Referat de economie

Tema: Proprietatea si
formele ei

Xhulja Naco (ALBANIA)

 Proprietatea reprezintă o relație între oameni, un contract social, cu privire la bunurile
materiale, spirituale și de altă natură existente în societate sau obținute prin activitatea
economică. Această relație relevă exercitarea unuia, mai multora sau a tuturor atributelor
proprietății: dreptul de posesiune, dreptul de utilizare, dreptul de dispoziție și dreptul de
uzufruct. Proprietarul se bucură de un bun care îi aparține în mod exclusiv și absolut, însă în
limitele prevazute de lege:
• dreptul de posesiune relevă dreptul de a avea sau deține bunurile care constituie
obiectul proprietății sau, altfel spus, prerogativa proprietarului de a stăpâni în fapt direct și
nemijlocit bunul respectiv;
• dreptul de folosință sau utilizare asigură proprietarului dreptul de folosire a bunului aflat
în proprietatea sa, asa cum crede el că este mai bine pentru a-și realiza interesul;
• dreptul de dispoziție conferă proprietarului puterea de a înstrăina bunul ce-i aparține,
de a constitui asupra acestuia anumite drepturi în favoarea altei persoane etc.;
• dreptul de uzufruct este dreptul proprietarului de a-și însuși și utiliza rodul unui bun,
venitul unei moșteniri, dobânda unui împrumut etc.).
Întotdeauna, proprietatea se prezintă sub forma unității a doua elemente: obiectul și subiectul
proprietății.
Obiectul proprietății îl constituie bunurile, ceea ce este comun vieții economico¬-sociale.
Bunurile pot fi clasificate după mai multe criterii;
• după forma lor materială, bunurile se pot grupa în: obiecte stabile, servicii și informatii;
• după profunzimea proceselor economice la care au fost supuse, bunurile pot fi primare
(desprinse direct din natură), intermediare (aflate în diferite faze succesive de prelucrare) și
finale (care nu mai sunt supuse niciunei transformări și urmează să intre în utilizarea lor finală);
• după modul de utilizare, bunurile pot fi: pentru consum și pentru producție. Bunurile
pentru consum sunt destinate satisfacerii nemijlocite a trebuințelor umane, se numesc
satisfactori; celelalte sunt folositoare omului indirect, la obținerea celor dintâi și se numesc
prodfactori. Delimitarea între satisfactori și prodfactori nu este absolută, un bun economic
putând fi utilizat în ambele sensuri. De exemplu, fructele: consumate ca stare sunt satisfactori,
dar folosite ca materie primă pentru obținerea de sucuri, compoturi etc. sunt prodfactori;
• după modul în care circulă în cadrul economiei, există bunuri cu caracter de mărfuri și
bunuri care circulă fără a fi mărfuri.

Subiectul proprietății îl formează agenții vieții economice. Astfel de subiecți sunt indivizii ca
persoane fizice, familia, sociogrupurile și organizațiile (naționale și internaționale).
Dacă avem în vedere cine sunt subiecții proprietății și ce au ei comun și/sau specific în
exercitarea drepturilor de proprietate distingem:
a) proprietatea privată sau particulară, ai cărei proprietari pot fi persoane fizice și/sau
juridice. Totodată aceasta poate fi proprietate individuală și asociativă, dar ca dimensiune,
mica, mijlocie, mare și foarte mare. În anumite condiții – specifice statelor democratice – este
compatibilă cu proprietatea publică sau alte forme de proprietate;
b) proprietatea publică, al cărei proprietar este statul sau sunt unitățile administrațiilor
publice centrale și locale din structura sa. Obiectul acestei proprietăți îl formează bunurile care,
potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public. După regimul juridic al
bunurilor care o compun, această proprietate poate constitui domeniul public al statului sau
domeniul privat al statului, ambele putând fi de interes național și/sau local. Bunurile care
formează domeniul public se caracterizează prin faptul că sunt inalienabile (nu pot fi
înstrăinate) și imprescriptibile (nu pot fi urmărite silit sau grevate de diferite obligații – pentru a
fi sechestrate, preluate spre despăgubire etc). Aparțin domeniului public bogațiile de orice
natură ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic sau care se pot folosi în
interes public, siturile istorice si arheologice, terenurile pentru rezervații și parcuri naționale,
terenurile pentru nevoile apărării, fâșia de protecție a frontierei de stat, imobilele din punctele
de frontieră sau sedii ale ministerelor, primăriilor, ale unităților de învățământ de stat etc.
Celelalte bunuri proprietate publică ce nu aparțin domeniului public țin de domeniul privat și se
referă la bunurile care au încetat să mai aparțină domeniului public, imobilele care nu sunt
destinate utilității publice, donațiile primite etc. Bunurile din această categorie pot fi
concesionate, închiriate, înstrăinate etc. și cad sub incidența celor patru componente
fundamentale ale dreptului de proprietate. Bunurile din domeniul privat al statului sau al
unităților administrativ-teritoriale pot fi trecute în domeniul public în funcție de interesul public
pe care îl prezintă.