Revoluția din Octombrie (25 octombrie/7 noiembrie 1917) - parte din

Revoluția Rusă din 1917 – 1923

Evenimentul istoric cunoscut ca Revoluția din Octombrie sau Revoluția
bolșevică, a fost lovitura de stat prin care bolșevicii au preluat puterea cu
forța de la guvernul lui Kerenski, și care a inaugurat a doua fază a Revoluției
Ruse din 1917. Lovitura de stat a fost organizată de bolșevici sub conducerea
lui Vladimir Ilici Lenin și este considerată a fi prima revoluție comunistă
din secolul al XX-lea (deși, strict cronologic vorbind, este a doua, ea având
loc după revoluția bolșevică reușită de la Tallin, prin care bolșevicii estoni
conduși de Jaan Anvelt capturează puterea cu două zile înaintea revoluției
bolșevicilor ruși la Petrograd, social-democrații radicali estonieni pierzând-
o mai târziu, datorită invaziei armatelor kaiserului), revoluție bazată pe
ideile lui Karl Marx. Cele mai importante activități revoluționare au fost
controlate de Comitetul Militar Revoluționar al Sovietului din Petrograd.
Inițial, evenimentul era numit Revolta din octombrie sau Revolta de pe 25, așa
cum apare în prima ediție a operelor complete ale lui Lenin. Proeminența
evenimentului a fost scoasă în evidență mai târziu.
Numele oficial al evenimentului în Uniunea Sovietică, începând cu a zecea
aniversare din 1927, a fost Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. Azi,
denumirea de Revoluția din Octombrie este folosită în mod curent, deși
istoriografia rusă modernă contestă caracterul de revoluție populară a
loviturii de stat, iar expresia Marea Revoluție Socialistă din Octombrie
(M.R.S.O.) este folosită de partidele comuniste și troțkiste, bunăoară de
comuniștii ruși.
 Revoluția din Octombrie în Nijni Novgorod  – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 
Cauze
Revoluția bolșevică are drept cauză proximă măsurile represive ale
guvernului provizoriu: închiderea ziarelor partidului ca și decizia
guvernului de a trimite garnizoanele capitalei pe front.
O altă cauză proximă este refuzul obstinat al socialiștilor din Dumă de a lua
puterea și forma un guvern socialist pur, așa cum cerea populația.
O cauză fundamentală a revoluției bolșevice este refuzul guvernelor
provizorii de a încheia pacea (care a fost prima cerere afișată pe pancartele
revoluției din februarie), asta cu atât mai mult după eșecul total al ofensivei
din 16 iunie[ ordonată de guvernul provizoriu (și care s-a soldat cu aproape
jumătate de milion de soldați ruși omorâți fără nici un câștig) și a
concentra eforturile administrative pentru corijarea gravelor dezechilibre
sociale. (țăranii, care reprezentau majoritatea absolută a populației voiau
reformă agrară cu împroprietărire, în timp ce muncitorii orașelor, și ei
țărani la origine, voiau schimbarea relațiilor umilitoare dintre patronat și
forța de muncă)
Guvernul revoluționar a alunecat gradual, dimpotrivă, dinspre poziții pro-
reformă, înspre măsuri autoritare și nedemocratice.

Revoluția din Februarie (23 februarie 1917) în Sankt Petersburg  – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 
Desfășurare
Insurecția bolșevică survine pe fondul deteriorării complete a popularității
Guvernului provizoriu condus de Kerensky și a unei situații de criză
profundă, atât pe front, cât și în întreaga societate și economie, fapt care a
repolarizat societatea pe vechea linie de fractură dintre clase. Ea este, de
asemenea, o reacție la provocările unui guvern nefuncțional și regim
muribund.
Aleksandr Fiodorovici Kerenski (n. 22 aprilie/4 mai 1881, Ulianovsk, Imperiul Rus – d. 11 iunie 1970, New York,
SUA a fost al doilea prim-ministru al Guvernului provizoriu rus, chiar înainte ca bolşevicii lui Lenin să
cucerească puterea  -  cititi mai mult pe  ro.wikipedia.org

Unii istorici văd înlocuirea Guvernului provizoriu al lui Kerensky cu

guvernul bolșevic al lui Lenin mai mult ca o prăbușire a primului, decât ca
un rezultat al acțiunii celui de-al doilea. Fapt istoric este totuși că Lenin a
impus, în 10 octombrie, Comitetului Central al partidului, reunit într-o
formă incompletă (12 membrii din 21), planul unei insurecții armate, fără a
preciza însă o dată precisă la care aceasta urma să aibă loc.
Din cei 12 membri ai C.C. prezenți, zece au votat pentru propunerea lui
Lenin și doi împotriva ei (Kámeniev și Zinoviev), fapt care face ca decizia să
fi fost adoptată de o minoritate a plenului. Unii istorici consideră de aceea
mișcarea ca o lovitură leninistă în Comitetul Central al Partidul bolșevic,
care a precedat lovitura de stat propriu-zisă.
În presa bolșevică au avut loc după 10 octombrie confruntări epistolare
între Lenin și ceilalți membri marcanți ai conducerii partidului care nu
erau de acord cu declanșarea unei acțiuni de capturare a puterii înaintea
desfășurării Congresului Sovietelor (programat pentru 20 octombrie și
amânat, apoi, de menșevici și eseriști (socialist-revoluționari) pentru 25
octombrie), fapt care face cu greu un “puci” neașteptat din ceea ce a fost, de
fapt, reacția defensivă a bolșevicilor la măsurile antidemocratice și
provocatoare ale guvernului Kerensky din 24 și 25 octombrie.

Vladimir Ilici Lenin, numele de familie originar: Ulianov, (n. 10 aprilie 1870 (S.N. 22 aprilie) – d. 21 ianuarie
1924) a fost un revoluționar rus care a condus partidul bolșevic, primul premier al Uniunii Sovietice și fondatorul
ideologiei cunoscute sub numele de leninism (Lenin in July 1920. Photo by Pavel Zhukov)  -  cititi mai mult
pe ro.wikipedia.org

Lovindu-se de indecizia și reticența liderilor partidului de a pune rapid în

aplicare acțiunea de capturare a puterii pe cale armată, Lenin a sperat
că Congresul Regional Nordic al Sovietelor va declanșa o invazie militară
baltică (estonienii și finlandezii au fost, tradițional, cei mai radicali membri
ai partidului bolșevic și ai mișcării revoluționare, au format gărzile de corp
ale lui Lenin și au fost lideri importanți ai CEKA și ai Armatei Roșii, Lenin
găsindu-și adăpost în Finlanda după puciul eșuat din iulie, iar Sovietul din
Riga a fost primul soviet din Rusia dominat de bolșevici), dar a fost
dezamăgit când o dată în plus rezoluția moderată a lui Kameniev, care
recomanda lăsarea deciziei finale în seama Congresului Sovietelor Întregii-
Rusiei, ce urma să se reunească, inițial, pe 20 octombrie, a fost adoptată.
Liderii partidului simțeau că membrii de rând erau încă temători ca
urmare a represiunii suferite după revolta eșuată din iulie, iar populația
proletară în general era blazată și epuizată, în ciuda nemulțumirii
generalizate și a sentimentului că situația nu mai putea dura prea mult.
În 16 octombrie chiar, reprezentanții Comitetului Militar
Revoluționar (organism bolșevic înarmat), ca și membrii Sovietului
Petrogradului (dominat și el de bolșevici), comitetele de fabrică și
sindicatele participante, toți au avertizat contra riscurilor unei revolte care
să aibă loc înaintea Congresului Sovietelor (Întregii Rusii).

Revoluția din Octombrie (25 octombrie s.v. / 7 noiembrie s.n 1917) – Marinari revoluționari – foto preluat de
pe ro.wikipedia.org

Este relativ neclar motivul pentru care Lenin a insistat pe declanșarea unei
insurecții armate înainte de deschiderea Congresului Sovietelor, în ciuda
opoziției altor membri marcanți ai partidului. Deși atât socialist-
revoluționarii și menșevicii, pe de-o parte, cât și bolșevicii înșiși, pe de altă
parte, știau foarte bine că partidul lui Lenin va ieși triumfător la Congresul
Sovietelor (popularitatea partidului bolșevic crescuse ca urmare a atitudinii
consecvente în privința opririi războiului, din 31 august ei având
majoritatea în Sovietul Petrogradului și obținând în alegerile din august și
septembrie rezultate excelente (33%, 51%) în Duma orașelor Petrograd și
Moscova), Lenin, un individ cu o psihologie extrem de autoritară, e posibil
să nu fi fost mulțumit cu perspectiva unei guvernări în care va fi totuși
obligat să împartă puterea, fie asta și de manieră simbolică, cu alte forțe
politice.
Pe de altă parte, rămâne o posibilitate și faptul că, rupt fiind de realitățile
Petrogradului, din cauza refugierii lui în Finlanda după eșecul din iulie,
acesta chiar credea sincer în amenințarea unei contra-revoluții organizată
de Kerenski, mai ales că presa vehicula zvonuri despre intenția guvernului
de a evacua capitala la începutul lui octombrie.
De altfel, arhivele confirmă faptul ca fostul șef al guvernului provizoriu
(Lvov) intenționase chiar și mai înainte să mute capitala la Moscova pentru
a scăpa de prezența în capitală a soldaților care participaseră la revoluție.
Kerensky însuși, ca și alți membri ai guvernului său, intenționa, așa cum
făcuse și în iunie, să folosească războiul drept instrument de blocare a
presiunii maselor în sensul unei revoluții sociale.
După 20 noiembrie 1917, Kerensky anunță intenția de a deplasa
majoritatea unităților militare staționate în capitală pe linia frontului, acest
fapt dând credibilitate acuzei bolșevice conform căreia guvernul pregătea
un complot antirevoluționar. Însăși ipoteza bolșevică că guvernul
intenționează să abandoneze capitala în mâinile dușmanului, a căpătat
credibilitate din momentul în care presa a relatat despre îndemnurile lui
Rodzianko, adresate primului ministru, de a abandona capitala pentru a
închide astfel Congresul Sovietelor.
 Revoluția din Octombrie (25 octombrie s.v. / 7 noiembrie s.n 1917) – A detachment of the Red Guard in a
captured armored car The car is Austin 2nd series  – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 22 octombrie (după calendarul iulian) „Comitetul Revoluționar Militar”

condus de Lev Davidovici Troțki a preluat comanda garnizoanei din orașul
Petrograd, care atunci era capitala Rusiei, oraș azi numit în rusă Sankt-
Peterburg și în românește Sankt Petersburg.
Temându-se de presiunea crescândă din partea maselor în sensul acordării
puterii Sovietelor (și, astfel, de o creștere a influenței bolșevicilor, care
dominau deja sovietele în capitală, Moscova și marile orașe), Kerensky
decide să-i confrunte în modul cel mai direct pe bolșevici, închizându-le în
24 octombrie 1917 ziarele, reacția ulterioară a acestora din urmă fiind una
pur defensivă.
Lev Davidovici Troțki (n. 26 octombrie/7 noiembrie 1879, Bereslavka, Ucraina – d. 21 august 1940, Coyoacán,
Mexic), născut Léiba sau Leib Bronștéin, a fost un revoluționar bolșevic și intelectual marxist rus născut într-o
familie de evrei așkenazi din Ucraina. El a fost un politician influent la începuturile existenței Uniunii Sovietice,
mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator și prim comandant al Armatei
Roșii și Comisar al poporului pentru apărare. A fost de asemenea membru fondator al Politburo-ului. În urma
luptei pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troțki a fost exclus din Partidul Comunist și
deportat din Uniunea Sovietică. A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic. Ideile lui Troțki
formează bazele teoriei comuniste cunoscute sub numele de troțkism - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org –
(Photograph of Trotsky in 1929) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

La 25 octombrie 1917 (după calendarul iulian încă în uz la acea vreme în

Rusia, sau 7 noiembrie după calendarul gregorian) grupări militare
conduse de liderul bolșevic Vladimir Ilici Lenin au înlăturat de la putere
guvernul provizoriu al lui Alexandr Kerenski aproape fără vărsare de
sânge. Gărzile Roșii conduse de bolșevici au preluat controlul principalelor
puncte din capitală întâmpinând o slabă opoziție.
În noaptea de 24-25 octombrie/6-7 noiembrie 1917 a fost ocupat Palatul de
Iarnă, reședința țarilor Rusiei. Acțiunea, condusă de Vladimir Antonov-
Ovseenko, a întâmpinat o rezistență minimă, majoritatea locuitorilor
orașului Petrograd aflând de evenimente abia a doua zi, din ziar. Palatul
era apărat de cazaci, „batalionul de femei” și de cadeți (elevi ai unei școli
militare). Ziua de 7 noiembrie a devenit data oficială la care se sărbătorește
revoluția.
Istoria oficială din Uniunea Sovietică a descris evenimentele ca mult mai
dramatice decât au fost în realitate. Filmele sovietice create sub controlul
propagandei oficiale arătau o uriașă năvală populară asupra Palatului de
Iarnă precum și lupte crâncene. În realitate, insurgenții bolșevici au
întâmpinat o rezistență redusă, astfel încât au putut pur și simplu să intre
la pas prin poarta clădirii și să o ia în stăpânire.
După ocuparea sediului guvernului (Palatul de Iarnă), ordinea și
organizarea detașamentelor de soldați și muncitori înarmați ai bolșevicilor,
câtă a fost ea la început, s-a volatilizat brusc și durabil (mai multe zile și
chiar săptămâni!), atunci când în pivnițele clădirii a fost descoperită una
dintre cele mai vaste rezerve de vechi vinuri de marcă și băuturi alcoolice
care exista în lume la acel moment, și care aparținuseră și erau pentru uzul
fostului țar.
Așa cum se întâmplă adesea în siajul unor rebeliuni reușite, beția
generalizată în oraș a degenerat rapid în jaf, distrugeri, violuri și crimă,
liderii bolșevici nefiind în stare să readucă ordinea nici măcar cu
mitraliera, plutonul de execuție sau celula de pușcărie (pușcăriile, de altfel,
s-au umplut complet cu mult timp înainte de a fi epuizat masa de
recalcitranți).

Palatul de iarnă din Sankt Petersburg, Rusia a fost construit între 1754 și 1762 ca reședință de iarnă a țarilor
ruși. A fost proiectat de Bartolomeo Rastrelli, în stil baroc, este colorat în verde și alb, are 1.786 de uși și 1.945
de ferestre. A fost reconstruit de împărăteasa Elisabeta a Rusiei - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 
Consecințe
Al doilea congres al Sovietelor a avut loc în același timp. Din cei 649 de
delegați, 390 erau bolșevici și cam o sută dintre socialiști-revoluționari (cei
de stânga) sprijineau, de asemenea, răsturnarea guvernului lui Kerenski,
dar pe căi legale. Când a fost anunțată căderea Palatului de Iarnă în mâinile
bolșevicilor, Congresul a adoptat un decret pentru transferarea puterii
către Sovietul Deputaților Muncitorilor, Soldaților și Țăranilor, vot pe care
bolșevicii l-au interpretat ca ratificând revoluția.
Transferul de putere nu s-a făcut fără fricțiuni. Mulți socialiști-
revoluționari au considerat că Lenin și bolșevicii au pus mâna pe putere în
mod ilegal și de aceea au părăsit încăperea înainte ca rezoluția să fie
adoptată. În timp ce ieșeau au fost batjocoriți de Lev Troțki care le-a
strigat: “da, ieșiți, mergeți, plecați, intrați în lada de gunoi a societății“.
În ziua următoare, Congresul a ales Sovietul Comisarilor
Poporului (Sovnarkom) ca bază a noului guvern, (până la
convocarea Adunării Constituționale), și a emis două decrete
importante: Decretul asupra păcii și Decretul asupra pământului.

Revoluția din Octombrie (25 octombrie s.v. / 7 noiembrie s.n 1917) – Centrul Moscovei după luptele de stradă,
1917  – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Decretul asupra pământului ratifica acțiunile țăranilor care, de-a lungul și de-

a latul Rusiei, confiscau moșiile aristocraților și ale chiaburilor și le
împărțeau între ei. Bolșevicii se descriau ca fiind o alianță a muncitorilor și
țăranilor și au nemurit această uniune cu însemnul secerii și ciocanului în
stema și pe steagul URSS.
Decretul asupra păcii proclama sfârșitul războiului și a fost baza care a
permis guvernului lui Lenin să ceară pacea separată (22 decembrie 1917) și
să semneze Pacea de la Brest-Litovsk (3 martie 1918).
Alegerile pentru Adunarea Constituțională, prevăzute încă de guvernul
provizoriu Kerenski, au avut totuși loc în noiembrie 1917. În istoria Rusiei
au fost primele alegeri ceva mai libere, și ultimele, până în 1991. Au fost
câștigate de socialiștii revoluționari obținând 380 de locuri. Bolșevicii au
obținut numai 168, pierzând clar alegerile.
La alegeri au luat parte 14.700.000 de alegători. Bolșevicii nu au vrut să
respecte rezultatul alegerilor și pe 5/18 ianuarie 1918 sub conducerea lui
Lenin au dizolvat cu forța Adunarea Constituțională. Acest act a fost una din
scânteile care au condus, ulterior, la lungul război civil dintre bolșevici și
adversarii lor socialiști, menșevici și țariști (rușii albi).
O încercare de cucerire a Moscovei, făcută o lună mai târziu, a întâmpinat o
rezistență mai importantă, bolșevicii nereușind să aibă controlul total
asupra orașului decât în martie 1918. O coaliție de grupări antibolșevice au
încercat să răstoarne noul guvern al lui Lenin, declanșându-se Războiul
Civil Rus (1918 – 1920).
Succesul bolșevicilor a dus la deturnarea idealurilor revoluției din februarie
și a transformat caracterul socialist-liberal al Revoluției din Februarie în
unul comunist, a transformat speranța pentru o republică democrată într-o
dictatură monopartită. A pus bazele Uniunii Sovietice proclamate în 1922,
care a durat până la autodizolvarea sa din 1991.
Statele Unite ale Americii nu au recunoscut noul guvern rus până la
sfârșitul deceniului al patrulea. SUA au trimis 10.000 de militari care să
ajute invazia japoneză la Vladivostok, în timp ce alte trupe intervenționiste,
britanice și franceze, au fost debarcate în porturile de la Marea Neagră.
 Capturarea Vladivostokului de forțele aliate în 1918  – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 
Articol preluat de pe ro.wikipedia.org