Proprietatea este concepută drept ceva raportat la altceva sau la altcineva, adică, indică

Posesia. Proprietatea este un fenomen social, specific pentru fiecare societate ce

sistematizează (ordonează) relaţiile dintre oameni în domeniul însuşirii –
înstrăinării bunurilor, serviciilor, veniturilor. Proprietatea este un fenomen socio-juridic care are
drept scop delimitarea bunurilor care
aparțin diferitor persoane, care trăiesc într-o comunitate. Noţiunea de „proprietate” înseamnă:
 apartenenţa valorilor materiale şi spirituale ale unor subiecţi anumiţi;
 drepturi juridice de apartenenţă;
 relaţii economice dintre oameni, care se stabilesc în legătură cu însuşirea şi redistribuirea
obiectelor proprietăţii.
Proprietatea stă la baza acumulării veniturilor. Anume proprietatea (mai întâi asupra resurselor)
este baza puterii
economice şi aliniază întregul sistem de relaţii social-economice.
Fenomenul proprietăţii impune necesitatea examinării lui din perspectiva a două puncte de
vedere: economic și juridic. Din punct de vedere economic, proprietatea exprimă un raport de
apartenenţă a bunurilor materiale de către om. Conţinutul economic al proprietăţii reflectă:
 sursele şi mecanismul creşterii avuţiei;
 principiile de distribuire a bunurilor materiale şi veniturilor;
 cauzele diferenţierii în procesul de distribuţie a averii în rândul populaţiei.
Din punct de vedere juridic, proprietatea reprezintă posibilitatea sau imposibilitatea
apartenenţei unei sau unor categorii de bunuri persoanelor fizice sau juridice, adică
toate drepturile și obligațiile pe care le are persoana în legătură cu bunul său.
Proprietatea în sens economic: Proprietatea exprimă un raport de apartenenţă a bunurilor
materiale către om, acele raporturi sociale în cadrul cărora se realizează o punere în
valoare a acestora.
Proprietatea în sens juridic: Proprietatea reprezintă posibilitatea sau imposibilitatea
apartenenţei unei sau unor categorii de bunuri persoanelor fizice sau juridice, adică toate
drepturile și obligațiile pe care le are persoana în legătură cu bunul
său. În sens economic, proprietatea exprimă relaţiile obiective dintre indivizi în legătură
cu înstrăinarea-însuşirea bunurilor economice şi a veniturilor.Relațiile ce țin de
proprietate se referă la contractele care sunt încheiate între persoanele fizice și juridice în
legătură cu obținerea acetor proprietăți. Deci, persoanele care dețin proprietatea se
numesc subiecți ai proprietății.Subiectul proprietăţii îl formează:
 indivizii (ca persoane fizice) şi gospodăriile casnice;
 întreprinderile individuale și gospodăriile țărănești;
 socio-grupurile (ca persoane juridice – asociaţii, societăţi pe acţiuni, societăți cu
răspundere limitată);
 persoanele juridice de drept public (administraţiile publice de stat).
Deciziile subiecților proprietății induc operații economice de diferite feluri (vânzări,
cumpărări, închirieri, credite, etc.) prin care ei își concedează unii altora anumite drepturi
specifice proprietății. Bunurile care formează proprietatea se numesc obiecte ale
proprietății.
 Obiectul proprietăţii este un bun în jurul căruia se constituie relaţii de proprietate.
Bunurile pot fi clasificate după mai multe criterii:
 Bunuri imobile – sunt bunuri care nu pot fi deplasate dintr-un loc în altul fără a-și
schimba
valoarea și destinația (pământul, clădirile, instalaţiile, reţelele de transport).
 Bunurile materiale (utilajul, mijloacele de transport, materia primă şi materialele,
obiectele de
consum).
 Active financiare (hârtii de valoare, banii).
 Forţa de muncă, talentul.
 Rezultatele activităţii intelectuale, valorile nemateriale (operele de artă,
invenţiile,manuscrisele,scenariile, resursele informaţionale).
Indiferent de varietatea obiectelor de proprietate, ele pot fi structurate în două grupuri:
 diverse resurse, necesare pentru activitatea de producţie;
 bunuri de consum, utilizate pentru consumul personal de către populaţie.
Toate drepturile pe care le are persoana în legătură cu proprietatea sa, se numește drept
de proprietate. Acest drept se referă la posibilitatea persoanei de a:
 dispune liber și neîngrădit de nimeni de bunul său (să-l folosească după dorința sa);
 de a obține și a folosi „rezultatele” bunului său (dacă are niște copaci poate folosi
fructele, dacă deține un teren de pământ poate folosi roada acestuia, dacă a dat în
chirie un mujloc de transport, poate folosi banii obținuți, etc.);
 să decidă soarta acestui bun (să-l vândă sau să-l doneze);
 dreptul de a cere altor persoane să nu-l limiteze la folosirea bunului său (să nu-i
culeagă fructele, să nu-i deterioreze locuința, să nu-i deterioreze mijlocul de transport,
etc.).
Dreptul de proprietate include în sine trei elemente:
 Posesia – dreptul persoanei de a poseda real bunul.
 Folosința – dreptul persoanei de a folosi un bun și de a obține foloase din acesta.
 Dispoziția – dreptul persoanei de a decide soarta bunului.
Conform Constituției Republicii Moldova, art.9, proprietatea este privată și
publică.Proprietatea privată constituie baza existenţei economiei de piaţă – ea aparţine
subiecţilor economici sau persoanelor fizice. Proprietatea privată este dreptul
persoanelor fizice sau juridice, al statului sau unităților administrativ-teritoriale asupra
bunurilor mobile sau imobile, bunuri asupra cărora proprietarul exercită atributele
dreptului de proprietate în interes propriu, dar în limitele legii. Proprietatea privată poate
fi utilizată atât în scopuri personale, cât și în calitate de mijloace de producție sau aport la
constituirea unei afaceri.Proprietatea privată deţine locul central în sistemul proprietăţii
din ţările cu economie depiaţă. Această formă prezintă mai multe modalităţi de însuşire,
de posesiune şi utilizare a bunurilor:
 proprietate individuală, în cadrul căreia cel ce stăpâneşte factorii de producţie îi şi
foloseşte
direct;
 proprietate privat-individuală, în cadrul căreia proprietarul deţine factori de
producţie pe care îi utilizează cu lucrătorii salarizaţi nonproprietari;
  proprietatea privat-asociativă, forma principală actuală de proprietate particulară,
se prezintă,la rândul ei, ca: asociaţii ale proprietarilor individuali; societăţi de
capitaluri, în care proprietarii fie că utilizează salariaţi nonproprietari, fie că ei
însuşi sunt participanţi la procesul de producţie.
Proprietatea publică reprezintă patrimoniul întregii societăţi şi include:
 proprietatea de stat (bogățiile de orice natură ale solului, subsolului, spațiul
aerian, sistemele de comunicaţii, drumurile auto şi căile ferate, producţia
militară, structurile Băncii Naţionale,rezervaţiile, muzeele, apele mărilor și
râurilor, etc.);
 proprietatea municipală (obiecte sociale – şcoli, spitale, întreprinderile
gospodăriei comunale).
Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparține statului sau unei
unități administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin
declarația legii, sunt de uz ori de interes public. În practică, se utilizează pe larg
combinarea celor două forme de proprietate proprietatea mixtă.
Proprietatea intelectuală se referă la creaţii ale minţii umane: invenţii, opere literare şi
artistice, simboluri, nume, imagini, desene, mărci, etc.
Proprietatea intelectuală este produs al intelectului uman materializat în diverse
obiecte,atât ca formă, cât și ca conținut.
Proprietatea intelectuală, în sens foarte larg, cuprinde drepturile legale ce
rezultă din activitatea creativă desfăşurată în domeniile: economic, industrial,
comercial, ştiinţific, literar sau artistic.
Acest gen de proprietate este o preocupare cheie atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în
curs:
de dezvoltare, în căutarea soluţiilor pentru:
o creşterea economică,
o dezvoltare şi competitivitate,
o ocuparea forţei de muncă şi
o creşterea bunăstării populației.
Proprietatea industrială cuprinde protecţia invenţiilor, soiurilor de plante, mărcilor de
produse şi/sau de servicii, desenelor şi modelelor, indicaţiilor geografice, denumirilor de
origine,specialităților tradiționale garantate, etc. Dreptul de autor şi drepturile conexe se
referă la protecţia operelor literare, de artă, ştiinţifice,artistico-arhitecturale, programelor
de calculator, precum şi protecţia interpretărilor artiştilor,producătorilor de fonograme,
emisiunilor instituţiilor de radiodifuziune şi de televiziune. Subiecții proprietății
intelectuale pot fi persoanele fizice, persoanele juridice, precum și statul.Aceștia dețin
drepturi și obligațiuni în legătură cu obiectele de proprietate intelectuală ce le
aparțin.Aceste drepturi sunt protejate de legislația în vigoare și pot fi apărate prin
mijloacele legale.Principala instituție investită cu atribuții privind înregistrarea și
protecția drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova este Agenția
pentru Protecția Proprietății Intelectuale (AGEPI).
1. INVENȚIA – Un produs sau un procedeu din orice domeniu tehnologic, cu
condiţia ca să fie nou,să implice o activitate şi să fie susceptibil de aplicare
industrială.
2. DESENUL ȘI MODELUL INDUSTRIAL –aspectul exterior al unui produs.
3. SOIURI DE PLANTE – grup de plante aparţinând unui singur taxon botanic.
4. MĂRCILE – orice semn (visual, sonor, olfactiv,tactil) care serveşte la
individualizarea şi deosebirea produselor şi/sau serviciilor unei persoane fizice
sau juridice de cele ale altor persoane fizice sau juridice.
5. INDICAȚII GEOGRAFICE – este denumirea unei regiuni, a unei localități sau
chiar a unei țări, care servește la desemnarea unui produs originar din această
regiune sau localitate, din acest loc determinat sau din această țară și care
posedă o calitate specifică, reputație sau alte caracteristici și a cărui producere
și/sau prelucrare, și/sau preparare au loc în aria geografică delimitată (de ex.:
Purcari).
6. DENUMIRI DE ORIGINE – este denumirea unei regiuni, a unei localități sau
chiar a unei țări, care servește la desemnarea unui produs originar din această
regiune, localitate, loc determinat sau țară și a cărui calitate sau caracteristici
sunt în mod esențial sau exclusiv, datorate mediului geografic, cuprinzând
factorii naturali și umani și a cărui producere, prelucrare și preparare au loc în
aria geografică delimitată (de ex.:Șampani, Cogniac, etc.).
7. SPECIALITATEA TRADIȚIONALĂ
8. GARANTATĂ – produs agricol sau alimentar tradițional a cărui specificitate
este recunoscută prin înregistrare. Specificitatea reprezintăcaracteristica sau
ansamblul de caracteristici prin care un produs agricol sau alimentar se distinge
în mod clar de alte produse agricole sau alimentare similare aparținând aceleiași
categorii(plăcintă, mămăliguță).