EVALUAREA IMPACTULUI SURSELOR DE POLUARE ASUPRA CAPACITĂŢII DE AUTOPURIFICARE

A ECOSISTEMELOR ACVATICE

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Oxigenul dizolvat (OD) reprezintă cantitatea de oxigen molecular dizolvat în apă la o

anumită presiune şi temperatură, fiind unul din criteriile principale în determinarea calităţii
apelor naturale. Cantitatea de OD afectează şi procesele de tratare a apelor uzate.
Capacitatea apei de a purta oxigenul dizolvat, cunoscută şi sub numele de nivelul de
saturaţie al apei în oxigen dizolvat, depinde de temperatură. Nivelul de saturaţie al apei în OD
poate fi măsurat cu un oxigeno-metru. De obicei, valorile măsurate sunt mai mici decât cele
teoretice pentru temperatura apei respective. Apele reci prezintă o concentraţie mai mare de
oxigen dizolvat.
Diferenţa dintre cantitatea de oxigen pe care o poate dizolva o apă, la temperatura şi
presiunea respectivă şi oxigenul rămas dizolvat reprezintă aşa numitul „deficit de oxigen”.
Oxigenul determinat după un număr „n” de zile de menţinere a probei de apă în condiţii
de mediu constante, reprezintă oxigenul rezidual. În mod obişnuit proba se menţine 5 zile, la o
temperatură de 200C şi la întuneric (pentru a preveni producerea de oxigen de către alge).
Diferenţa dintre oxigenul dizolvat, măsurat iniţial în proba de apă, şi oxigenul rezidual
reprezintă consumul biochimic de oxigen notat CBO(n).
Consumul biochimic de oxigen CBOn este un indicator al cantităţii de oxigen necesară
microorganismelor pentru oxidarea materiei organice din apă în perioada „n”; acest parametru
reprezintă deci o măsură indirectă a contaminării cu materie organică. Cu cât valoarea de CBO
este mai mare cu atăt este mai mare deficitul în oxigen al ecosistemului acvatic pe care îl
evaluăm.
Autopurificarea apelor reprezintă un proces natural, complex, de purificare şi se referă la
capacitatea unui corp de apă de a se elibera de poluanți. Adesea aceasta implică procese fizice,
chimice şi biologice care se derulează în mod simultan. Apa este purificată în sensul reducerii
concentraţiei de materie organică moartă prin procese de biodegradare. Prin urmare, acest proces

1
este strâns legat de conținutul de oxigen dizolvat și, deci, este influenţat de toate sursele de
pătrundere a oxigenului în ecosistem, dar şi de diferiţii consumatori ai acestuia.
Contaminarea apei este cauzată de descărcarea în sistemele naturale acvatice a apelor
uzate necorespunzător tratate. Acest lucru poate contribui la deteriorarea mediului ecosistemelor
acvatice și la probleme de sănătate publică (Ogundiran și Fawole, 2014).
Contaminanții care provoacă poluarea apei sunt reprezentaţi de o gamă largă de substanțe
chimice, bacterii, precum și de modificări ale parametrilor fizici, cum ar fi creşterea temperaturii
(Ogundiran și Fawole, 2014). Potrivit Comisiei Mondiale a Apei pentru Secolul XXI, mai mult
de jumătate din râurile majore ale lumii sunt degradate. Prin urmare, ele reprezintă o amenințare
a sănătăţii umane şi a ecosistemelor din jur, pe care le distrug (Nyasulu, 2012).
Eliminarea și gestionarea deșeurilor reprezintă provocări majore cu care se confruntă
centrele urbane din întreaga lume. Deversărilor de apă uzată netratată în corpurile de apă de
suprafață reprezintă un lucru obişnuit în multe țări în curs de dezvoltare. Aceasta se datorează
extinderii industrializării și a mediilor urbane cu lipsa instalațiilor de gestionare a deșeurilor.
Numeroase studii efectuate în diferite părți ale lumii au arătat o schimbare considerabilă a
calității apei râurilor datorate deversărilor punctuale (Van der Hoven și colab., 2017). Multiplele
deversări de ape poluate a determinat ca partea inferioară a multor râuri să aibă o calitate scăzută
şi să nu mai poată fi folosită în diferite scopuri domestice, pentru irigaţii sau pentru relaxare
(Mehari și colab., 2015).
Autopurificarea sistemelor de apă naturală este un proces dificil, care necesită adesea
realizarea în mod simultan a unor procese fizice, chimice și biologice. Apa este purificată în
sensul în care concentrația de materiale reziduale este redusă mai ales prin procese de
biodegradare. Prin urmare, acest proces este foarte strâns legat de conţinutul de oxigen dizolvat
din apă, precum şi de sursele de producere şi consum a acestuia (Taseiko și colab.). Numeroase
probleme apar din cauza reducerii capacității de auto-curățare a ecosistemelor acvatice. Oxigenul
dizolvat (OD) este unul dintre elementele vitale pentru microorganismele din corpurile de apă și
reprezintă un indicator important al sănătății ecosistemului acvatic. Concentraţia de OD dintr-un
ecosistem poate diferi ca urmare a mai multor parametri dinamici interconectați, cum ar fi
concentraţia de substanţă organică şi activitatea organismelor acvatice.

2
 Prin urmare, este important și oportun să aplici modele care pot prezice eficient
concentraţia de OD a unui râu influențat de contaminarea sursei de poluare punctiformă (Omole
și Longe, 2008).
Ecuaţia Streeter-Phelps modelează cu acurateţe cantitatea de oxigen dizolvat dintr-un
curs de apă după descărcarea în acesta a unei ape uzate. Modelul urmează poluantul odată cu
preluarea acestuia de către curentul răului. Când o substanţa poluantă este introdusă într-o sursă
de apă, în mod obişnuit cantitatea de oxigen scade până la un minim. Reprezentarea grafică a
cantităţii de oxigen dizolvat din apă în funcţie de timp reprezintă curba de modificare a
concentraţiei oxigenului dizolvat faţă de valoarea normală la o anumită temperatură. În această
balanţă a masei de oxigen dizolvat interacţionează două procese competitive: reaerarea şi
dezoxigenarea. Reaerarea adaugă molecule de oxigen în apă aduse din atmosferă (până la
punctul de saturaţie), dezoxigenarea reduce oxigenul.
În această analiză sunt luate în considerare numai microorganismele capabile să
degradeze materia organică, deci răspunzătoare pentru valoarea consumului biochimic de oxigen.

PROIECT
Pe cursul unui râu este considerată o sursă punctiformă de poluare. Parametrii sistemului
sunt prezentaţi în tabelul următor:
Kdo T Qrau Qau CBO5rau CBO5au ODau W
anotimp η H [m]
[zi-1] [° C] [m3/s] [m3/s] [mg/l] [mg/l] [mg/l] [m]
Primăvara 0.3 0.3 18 43 4 2 119 4 49 4.6
Vara 0.24 0.25 26 34 4 1.5 125 3 31 4
Toamna 0.28 0.3 17 29 4 1.8 92 3 34 3.3
Iarna 0.31 0.25 7 36 4 1.3 85 4.5 28 3.5

1. Pe baza ecuaţiei Streeter-Phelps determinaţi timpul critic (la care concentraţia de oxigen
dizolvat în apă este minimă) şi valoarea minimă a concentraţiei de oxigen (se va ţine cont de
variaţiile sezoniere ale parametrilor).
2. Prezentaţi variaţia concentraţiei de oxigen dizolvat în apă (OD) de-a lungul râului, pentru
cele 4 anotimpuri.

3
3. Determinaţi care este concentraţia maximă de substanţe organice din apa deversată,
exprimată în consum biochimic de oxigen, astfel încât concentraţia de oxigen dizolvat să nu
scadă sub valoarea limită ODmin= 4 mg/l pe toată lungimea râului.

Notaţii şi prescurtări:
- OD(t) [mg/l] :concentraţia oxigenului dizolvat în masa de apă, la momentul t
- t [zile]: variabila timp măsurată în zile;
- T [0C]: variabila temperatură măsurată în grade C;
- Cs [mg/l: concentraţia la saturaţie a oxigenului dizolvat, dependentă de
temperatură (T) după relaţia Elmore & Hayes (1960);
- DO [mg/l: deficitul de oxigen al amestecului apă de râu / apă uzată la momentul
iniţial t=to (în locul deversării), DO=Cs-ODo ;
- ODo [mg/l: concentraţia oxigenului dizolvat în amestecul apă de râu / apă uzată la
momentul iniţial t=to (în locul deversării);
- ODrau [mg/l: concentraţia oxigenului dizolvat în apă de râu, ODrau=0.95*Cs
- Odau [mg/l : concentraţia oxigenului dizolvat în apa uzată, care se măsoară
experimental;
- CBO5 rau [mg/l: consumul biochimic de oxigen din apă, care exprimă încărcarea
organică a apei râului şi care se determină experimental;
- CBO5 au [mg/l: consumul biochimic de oxigen din apa uzată, care exprimă
încărcarea organică a apei uzate şi reprezintă factorul poluant - se determină experimental;
- CBO5 mix [mg/l: consumul biochimic de oxigen a amestecului apă de râu / apă
uzată, la momentul iniţial t=to (în locul deversării);
- Kd(20) [zil-1]: constanta ratei de dezoxigenare la temperatura T=200 C, corectată
cu viteza (u) şi respectiv adâncimea (H) râului, considerate ca mărimi medii;
- Kdo [zil-1]: : constanta ratei de dezoxigenare de referinţă, determinată
experimental în laborator la temperatura T=200C;
- η : coeficient de activitate a râului, cu valori în gama 0.1÷0.6 (în funcţie de viteza
râului) care intervine în formula lui Kd(20);
- θ : factor de corecţie cu temperatura (T) a constantei ratei de deoxigenare Kd;

4
 - Kd = Kd(T) [zil-1]: constanta ratei de dezoxigenare totală, corectată cu
temperatura (T), care intervine în relaţia Streeter-Phelps;
- Kr(20) [zil-1]: constanta ratei de reaerare la temperatura T=200C, corectată cu
viteza (u) şi respectiv adâncimea (H) râului, considerate ca mărimi medii;
- β : factor de corecţie cu temperatura (T) a constantei ratei de reaerare;
- Kr = Kr(T) [zil-1]: constanta ratei de reaerare totală, corectată cu temperatura (T),
care intervine în relaţia Streeter-Phelps;
- tc [zile]: timpul critic la care concentraţia de OD(t) este minimă;
- OD(t)min [mg/l = OD(tc) [mg/l: este valoarea minimă a concentraţiei de oxigen
dizolvat;
- H [m]: adâncimea medie a râului pe fiecare anotimp;
- W [m]: lăţimea medie a râului pe fiecare anotimp;
- u [m/s]: viteza medie a râului pe fiecare anotimp;

RELAŢII DE CALCUL
Relaţia Streeter-Phelps:
Kd
(1) OD ( t )=Cs−{ [ CBO5 mix∗( e− Kd∗t−e−Kr∗t ) ] + DO∗e−Kr ∗t }
Kr−Kd

unde

(2) DO Cs ODo

cu
ODrau∗Qrau+ODau∗Qau
(3) O D 0=
Qrau+Qau
ODrau=0.95∗Cs

Relaţia Elmore & Hayes (1960):

2 3
(4) Cs A BT C T DT

unde
A=14,652 B=-0,410022 C=7,991E-3 D=-7,7774E-5

5
 ( CBO5 rau∗Qrau+CBO5 au∗Qau)
(5) CBO5 mix=
Qrau+Qau

u
(6) Kd (20)=Kdo+ ∗η
H
la T=200C
unde Kdo se determină experimental în laborator, iar η = 0.1 ÷ 0.6, parametru empiric care ţine
cont de caracterul lent sau rapid al curgerii râului;

(7) Kd ( T )=Kd=Kd (20)∗θ(T−20)

exprimă relaţia pentru Kd în funcţie de toţi parametri de care este dependent, inclusiv
temperatura (T);
Parametrul θ are valoarea:
θ = 1.075
pentru 0oC < T < 30oC

Relaţia O’Connor & Dobins:

3.92 u
(8) Kr(20)=
H
∗
√H
la T=200C
prin care se determină constanta ratei de reaerare la T=20 0 C, corectată cu parametri
hidrodinamici ai râului;
(T −20)
(9) Kr ( T )=Kr=Kr (20)∗β

cu β = 1.024
Kr este constanta ratei de reaerare din relaţia (1), care include şi corecţia cu temperatura (T) ;
Timpul critic tc se determină din condiţia:

d
(10) OD (tc )=0
dt

6
şi are formula:

DO
(11)
t c=
1
( Kr−Kd )
∗ln ⁡[
Kr
Kd(1−
CBO5 mix
Kd
∗Kr−Kd
] )
Relaţia dintre parametrii u, H, W şi debitul râului Qrau este:
(12) Qrau=u∗H∗W

7
REZOLVARE:

Cs Kd(20) Kd Kr(20) CBO5mix Odrau Odo tc[zile OD(t)

anotimp u[m/s] Kr[zi-1] DO[mg/l]
[mg/l] [zi-1] [zi-1] [zi-1] [mg/l] [mg/l] [mg/l] ] [mg/l]

Primăvara 9.41 0.1908 0.3124 0.2704 0.1735 0.1655 11.9574 8.9368 8.5166 0.8905 4.4087 3.4763

Vara 8.03 0.2742 0.2571 0.3968 0.2566 0.2958 14.5000 7.6251 7.1382 0.8882 2.7550 1.5079

Toamna 9.61 0.2585 0.3035 0.2443 0.3324 0.3096 12.7333 9.1285 8.3856 1.2233 3.2292 5.0439

10.835
Iarna 12.15 0.3673 0.3362 0.1313 0.3628 0.2666 9.6700 11.5394 1.3113 4.1224 9.3745
5

1. Timpul critic şi valoarea minimă a concentraţiei de oxigen, pe sezoane:

Timp critic Valoarea minimă a

Tc [zile] concentraţiei de oxigen
ODmin [mg/l]
4.4087 3.4763
2.7550 1.5079
3.2292 5.0439
4.1224 9.3745

8
9
 2. Variaţia sezonieră a concentraţiei de oxigen

VARIATIA CONCENTRATIEI DE OXIGEN DIZOLVAT

DIN RAU
12

10

8
OD(t)[mg/l]

0
0 8 6 4 2 4 8 6 4 2 8 8 6 4 2 12 2.8 3.6 4.4
0. 1. 2 . 3 . 4 . 5. 6. 7 . 8. 9. 10 . 11 . 1 1 1
TIMP [zile]
Primavara vara toamna iarna

3. Concentraţia maximă admisă a substanţelor chimice în apa uzată, exprimată în consum

biochimic de oxigen.

Primăvara: CBO5max = 105 mg/l

Vara: CBO5max = 68 mg/l

Toamna: CBO5max = 118 mg/l

Iarna: CBO5max = 303 mg/l

10