FOTOSINTEZA


Apa în fotosinteză
 Toggle Apa în fotosinteză subsection
o Adaptări ale organismelor
 Reacții
 Toggle Reacții subsection
o Reacții fotochimice
o Reacții nefotochimice (de întuneric)
 Aspectul energetic al fotosintezei
 Toggle Aspectul energetic al fotosintezei subsection
o Fotosinteza din perspectiva termodinamică
 Factori
 Toggle Factori subsection
o Lumina in fotosinteză
o Poluarea aerului și fotosinteza
o Ozonul și agenții oxidanți
o Monoxidul de carbon (CO)
 Vezi și
 Note
 Bibliografie
 Legături externe

Fotosinteză
143 limbi

 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
proces biologic
Schemă a fotosintezei în plante. Carbohidrații produși sunt stocați sau utilizați de către plantă.

Ecuația pe larg pentru tipul de fotosinteză care are loc în plante

Imagine compozită arătând distribuția globală a fotosintezei, incluzând atât fitoplanctonul oceanic, cât și vegetația terestră.
Cu roșu închis și albastru-verde sunt indicate regiunile cu activitate fotosintetizatoare înaltă în ocean și respectiv pe
pământ.

Fotosinteza este un proces utilizat de către plante și alte organisme prin care se convertește
energia luminoasă în energie chimică ce poate fi eliberată mai târziu pentru a alimenta
activitățile organismelor. Această energie chimică este stocată în molecule de carbohidrați,
cum ar fi zaharurile, care sunt sintetizate din dioxid de carbon și apă – de aici denumirea de
fotosinteză, din grecescul φῶς, phōs, "lumină", și σύνθεσις, synthesis, "a pune împreună".[1]
[2][3]
În majoritatea cazurilor, oxigenul este eliberat sub formă de produs rezidual. Cele mai
multe plante, alge, și cianobacterii realizează fotosinteză și se numesc organisme
fotoautotrofe. Fotosinteza,este responsabilă în mare măsură pentru producerea și
menținerea conținutului de oxigen din atmosfera Pământului, și furnizează toți compușii
organici și majoritatea energiei necesare pentru viața de pe Pământ.[4]
Deși fotosinteza se realizează diferit de către diferite specii, procesul începe întotdeauna
prin absorbirea energiei din lumină de către niște proteine numite centre de reacție care
conțin pigmenți clorofilieni verzi. În plante, aceste proteine sunt ținute în interiorul
organitelor numite cloroplaste, ce sunt abundente în celulele frunzelor, în timp ce în bacterii
sunt încorporate în membrana plasmatică. În aceste reacții dependente de lumină, o parte
din energie este folosită pentru a îndepărta electroni din substanțe corespunzătoare,
precum apa, producându-se oxigen sub formă de gaz. Hidrogenul eliberat prin ruperea apei
este utilizat în crearea a alți doi compuși ce servesc la stocarea de scurtă durată a energiei,
transferul său putând să realizeze alte reacții: acești compuși sunt forma redusă a
nicotinamid adenin dinucleotid fosfatului (NADPH) și adenozintrifosfatul (ATP), "moneda
energetică" a celulelor.
În plante, alge și cianobacterii, stocarea pe termen lung a energiei sub formă de zaharuri
este rezultatul unei serii ulterioare de reacții independente de lumină numită ciclul Calvin;
unele bacterii folosesc mecanisme diferite, cum ar fi ciclul Krebs inversat, pentru a atinge
același scop. În ciclul Calvin, dioxidul de carbon atmosferic este încorporat în compuși
organici cu carbon deja existenți, cum ar fi ribulozo-1,5-difosfatul (RuDP/RuBP).[5] Utilizând
ATP-ul și NAPDH-ul produse prin reacțiile dependente de lumină, compușii rezultați sunt
apoi reduși și îndepărtați pentru a forma alți carbohidrați, precum glucoza.Astfel fotosinteza
este un proces anabolic(anabolism).
Primele organisme fotosintetizatoare au evoluat probabil timpuriu în istoria evoluționară a
vieții și au folosit cel mai probabil agenți reducători precum hidrogenul sau acidul sulfhidric,
în loc de apă, drept sursă de electroni.[6] Cianobacteriile au apărut mai târziu; excesul de
oxigen pe care l-au produs a contribuit în mod direct la oxigenarea Pământului,[7] ceea ce a
făcut evoluția formelor de viață complexe posibilă. Astăzi, energia medie capturată prin
fotosinteză global este de aproximativ 130 terawatt,[8][9][10] ce reprezintă în jur de opt ori
consumul actual de energie de către civilizația umană.[11] Organismele fotosintetizatoare
convertesc, de asemenea, în jur de 100-115 miliarde de tone (91-104 petagrame) de carbon
în biomasă pe an.[12][13]
Apa în fotosinteză[modificare | modificare sursă]
Fără apă, viața plantelor, ca de altfel a tuturor viețuitoarelor pe Terra, este imposibilă. După
cum se știe, globul pământesc este aprovizionat cu apă în mod inegal. Cele mai puține
precipitații, inegal distribuite în cursul anului, cad în deșerturi. Deșerturile se găsesc pe
aproape toate continentele, ocupând suprafețe mai mari sau mai mici, populate cu o floră și
o faună specifică. Toate procesele metabolice depind de cantitatea de apă din țesuturi. Un
deficit de apă în țesuturile asimilatoare influențează direct procesul fotosintezei atât în faza
de lumină, cât și în faza de întuneric, provocând inhibarea acestuia. Deoarece principalul
rezultat al pierderilor turgescenței îl constituie închiderea stomatelor, schimbul de gaze care
are loc în fotosinteză, respirație și fotorespirație, este mult îngreunat. Totuși, și alți factori
nonstomatici intervin în reducerea fotosintezei sub influența deficitului și stresului de apă.
Adaptări ale organismelor[modificare | modificare sursă]
Deși speciile de plante care cresc în ținuturile aride aparțin mai multor familii botanice, ele
capătă mai mult sau mai puțin același aspect. Astfel datorită apei insuficiente, o parte din
plantele din deșerturi și-au pierdut frunzele, care s-au transformat în spini pentru a
împiedica transpirația, asimilația clorofiliană fiind preluată de către tulpinile verzi ce au
clorofilă. Tulpinile verzi, asimilatoare, pot fi sferice, lățite ca niște frunze sau cilindrice și
ramificate ca niște candelabre. Deși suculente, conținând o mare cantitate de apă acumulată
de țesutul acvifer, animalele nu se pot atinge de ele datorită spinilor puternici ce constituie
o bună armă de apărare. Și acești spini nu sunt altceva decât frunzele reduse la nervura
principală.Aceste forme de adaptare se întilnesc mai ales la plantele de deșert, cele din
familia Cactaceae numite simplu – cactuși și care sunt caracteristice (cu unele excepții)
deșertului Mexican. Dacă nu chiar toate speciile de plante care trăiesc în locuri secetoase au
imitat, mai mult sau mai puțin, forma cactusului, în schimb toate au păstrat caracteristicile
de bază: stomatele sunt deschise numai noaptea, cuticula frunzelor este groasă și
impermeabilă, plasma celulară se păstrează întotdeauna, indiferent de temperatură, în stare
hidratată.
Unele alge produc în anumite condiții hidrogen în loc