Proprietatea.

Libera iniţiativă

FIŞĂ DE DOCUMENTARE

Proprietatea reprezintă o relaţie între oameni, un contract social cu privire la bunurile materiale, spirituale
şi de altă natură existente în societate sau obţinute prin activitate economică.

Proprietatea implică exercitarea următoarelor atribute (drepturi) ale proprietăţii:

- dreptul de posesiune, de a deţine – proprietarul are dretul de a avea sau deţine bunurile care
constituie obiectul proprietăţii sau altfel spus, dreptul proprietarul de a stâpâni în fapt direct şi nemijlocit
obiectul proprietăţii
ex.: Stăpâniţi nemijlocit creionul în cauză
- dreptul de utilizare sau de folosinţă – asigură proprietarului dreptul de folosire a bunului aflat în
proprietatea sa, aşa cum crede el că este mai bine pentru a-şi realiza interesul;
ex.: -Utilizaţi creionul pentru a scrie cu el.
- dreptul de dispoziţie –conferă proprietarul puterea de a înstrăina bunul ce-i aparţine, de a
constitui asupra acestuia anumite drepturi în favoare altei personae;
ex.: dacă sunteţi proprietarul unui creion, îl puteţi folosi, vinde, face cadou etc
- dreptul de uzufruct – este dreptul proprietarului de a-şi însuşi şi utiliza roadele/veniturile aduse
de obiectul proprietăţii

Atributele pot fi cedate total sau partial: sub toate aspectele (vanzare-cumpărare, donaţie, mostenire)
partială (închiriere, arendare,concesionare) etc
- sub toate aspectele: vânzare-cumpărare (cu contraechivalent) sau prin donaţie, moştenire (fără
contraechivalent);
- sub unele aspecte/parţial (se înstrăinează anumite atribute ale proprietăţii, fără a pierde dreptul de
proprietate) : - închiriere, concesionare, locaţie de gestiune, arendare ( sunt transferate
drepturile de utilizare şi de uzufruct)
- relaţii de angajare salarială – transferarea atributului de utilizare

Proprietatea apare ca unitate dintre subiect şi obiect.

Obiectul proprietăţii îl reprezintă mai ales bunurile economice.
Subiectul proprietăţii, respectiv cei cărora le aparţin aceste bunuri sunt: indivizii ca persoane fizice,
familia, sociogrupurile, organizaţile naţionale şi internaţionale
 Sociogrupurile – se constituie prin unirea mai multor indivizi, reuniţie pe baza existenţei a cel puţin
trei trăsături comune, obiective, care generează interese şi comportamente similare, dând naştere
cooperativelor şi societăţilor comerciale
Cooperativele – unităţi care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei, prestărilor de
servicii sau comercializării produselor, în special în mediul rural;
Societăţile comerciale – Conform legislaţiei în vigoare principalele tipuri de societăţi comerciale
din ţara noastră sunt: S.R.L (Societate cu Răspunere Limitată), S.A. (Societate pe Acţiuni), S.N.C ( Societate
în Nume Colectiv); S.C.S. (Societate în Comadită Simplă) S.C.A ( Societate în Comandită pe Acţiuni)
 Organizaţiile naţionale şi internaţionale –
Organizaţiile naţionale – apar sub forma uniunilor de întreprinderi sau de cooperative
constituite pe criterii de ramură sau teritorial-administrative;
Organizaţiile internaţionale – se constituie prin asocierea agenţilor economici sau a
organizaţiilor din două sau maimulte ţări
 Statul – poate avea în proprietate întreprinderii, instituţii
În funcţie de cine este proprietar, proprietatea îmbracă următoarele forme:
a) Proprietate privată/particulară – este forma cea mai răspândită în economia de piaţă ( proprietar este
omul sau un grup de oameni ): Aceasta poate fi: individuală (proprietarul foloseşte, administrează şi îşi
însuşeşte roadele) şi asociativă (societăţile pe acţiuni, cooperativele de consum, de producţie şi de credit)
b) Proprietate publică ( proprietar este statul sau unităţile administraţiilor publice centrale şi locale)
c) Proprietate mixtă

După regimul juridic al bunurilor care compun proprietatea publică această proprietate poate
constitui domeniul public al statului şi domeniul privat al statului
Bunurile care formează domeniul public al statului se caracterizează prin fapul că sunt
inalienabile (nu pot fi înstrăinate) şi imprescriptibile (nu pot fi urmărite sau grevate de diferite obligaţii)
Aparţin domeniului public: bogaţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial
energetic, siturile istorice şi arheologice, terenurile pentru rezervaţii şi parcuri naţionale, terenurile pentru
nevoile apărării, fâşia de protecţie a frontierei de stat, sedii ale ministerelor, primăriilor, ale unităţilor de
învăţământ.
Celelalte bunuri proprietate publică ce nu aparţin domeniului public ţin de domeniul privat. Bunurile
din această categorie pot fi vândute, concesionate, închiriate şi cad sub incidenţa celor patru componente
fundamentale ale dreptului de proprietate.

Libera iniţiativă se concretizează în dreptul agenţilor economici:

de a dispune asa cum doresc de proprietea sa
de a-şi administra după propria dorinţă afacerea
Orice economie de piaţă este o economie deschisă, bazată pe schimb si pe proprietatea privata asupra resurselor
de productie.Economia deschisă se caracterizează prin:
- proprietate privata - preturi libere
- libertate economică - concurenta
- interventia limitata a statului in economie