Liceul Teoretic ,,Vasile Alecsandri”

Elaborat de eleva
cl. a XII-a Profil Real
Vrincean Ira
 Degradarea mediului natural. Masuri de protectie

Degradarea mediului natural inseamna procesul de scadere sau de pierdere a calitatii lui, care se
produce ca urmare tit a fenomenelor naturale, cit si a intervenentii nerationale a omului, fata a tine cont de
capacitatea de regenerare a naturii.

Majoritatea activitatilor economice necesita folosirea resurselor naturale, lasandu-si, in mod inevitabil,
amprenta asupra ecosistemele terestre. Folosirea in exces a resurselor naturale a dus la situatia in care multe
ecosisteme nu se mai pot reface sau sustine si cei care pierd sunt tot oamenii care se bazeaza pe ele.
Impactul degradarii mediului nu se face intotdeauna simtit imediat, ca atunci cand taierea copacilor in
zonele de munte duce la inundatii in aval. Adeseori, efectele se resimt departe de locul declansarii
fenomenului, asa cum emisiile sporite de gaze de sera din tarile industrializate starnesc ingrijorari cu privire la
cresterea nivelului apei in sudul Pacificului. Oceanele au mai putin peste, terenurile agricole si-au pierdut
stratul superior si dau o recolta redusa, iar apele poluate nu mai pot asigura apa potabila, astfel incat
ecosistemele degradate sunt o sursa majora a saraciei, a dezastrelor naturale, a foametei si a bolilor din toata
lumea.
Desertificarea afecteaza aproape un sfert din suprafata totala a uscatului si in jur de 70% din regiunile
aride ale lumii se confrunta cu degradari intensificate.
Cauzata, in general, de pasunat si de folosirea excesiva a solului saracacios si strans legata de saracia
rurala si de foamete, desertificarea ameninta existenta a peste un miliard de oameni, din 100 de tari. Muntii
asigura apa dulce pentru jumatate din populatia lumii. Pe de alta parte, ecosistemele montane su 959b17j nt
puse in pericol de topirea ghetarilor, de defrisari si de practicile agricole necorespunzatoare.
In ultimul deceniu, lumea a pierdut, in total, 94 milioane de hectare de padure, ceea ce constituie o
suprafata mai mare decat Venezuela. Cea mai mare rata de despadurire se inregistreaza in tarile in curs de
dezvoltare din zonele tropicale, unde s-au pierdut, in ultimul deceniu, 4% din paduri. Jumatate din
ecosistemele de coasta ale lumii au fost degradate de factorul antropic. In Europa, proportia este de 80%, iar in
Asia de 70%. In jur de 80% din poluarea marina este cauzata de surse de pe uscat. In tarile in curs de
dezvoltare, peste 90% din apele reziduale si 70% din deseurile industriale sunt deversate fara a fi
tratate. Pescuitul asigura in mod direct si indirect existenta a 400 de milioane de oameni. Peste un sfert din
apele cu peste ale lumii sunt utilizate in mod excesiv si jumatate sunt exploatate la capacitate maxima. In total,
75% din apele cu peste ale lumii necesita masuri imediate de stopare sau reducere a pescuitului, pentru a
asigura rezerva de peste pe viitor.
Aproape un sfert din recifele de corali din lume au fost distruse complet si 20 pana la 30% dintre acestea
sunt in pericol de a fi distruse in urmatorii 10 ani. Recifele de corali sunt un element esential din lantul trofic
al oceanelor. Concentratia atmosferica de bioxid de carbon, principalul gaz de sera, a crescut la peste 360 de
parti la milion, de la un nivel pre-industrial de aproximativ 270 de parti la milion. O treime din bioxidul de
carbon generat de activitatile umane in prezent va ramane in atmosfera inca 100 de ani de acum inainte.
Nivelul marii a crescut cu 10 - 20 cm din 1900, majoritatea ghetarilor non-polari se retrag, iar suprafata si
grosimea ghetii din Marea Arctica scade vara, conform Comisiei Interguvernamentale pentru Schimbarile
Climatice (IPCC).
Aceasta a constatat ca aproximativ 46 de milioane de oameni sufera, in fiecare an, din cauza inundatiilor
cauzate de furtuni. O crestere a nivelului marii cu 50 cm va mari acest numar la aproape 92 de milioane; o
ridicare a nivelului marii cu un metru ar spori acest numar la 118 milioane.
Ultima evaluare a IPCC, din 2001, arata ca insulele mici si zonele deltaice sunt cele mai vulnerabile in
fata unei ridicari a nivelului marii cu un metru. Daca nu se iau masuri, cum ar fi construirea de diguri marine,
se estimeaza ca pierderile de teren vor varia intre 1,0 % in Egipt, 6% in Olanda, 17,5% in Bangladesh si pana
la 80% in Insulele Marshall, cauzand stramutarea a zeci de milioane de oameni si, in cazul statelor situate la
altitudini scazute, pe insulele mici, eliminand natiuni intregi.
Peste 11000 de specii sunt inregistrate ca fiind pe cale de disparitie si mai mult de 800 de specii au
disparut deja, majoritatea din cauza pierderii sau degradarii habitatelor. Inca 5000 de specii sunt in pericol, in
cazul in care nu se iau masuri majore de protejare a lor. Pe de o parte, degradarea mediului este cauzata de
saracie, dat fiind ca oamenii si natiunile sarace trebuie sa puna nevoile imediate de supravietuire inaintea
prezervarii resurselor pe termen lung. Pe de alta parte, in tarile bogate, degradarea ecosistemelor este adesea
rezultatul utilizarii in exces a resurselor naturale si a generarii de mari cantitati de deseuri.
 Protectia mediului

Protecț ia mediului reprezintă ansamblul reglementărilor, măsurilor și acțiunilor care au ca scop

menținerea, protejarea și îmbunătățirea condițiilor naturale de mediu, ca și reducerea sau eliminarea, acolo
unde este posibil, a poluării mediului înconjurător și a surselor de poluare.

Lupta impotriva saraciei si lupta pentru protejarea mediului merg mana in mana, in special in zonele
rurale din tarile in curs de dezvoltare. Administrarea mai buna a pamantului produce o rezerva stabila de
hrana. Dat fiind ca peste jumatate din lemnul taiat in Africa se foloseste pentru foc, dezvoltarea unor surse mai
bune de energie va ajuta la prezervarea padurilor. In special in tarile sarace trebuie gasite modalitati de
stimulare a oamenilor pentru protejarea resurselor naturale. Acestia trebuie sa beneficieze de protejarea
speciilor amenintate - prin turism, de exemplu - in loc sa le vaneze.
S-au negociat o multime de acorduri multilaterale pentru protectia ecosistemelor, dar implementarea si
punerea lor in vigoare a fost limitata. Unul dintre cele mai de succes acorduri de protectie a mediului
- Protocolul de la Montreal referitor, la distrugerea stratului de ozon - include sanctiuni comerciale in cazul
nerespectarii prevederilor acestuia si a infiintat un fond pentru a ajuta tarile in curs de dezvoltare sa opreasca
folosirea clorofluorocarburilor (CFC), principala substanta ce distruge stratul de ozon. Consumul total de CFC
a scazut de la 1,1 milioane tone in 1986, la 156000 tone in 1998, in special datorita implementarii Protocolului
de la Montreal. Spre deosebire de acesta, majoritatea acordurilor sau conventiilor de mediu nu au mecanisme
sau fonduri pentru punerea in aplicare.
Sunt necesare reglementari corespunzatoare pentru prevenirea pescuitului in exces si a despaduririi si
este necesara o cooperare internationala pentru limitarea efectelor schimbarilor climaterice. Protejarea
ecosistemelor este esentiala pentru dezvoltarea durabila si necesita actiuni clare, nu doar simple acorduri.

Degradarea mediului aerian

Aerul atmosferic absoarbe zilnic cantităţi mari de particule solide, lichide şi gazoase emanate de variate
surse naturale şi artificiale. În atmosferă se ridică în fiecare minut pulberi şi gaze fie de natură vegetală (spori,
granule de polen), fie provenite din erupţiile vulcanice sau din distrugerea scoarţei terestre, eroziunea solului.
Dar cel mai mare impact asupra atmosferei îl au factorii antropici. Uzinele, fabricile, termocentralele,
autovehiculele sunt principalii poluatori care modifică compoziţia naturală şi calitatea aerului. Poluarea
aerului se poate manifesta sub formă de ceaţă, negură, aer ceţos.
Impactul antropic negativ asupra proceselor ce decurg în atmosferă este cauzat de: reducerea considerabilă
a suprafeţelor de pădure; poluarea Oceanului Planetar (având consecinţe negative asupra algelor verzi);
consumul sporit de oxigen în procesele de ardere tehnologică la mijloacele de transport ce funcţionează pe
baza motoarelor cu ardere internă şi în industrie. Aceste procese conduc la micşorarea cantităţii de oxigen din
atmosferă. Deocamdată această micşorare nu este evidentă, dar se află în dinamică.
Motoarele cu ardere internă şi tehnologiile industriale produc şi o cantitate enormă de dioxid de carbon
(peste 20 mld. tone în fiecare an), iar după unele date, în ultimii 100 de ani cantitatea acestui gaz a crescut cu
15%.
Nu întâmplător în cadrul recentelor întruniri şi conferinţe internaţionale ale climatologilor se argumentează
tot mai frecvent o valoare cantitativă de CO2 egală cu 0,04% din volumul total de gaze din atmosferă, în
comparaţie cu 0,03% evaluată până acum. La prima vedere nu ar exista motive de alarmare, deoarece
cantitatea de CO2 nu a sporit cu mult, iar din alt punct de vedere, aceasta ar îmbunătăţi condiţiile de hrană a
plantelor. Însă proprietăţile dioxidului carbon ne permit să afirmăm că şi acest exces neînsemnat de gaz
constituie o problemă cu caracter global. Climatologii explică actuala încălzire globală prin rolul specific al
dioxidului de carbon, ca factor-cheie ce derulează mecanismul efectului de seră. Astfel, concentrarea de
CO2 în troposferă, provenită din diferite surse (artificiale şi naturale), are acelaşi rol ca şi pelicula în seră, care
permite ca radiaţia solară de undă scurtă să treacă fără obstacole spre suprafaţa terestră. Aceasta, la rândul său,
transformă radiaţia primită în radiaţie de undă lungă (căldură), care, în mare parte, este reţinută, încălzind
atmosfera inferioară. Cercetările demonstrează o tendinţă lentă de creştere a temperaturii medii a atmosferei
cu valori deocamdată neînsemnate, dar cu un şir de modificări în regimul şi forţa manifestării proceselor
atmosferice. Se constată abateri considerabile în regimul temperaturilor, al precipitaţiilor, o frecvenţă mai
pronunţată a proceselor distructive (ploi torenţiale, secete, uragane etc.). Tendinţa de reducere a învelişului de
gheaţă din regiunile polare şi cele montane este şi ea o urmare a efectului de încălzire globală. Cele mai
evidente creşteri ale temperaturii aerului se atestă în oraşele mari şi în centrele industriale, unde temperatura
aerului este cu 2-4°C mai ridicată comparativ cu valorile medii pe teritoriul regiunii.

Sursele de poluare a aerului atmosferic

Poluarea aerului atmosferic constă în schimbarea compoziţiei chimice a aerului sub aspectul proporţiei
dintre substanţele constituente ale acestuia şi cele nou-apărute, cu efecte dăunătoare pentru mediul
înconjurător în ansamblu sau pentru unele componente ale acestuia.

Sursele de poluare a aerului atmosferic se pot grupa în două categorii:

 surse naturale, dintre care cele mai importante sunt:

 solul uscat şi neacoperit de vegetaţie, care pulverizează particulele de praf;
 plantele şi animalele, de la care provin polenul, puful, părul, penele, sporii de ciuperci, tec;
 erupţiile vulcanice, care reprezintă o sursă apreciabilă de cenuşă vulcanică, gaze (CO2, SO2, H2S etc.)
şi vapori de apă;
 spaţiul cosmic, din care provine praful cosmic;
 surse artificiale (antropice), ce rezultă din activitatea omului, dintre care fac parte:
a) sursele fixe, care, la rândul lor, includ două grupe:
 sursele ce ţin de arderea combustibililor din activităţile menajere (utilizarea diferitor tipuri de
combustibili în condiţii casnice), din industria energetică;
 sursele bazate pe procesele industriale, cum sunt cele chimice, siderurgice, metalurgice, ale
materialelor de construcţie;

b) sursele mobile, care includ toate mijloacele de transport ce răspândesc poluanţi pe distanţe mari. Astfel, în
Europa Centrală şi de Est sursele mobile (în special traficul rutier) sunt responsabile pentru aproximativ 30-
60% din emisiile de monoxid de carbon, între 35 şi 95% din emisiile de plumb şi mai puţin de 5% din emisiile
de dioxid de sulf. Vehiculele emit, de asemenea, mici cantităţi de toxine şi substanţe cancerigene ca, de
exemplu, benzenul şi aldehidele.
Poluanţii aerului atmosferic sunt substanţele produse artificial de activităţile umane, care modifică procesele şi
fenomenele atmosferice, au impact negativ asupra organismelor vii, inclusiv asupra sănătăţii omului. După
starea de agregare şi gradul de dispersie se disting două categorii de poluanţi:

1) suspensiile din aer (aerosolii), care includ poluanţii dispersaţi în aer sub formă lichidă sau
solidă;
2) gazele şi vaporii poluanţi, aflaţi în aer sub formă de dispersie moleculară gazoasă.
Suspensiile din aer au dimensiuni variate: cele de dimensiuni mai mari se depun foarte repede, iar cele de
dimensiuni mai mici ajung până la nivelul molecular. Cele mai răspândite suspensii sunt pulberile care se
produc prin:

 antrenarea de către curenţii de aer a particulelor de sol sau a deşeurilor depozitate în halde;
 emisiile de poluanţi sub formă de pulberi, cum este cazul întreprinderilor producătoare de ciment,
centralelor termoelectrice pe bază de cărbune, şantierelor de construcţii etc.

Poluarea atmosferei are loc ca urmare a emisiei unei cantităţi mari de pulberi (îndeosebi după furtunile de
praf sau cele rezultate din arderea combustibililor ori în timpul erupţiilor vulcanice) sau a dezvoltării ceţurilor
foarte dense (smog). Concentraţiile mari de oxizi de azot, sulf şi clor în aerul bogat în vapori de apă cauzează
formarea ploilor acide. Astfel de ploi provoacă, în mare parte, degradarea vegetaţiei. De pe urma ploilor acide
suferă îndeosebi pădurile de stejar, fag şi conifere din regiunile temperate. Ele influenţează calitatea apelor,
solului, biodiversităţii.
 Impactul poluării aerului asupra mediului

Pulberile din aer măresc nebulozitatea, micşorând afluxul de lumină important pentru plante, iar depuse pe
frunze, împiedică fotosinteza, dereglează respiraţia şi evapotranspiraţia. Prin urmare, cantitatea de clorofilă se
reduce, frunzele îşi schimbă culoarea, plantele nu se dezvoltă, rămânând pitice. La unele plante apar
modificări morfologice: în special la viţa-de-vie frunzele se gofrează, iar la grâu şi la ovăz se încreţesc sau se
rulează. Productivitatea culturilor agricole scade, ajungând uneori să fie de 2,5 ori mai mică decât în condiţii
optime. Similar acţionează cenuşa şi negrul de fum, care au efecte negative asupra sănătăţii omului: irită ochii,
căile respiratorii, reduc rezistenţa la infecţii, provocând boli cronice.
Pesticidele, în mod deosebit erbicidele absorbite de particulele de sol, precum şi cele sub formă de
aerosoli, în timpul tratării culturilor agricole, pădurilor, poluează aerul atmosferic, fiind purtate de curenţii de
aer verticali şi orizontali.

Protecţia mediului aerian

Pentru localităţile urbane:

 îmbunătăţirea stării tehnice a parcului auto (în special starea mijloacelor de transport cu
motoare cu ardere internă);
 instituirea testării tehnice anuale obligatorii a tuturor automobilelor;
 implementarea normativelor ecologice europene;
 aplicarea restricţiilor la importul automobilelor cu un grad înalt de uzură;
 inventarierea tuturor surselor de poluare prin crearea şi gestionarea unui registru al agenţilor
poluanţi;
 folosirea surselor de energie regenerabilă (eoliană, solară);
 instalarea dispozitivelor (filtrelor) de purificare a emisiilor;
 practicarea sistematică a curăţării umede a străzilor şi a pieţelor;
 înverzirea teritoriilor.

Pentru localităţile rurale:

 educarea populaţiei în spirit ecologic;

 inventarierea şi întreţinerea corectă a încăperilor de stocare a pesticidelor;
 interzicerea utilizării în calitate de combustibil a anvelopelor auto;
 controlul asupra gradului de poluare a aerului cu praf în carierele deschise de extragere a
materialelor de construcţie;
 interzicerea arderii gunoiştilor, a miriştilor şi a paielor;
 crearea unui sistem centralizat de colectare a deşeurilor; instalarea în fiecare gospodărie a
tomberoanelor speciale;
 crearea mini-staţiilor de epurare a apei.
Pentru localităţile urbane şi cele rurale este necesară aplicarea unui sistem eficient de management
al deşeurilor solide, de colectare selectivă şi de valorificare a deşeurilor şi ambalajelor, incinerarea
separată a deşeurilor menajere industriale cu producerea concomitentă a energiei electrice şi termice,
precum şi reciclarea deşeurilor.

Masuri de protectie generale:

1. industria va trebui sa devina mult mai eficienta din punct de vedere al consumului de energie,
trecând de la utilizarea combustibililor fosili bogati în carbon (carbune), la combustibili saraci
în carbon (gaze naturale) sau la combustibili alternativi;
2. industria energetica, de la extractie si pâna la consum, trebuie restructurata astfel încât sa devina
eficienta si mai putin poluanta;
3. transportul trebuie sa se orienteze spre mijloace mai putin poluante si cu consumuri reduse;
 4. constructiile sa fie eficiente energetic si sa tinda spre utilizarea surselor de energie regenerabila;
5. echipamentele (inclusiv cele casnice) si produsele sa fie din cele cu consum redus de energie;
6. padurile vor fi trebui protejate si extinse;
7. agricultura trebuie sa devina din net producator de gaze de sera o activitate care sa mareasca
fixarea si stocarea gazelor cu efect de sera în sol.

Degradarea mediului acvatic

Apa este un factor important în echilibrele ecologice, iar poluarea acesteia este o problemă actuală
cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra populaţiei. Prin poluarea apei, se înţelege alterarea
caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale apei, produsă direct sau indirect de activităţile umane
şi care face ca apele să devină improprii utilizării normale în scopurile în care această utilizare era
posibilă înainte de a interveni alterarea. Efectele poluării resurselor de apă sunt complexe şi variate, în
funcţie de natura şi concentraţia substanţelor impurificatoare.
Rezolvarea acestor probleme ridicate de poluarea apei se realizează prin tratare, prin care se
asigură condiţiile necesare pentru consum. Poluarea apelor poate fi naturală sau artificială.
Poluarea naturală se datorează surselor de poluare naturale şi se produce în urma interacţiei apei cu
atmosfera, când are loc o dizolvare a gazelor existente în aceasta, cu litosfera, când se produce
dizolvarea rocilor solubile şi cu organismele vii din apă. Poluarea artificială se datorează surselor de
ape uzate de orice fel, apelor meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigaţiei etc.

Se poate vorbi şi despre poluare controlată şi necontrolată.

Poluarea controlată (organizată) se referă la poluarea datorată apelor uzate transportate prin reţeaua
de canalizare şi evacuate în anumite puncte stabilite prin proiecte. Poluarea necontrolată (neorganizată )
provine din surse de poluare care ajung în emisari pe cale naturală, de cele mai multe ori prin
intermediul apelor de ploaie.
Poluarea normală şi accidentală reprezintă categorii de impurificare folosite pentru a defini grupuri de
surse de ape uzate. Poluarea normală provine din surse de poluare cunoscute, colectate şi transportate
prin reţeaua de canalizare la staţia de epurare sau direct în receptor. Poluarea accidentală apare, de
exemplu, ca urmare a dereglării unor procese industriale, când cantităţi mari (anormale) de substanţe
nocive ajung în reţeaua de canalizare sau ca urmare a defectării unor obiective din staţia de preepurare
sau epurare.
Se mai poate vorbi şi despre poluare primară şi secundară. Poluarea primară apare, de exemplu, în
urma depunerii substanţelor în suspensie din apele uzate, evacuate într-un receptor, pe patul acesteia.
Poluarea secundară apare, de exemplu, imediat ce gazele rezultate în urma fermentării materiilor
organice depuse din substanţele în suspensie antrenează restul de suspensii şi le aduce la suprafaţa apei,
de unde sunt, apoi, transportate în aval de curentul de apă .

Principalele materii poluante şi efectele acestora

Substanţele poluante introduse în ape, din surse naturale şi artificiale, sunt numeroase, producând
un impact important asupra apelor de suprafaţă şi subterane.
Prejudiciile aduse mediului de substanţele poluante pot fi grupate în două mari categorii: prejudicii
asupra sănătăţii publice şi prejudicii aduse unor folosinţe (industriale, piscicole, navigaţie etc.).
Substanţele poluante pot fi clasificate, după natura lor şi după prejudiciile aduse, în următoarele
categorii:
- substanţele organice, de origine naturală sau artificială, reprezintă poluantul principal pentru apă.
Substanţele organice de origine naturală (vegetală şi animală) consumă oxigenul din apă atât pentru
dezvoltare, cât şi după moarte.
- substanţele anorganice, în suspensie sau dizolvate, sunt mai frecvent întâlnite în apele uzate
industriale. Dintre acestea se menţionează, în primul rând, metalele grele (Pb, Cu , Zn , Cr), clorurile,
sulfaţii etc. Sărurile anorganice conduc la mărirea salinităţii apelor, iar unele dintre ele pot provoca
creşterea durităţii. Clorurile în cantităţi mari fac apa improprie alimentărilor cu apă potabilă şi
industrială irigaţiilor etc. Prin bioacumulare, metalele grele au efecte toxice asupra organismelor
acvatice, inhibând, în acelaşi timp, şi procesele de autoepurare. Sărurile de azot şi fosfor produc
dezvoltarea rapidă a algelor la suprafaţa apelor.
- materialele în suspensie, organice sau anorganice, se depun pe patul emisarului, formând bancuri
care pot împiedica navigaţia, consumă oxigenul din apă dacă materiile sunt de origine organică,
determină formarea unor gaze urât mirositoare. Substanţele în suspensie plutitoare, cum ar fi ţiţeiul,
produsele petrolifere, uleiul, spuma datorată detergenţilor, produc prejudicii emisarului. Astfel, ele dau
apei un gust şi miros neplăcut, împiedică absorbţia oxigenului la suprafaţa apei şi, deci, autoepurarea,
se depun pe diferite instalaţii, colmatează filtrele, sunt toxice pentru fauna şi flora acvatică, fac
inutilizabilă apa pentru alimentarea instalaţiilor de răcire, irigaţii, agrement etc.;
- substanţele toxice nu pot fi reţinute de instalaţiile de tratare a apelor şi o parte din ele pot ajunge
în organismul uman, provocând îmbolnăviri. Aceste materii organice sau anorganice, câteodată chiar în
concentraţii foarte mici, pot distruge, în scurt, timp flora şi fauna receptorului;
- substanţele radioactive, radionuclizii, radioizotopii şi izotopii radioactivi sunt unele dintre cele
mai periculoase substanţe toxice. Evacuarea apelor uzate radioactive în apele de suprafaţă şi subterane
prezintă pericole deosebite, datorită acţiunii radiaţiilor asupra organismelor vii. Efectele substanţelor
radioactive asupra organismelor depind atât de concentraţiile radionuclizilor, cât şi de modul cum
acestea acţionează din exteriorul sau din interiorul organismului, sursele interne fiind cele mai
periculoase;
- substanţele cu aciditate sau alcalinitate pronunţată, evacuate cu apele uzate, conduc la
distrugerea florei şi a faunei acvatice, la degradarea construcţiilor hidrotehnice, a vaselor şi instalaţiilor
necesare navigaţiei, împiedică folosirea apei în agrement, irigaţii, alimentări cu apă etc.
- coloranţii, proveniţi îndeosebi de la fabricile de textile, hârtie, tăbăcării etc, împiedică absorbţia
oxigenului şi desfăşurarea normală a fenomenelor de autoepurare şi a celor de fotosinteză;
- energia calorică, caracteristică apelor calde de la termocentrale şi de la unele industrii, aduce
numeroase prejudicii în alimentarea cu apă potabilă şi industrială şi împiedică dezvoltarea florei şi a
faunei acvatice. Datorită creşterii temperaturii apelor, scade concentraţia de oxigen dizolvat, viaţa
organismelor acvatice devenind, astfel, dificilă;
- microorganismele de orice fel, ajunse în apa receptorilor, fie că se dezvoltă necorespunzător, fie
că dereglează dezvoltarea altor microorganisme sau chiar a organismelor vii. Microorganismele
provenite de la tăbăcării, abatoare, industria de prelucrare a unor produse vegetale, sunt puternic
vătămătoare, producând infectarea emisarului pe care îl fac de neutilizat.

Principalele surse de poluare a apelor

Sursele de poluare sunt, în general, aceleaşi pentru cele două mari categori, de receptori: apele de
suprafaţă (fluvii, râuri, lacuri etc.) şi apele subterane (straturi acvifere, izvoare etc.) . Impurificarea
apelor de suprafaţă sau subterane este favorizată de următoarele elemente :
 starea lichidă a apei la variaţii mari de temperatură, ceea ce face ca ea să antreneze în curgerea
sa diferite substanţe impurificatoare;
 apa e un mediu propice pentru realizarea a numeroase reacţii fizico-chimice (ca, de exemplu,
dizolvarea unor substanţe naturale sau artificiale, sedimentarea suspensiilor etc.);
 faptul că în natură apa se găseşte sub forme diferite (inclusiv gaze şi vapori) îi măreşte sensibil
domeniul de aplicare;
 apa este unul din factorii indispensabili vieţii pe pământ.
Sursele de poluare se pot împărţi în două categorii distincte: surse organizate, care produc
murdărirea în urma evacuării unor substanţe în ape prin intermediul unor instalaţii destinate acestui
scop, cum ar fi canalizări, evacuări de la industrii sau crescătorii de animale etc.; surse neorganizate,
care produc murdărirea prin pătrunderea necontrolată a unor substanţe în ape.

După acţiunea lor în timp, sursele de poluare pot fi:

- surse de poluare permanente;
- surse de poluare nepermanente;
- surse de poluare accidentale.
După modul de generare a poluării, sursele de poluare pot fi împărţite în:
 surse de poluare naturale;
 surse de poluare artificiale, datorate activităţii omului, care, la rândul lor, pot fi subdivizate în
ape uzate şi depozite de deşeuri.

Referitor la apele subterane, sursele de impurificare provin din:

 impurificări cu ape saline, gaze sau hidrocarburi, produse ca urmare a unor lucrări miniere sau
foraje;
 impurificări produse de infiltraţiile de la suprafaţa solului a tuturor categoriilor de ape care
produc în acelaşi timp şi impurificarea surselor de suprafaţă;
 impurificări produse în secţiunea de captare, din cauza nerespectării zonei de protecţie sanitară
sau a condiţiilor de execuţie.
a. Surse naturale de poluare
Sursele naturale de poluare a apelor sunt, în cea mai mare parte a lor, surse cu caracter permanent. Ele
provoacă, adesea, modificări importante ale caracteristicilor calitative ale apelor, influenţând negativ
folosirea lor. Cu toate că, în legătură cu aceste surse, termenul de poluare este, oarecum, nepotrivit, el
trebuie considerat în sensul pătrunderii în apele naturale a unor cantităţi de substanţe străine, care fac
apele respective improprii folosirii.

Principalele condiţii în care se produce poluarea naturală a apelor sunt :

 trecerea apelor prin zone cu roci solubile (zăcăminte de sare, de sulfaţi) constituie principala cauză
de pătrundere a unor săruri, în cantităţi mari, în apele de suprafaţă sau în straturile acvifere. Un caz
deosebit îl reprezintă rocile radioactive, care pot duce la contaminarea unor ape de suprafaţă sau
subterane;
 trecerea apelor de suprafaţă prin zone cu fenomene de eroziune a solului provoacă impurificări
prin particulele solide antrenate, în special dacă solurile sunt compuse din particule fine, cum sunt
cele din marne şi argilă, care se menţin mult timp în suspensie;
 vegetaţia acvatică, fixă sau flotantă, în special în apele cu viteză mică de scurgere şi în lacuri,
conduce la fenomene de impurificare variabile în timp, în funcţie de perioadele de vegetaţie;
 vegetaţia de pe maluri produce şi ea o impurificare, atât prin căderea frunzelor, cât şi prin căderea
plantelor întregi. Elementele organice sunt supuse unui proces de putrezire şi descompunere, care
conduce la o impurificare a apelor, în special în perioade de ape mici sau sub pod de gheaţă .
Sursele naturale de poluare accidentală sunt, în general, rare, ele datorându-se, în special, unor
fenomene cu caracter geologic. Dintre impurificările de acest tip se poate cita pătrunderea unor ape
puternic mineralizate în straturile subterane sau în apele de suprafaţă, în urma unor erupţii sau a altor
activităţi vulcanice, a deschiderii unor carsturi, a deschiderii unor noi căi de circulaţie a apei subterane
prin spălarea unor falii etc.

b. Surse artificiale de poluare

A. Ape uzate
Principala sursă de poluare permanentă o constituie apele uzate reintroduse în receptori după
utilizarea apei în diverse domenii. După provenienţa lor, există următoarele categorii de ape uzate:
- ape uzate orăşeneşti, care reprezintă un amestec de ape menajere şi industriale, provenite din
satisfacerea nevoilor gospodăreşti de apă ale centrelor populate, precum şi a nevoilor gospodăreşti,
igienico-sanitare şi socialadministrative ale diferitelor feluri de unităţi industriale mici;
- ape uzate industriale, rezultate din apele folosite în procesul tehnologic industrial, ele fiind, de
cele mai multe ori, tratate separat, în staţii de epurare proprii industriilor respective. Numărul de
poluanţi pentru o anumită industrie este, de obicei, restrâns, o apă industrială uzată având, în principiu,
caracteristici asemănătoare substanţelor chimice sau fizice utilizate în procesul tehnologic. De
exemplu, apele uzate provenite de la minele de cărbuni au drept caracteristică principală conţinutul în
substanţe în suspensie, în timp ce apele uzate rezultate de la fabricile de zahăr conţin atât substanţe în
suspensie, cât şi substanţe organice;
- ape uzate de la ferme de animale şi păsări care au, în general, caracteristicile apelor uzate
orăşeneşti, poluanţii principali fiind substanţele organice în cantitate mare şi materialele în suspensie;
 - ape uzate meteorice, care, înainte de a ajunge pe sol, spală din atmosferă poluanţii existenţi în
aceasta. Aceste ape de precipitaţii care vin în contact cu terenul unor zone sau incinte amenajate, sau al
unor centre populate, în procesul scurgerii, antrenează atât ape uzate de diferte tipuri, cât şi deşeuri,
îngrăşăminte chimice, pesticide, astfel încât, în momentul ajungerii în receptor, pot conţine un număr
mare de poluanţi;
- ape uzate radioactive, care conţin ca poluant principal substanţele radioactive rezultate de la
prelucrarea, transportul şi utilizarea acestora. Indiferent de provenienţa lor, substanţele radioactive pot
ajunge în apă, aer şi sol pe multiple căi, prejudiciind întreg mediul înconjurător;
- ape uzate calde, care conţin, de obicei, un singur poluant, energia calorică, a cărei provenienţă a
fost menţionată anterior;
- ape uzate provenite de la zone de agrement, campinguri, terenuri de sport, care sunt
asemănătoare cu apele uzate orăşeneşti;
- apele uzate provenite de la navele maritime sau fluviale, conţin impurităţi deosebit de nocive,
cum ar fi: reziduuri lichide şi solide, pierderi de combustibil, lubrifianţi etc.

B. Depozite de deşeuri sau reziduuri solide

O sursă importantă de impurificare a apelor o constituie depozitele de deşeuri sau de diferite
reziduuri solide, aşezate pe sol, sub cerul liber, în halde neraţional amplasate şi organizate.
Impurificarea provenită de la aceste depozite poate fi produsă prin antrenarea directă a reziduurilor în
apele curgătoare de către precipitaţii sau de către apele care se scurg, prin infiltraţie, în sol. Deosebit de
grave pot fi cazurile de impurificare provocată de haldele de deşeuri amplasate în albiile majore ale
cursurilor de apă şi antrenate de viiturile acestora.
Cele mai răspândite depozite de acest fel sunt cele de gunoaie orăşeneşti şi de deşeuri solide
industriale, în special cenuşa de la termocentralele care ard cărbuni, diverse zguri metalurgice, steril de
la preparaţiile miniere, rumeguş şi deşeuri lemnoase de la fabricile de cherestea etc. De asemenea, pot
fi încadrate în aceeaşi categorie de surse de impurificare depozitele de nămoluri provenite de la
fabricile de zahăr, de produse clorosodice sau de la alte industrii chimice, precum şi cele de la staţiile
de epurare a apelor uzate.
Mai pot fi amintite şi surse de poluare accidentală, dar ele sunt, în marea lor majoritate, legate de
probleme de risc industrial.

Masuri de protective a mediului acvatic

 Aplicarea pe scară largă a noi tehnologii şi vehicule care contribue la reducerea zgomotului
şi poluării mediului înconjurător;
 Conservarea si reconstruirea unor ecosisteme nationale importantte, cum sunt: lacurile,
spaţiile mlăştinoase şi mlaştinile, excluderea amplasării depozitilor de deşeuri de orice
natură;
 Efectuarea unei experitize riguroase a tuturor proiectelor care prevăd folosirea de resurse de
apă şi excluderea eliminării de deşeuri neepurate;
 Îmbunătăţirea legislaţiei ocrotirii resurselor de apă. Creşterea penalizărilor aplicate
persoanelor şi unităţilor economice care nu respectă legea;
 Stimularea tehnologiilor ecologice şi folosirea apelor epurate şi reciclate;
 Crearea de sisteme diferenţiate de aprovizionare cu apă potabilă şi tehnologică, pentru a se
evita folosirea apei potabile în alte scopuri;
 Conservarea albiilor şi zonelor sanitare ale rîurilor în forma lor naturală;
 Excluderea din circuitul productiv al produselor şi proceselor care duc la dereglarea
echilibrului ecologic, pereclitînd sănătatea şi viaţa omului;
 Măsuri informative;
 Dezvoltarea uneii economii cu utilaj performant pentru a scadea influenta negativa asupra
apei si mediului.
 Degradarea solului

Una dintre cele mai importante componente ale biosferei este solul. Solul este stratul afânat, moale
şi friabil, care se găseşte la suprafaţa scoarţei terestre, şi care împreună cu atmosfera constituie mediul
de viaţă al plantelor. Degradarea solului este procesul care determină distrugerea stratului fertil de la
suprafaţa şi imposibilitatea refacerii lui. Acţiunea antropică asupra solului prin defrişare, aratul pajiştilor
a avut drept consecinţă apariţia „pământurilor rele” pe care nu se mai formează vegetaţia. Solul este
învelişul afânat de la suprafaţa uscatului, în care plantele îşi înfig rădăcinile. El este un corp natural
format în timp îndelungat în urma unor procese pedogenetice şi are alcătuire complexă.
Defrişările neraţionale duc la dezgolirea solului şi la dispariţia unui număr mare de specii de plante
şi animale. Industrializarea, urbanizarea şi traficul rutier au dus la apariţia şi accentuarea fenomenului
poluării. Substanţele eliminate în aer se depun pe covorul vegetal, pe case, dar ajung şi în plămânii
omului de unde sunt vehiculate în întreg organismul producând boli grave: anemii, diverse forme de
cancer, malformaţii.
Cauzele degradării solului datorate activităţii umane sunt: exploatările miniere, defrişările pădurilor,
desecările, aratul necorespunzător, exploatarea intensivă, folosirea excesivă a îngrăşămintelor şi
pesticidelor, păşunatul excesiv, turismul practicat necorespunzător. Un aspect major al degradării
mediului înconjurător, al restrângerii posibilităţilor de hrană ale populaţiei în continuă creştere constituie
în folosirea neraţionala a solurilor, scoaterea unor suprafeţe întinse de terenuri de la producţia vegetală.
În ţara noastră protecţia mediului înconjurător constituie o problemă de interes naţional în scopul
păstrării echilibrului ecologic, menţinerii şi îmbunătăţirii calităţii factorilor naturali, asigurării unor
condiţii de viaţă şi de muncă tot mai bune generaţiilor actuale şi viitoare. În afară de beneficiile unei
vieţi într-o lume mai puţin poluată şi mai echilibrată, nevoia unei dezvoltări raţionale, devine din ce în
ce mai acută, odată cu răspândirea globală a industrializării.
Solul reprezintă un adevărat laborator complex şi eficace de depoluare, neutralizare, reciclare şi
valorificare a reziduurilor.
Eu am ales tema „Stabilirea proceselor de degradare a solurilor ca urmare a cauzelor naturale în
oraşul Fieni” pentru a mă informa şi a înţelege importanţa naturii atât pentru sănătatea omului cat şi
pentru dezvoltarea florei şi faunei. Voi încerca să propun ca masuri locale combaterea poluării şi
îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător deoarece cu ajutorul acesteia natura nu ar mai fi atât de
afectată de poluare iar flora şi fauna s-ar dezvolta şi ar deveni mai bogată. De asemenea, prin protecţia
mediului înconjurător putem prevenii bolile produse de poluare şi nu s-ar mai ajunge la dispariţia unor
specii de plante şi animale.

Introducere

Solul - generalităţi

Solul, ca şi aerul şi apa, este un factor de mediu cu influenţă deosebită asupra sănătăţii. De calitatea
solului depinde formarea şi protecţia surselor de apă, atât a celei de suprafaţa, cat mai ales a celei
subterane. Poluarea este deosebit de evidentă şi în cazul solului. Deşeurile de tot felul care nu au fost
evacuate în ape şi aer acoperă uscatul tocmai în locurile aglomerate unde fiecare metru pătrat este intens
şi multiplu solicitat, degradează terenurile agricole tocmai acolo unde sunt mai fertile, urâţesc natura
tocmai acolo unde este mai căutată pentru frumuseţea ei. Încă o contradicţie a civilizaţiei: alături de
capacitatea de a crea un mediu de viaţa acceptabil, chiar şi în spaţiul cosmic, stă rezolvarea precară a
salubrităţii solului. Dar deşeurile solide constituie numai un aspect al problemei. Solul mai este supus
acţiunilor poluărilor din aer şi apă.
Într-adevăr, solul este locul de întâlnire al poluanţilor. Pulberile din aer şi gazele toxice dizolvate de
ploaie în atmosferă se întorc pe sol. Apele de infiltraţie impregnează solul cu poluanţi antrenându-i spre
adâncimi, iar râurile poluate infectează suprafeţele inundate sau irigate. Aproape toate deşeurile solide
sunt depozitate prin aglomerare sau aruncate la întâmplare pe sol.
De la mucul de ţigară sau biletul de autobuz până la autoturismul abandonat, de la picătura de ulei
scursă din tractorul care ara câmpul pană la groapa de gunoi cu diverse deşeuri, toate sunt poluări directe
ale solului. În oraşe deşeurile sunt înlăturate mai mult sau mai puţin sistematic. Dacă nu ajung în ape,
sunt depozitate pe anumite terenuri, limitând poluarea la suprafeţe mai reduse, dar există şi pericolul
infiltrării în pânza freatică. Elementele poluante ale solului sunt grupate în 3 categorii:
 elemente biologice, reprezentate de organisme (bacterii, viruşi, paraziţi), eliminate de om şi de
animale, fiind în cea mai mare parte patogene. Ele fac parte integrantă din diferite reziduuri
(menajere, animaliere, industriale);
 elemente chimice, în cea mai mare parte de natură organică. Importanţa lor este multiplă: servesc
drept suport nutritiv pentru germeni, insecte şi rozătoare, suferă procese de descompunere cu
eliberare de gaze toxice şi pot fi antrenate în sursele de apă, pe care le degradează;
 elemente fizice care provoacă dezechilibrul compoziţiei solului: inundaţii, ploi acide, defrişări
masive. În general, ploile antrenează în şuvoaie particulele pe care le desprind din pământ, formează
torente care ‘‘ spală’’ straturile de humus şi cară cu ele în ape fertilitatea solului ; în urma lor,
terenurile dezgolite se degradează, devin laterizate (acoperite cu o crustă de oxizi de fier) sau
podzolite (lipsite de humus), în ambele cazuri fiind neproductive şi nefolositoare.

Apa din ploi acţionează distructiv în general datorita efectului de şiroire care se manifesta îndeosebi
la nivelul terenurilor accidentate. Fiecare cută simplă a terenului poate în câţiva ani să devină o râpa a
cărei adâncimi să atingă câteva zeci de metri şi către care converg apele colectate în cuprinsul unui bazin
cu suprafaţa întinsă. Se ajunge, astfel, nu numai la înlăturarea solului ci şi la erodarea profundă a rocii-
mama.
O cauză importantă a degradării solului o reprezintă irigaţiile, adică tocmai acel mijloc tehnic
chemat să asigure în cele mai multe cazuri face recolte bogate, înlăturând capriciile vremii. Făcute în
mod neraţional, fără a ţine seama de condiţiile pedoclimatice specifice, acestea provoacă însă
salinizarea, fie excesul de apă. Un prim aspect al poluării solului îl constituie reziduurile solide
industriale. Se apreciază că circa jumătate din cantităţile de materii prime industriale.
Un loc important printre poluanţii solului deţin diversele substanţe chimice rezultate de la
întreprinderile industriale şi pesticidele folosite în cantităţi excesive. Aceste substanţe, de fapt adevărate
otrăvuri, transportate de apele de ploaie, se acumulează treptat în sol şi, pătrunzând în rădăcinile şi
ţesuturile plantelor, ajung în hrana omului.

Poluarea solului

Poluarea solului înseamnă orice acţiune care produce dereglarea funcţionării normale a solului ca
mediu de viaţă, în cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau create de om (antropice), dereglare
manifestată prin degradarea fizică, chimică, biologică a solului, care afectează negativ fertilitatea sa,
respectiv capacitatea sa bio-productivă din punct de vedere calitativ şi cantitativ.
Indicele sintetic al efectului rezultant al poluării solului este reprezentat fie prin reducerea cantitativă
sau calitativă a producţiei vegetale (recoltei), fie prin cheltuielile necesare menţinerii capacitaţii bio-
productive (recoltei) la parametrii cantitativi şi calitativi anteriori manifestării poluării. În orice
ecosistem care cuprinde şi solul acesta are doua funcţii esenţiale: de depozitare şi de furnizor de
elemente nutritive şi apă, pe de o parte şi de recipient şi transformator de reziduuri şi deşeuri, pe de altă
parte având deci rolul de reglator al ecosistemului şi de purificator al mediului înconjurător.
Cu toate funcţiile vitale ce le are pentru asigurarea de alimente, cu toate ca este o sursă limitată,
nerecuperabilă, solul a fost şi este supus tot mai multor solicitări ale altor sectoare din afara agriculturii
şi silviculturii, ceea ce face ca anual să fie afectate suprafeţe însemnate. Cea mai mare pierdere este
datorită eroziunii, care a distrus circa 430 000 000 ha de soluri în diferite ţări din lume. Din cauza
folosirii ineficiente a apei de irigaţie, a lipsei de drenaj adecvat ori calităţii necorespunzătoare a apei, în
prezent sunt afectate de salinizare sau de înmlăştinare secundară suprafeţe întinse de soluri.
În urma aplicării irigaţiei cu ape alcaline, a drenării sau suprapăşunării sau savane, stepe, antestepe
apare adesea compactarea solului. După o folosire necorespunzătoare timp de 10-20 de ani, solul capătă
structură masivă care se desface în blocuri la uscare şi devine impermeabilă pentru aer şi apă la umezire.
A cărui ameliorare este foarte dificilă. Extinderea neraţională a urbanizării, a platformelor industriale,
căilor de comunicaţie etc., prin ocuparea unor terenuri întinse, adesea dintre cele cu soluri foarte fertile,
deosebit de favorabile pentru agricultura, sunt tot atâtea cauze ale diminuării suprafeţelor cultivate sau
cultivabile.
 Efectele nedorite asupra calităţii solului îl au deşeurile şi reziduurile menajere din industrie, comerţ
şi agricultură, care însumează anual, pe plan mondial, circa 5 miliarde tone substanţe minerale, 32
miliarde m3 de ape industriale uzate, 250 000 000 tone de praf, 70 000 000 tone substanţe toxice
gazoase, dejecţiile de la 3 miliarde capete de animale etc.Probleme deosebite ridică deşeurile şi
reziduurile solide, fiind unanim recunoscut faptul că degajarea acestora, pe lângă substanţele chimice
folosite în agricultură, prezintă cea mai importantă sursă de poluare a solului, inclusiv ocuparea unor
suprafeţe însemnate de terenuri. De exemplu : într-un an, 10 000 de oameni produc atât gunoi cât să
acopere 1 ha cu un strat gros de 1 m.
Metalele grele (plumb, cadmiu, mercur, crom, cupru, zinc, nichel, arsen, seleniu etc) provenite din
diferite surse şi ajunse în sol, pe diferite căi, se pot acumula în sol, de unde trec în plante cu efecte
dăunătoare. Fără îndoială, pesticidele sunt şi vor continua să fie de un enorm sprijin omului. Totuşi în
rezolvarea unor probleme privind mediul înconjurător, pesticidele au creat altele de dimensiuni încă
nedeterminate. Consecinţele neprevăzute ale folosiri pe durată lungă a unor pesticide au dus la afectarea
gravă a diferitelor forme de viată.
Unele probleme de poluare a solului sunt legate şi de folosirea în cantităţi mari, an de an, a
îngrăşămintelor chimice. Astfel, superfosfaţii conţin o serie de impurităţi (metale şi metalozi toxici)
care, în ansamblu, constituie un risc potenţial foarte serios de poluare a solului. O problemă specială o
ridica îngrăşămintele cu azot. Astfel, uneori, ca urmare a suprafertilizării se constată o acumulare mărita
la nitraţi în unele plante.
O altă formă de poluare a solului, tot mai importantă în zonele aglomerate (aşezări umane, creşterea
industrială a animalelor etc) o constituie poluarea solului de către agenţii biologici dăunători,
reprezentaţi prin microorganismele patogene eliminate de om şi transmise acestuia în urma contactului
direct cu solul contaminat ori a consumului de alimente obţinute pe solul contaminat ; prin
microorganismele patogene transmise omului prin contactul direct cu solul contaminat de dejecţiile
animalelor infectate şi prin microorganismele patogene găsite în stare naturală în sol.
Interesul pentru poluarea mediului a crescut foarte mult pentru întreaga populaţie a globului, a
instituţiilor şi a organizaţiilor diverse, unele polivalente, altele cu caracter specializat, orientate exclusiv
pe problemele poluării. Fără sol nu există viaţă. Solul format de-a lungul milioanelor de ani poate fi
distrus de eroziune în câteva zile. O treime din solul planetei este serios deteriorat, fapt ce are consecinţe
fatale asupra naturii. Poluarea este evidentă şi în cazul solului care este cel de-al treilea factor important
de mediu, ce trebuie protejat la fel ca şi apa şi aerul. Reziduurile de tot felul care n-au fost evacuate în
ape şi aer acoperă uscatul, ambianţa imediată de viaţa a oamenilor, tocmai în locurile aglomerate unde
fiecare metru pătrat este intens şi multiplu solicitat, degradează terenurile agricole tocmai acolo unde
sunt mai fertile, urâţesc natura acolo unde este mai căutată pentru frumuseţea ei.

Masuri de protectie a solului:

 constructia unor zone de depozitare a gunoaielor

 diminuarea eroziunii solului prin plantarea arborilor;
 folosirea judicioasa a ingrasamintelor,pesticidelor,precum si a metodelor agrotehnice care
sporesc fertilitatea solurilor etc.
 construirea de spatii de epurare a apei;
 modernizarea gropilor de gunoi;
 ridicarea nivelului de securitate nucleara;
 controlul poluarii industriale si a substantelor chimice utilizate in procesele industriale;
 mentinerea suprafetelor impadurite si utilizarea lemnului padurilor numai in limita aprobata
prin lege;
 combaterea eroziunii solului;
 colectarea rezidurilor menajere in recipiente speciale,pe sortimente(sticla,metal,hartie,material
plastic etc.) si reciclarea acestora
 Degradarea vegetatiei naturale

Despădurirea
Factorii despădurii:
 Căutarea obţinerii unui venit economic.
 Imposibilitatea oamenilor de a plăti taxe statului pentru defrişarea unui sector.

Ca consecinţă:
 S-au intensificat procesele de erodare a solurilor;
 Sunt tot mai frecvente secetele;
 S-au intensificat alunecările de terenuri, ce produc grave pierderi materiale economiei naţionale;
 A degenerat starea masivelor forestiere;
 A sărăcit flora şi fauna, s-a creat pericolul dispariţiei unor specii de animale şi plante.

1.Protecţia aerului
Pădurea nu este numai un peisaj frumos. Pădurile sunt un fel de plămîni ai pămîntului, uriaşe fabrici
de oxigen. Nevoile de oxigen cresc anual cu 4-5% , iar posibilităţile lui de producere scad, din cauza
diminuării suprafeţelor de pădure. Totodată, pădurea obsoarbe dioxidul de carbon în procesul
fotosintezei, noxele şi gazele ce poluează aerul, reţine o mare cantitate de praf din atmosferă. Într-un
an, 1 ha de pădure purifică aerul de 80 tone de praf, îl umezeşte şi-l împrospătează de 10 ori mai bine
decît un bazin de apă cu aceeaşi suprafaţă.
Spaţiile verzi diminuează puternic zgomotele produse de vehicule, întreprinderi industriale etc,
reprezentînd un adevărat ecran acustic. Perdelele forestiere şi grupele de arbori dintre locuinţele
orăşeneşti reduc zgomotul pînă la 50%.

2.Protecţia apelor
Apa şi pădurea sunt indispensabile. Arborii din păduri, cu rădăcinile lor, reţin 40% din precipitaţiile
atmosferice şi umezeala provenită din topirea zăpezilor, facilitînd infiltrarea treptată a apei în sol şi
diminuînd forţa puhoaielor ce se scurg spre albiile rîurilor. Părticelele solide de sol, bolovanii şi pietrele
aduse de torenţii de apă sunt reţinute de păduri şi nu ajung în bazinele de apă. În felul acesta pădurile le
apără de colmatare. Pădurile din văile rîurilor reţin o mare parte din substanţele poluante ce se scurg de
pe terenurile agricole, acţionînd astfel, ca veritabile filtre biologice. În acest mod pădurile stau la straja
purităţii apelor în bazinele acvatice. Ele reglează şi regimul hidrologic al apelor curgătoare, prevenind
substanţial inundaţiile din timpul ploilor torenţiale şi al topirii zăpezilor.

3.Protecţia solului
Pădurile contribuie la menţinerea sănătăţii solului prin reducerea eroziunii lor. Ele opresc vînturile
care pot spulbera stratul fertil de sol de la suprafaţă; rădăcinile arborilor opresc torentele de apă, care în
cîmp deschis spală cantităţi enorme de sol şi le depun în văi şi bazine acvatice. Picăturile de ploaie sunt
interceptate de frunzele copacilor şi de litiera (stratul format din frunze uscate şi alte resturi organice
care acoperă solul din pădure), micşorînd în felul acesta viteza apei pe versanţi, cît şi procesul de
evaporare a apei din sol. Astfel un ha de pădure poate înmagazina în sol, în primii săi 50 cm de la
suprafaţă, o cantitate de aproximativ 1450 m³ de apă (echivalentul a 145 mm precipitaţii).

4.Protecţia şi ameliorarea climatică

Datorită structurii, densităţii şi dimensiunii arborilor, în interiorul pădurii se creează un climat
propriu, cu însuşirile deosebite de cele ale terenurilor goale. În pădure temperaturile aerului sunt cu 2°-
4° mai scăzute decît pe teren descoperit. Prin aceasta pădurea atenuează temperaturile excesive din
timpul verilor aride. Prin evaporarea intensivă a apei prin frunzele arborilor, pădurile menţin o
umiditate constantă a aerului, contribuind la reglarea regimului pluvial. De aceea, în popor se spune
că ,,pădurea atrage ploaia’’. Acolo, unde sunt păduri multe, lipsesc secetele distrugătoare.
5.Pădurea în slujba sănătăţii şi recreării omului
Pădurea este izvor de sănătate şi linişte. Toate acţiunile pozitive exercitate de pădure asupra
mediului înconjurător, stînd la straja sănătăţii acestuia, se reflectă în mod direct asupra sănătăţii
oamenilor. Ansamblul condiţiilor favorabile vieţii create în pădure determină ca frecvenţa pulsului să se
reducă cu 4-8 pulsaţii/ minut, să se tindă spre optimizarea tensiunii arteriale şi să favorizeze starea de
bună dispoziţie. Pentru bolnavii cu unele afecţiuni respiratorii, pădurile de răşinoase sau amestec de
răşinoase şi fag din zonele montane sunt benefice. Pădurea este cadrul cel mai prielnic pentru agrement
şi turism. De aceea, majoritatea staţiunilor balneo-climatice sunt aşezate în sînul pădurii. Ea este un
lăcaş biologic pentru un număr mare de plante medicinale. Nu există arbore ale cărui componente să nu
fie, într-o formă sau alta, recoltate în scopuri de alimentaţie, medicinale, pentru extragerea coloranţilor
sau confecţionarea obiectelor de artizanat, a instrumentelor muzicale etc. Un rol important ce revine
pădurilor este şi cel de protecţie a monumentelor istorice şi de cultură naţională. Pădurile din jurul
lăcaşelor de cult de la Căpriana, Hîrjauca, Japca, Saharna, Călărăsăuca, Ţîpova, Hîncu etc, sunt o
dovadă în acest sens.

Măsuri de soluţionare:
 Promovarea unei politici forestiere, care să ţină cont de recomandările forurilor internaţionale
de specialitate;
 Perfecţionarea instituţiilor de gospodărire a pădurilor;
 Extinderea suprafeţelor silvice pînă la cel puţin 18-25% din teritoriul republicii. În acest sens ar
fi necesară împădurirea tuturor sectoarelor cu soluri degradate, improprii pentru agricultură;
 Protecţia nu numai a unor păduri reprezentative, ci a întregului masiv păduros actual;
 Interzicerea oricărui tip de exploatări forestiere;
 Împădurirea zonelor limitrofe ale bazinelor acvatice;
 Completarea şi modificarea legislaţiei în domeniu, introducerii unor noi instrumente economice,
financiare, tehnico-normative, penale în raporturile dintre instituţiile silvice şi persoanele fizice
şi juridice;
 Elaborarea şi implementarea unui sistem permanent de evidenţă şi monitoring a pădurilor;
 Crearea de fîşii forestiere de protecţie în cîmpurile deschise şi a spaţiilor verzi în centrele
urbane;
 Interzicerea vînatului în spaţiile forestiere;
 Modernizarea pregătirii profesionale a specialiştilor în domeniul silviculturii, reciclarea
actualelor cadre;
 Printre organizaţiile care se implică în minimalizarea efectelor exploatării forestiere se numără
Forest Stewardship Council (FSC) – organizaţie non-profit care a fost înfiinţată în 1993,
Greenpeace ş.a.

Deşertificarea
 Problema
Desertificarea este evidenta pe aproape 25% din suprafata uscatului terestru si afecteaza peste 110
tari cu aproape un miliard de locuitori, pe toate continentele, pagubele anuale fiind evaluate la 42 de
miliarde de dolari, acest fenomen fiind denumit “cancerul Pamantului”.
Suprafata totala afectata de desertificare este de 39,4 milioane kilometri2, ceea ce reprezinta 26,3% din
suprafata uscatului. Cea mai mare parte a terenurilor afectate de desertificare este localizata in
tinuturile semiaride, fiind considerata una dintre cele mai grave probleme de mediu pentru acest secol.
Teritoriile afectate de desertificare ocupa 36% in Africa, 25,4% in America Centrala si de Nord, restul
fiind distribuit in Europa si Australia. ONU a declarat anul 2006 drept Anul Internaţional al
Deşerturilor şi Deşertificarii. 2006 marcheaza şi a 10-a aniversare a Convenţiei ONU pentru
Combaterea Deşertificarii în statele care se confrunta cu probleme serioase cauzate de seceta şi/sau
deşertificare, în special în cele din Africa. Convenţia a fost semnata de 191 parţi, adica toţi membri
ONU. Lupta împotriva saraciei în zonele uscate, presupune ca aceste probleme sa fie luate în
considerare împreuna. Acordul ONU privind Ecosistemul Global precizeaza faptul ca este mai uşor sa
previi deşertificarea decât s-o înlaturi. Presiunea populaţiei şi practicile nepotrivite de exploatare a
terenurilor sunt cauzele degradarii. Un mai bun management al culturilor, o mai buna atenţie acordata
irigaţiilor şi strategii de asigurare de locuri de munca în ramuri neagricole pentru locuitorii din zonele
uscate, ar putea fi soluţii pentru rezolvarea acestei probleme.

Consecinţele deşertificǎrii sunt:

 diminuarea producţiei de hranǎ, reducerea productivitǎţii solului şi o scǎdere a capacitǎţii
de regenerare a terenului;
 creşterea inundaţiilor în zonele din avalul râurilor, reducerea calitǎţii apei, sedimentarea în
râuri şi lacuri şi colmatarea lacurilor de acumulare şi a canalelor navigabile;
 agravarea problemelor de sǎnǎtate datorate furtunilor de nisip şi praf, în special a infecţiilor
oculare, a dificultǎţilor respiratorii, a alergiilor şi a stress-ului;
 reducerea mijloacelor de trai, forţând populaţia afectatǎ sǎ migreze.

 Măsuri de soluţionare

 Efectuarea unei riguroase expertize ecologice a tuturor proiectelor elaborate

 Ridicarea nivelului de trai şi a gradului de civilizaţie al populaţiei din mediul rural
 Conservarea şi creşterea numărului de grădini publice mici, lărgirea spaţiilor vezi pe
perimetrul oraşelor şi satelor
 Conservarea si reconstruirea unor ecosisteme nationale importantte, cum sunt: lacurile,
spaţiile mlăştinoase şi mlaştinile, excluderea amplasării depozitilor de deşeuri de orice
natură

Degradarea lumii animale

Degradarea lumii animale-actiune asupra lumii animale directa,prin exterminarea fizica acestora
(vinatu),cit si indirecta,prin modificarea conditiilor de mediu,a habitatelor.

Surse de degradare:

 vinatul(nu des insa practicat).

 modificarea habitatelor.
 extinderea suprafetelor cultivate.
 constructii de obiecte (bariere pentru animale).
 explotarea carierelor de piatra,nisip argila.
 poluarea apei,aerului,solului (factorul antropic).

Efectele degradarii:

 diparitia unor pasari anumale rar intilnite in zona noastra,poate si in general.

 parasirea totala a acestui teritoriu sau chiar pierirea acestei specii in lipsa de conditiile dorite.
 lipsa hranei si a arialului de raspindire.
 bariere in calea lor de raspindire.

Protectia lumii animale:

 protejarea habitatelor.
 incercrea de a interzice vinatul in zona noastra,argumentind disparitia totala a unor specii
supuse vinatorii.
 interzicerea de constructii in zona raspindirii animale.
 stoparea exploatarii carierelor care nu dauneaza doar lumii animale insa shi mediului
inconjurator.
 diminuarea procesului de poluare si de contaminare a biosferei.
 interzicerea circulatiei auto pe cimpia de pe malul riului Raut (zona cu mai multe specii de
animle,si habitate specific lor).
 crearea habitatelor,si participarea noastra la aprovizionare cu hrana.
 Cuprins:
Degradarea mediului natural. Masuri de protectie
Definitia degradarii mediului natural
Protectia mediului
Definitia protectiei mediului

Degradarea mediului aerian

Sursele de poluare a aerului
Impactul poluării aerului asupra mediului
Protecţia mediului aerian
Masuri de protectie generale

Degradarea mediului acvatic

Principalele materii poluante şi efectele acestora
Principalele surse de poluare a apelor
a. Surse naturale de poluare
b. Surse artificiale de poluare
A. Ape uzate
B. Depozite de deşeuri sau reziduuri solide
Masuri de protective a mediului acvatic

Degradarea solului
Introducere
Solul – generalităţi
Poluarea solului
Masuri de protectie a solului

Degradarea vegetatiei naturale

Despădurirea
Factorii despăduri
Măsuri de soluţionare
Deşertificarea
Problema
Măsuri de soluţionare

Degradarea lumii animale

Surse de degradare
Efectele degradarii
Protectia lumii animale