Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
I. Termeni
II. Definirea și clasificarea
III. Argumentarea și structura sa
IV. Propoziții categorice
V. Raționamente
VI. Inferențe imediate cu propoziții categorice
VII. Silogism
VIII. Demonstrație
Termeni
1. Definirea termenilor
Termen = cuvânt/noțiune/obiect
Noțiune = formă de gândire; redă în plan logic însușiri, proprietăți, relații care vizează o clasă
de obiecte reale (om, masă etc.) sau ideale (număr...).
Un termen are:
Expresie lingvistică (cuvânt/grup de cuvinte);
Componentă cognitivă (conținut/intensiune/comprehensiune);
Componentă ontologică (îi corespunde o anumită clasă de obiecte/extensiune/sferă).
2. Clasificarea termenilor
Din punct de vedere al intensiunii, termenii vor putea fi clasificați în:
- Termeni absoluți (exprimă proprietăți ale unor obiecte care pot fi înțelese independent – de
exemplu, om, animal) și termeni relativi (înțeleși prin raportare la alți termeni – de exemplu,
tată, părinte, fiu, cald, rece);
- Termeni abstracți (desemnează însușiri independente de obiectele căror le revin – de
exemplu, bunătate, curaj) și termeni concreți (desemnează însușiri caracteristice obiectelor
– de exemplu, mare, mic, număr, om);
- Termeni pozitivi (prezență unei/mai multor însușiri care îi aparțin acelui obiect – de
exemplu, vertebrat, metal) și termeni negativi (absența, privarea unui obiect de o anumită
proprietate/însușire – de exemplu, orb, șchiop, imoral, nemetal);
- Termeni simpli (de exemplu, manual, autoturism) și termeni compuși (de exemplu, manual
de biologie, autoturism de teren);
- Termeni independenți (de exemplu, școală și calorifer) și termeni corelativi (de exemplu,
cauză-efect, pozitiv-negativ).
Din punct de vedere al extensiunii, termenii vor putea fi clasificați în:
- Termeni vizi (clasa nu include niciun obiect – de exemplu, regele Elveției) și termeni nevizi
(clasa include cel puțin un element – de exemplu, regele Spaniei);
- Termeni singulari (clasa include un singur element – de exemplu, poetul Mihai Eminescu,
poemul „Luceafărul”) și termeni generali (cel puțin două elemente – de exemplu, elev,
creion);
- Termeni colectivi (colecții de obiecte – de exemplu, muzeu, armată) și termeni distributivi
(fiecare caracteristică pe care o redă aparține/revine fiecărui obiect din extensiune – de
exemplu, casă, creion);
- Termini vagi (neputința de a deduce cu certitudine dacă un obiect aparține sau nu clasei
respective – de exemplu, tânăr, bogat) și termeni preciși (de exemplu, om, dreptunghi,
fotografie).
3. Raporturi între termeni
- Stabilite în funcție de extensiune
R. de concordanță
Două noțiuni/doi termeni sunt concordante/concordanți dacă extensiunile lor au cel puțin un
element comun.
a. R. de identitate
Termenii A și B sunt identici dacă și numai dacă sferele lui A și B coincid perfect.
2) SeP (E)
Niciun S nu este P. (SP = 0)
3) SiP (I)
Unii S sunt P. (SP ≠ 0)
4) SoP (O)
Unii S nu sunt P. (S-P ≠ 0)
Două propoziții se găsesc în raport de contradicție atunci când nu pot fi împreuna nici false,
nici adevărate: adevărul uneia atrage după sine falsitatea celeilalte, și invers. Raportul se
instituie între propoziții care diferă atât din punct de vedere calitativ, cât si cantitativ.
(SaP =1) → (SoP = 0); (SaP = 0) → (SoP = 1);
(SoP =1) → (SaP = 0); (SoP = 0) → (SaP = 1);
(SeP =1) → (SiP = 0); (SeP = 0) → (SiP = 1);
(SiP =1) → (SeP = 0); (SiP = 0) → (SeP = 1).
Două propoziții se găsesc în raport de contrarietate atunci când nu pot fi simultan adevărate,
dar pot fi simultan false.
(SaP =1) → (SeP = 0); (SaP = 0) → (SeP = ?);
(SeP =1) → (SaP = 0); (SeP = 0) → (SaP = ?).
Raportul de subcontrarietate se stabilește între două propoziții care nu pot fi simultan false
(cel puțin una din ele este adevărată, posibil că ambele).
(SiP =0) → (SoP = 1); (SiP = 1) → (SoP = ?);
(SoP =0) → (SiP = 1); (SoP = 1) → (SiP = ?).
Raportul de subalternare (implicație) se instituie între propoziții de aceeași calitate.
(SaP =1) → (SiP = 1); (SeP = 1) → (SoP = 1);
(SiP =0) → (SaP = 0); (SoP = 0) → (SeP = 0);
(SiP =1) → (SaP = ?); (SoP = 1) → (SeP = ?);
(SaP =0) → (SiP = ?); (SeP = 0) → (SoP = ?)
Raționamente
1. Definire și caracterizare generală
În raport cu termenii sau cu propozițiile, raționamentele reprezintă forme logice mai complexe
și totodată și operații logice cu propoziții.
Raționament = inferență/argument
Raționamentul este o operație logică prin intermediul căreia din propoziții date denumite
premise este derivată o altă propoziție denumită concluzie.
Condiții:
Unele propoziții date (premise) – fie false, fie adevărate;
Din premise rezultă o propoziție nouă (concluzie);
Premisele trebuie să constituie un temei suficient sau necesar pentru derivarea concluziei;
Concluzia trebuie să constituie consecința suficientă sau necesară a premiselor.
2. Tipuri de raționamente
1) După direcția procesului inferenței între general și particular:
a. Inferențe deductive – în care dintr-un anumit număr de premise este derivată o concluzie
la fel de generală/mai puțin generală decât premisele din care a fost obținută;
Exemplu: (Premisă) Unii studenți sunt sportivi. Deci (Concluzie) Unii sportivi sunt studenți.
b. Inferențe inductive/nedeductive – concluzia este mai generală decât premisele din care a
fost obținută, rămânând deci (doar) probabilă (nu este cu certitudine adevărată), chiar dacă
premisele din care a fost derivată sunt adevărate.
Exemplu: (Premise) X este bolnavă. Y este bolnav. Z este bolnav. X, Y, Z sunt elevi din clasa
a XII-a A. Deci (Concluzie) Toți elevii clasei a XII-a A sunt bolnavi.
2) După numărul premiselor din care se obțin:
a. Inferențe deductive imediate (concluzia se obține dintr-o singură premisă);
b. Inferențe deductive mediate/silogisme (concluzia se obține din 2/mai multe premise).
3) În funcție de corectitudinea logică, inferențele deductive pot fi:
a. Valide (premise adevărate → concluzie adevărată);
Exemplu: Unii elevi sunt sportivi. → Unii sportivi sunt elevi. (porțiune hașurată > 0)
Premisa: Concluzia:
S P S P