Carolina de Ansbach

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Carolina de Brandenburg-Ansbach (1 martie 1683 – 20

noiembrie 1737), a fost soția regelui George al II-lea al Marii Carolina de Ansbach
Britanii
Regină a Marii Britanii și Irlandei

Cuprins
Primii ani
Căsătorie
Prințesă de Wales
Regină și regentă
Note

Primii ani
Caroline s-a născut la 1 martie 1683 la Ansbach în
Germania, ca fiica lui Johann Friedrich, Margraf de
Brandenburg-Ansbach și a celei de-a doua soții, Prințesa
Eleonora Erdmuthe de Saxa-Eisenach.[2][3] Tatăl ei era
conducătorul unui mic stat german; el a murit de variolă la Regina Carolina, pictură de Jacopo Amigoni,
1735
vârsta de 32 de ani, când Caroline avea trei ani. Caroline și Date personale
fratele ei mai mic, Wilhelm Frederick, au părăsit Ansbach Nume la
împreună cu mama lor, care s-a întors în orașul ei natal Wilhelmina Charlotte Caroline
naștere
Eisenach.[4] Născută 1 martie 1683
Ansbach, Germania
În 1692, mama Carolinei a fost împinsă într-un mariaj Decedată 20 noiembrie 1737 (54 de ani)
nefericit cu Electorul de Saxonia și ea și copiii s-au mutat la Palatul St. James, Londra
Înmormântată 17 decembrie 1737
curtea saxonă, la Dresda. Doi ani mai târziu, Eleonore
Westminster Abbey, Londra
Erdmuthe a devenit din nou văduvă după ce necredinciosul Părinți Johann Frederic
ei soț a contactat variolă de la metresele sale.[5] Eleonore a Eleonore Erdmuthe de Saxa-
rămas în Saxonia încă doi ani, până la moartea ei în Eisenach
1696.[3][6] Caroline și Wilhelm Frederick s-au întors la Frați și surori Christian Albert, Margrave of
Ansbach pentru a sta cu fratele lor vitreg, Margraful Georg Brandenburg-Ansbach[*]
George Frederick II, Margrave
Frederick II. Curând Caroline s-a mutat la Lützenburg în of Brandenburg-Ansbach[*]
afara Berlinului, în grija lui Frederick Elector de William Frederick, Margrave of
Brandenburg și a soției acestuia, Sophia Charlotte, care Brandenburg-Ansbach[*]
Dorothea Friederike of
fusese prietenă cu Eleonore Erdmuthe.[7] Brandenburg-Ansbach[*]
Căsătorită cu George al II-lea al Marii Britanii
Frederick și Sophia Charlotte au devenit rege și regină a
Copii Frederick, Prinț de Wales
Prusiei în 1701. Regina era fiica Sofiei de Hanovra și sora Prințesa Anne
lui George, Elector de Hanovra. Ea era renumită pentru Prințesa Amelia Sophia
inteligență și caracter iar curtea ei necenzurată și liberală au Prințesa Caroline Elizabeth
Prințul George William
atras mulți învățați, inclusiv pe filosoful Gottfried Leibniz.[8] Prințul William, Duce de
Caroline a fost expusă unui mediu intelectual plin de viață Cumberland
destul de diferit de tot ce a experimentat anterior. Ea și Prințesa Mary
Sophia Charlotte au dezvoltat o relație puternică, în care Louise, regină a Danemarcei
și Norvegiei
Caroline a fost tratată ca o fiică.[9] O dată regina a declarat Cetățenie Germania
că Berlinul devenea un "deșert" atunci când Caroline pleca Regatul Marii Britanii
din când în când la Ansbach.[3][10] Religie protestantism
Ocupație regină consoartă[*]
Căsătorie Apartenență nobiliară
Titluri Princess of Wales[*] (din
1714)[1]
Electoarea Sophia a regină consoartă[*] (din
numit-o "cea mai 1727)[1]
agreabilă prințesă din Familie Casa de Hanovra (prin
Germania".[11] A fost nobiliară căsătorie)
luată în considerare pentru Casa de Hohenzollern (prin
naștere)
Arhiducele Carol de
Domnie
Austria, care era candidat Domnie 11 iunie 1727 – 20 noiembrie
la tronul Spaniei și mai 1737
târziu a devenit împărat al Încoronare 11 octombrie 1727
Sfântului Imperiu Roman. Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
Caroline a refuzat partida p?title=Carolina_de_Ansbach&action=edit&section=
în 1704 nevoind să se 0)

Caroline von Ansbach convertească de la

luteranism la
catolicism. [3][12] La începutul anului următor, regina Sophia Charlotte a
murit în timp ce vizita Hanovra natală. [13] Caroline a fost devastată, i-a scris lui Leibniz, "Nenorocirea m-a
copleșit cu durere și boală, și doar speranța că aș putea-o urma în curând mă consolează".[13]

În iunie 1705, nepotul reginei Sophia Charlotte, George Augustus, prinț de Hanovra, a vizitat curtea din
Ansbach, incognito, pentru a o cerceta pe Caroline, tatăl lui Electorul voind ca fiul lui să facă o căsătorie din
dragoste nu una aranjată ca a lui.[14] Rapoartele pe care le citise despre Caroline vorbeau de "incomparabila ei
frumusețe și de atributele ei mentale".[15] Lui i-a plăcut imediat "caracterul ei bun" și trimisul britanic a raportat
că George Augustus "nu s-a mai gândit decât la ea"..[3][16] La rândul ei, Caroline nu a fost păcălită de
deghizare prințului și l-a găsit atractiv pe pretendentul ei.[17] El era moștenitorul tatălui său, Electorul de
Hanovra, și al treilea în linie la succesiunea tronului Marii Britanii.[17]

La 22 august 1705, Caroline a ajuns în Hanovra pentru nunta ei cu George Augustus; s-au căsătorit în seara
aceea la capela palatului la Herrenhausen.[2][3][18] În următoarea lună mai, Caroline a rămas însărcinată și
primul ei copil Prințul Frederick s-a născut la 20 ianuarie 1707.[19] La câteva luni după naștere, în iulie,
Caroline s-a îmbolnăvit de variolă urmată de o pneumonie. Copilul a fost ținut departe de ea însă George
Augustus i-a rămas alături devotat, îmbolnăvindu-se și el.[20] În următorii șapte ani, Caroline a avut încă trei
copii, Anne, Amelia și Caroline.[21]

George Augustus și Caroline au avut un mariaj fericit, deși el a continuat să aibă metrese, după obiceiul
vremii.[22] Două dintre amantele lui cunoscute au fost Henrietta Howard, mai târziu contesă de Suffolk, și, din
1735, Amalie von Wallmoden, contesă de Yarmouth. În contrast cu soacra ei, Caroline a fost cunoscută pentru
fidelitatea ei; n-a făcut niciodată scene și nu a avut iubiți.[22]
Succesiunea familiei soțului ei la tronul britanic era nesigură, fratele vitreg al reginei Anne, James Stuart,
contestând pretenția hanoveriană. Anne a refuzat să permită vreunui hanoverian să viziteze Marea Britanie în
timpul vieții ei.[23] În iunie 1714, Electoarea Sophia (nepoata regelui Iacob I al Angliei) a murit în brațele
Carolinei, la vârsta de 84 de ani, și socrul Carolinei a devenit moștenitorul prezumptiv al reginei Anne. Câteva
săptămâni mai târziu, Anne a murit și Electorul de Hanovra a fost proclamat succesorul ei, devenind regele
George I al Marii Britanii.[24]

Prințesă de Wales
Odată cu ascensiunea la tron a lui George I în 1714, soțul Carolinei a devenit Duce de Cornwall și curând a
fost investit Prinț de Wales, Caroline devenind Prințesă de Wales. A fost prima Prințesă de Wales în peste 200
de ani, ultima fiind Caterina de Aragon. Cum regele își repudiase soția Sofia Dorothea de Celle în 1694, nu
exista o regină iar Caroline deținea rangul cel mai înalt al unei femei din regat.

Carolina s-a împrietenit cu Sir Robert Walpole, politician și ocazional prim-ministru; influența lui a asigurat
pentru Prințul și Prințesa de Wales stilul de viață cu care erau obișnuiți. Intelectul Carolinei îl depășea pe al lui
George. Ca tânără femeie, ea a corespondat cu Gottfried Leibniz, care era apropiat de Casa de Hanovra. De
asemenea, ea a ajutat la inițierea corespondenței Leibniz-Clarke, una dintre cele mai importante discuții
filozofice din secolul XVIII. În linii mari, George și Carolina au avut o căsnicie fericită, deși el a avut metrese
în acest timp. Cea mai cunoscută dintre ele a fost Henrietta Howard, Contesă de Suffolk, una dintre domnele
de onoare ale soției lui.

Regină și regentă
Caroline a devenit regină consort la moartea socrului ei în 1727, și a fost
încoronată împreună cu soțul ei la Westminster Abbey la 11 octombrie în
același an.[25] A fost prima regină consort care a fost încoronată de la
regina Ana a Danemarcei în 1603.[26] Deși George al II-lea l-a denunțat
pe Walpole ca fiind „pungaș și canalie”, Caroline și-a sfătuit soțul să-l
păstreze pe Walpole ca prim-ministru.[3] Walpole a asigurat o plată de
100.000 £ pe an pentru Caroline, și ea a primit atât Casa Somerset cât și
Richmond Lodge.[27]

Pentru următorii zece ani, Caroline a avut o influență imensă. Ea a

absorbit opiniile liberale ale mentorului ei, regina Sophia Charlotte a
Prusiei și a sprijinit clemență pentru iacobiți, libertatea presei și libertatea
de exprimare în Parlament.[28]

De-a lungul a următorilor ani, ea și soțul ei au luptat constant împotriva

fiului lor cel mare, Frederick, Prinț de Wales, care a rămas în Germania
când ei au venit în Anglia. El s-a alăturat familiei în 1728, când era adult,
avea metrese și datorii, și era pasionat de jocurile de noroc. Frederick s-a Regina Carolina de Ansbach
opus convingerilor politice ale tatălui său, și s-a plâns de lipsa lui de
influență în guvern.[3][29] Actul de Regență din 1728 a numit-o pe
Caroline regentă atunci când soțul ei a fost în Hanovra timp de cinci luni începând cu mai 1729. În timpul
regenței ei, incidentul diplomatic cu Portugalia (unde o navă britanică a fost confiscată pe Tagus) a fost
dezamorsat și s-a încheiat negocierea Tratatului de la Sevilla între Marea Britanie și Spania.[29][30] Din mai
1732, ea a fost din nou regentă pentru patru luni în timp ce George al II-lea a fost în Hanovra.
 Întraga viață în Marea Britanie Carolina și-a petrecut-o în sud-estul
Angliei și în jurul Londrei.[31] Ca regină, ea a continuat să se înconjoare
de artiști, scriitori și intelectuali. A colectat bijuterii, în special camee, a
achiziționat portrete importante și miniaturi, și s-a bucurat de artele
vizuale. În 1728, ea a descoperit un set de schițe de Leonardo da Vinci și
Hans Holbein care au fost ascunse într-un sertar din timpul domniei
regelui William al III-lea.[32]

Fiica cea mare a Carolinei, Anne s-a căsătorit cu Willem al IV-lea, Prinț
de Orania în 1734, și s-a mutat cu soțul ei în Olanda. Caroline i-a scris
fiicei ei despre tristețea "de nedescris" din momentul despărțirii.[33]
Curând Prințesei Anne i s-a făcut dor de casă și a revenit în țară când
soțul ei a plecat în campanie. În cele din urmă, soțul și tatăl ei i-au
Portret de Joseph Highmore, poruncit să se întoarcă în Olanda.[34]
1735
La mijlocul anului 1735, Frederic, Prinț de Wales, a fost mai mult decât
consternat când în locul lui, Caroline a acționat în calitate de regentă, în
timp ce regele a plecat în Hanovra. [35] Regele și regina au aranjat căsătoria lui Frederick în 1736, cu Prințesa
Augusta de Saxa-Gotha. La scurt timp după nuntă, George a plecat în Hanovra, și Caroline și-a asumat rolul
de "Protector al Regatului". În timpul regenței ei, Prințul de Wales a început o serie de certuri cu mama sa, pe
care el le-a văzut ca un indicator util pentru a-l irita pe rege.[3] În cele din urmă, regele a revenit în Marea
Britanie în ianuarie 1737.[36]

Frederick a cerut Parlamentului să i se mărească alocația financiară, pe care până acum regele i-a refuzat-o. La
sfatul lui Walpole, alocația a crescut, într-o încercare de a aplana conflictul dintre tată și fiu, însă nu atât de mult
pe cât s-a cerut.

Carolina a murit la 20 noiembrie 1737 la Palatul St. James, la vârsta de 54 de ani. Soțul ei i-a supraviețuit 23
de ani.

Note
1. ^ a b Caroline von Ansbach
(în limbă necunoscută),
Bosls bayerische
Biographie[*], p. 110
2. ^ a b Weir, pp. 277–278.
3. ^ a b c d e f g h i Taylor.
4. ^ Arkell, p. 5.
5. ^ Arkell, p. 6; Van der Kiste,
p. 12.
6. ^ Arkell, p. 6; Hichens, p.
19.
7. ^ Arkell, pp. 6–7.
8. ^ Hichens, p. 19.
9. ^ Hanham, p. 279.
10. ^ Van der Kiste, p. 13.
11. ^ Arkell, p. 18.
12. ^ Arkell, pp. 9–13.
13. ^ a b Van der Kiste, p. 14.
14. ^ Arkell, p. 18; Fryer et al.,
p. 33; Hichens, p. 19; Van
der Kiste, p. 15.
15. ^ Hanoverian envoy Baron
Philipp Adam von Eltz,
quoted in Quennell, p. 19.
16. ^ Arkell, p. 19; Van der
Kiste, p. 15.
17. ^ a b Fryer et al., p. 33.
18. ^ Van der Kiste, p. 17.
19. ^ Van der Kiste, pp. 18–19. 32. ^ Arkell, p. 245; Van der
20. ^ Arkell, pp. 38–39; Van der
Kiste, p. 21.
21. ^ Fryer et al., p. 34.
22. ^ a b Hichens, p. 21.
23. ^ Van der Kiste, p. 30.
24. ^ Arkell, p. 57.
25. ^ Hanham, p. 292; Weir, pp.
277–278.
26. ^ Arkell, p. 154.
27. ^ Arkell, p. 147; Van der
Kiste, p. 93.
28. ^ Van der Kiste, pp. 104–
105.
29. ^ a b Van der Kiste, p. 119.
30. ^ Arkell, pp. 167–169.
31. ^ Arkell, p. 67; Van der
Kiste, p. 41.
Kiste, p. 123.
33. ^ Arkell, p. 212; Van der
Kiste, p. 134.
34. ^ Van der Kiste, pp. 135–
136.
35. ^ Van der Kiste, pp. 139–
140.
36. ^ Arkell, p. 264; Quennell,
p. 291; Van der Kiste, p. 52.

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Carolina_de_Ansbach&oldid=13063889

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 5 septembrie 2019, ora 06:27.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.