativa surorii Ileana devenită maica Alexandra. Acolo avea să-şi
găsească sfârşitul în 22.06.1961, nemaiputând revedea niciodată nici
Peleşul, nici palatul Cotroceni.
4.- Nicolae - născut în 15.08.1903 la Sinaia. S-a căsătorit în 1931 cu
Ioana Doletti, fiica unor latifundari din Trohăii Buzăului pe ascuns, fapt
ce a atras mânia fratelui mai mare, Carol II, care l-a expulzat din ţară,
învinovăţindu-şi fratele pentru ceva ce el însuşi făcuse. De altfel relaţiile
dintre cei doi nu au fost niciodată prea bune, regina Maria încercând
adesea să medieze desele lor conflicte. Nicky, cum îi spuneau cei dragi, nu
a făcut niciodată abuz de puterea de care dispunea, neîncercând niciodată
să ocupe tronul, din contră servind cu loialitate ţara şi fiind un bun
sfătuitor al copilului rege Mihai în anii când tatăl său părăsise tronul. În
1960 Ioana Doletti moare iar prinţul se recăsătoreşte cu Thereza Figueira
de Mello, alături de care va trăi ultimele decenii de viaţă în Elveţia. A
murit la Lussane în 9 iunie 1978 având 75 de ani, aproape vârsta ilustrului
său înaintaş Carol I. Ultima sa dorinţă a fost ca osemintele să-i fie aduse în
ţară, dar deocamdată ele se află în cimitirul din Laussane.

17
5.- Ileana - născută în 05.01.1909 la Bucureşti. Se căsătoreşte în 1931 cu
principele Anton de Austria din casa de Habsburg având cu acesta 6 copii la
fel ca mama ei. Stefan, Arhiduce de Austria (n. 1932), Maria Ileana,
Arhiducesă de Austria (n. 1933), Alexandra, Arhiducesă de Austria (n.
1935), Dominic, Arhiduce de Austria (n. 1937), Maria Magdalena,
Arhiducesă de Austria (n. 1939), Elisabeta, Arhiducesă de Austria (n. 1942).
După moartea soţului se căsătoreşte cu doctorul Ştefan Isărescu,
Isărescu iar după
1960 se călugăreşte devenind maica Alexandra, stareţa mănăstirii ortodoxe-
române din Elywood City, Pensylvannia-S.U.A. Moare în 21.01. 1991 dupa
ce a vizitat România postrevoluţionară, în special Branul atât de drag ei şi
fiind singurul din cei cinci copii ai familiei regale care şi-a văzut visul
implinit - acela de a-şi vizita din nou ţara natală.

6.- Mircea - s-a născut în 1913 şi a murit în 1916. Oficial, Mircea a fost cel
de-al treilea băiat şi cel mai mic copil al Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand.
Mai mulţi istorici consideră, însă, că tatăl real a lui Mircea a fost Prinţul Barbu
Ştirbey.
Ştirbey Aceaştia bazându-se asupra faptului că Mircea şi Prinţul Ştirbey aveau
ochi de culoare neagră, în timp ce Regina Maria şi soţul ei, Regele Ferdinand
aveau ochi albaştri. Prinţul Mircea a murit de febră tifoidă în toamna anului
1916, în plin prim război mondial.
Fratele lui Mircea,
Mircea viitorul Rege Carol II şi prima sa soţie, Zizi Lambrino şi-
au numit copilul lor (care s-a născut în 1920) Mircea, în memoria acestui prinţ
Mircea,
Mircea care murise cu 4 ani înainte.

18 http://ro.wikipedia.org/wiki/Casa_regal%C4%83_de_Rom%C3%A2nia
Regina Maria a României, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa
de Saxa-Coburg si Gotha (n. 29.10.1875, Eastwell Park, Kent, Anglia— d.
18.07.1938, Sinaia), a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, fiica
ducelui Alfred de Edinburgh, cel de al doilea fiu al Reginei Victoria, mama
sa a fost ducesa Maria Alexandrovna, unica fiică a Ţarului Alexandru II
al Rusiei. În consecinţă, Prinţesa Maria este nepoată a Regelui Edward al
VII-lea şi verişoară primară a Ţarului Nicolae al II-lea şi a Regelui George
al V-lea. Consoarta Regelui Ferdinand I şi Regină a României.
A fost supranumită de popor "Mama răniţilor", "Regina-soldat", pentru atitudinea ei de bravură din
timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte a lucrat direct pe front în
spitale de campanie sau a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate. În ceea ce o priveşte pe
Regina Maria ea a trăit 11 ani după soţul ei. Sunt cunoscute anumite infidelităţi conjugale ale
preafrumoasei englezoaice, ignorată de un soţ ce încă mai suferea după Elena Văcărescu şi ce se
întreţinea cu ţigănci focoase. Temperamentală Maria, Maria dupa ce nascuse doi copii şi Nando
(apelativul cu care ea îşi alinta soţul) se îmbolnăvi de febră tifoidă, se îndrăgosti de locotenentul
Zizi Cantacuzino din suita princiară. Aventura i-a fost cunoscută şi de Ferdinand , care de altfel îi
va tolera reginei toate idilele extraconjugale. Apoi a venit pasiunea pentru « prinţul alb » Barbu
Stirbey Administratorul general al Domeniilor Coroanei. Se presupune că acesta din urmă este
tatăl ultimilor doi copii (Ileana şi Mircea).
Mircea De notorietate publică a fost şi idila cu Joe Boyle,
Boyle
colonel canadian de la Crucea Roşie, care în 1917 luase locul primului favorit Barbu Stirbey. Stirbey
După o viaţă de adânci trăiri, şi bune şi rele, regina şi-a simţit inima sfărâmată la 18 iulie 1938 la
numai 63 de ani în prea-iubitul ei castel Pelişor.

19
Ceea ce este cert e că nu-l iertase niciodată pe fiul său mai mare, Carol al II-
lea care lepădase toate drepturile, prerogativele şi onorurile unui moştenitor
de Casa Regală şi se exilase în 1925 în străinătate, întorcându-se apoi în 1930
şi timp de 8 ani şi-a chinuit mama cu numeroase restricţii. Regele însă i-a
organizat mamei sale o înmormântare fastuoasă. Regina Maria a României
Mari,
Mari a avut o ultima dorinţă, trupul să-i fie înmormântat la mănăstirea
Curtea de Argeş, iar inima la reşedinţa de la Balcic. După dorinţa ei inima i-
a fost învelită în vată formolizată, aşezată într-o casetă de argint în greutate de
561 de grame (decorată cu 307 pietre preţioase) înfăşurată de proprii ei fii
(Carol şi Nicolae) în drapelele României şi Angliei şi depusă în Biserica
Ortodoxă Stella Maris, din grădina minunată a palatului de la Balcic, pe
litoralul Mării Negre, din Cadrilater. După ce Cadrilaterul a fost cedat
Bulgariei, inima a fost adusă de principesa Ileana la castelul Regal Bran, loc
ales în mare secret. Mai târziu directorul castelului a găsit inima ascunsă în
grilajul metalic de stâncă şi din 1970 caseta se află la Muzeul Naţional de
Istorie din Bucureşti. Oamenii din Bran au făcut numeroase apeluri ca inima
reginei să fie readusă la locul ei. Chiar şi acum după mai bine de o jumătate de
secol parfumul de violete, florile preferate ale reginei, bântuie castelul de la
Sinaia.
20
Întregul Testament la adresa: http://balciclove.topcities.com/istorie3.html

Fragmente din: Testamentul Reginei Maria


"Când veţi ceti aceste slove, eu voiu fi trecut pragul tăcerii veşnice"
Ţării mele şi Poporului meu,
Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii veşnice, care rămâne
pentru noi o mare taină. Şi totusi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să
te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului.
Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de
ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o noua naţionalitate m'am străduit să devin o bună
Româncă. La început n'a fost uşor. Eram străină, într'o ţară străină, singură între străini. Dar prea
puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină
trebuie s'o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră
prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea?
- cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.
Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de
mine vă veţi aminti deoarece v'am iubit cu toata puterea inimei mele şi dragostea mea a fost
puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.
Mi-a fost dat sa trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri.
Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat
flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.
Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a
fost drag; m'ai numit "Mama tuturor"
tuturor şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea
totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol.
21
…Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi
ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.
Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit
în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasa ţară pe care am văzut-o
întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu
mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.
Am credinţa că v'am priceput: n'am judecat, am iubit... Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul
meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie
cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece.
N'am nici o avuţie să vă las, ceia ce cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am
înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Daca toate cele frumoase îţi vor aminti
de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a
fost un crez. .... Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva
a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat
pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca
inima mea să fie adusă şi aşezată la "Stella Maris", biserica ce am clădit-o la marginea mării.
Cu trupul voi odihni la "Curtea de Argeş" lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc
ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi
atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul
potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul
frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima
mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dimpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram
în viaţă....
22
....Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde
aşa cum a fost a mea: iubiţi-i şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie.
Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai
presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea
suflare.
Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărasc prin acest testament ultimele mele
voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că
încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâiere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să
susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe.
Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în
favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii.
... Aş fi vrut să pot lăsa mult iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi
pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică
mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la
Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui razboiu
pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii
iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi
îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora
involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui.
Revoc orice testament anterior. Anexez la acest testament două scrisori care se vor deschide de
către copii mei îndată după moartea mea, înainte de înmormântare.
Acest testament a fost făcut scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka - Juvah, Balcic, astăzi
Joi 29 iunie 1933.
MARIA, REGINA ROMÂNIEI
23
Carol al II-lea al României (15.10.1893 – 04.04.1953) a fost
încoronat rege al României la 08.06.1930 şi a abdicat la 06.09.1940 în
favoarea fiului sau Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman,
nume pe care i l-a ales tatăl său Ferdinand şi a fost folosit de Carol după ce a
fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală Română (între 1925 - 1930).
Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale
Regina Maria.
Cunoscut mai mult pentru aventurile sale romantice decât pentru calităţile sale de conducător, Carol
s-a căsătorit pentru prima oară la Odesa, Ucraina la 31.08.1918, în contradicţie cu legea regală, cu
Ioana Maria Marie Valentina Lambrino, ("Zizi" Lambrino) (1898-1953), fiica unui general
român; au avut un singur fiu, Mircea Gregor Carol Lambrino, şi căsătoria a fost anulată prin
sentinţă a Tribunalului Ilfov în 1919. Mai târziu s-a căsătorit, la Atena, Grecia (10.03.1921) cu
Prinţesa Elena a Greciei şi Danemarcei, dar mariajul s-a prăbuşit la scurt timp prin aventura
regelui cu Elena Lupescu (cunoscută ca "Magda Lupescu", 1895-1977), fiică a lui Nicolas
Grünberg, un farmacist evreu, care a adoptat numele de Nicolae Lupescu. Elena Lupescu a fost
iniţial soţia ofiţerului de armată Ion Tâmpeanu. Ca rezultat al scandalului el a renunţat la tron în
decembrie 1925 în favoarea fiului său cu Elena, Mihai, care a devenit rege în iulie 1927. Carol şi
Elena au divorţat în 1928. El a avut de asemenea un fiu cu o necunoscută, Maria Martini. Pentru
toate aceste aventuri istoricii l-au supranumit regele playboy. Martorii oculari afirmă chiar că ar fi
avut o aventură cu o faimoasă prostituată, Foamea Neagră, din cartierul Crucea de Piatră. Piatră
Episodul este preluat de Petru dumitru în romanul: “Cronică de Familie”….
Familie
24
Întorcându-se pe neaşteptate în ţară la 06.06.1930, Carol a fost proclamat rege după două zile. În
următorul deceniu el a încercat să influenţeze cursul vieţii politice româneşti, în primul rând prin
manipularea partidelor Naţional Liberal şi Naţional Ţărănesc şi a unor grupări anti-semite şi apoi
din (ianuarie 1938) prin alegerea de către el a miniştrilor. La 10.02.1938 a desfiinţat partidele
politice, fapt consfinţit prin constituţia din 27.02.1938, ce asigura coroanei puterea supremă. Tot în
1938 a iniţiat o reformă administrativă de inspiraţie fascistă, prin care a împărţit teritoriul României
în zece ţinuturi. Doi
ani mai târziu, în anul 1940, forţat de presiunea sovieticilor, Germaniei, Bulgariei şi a Ungariei să
cedeze părţi din teritoriul Romaniei, a fost obligat să abdice prin administraţia pro-germană a
generalului Ion Antonescu,
Antonescu în favoarea fiului său Mihai,
Mihai stabilindu-se în final în Portugalia. El şi
Elena Lupescu s-au căsătorit în Rio de Janeiro, Brazilia, la 03.06.1947, transformând-o pe aceasta
în Prinţesa Elena de Hohenzollern. A plecat din ţară cu un tren încărcat cu obiecte din patrimoniul
Coroanei, tablouri de mari maeştri, ca Tizian, Rubens şi Rembrandt, sute de goblenuri, bijuterii,
armuri ce decorau pereţii palatelor regale de la Pelişor şi Peleş. Un grup de legionari, o echipă
specială au tras focuri de armă asupra trenului regal, fără să izbutească să-l oprească. În Portugalia a
valorificat toate aceste obiecte de artă devenind proprietarul unei averi fabuloase, pe care a cheltuit-
o în întregime ducând o viaţă de lux. A rămas în exil
pentru tot restul vieţii sale. Se pare că atât în timpul celui de-al doilea război mondial cât şi după
regele a avut unele încercări de a-şi recăpăta tronul, dar i-a lipsit complet vreo susţinere politică, atât
internă cât şi externă. Carol a murit în Portugalia la 04.04.1953, fiind îngropat la capela Regilor
Portugaliei din Estoril,
Estoril iar în 2003 rămăşiţele sale au revenit în România, fiind reînhumate la Curtea
de Argeş, în afara bisericii în care se odihnesc regii României. Regele Mihai n-a participat la
ceremonie, fiind reprezentat de Principesa Margareta şi Principele Radu.

25
Ioana Maria Valentina Lambrino,
Lambrino cunoscută ca Ioana "Zizi" Lambrino (n. 03.10.1898,
Roman, judeţul Neamţ, d. 27.03.1953 la Nuilly, Franţa) este fiica generalului român
Constantin Lambrino şi a Euphrosinei Alcaz. Alcaz A fost prima soţie a principelui Carol II, cu
care s-a căsătorit în secret la Odesa în 31.08.1918. Căsătoria a fost desfăcută de Tribunalul Ilfov
la 08.01.1919. Relaţia ei cu prinţul moştenitor a continuat însă, din ea rezultând copilul Mircea
Grigore Lambrino.
Carol, moştenitorul tronului, trăia o viaţă scandaloasă şi încălcând ordinea monarhică, s-a
căsătorit clandestin la Odessa, cu Ioana Zizi Lambrino.
Lambrino Tribunalul Ilfov a anulat însă
căsătoria, iar Ioana Lambrino a fost exilată împreuna cu fiul nelegitim al lui Carol.
Carol Principele
Carol a fost trimis de către tatăl său regele Ferdinand, într-o lungă călătorie în jurul lumii,
pentru "a o uita" pe Ioana Lambrino.
Lambrino În 1921, după căsătoria prinţului Carol cu prinţesa
Elena a Greciei, sub presiunea autorităţilor s-a stabilit în Franţa, într-o vilă cumpărată pentru ea
la Neuilly. A fost creditată de familia regală din Romania cu o rentă anuala de 110 000 franci
francezi. Câţiva ani mai târziu, după ce prinţul Carol a renunţat pentru a doua oară la tron - de
data aceasta pentru Elena Lupescu - Ioana Lambrino l-a acţionat în justiţie, însă fără succes.
În deceniul în care Carol al II-lea a fost rege, Serviciul Secret Român a ţinut-o sub o strânsă
supraveghere. După 23 august 1944 nu a mai prezentat nici un interes pentru structurile
informative din Romania.

26
Mircea Carol Lambrino, autointitulat Prinţul Carol de
România (n. 08.08.1920; d. 27.01.2006) a fost fiul cel mai mare
al Regelui Carol al II-lea al României din prima sa căsătorie
morganatică cu Zizi Lambrino. Mircea Carol a avut 3 căsnicii:
1) Cu Helene Nagavitzine (1944-1950), cu un fiu Paul Lambrino. (n.
13.08.1948 la Paris.
2) Jeanne Williams ( 1960-1977), cu un fiu Ion Nicholas George
Alexandru (n. 1961).
3) Antonia Colville (1984-2006).
Împreună cu cea de-a treia soţie a sa s-au stabilit în Parsons Green unde au
dus o viaţă liniştită.
Şi-a dedicat viaţa pentru a i se recunoaşte legitimitatea ca fiu al lui Carol al II-
lea. În 2003 justiţia i-a permis să îşi poarte numele de Hohenzollern.
Fratele său vitreg Regele Mihai aşteaptă rezultatul unui apel privitor la acest
verdict. Fiul lui Carol Lambrino, Paul Lambrino,
Lambrino a ridicat pretenţii la
moştenirea familiei regale de România.
27
Paul Filip Lambrino (n. 13 august 1948 în Paris), autointitulat
"Prinţul Paul de România",
România este fiul lui Mircea Grigore Carol
Lambrino (cunoscut drept Mircea Grigore Carol Hohenzollern în
UE),
UE fiul morganatic al Regelui Carol al II-lea de Romania cu Zizi
Lambrino. În urma a doua procese de paternitate în Portugalia şi
Franţa, câştigate de tatăl său, procese care, în afară de drepturile la
numele "Hohenzollern" şi de moştenire a averii Regelui Carol al II-
lea, nu i-au acordat acestuia vreun drept dinastic ori la titlu, numele
legal recunoscut in UE al lui Paul este Paul Hohenzollern.
Hohenzollern Mama lui
Paul este Helene Nagavitzine,
Nagavitzine prima soţie a lui Mircea Grigore
Carol.
Paul pretinde a fi adevăratul succesor la tronul României, deşi mariajul lui Zizi Lambrino cu Carol
a fost unul morganatic şi a fost anulat de către Curtea Supremă a României. Paul nu a fost
recunoscut print de către Casa Regală de România.
În 2000, a recunoscut republica şi a candidat la preşedinţia României, candidatură eşuată. A primit
doar 55,238 voturi (0.49%).
În 2005, Paul a declarat că unchiul său, Regele Mihai a fost responsabil pentru deportările şi
uciderea evreilor români din perioada celui de-al doilea război mondial şi a cerut ca acesta să fie
împuşcat ca şi criminal de război. Regele Mihai este un protector bine-cunoscut a evreilor în
perioada celui de-al doilea război mondial, iar mama acestuia, Regina mamă Elena este
considerată de către Yad Vashem drept o persoană deosebită pentru actele sale de curaj din timpul
războiului pentru salvarea evreilor. Acţiunea de arestare a generalului Antonescu,
Antonescu întreprinsă de
Regele Mihai a scurtat războiul cu şase luni şi a salvat viaţa a mii de evrei români.
28
s-a născut la 02.05.1896 la Atena, prinţesă de
Grecia şi Danemarca.
Elena a fost fata lui Constantin I, regele Greciei
şi a soţiei sale, Sofia de Prusia. La data de
10.03.1921 s-a căsătorit cu Carol al II-lea al
României şi la data de 25.10.1921s-a născut
Mihai al României.
Elena a murit la data de 28.11.1982 la Lusanne în
Elveţia.
În anul 1993 Statul Israel şi Institutul Yad Vashem i-au conferit post-mortem Titlul şi Medalia
“Dreapta Între Popoare”
Popoare pentru activitatea sa la salvarea evreilor prigoniţi în timpul regimului
Antonescian.

s-a născut la 25.10.1921, Sinaia, fiu al lui Regelui Carol


al II-lea şi al Prinţesei Elena şi nepot al Regelui
Ferdinand I. Datorită fugii lui Carol împreună cu
amanta sa de origine evreiască Elena “Magda” Lupescu şi
a renunţării sale la drepturile asupra tronului din
decembrie 1925, Mihai i-a succedat Regelui Ferdinand
la moartea acestuia în iulie 1927
29
Regele Mihai I al României (n. 25.10.1921, Sinaia), Prinţ de
Hohenzollern, este fiul Regelui Carol al II-lea. A fost suveran al
României între 20 iulie1927 – 08 iunie 1930, precum şi între 06
septembrie 1940 – 30 decembrie 1947. Stră-strănepot al Reginei
Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al Reginei Elisabeta
a II-a. Mihai e una dintre ultimele figuri publice ale celui De-al
Doilea Razboi Mondial în viaţă. Mihai a devenit pentru prima dată
rege după moartea bunicului său Ferdinand, în urma renunţării la
tron a lui Carol al II-lea din decembrie 1925. Detronat de tatăl său,
după doar trei ani de domnie sub Regenţă, a reprimit coroana un
deceniu mai târziu, după abdicarea forţată a lui Carol al II-lea,
domnind peste regimul pro-german al mareşalului Ion Antonescu.
Antonescu
Din 1941 este mareşal al României.
După colaborarea României cu Germania în Al Doilea Război Mondial şi după ce
forţele sovietice au intrat în România, Regele Mihai a organizat arestarea lui
Antonescu în 23 august 1944. S-a opus guvernelor pro-sovietice în perioada anilor
1945 - 1946. A fost obligat să abdice în 30.12.1947 şi s-a exilat în Versoix – Elvetia,
Elvetia
iar revenirea sa în România nu i s-a permis până în 1997.
30
O Regenţă a funcţionat datorită vârstei de 6 ani a lui Mihai,
dar în 1930 Carol al II-lea brusc s-a întors în ţară la invitaţia
unor politicieni nesatisfăcuţi de Regenţă, fiind proclamat
Rege de Parlament şi desemnându-l pe Mihai drept urmaş la
tron cu titlul de „Mare Voievod de Alba-Iulia”. În septembrie
1940 guvernul lui Ion Antonescu a organizat o lovitură de
stat, îndepărtându-l pe Carol şi proclamându-l pe Mihai, la 18
ani, Rege, fără vreun jurământ pe Constituţie şi fără votul de
aprobare al vreunui Parlament, iniţial suspendat, redeschis
abia mai târziu, în 1946. În schimb, Mihai a fost încoronat şi
uns Rege de către Patriarhul României Nicodim Munteanu,
Munteanu
în catedrala patriarhală din Bucureşti, chiar în ziua celei de-a
doua sale suiri pe tron, la 06.09.1940. Astfel, Mihai a domnit
a doua oară doar ca rege absolut,
absolut de drept divin,
divin nu şi
constituţional.
constituţional Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea
multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi şeful suprem al
Armatei şi de a desemna un prim-ministru cu puteri depline,
numit „Conducător”.
Regele Mihai I, în calitate de mareşal şi comandant suprem al
Armatei Române, a fost decorat prin Jurnalul Consiliului de
Miniştri din 08.11.1941 cu toate cele trei clase ale Ordinului
Antonescu cu Adolf Hitler "Mihai Viteazul",
Viteazul fiind singurul deţinător în această situaţie
31 alături de mareşalul Ion Antonescu.
În august 1944, pe măsură ce forţele
armate ale Uniunii Sovietice se apropiau
de frontiera de est a României, Mihai s-a
alăturat politicienilor favorabili Aliatilor, Adolf Hitler, Rudolf Hess, Joseph
Regele Mihai cu Ion Antonescu pe
frontul Basarabian
care îi includea pe comunişti. Goebbels, Ion Antonescu - Ianuarie
1941.
La 23.08.1944 Mihai a organizat o lovitură de stat contra lui Antonescu, pe care l-a arestat. În aceeaşi noapte, l-a
încredinţat pe Antonescu comuniştilor, care l-au predat sovieticilor la 01.09.1944. Într-o transmisie radiodifuzată
către naţiune şi armată, Mihai a proclamat loialitatea României faţă de Aliaţi, a acceptat un pretins armistiţiu oferit
de aceştia, a ordonat încetarea focului contra Aliaţilor şi a declarat război Germaniei. Acestea, însă, nu au
împiedicat o ocupaţie sovietică rapidă şi capturarea a circa 130.000 de soldaţi români, duşi ulterior în Uniunea
Sovietică, unde mulţi au pierit în lagăre de prizonieri. Armistiţiul cu Aliaţii s-a semnat abia după trei săptămâni, la
12.09.1944, "în termeni impuşi aproape în întregime de către URSS", aceasta îşi desfăşurase forţele armate pe
teritoriul României. În această situaţie, unii au considerat lovitura de stat drept o „predare” „necondiţionată” în faţa
sovieticilor şi a restului aliaţilor. Mihai a evitat soarta unui alt fost aliat german, Prinţul Kiril, Regentul Bulgariei,
executat de către sovietici în 1945, şi a fost, de asemenea, ultimul monarh din spatele Cotinei de Fier care să-şi
piardă tronul. Lovitura de stat se estimează că ar fi scurtat razboiul cu şase luni de zile, salvând sute de mii de vieţi
omeneşti, oferind Armatei Române posibilitatea de a elibera ţara de sub ocupaţia germană. La sfârşitul războiului,
Mihai a fost decorat cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad (Comandant Şef) de către preşedintele SUA
Harry S. Truman.
Truman Mihai a mai fost decorat şi cu Ordinul Sovietic Victoria cu diamante de către Iosif V. Stalin, Stalin
pentru curajul său personal dovedit în răsturnarea lui Antonescu şi a încetării războiului României contra Aliaţilor,
făcând posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin în România şi în Europa. Alţii văd în absenţa a unor invitaţii
pentru Mihai la majoritatea festivităţilor din Occident dedicate Zilei Victoriei celui de-al Doilea Război Mondial,
o condamnare tacită a loviturii sale de stat. Mihai nu a fost învitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de
vreun fost Aliat vestic; fiind invitat doar la serbările din Rusia şi la anumite comemorări din Cehia şi Slovacia.
32
Pe 6 martie 1945, presiunile Uniunii Sovietice l-au forţat pe Mihai să numească un guvern pro-sovietic dominat
de Partidul Comunist Român,Român prim ministru fiind numit Petru Groza. Groza Sub regimul comunist, Mihai a
funcţionat ca un simplu şef de stat fără autoritate. În iulie 1945, Stalin l-a decorat cu Ordinul Victoria pentru
curajul personal dovedit în răsturnarea lui Antonescu, pentru stoparea războiului contra Aliaţilor, cât şi în semn
de recunoştinţă pentru ordinul de încetare a focului emis de Rege în lovitura de stat, ordin care a grăbit avansul
Armatei Roşii.
Între august 1945 şi ianuarie 1946, prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală”, Mihai a încercat fără succes
să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza, Groza refuzând să-i semneze decretele. La presiuni sovietice,
britanice şi americane, Regele Mihai a renunţat în cele din urmă la opoziţia sa faţă de guvernul comunist,
încetând să-i mai ceară demisia.
Nu i-a amnistiat pe Ion Antonescu sau pe liderii opoziţiei, victime ale proceselor politice comuniste, deoarece,
afirmă unii, Constituţia îl împiedică de la a face acest lucru fără contrasemnătura ministrului comunist de justiţie.
Alte surse, precum memoriile mătuşii Regelui, Principesa Ileana de Habsburg, citându-l pe fostul membru în
biroul politic executiv al PCR, spion sovietic, ministru al apărării naţionale şi presupus amant al Ilenei, Emil
Bodnăraş,
Bodnăraş afirmă că, dacă Regele ar fi refuzat să semneze sentinţele la moarte ale deţinuţilor politici condamnaţi
pentru "crime de război", guvernul comunist i-ar fi susţinut decizia: „Păi, dacă Regele decide să nu semneze
sentinţa la moarte, vă promit că îi vom sprijini punctul de vedere.” Principesa Ileana se îndoia că Regele ar fi fost
de acord să semneze un document neconstituţional precum o sentinţă la moarte, emisă de tribunale politice
neconstituţionale: „Ştiţi prea bine că Regele nu va semna niciodată de bună voie un astfel de document
neconstituţional. Dacă o va face, vi-l va pune în braţe şi guvernul dumneavoastră va purta vina în faţa întregii
naţiuni. Cu siguranţă că nu vă doriţi acest handicap adiţional în acest moment!” Ultimul coleg de celulă al celei
mai proeminente victime comuniste, Iuliu Maniu,
Maniu liderul opoziţiei anti-comuniste şi preşedinte al PNŢ,
PNŢ partidul
câştigător în alegerile generale din 1946, fraudate de comunişti, a mărturisit procurorilor comunişti că Maniu l-ar
fi înjurat pe Mihai din spatele gratiilor închisorii politice în care a decedat, pentru că nu făcuse nimic în apărarea
ţărăniştilor, în ciuda multelor servicii aduse de aceştia monarhiei.
33
În noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II-a, ocazie cu
care a cunoscut-o pe Prinţesa Ana de Burbon-Parma, care urma să-i devină soţie. Regele Mihai
„nu a vrut să se întoarcă, dar personalităţi americane şi britanice [prezente la nunta regală] l-au
încurajat să o facă”, potrivit anumitor „cercuri regaliste româneşti” citate de Washington Post.
Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchil”,
Churchil care „se spune că l-ar fi sfătuit
pe Mihai că „mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos””. Potrivit propriei sale relatări,
Regele Mihai n-a avut astfel de intenţii de a nu reveni acasă. După întoarcerea sa în România,
Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. Comuniştii au anunţat abolirea monarhiei şi
instaurarea unei republici populare şi au transmis la radio înregistrarea proclamaţiei Regelui
despre propria sa abdicare. La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat peste o
săptămână mai târziu, de Principesele Elisabeta de Romania şi Ileana de Habsburg, care „au
colaborat atât de strâns cu ruşii, încât au devenit cunoscute drept „mătuşile roşii” ale Regelui”.
Unii monarhişti români, pentru care Mihai e rege doar de drept divin, nu şi constituţional,
deoarece nici n-a jurat pe Constituţie, nici n-a fost investit în funcţie de Parlament în a doua sa
domnie, consideră abdicarea sa din 1947 drept nulă, nulă argumentând că aceasta a fost un act pur
constituţional, nu religios, care nu îl poate decădea dintr-o poziţie în care a fost pus de către
Dumnezeu.
Dumnezeu Aceeaşi monarhişti susţin că, în calitate de rege absolut, neconstituţional, de drept
divin, Mihai reprezintă singur şi pe deplin Statul român şi ca atare, el poate dispune după cum
doreşte de proprietăţile Statului, inclusiv de tabourile Coroanei, care-i aparţin şi de al căror "furt" a
fost acuzat.

34
În iunie 1948 s-a căsătorit cu Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, care devine astfel Regina Ana a
României, fiind fiica principelui René de Burbon-Parma şi a principesei Margareta a Danemarcei. S-
a născut la 18.09.1923 la Paris. În 1939 şi-a insoţit familia în Spania, Portugalia, apoi în Statele
Unite. La New-York a urmat cursurile unei şcoli de artă si a lucrat în acelaşi timp ca vânzatoare într-
un magazin. Din 1943 până la sfârşitul războiului a participat, alături de Forţele Franceze Libere
(trupele sub comanda generalului de Gaulle),
Gaulle la campaniile din Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg si
Germania, primind "Crucea de război".
război S-a căsătorit la Atena cu Regele Mihai, cu care are cinci
fiice. Au trăit la început în Marea Britanie, ulterior s-au mutat în Elveţia. Autorităţile române
comuniste i-au retras cetăţenia română lui Mihai în 1948. El a fost un timp pilot comercial, pentru o
companie de echipament aerian.
În 1992, trei ani după Revoluţia Română din 1989 prin care a fost îndepărtat guvernul comunist,
noul guvern român i-a permis Regelui Mihai să revină în ţara sa pentru a celebra sărbătorile de
Paşte, fiind întâmpinat de populaţie cu o simpatie deosebită. În Bucureşti peste un milion de
persoane au ieşit în stradă pentru a îl vedea. Popularitatea Regelui a îngrijorat guvernul preşedintelui
Ion Iliescu,
Iliescu Regelui interzicându-se accesul în România pentru următorii cinci ani. În 1997, după
înfrângerea electorală a lui Iliescu de către preşedintele Emil Constantinescu,
Constantinescu România a acordat
înapoi Regelui Mihai cetăţenia română şi i-a permis din nou să îşi viziteze propria ţară. Actualmente
trăieşte în majoritatea timpului în Elveţia la Aubonne şi parţial în România, fie la castelul său de la
Săvârşin din judeţul Arad, fie la Palatul Elisabeta din Bucureşti, pus la dispoziţia sa printr-un vot al
Parlamentului României.
Castelul de la Săvârşin Castelul de la Săvârşin
35
1.- Principesa Margareta de Romania, Principesa Moştenitoare a
României, Prinţesă de Hohenzollern (n. la Lausanne: 26.03.1949) este cea
mai în vârstă fiică a lor. Este a 82-a pe linia succesorală a tronului
britanic. Regele Mihai a numit-o drept succesoare la şefia Casei Regale
de Romania în 1997. Nu are copii. Succesoarea sa la şefia Casei Regale
este sora ei, Principesa Elena de România. Potrivit ultimei Constituţii
regale din 1923, căreia Regele Mihai îi rămâne fidel şi care stabilea
succesiunea după legea salică*, Principesa Margareta şi surorile sale nu
pot succede la tronul României.
La 30 decembrie, 2007 Mihai a desemnat-o pe Principesa Margareta drept moştenitoare a tronului cu
titlurile de "Principesa Moştenitoare a României" şi de "Custode al Coroanei României". Cu aceeaşi
ocazie, Mihai a cerut Parlamentului ca, în cazul în care naţiunea româna şi Parlamentul României vor
considera potrivită restaurarea monarhiei, să renunţe la aplicarea legii salice* de succesiune.
S-a căsătorit pe 21septembrie 1996 la Lausanne cu Radu Duda, cunoscut din 1999 şi ca "Principe de
Hohenzollern-Veringen", care, începând de atunci, o reprezintă în public pe Principesă şi pe întreg
restul familiei regale de Hohenzollern cel mai adesea singur. În tinereţea ei la Universitatea din
Edinburgh, Margareta a avut o relaţie cu Gordon Brown,
Brown unul din liderii marcanţi ai Partidului
Laburist britanic,
britanic pe care nu a încetat să-l iubească, deşi l-a părăsit: "A fost o poveste de iubire
puternică. N-am încetat niciodată să-l iubesc, însă într-o zi nu mi s-a mai părut potrivită, era
politică, politică, politică, iar eu aveam nevoie de grijă".
* În conformitate cu art. 83 din Constituţia României din 1866, în lipsă de descendenţi în linie bărbătească ai regelui,
succesiunea tronului se va cuveni celui mai învârstă dintre fraţii săi sau coborâtorilor acestora. Pe această bază, la
36 18.05.1881, moştenitor al Coroanei României a devenit principele Ferdinand de Hohezollern, nepotul lui Carol I.
2.- Principesa Elena (născută la 15 noembrie 1950) este a doua fiică a Regelui Mihai şi Ana.
S-a născut la Lausanne, în Elveţia şi pe 20.07.1983 s-a căsătorit cu Dr. Leslie Medforth-Mills
(08.12.1942 – 02.02.2002) în cadrul unei ceremonii civile la Durham şi ulterior la Biserica
Ortodoxă Estică din Lausanne pe 24.09.1983. Cuplul are doi copii, Nicholas Michael de România
Medforth-Mills (n. pe 01.04.1985), viitor Principe al României de la 1 aprilie 2010 sau de la
moartea regelui Mihai, ce va surveni mai întâi, şi Elisabeta Karina de România (n. 04.01.1989), şi a
divorţat pe 28 noiembrie 1991.
Elena s-a recăsătorit pe 14.08.1998, la Peterlee, cu Alexander McAteer (n. 22.10.1964). Este a
doua pe linia succesiunii la şefia Casei Regale de România şi a 83-a pe linia succesiunii la tronul
britanic.
3.- Principesa Irina de România s-a născut pe 28 februarie 1953, la Lausanne, Elveţia. Este
fiica Regelui Mihai si Reginei Ana. Este a treia pe linia succesiunii la şefia Casei Regale Române şi
a 86-a pe linia succesiunii tronului britanic. A fost căsătorită cu John Kreuger,
Kreuger de care a divorţat.
Are doi copii: Michael de România Kreuger (n.1985) şi Angelica de România Kreuger (n. 1986).
4.-Principesa Sofia de România s-a născut laTatoi, Grecia în 1957 şi este cea de-a patra fiică
a Regelui Mihai şi a Reginei Ana. Sofia este a opta pe linia succesiuni la conducerea Casei Regale
de România. În 1998 s-a căsătorit cu Alain Biarneix (n. 1957). Au o fiică, Elisabeta-Maria
Biarneix (n. 1999).
5.- Principesa Maria de România este cea mai tânără şi cel de-al cincilea copil a Regelui
Mihai şi Regina Ana. S-a născut pe 13 iulie 1964 la Hellerup, Danemarca. La 16.09.1995 la NY
s-a căsătorit cu Casimir Mystkowski,
Mystkowski un polonez romano-catolic, în felul acesta pierzându-şi locul
pe linia de succesiune la tronul britanic. Au divorţat în decembrie 2003.

37
Elena "Magda" Lupescu (n. 1896 la Iaşi - d. 1976,
Estoril în Portugalia), amanta şi apoi soţia regelui Carol
al II-lea.
Alte surse afirmă că s-ar fi născut în 1902. Fiica lui
Nicolae (Nuhăm) Grümberg (născut evreu, dar botezat
creştin mai tărziu) şi a Elizei Falk.
Falk
În timpul primului război mondial, a fost căsătorită cu un locotenent de vânători de munte, Ion
Tâmpeanu de care a divorţat la scurt timp. În 1922 a devenit amanta prinţului Carol, devenit în
1930, Regele Carol al II-lea. După abdicarea acestuia, din 09.1940, l-a urmat în exil, în Mexic şi
Portugalia. Există suspiciunea că E.Lupescu a fost agentă a spionajului sovietic. În lipsa accesului
la arhivele moscovite acest fapt nu a putut fi dovedit. În 1947 s-a căsătorit cu fostul suveran la
Biserica Ortodoxă Română din Paris, provocând protestele ţăraniştilor emigraţi în Franţa. Având
în vedere "legenda" că regele Carol al II-lea a fost exilat din ţară la bordul unui tren personal,
compus de 12 vagoane (singurii călători au fost el şi amanta sa şi conductorul trenului), încărcat
cu valori inestimabile, despre care s-a zis că ar fi bunuri din patrimoniul naţional al României
(alegaţie nedovedită), care ulterior s-au "pulverizat în neant" şi că Elena Lupescu a supravieţuit lui
Carol încă 23 de ani, devenind moştenitoarea de facto a imensei averi (formată din opere de artă
ale maeştrilor renascentişti italieni, germani, flamanzi şi spanioli, giuvaeruri, aur, diamante, bonuri
de tezaur, acte de transfer ale banilor din banci româneşti spre bănci străine, etc,) pe care o
căraseră cu acel tren, nu este deloc de mirare că atât istoriografia interbelică, cea comunistă, cât şi
cea de după 1989 nu i-au făcut deloc portrete prea favorabile.
38 http://ro.wikipedia.org/wiki/Elena_Lupescu
1.- http://ro.wikipedia.org/wiki/Hohenzollern-Sigmaringen
2.- http://ro.wikipedia.org/wiki/Casa_regal%C4%83_de_Rom%C3%A2nia
3.- http://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_I_al_Rom%C3%A2niei
4.- http://balciclove.topcities.com/istorie3.html
5.-
http://www.referatele.com/referate/istorie/online17/Viata-scandaloasa-a-Regelui

39