Relaia dintre fotosinteza si respiraie

Viata plantelor este legata de circulaia sevei brute si a celei

elaborate. Apa cu srurile minerale sunt absorbite de ctre rdcinile
plantei si circula prin planta sub forma de seva bruta.
Absorbia apei si a srurilor minerale are loc aproape exclusiv prin
vrful rdcinilor, in zona periorilor absorbani. Ea se realizeaz
printr-un mecanism pasiv si unul activ.
Mecanismul pasiv se datoreaz transpiraiei de la nivelul frunzelor.
Aceasta creeaz o fora de suctiune ce se transmite de-a lungul vaselor
lemnoase din nervurile frunzelor, din tulpina si rdcina pana la
periorii absorbani, care vor capta apa din sol.
Mecanismul activ functioneaza la plantele bine aprovizionate cu
apa si in condiii fiziologice normale, cnd in rdcini se dezvolta o
presiune pozitiva. Aceasta face ca apa sa fie absorbita de ctre rdcini
si condusa prin tulpini pana la frunze.
Cea mai mare cantitate de apa absorbita de planta se datoreste insa
forei de suctiune. Cu cat transpiraia este mai intensa cu att fora de
suctiune a frunzelor este mai mare si implicit si cantitatea de apa
absorbita.
Conducerea sevei brute in corpul plantelor se face att prin celule,
cat si prin vasele lemnoase. Ea se realizeaz in mai multe etape:
a. conducerea centripeta, pe orizontala, de la suprafaa rdcinii
prin parenchimul cortical pana la vasele lemnoase;
b. transportul longitudinal prin vasele lemnoase, de la rdcini,
pana in vrful tulpinii si al ramurilor, in frunze, flori si fructe;
c. conducerea centrifuga din nou pe orizontala prin parenchimul
tulpinii, ramurilor, frunzelor, florilor si fructelor.
Forele care contribuie la ascensiunea sevei brute in corpul
plantelor sunt: presiunea radiculara si fora de suctiune.
Presiunea radiculara actioneaza mai ales primvara, nainte de
apariie frunzelor. Ea apare datorita concentraiei sczute a apei in
vasele lemnoase ale rdcinii.
Fora de suctiune depinde de intensitatea transpiraiei, care este
strns legata de o serie de factori externi(temperatura aerului si a
solului, umiditatea, vntul, lumina) si interni(densitatea si gradul de
deschidere al stomatelor, suprafaa totala a frunzelor, densitatea
periorilor absorbani).

Cnd apare un dezechilibru in aprovizionarea cu apa a unei plante,

celulele pierd apa esuturile se nmoaie si planta se ofilete.
Fotosinteza este procesul complex care consta in sinteza
substanelor organice (glucide, lipide, proteine) din substane
anorganice folosindu-se ca sursa de energie energia luminoasa cu
ajutorul pigmenilor clorofilieni.
Principalele organisme fotosintetizante sunt plantele verzi
superioare. Frunzei acestora, specializata in realizarea fotosintezei, ii
sunt necesare urmtoarele condiii:
aprovizionarea cu apa, sruri minerale si dioxid de carbon;
existenta pigmenilor fotosintetizani(clorofilieni) pentru
captarea si conversia energiei solare in energie chimica,
nglobata in substanele organice produse cu eliberarea in
atmosfera a oxigenului.
Frunza indeplineste aceste condiii, deoarece structura sa interna
este perfect corelata cu funcia sa specifica, datorita existentei:
parenchimului asimilator(mai ales, esutului palisadic bogat in
cloroplaste);
esuturilor conductoare din fasciculele libero-lemnoase
(nervuri) canalele de circulaie a sevei plantei(bruta si
elaborata);
celulele epidermice transformate in stomate, care controleaza
schimburile de gaze in fotosinteza, respiraie, precum si reglarea
intensitatii transpiraiei (eliminarea apei sub forma de vapori);
spatiile intercelulare din esutul lacunar prin care are loc difuzia
gazelor.
Condiia eseniala pentru realizarea fotosintezei este captarea
energiei luminoase si conversia ei in energie chimica de ctre
pigmenii asimilatori din sistemul tilacoidal (grana) al cloroplastelor.
Numrul si forma cloroplastelor variaz. Astfel, la plantele verzi
ele sunt numeroase, mici, sferice sau elipsoidale, staionate mai ales,
in celulele frunzelor. La protistele fotosintetizatoare, ele sunt mari si
se numesc cromatofori.
Cloroplastele se multiplica si se perpetueaz prin diviziune.
Structura unui cloroplast. Prezint o membrana dubla, permeabila
pentru O2, CO2, diferii ioni (Fe3+,Mg2+), glucoza. In interior se afla
substana fundamentala(stroma), care conine enzime, incluziuni
lipidice, granule de amidon, acizi nucleici si ribozomi.

Membrana interna formeaz numeroase plieri lamelare numite

tilacoide. Ele ocupa interiorul cloroplastelor si formeaz structuri de
tipul fiicului de monede(grana).
Membranele tilacoidelor conin pigmeni clorofilieni; ele sunt
sediul reaciilor fotosintezei dependente de lumina.
Pigmenii asimilatori (clorofilele a si b si carotenoizii) sunt
organizai in fotosisteme. Ele functioneaza ca nite antene sensibile
care absorb energia fotonica si o transmit la clorofila a centrul de
reacie al fotosistemului.
Ecuaia generala a procesului de fotosinteza este:
6 CO2 + 6 H2O C6H12O6 + 6O2.
Respectiv, din sase molecule de CO 2 si sase de H2O se formeaz o
molecula de glucoza si sase molecule de O2.
Fotosinteza se desfasoara in doua etape succesive, interdependente:
una la lumina si alta la ntuneric.
Etapa de lumina se produce in grana cloroplastelor; clorofila a
absoarbe energia luminoasa si o utilizeaz pentru:
a. sinteza unor substane necesare in urmtoarea etapa, intre care
ATP-ul (adenozintrifosfat)-substana macroergica a organismelor, care
contribuie la conversia energiei luminoase in energie chimica;
b. descompunerea apei in hidrogen si oxigen(fotoliza), acesta din
urma fiind eliminat in atmosfera.
Etapa de ntuneric are loc la nivelul stromei. Ea consta in reacii
care folosesc energia stocata in ATP pentru incorporarea CO2 din aer
in compui organici hidrai de carbon(in special, glucoza).
Monozaharidele sunt convertite in polizaharide(amidon, celuloza),
acizi organici, lipide.
Substanele organice sintetizate in frunza(seva elaborata) sunt
conduse prin vasele de liber la esuturile din ntreaga planta unde sunt
consumate sau depozitate.
Fotosinteza este un proces supus influentelor factorilor de mediu.
Dintre acetia pot fi enumerai: temperatura, cantitatea si calitatea
luminii, cantitatea de O2 si de CO2.
In general, procesul de fotosinteza ncepe la o temperatura uor
inferioara valorii de 0C,creste in intensitate odat cu ridicarea
temperaturii, atingnd la unele plante maximum de intensitate la 3037C, dup care, prin mrirea in continuarea temperaturii, descrete
rapid, ncetnd in jurul temperaturii de 50C. Exista mari variaii intre
diferite specii, variaii care se datoreaz mediului in care triesc
plantele respective, temperaturilor la care sunt adaptate. Temperatura
optima pentru fotosinteza este in strnsa legtura cu condiiile de

iluminare si cu concentraia CO2 din mediu. In general, la plantele din

zona temperata, temperatura optima a fotosintezei este cuprinsa
intre20-30C.
In ceea ce privete limita inferioara a temperaturii la care
fotosinteza mai are loc s-a constatat ca la plantele cu frunze
sempervirescente, fotosinteza are loc la temperaturi mult mai
coborte: frunzele aciculare de molid pot asimila pana la temperatura
de -6C, iar frunzele de gru de toamna pana la -2C. In legtura cu
limita maxima a temperaturii, s-a constatat ca la plantele din regiunile
temperate, fotosinteza nceteaz la o temperatura mai mica (45-50C)
fata de cele din regiunile sudice, la care temperatura maxima este de
50-55C.
Importanta fotosintezei:
este cel mai complex proces natural de sinteza a substanelor
organice din substane anorganice; de existenta organismelor
fotosintetizante(productorii ecosistemelor)depinde ntreaga
viata pe Tetra;
prin utilizarea dioxidului de carbon eliberat din respiraia
vieuitoarelor sau din procesele de ardere industriala, menine
concentraia acestuia la valori care nu depasesc limita
toxica(0,03%);
prin eliminarea oxigenului reimprospateaza atmosfera si o face
propice respiraiei organismelor;
asigura circulaia in natura a carbonului, azotului, fosforului.
Din toate acestea rezulta ca in fotosinteza se consuma CO 2 si se
elibereaz O2.
Respiraia reprezint procesul fiziologic prin care la nivelul celulei
substanei organice sunt oxidate rezultnd energie.
Respiraia cuprinde schimburile gazoase dintre organisme si
mediu(respiraie externa) preluarea oxigenului si eliberarea
dioxidului de carbon precum si transportul gazelor respiratorii pana
la nivelul celulelor(respiraie celulara).
In funcie de modul in care este folosit oxigenul, respiraia poate fi
aeroba si anaeroba.
Respiraia anaeroba se produce in lipsa oxigenului.
Substanele organice sunt oxidate pana la formarea unui produs
intermediar si a dioxidului de carbon. Ecuaia reaciei este urmtoarea:
C6H12O6 produs intermediar + CO2 +energie(~30Kcal.)

Nu se produce apa, iar cantitatea de energie rezulta este mult mai

mica dect cea eliberata in respirata aeroba, deoarece o9 mare parte
este stocata in produs intermediar.
Respiraia anaeroba este caracteristica ciupercilor si bacteriilor, dar
exista si la plantele superioare si esuturile animale. Astfel, datorita
respiraiei anaerobe, plantele superioare din culturile inundate pot
supravieui cteva zile.
La animale, in celulele musculare, datorita unui efort prelungit,
aportul de oxigen este insuficient pentru respiraia aeroba. De aceea,
in muchi se acumuleaz o mare cantitate de acid lactic. El este toxic
si blocheaz contracia fibrelor musculare; astfel apar crampele
musculare.
Respiraia anaeroba la bacterii si ciuperci se numete fermentaie.
Dup natura produsului obinut, fermentaiile sunt de mai multe tipuri:
alcoolica, lactica, acetica.
Fermentaia alcoolica este produsa de unele ciuperci: drojdia de
bere, drojdia vinului. Glucoza este transformata in alcool etilic, CO 2 si
energie. Aceasta fermentaie are aplicaii la fabricarea pinii si a
buturilor alcoolice. Umflarea aluatului de pine ca si fierberea
mustului se datoresc bulelor de CO2 degajate.
Fermentaia lactica este produsa de unele bacterii. Molecula de
glucoza este rupta in doua molecule de acid lactic. Aceasta fermentaie
se aplica la obinerea laptelui acru, iaurtului, prepararea murturilor, a
nutreurilor murate.
Fermentaia acetica este produsa de anumite bacterii care
transforma zaharurile sau alcoolul etilic in acid acetic. Are aplicaii in
industria oetului.
Respiraia aeroba are loc numai in prezenta oxigenului dup
urmtoarea reacie chimica:
C6H12O6 + 6O2 6CO2 + 6H2O + 675Kcal.
Majoritatea plantelor si animalelor au respiraie aeroba.
Plantele folosesc in respiraie oxigenul liber din aer si sol sau
dizolvat in apa.
Dei respira tot timpul, in cursul zilei respiraia plantelor este
mascata de fotosinteza. Ziua, in acelai interval de timp, cantitatea de
dioxid de carbon eliminata prin respiraie este foarte mica in
comparaie cu cea absorbita prin fotosinteza; practic la lumina poate fi
pusa in evidenta numai cantitatea de dioxid de carbon absorbit.
Organul principal specializat prin care se realizeaz respiraia la
plante este frunza. Schimbul de gaze respiratorii are loc la nivelul

stomatelor si al spatiilor intercelulare numeroase din esutul lacunar al

frunzelor.
Stomatele sunt celule modificate in scopul realizrii schimbului de
gaze(CO2 si O2) in respiraie si in fotosinteza, si al eliminrii vaporilor
de apa, prin transpiraie.
O stomata este formata din doua celule de forma unor boabe de
fasole, care las intre ele o deschidere(ostiola). Pereii lor sunt inegal
ingrosati, cu rol in deschiderea si nchiderea stomatelor in funcie de
lumina, umiditate, temperatura aerului.
Stomatele se gsesc din loc in loc in epiderma(mai numeroase in
epiderma inferioara). La frunzele plantelor care plutesc(exemplu, la
nufr), stomatele se gsesc numai pe epiderma superioara.
Plantele respira si prin celelalte organe(rdcina, tulpina, floare,
samanta). De exemplu, rdcinile respira la nivelul periorilor
absorbani, unde are loc schimbul gazelor respiratorii. Aa se explica
de ce plantele au nevoie de soluri bine aerate. Unele plante acvatice
(exemplu, chiparosul de balta) au rdcini respiratorii(pneumatori); la
majoritatea plantelor acvatice schimburile de gaze se fac intre gazele
dizolvate in apa si organele imersate. Plantele de dimensiuni mari
(arborii) au in scoara nite deschideri (lenticele) cu rol in respiraie.
Mitocondriile sunt organite celulare prezente in toate celulele
eucariotelor aerobe, aezate, de regula, in apropierea nucleului.
Majoritatea au forma elipsoidala, dar pot fi si sferice, in forma de
bastona.
Sunt mai numeroase in celulele cu activitate intensa(fibrele
muchilor striai, celule hepatice, celule aflate in diviziune).
Mitocondriile se multiplica prin diviziune, fragmentare sau
nmugurire si se transmit de la o generaie celulara la alta, pe linie
materna.
Structura unei mitocondrii. Prezint o membrana dubla. Cea
interna formeaz prin invaginare numeroase criste, care conin
enzime.
In interiorul mitocondriei se gsesc diferite substane minerale si
organice, inclusiv acizi nucleici.
Mitocondriile au rol esenial in respiraia celulara, fiind considerate
centrale energetice ale celulelor; in procesul de respiraie celulara
are loc eliberarea de energie. Energia este apoi nmagazinata in
moleculele de ATP. Mitocondriile constituie sediul formarii ATP.
Aceasta energie este folosita in toate procesele metabolice vitale, di
organism(contraciile musculare, conducerea impulsului nervos). Ea
poate fi folosita ca atare in sinteza de molecule organice sau poate fi

transformata in alte forme de energie: electrica, mecanica, calorica sau

luminoasa. Mitocondriile au rol si in sintezele de proteine si lipide.
Procesul de respiraie la plante este influenat de o serie de factori:
cantitatea de O2 si de CO2 din aer(cnd este prea mult CO2 in
aer si prea puin O2, plantele pot muri);
temperatura aerului(ncepe la 0C ci creste pana la 30-35C);
gradul de hidratare a celulelor(seminele au intensitatea
respiraiei mai sczuta);
vrsta plantelor(cele tinere respira mai intens dect cele
imbatranite).
Observam ca O2 este gazul consumat in respiraie si CO2 gazul
rezultat din respiraie.
In concluzie, fotosinteza si respiraia sunt doua procese
complementare.
Bibliografie:
1.Manual pentru clasa a X-a, Editura NICULESCU;
2.Manual pentru coala de Arte si Meserii, Clasa a IX-a si a X-a,
Editura ALL 2000.