Apa în fotosinteză[modificare 

| modificare sursă]
Fără apă, viața plantelor, ca de altfel a tuturor viețuitoarelor pe Terra, este imposibilă. După cum
se știe, globul pământesc este aprovizionat cu apă în mod inegal. Cele mai puține precipitații,
inegal distribuite în cursul anului, cad în deșerturi. Deșerturile se găsesc pe aproape toate
continentele, ocupând suprafețe mai mari sau mai mici, populate cu o floră și o faună specifică.
Toate procesele metabolice depind de cantitatea de apă din țesuturi. Un deficit de apă în
țesuturile asimilatoare influențează direct procesul fotosintezei atât în faza de lumină, cât și în
faza de întuneric, provocând inhibarea acestuia. Deoarece principalul rezultat al pierderilor
turgescenței îl constituie închiderea stomatelor, schimbul de gaze care are loc în fotosinteză,
respirație și fotorespirație, este mult îngreunat. Totuși, și alți factori nonstomatici intervin în
reducerea fotosintezei sub influența deficitului și stresului de apă.

Adaptări ale organismelor[modificare | modificare sursă]

Deși speciile de plante care cresc în ținuturile aride aparțin mai multor familii botanice, ele capătă
mai mult sau mai puțin același aspect. Astfel datorită apei insuficiente, o parte din plantele din
deșerturi și-au pierdut frunzele, care s-au transformat în spini pentru a împiedica transpirația,
asimilația clorofiliană fiind preluată de către tulpinile verzi ce au clorofilă. Tulpinile verzi,
asimilatoare, pot fi sferice, lățite ca niște frunze sau cilindrice și ramificate ca niște candelabre.
Deși suculente, conținând o mare cantitate de apă acumulată de țesutul acvifer, animalele nu se
pot atinge de ele datorită spinilor puternici ce constituie o bună armă de apărare. Și acești spini
nu sunt altceva decât frunzele reduse la nervura principală.Aceste forme de adaptare se întilnesc
mai ales la plantele de deșert, cele din familia Cactaceae numite simplu – cactuși și care sunt
caracteristice (cu unele excepții) deșertului Mexican. Dacă nu chiar toate speciile de plante care
trăiesc în locuri secetoase au imitat, mai mult sau mai puțin, forma cactusului, în schimb toate au
păstrat caracteristicile de bază: stomatele sunt deschise numai noaptea, cuticula frunzelor este
groasă și impermeabilă, plasma celulară se păstrează întotdeauna, indiferent de temperatură, în
stare hidratată.
Unele alge produc în anumite condiții hidrogen în loc de oxigen.

Reacții[modificare | modificare sursă]
Reacții fotochimice[modificare | modificare sursă]
În stadiul dependent de lumină (reacția la lumină), clorofila absoarbe energia luminoasă, care
stimulează unii electroni din moleculele de pigment, transferându-i pe straturi cu niveluri mai
ridicate de energie. Aceștia părăsesc clorofila și trec printr-o serie de molecule, formând NADPH
(o enzimă) și molecule ATP care stochează energia. Oxigenul rezultat în urma reacțiilor chimice
este eliberat în atmosferă prin porii frunzelor.

Reacții nefotochimice (de întuneric)[modificare | modificare sursă]

Ciclul Calvin (descoperit de Melvin Calvin) reprezintă o serie de reacții biochimice, care au loc în
stroma organismelor fotosintetice, în timpul fazei de întuneric. În cadrul acestui proces, energia
cinetică a fotonilor este transformată în energie chimică de legătură. NADPH și ATP sunt
compușii care conduc la cel de al doilea stadiu al fotosintezei (sau ciclul Calvin). În acest stadiu,
glucoza este produsă folosindu-se dioxid de carbon din atmosferă.

Aspectul energetic al fotosintezei[modificare | modificare sursă]

Au trebuit să treacă încă 44 ani pentru ca aspectul energetic al fotosintezei să fie cunoscut.
Meritul revine medicului și fizicianului german Robert Mayer, care a aplicat legea conservării
energiei la viețuitoare. Astfel, în 1845 el a publicat lucrarea "Mișcarea organică în relație cu
metabolismul", în care a explicat clar transformarea energiei în procesul fotosintezei. În timpul
efectuării fotosintezei, plantele înmagazinează energia luminii solare sub formă de energie
chimică. Plantele nu creează energie, ci numai o transformă pe cea primită de la soare. În plus,
Mayer afirmă că viața animalelor este dependentă de această proprietate unică a plantelor verzi.
Astfel energia consumată de animale în timpul vieții provine din radiațiile solare. Acest fapt
stabilește ferm procesul de fotosinteză ca fiind unul dintre fenomenele cele mai importante din
lumea viețuitoarelor. Ecuația generală a fotosintezei putea fi scrisă atunci:
6 CO2  + 6 H2O + lumină solară → C6H12O6  + 6 O2

Dioxid de carbon + Apă + Energie luminoasă → Glucoză + Oxigen

Fotosinteza are loc în cloroplaste și în zona citoplasmei care le înconjoară. La nivelul

cloroplastelor alături de clorofila a, pigment activ în reacțiile fotochimice, se mai găsesc
și alți pigmenți, cu rol de pigmenți accesori:

 Clorofilă b, clorofilă c
 Carotenoizi
 Flavonoide
 Pigmenți ficobilinici = ficobiliproteine
Mecanismul clorofilei se pare că include 3 procese principale:

 Fotofosforilarea
 Fotoliza apei
 Fixarea și transformarea CO2 în glucide
Fotosinteza din perspectiva
termodinamică[modificare | modificare sursă]
Prin fotosinteză plantele transformă apa și dioxidul de carbon în molecule mari ca
glucoză, celuloză etc. Formarea acestor substanțe este endotermă și însoțită de
creșterea ordinii în sistem, datorită trecerii moleculelor simple la molecule complexe.
Sunt astfel de reacții probabile din punct ce vedere termodinamic? De exemplu formarea
glucozei:
6 CO2 +6 H2O → C6H12O6 +6 O2
sau simplificata cu 6 se obține:
CO2+H2O →CH2O+ O2
Consumul unui mol de CO2 și formarea unui mol de O2 necesită ΔH=470 kJ/mol-1; cum
ΔG este de 505 kJ* mol-1, se calculează ΔS=-117, 4 j*K-1. 
Conform valorilor entalpiei libere reacția ar fi imposibilă, deși se știe că are loc în natură.
Explicația rezultă din faptul ca reacția are loc în prezența radiației solare. Dar în bilanțul
energetic trebuie să se țină seama de creșterea mare de entropie in timpul
absorbției fotonilor de catre plante, aceasta compensează diminuarea dezordinii din
timpul reacției. Pe ansamblu entropia crește, entalpia liberă se micșorează și se
respectă astfel principiile termodinamicii, în reacția de fotosinteză. Astfel, poate fi
explicată nedumerirea lui Schrödinger că „organismul se hrăneste cu entropie negativă”.
Fotosinteza participă la ciclul carbonului pe planeta Pământ și la ciclul energetic asociat
cu participarea energiei radiante solare. [14].

Factori[modificare | modificare sursă]
Lumina in fotosinteză[modificare | modificare sursă]
Lumina in fotosinteză joacă un rol foarte important. Fotosinteza prezintă 2 faze: faza de
lumina (are loc in membrana tilacoidului) care se finalizeaza cu formarea de oxigen prin
procesul de fotoliză a apei și faza de întuneric (are loc in stromă) care nu necesită
prezența luminii ce se finalizează cu formarea de substanțe organice(in principal
glucoza).

Poluarea aerului și fotosinteza[modificare | modificare sursă]

Se știe că prezența poluanților poate produce diminuarea creșterii plantelor prin
reducerea fotosintezei, datorită distrugerii țesuturilor.
Este poate necesar de reamintit că rolul epurator al aerului ambiant, atribuit plantelor
este totuși limitat, astfel că este iluzoriu să considerăm că oxigenul produs de o pădure
poate compensa pe cel consumat de către avioanele cu reacție la decolarea de pe un
aerodrom. În schimb, rolul fizic al plantelor este mult mai important. Diferitele plantații de
arbori, de garduri vii sau de masive împădurite vor avea un rol fizic de dispersare a
poluanților, modificând asperitățile naturale ale solului, producând modificări
higrometrice și de temperatură locale, toate favorizând o mai bună dispersare sau fixare
la sol a diferiților poluanți emiși în atmosferă. Aceasta presupune în primul rând,
cunoașterea mecanismelor de intoxicare a plantelor cu poluanții aerului, pentru a putea
imagina apoi fie o modalitate de atenuare a efectelor, fie un mod de selecționare a
speciilor rezistente.
Astfel, principalii poluanți întâlniți sunt: dioxidul de sulf, derivații fluorului, oxizii de
azot, ozonul și numeroase alte substanțe produse de diferite industrii, ca acidul
clorhidric, pulberile, monoxidul de carbon. Ei limitează suprafața activă fotosintetic a
frunzelor.

Ozonul și agenții oxidanți[modificare | modificare sursă]

Ozonul și oxidanții sunt poluanți fotochimici care se formează sub acțiunea radiațiilor
luminoase (în special UV) asupra unui amestec de poluanți de tipul SO2, NOx și
hidrocarburi nesaturate. Ei sunt întâlniți adesea în regiuni cu poluare puternică, unde
condițiile climatice cu curenți slabi de aer permit stagnarea unor mase poluante, creîndu-
se astfel condiții favorabile reacției dintre diferiți poluanți.Plantele din aceste zone
prezintă pete necrotice localizate între nervuri pe una sau alta din fețele frunzei,în funcție
de poluantul în cauză.O expunere prelungită produce o cloroză a frunzei, îmbătrânirea
prematură și eventual căderea frunzelor atacate.
Pe lângă aspectul fundamental, cercetarea acțiunii ozonului și a oxidanților asupra
fotosintezei, prezintă și o importanță practică.
Numeroși cercetători au observat o reducere a creșterii plantelor, expuse acțiunii
oxidanților, chiar și în absența necrozelor. S-a observat o reducere a creșterii cu 10 % la
o varietate de tutun expusă timp de 3-4 săptămâni la concentrații ale oxidanților cuprinse
între 0,03 și 0,22 ppm. Această diminuare afectează mai mult varietățile existente.O
expunere de 3 săptămâni la concentrații comparabile celor înregistrate în natură,
împiedică înflorirea la tomate.Numeroși alți factori ar putea și ei constitui cauza
diminuării procesului de creștere, iar dintre aceștia amintim: modificările anatomice ale
țesuturilor foliare, intensificarea respirației, diminuarea fotosintezei, scăderea cantității de
clorofilă, creșterea permeabilității pereților celulari etc.
Studiile efectuate asupra rolului stomatelor în absorbția ozonului și oxidanților au scos în
evidență faptul că stomatele nu constituie singura cale de pătrundere a poluantului în
plante.

Monoxidul de carbon (CO)[modificare | modificare sursă]

Influența acestui poluant asupra fotosintezei a fost studiată la alga verde unicelulară
Chlorella. Rezultatele au arătat o inhibare reversibilă a procesului care depinde de
presiunile parțiale ale monoxidului de carbon și ale oxigenului. S-ar părea că această
inhibare a fotosintezei se datorează fixării monoxidului de carbon pe nucleul metalic al
unei enzime care transportă oxigenul în procesul de fotosinteză. Inhibarea fotosintezei
se accentuează sub acțiunea luminii.