Poluarea marilor si oceanelor

Cuvantul poluare vine din latina si vrea sa desemneze o actiune prin care omul
isi degradeaza propriul sau mediu de viata . Marea majoritate a definitiilor ce i s-
au atribuit notiunii de poluare , subliniaza raportul dintre dreptul mediului si
comportamentul uman . Potrivit consiliului O.C.D.E. ( 1974 ) , poluarea este
introducerea de catre om , direct sau indirect , de substante ori de energie in
mediu , care antreneaza consecinte prejudiciabile , de natura sa puna in pericol
sau al organismelor vii si aduce daune bunurilor materiale .
Deteriorarea mediului , desemneaza alterare caracteristicilor sanatatea umana ,
a vatama resursele biologice si ecosistemele , a aduce atingeri agrementelor , ori
a impiedica alte utilizari legitime ale mediului .
Potrivit legii 137/1995 ( L.P.M. ), poluantul reprezinta orice substanta solida ,
lichida, sub forma gazoasa sau de vapori sau sub forma de energie ( radiatie
electromagnetica ionizanta , termica , fonica ) care , introdusa in mediu , modifica
echilibrul constituientilor acestuia fizico-chimice si structurale ale componentelor
naturale ale mediului , reducerea diversitatii si rezistentei biologice a
ecosistemelor naturale si antropizate , afectarea echilibrului ecologic si al calitatii
vietii , toate aceste fenomene sunt cauzate in principal de poluarea apei , aerului
si solului , supraexploatarea resurselor , gospodarirea si valorificarea lor
deficitara ca si prin amenajarea necorespunzatoare a teritoriului .
Poluarea poate fi de doua tipuri :
 poluare naturala ;
 poluare artificiala .
Noi ne vom ocupa in continuare de poluarea artificiala .
Poluarea artificiala
Poluarea artificiala a aparut odata cu dezvoltarea primelor asezari urbane , sub
influenta factorului antropic . Initial , produsele poluante erau putine , de natura
organica si usor degradabile de catre microorganismele mediului ( bacterii si
ciuperci ) . Pe masura dezvoltarii industriei , a cresterii demografice si a
modernizarii tehnicii , poluarea s-a extins , poluantii s-au inmultit si au aparut
deseuri greu biodegradabile, ca de exemplu , detergentii , pesticidele de sinteza ,
deseurile radioactive . Cand cantitatea de poluanti depaseste cantitatea de
neutralizare a mediului , ecosistemele sufera un proces de alterare si de
distrugere , rezultand zone lipsite total de viata .
I. Poluarea , in functie de natura poluantului , poate fi :
a. fizica – produsa de zgomot ( poluare sonora ) , care poate fi :
 produsa de substante radioactive ( poluare radioactiva ) ;
 produsa de apa calda , praf , particule de carbune .
a. chimica – produsa de compusi gazosi din industrie :
 ionii unor metale grele ;
 pesticidele folosite in agricultura ;
 detergentii .
a. biologica – rezultata din infestarea mediului cu agenti patogeni proveniti din fermentatii ,
eutrofizarea apelor .
II. Poluarea dupa mediul in care actioneaza poluantii , poate fi :
 poluarea aerului ;
 poluarea solului ;
 poluarea apei .
Apa , sub multiplele ei forme , reprezinta unul dintre cele mai importante
elemente ale peisajului geografic atat pentru utilizarea directa pentru om , cat si
pentru activitatea normala a biosferei , fiind evident , indispensabila supravietuirii
si bunastarii oamenilor . Pana la inceputul sec. XX , cererea de apa , calitatea
acesteia si eficienta utilizarii ei , pareau probleme de importanta secundara .
Insa, in a doua jumatate a sec. XX , populatia globului este intre 6 si 7 miliarde
de locuitori , dintre care jumatate traiesc in mediul urban . Evident , nevoile vitale
de apa vor fi pe masura acestei populatii .
Terra dispune de un imens volum de apa. Din suprafata planetei noastre , 510
milioane km2 , ceea ce reprezinta 70,8 % , iar uscatul , doar 149 milioane km2 ,
adica 29,2 % . Dupa datele Conferintei Natiunilor Unite asupra resurselor de apa
care s-a tinut la Mar del Plata , volumul total al apei existente pe Pamant , este
apreciat la 1.400 milioane km3 repartizat astfel : volumul total de apa dulce este
doar de 37,8 milioane km3 si nu reprezinta decat 2,7 % din cantitatea de apa a
globului . Pe langa aceasta , trebuie remarcat si faptul ca doar 0,46 % din
volumul de apa dulce de pe glob poate fi utilizata direct , restul de 99,54 % se
sustrage utilizarii imediate de catre oameni , deoarece este reprezentata de
vaporii de apa din atmosfera ( 0,04 % ) , ghetari si calote glaciare ( 77,2 % ) , apa
lacurilor si mlastinilor ( 0,35 % ) , apele subterane si umiditatea solului ( 22,41
% ) si in cursurile de apa ( 0,01 % ); ea reprezinta doar 0,04 % din totalul apei
dulci de pe glob. In total apa dulce disponibila , nu reprezinta decat 0,009 % din
intreaga cantitate de apa de pe pamant . Asadar , raportul dintre apa marina si
cea continentala este in favoarea celei marine .
Influenta umana asupra oceanelor , variaza dramatic de la un ecosistem la altul .
Cele mai afectate zone sunt recifele de corali , iarba marina , crangurile de
mangrove , recifele si platformele stancoase . Cele mai putine afectate
ecosisteme , sunt zonele cu fund malos si zonele de suprafata din larg .
Poluarea afecteaza toate oceanele globului , dar apele de coasta sunt mai
afectate decat cele din largul marilor , deoarece acolo exista , in prezent , mult
mai multe surse de poluare , de la instalatiile industriale de coasta pana la
transportul maritim mai intens .
De mai bine de doua decenii , degradarea mediului marin capata un aspect
global , iar in unele zone , se intensifica in mod periculos .
Amenintarea majora pentru sanatatea , productivitatea si biodiversitatea mediului
marin , provine din activitatea umana desfasurata in zonele de coasta si
insulare . Mai mult de 80 % din incarcatura poluanta provine din scurgeri , din
evacuari ale activitatilor economice : industriale , agricole , turistice , orasenesti .
Zonele de coasta si insulare reprezinta zone economice producatoare de materii
prime , bunuri materiale si de interes turistic . Conform comisiei de experti in
domeniul protectiei mediului marin ( GPA ) , valoarea totala a bunurilor si
serviciilor din zonele ecosistemelor marine , este dubla fata de a acelora
provenite din ecosistemele terestre de interior . Aproape un miliard de oameni
locuiesc in mod curent in centrele urbane din zonele de coasta . Existenta lor
depinde de sanatatea si productivitatea ecosistemelor costiere . Poluarea
mediului marin , distrugerea habitatelor submineaza folosirea durabila a marilor ,
 oceanelor si zonelor de coasta , afecteaza sanatatea umana prin contactul direct
al populatiilor cu apele poluate sau prin consumul surselor nutritive marine
contaminate .
Oamenii vor folosi intotdeauna oceanele pentru recreere , extractia de resurse si
pentru activitati comerciale . Scopul protectiei mediului marin actual , este sa
facem aceste lucruri intr-un mod sustenabil , astfel incat , oceanele sa ramana
intr-o stare de sanatate optima si sa continue sa furnizeze resursele pe care le
dorim si care ne sunt necesare .
Recunoasterea amenintarilor create de amplificarea poluarii marine , a condus la
initierea in 1995 la Washington a Programului G.lobal de Actiune ( GPA ) pentru
protectia mediului marin .
Programul a apreciat existenta si manifestarea a noua categorii de surse
poluante :
 ape uzate de canalizare ;
 pesticide ;
 substante radioactive ;
 metale grele ;
 hidrocarburi ( produse petroliere ) ;
 nutrienti ;
 sedimente ( aluviuni ) ;
 gunoaie ( deseuri menajere ) ;
 alterarea fizica si distrugerea habitatelor .
In anul 2006 , oficiul de coordonare al programului GPA , a publicat un raport
asupra starii mediului marin , raport in care se evidentiaza tendintele , masurile si
progresele realizate in corelatie cu sursele de poluare mentionate si cu
dezvoltarea economica in diverse regiuni ale OCEANULUI MONDIAL .
Lucrarea elaborata in continuare , prezinta efectele comparative ale celor noua
surse de poluare nominalizate de GPA in urmatoarea succesiune zonala :
 OCEANUL ARCTIC ;
 ACEANUL ATLANTIC cu zona Caraibelor si zonele Africii de Vest , Centrale si de Sud ;
 OCEANUL PACIFIC cu zonele Asiei de Est ;
 OCEANUL INDIAN cu zona Asiei de Sud , zona Golfului Persic , zona Africii de Est ;
 MAREA NEAGRA
In limitele lucrarii si a literaturii consultate , nu au fost abordate zonele Atlanticului
de Nord-Vest , de Nord-Est si Sud-Vest , zonele Pacificului de Nord si Centrale ,
a Australiei , coastele antarctice si Marea Mediterana , urmand ca acestea sa
faca subiectul unor studii de perspectiva .
Istoria cercetarii in domeniul poluarii marilor si oceanelor , este legata de
cercetarea in general a Oceanului Planetar , astfel , majoritatea tarilor din zonele
costiere si-au infiintat de-a lungul timpului diverse forme institutionale adecvate ,
la diverse nivele de organizare – institute , centre , statiuni si laboratoare de
cercetari marine si oceanografice . Initial profilul activitatii acestora cuprindea
cercetarea in domeniile biologiei , hidrologiei fizice si chimice , resurse marine si
valorificarea acestora . Intre aceste formatiuni stiintifice s-au dezvoltat relatii de
colaborare , mai ales la nivel regional , dar uneori acoperind si domenii
geografice mai largi – de exemplu colaborarea stiintifica intre INCDM Grigore
Antipa cu institutii similare din bazinul Marii Negre : Odesa , Sevastopol , Kerci ,
Batumi , Instanbul , Varna , cu Institutul de Oceanografie Monaco ( pentru
Mediterana ) si Institulul Oceanografic de la Woodshole SUA – Oceanul Atlantic .
Poluarea marina apare de-odata cu prezenta umana in zonele costiere , dar
manifestarile pregnante apar in a doua jumatate a sec. XX . Diversitatea surselor
de poluare , a efectelor acestora ca intindere si intensitate , au declansat
semnalul de alarma care a condus , pe de-o parte la modificarea si adaptarea
preocuparilor de cercetare la noile cerinte , iar pe de alta parte la intarirea
colaborarii dintre formatiunile de cercetare care capata caracter institutionalizat in
cadrul unor programe de cercetare regional , zonal , nationale si internationale .
Exemplificativ in acest sens , este evolutia si diversificarea activitatilor de
cercetare la INCDM Grigore Antipa Constanta .
Initial , Institutul Roman de Cercetari Marine ( IRCM ) Constanta , a fost fondat la
30.03.1970 prin unificarea institutiilor de cercetare marina existente la acea data
in Romania . Aceasta se reorganizeaza in anul 1999 ca Institut National de
Cercetare Dezvoltare Marina Grigore Antipa ( INCDM ) . Institutul este
mostenitorul unei traditii marcata prin continuitatea de 80 de ani de oceanologie ,
plecandu-se de la anul 1926 , apoi 1932 , momente de infiintare a primelor
institutii de cercetare marina create de prof. Ioan Borcea , respectiv prof. Grigore
Antipa . In prezent , se constituie intr-o institutie nationala reprezentativa , avand
structura pluridisciplinara si interdisciplinara . Institutul are ca obiect principal de
activitate , efectuarea de cercetari fundamentale , aplicative , de dezvoltare
tehnologica in domeniile ecologiei , protectiei mediului marin , oceanografiei ,
ingineriei marine , precum si al gestionarii resurselor vii din Marea Neagra si din
Oceanul Mondial .