1.

RISCURI MAJORE

1.1 Introducere
Cursul de fata este conceput astfel incat sa aduca niste cunostinte de baza despre risc in general
si despre riscurile majore ale mediului maritim in particular.
Ca si proiect, acest curs este parte din IUCRISKMAN si este legat de Marea Neagra, majoritatea
exemplelor si informatiilor din cadrul acestuia sunt date actualizate despre Marea Neagra si
mediul ei, [1].
In ultimii zece ani lumea a putut observa o evolutie incredibila. Daca acum o suta de ani o nava
care scoatea fum era considerat un lucru bun, in zilele noastre situatia este exact invers. Noi, ca
omenire, ajungem sa ne dam seama de problemele pe care le provocam impotriva mediului. Si
nu este doar cazul Marii Negre, al padurii tropicale sau al oricarei alte zone isolate dintr-un golf,
unde cantitati mari de combustibil au fost varsate. Azi, putem observa ca toate acestea sunt
legate intr-un mod incredibil. Astfel ca acum, mai mult ca niciodata, nu putem vorbi doar despre
Marea Neagra. Ceea ce se intampla in intregul ocean planetar afecteaza in cele din urma, in mod
direct, mediul Marii Negre. Si daca este mai dificil sa gasim legatura, am putea cel putin sa
utilizam informatiile obtinute in alta parte in lume – lectiile deja invatate – pentru a incerca sa
avem grija de marea noastra. Deci practic acesta este cazul nostru, acest curs avand scopul de a
ajuta prin a oferi cunostinte care sa duca in cele din urma, mai mult sau mai putin, la un mediu
mai curat, auto-sustenabil al bazinului Marii Negre.
In cele ce urmeaza vor fi scoase in evidenta de asemenea si principalele probleme ale Marii
Negre precum: poluarea, schimbarea climei, pescuitul excesiv, deversarea de nutrienti sau
substante care duc la eutrofizare etc. Vor fi utilizate anumite predictii pentru a pregati si proteja
ceea ce se poate intampla. De asemenea in cadrul acestui curs va fi luat in considerare si riscul:
ce reprezinta riscul, metode de a evalua riscul, de a-l diminua.
Si ultima dar nu cea din urma este legatura care se creaza intre riscul de mediu si reducerea
riscului de dezastru (DRR). De fapt, in cele din urma, la asta se reduce totul, la DRR. Eforturile
regionale si internationale in aceasta directie, de a reduce riscul de dezastru, de a ajuta si inspira
partile interesate (stakeholderii) sa faca pasi importanti pentru imbunatatire. Iar zona si mediul
Marii Negre are mare nevoie de imbunatatire.

1.2. O vedere Socio-Economica si politica a zonei Marii Negre

Zonele din jurul Marii Negre gazduiesc milioane de oameni care sunt direct legati de mare –
economic, politic, social etc.
In conformitate cu NATO, Marea Neagra este un coridor strategic care ofera canale de
contrabanda pentru traficul de bunuri pe cale legal sau ilegala, precum droguri, materiale
radioactive si marfuri contrafacute care pot fi folosite pentru a finanta terorismul. De asemenea,
in conformitate cu studiul International Transport Workers' Federation 2013, au fost cel putin 30
de porturi comerciale operatoare in Marea Neagra (inclusiv cel putin 12 in Ucraina) in 2013 si au
fost aproximativ 2.400 nave comerciale operatoare in Marea Neagra.
Numai pe partea turceasca a Marii Negre, flota de pescadoare prinde in medie aproximativ
300.000 tone pe an. In 1970, pescuitul intensiv a fost o problema ale carei rezultate sunt inca
vizibile, dupa mai mult de 40 ani.
Inca din anii 1980, Uniunea Sovietica a inceput cu forajele marine pentru petrol in regiunea
vestica a marii (adiacenta coastei Ucrainei). Ucraina cea independenta a continuat si intensificat
acel efort in cadrul Zonei sale Exclusiv Economica, invitand marile companii petroliere sa
exploreze. Descoperirea unor campuri petroliere noi si masive in zona respectiva a stimulat un
influx de investitii straine. De asemenea acest lucru a provocat si un conflict teritorial pe termen
scurt cu Romnia care a fost solutionat in anul 2011 de catre o curte internationala, redefinind
Zonele Exclusiv Economice intre cele doua tari.
In anii urmatori dupa sfarsitul razboiului rece, popularitatea Marii Negre a crescut in mod
constant ca si destinatie turistica. Turismul in statiunile de a lungul Marii Negre a devenit una
dintre industriile cele mai dezvoltate. Sunt mai mult de 70 statiuni bine cunoscute in toate tarile
de pe litoralul Marii Negre: Bulgaria, Georgia, Romania, Federatia Rusa, Turia, Ucraina.
Conventia Montreux 1936 permite o trecere libera a navelor civile intre apele internationale ale
Marii Negre si Marii Mediteraneene. Totusi, o singura tara, Turcia, are control total asupra
stramtorilor care fac legaturile intre cele doua mari. Amendamentele din 1982 la Conventia
Montreux permit Turciei sa inchida stramtorile la discretie atat in timp de razboi cat si de pace.
Conventia Montreux 1936 guverneaza trecerea navelor intre Marea Neagra si Marea Mediterana
si prezenta navelor militare neapartinand statelor riverane Marii Negre si Marii Mediterane.
In 2008 a avut loc razboiul Ossetia dintre Rusia si Georgia iar in 2014 criza din Crimeea inca
continua,[2].
Imaginea de mai jos prezinta distribuirea spatiala a impactelor cumulative asupra ecosistemelor
marine ale Marilor Negre si Meditenaneene. Dupa cum se poate observa la Marea Neagra, cele
mai afectate maluri sunt cele turcesti, [3]. Si se pare ca fenomenul va persista si in viitorul
apropiat.

Imaginea 1.1. Distributia spatiala a impactelor cumulative asupra ecosistemelor marine ale Marii Negre si
Mediterana, [3]
Toate cele de mai sus ne demonstreaza ca Marea Neagra si tarile vecine acesteia sunt un subiect
dificil nu numai din punct de vedere al mediului ci si din punct de vedere politic si economic.

1.3. Amenintari majore

Marea noastra cea frumoasa si productiva se confrunta cu multe probleme de mediu. Cea mai
semnificativa dintre acestea este fertilizarea intensiva – in mare datorata poluarii agrare,
domestice si industriale – ce duce la cresterea excesiva a algelor si epuizarea oxigenului
(eutrofizare). Alte probleme includ poluarea de la devarsarile de combustibil, pescuitul excesiv si
introducerea speciilor exotice, [4]
Astfel, amenintarile majore pentru Marea Neagra, agreate de literatura de specialitate, sunt
urmatoarele:
- Poluarea
- Explotarea excesiva
- Alternarea fizica
- Specii invazive
- Schimbarea globala
Toate cele de mai sus sunt interdependente si interconectate dar probabil ca cea mai importanta
dintre toate este poluarea, deoarece noi avem puterea de a influenta cantitatea de poluanti pe care
o producem. United Nations Environmental Program (UNEP) a realizat o lista cu cele mai mari
probleme legate de poluare si substante cu prioritate in mediul marin de coasta si a conceput un
tabel cu contaminanti semnificativi la nivel global cu detalii despre actiunea internationala care ii
poate controla. Problemele majore agreate sunt urmatoarele,[4]:
- Scurgeri
- Nutrienti
- Compusi organici sintetici
- Sediment
- Gunoi
- Metale
- Combustibil Radionuclid/hidrocarburi
- PAHs

1.3.1. Sanatatea Marii Negre si Eutrofizarea

Dupa cum s-a mentionat mai sus, cauza cea mai semnificativa a declinului mediului Marii Negre
este eutrofizarea – mai ales in zonele de coasta. Acesta este numele dat fenomenului de incarcare
excesiva a apelor marine cu nutrienti esentiali, in mare nistrati si fosfati, compusii descompusi de
nitrogen si fosfor. Ambii nutrienti sunt abundenti in ape uzate, chiar si dupa tratare. Rezidurile
domestice si industriale sunt fie devarsate direct in mare sau in rauri si parauri care se varsa in
mare. Semnificatia practica a acestui fenomen este in crestere nu numai pentru Marea Neagra cat
si pentru rauri, ape interioare si rezervoare.
Dare de fitoplancton bleu si verde si sediment sunt vizibile langa malurile Marii Negre (vezi fig.
1.2). Bazinul de drenaj al Marii Negre cuprinde aproape o treime din Europa si in fiecare an sunt
scurgeri de aproape 350 km3, ce aduc sedimente substantiale si in apele semi-inchise de
asemenea. Odata cu aceste sedimente vin nutrienti si ingrasaminte, care sustin cresterea
fitoplanctonului[5].

Imaginea 1.2. Fitoplancton si sedimente vizibile langa malurile Marii Negre

Agricultura este o alta sursa importanta de poluare cu nutrienti. Marea schimbare in productia
agriculturii in timpul anilor 60 este asociata cu utilizarea unui numar mare de ingrasaminte si
pesticide pentru a asigura randamente ridicate. S-au stabilit ferme intensive de animale pentru a
asigura produse de origine animala mai ieftina. Ingrasamintele si rezidurile animaliere raman o
sursa majora de nistrati si fosfati din agricultura.
Mecanismul poluarii merita o atentie mai mare in ce priveste detaliile. Nutrientii esentiale, desi
non-toxici, creaza probleme deoarece componentele lor sunt usor de folosit de catre plante mici
plutitoare care se afla in apele de suprafata pentru functiile lor vitale. Efectul este foarte
asemanator cu cel al ingrasamintelor: stimuleaza cresterea plantelor mici care traiesc in apa si
care sunt cunoscute ca fiind alge plancton sau fitoplancton care efectueaza fotosinteza.
Proliferarea lor, cunoscuta ca fiind proliferarea algelor in Marea Neagra, prezinta amenintari
asupra ecosistemului in doua moduri.
Algele minuscule de la suprafata formeaza un strat gros, semanand cu un nor, care estompeaza
lumina soarelui. In acest fel ele previn in totalitate sau partial ca lumina soarelui sa ajunga la
plantele mai mari de pe fundul marii – iarba de mare si patul de alge, care a randul lor incep sa
moara. Acest pat de vegetatie marina ofera mancare, adapost si un loc de inmultire pentru multe
vietati marine precum viermi, crustacee, pesti de fund etc. Odata cu distrugerea mediului lor de
viata ele pleaca sau mor micsorandu-se habitatul lor, ceea ce reprezinta mai putina mancare
pentru alte specii marine inclusiv mamifere si pasari. Totusi amenintarea nu se sfarseste aici.

Imaginea 1.3. Algele inflorite de la suprafata Marii Negre, in apropierea malului

O a doua amenintare apare atunci cand algele ajung in cele din urma la sfarsitul vietii lor.
Corpurile lor se descompun de bacterii, care utilizeaza mult oxigen in cadrul acestui proces,
oxigen care este vital pentru organismele marine precum alge, meduse, midii, pesti, crabi etc.
Datorita structurii specifice a apelor din Marea Neagra si stratificarea lor in doua straturi – stratul
superior continand oxigen si and stratul inferior anoxic, care se amesteca foarte usor, eutrofizarea
ajungand la reactii adverse.
Cazand pe fundul marii organismele moarte incep sa se descompuna. Circulatia apei pe verticala
este slaba, astfel ca in procesul de descompunere orice cantitate de oxigen din stratul inferior este
consumata. Unele bacterii care descompun materia organica folosesc oxigenul din sulfat, o
componentă naturală a apei de mare.
Acest proces generează hidrogen sulfurat, care este prezent în întregul strat inferior al Marii
Neagre. Aceasta constituie 87% din volumul său și este lipsit de viață marină. Ca urmare scade
biodiversitatea și cu ea posibilitățile de auto-reglementare a sistemului, [6].
Fenomenul eutrofizarii sau fertilizarea excesiva a marii cu compusi de azot si fosfor (numiti de
asemenea nutrienti), rezultati in mare in urma poluarii agrare, domestice si industriale, este o
problema majora de poluare transfrontaliera. Acesta este un proces care degradeaza Marea
Neagra. Eutrofizarea a modificat cadrul ecosistemului Marii Negre. S-a estimat ca cele sase tari
de coasta contribuie cu aproximativ 70% din totalul de nutrienti care se scurg in Marea Neagra
ca reziduri din activitatile umane. O parte din aceasta cantitate si aproape toata cantitatea ramasa
de 30% (de la tarile care nu au acces direct la mare) patrunde in Marea Neagra prin Fluviul
Dunarea.
In ultimii ani poluarea chimica a fost identificata ca fiind cea mai serioasa problema
transfrontaliera. Poluarea cu combustibil (petrol) ameninta ecosistemul de coasta al Marii Neagre
si nivelele de poluare nu sunt acceptabile in multe zone de coasta si guri de rau. Combustibilul
patrunde in mediul marin ca si rezultat al deversarilor operationale si accidentale de la consiliul
navelor, precum si prin ape uzate insuficient epurate din surse terestre. Alte substanțe toxice,
cum ar fi pesticide și metale grele apar mai ales ca "zone fierbinți" surse aproape bine
identificate. Metalele grele precum cadmiu, cupru, crom și plumb sunt asociate de obicei cu
deșeuri din industria grea și cenușă rămasă de la arderea cărbunelui pentru generarea de
electricitate. Pesticidele patrund in mare mai ales prin rauri si parauri datorita agriculturii.

O altă problemă majoră este evacuarea apelor de canalizare insuficient tratate, ceea ce duce la o
contaminare microbiologică și reprezintă o amenințare pentru sănătatea publică. Substanțe
radioactive au fost introduse în Marea Neagră, în cantități mici de la instalațiile nucleare și în
cantități mai importante de la dezastrul nuclear centralei de la Cernobâl din 1986.
O forma neobisnuita de poluare de la nave este introducerea unor specii exotice, mai ales prin
schimbul de ape de balast sau a altor ape uzate. Introduse din greseala în Marea Neagră aceste
specii in unele cazuri proliferează în noul mediu din cauza lipsei de prădători naturali. Cel din
urma tip major de poluanti problematici este cel al deșeurilor solide, aruncate în mare de la nave
și din unele orașe de coastă. Orice deșeu plutitor sau semi-scufundat ajunge în mod inevitabil pe
malul marii. Prin urmare, plajele de la Marea Neagră au tendința de a acumula o mulțime de
gunoi, care este inestetic și prezintă un risc pentru sănătatea oamenilor și a speciilor marine. [6]

1.3.2. Informatii cu privire la poluarea Marii Negre

În conformitate cu Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării, semnat douăzeci
și unu aprilie 1992, în vigoare 1994, "poluarea mediului marin" înseamnă introducerea de către
om, direct sau indirect, de substanțe sau energie în mediul marin, inclusiv estuare, care produc
sau sunt susceptibile să producă astfel de efecte nocive si deterioreaza resursele vii și viata
marina, punand in pericol sănătatea umană, fiind un impediment pentru activități maritime,
inclusiv pescuitul și alte utilizări legitime ale mării, si duc la degradarea calității de utilizare a
apei de mare și reducerea facilităților de agrement.

1.3.2.1.Efecte ecologice ale poluarii

Din 1960, expansiunea industriala rapida de-a lungul liniei de coasta a Marii Negre si constructia
unui baraj mare au crescut semnificativ variabilitatea anuala a compusilor cu azot si fosfati (N si
P) in bazin. In zonele de coastă, efectul biologic al acestor schimbări a fost o creștere a frecvenței
de flori de fitoplancton monospecifici. Ca o consecință a acestor infloriri, populații macrofite
bentale au fost lipsite de lumină, în timp ce anoxia a provocat mortalitate în masă la animalele
marine.
Eforturile de reducere și de reglementare a poluarii au condus la o recuperare parțială a
ecosistemului Mării Negre în anii 1990, și un exercițiu de monitorizare a UE, "EROS 21", a
dezvăluit valori scăzut de N și P, față de varful din 1989. Recent, oamenii de stiinta au observat
semne de redresare ecologică, în parte ca urmare a construcției de noi stații de tratare a apelor
uzate din Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria avand legătură cu calitatea de membru în
Uniunea Europeană.[Sursa: Wikipedia.org]

1.4. Ce este riscul

Potrivit tuturor autorilor și autorităților importante care se ocupă cu noțiunea de risc la nivel
mondial, Risc=Probabilitate x Consecinta [1]
Riscul este, prin urmare, o funcție atât a probabilității (probabilitate) și consecința unui anumit
pericol să fie realizat, asa ca atunci cand ne gandim la risc, trebuie să ne gândim la cei doi factori
implicați:
- Probabilitatea de a avea loc un eveniment advers (cum ar fi scurgeri accidentale de petrol
in mare)
- Consecințele evenimentului advers (cum ar fi afectarea mediului, întreprinderi sau în
consecință, relațiile de stat)
Alte definiție a riscului [2] ar fi: Risc = (Hazard + Vulnerabilitate) / Capacitate, caz în care:
- Hazard este un proces natural sau fenomen, sau o substanță sau activitate umană care poate
duce la pierderi de vieți omenești, vătămări și alte efecte asupra sănătății, pagube materiale,
pierderi de mijloace de trai și a serviciilor, perturbări sociale și economice, sau degradarea
mediului.
- Vulnerabilitatea este lipsa relativă de capacitate a unei comunități sau capacitatea unui activ de
a rezista daunelor și pierderilor datorate intamplarii.
- Capacitatea este combinația tuturor punctelor forte, atributele și resursele disponibile în cadrul
unei comunități, societate sau organizație care pot fi folosite pentru atingerea obiectivelor
stabilite.
Riscul are diferite conotații în diferite discipline. În general, riscul este definit ca "o combinație
dintre probabilitatea unui eveniment și consecințele sale negative" (UNISDR 2009). Riscul pe
termen lung este, prin urmare, multidisciplinar și este folosit într-o varietate de contexte. [17]

1.5 Riscuri majore viitoare pentru mediul marin

1.5.1. Problema schimbarii climatice

Multe zone de coastă de la Marea Neagră sunt la risc pentru creșterea nivelului mării din cauza
schimbărilor climatice. Creșterea nivelului mării ar putea avea un impact foarte important în
deltele râurilor și asupra zonelor joase de coastă, care sunt de multe ori mai dens populate, cu
infrastructură foarte dezvoltată. Aceste probleme sunt exacerbate de eroziunea crescanda costieră
și riscul de inundații cauzate de furtuni și ploi abundente. Oamenii de stiinta estimeaza ca, pana
la mijlocul secolului 21 aproximativ 70% din populația din regiunile de coastă va fi concentrata
de-a lungul coastei turcesti, care în combinație cu creșterea temperaturilor și nivelul mării va
exercita presiuni suplimentare asupra mediului în sudul bazinului Mării Negre.
Principalele riscuri pentru viitorul mediului marin tin de impactul schimbărilor climatice, în
principal, creșterea temperaturii, acidificarea oceanelor și modificări nivelul mării. Interacțiunea
dintre acestea, cu efecte practicilor vechi din trecut și cu presiunile existente date de pescuit,
captarea poluantilor derivati și dezvoltarea zonelor urbane si industriale de coasta si a porturilor,
reprezintă o amenințare majoră la valorile ecosistemelor marine cum le știm în prezent.
Modificările sunt susceptibile de a afecta diversitatea naturala și ecologia apelor de coastă,
golfuri, estuare și zone de maree, și industria de pescuit, recreere si turism, cu rezultate
imprevizibile. De exemplu, pe măsură ce temperaturile oceanului cresc, supraviețuirea speciilor
de apă rece care se pescuiesc poate fi redusă treptat, dar aceste specii ar putea fi înlocuite
temporar cu specii de apă caldă. Fiecare regiune are un set specific de presiuni, care va crește cu
siguranță ca valoare de risc în următorii 20-50 de ani, având în vedere măsurile de gestionare
curente. De exemplu, mai multe efecte vor avea loc cu escaladarea industria de petrol și gaze
naturale. Lipsa unui cadru integrat la nivel regional pentru managementul mediului marin este în
prezent un risc major, iar acest lucru va crește pe măsură ce presiunile și complexitatea crește, cu
consecințe imprevizibile pentru ecosistemele marine, [7].

1.5.2. Predictii asupra principalelor riscuri pentru mediul marin, în următorii

20-50 de ani
În continuare sunt rezumate principalele riscuri pentru mediul marin și se clasează potențialul lor
de impact în 20 de ani și 50 de ani intervale de timp, prezentate sub forma unei matrice
simplificata de evaluare a riscurilor. Aceste riscuri au fost evaluate ca riscuri rămase, ținând cont
de aranjamentele actuale de gestionare care se aplică în jurisdicțiile relevante, [7]
 Imaginea 1.4. Matrice simplificata de evaluare a riscurilor – riscuri majore viitoare pentru mediul marin
Riscurile cu aproape cea mai sigura probabilitate au fost identificate ca fiind urmatoarele:
I.1. Riscuri aproape sigure in probabilitate si catastrofale in impact:
- Temperatura oceanului/ marii creste, cu impact asupra pestilor si a planctonului
- Acidifierea oceanului / marii, cu impact asupra planctonului, a productiei si a proceselor
de calcifiere a scoicilor
I.2. Riscuri aproape sigure in probabilitate si majore in impact:
- Dezvoltarea portului sau dezvoltarea urbana de coasta, duce la distrugerea sau
perturbarea mediului
- Pescuitul (de recreere si ilegal), duce la schimbarea sau pierderea speciilor sau la
impacturi asupra ecosistemelor
- Resturi marine, care pot otravi sau încurca specii
- Nivelul marii creste si are impact asupra eroziunii de coasta si inundatii
- Fenomene extreme sau severe (furtuna, maree, precipitatii, inundatii), care pot mari
nivelul de run-off si sedimente/toxine
- Cresterea provenind de la prinderea nutrientilor, sedimentelor si a toxinelor
- Inflorirea algelor in estuare, care poate fi toxica sau poate duce la apa hipoxica
- Modificari ale curentilor oceanului/marii, care duce la schimbare in productie
1. I.3. Riscuri aproape sigure in probabilitate si moderate in impact
- Pescuitul (comercial), care duce la modificarea sau pierderea speciilor sau la impacturi
asupra ecosistemelor
- Navigatul, care duce la o mai larga introducere de paraziti
- Modificări ale plajei si tarmului, ceea ce duce la o schimbare sau pierdere de habitat.
- Extractia de petrol si gaz, ce duce la o dezvoltare marita a transportului maritim si in
consecinta are un impact asupra ecosistemelor
I.4. Riscuri aproape sigure in probabilitate si minore in impact
- Pescuitul (traditional), care duce la schimbarea sau pierderea speciilor
- Lovituri ale navelor asupra cetaceelor
- Ghost fishing—plase pierdute care pot agata specii
Riscurile cu sanse de probabilitate in urmatorii zece ani pentru mediul maritim ar fi urmatoarele:
II.2. Riscuri cu sanse de probabilitate si majore in impact
- Accidente cu petrol si gaze, sau deversările de petrol, cu impact asupra populațiilor de
specii, ecosisteme și habitat
- Accidentele de transport, cu impact asupra populațiilor de specii și habitate
- Utilaje de nisip, pe tarmuri si insule, ceea ce duce la distrugerea sau perturbarea
populațiilor de specii și habitate
- Introduceri specii de dăunători și focare, ceea ce duce la creșterea concurenței sau alte
efecte de specii native
- Lipsa unui management integrat, ce afecteaza conservarea ecosistemelor
II.3. Riscuri cu sanse de probabilitate si moderate in impact
Evacuările de desalinizare, cu impact asupra calității apei și a habitatelor
II.4. Riscuri cu sanse de probabilitate si minore in impact
- Explorarea de petrol si gaz si riscurile legate de perturbarea fundului marii
- Facilitati turistice de coasta si pe insula, ce duc la perturbari si distrugerea mediului
Riscuri posibile sa apara pe viitor:
III.1. Riscuri posibile sa apara, cu un impact catastrofic
- Fenomene majore vulcanice/tectonice care duc la schimbari legate de stratul de hidrogen
sulfurat de pe fundul marii
III.2. Riscuri posibile sa apara, cu un impact moderat
- Introducerea de focare de specii, [7]

1.5.3. Eforturi la nivel regional si international pentru salvarea Marii Negre

In 1991 UNEP a facut primii pasi in strategia sa globala pentru a rezolva problema poluarii,
convocand experti din 52 de tari la o intalnire in Nairobi. Intalnirea a elaborat 6 obiective pentru
strategia globala pentru reducerea degradarii mediului din surse de la uscat de poluare si
activitati in zonele de coasta, [4].
Reuniunea UNEP Nairobi a dus la conceperea Global Programme of Action for the Protection of
the Marine Environment from Land-based Activities (GPA) in anul 1995 la o conferinta
interguvernamentala in Washington, DC.
Scopul GPA este acela de a identifica sursele de poluare de pe uscat sau a activitatilor
vatamatoare si de a pregati programe de actiune prioritare cu masuri de a le reduce. Aceasta se
concentreaza nu numai pe problemele legate de tarmuri – precum descarcarile din metropole,
alte zone urbane, porturi sau intreprinderi industriale din zona de coasta – dar are si ca scop
poluarea din toate zonele de capturare, cuprinzand surse precum agricultura, silvicultura,
acvacultura si turism.
GPA, desi este un program global, abordeaza problemele la nivel regional, sub-regional si
national, si prin urmare, ajuta la ghidarea eforturilor individuale programelor maritime regionale
pentru a face fata poluarii de origine terestra, [4]
Hotărâte să se confrunte cu aceste probleme și inspirate de primele convenții maritime regionale,
în aprilie 1992, șase țări de la Marea Neagră au semnat Convenția pentru Protecția Mării Negre
împotriva poluării. Convenția de la București include protocoale privind sursele terestre de
poluare, dumping de deșeuri, precum și răspunsul de urgență în caz de accidente. Cel mai recent
este Protocolul de Conservare a biodiversității și a naturii, semnat în iunie 2002.
Țările au înființat imediat o Comisie pentru punerea în aplicare a Convenției, și apoi în 1993 au
fondat programul de mediu pentru Marea Neagră (BSEP) pentru a oferi un catalog de măsuri
concrete, iar în 1996 au adoptat un Plan Strategic de Actiune pentru Protectia si Reabilitarea
Marii Negre .
În această perioadă timpurie (1993-1998), ca parte a două proiecte finanțate de comunitatea
internațională prin intermediul Fondului Global de Mediu (GEF), țările de la Marea Neagră au
lucrat pentru a identifica problemele de mediu, proiectul de planuri nationale de acțiune, au creat
o rețea de instituții pentru punerea în aplicare a planului regional; au consolidat capacități în
managementul de mediu, și au definit proiectele pentru a identifica toate sursele majore de ape
reziduale și materiale toxice în țările de coastă (analiza "hot spot"). Din această lucrare a apărut
un portofoliu de 49 de proiecte de investiții. Între timp, pensru ca BSEP a atras mai mult sprijin
din partea Uniunii Europene și a mai multor donatori bilaterali, realizările sale timpurii au
devenit piatra de temelie pentru un efort regional extins.
Obiectivul central și imediat al BSEP este de a reduce deversarea de nutrienți și alte substanțe
toxice în mare la astfel de niveluri care să permită ecosistemelor să revină la starea lor din 1960.
GEF a oferit acum sprijin pentru un proiect în 2002-2006 pentru a dezvolta măsurile legale,
politice si tehnice necesare pentru a face acest lucru.
Până în acel moment primele proiecte au confirmat că problema cea mai gravă de la Marea
Neagră este eutrofizarea cauzata de substanțe nutritive. Dar a dezvăluit altceva: aproximativ 30%
din aceste substante nutritive sunt transportate la Mare prin cursurile de apă transfrontaliere,
drenand bazinul sau larg de captare a apei. Refacerea calității apei de mare ar avea nevoie de mai
mult decât curățarea surselor de poluare de-a lungul coastelor sale.
Apoi, s-a întâmplat ceva uimitor. Țările riverane Dunării au intervenit si semnat pentru efortul de
curățare, de asemenea, lansand un proiect similar pentru bazinul Dunării și aderand cu țările de la
Marea Neagră pentru a crea un nou Grup Operativ Marea Neagra - Fluviul Dunarea. Operand
sub conducerea Comisiei Europene, grupul de lucru va produce o listă scurtă a proiectelor de
reabilitare a mediului și abordări pentru finanțarea acestora.
În ultimii ani, în regiune au avut loc o mulțime de exercitii in colaborare de protectie a mediului,
inclusiv exerciții trans limitrofe de poluare, colaborări cu ONU, diferite parti interesate
(stakeholderi) si comunități științifice din cele șase țări, dar și din alte țări implicate, așa cum se
vede mai sus, [4].

1.5.3.1. Zone Marine Protejate

Conform UNEP-Centrul Mondial de Conservare si Monitorizare (Baza de Date Zone Protejate
din Lume, 2008), 125 zone protejate au fost desemnate riverane Mării Negre. Acestea variază în
mărime de la rezervații științifice mici de 1 ha, până la nou-desemnata zona Zernov în platoul de
nord-vest a Ucrainei (402,500 ha).
Cu toate acestea, in multe cazuri, nu reiese clar din datele de desemnare dacă oricare din zonele
de coastă fac sau nu parte din zonele protejate, astfel încât lista furnizată aici trebuie să fie tratata
cu prudență. În prezent, se pare că aproximativ 1,1 milioane de hectare din zonele de coastă /
marine protejate au fost desemnate de către țările de la Marea Neagră, dar aproximativ jumătate
din acestea sunt reprezentate de Rezervația Biosferei Delta Dunării, numai în România numai.
Cele mai importante locuri care includ cu siguranță o zonă marină corespunzătoare sunt:

 Rezervatia Biosferei Delta Dunarii (Romania) care are o zonă tampon marină, se extinde
la o adâncime de 20 m și care acoperă 103.000 ha;
 2 Mai: Vama Veche (Romania) este in intregime marin, acoperind 5,000 ha;
 Parcul National Kholketi (Georgia) are o rezervă marina adiacenta care cuprinde o linie
de prelungire 6-8 km de coastă și acoperă 15742 ha
 Zernov's Phyllophora Field Botanical Reserve (Zakaznik), declarat in noiembrie 2008,
care este in intregime marin si acopera 402,500 ha;
 Rezerva Biosferei Chernomorskiy (Ucraina) include Golfurile Tendrivsky si Yagorlitsky
si acopera 74,971 ha (84%) din zona; si
 Bolshoi Utrish (Rusia) are 2,530 ha de zona marina până la 40 m adâncime extindere 2
km în larg, [6].
 2. MANAGEMENTUL RISCULUI

2.1. Introducere. Cum se lucreaza cu riscul?

În toată viața sau activitățile noastre, toate persoanele sau organizațiile gestioneaza riscul
conștient sau inconștient, dar rareori în mod sistematic. Acest mod sistematic de gestionare a
riscurilor este dat doar de un standard. De aceea, în continuare, vom folosi principalele standarde
de management al riscului, folosite și foarte apreciate pe plan internațional, pentru a prezenta
modul în care ar trebui să gestionam riscul:

ISO 31000:2009, Managementul Riscului—Principii si Orientari

ISO Guide 73:2009 Managementul Riscului - Vocabular

Când gestionați riscul, dovediti că va ganditi inainte si cel mai important, ca va ganditi inainte
într-un mod responsabil și echilibrat. Activitatea de a lucra sistematic, de asemenea, va
maximiza oportunitățile și va minimaliza amenințările. Procesul de management al riscului oferă
un cadru pentru a facilita luarea de decizii mai eficiente, [8]

In cea mai simpla definitie a sa, Managementul Riscului raspunde la o singura intrebare simpla:
- Ce ar putea sa mearga prost si ce avem de gand sa facem in aceasta privinta?
Exista cateva intrebari secundare care urmeaza intrebarii principale:
- Ce ar putea sa mearga prost in realizarea obiectivelor noastre?
- Ce ar putea sa mearga prost cu activitatile noastre?
- Cat este de probabil ca ele sa mearga prost?
- Cat de rau ar fi (adica ce impact ar avea) daca ele ar merge prost?
- Ce putem face sa prevenim ca ele sa mearga prost?
- Facem suficient de mult cu privire la ceea ce ar putea merge prost?
- Cine este responsabil ca noi sa raspundem corect la aceste intrebari?, [9]

Iata ce a spus Kevin W. Knight (AM Presedinte al grupului de lucru ISO 31000 & Presedinte al
comitetului de proiect ISO 31004 ISO Focus, in iunie 2009) despre acest standard: “ISO 31000
este in mod evident diferit fata de orientarile existente deoarece accentul este mutat de la ce se
întâmplă - evenimentul - la efectul asupra obiectivelor”.

2.2. Elemente de istorie cu privire la standardul ISO 31000

Sunt trei tari care au initiat conceperea ISO 31000 - Australia, Noua Zeelanda si Japonia, avand
la baza un standard mai vechi AS/NZ 4360.
De-a lungul catorva ani si reuniuni, mai mult de 30 de tari au participat la discutii pentru a crea
acest standard in forma in care exista in zilele noastre. In cele din urma a fost adoptat in
noiembrie 2009, si acum este considerat in mod oficial primul Standard International al
Managementului de Risc. Ghidul de vocabular 73 & ISO 31010 a urmat repede dupa standard.
In 2011 s-a format un grup numit PC 262 pentru a concepe ISO 31004, un ghid de implementare
al ISO 31000. Pana acum au avut loc doua intalniri anuale si vor continua pana la finalizare.
Probabil ca data de publicare a acestui ghid va fi 2015, si poate sa coincida cu urmatoarea
actualizare a ISO 31000, [10].

2.3. ISO Guide 73:2009 – Definitii legate de managementul riscului

In conformitate cu standardele noi, riscul este efectul incertitudinii asupra obiectivelor.
Totusi exista niste notite in cadrul standardului care ajuta pentru o intelegere mai buna a notiunii
de risc:
 - NOTA 1 Un efect este o abatere de la ceea ce se asteapta — pozitiv si/sau negativ.
- NOTA 2 Obiectivele pot avea aspecte diferite (precum finante, sanatate si siguranta si
scopuri legate de mediu) si se pot aplica la nivele diferite (precum strategic, la nivel de
organizatie, proiect, produs si proces).
- NOTA 3 Riscul este adeseori caracterizat prin referinta la evenimente si consecinte
posibile, sau o combinatie a acestora.
- NOTA 4 Riscul este adeseori exprimat in termenii unei combinatii de consecinte ale unui
eveniment (incluzand schimbarile circumstantelor) si probabilitatea asociata de aparitie.
- NOTA 5 Incertitudinea este starea, chiar si partial, de deficit de informații legate de,
înțelegere sau cunoaștere a, unui eveniment, consecința sa, sau probabilitate.

Imaginea 2.1. Riscul si alte probleme complementare, la intersectia dintre probabilitate si rezultat [11]
In conformitate cu standardul, Managementul riscului este identificarea, evaluarea si
prioritizarea riscurilor (definit in ISO 31000 ca si efectul incertitudinii asupra obiectivelor)
urmate de aplicarea coordonata si economica a resurselor pentru a minimaliza, monitoriza si
controla probabilitatea si/sau impactul evenimentelor suparatoare sau sa maximalizeze realizarea
oportunitatilor. [9]

Imaginea 2.2. Diagrama prezentarii definitiei managementului riscului

Managementul riscului (vezi imaginea 2.2), identifici potentialele riscuri, apoi le evaluezi pentru
a sti care dintre riscurile identificate sunt mai mult saumai putin critice. Pe baza acelei evaluari
acorzi mai multa prioritate unor riscuri decat celorlalte. Nu poti acoperi toate riscurile din
moment ce dispui de resurse limitate. Cu aceasta prioritate iti vei pune resursele la riscuri mari
prioritare. Dupa cum am discutat mai devreme un risc poate fi negativ sau pozitiv. Ai tendinta de
a minimaliza impactul riscurilor negative, de a le monitoriza si de a le pastra sub control.
monitor them and keep them under control. Insa daca este cazul unui risc pozitiv sau o
oportunitateiti vei supune resursele sa maximalizeze oportunitatea.
Pentru ca procesul managementului de risc sa fie eficace exista cateva principii cheie care
trebuie sa fie luate in considerare. Avand in vedere ca organizatia cheltuieste resurse, pentru a
gestiona riscuri, aceasta trebuie sa creeze valoare. Managementul riscului trebuie sa fie efectuat
in mod sistematic si sa fie parte integranta din procesele de lucru ale organizatiei. Pe masura ce
organizatia se maturizeaza tipurile de riscuri sau provocari se schimba. Organizatia trebuie sa se
adapteze la aceste schimbari si sa-si imbunatateasca procesul de managment al riscului.

Alte definitii legate de managmentul riscului:

- proprietarul de risc - persoana sau entitate cu responsabilitatea si autoritatea de a
gestiona un risc
- controlul – masura care modifica riscul
NOTA 1 Controalele includ orice proces, politica, dispozitiv, practica sau alte actiuni care
modifica riscul.
NOTA 2 Controalele nu pot exercita întotdeauna efectul modificator intenționat sau presupus.
- Cadrul managementului de risc - set de componente care oferă bazele și normele de
organizare pentru proiectarea, implementarea, monitorizarea, revizuirea și îmbunătățirea
continuă de management al riscului în cadrul organizației
NOTA 1 Bazele includ politica, obiectivele, mandatul și angajamentul de a gestiona riscul
NOTA 2 Modalitățile de organizare includ planuri, relatii, responsabilitati, resurse, procese și
activități
NOTA 3 Cadrul de gestionare a riscurilor este încorporata în politicile și practicile organizației
globale, strategice și operaționale

2.4. Domenii de aplicare pentru standardele managementului de risc

Standardul ISO 31000:2009 este destinat sa fie utilizat de o gama larga de parti interesate
(stakeholderi) incluzand:
- cei responsabili cu implementarea managementului riscului in cadrul organizatiei lor ;
- cei care trebuie sa se asigure intr-o organizatie gestionarea riscului;
- cei care trebuie sa gestioneze riscul pentru organizatie ca si intreg sau in cadrul unei zone
sau activitate specifica;
- cei care trebuie sa evalueze activitatile de management al riscului ale unei organizatii; si
- dezvoltatorii de standarde, ghiduri, proceduri și coduri de practică, care în mare sau în
parte, stabilesc cum se va gestiona riscul în contextul specific al acestor documente.
In ce priveste aplicarea standardului in activitatile referitoare la proiectul IUCRISKMAN, putem
vedea, dupa cum urmeaza:
- avem parteneri diferiti in acest contract, fiecare dintre ei avand sarcini desemnate, de
asemenea sunt stabilite scopuri comune pentru intregul proiect. Riscul trebuie sa fie
gestionat in ambele cazuri.
- Putem considera ca Marea Neagra este ea insasi o parte interesata (stakeholder). Da,
mediul poate fi considerat ca fiind parte interesata. Astfel, in acest caz, toate cele de mai
sus sunt aplicabile.

2.5. Descriere generala a standardului managementului de risc

Exista trei componente critice ale standardului managementului de risc: principii, cadrul de
actiune, si procesul de management (imag.1.3), toate fiind bine explicate si bine conectate.
 Imaginea 1.3. Relatia dintre componentele critice ale ISO 31000

Imaginea 1.4. Detaliile celor trei componente critice ale ISO 31000:2009– direct din standard

Dupa cum s-a putut observa mai sus, cele trei componente critice de care trebuie sa se tina cont
sunt de fapt etape care trebuie parcurse pentru o activitate eficienta de management al riscului. In
primul rand principiile ne dau regulile de baza. De exemplu, daca nu obtii valoarea dintr-o
evaluare a riscului, de ce o mai faci? De asemenea, cateva directive de urmat sunt evidentiate
prin aceste principii, care sunt prezentate in continuare apoi luate unul cate unul si explicate

2.6. Principiile de management al riscului

In conformitate cu standardul, managementul riscului trebuie:
- Sa creeze valori
- Sa fie parte integranta din procesele organizationale
- Sa faca parte din luarea deciziilor
- Sa trateze in mod direct incertitudinea
- Sa fie sistematic, structurat si incadrat in timp
- Sa se bazeze pe cele mai bune informatii disponibile
- Sa fie customizat
- Sa ia in considerare factorii umani
- Sa fie transparent si complet
- Sa fie dinamic, iterativ si receptiv la schimbare
- Sa fie capabil de imbunatatire continua si dezvoltare

2.6.1. Managementul riscului creeaza si protejeaza valori

Una dintre cele mai mari provocari pentru managerii de risc este acela de a demonstra că
gestionarea riscurilor adaugă valoare. Acest principiu recunoaște că gestionarea riscurilor ajută
organizatia sa-și atingă obiectivele. Managementul riscului (RM) ajută organizația să își atingă
obiectivele și ajută la îmbunătățirea performanței în multe domenii, incluzand de exemplu,
sănătatea umană și siguranța, securitatea, respectarea legala și de reglementare, de acceptare
publică, protecția mediului, calitatea produselor, management de proiect, eficiență în operațiuni,
guvernare și reputație.
Odată ce o organizație și-a stabilit obiective, politici și procese, aplicând gândirea de gestionare a
riscurilor poate ajuta la îmbunătățirea performanței prin sprijinirea de noi oportunități și
minimizarea riscurilor de deteriorare.
RM ajută la crearea de valoare - asumarea de riscuri pentru recompensă - Aplicati managementul
riscului pentru fuziuni, achizitii, produse noi, proiecte noi – asumati-va riscul pentru
recompensă.
RM ajută la protejarea valorii - Aplicati managementului riscului pentru procesul de afaceri,
conformitatea cu legile și reglementările, managementul financiar, managementul resurselor
umane, SSM & E management (managementul HSE), management al continuitatii afacerii.
Beneficiile de management al riscului includ creșterea probabilitatii de realizare a obiectivelor,
îmbunătățirea încrederii părților interesate, minimizarea pierderilor, îmbunătățirea eficienței
operaționale și a eficienței și stabilirea unei baze fiabile pentru procesul de luare a deciziilor și de
planificare.
Valoarea ar trebui să fie în mod clar documentata în politica de management al riscului.
Gestionarea activităților de risc asigură comunicare / consolidare continua proprietarilor de risc
și părților interesate.
In concluzie:
- Managementul riscului contribuie la realizarea obiectivelor.
- Protejeaza valoarea – minimalizeaza riscul de deteriorare, protejeaza oamenii, sistemele
si procesele

2.6.2. Managementul riscului trebuie sa fie parte integranta din procesele

organizationale
Activitatile managementului riscului nu trebuie sa fie separate de activitatile si procesele
principale ale organizatiei.
Activitatile managementlui riscului trebuie sa fie incorporate in afaceri si incluse în afaceri,
procesele de afaceri și controalele de management la toate nivelurile și ar trebui să fie o parte din
responsabilitățile de management - inclusiv planificarea strategică și toate procesele de proiect și
managementul schimbării.
RM nu este ‚,Suplimentar’’. Cuvantul ,,suplimentar’’ implica faptul ca ar putea sa nu fie necesar,
bine de avut, neobligatoriu, neimportant.
Cui ii place munca suplimentara?
Cum sa integrezi:
La nivel strategic:
- Analiza SWOT
- Atelier de planuri strategice ale riscurilor
- Analiza riscurilor impreuna cu planul
- Implicarea oamenilor potriviti
La nivel operational:
- Eliberarea controalelor interne, politicilor si procedurilor si asigurarea ca acestea sunt
respectate
- Multe procese organizationale implica luare de decizii (urmatorul principiu)
In concluzie:
- RM nu este o activitate de sine statatoare din cadrul sistemului de management al
organizatiei.
- RM este parte din proces – nicidecum o sarcina de respectat ‚,suplimentara”.

2.6.3. Managementul riscului trebuie sa faca parte din luarea deciziilor

De fiecare data cand un manager ia o decizie (la nivel strategic sau operational), exista o anumita
expunere la risc.
Acest principiu admite faptul ca un bun management al riscului ii ajuta pe manageri sa ia decizii
mai bune pentru a minimaliza riscul si a optimiza fiecare oportunitate.
Partea integrala a guvernantei corporative (,,felul in care o corporatie / sau companie este
condusa, administrata sau controlata”) si toate aceste activitati necesita decizii. Resursele sunt
limitate – Aruncati o privire atenta la risc atunci cand alocati resursele (de ex. bani, oameni,
timp).
Cu cat este proiectul de risc este mai mare cu atat procesele de risc si deciziile de risc sunt mai
mari.
Multe decizii implica un nivel de incertitudine (urmatorul principiu).
In concluzie:
- Managementul riscului ii ajuta pe cei care iau decizii sa o faca fiind bine informati, sa-si
prioritizeze actiunile si sa distinga intre cursuri alternative de actiune.
- Ajuta la alocarea resurselor limitate.

2.6.4. Managementul riscului trateaza in mod direct incertitudinea

Managementul riscului trateaza in mod direct incertitudinea, natura acelei incertitudini si cum
poate fi tratata.
Incertitudinea este inerenta in orice afacere si prin identificarea si analizarea unei serii de riscuri,
proprietarii de risc sunt mult mai in masura sa puna in aplicare controale si tratamente pentru a
atenua riscul și / sau consecința incertitudine și de a stabili o organizare mai rezistenta.
Minimalizarea incertitudinii (sau a anumitor tipuri de evenimente) este importanta pentru unele
parti interesate (stakeholderi).
Actionarii – performanta financiara pentru returnarea unui dividend
Creditori – rambursarea creditelor
Sistemele de management al riscului dovedesc ca ei au mai multa incredere
Nivele de incertitudine:
Nici una (incertitudine): Rezultatele pot fi prevestite cu precizie (mersul prin ploaie – te uda)
Nivelul 1 (incertitudine obiectiva): Rezultatele sunt identificate si probabilitatile stiute
(aruncarea unei monede – cap sau pajura)
Nivelul 2 (incertitudine subiectiva): Rezultatele sunt identificate si probabilitatile nestiute (%
cota de piata a unui produs nou – probabilitate?)
Nivelul 3 (incertitudine): Rezultatele nu se cunosc in intregime si probabilitatile sunt
necunoscute (impactul schimbarii climei)
In tratarea incertitudinii noi vom aplica de obicei o abordare sistematica
In concluzie:
- Managementul riscului ia in considerare in mod explicit incertitudinea,natura
incertitudinii si cum este tratata.
- RM trateaza incertitudinea indiferent de gradul acesteia.

2.6.5. Managementul riscului trebuie sa fie sistematic, structurat si incadrat in

timp
O abordare sistematică, în timp util și structurată a managementului de risc contribuie la eficiența
și la rezultate consecvente, comparabile și fiabile. Ca și alte sisteme de management,
managementul riscului ar trebui să fie planificat și controlat pentru a asigura eficiența.
Standardul insusi promovează un proces de management al riscului structurat și sistematic si o
cadrul de management al riscului in care fiecare pas facut il atrage pe urmatorul pentru a
construi.
Setarea context - ajută la alinierea structurii de management al riscului la obiectivele organizației
și nevoile părților interesate și devine angajament inițial.
Comunicarea inițială și continuă - stabilește scena pentru oameni (de ce, când, cine și de ce?)
Instruirea – ii ajuta pe oameni sa inteleaga (managementul riscului, politica companiei)
Evaluarea riscului & evaluarile de control – pun teoria in practica (ateliere)
Planuri de tratare – trateaza riscul inerent
Recenzii periodice de risc (cantitate, anual?)
Monitorizare periodica a riscului (raportarea Consiliului, Comisiei de Audit, Conducerii
Superioare a rezultatelor si a progresului
O tehnologie buna a evaluarii managementului riscului dupa/sau ca si parte de dezvoltare a
structurii managementului riscului va ajuta. De ce?
Computerele sunt gânditori logici sistematici
O structură de risc trebuie să fie definita mai întâi (de exemplu, ca un plan de conturi)
Sistemele pot solicita oameni la acțiune
Altele - Gen Y lucru, audit, mai multe rapoarte.
Scopul acestei gandiri sistematice si structurate este acela de a imbunatati gradul nostru de
intelegere a riscurilor si controalelor, adica obtinerea unor informatii bune.
In concluzie:
- O abordare sistematică, în timp util și structurată a managementului de risc contribuie la
eficiența și la rezultate consecvente, comparabile și fiabile.
- Cu cat sunt mai aliniate – cu atat sunt mai eficace și eficiente.

2.6.6. Managementul riscului trebuie sa aiba la baza cele mai bune informatii
disponibile
Intrările în procesul de management al riscului sunt bazate pe surse de informații cum ar fi datele
istorice, experienta, feedback-ul părților interesate, observare, previziuni și a avizului experților.
Cu toate acestea, factorii de decizie ar trebui să se informeze, și ar trebui să ia în considerare,
limite de date sau de modelare utilizate sau posibilitatea de divergență între experți.

Acest principiu arată un pic ca un avertisment. Se recunoaște faptul că informația este de multe
ori limitata, costisitoare și imperfect.
Cu toate acestea, un bun management al riscului va lua în considerare informații din mai multe
surse, inclusiv din observare, experiență, previziuni și experți.
Pentru început - utilizati informații "rezident" cu proprietarii de risc, care este ușor accesibil
Dacă este nevoie de mai multe informații - petreceti mai mult timp, faceti mai multa cercetare,
angajati specialiști.
Cantitatea de informații pe care o adunati trebuie să fie proporțională cu nivelul de risc sau
incertitudine.
Mai mult risc / incertitudine, mai multe informații necesare.
Schimb de considerații - Costul vs beneficiul de mai multe informații
Impactul informațiilor imperfecte cu privire la decizii
In concluzie:
- Intrările în procesul de management al riscului sunt bazate pe surse de informații cum ar
fi datele istorice, experienta, feedback-ul părților interesate, observare, previziuni și a
avizului experților.
- Informațiile costă bani. Informația perfecta nu este întotdeauna posibila.
- Incepeti cu resursele / expertiza pe care le aveți sau câștigati cu ușurință.
- Mariti nivelul de informații pe masura ce nivelul de risc crește.

2.6.7. Managementul riscului trebuie sa fie adaptabil

Managementul riscului este aliniat cu context și profilul de risc intern și extern al organizației. În
timp ce organizațiile din industrie au riscuri și oportunități similare, acest principiu recunoaște că
fiecare organizație este unică, managementul riscului nu este interzis, trebuie să fie adecvat
organizației și managementul riscului ar trebui să ia în considerare părțile interesate, contextul și
profilul de risc ale organizației.
Sunt organizații care nu reușesc punerea în aplicare a structurii managementului riscului, atunci
când ei cred că este la fel de simplu de a înființa o comisie, o strategie de dezvoltare și de
management al riscului ... ei întreba - de ce nu a putut managerul financiar sa participe la un
atelier de risc? Cadrul managementului riscului ar trebui să fie specific și adecvat acelei
organizații. Cel putin adaptati:

“ce” vom face – evaluarea riscului, raportarea riscului, ateliere de risc, instruire etc
“cum” le vom face – criterii de risc, zone de risc, ca si grup?, cerinte de documentatie,
“cand” – frecventa, puncte de declansare
“cine”- proprietarul riscului, managerul riscului, auditul intern, Directorul General, Consiliul
Atunci cand adaptati – stabilirea contextului si angajamentul (partii interesate) stakeholderului
este critica.
Context
Cel mai greu domeniu
Profunzimea si amploarea programului managementului de risc
Toate celelalte le va completa ulterior
Mai multe despre părțile interesate atunci când vorbim despre "Managementul riscului este
transparent și complet"
In concluzie:
- Managementul riscului este aliniat cu context și profilul de risc intern și extern al
organizației.
- Apetituri pentru risc diferite & masuratori diferite
- Contextul ramane unul dintre cele mai dificile domenii.

2.6.8. Managementul riscului trebuie sa ia in considerare factorul uman

Managementul riscului ia in considerare factorii umani si culturali.
Acest principiu este legat de principiul ca managementul riscului este adaptabil.
Managementul riscului trebuie să recunoască capacitățile, percepțiile și intențiile oamenilor din
exterior și din interior care pot facilita sau împiedica realizarea obiectivelor organizatiei.
Acest principiu este efectiv cu privire la abordarea "eu ce castig?" intrebare pentru părțile
interesate și proprietarii de risc și asigurarea activităților de gestionare a riscurilor sunt adecvate.
Luați în considerare miturile despre managementului de risc, bariere și probleme de rezistență.
Cum te descurci cu aceste bariere va avea o influenta asupra factorilor culturali:
Mituri comune (am asigurare, nu suntem experți in RM)
Motive comune pentru rezistenta (nu este o prioritate, arată "dureros"
Depasirea dificultatii – imparte sarcinile in unele mai mici, educație (mai devreme, mai degrabă
decât mai târziu), implicare, executare (politica), constrângere (dacă nu, locuri de muncă libere)
In concluzie, managementul riscului recunoaste capacitățile, percepțiile și intențiile oamenilor
care fac ca fiecare organizatie sa fie diferita.

2.6.9. Managementul riscului trebuie sa fie transparent si complet

Implicarea corespunzătoare și la timp a părților interesate și, în special, factorii de decizie de la
toate nivelurile organizației, asigură ca managementul riscului sa rămâna relevant și actualizat.
Implicarea permite de asemenea părților interesate să fie reprezentate în mod adecvat și sa le fie
luate in considerare opiniile la stabilirea criteriilor de risc.
Părțile interesate din interior si din exterior pot avea un impact major asupra organizației.
Acest principiu recunoaște necesitatea de a include părțile interesate pe parcursul procesului de
management al riscului, inclusiv atunci când se stabileste contextul și se determina criteriile de
risc.
Părțile interesate
Cunoaște-ti părțile interesate
Interni (Proprietari de risc, consiliul) vs externi (regulatori, furnizori, finantatori)
Rolul - pasiv sau activ
Apetitul pentru risc?
Prioritatea principală sau secundară - Putere vs Interes
Mai multă putere, mai mult interes = Gestionare îndeaproape; putere si interes redus -
monitorizare
Tipul de influență – financiara, de mediu, sociala (se leaga de categoriile de risc)
Tipul de abordare de angajament - de comunicare (briefing-uri, rapoarte, prezentari), consultare
(sondaj, chestionare), dialog (panou consultativ, forumuri), parteneriat (JV, alianțe)
In concluzie ,
- Implicarea corespunzătoare și la timp a părților interesate și, în special, factorii de decizie
de la toate nivelurile organizației, asigură ca managementul riscului sa rămâna relevant și
actualizat.
- Managementul riscului trebuie sa fie stabilit in mod clar in profilelor locurilor de munca /
contractelor de munca si in evaluarile anuale.

2.6.10. Managementul riscului trebuie sa fie dinamic, iterativ si receptiv la

schimbare
Managementul riscului este dinamic, iterativ si receptiv la schimbare.
Intr-o lume in permanenta schimbare, o organizatie va avea nevoie sa raspunda schimbarilor
interne si externe ale mediului.
Deoarece aceste evenimente interne și externe apar sau sunt de asteptat sa apara, pe masura ce
informatiile si cunostintele se schimba – apar noi riscuri, unele se schimba și altele dispar.
Oamenii vin si pleaca dintr-o organizatie, procesele se vor schimba, evenimente vor avea loc.
Organizatiile răspund prin modificarea strategiei de afaceri, a planurilor de management, a
planurilor financiare, a politicilor și a procedurilor structurilor organizatorice.
În mod similar, cadrul si procesele managementului de risc ale unei organizații trebuie să
răspundă la aceste schimbări.
Controlul și evaluarea periodică a riscurilor ar trebui să aibă loc
Monitorizarea regulată a întregului managemnt al riscului, inclusiv contextul și procesele
Prin urmare, managementul riscului detecteza continuu și răspunde la schimbare.
In concluzie,
- Evenimente externe si interne au loc, contextul și cunoștințele se schimba, monitorizarea
și revizuirea au loc, apar noi riscuri, unele se schimba și altele dispar.
- Trebuie să păstrați RM relevant și corect, astfel încât să sprijine deciziile și strategiile.
- Revizuirea periodică a registrului și a structurii de risc.
- Programul de audit intern trebuie sa fie informat cu privire la registrul riscurilor.

2.6.11. Managementul riscului trebuie sa fie capabil de imbunatatire continua

si dezvoltare
Acest principiu se bazează pe ultimul principiul (dinamic și iterativ).
Se încurajează organizațiile să fie flexibile și să îmbunătățească continuu cadrul de maturitate de
gestionare a riscului, împreună cu alte elemente ale organizației lor pentru a construi capacitatea
de adaptare și capacitatea de a maximiza oportunitățile.
Etapele de maturitate ale unei entitati sunt urmatoarele:
- De baza
- De dezvoltare
- De competenta
- De progres
Societatea de Asigurare si Risc (RIMS) – Avem sapte atribute comportamentale.
1. Adoptarea unei abordari bazate pe ERM
2. Procesul de management ERM
3. Managementul apetitului pentru risc
4. Radacina disciplinei
5. Descoperirea riscurilor
6. Managementul performantei
7. Rezistenta si sustenabilitatea afacerilor

Exista patru elemente de maturitate: Cultura, Procesele, Experienta, Aplicatia.

De asemenea, există cinci atribute de management al riscului sporit enumerate în ISO 31000:
Îmbunătățirea continuă: Organizațiile ar trebui să stabilească obiective de performanță,
măsurători de performanță și revizuiri periodice. Ca parte a acestei evaluare a performanțelor, o
revizuire a structurii managementului riscului ar trebui să fie întreprinsa precum și îmbunătățiri
documentate.
Responsabilitatea deplină pentru riscuri: proprietarii de risc desemnati ar trebui să aibă autoritate
și sa fie delegați adecvat pentru a gestiona riscul și să fie instruiți în mod corespunzător și
competent în procesul de gestionare a riscurilor. Responsabilitățile lor ar trebui să fie clar
definite și comunicate prin fișa postului.
Aplicarea managementului riscului în toate luarile de decizii: procesele si activitatile de afaceri
(de exemplu, reuniuni) trebuie să documenteze în mod clar, gândirea obisnuita si neobisnuita a
managementului de risc.
Comunicații continue: Organizațiile ar trebui să aibă procese formale de raportare a
managementului de risc. Aceasta include raportarea de "riscuri semnificative" și tratamente de
risc.
Integrarea deplină în cadrul de guvernanță a organizației: Organizațiile trebuie să ia în
considerare riscurile atat la nivel politic cat si la nivel practic. Acest lucru se realizează prin
luarea în considerare în mod explicit riscurile și modul in care afecteaza incertitudinea realizarea
obiectivelor organizaționale.
In concluzie:
 - Organizațiile trebuie să dezvolte și să implementeze strategii de îmbunătățire a maturitatii
managementului de risc, alături de toate celelalte aspecte ale sistemului lor de
management.
- Maturitatea RM maturitate și strategiile de imbunatatire ar trebui să fie incluse în Planul
RM.

2.7. Cadrul de dezvoltare al managementului riscului

Dupa ce înțelegem clar principiile, următorul pas în implementarea managementului riscului este
de a stabili un cadru. După cum se vede mai jos, în imaginea 4, cadrul poate fi înțeles ușor prin
compararea a patru acțiuni, care sunt situate într-o încercuit care evoluează spre dezvoltare
(planuieste - rezolva - verifica - actioneaza). Aceeași idee poate fi găsita, de asemenea, în alte
standarde conexe, cum ar fi ISO 14001 [15]. Această explicație simplă pentru cadru este
dezvoltata în mai multe detalii în imaginea 2.5.

Imaginea 2.5. Cadrul de dezvoltare al managementului conform AS/NZS ISO 31000:2009

Imaginea 2.6. Relatia intre componentele cadrului pentru managementul riscului

1.7.1. Intelegerea entitatii analizate in contextul ei

Ca sa intelegem CONTEXTUL EXTERN al organizatiei trebui sa luam in considerare:
- Tendintele
- Factorii cheie
- Perceptiile/valorile partilor interesate cheie
O unealta buna pentru continuarea analizei contextului ar fi PESTLE (insemnand factorii
Politici, Economici, Sociali, Technologici, Legali si de Mediu)

2.7.1.1. Analiza PESTLE

Factorii politici sunt cum și în ce măsură un guvern intervine în economie. Mai exact, factori
politici includ domenii cum ar fi politica fiscală, dreptul muncii, dreptul mediului, restricțiile
comerciale, tarifele, și stabilitatea politică. Factorii politici pot include, de asemenea, bunurile și
serviciile pe care guvernul dorește să le ofere sau să fie furnizate (bunuri de merit), sau cele pe
care guvernul nu vrea să fie furnizate (bunuri de penalizare sau rele de merit). Mai mult decât
atât, guvernele au o mare influență asupra sănătății, educației, infrastructurii unei națiuni.
Factorii economici includ creșterea economică, ratele dobânzilor, ratele de schimb și rata
inflației. Acești factori au un impact major asupra modului în care companiile operează și iau
decizii. De exemplu, ratele dobânzilor afecteaza costul unei firme de capital și, prin urmare, în ce
măsură o afacere crește și se extinde. Ratele de schimb afectează costurile de bunuri de export și
furnizarea și prețul mărfurilor importate într-o economie.
Factorii sociali includ aspectele culturale și includ constiinta de sănătate, rata de creștere a
populației, distribuția pe vârste, atitudini de carieră și accent pe siguranță. Tendințe în factori
sociali influențează cererea pentru produsele unei companii si modul in care compania opereaza.
De exemplu, o populație în curs de îmbătrânire poate implica o forță de muncă mai mica și mai
puțin dispusa (crescând astfel costul forței de muncă). Mai mult decât atât, companiile pot
schimba diferite strategii de management pentru a se adapta la aceste tendințe sociale (cum ar fi
recrutarea lucrătorilor mai în vârstă).
Factorii tehnologici includ aspecte ecologice și de mediu, cum ar fi activitatea R&D,
automatizare, stimulente de tehnologie și rata schimbărilor tehnologice. Ele pot determina
bariere la intrarea pe piață, nivel de producție minim de eficiență și de a influența deciziile de
externalizare. Mai mult decât atât, schimbările tehnologice pot afecta costurile, calitatea, și duc
la inovație.
Factorii juridici includ legea discriminarii, legislația privind protecția consumatorilor, legea
antitrust, legea muncii, legea sănătatii și legea securitatii. Acești factori pot afecta modul în care
o companie își desfășoară activitatea, costurile sale si cererea pentru produsele sale.
Factorii de mediu includ vremea, clima și schimbările climatice, care ar putea afecta mai ales
industriile precum turismul, agricultura, și asigurarile. Mai mult decât atât, creșterea gradului de
conștientizare a schimbărilor climatice afectează modul în care funcționează companiile și
produsele pe care le ofera - creaza noi piețe dar le și diminueaza sau distruge pe cele existente.
Cand ne gandim la CONTEXTUL INTERN, trebuie sa luam in considerare:
- Structurile de guvernanta
- Obiective, strategii si politici
- Cunostinte, calificari si resurse
- Cultura organizationala
- Relatii contractuale

2.7.2. Stabilirea politicii de management al riscului

Politica de management al riscului trebuie să fie simpla, realizabila, ușor de înțeles și auditabila
cu mandatul și angajamentul de top management clar, trebuie să fie aliniata la cultura
organizației, cu factorii de decizie de risc, cu factorii de risc și cu proprietarii de risc.
Componentele acestui document - Politica de management al riscului sunt urmatoarele:
- Argumentare si legaturi politice
 - Responsabilitate si raspundere
- Managementul conflictelor de interes
- Masurarea performantelor managementului de risc
- Procesele de raportare
- Procesul de revizuire politica / ciclu

2.7.3. Responsabilitatea
Toți proprietarii de risc responsabili sunt clar identificati și are autoritatea autoritatea și resursele
pentru a gestiona riscul. Responsabilitatea consiliului de a pune in aplicare cadrul
Responsabilitatea proprietarilor de risc la toate nivelurile organizației este identificat în mod clar
Procesele de măsurare a performanței trebuie să fie la locul lor Procesele de raportare și de
escaladare trebuie să fie stabilite în mod clar

2.7.4. Integrarea in cadrul proceselor organizationale

Managementul riscului ar trebui sa fie parte din procesele organizationale de rutina
- Dezvoltarea politicilor
- Planificare de afaceri/ strategica
- Managementul schimbarii
- Procesele de luare a deciziilor
Planul de Managementul Riscului trebuie sa tina cont si sa se aplice in si de intreaga organizatie
si trebuie sa fie legat sau integrat cu alte planuri: strategice, de implementare, operationale etc.

2.7.5. Resurse
Atunci cand se folosesc bani pentru managementul riscului, acest lucru reprezinta o investitie, nu
o cheltuiala.
Un bun management al riscului va face organizatia mai eficienta, dar necesita resurse dedicate,
care pot include:
- Oameni: aptitudini, experienta si competenta
- Timp and fonduri: pentrua executa procesul
- Procese, metode si unelte definite
- Sisteme de informatii
- Programe de constientizare, educatie si antrenament

2.7.6. Stabilirea comunicarii interne & externe si mecanismele de raportare

Comunicarea interna si mecanismele de raportare pot fi enumerate pentru:
- Constientizare in desfasurare, educatie si instruire
- Cadrul de raportare al performantei si concluzii
- Managementul informatiilor
- Angajamentul partilor interesate
Comunicarea externa si mecanismele de raportare pot fi enumerate pentru:
- Angajamentul partilor interesate
- Cerintele raportarilor de reglementare
- Utilizarea raportarii pentru construirea increderii
- Comunicarea continuitatii afacerilor (managementul de intrerupere a riscului asociat)

2.8. Implementarea managementului de risc

Implementarea cadrului va asigura:
 - Sincronizare adecvata
- Alinierea cu strategia si procesele organizationale
- Conformitatea cu regulamentul
- Aplicarea la procesele organizationale
- Instruirea si educarea personalului
- Comunicarea si consultanta
- Implementarea procesului de management al riscului
- Definirea procesului pentru organizatie
- Implementarea la toate nivelele (procese adecvate)
- Stabilirea unui proces de monitorizare

2.8.1. Procesul de management al riscului

Procesul de management al riscului trebuie sa fie parte integranta din management, sa fie legat
de cultura si de practici si adaptat la procesele afacerilor organizatiei.
Dupa cum se poate observa in imaginea 2.7 de mai jos, procesul de management al riscului the
include cinci activitati:
- Comunicarea si consultanta;
- Stabilirea contextului;
- Evaluarea riscului;
- Tratarea riscului;
- Monitorizarea si revizuirea.

Imaginea 2.7. Activitatile procesului de management al riscului

 Imaginea 2.8. Explicatii suplimentare referitoare la activitatile procesului de management al riscului
Imaginea 2.8 prezinta explicatii suplimentare referitoare la activitatile procesului de management
al riscului, pe cand imaginea 2.9 prezinta un alt mod de descriere a procesului de management.

Imaginea 2.9. Un alt mod de descriere a procesului de management al riscului

Odata ce planul este gata, urmeaza identificarea primei etape cheie in cadrul managementului
propriu-zis de risc. Acesta este procesul de identificare a potentialelor riscuri, cauza lor
principala si consecintele lor.
Identificarea riscului este un proces sistematic. Necesita un efort de grup, in care participa
diferiti experti in domeniu. Cea mai comuna unealta utilizata in procesul de identificare a riscului
este brain storming. In cadrul acestuia, expertii in domeniu din grupuri diferite se intalnesc si isi
noteaza riscurile potentiale. In timpul activitatii de brain storming, nici un risc identificat nu este
evaluat sau criticat. Intentia este aceea de a nota cat mai multe riscuri posibile intr-un timp
limitat.
Pot fi folosite alte unelte de lucru precum diagrama Ishikawa, diagrama de flux si analiza
SWOT. In acest caz termenul SWOT reprezinta puncte tari, puncte slabe, oportunitati si
amenintari. Rezultatul identificarii riscului este reprezentat de o lista cu riscuri sau un registru de
riscuri. Ceea ce se face cu lista de riscuri depinde de natura riscului. Cateva riscuri cu prioritate
slaba pot fi pastrate simplu doar sub forma de lista avand termeni cu stegulet rosu si vor fi
monitorizate periodic. Cateva riscuri de prioritate mare pot trece printr-un proces de evaluare
riguroasa, analiza, diminuare si planning. Urmatorul proces de management al riscului
analizeaza riscurile si ajuta in luarea unei decizii.

2.8.1.1. Tehnicile de evaluare a riscului

In conformitate cu ISO/IEC 31010:2009 Managementul riscului – Tehnicile de evaluare
riscului, o evaluare a riscului incearca sa raspunda la urmatoarele intrebari fundamentale:
- Ce se poate intampla si de ce (prin identificarea riscului)?
- Care este probabilitatea lor sa se intample in viitor? Care sunt consecintele?
- Exista factori care sa reduca probabilitatea riscului sau sa micsoreze consecinta riscului?

Organizatiile nu au suficiente resurse sa trateze toate riscurile. Dupa obtinerea listei cu toate
riscurile potentiale, urmatoarea etapa logica este aceea de a le analiza si a le prioritiza. Cateva
riscuri pot necesita un plan de actiune detaliat iar altele necesita doar o monitorizare periodica.
Organizatia poate accepta cateva dintre riscuri fara nici o actiune. In aceasta etapa de analizare a
riscurilor vom examina cum sunt analizate si prioritizate riscurile. Acesta este procesul de
cuantificare a evenimentelor cu risc, documentat in etapa precedenta, astfel incat organizatia se
poate concentra pe riscurile critice. Pentru o analiza a riscului se realizeaza analiza cantitativa si
calitativa. Analiza calitativa a riscului este una subiectiva si se realizeaza usor si rapid. Unele
dintre uneltele ajutatoare la analiza calitativa sunt probabilitatea si matricea de impact.

Imaginea 2.10. Metodele analizei riscului – calitativa si cantitativa

Pe de alta parte, analiza cantitativa a riscului este analiza riscului detaliata. Nu este necesar a se
realiza analiza cantitativa pentru toate riscurile ci se poate face in limita timpului disponibil.
Uneltele pentru realizarea analizei cantitative includ analiza valorii monitorizata si asteptata,
analiza Monte Carlo si copacul decizional. Diagramele Bow Tie sunt de asemenea unelte de risc
cantitativ.
Dupa cum s-a precizat anterior, probabilitatea si matricea de impact sunt unelte de analiza
calitativa a riscului. Aceasta matrice are doua aspecte, probilitatea ca riscul se va intampla de
faptsi impactul potential daca riscul se intampla. Acestea doua sunt clasificate de la mai putin
probabil la foarte probabil.
In matricea probabilitatii si a impactului probabilitatea riscului si impactul riscului li se acorda
un scor de la 1 la 9. Unde 1 este cel mai mic grad iar 9 este cel mai mare. Se calculeaza apoi un
scor de risc prin inmultirea acestor doua numere. In loc de acordarea unui scor de la 1a 9, se
poate folosi unul de la 1 la 3 sau de la 1 la 5. Aceste reguli sunt stipulate in planul de anagement
al riscului. In acest curs vom folosi scorul de la 1 la 9. In acest exemplu, grupul atribuie un scor
de 1 pentru probabilitatea de risc si un scor de 9 pentru valoarea impactului. Acest lucru
inseamna ca riscul in discutie are o sansa mica de a se intampla dar daca se intampla impactul va
fi foarte mare. Avand in vedere ca scorul de la 1 la 9, atribuit probabilitatii si impactului, sunt
subiective, organizatia care administreaza riscul creaza niste indrumari pentru a se asigura ca
acestea sunt consistente.

Imaginea 2.11. Tabel model al probabilitatii care poate fi folosit in evaluarile de risc calitative
Imaginea 2.11 ilustreaza un tabel model pentru atribuirea unui numar indicand probabilitatea.
Odata ce am atribuit un numar pentru probabilitatea a riscului si unul pentru impactul riscului,
acestea sunt reprezentate grafic pe matricea de probabilitate si impact. Un astfel de exemplu
simplu este ilustrat in imagine. Haideti sa privim la cel patru patratele ilustrate in imaginea 2.12.

Imaginea 2.12. Exemplu simplu initial al probabilitatii si al matricei de impact

Riscurile din partea de sus dreapta au o importanta critica din moment ce acestea au grade mari
de impact si probabilitate. Acestea sunt riscurile cu cel mai mare grad de prioritate carora trebuie
sa le acordati cea mai mare atentie. Riscurile din partea de jos stanga au un grad mic de impact si
probabilitate. Poti adeseori sa le ignori. Riscurile dins stanga sus au o importanta moderata,
avand in vedere ca acestea sunt riscuri cu grad mic de impact si foarte mare de probabilitate.
Daca aceste lcruri se intampla veti putea colabora cu ei si veti merge mai departe.
Cu toate acestea, ar trebui sa incercati sa reduceti probabilitatea ca ele se vor intampla. Riscurile
din partea de jos dreapta au impact foarte ridicat si o probabilitate mica a riscurilor si acestea au
sanse mici sa se intample. Pentru acestea, ar trebui sa faceti ce puteti pentru a reduce impactul si
ar trebui sa aveti gata planuri pentru evenimente neprevazute, in cazul in care acestea se
intampla. Acesta si imaginea 2.13, arata exemple de probabilitate si matrice de impact. In acest
exemplu, un scor de la 1la 9 este atribuit probabilitatii si impactului, [16]
 Imaginea 2.13. Probabilitatea si matricea de impact, cu scorurile atribuite

Imaginea 2.14. Probabilitatea si matricea de impact, cu valorile de risc atribuite

Imaginea de mai sus descrie un exemplu in care probabilitatea si matricea de impact, unde
probabilitatea si matricea de impact au atribuite valori de la foarte mici la foarte mari.

2.8.1.2. Tratarea riscului

Conform standardului, tratarea riscului este ,,procesul de modificare a riscului”.
Urmatoarele notite explica mai bine notiunea respectiva:
NOTA 1 Tratarea riscului poate implica:
- evitarea riscului
- marirea riscului pentru urmarirea oportunitatii;
- indepartarea sursei de risc
- modificarea probabilitatii
- modificarea consecintelor
- impartirea riscului cu o alta persoana sau grup [inclusiv finantarea riscului]
- estomparea riscului prin decizii in cunostinta de cauza
NOTA 3 Tratarea riscului poate crea riscuri noi sau poate sa le modifice pe cele existente.

Tratarea riscului este adeseori un ciclu de: Optiuni de control, Evaluarea riscului rezidual,
Acceptati?, Tratati riscul?, Optiuni de control, Evaluare…

“comunicare siconsultanta”
 “procese continue si complete pe care organizatia se obliga sa le ofere, sa le imparta sau sa
obtina informatii si sa se angajeze in dialog cu partile interesate (stakeholderii) cu privire la
managementul riscului
NOTA 1 Informatiile se pot referi la aspecte legate de existenta, natura, forma, probabilitate,
semnificatie, evaluare, acceptabilitate, tratare
NOTA 2 Consultanta este un proces bidirecțional de comunicare de informatii între o organizație
și părțile interesate asupra unei probleme înainte de a lua o decizie sau de a determina o direcție
cu privire la acest aspect. Consultarea este un proces care are impact asupra unei decizii prin
influență, mai degrabă decât prin putere; și o contribuție la procesul de luare a deciziilor, nu de
luare a deciziilor în comun.
Odata ce am analizat riscurile, urmatoarea etapa in managementul riscului este accea de a
planifica raspunsul la risc pentru fiecare risc identificat. Cand planificam un raspuns la risc avem
tendinta de a reduce impactul si sansa riscurilor negative si sa intensificam impactul si sansa
riscurilor pozitive, [16]

Imaginea2.15. Metode de a controla / trata riscul [10]

Imaginea 2.15 ilustreaza patru raspunsuri la risc, atat pentru riscurile negative cat si pentru cele
pozitive. In continuare ne vom uita la fiecare dintre aceste raspunsuri.

În evitarea riscului, eliminam complet posibilitatea riscului. Un exemplu ar putea fi sa utilizam

un proces vechi și dovedit, în loc de un proces nou și riscant. Riscul poate fi, de asemenea, evitat
printr-o mai bună comunicare, prin furnizarea de informații sau prin cooptarea unui expert. Dacă
nu puteti evita un risc complet, încercați să-l atenuati.
Scopul de diminuare a riscurilor este de a reduce dimensiunea expunerii la risc. Acest lucru se
face fie prin reducerea probabilității riscului, sau prin reducerea impactului, [16]
Strategia de transfer de risc are drept scop de a trece dreptul de proprietate pentru un risc anume
pentru o a terța parte. De asemenea, este important să ne amintim că transferul de risc implică
aproape întotdeauna plata unei prime de risc. O analiză cost beneficiu s-ar putea face, pentru a se
asigura că, costurile aferente transferului de risc este justificată.
Acceptarea unui risc înseamnă că probabilitatea, și/sau severitatea riscului este destul de mica,
că nu vom face nimic cu privire la risc, cu excepția cazului în care acesta se produce. Există două
tipuri de acceptare, active și pasive. Acceptarea este pasiva, atunci când nu se face nimic pentru a
face față riscului. Acceptarea este activa, atunci când ne decidem să facem un plan de urgență,
pentru ce ar trebui să se facă, atunci când apare riscul.
Următoarele fraze vor trata raspunsurile de risc pentru riscuri pozitive, sau oportunități. Primul
răspuns pentru a face față riscului pozitiv este acela de exploatare. Acest răspuns încearcă să
elimine orice incertitudine, astfel încât ocazia este sigur ca se va intampla. Raspunsul de
imunatatire se concentrează pe cauza principala a ocaziei și continuă să influențeze acești factori,
ceea ce va crește probabilitatea ca ocazia sa aiba loc. Uneori, exploatarea unui risc pozitiv nu
este posibil fără colaborare. Poate fi necesară o colaborare cu un alt grup, departament sau
companie pentru a exploata un risc pozitiv. La fel ca și la managementul riscurilor negative, s-ar
putea accepta în mod activ sau pasiv un risc pozitiv. Acceptarea unui risc înseamnă că
probabilitatea, și sau severitatea riscului este destul de mica, astfel incat nu vom face nimic cu
privire la riscul, cu excepția cazului în care acesta se va produce. După ce am identificat riscuri,
am analizat si apoi am făcut un plan pentru a-i face fata, următoarea etapa este aceea de a
monitoriza și controla riscurile.
Un program de management al riscului nu se va termina niciodata. Monitorizarea si controlul
riscului ar trebui sa fie în curs de desfășurare și continuu. Riscuri noi vor apărea, iar riscurile
existente vor dispărea. Trebuie să poti sa le faci fata. În timpul monitorizarii și controlului
riscurilor apar riscuri neașteptate. Aceste riscuri neașteptate sunt riscurile care nu le-ai identificat
în procesul de identificare a riscurilor. O soluție alternativă este creata pentru a face față unor
astfel de riscuri, [16]

Bibliografie
[1] Joint Operational Programme “BLACK SEA BASIN 2007-2013” Contract: 2.2.1.73194.264
MIS-ETC 1459 “Creation of Interuniversity centre for risk management and assessment for
prevention of ecological and technological risks in the Black Sea” - IUCRISKMAN
[2] wikipedia.org
[3] Micheli F, Halpern BS, Walbridge S, Ciriaco S, et al. (2013) Cumulative Human Impacts on
Mediterranean and Black Sea Marine Ecosystems: Assessing Current Pressures and
Opportunities. PLoS ONE 8(12): e79889.
[4] http://www.unep.ch
[5] http://www.eosnap.com
[6] http://www.blackseascene.net
[7] State of the Environment 2011 Committee. Australia state of the environment 2011.
Independent report to the Australian Government Minister for Sustainability, Environment,
Water, Population and Communities.Canberra: DSEWPaC, 2011.
http://www.environment.gov.au)
[8] Kevin W Knight AM - ISO 31000:2009 - ISO/IEC 31010 and ISO Guide 73:2009 - New
Standards for the Management of Risk. Powerpoint presentation
[9] UNIVERSITY OF LONDON GUIDE TO RISK MANAGEMENT, 2011
[10] Dorothy Gjerdrum, ARM-P, CIRM Chair, US ISO Technical Adv Group, powerpoint
presentation
[11] Source for figure 1: O’Riordan, T, and Cox, P. 2001. Science, Risk, Uncertainty and
Precaution. Senior Executive’s Seminar – HRH the Prince of Wales’s Business and the
Environment Programme. University of Cambridge.
[12] IEC 31010:2009 Risk management -- Risk assessment techniques
[13] ISO 31000:2009, Risk Management—Principles and Guidelines.Geneva: International
Standards Organisation, 2009.
[14] ISO Guide 73:2009 Risk management – Vocabulary
[15] ISO 14001 Environmental Management Systems
[16] Introduction to risk management, youtube presentation on qualitygurus.com channel
(http://www.youtube.com)
[17] Popa Constantin, Panaitescu Fanel –Viorel, Voicu Ionuț - Short introduction concerning the
Black Sea oil pollution risk - Maritime University, Constanta, Romania – Article presented at the
first IUCRISKMAN seminar, Constanta
 CUPRINS

1. RISCURI MAJORE....................................................................................................................1
1.1 Introducere.............................................................................................................................1
1.2. O vedere Socio-Economica si politica a zonei Marii Negre.................................................1
1.3. Amenintari majore................................................................................................................3
1.3.1. Sanatatea Marii Negre si Eutrofizarea...............................................................................3
1.3.2. Informatii cu privire la poluarea Marii Negre...................................................................6
1.3.2.1.Efecte ecologice ale poluarii............................................................................................6
1.4. Ce este riscul.........................................................................................................................6
1.5 Riscuri majore viitoare pentru mediul marin.........................................................................7
1.5.1. Problema schimbarii climatice..........................................................................................7
1.5.2. Predictii asupra principalelor riscuri pentru mediul marin, în următorii 20-50 de ani......8
1.5.3. Eforturi la nivel regional si international pentru salvarea Marii Negre.............................9
1.5.3.1. Zone Marine Protejate..................................................................................................10
2. MANAGEMENTUL RISCULUI..............................................................................................12
2.1. Introducere. Cum se lucreaza cu riscul?............................................................................12
2.2. Elemente de istorie cu privire la standardul ISO 31000.....................................................12
2.3. ISO Guide 73:2009 – Definitii legate de managementul riscului......................................13
2.4. Domenii de aplicare pentru standardele managementului de risc......................................15
2.5. Descriere generala a standardului managementului de risc................................................15
2.6. Principiile de management al riscului................................................................................16
2.6.1. Managementul riscului creeaza si protejeaza valori........................................................17
2.6.2. Managementul riscului trebuie sa fie parte integranta din procesele organizationale.....17
2.6.3. Managementul riscului trebuie sa faca parte din luarea deciziilor..................................18
2.6.4. Managementul riscului trateaza in mod direct incertitudinea..........................................18
2.6.5. Managementul riscului trebuie sa fie sistematic, structurat si incadrat in timp...............19
2.6.6. Managementul riscului trebuie sa aiba la baza cele mai bune informatii disponibile.....19
2.6.7. Managementul riscului trebuie sa fie adaptabil...............................................................20
2.6.8. Managementul riscului trebuie sa ia in considerare factorul uman.................................21
2.6.9. Managementul riscului trebuie sa fie transparent si complet..........................................21
2.6.10. Managementul riscului trebuie sa fie dinamic, iterativ si receptiv la schimbare...........22
2.6.11. Managementul riscului trebuie sa fie capabil de imbunatatire continua si dezvoltare. .22
2.7. Cadrul de dezvoltare al managementului riscului..............................................................23
1.7.1. Intelegerea entitatii analizate in contextul ei...................................................................24
2.7.1.1. Analiza PESTLE...........................................................................................................25
2.7.2. Stabilirea politicii de management al riscului.................................................................25
2.7.3. Responsabilitatea.............................................................................................................26
2.7.4. Integrarea in cadrul proceselor organizationale...............................................................26
2.7.5. Resurse.............................................................................................................................26
2.7.6. Stabilirea comunicarii interne & externe si mecanismele de raportare...........................26
2.8. Implementarea managementului de risc.............................................................................27
2.8.1. Procesul de management al riscului................................................................................27
2.8.1.1. Tehnicile de evaluare a riscului....................................................................................30
2.8.1.2. Tratarea riscului............................................................................................................33
Bibliografie................................................................................................................................35
CUPRINS......................................................................................................................................37