Sunteți pe pagina 1din 9

REGELE MIHAI

Nici o altă persoană nu


simbolizează mai bine tragedia
românilor din ultima jumătate de
secol, decât Regele Mihai.

El s-a născut să devină un


mare rege.

“Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi


fără memorie. Cinismul şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa”,
este unul dintre mesajele pe care Regele Mihai a dorit să îl
transmită românilor.

Mihai s-a născut la Sinaia, fiind fiul principelui 


Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și al prințesei Elena a
Greciei.
Din partea tatălui este nepot al regelui Ferdinand I și al reginei Maria, iar din partea mamei
nepot al regelui Constantin al Greciei. Astfel, Mihai al României este descendentul celor mai
importante familii regale și imperiale ale Europei, printre ele numărându-se familiile regale
britanică, rusă și habsburgică, strămoși direcți ai săi fiind țarii Nicolae I și 
Alexandru al II-lea al Rusiei, regina Victoria a Marii Britanii, împărați habsburgi, regi ai
Prusiei, Portugaliei șamd.
Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii atât pe filieră maternă, cât și paternă.
Este văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Naşterea unui nou principe a fost vestit în toată ţara prin salve de tun.
Acest eveniment asigura întărirea dinastiei şi implicit a instituţiei
monarhice. Iată cum anunţa regele Ferdinand venirea pe lume a lui Mihai:
" Ferdinand I prin graţia lui Dumnezeu şi voinţă Naţională Rege al
României. La toţi de faţă şi viitori sănătate! Astăzi Pronia Cerească a
hărăzit Dinastiei un nou vlăstar. Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare
Elena a României a dat naştere unui fiu care a primit numele de Mihai.
  Sunt încredinţat că întreg poporul român care atât în clipele de
bucurie ca şi în cele de griji a fost întotdeauna sprijinul tronului
şi Dinastiei va sărbători cu însufleţire fericitul eveniment împreună cu
mine şi Familia mea. Dragostei poporului meu prea iubit încredinţez pe
principele nou născut.
  Dat la Palatul Regal în ziua de 26 octombrie 1921.
Regele Carol al II-lea alături de fiul său Mihai
Ilustratia cu momentul in care
Mihai alături de tatăl său, Regele Carol al II-lea, şi Regina
Regele Mihai primeste onoruri la
mama, Elena a Greciei, 26 octombrie 1932
varsta de 5 ani, avand-o alaturi pe
Regina mama, Elena a Greciei.

A fost suveran al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6
septembrie 1940 - 30 decembrie 1947. Singurul şef de stat în viaţă din perioada celui de-al
doilea Război Mondial, a devenit pentru prima dată rege după moartea bunicului său,
Ferdinand, şi în urma renunţării la tron a lui Carol al II-lea (decembrie 1925). A fost detronat
de tatăl său, după doar trei ani; a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea lui
Carol al II-lea.
Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de
la naștere titlurile de principe al României și principe de
Hohenzollern-Sigmaringen  (la care a renunțat mai târziu).

Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în


1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât
tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese
în străinătate. 
Minor fiind, atribuțiile regale erau
îndeplinite de o regență, care nu s-a ridicat la
nivelul problemelor vieții politice,
întoarcerea inopinată și ilegală din iunie
1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență. 

După venirea pe tron a regelui Carol al II-lea, în iunie 1930 şi după plecarea reginei-
mamă în exil, Mihai a rămas în grija tatălui.
În adolescenţă, Principele Moştenitor a urmat cursuri de sport
şi a început pregătirea militară. La vârsta de şaisprezece ani a
devenit sublocotenent în armata română.

Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat


ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. Următorul
deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care
putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o
vizita la Florența.
Privat de o veritabilă afecțiune familială,
principele Mihai a beneficiat în schimb de o
educație aleasă.
Regele Carol II şi fiul său Mihai, la campionatul
militar de schi de la Predeal, 4 februarie 1932 Mihai împreună cu bunica sa, Regina Maria
Interesting, right?
This is just a sneak preview of the full presentation. We hope you like it! To see the
rest of it, just click here to view it in full on PowerShow.com. Then, if you’d like, you
can also log in to PowerShow.com to download the entire presentation for free.

S-ar putea să vă placă și