UNIVERSITATEA DE ŞTIINȚELE VIEȚII

,,ION IONESCU DE LA BRAD” IAȘI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA PROTECȚIA CONSUMATORULUI ȘI A MEDIULUI
DISCIPLINA FIZIOLOGIA PLANTELOR

MECANISMUL FOTOSINTEZEI
TIPUL FOTOSINTETIC C3

Student
Baciu Iolanda-Alexandra
Grupa 577, Anul III

0
 FOTOSINTEZA

Descoperirea fotosintezei
Anterior, se credea că plantele își obțineau hrana datorită
humusului prezent în sol, într-un mod analog nutriției animalelor.
Aceste gânduri au venit de la filozofii antici precum Empedocle și
Aristotel. Au presupus că rădăcinile se comportau ca niște cordoane
ombilicale sau „guri” care hrăneau planta. Fig.1.1. Joseph Priestley
Această viziune s-a schimbat progresiv datorită muncii grele a zecilor de cercetători între
secolele XVII și XIX, care au dezvăluit baza fotosintezei.
Observațiile procesului fotosintetic au început în urmă cu aproximativ 200 de ani, când
Joseph Priestley a concluzionat că fotosinteza este inversul respirației celulare. Acest cercetător a
descoperit că tot oxigenul prezent în atmosferă este produs de plante, prin fotosinteză.
Ulterior, au început să apară dovezi solide despre necesitatea apei, a dioxidului de carbon
și a razelor solare pentru ca acest proces să aibă loc în mod eficient.
La începutul secolului al XIX-lea, molecula de clorofilă a fost izolată pentru prima dată și
a fost posibil să se înțeleagă cum fotosinteza duce la stocarea energiei chimice.
Implementarea abordărilor de pionierat, cum ar fi stoichiometria de schimb de gaze, a
reușit să identifice amidonul ca produs al fotosintezei. Mai mult, fotosinteza a fost unul dintre
primele subiecte din biologie studiate prin utilizarea izotopilor stabili.

Fotosinteza
Fotosinteza este un proces utilizat de către plante și alte organisme prin care se
convertește energia luminoasă în energie chimică ce poate fi eliberată mai târziu pentru a
alimenta activitățile organismelor. Această energie chimică este stocată în molecule de
carbohidrați, cum ar fi zaharurile, care sunt sintetizate din dioxid de carbon și apă – de aici
denumirea de fotosinteză, din grecescul ”phōs” care înseamnă lumină, și ”synthèse”, a pune
împreună. În majoritatea cazurilor, oxigenul este eliberat sub formă de produs rezidual. Cele mai
multe plante, alge, și cianobacterii realizează fotosinteză, numindu-se organisme fotoautotrofe.

1
 Fotosinteza este responsabilă în mare
măsură pentru producerea și menținerea
conținutului de oxigen din atmosfera
Pământului, furnizând toți compușii organici și
majoritatea energiei necesare pentru viața de pe
Pământ.
Deși fotosinteza se realizează diferit de
către diferite specii, procesul începe întotdeauna
prin absorbția energiei luminoase de către
anumite proteine, numite centre de reacție care
Fig.1.2. Fotosinteza plantelor conțin pigmenți clorofilieni verzi. În plante,
aceste proteine sunt ținute în interiorul organitelor, numite cloroplaste, ce sunt abundente în
celulele frunzelor, în timp ce în bacterii sunt încorporate în membrana plasmatică.
În aceste reacții dependente de lumină, o parte din energie este folosită pentru a îndepărta
electroni din substanțele corespunzătoare, precum apa, producându-se oxigen sub formă de gaz.
Hidrogenul eliberat prin ruperea apei este utilizat în crearea a alți doi compuși ce servesc la
stocarea de scurtă durată a energiei, transferul său putând să realizeze alte reacții. Acești compuși
sunt forma redusă a nicotinamid adenin dinucleotid fosfatului (NADPH) și adenozintrifosfatul
(ATP), "moneda energetică" a celulelor.

energie luminoasă

fotosinteză
6CO2 + 6H2O C6H12O6 + 6O2
respirație
dioxid de apă glucoză oxigen
celulară
carbor

energie chimică
ATP + căldură

Fig.1.3. Ecuația generală a fotosintezei plantelor

2
 Plantele necesită materie organică, energie pentru
creștere și dezvoltare. Datorită fotosintezei, acestea își asigură
aceste componente. Crearea substanțelor organice este
obiectivul principal al fotosintezei pentru plante, iar eliberarea
de oxigen este considerată o reacție laterală.
Fotosinteza are loc direct în părțile verzi ale plantelor
mai exact în cloroplaste, care fac parte din celulele plantelor.
Cloroplastele conțin o substanță numită clorofilă.
Acesta este principalul pigment fotosintetic, datorită acestuia
are loc întreaga reacție. În plus, clorofila determină culoarea
verde a vegetației.
Acest pigment se caracterizează prin capacitatea de a
Fig.1.4. Clorofila
absorbi lumina, iar în celulele plantei este lansat un adevărat
„laborator” biochimic, în care apa și CO2 se transformă în oxigen și carbohidrați.
Apa intră prin sistemul radicular al plantei, iar gazul pătrunde direct în frunze. Lumina
acționează ca o sursă de energie. Când o particulă ușoară acționează asupra unei molecule de
clorofilă, are loc activarea acesteia. În molecula de apă (H2O), xigenul (O) rămâne neclamat, ce
devine un produs secundar pentru plante, dar atât de important pentru noi.

Fazele fotosintezei
Fotosinteza este împărțită în două faze: faza luminată și faza întunecată. Aceste faze apar
simultan, dar în diferite părți ale cloroplastului. Numele fiecărei faze vorbește de la sine. Faza
ușoară sau dependentă de lumină are loc numai cu participarea particulelor de lumină, iar în faza
întunecată sau non-volatilă, nu este necesară sursa de lumină.
Înainte de a examina mai detaliat fiecare fază, trebuie analizată structura cloroplastului,
deoarece determină esența și locul etapelor.
Cloroplastele sunt un tip de organite celulare delimitate de un sistem complex de
membrane, caracteristic plantelor și algelor. În acest plastid se află clorofila, pigmentul
responsabil pentru procesele de fotosinteză, culoarea verde a plantelor și care permite viața
autotrofă a acestor filiații. Mai mult, cloroplastele sunt legate de generarea de energie metabolică
(ATP - adenosin trifosfat), sinteza aminoacizilor, vitaminelor, acizilor grași, componentelor

3
 lipidice ale membranelor lor și
reducerea nitriților. De asemenea,
are un rol în producția de substanțe
de apărare împotriva agenților
patogeni. Acest organit fotosintetic
are propriul său genom circular
(ADN) și se sugerează că, la fel ca
mitocondriile, provin dintr-un
proces de simbioză între o gazdă și o
bacterie fotosintetică ancestrală.

Fig.1.5. Alcătuirea cloroplastului

Faza luminată
Aceste reacții se întâmplă numai atunci când lumina este prezentă și apare în membrana
tilacoidă a cloroplastelor. În această fază, energia care vine din lumina soarelui este transformată
în energie chimică. Această energie va fi utilizată ca benzina pentru a putea asambla moleculele
de glucoză.
Transformarea în energie chimică are loc prin doi compuși chimici: ATP sau moleculă
care stochează energia și NADPH, care transportă electroni reduși. În timpul acestui proces,
moleculele de apă sunt transformate în oxigenul pe care îl găsim în mediu. Energia solară este
transformată în energie chimică într-un complex de proteine numit fotosistem. Există două
fotosisteme, ambele găsite în cloroplast. Fiecare fotosistem are mai multe proteine care conțin un
amestec de molecule și pigmenți, cum ar fi clorofila și carotenoizii, astfel încât absorbția soarelui
este posibilă.
La rândul lor, pigmenții fotosistemelor acționează ca un vehicul pentru canalizarea
energiei, pe măsură ce o mută în centrele de reacție. Când lumina atrage un pigment, aceasta
transferă energia către un pigment din apropiere. Acest pigment din apropiere poate transmite, de
asemenea, acea energie către un alt pigment din apropiere și astfel procesul se repetă succesiv.
Aceste faze luminoase încep în fotosistemul II. Aici, energia luminii este utilizată pentru
a împărți apa.

4
 Acest proces eliberează electroni, hidrogen și oxigen. Electronii încărcați cu energie sunt
transportați către fotosistemul I, unde este eliberat ATP. În fotosinteza oxigenică, primul electron
donator este apa și oxigenul creat va fi deșeurile. În fotosinteza anoxigenă sunt folosiți mai mulți
electroni donatori.
În faza luminoasă, energia luminii este capturată și stocată temporar în moleculele
chimice ale ATP și NADPH. ATP va fi descompus pentru a elibera energie și NADPH își va
dona electronii pentru a transforma moleculele de dioxid de carbon în zaharuri.
Faza întunecată
În faza întunecată, dioxidul de carbon din atmosferă este capturat pentru a fi modificat
atunci când se adaugă hidrogen la reacție.
Astfel, acest amestec va forma carbohidrați care vor fi folosiți de plantă ca hrană. Se
numește fază întunecată, deoarece lumina nu este direct necesară pentru ca aceasta să aibă loc.
Dar, în ciuda faptului că lumina nu este necesară pentru ca aceste reacții să aibă loc, acest proces
necesită ATP și NADPH care sunt create în faza de lumină.
Această fază apare în stroma cloroplastelor. Dioxidul de carbon pătrunde în interiorul
frunzelor prin stromatele cloroplastului. Atomii de carbon sunt folosiți pentru a construi zaharuri.
Acest proces este realizat datorită ATP și NADPH formate în etapa anterioară.

5
 TIPUL FOTOSINTETIC C3

Majoritatea oamenilor știu că plantele folosesc fotosinteza pentru a crea energie folosind
lumina solară. Cu toate acestea, procesul de fotosinteză variază în funcție de plante și în funcție
de condițiile de viață ale acestora. Cele trei tipuri importante de fotosinteză sunt fotosinteza
C3, C4 și CAM.
Diferența cheie între fotosinteza C3, C4 și CAM este modul în care plantele extrag
dioxidul de carbon din lumina soarelui, care depinde în mare măsură de habitatul plantei.
Fotosinteza C3 produce un compus cu trei carbon prin ciclul Calvin, în timp ce fotosinteza C 4
face un compus intermediar cu patru carbon care se împarte într-un compus cu trei carbon pentru
ciclul Calvin. Plantele care folosesc fotosinteza CAM adună lumina soarelui în timpul zilei și
fixează moleculele de dioxid de carbon noaptea.
Organismele fotosintetice
care suferă fotosinteza C3 încep
procesul de conversie a energiei,
cunoscut sub numele de ciclul
Calvin, prin producerea unui
compus cu trei carboni numit acid
3-fosfogliceric. Fotosinteza C3 este
un proces cu o etapă care are loc în
interiorul organelor cloroplastului,
care acționează ca centre de stocare
a energiei solare. Planta utilizează
acea energie pentru a combina ATP
și NADPH în molecule de zahăr
ordonate. Fig.1.6. Ciclul Calvin
La plante, dioxidul de carbon (CO2) intră în interiorul frunzelor prin pori numiți stomate
și se difuzează în stroma cloroplastului - sediul reacțiilor din ciclul Calvin, unde sunt sintetizate
zaharuri. Aceste reacții se numesc și reacții de întuneric, pentru că nu sunt determinate de lumină
în mod direct.

6
 În ciclul Calvin, atomii de carbon din CO2 sunt fixați (incorporați în molecule organice) și
folosiți pentru a forma zaharuri cu trei carboni. Procesul este alimentat de, și dependent de, ATP
și NADPH din reacțiile de lumină. Spre deosebire de reacțiile de lumină, care au loc în
membrana tilacoidelor, reacțiile din ciclul Calvin au loc în stromă (spațiul din interiorul
cloroplastelor).
Reacțiile din ciclul Calvin pot fi împărțite în trei mari etape: fixarea carbonului, reducția
și regenerarea moleculei inițiale.

Fig.1.7. Diagramă a ciclului

Fixarea carbonului. O moleculă de CO2 se combină cu o moleculă cu 5 carboni

acceptori, ribuloza-1,5-bifosfatul (RuBP). Acest pas formează un compus cu 6 carboni care se
descompune în două molecule de compus cu 3 carboni, 3-acid fosfogliceric (3-PGA). Această
reacție este catalizată de enzima RuBP carboxilată/oxinegată, sau rubisco. 
Reducția. În cea de-a doua etapă, ATP și NADPH sunt utilizate pentru a transforma
moleculele de 3-PGA în moleculele unui zahar cu trei carboni, gliceraldehida-3-fosfat (G3P).
Numele acestei etape provine de la faptul că NADPH își donează electronii, sau se reduce, unui
intermediar cu trei carboni pentru a forma G3P.

7
 Regenerarea. Unele molecule de G3P produc glucoză, în timp ce altele trebuie să fie
reciclate pentru a regenera acceptorul RuBP. Regenerarea necesită ATP și implică o rețea
complexă de reacții, denumită "amestecul carbohidraților."
Pentru ca o G3P să iasă din ciclu (și să fie folosit la sinteza glucozei), trei molecule
de CO2 trebuie să intre în ciclu, formând trei atomi noi de carbon fixat. Atunci când trei molecule
de CO2 intră în ciclu, sunt formate șase molecule de G3P. Una dintre ele iese din ciclu și este
folosită pentru a forma glucoză, în timp ce celelalte cinci trebuie să fie reciclate pentru a
regenera trei molecule de acceptorul de RuBP.
Plantele C3 sunt cunoscute sub denumirea de plante cu sezon rece sau temperat . Cresc cel
mai bine la o temperatură optimă între 65 și 75 ° F, iar temperatura solului se potrivește la 40-45
° F. Aceste tipuri de plante prezintă eficiență la temperaturi ridicate .
 Din totalul plantelor prezente pe Pământ, 85 % utilizează această cale pentru producerea
de energie.
Plantele C3 pot fi perene sau anuale, furnizând o cantitate mai mare de proteine.
Exemplele de plante anuale sunt grâul, ovăzul, secara, bumbacul, orezul, floarea-soarelui, iar
plantele perene includ plante decorative (flori), ierburi, pomi fructiferi și plantele leguminoase.
Plantele din grupa C3 se caracterizează printr-un dezavantaj semnificativ. Dacă în mediu
nu este suficientă umiditate, capacitatea de fotosinteză este semnificativ redusă. Acest lucru se
datorează fotorepirației. Faptul este că, cu o concentrație scăzută de dioxid de carbon în
cloroplaste (mai puțin de 50 : 1 000 000), oxigenul este fixat în loc de fixarea carbonului.
Enzimele speciale încetinesc semnificativ și risipesc energia solară. În același timp, creșterea și
dezvoltarea plantei încetinește, deoarece lipsește materia organică. De asemenea, nu există
eliberare de oxigen în atmosferă.
Cu toții suntem conștienți de faptul că plantele își pregătesc hrana, prin procesul de
fotosinteză. Acestea transformă dioxidul de carbon atmosferic în alimente vegetale sau energie
(glucoză). Dar pe măsură ce plantele cresc în habitate diferite, ele au condiții atmosferice și
climatice diferite, acestă diferență observându-se în procesul de fotosinteză.
Ca și în cazul căilor C4 și CAM, sunt două adaptări apărute prin selecția naturală, pentru
supraviețuirea plantelor cu temperatură ridicată și regiune aridă. Deci putem spune că acestea
sunt cele trei metode biochimice distincte în care plantele își obțin energiea, tpul C 3 fiind cel mai
frecvent întâlnit la majoritatea speciilor.

8
 BIBLIOGRAFIE

 https://ro.warbletoncouncil.org/fotosintesis-393
 https://www.referatele.com/referate/biologie/online12/Mecanismul-fotosintezei---
INFLUENTA-FACTORILOR-EXTERNI-ASUPRA-FOTOSINTEZEI-POLUAREA-
AERULUI-SI-FOTOS.php
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Fotosintez%C4%83
 https://wikicro.icu/wiki/Photosynthesis
 https://ro.nationalgreenhighway.org/1414-photosynthesis-what-is-it-determining-how-it-
happens.html
 https://ro.warbletoncouncil.org/etapas-fotosintesis-8912
 https://ro.khanacademy.org/science/biblioteca-de
biologie/xc76f745e7114d1c5:fotosinteza/xc76f745e7114d1c5:ciclul-calvin/a/calvin-cycle
 https://ro.science19.com/key-differences-between-c3-c4-and-cam-photosynthesis-8422
 https://ro.gadget-info.com/difference-between-c