Silogismul

Definitie: silogismul este tipul fundamental de argument deductiv alcatuit din 3 propozitii categorice
diferite si 3 termeni diferiti ( si care apar de exact 2 ori fiecare).
Pentru ca o suma de propozitii sa devina silogism trebuie indeplinite urmatoarele criterii: Sa existe
trei propozitii categorice dintre care 2 premise si o concluzie care sa se repete in premise pentru a face
legatura intre ele.
Structura silogismului:
Subiectul logic care mai poarta denumirea de termen minor fiind situat in premisa cu denumirea anonima.
Predicatul logic care se mai numeste termen major fiind situat in premisa anonima.
Termenul mediu ( M ) reprezinta elementele de legatura intre cele doua premise fiind vorba de o
expresie lingvistica care se regaseste identic in ambele premise.
Subiectul si predicatul logice impreuna poarta denumirea de termeni externi; ei fiind singurii care mai
apar in concluzie ( fara termen mediu).
Moduri si figuri silogistice
Modurile unui silogism sunt date de calitatea propozitiei categorice folosita precum si de calitatea lor.
Figurile silogistice sunt date de pozitiile termenului mediu in premise astfel:
Fig. 1

Fig. 2

Fig.3

Fig.4

.
Legile generale ale silogismului
Legile silogismului se impart in:
a.

Legi generale- care vizeaza conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un silogism pentru a fi valid.

b.

Legi speciale care vizeaza figurile silogistice pentru a se asigura validitatea unui silogism.
1.

Legi referitoare la termeni:

a.

Un silogism valid contine 3 numai 3 termeni: termeni majori, termeni minori, termeni medii.

b.

Termenul mediu trebuie sa apara ca fiind distribuit in cel putin o premisa in caz contrar

silogismul este nevalid.

c.

Oricare dintre termenii externi ( S P ) care apare ca fiind distribuit in concluzie trebuie sa

apara ca fiind distribuit si in premisa din care provine.

2.

Legi referitoare la calitatea propozitiilor categorice.

a.

Din doua premise afirmative rezulta o concluzie afirmativa.

b.

Dintr-o premisa afirmativa si alta negativa rezulta o concluzie negativa.

c.

Pentru un silogism valid cel putin o premisa trebuie sa fie afirmativa in caz contrar silogismul

este nevalid.
3.

Legile referitoare la cantitatea propozitiilor categorice.

a.

Intr-un silogism valid cel putin o premisa trebuie sa fie universala in caz contrar silogismul

este nevalid.

b.

Dintr-o premisa universala si alta partiala rezulta o concluzie particulara.

Moduri silogistice valide

Modurile silogistice sunt oferite de pozitionarea propozitiilor categorice constituente unui silogim.
Aceste moduri valide sunt conditionate in acelasi timp de figurile silogistice.
Aceste moduri sunt guvernate de toate legile generale ale silogismului fiind totusi o consecinta a legilor
speciale.

Tipuri de argumentare inductiva

Francis Bacon este considerat a fi intemeietorul logicii inductive moderne care in esenta sa se ocupa
cu studiul argumentelor bazate pe generalizare.
Proprietatile argumentului inductiv:
-

Caracter amplificator al concluziei deoarece aceasta capata o valoare de adevar numai prin intermediul

generalizarii in plan logic si extrapolarii in plan psihologic.

-

Caracter probabil al concluziei deoarece niciodata valoarea de adevar a unei concluzii inductive nu va fi

decat relativa.
1.

Inductia completa schema de inferenta:

a1 este P
a2 este P
a3 este P
a4 este P
ai, a2, a3, a4 sunt toti S
-----------------------------------Toti S sunt P

2.

Inductia incompleta (amplificatoare)

a1 este P

a2 este P
a3 este P
an este P
a1, a2, a3, .... an sunt unii S
------------------------------(probabil) toti S sunt P

Principii logice fundamentale

Chiar daca nu au fost formulate cu statut de principii acestea se regasesc pentru prima data sub
forma unor reguli in scrierile lui Parmenides.
1.
Principiul identitatii care afirma ca un lucru ori un obiect al gandirii este identic numai cu sine
insusi in acelasi timp si sub acelasi raport. FORMULA - A=id A (A este identic cu A).
Incalcarea acestui principiu conduce la eroare numita echivocatie prin care se pleaca de la
premise adevarate dar se ajunge la concluzii false.
1
1

Principiul noncontradictiei care afirma ca nu se poate ca un obiect sa fie sau sa nu fie in acelasi rimp
sau sub acelasi raport. FORMULA
(A A). Nu se poate A si non A.
Principiul tertului exclus ( Tertium non darum ) care afirma ca o propozitie este sau acceptata sau
respinsa de un sistem coerent de propozitii, o a III-a posobilitate fiind exclusa.

Incalcarea acestui principiu conduce la o lipsa de consistenta a argumentarii. Acest principiu poat fi foarte
usor confundat cu principiul bivalentei care afirma ca o propozitie este sau adevarata sau falsa, o a III-a
posibilitate fiind exclusa.
1

Principiul ratiunii suficiente. Daca primele 3 principii au fost inaugurate de Aristotel cel de-al patrulea
este opera lui Leibiniz, fiind creat pentru a justifica intregul sau sistem filozofic.
Pentru ca un obiect, un lucru care nu este palpabil, sa existe trebuie ca existenta sa fie
justificata de un temei si necesar si suficient.

In acest context exista cele 4 tipuri de temei:

a.

Nici necesar si nici suficient.

b.

Necesar dar nu suficiennt.

c.

Suficient sar nu si necesar.

d.

Necesar si suficient.

Exemple:
Daca ninge atunci partia va fi buna pentru schi.
Fiindca trebuie sa citesc si sa rezolv problemele la matematica inseamna ca am mult de lucru.

Termenii
Caracterizare generala.
Cunosterea umana are o dubla orientare:
Externa (atunci cand se apleaca asupra realitatii inconjuratoare) sau interna (atunci cand devine
reflexiva). In urma acestor procese, cunoasterea dobandeste caracteristicile obiectelor de cunoscut.
Totalitatea acestor caracteristici legate de un obiect ori altul poarta denumirea de notiune. Mai
departe notiunile trebuie exprimate in grai articulat purtand denumirea expresie lingvistica. Expresia
lingvistica se aplica notiunii si implicit unei multimi de obiecte.
Termenul este un cuvant sau un grup de cuvinte prin care se exprima o notiune; adica intelesul
acelui termen care se aplica unuia sau mai multor obiecte.
Structura unui termen:
a. Componenta lingvistica adica cuvantul sau grupul de cuvinte.
b. Componenta cognitiva -> notiunea.
c. Componenta ontologica -> multimea de obiecte.
Clasificarea termenilor:
Orice termen poate fi caracterizat atat din punct de vedere intensional (calitativ) cat si extensional
(cantitativ).
Intensiunea reprezinta suma insusirilor comune obiectelor sau claselor de obiecte care alcatuiesc
extensiunea notiunii in cauza.
Extensiunea reprezinta totalitatea obiectelor asupra carora se poate aplica notiunea in cauza si
ale caror caracteristici sunt cuprinse de intensiunea notiunii.
Din punct de vedere intensional avem:
a.
Termeni absoluti sau termeni relativi. Un termen este considerat absolut daca se aplica
obiectelor a caror extensiune este considerata a fi izolata. Un termen este relativ daca
exprima o relatie intre doua sau mai multe obiecte.
b.
Termen abstract sau termen concret. Un termen este considerat abstract daca
desemneaza insusiri considerate a fi independente de obiectele carora li s-ar aplica. Un
termen este concret daca exprima isusiri caracteristice anumitor obiecte.
c.
Termen pozitiv si termen negativ. Un termen este considerat pozitiv in masura in care
desemneaza prezenta anumitor insusiri. Un termen este considerat negativ in masura in care
desemneaza absenta anumitor insusiri unor caracteristici care ar fi trebuit sa existe.
d.
Termeni simpli sau compusi. Un termen este considerat simplu daca exprima o notiune
primara. Un termen este considerat compus daca exprima o notiune derivata din cea
primara. Exemplu: autoturism de teren sau autoturism de F1.
Din punct de vedere extensional avem:
a.
Un termen este vid daca extensiunea sa nu constine nici un obiect si un termen este nevid faca
extensiunea sa contine cel putin un obiect.

b. Termeni singulari sau termeni generali. Un termen este singular daca apare ca fiind predicabil (face
referire la un singur obiect). Un termen este general daca contine cel putin doua obiecte.
c. Termeni colectivi sau termeni distributivi. Un termen este colectiv numai daca obiectele extensiunii sale
sunt colectii de obiecte, iar proprietatile unei colectii nu revin fiecarui membru al acestuia. Un termen este
distributiv daca proprietatile colectiei revin fiecarui membru al acestuia.
d. Termeni vagi sau precisi. Un termen este vag numai daca nu se poate decide cu certitudine pentru
orice obiect cu ca apartine sau nu extensiunii sale. Un termen este precis cand se poate realiza acest
lucru.
Raporturi logice intre termeni
Relatiile dintre termeni se desfasoara sub criteriul extensional. Exista doua tipuri de raporturi
logice: de concordanta si de opozitie.
2 termeni a si b se afla in raport de concordanta daca extensiunile lor au in comun cel putin un
obiect. 2 termeni a si b se afla in raport de opozitie daca extensiunile lor nu au in comun nici un obiect.
a.
Concordanta
1.
Raportul de identitate
2 termeni a si b se afla in raport de identitate daca extensiunile lor contin aceleasi obiecte sau
clase de obiecte.
Reprezentare grafica

1.

Raport de ordonare

2 termeni a si b se afla in raport de ordonare daca extensiunea unuia o cuprinde si pe a celuilalt simultan
continand obiectele specifice doar siesi.

Reprezentare grafica

1.

Raport de incrucisare
2 termeni a si b se afla in raport de incrucisare daca extensiunile lor contin obiecte si clase de obiecte

in comun si simultan fiecare contine obiectele proprii.

Reprezentare grafica

a.

Opozitia
1.

Raport de contrarietate

2 termeni a si b se afla in raport de contrarietate daca oricare ar fi obiectul acesta nu poate apartine
simultan extensiunilor amandurora existand posibilitatea de a nu apartine niciunia (este obligatorie existenta
unui univers de discurs).

Reprezentare grafica

1.

Raport de contradictie.
2 termeni a si b se afla in raport de contradictie daca oricare ar fi obiectul acesta nu apartine dar nici

nu lipseste simultan extensiunilor amandurora.

Logica propozitiilor compuse

O propozitie se numeste compusa deoarece in general este alcatuita din mai multe propozitii simple.
La rigoare o propozitie compusa este alcatuita din:
a.

Variabilele propozitionale adica propozitiile simple. Notatie: p, q, r, z.

b.

Constante logice propozitionale (operatori logici propozitionali) adica acele operatii logice prin

intermediul carora variabilele propozitionale interrelationeaza.

Acestea sunt:
-

Negatie

Conjunctia

Disjunctia: neexclusiva v
Exclusiva w

Implicatia

Echivalenta

Notatie: Adevar = 1
Fals = 0
Incert = ?

a.

Negatie o negatie a unei propozitii P este falsa, atunci cand propozitia P este adevarata si este

adevarata atunci cand P este fals.

FORMULA: N = mn
N = Numarul aparitiilor valorilor de adevar.
m = numarul valorilor de adevar (2): adevarate/ false
n = numarul variabilelor propozitional

FORMULE: 21 = 2

b.

Conjunctia: o conjunctie este adevarata atunci cand ambele propozitii sunt adevarate, in caz contrar este

falsa. Expresii: si, iar, totusi ca.

FORMULA: 22 = 4

PQ

c.

Disjunctia: neexclusiva v o disjunctie neexclusiva este falsa atunci cand ambele propozitii sunt false,

in restul celorlalte cazuri este adevarata.

P

PvQ

Expresii: sau, ori, fie.

Exclusive w o disjunctie este adevarata atunci cand ambele propozitii nu au aceeasi valoare de adevar.
P

PwQ

Expresii: sau sau, fie fie, ori ori.

d.

Implicatii o implicatie este falsa numai atunci cand antecedentul este adevarat, iar consecventul fals;

in restul celorlalte variante este adevarat.

Antecedent P Q

PQ

Expresii: daca...atunci

e.

Echivalenta - o echivalenta este adevarata numai atunci cand ambele propozitii au aceeasi valoare

de adevar.

PQ

Expresii: daca si numai daca .....atunci.

Demonstratia si combaterea
Demonstratia este procesul logic prin care o propozitie data este conchisa din alte propozitii denumite
premise.
Combaterea este contraargumentarea demostratiei ( inversa ca proces ) si deci in esenta sa este tot
o demonstratie.

Structura demonstratie:
1.

Teza de demonstrat sau demonstradum reprezinta propozitia data care urmeaza a fi supusa procesului

de argumentare.
2.

Fundamentul demostratiei sau principia demonstrandi este rationamentul propriu-zis.

3.

Procesul de demonstrare reprezinta modalitatea de intemeiere a demonstratiei.

Demonstratia si combaterea sunt procese logice guvernate de principiul ratiunii suficiente.

In demonstratie atat teza cat si premisele rationamentului sunt intotdeauna adevarate ajungandu-se la schema
de inferenta P (adevarate) / C (adevarate) justificandu-se q. e. d. quod erat demonstradum.
Corectitudinea in demonstratie- aceasta depinde de respectarea urmatoarelor reguli:
1.

Teza de demonstrat trebuie sa fie clar si precis formulata ( adica termenii tezei trebuie sa fie

precisi, distincti si cu caracter univoc).

2.

Teza de demonstrat trebuie sa fie cel putin o propozitie probabila (adica sa nu poate fi

combatuta facil).
3.

Teza de demostrat trebuie sa ramana aceeasi pe tot parcursul demostratiei ( sa nu fie

schimbata cu forme aparent indentice).

4.

Argumentele demonstratiei trebuie sa fie adevarate ( deoarece intr-o demonstratie exigenta

ca adevarul sa implice intotdeauna adevarul este obligatorie).

5.

Demostratia argumentelor sau premiselor trebuie sa fie independente de demonstratia tezei

( tocmai pentru ca teza sa fie o consecinta necesara a acestora).

6.

Demonstratia trebuie sa fie corecta ( adica trebuie sa respecte legile logice).

Argumente cu propozitii compuse

Acest tip de argumentare presupune trecerea propozitiilor constituente unui argument printr-un filtru
cauzal al testarii validitatii logice.
1.

Argumente deductive

a.

Ipotetice

Modus ponenedo ponens ( afirmativ)

PQ
P
---------------------------Q
-

Modus tolendo tollens (negativ)

PQ
~ Q
-------------------~P
b.
PwQ
P
----------------~Q

Disjunctie
Modus ponenedo tollens ( afirmativ negativ)

Modus tollendo ponens ( negativ afirmativ)

PwQ
~P
-----------------Q
Dilemele ( argumente cu 3 premise)
1.

Dilema constructiva
a.

Simpla

PQ
RQ
PvR
-----------Q

b.

Complexa

PQ
RS
PvR
-------QvS
2.

Dilema distructiva
-

Simpla

PQ
PR
~Qv~S
------------~Pv~R

Propozitii Categorice
Etimologic vorbind conceptul de categorie in logica formala vine din gr. Vategorem = a afirma, a
enunta; practic propozitia categorica in sensul actual reprezinta acelasi lucru.
Ca structura seamana cu orice propozitie uzuala numai ca semnificatia sa este aceea doar de a
cuprinde dimensiunea extensionala a unei notiuni. Astfel avem:
a.

Subiectul logic - cel despre care se vorbeste.

b.

Predicatul logic- vorbeste despre subiect.

c.

Copula adica elementul de legatura dintre subiectul logic si predicatul logic care poate fi afirmativ
sau negativ.

d.

Cuantorii care sunt de mai multe feluri:

1.

Universali prin intermediul carora se exprima extensiunea subiectului in totalitatea sa.

Singulari prin care se exprima unicitatea subiectului si tocmai din acest motiv sunt inglobati in cuantori
universali.

Particulari prin care se exprima doar partial extensiunea subiectului.

Exemplu de cuantori: universali (toti, toate, niciun, nicio); particulari (unii, unele); singulari (un,o).

Tipuri de propozitii categorice

Propozitiile categorice se impart dupa urmatoarele criterii:
A. Cantitate insemnand maniera in care este luata extensiunea eubiectului.
Universale extensiunea subiectului este luata in totalitatea sa.
Particulare insemnand ca extensiunea subiectului a fost luata doar partial.

B. Calitate aidca forma in care se prezinta copula.

Afirmative.
Negative.
Universal afirmative de forma: toti S sunt P prescurtare SaP.
Universal negative: niciun S sunt P- SeP.
Particular afirmative: unii S sunt P SiP.
Particular negative: unii S nu sunt P- SoP.

Raporturi logice intre propozitii categorice

Relatiile logice dintre propozitiile categorice sunt reglementate de ceea ce in limbajul de specialitate
poarta denumirea de patratul lui Boethius.

a.

Raport de contradictie
SaP-SoP
SeP-SiP
Doua propozitii categorice se afla in raport de contradictie daca nu pot fi nici adevarate si nici false in

acelasi timp si sub acelasi raport.

Acest raport se stabileste intre doua propozitii categorice de calitate si cantitate opusa.
Negatie: 1- adevarul
2- falsul

?- incertul/ ambigu

SaP (1) SoP

SoP(1) SoP(0)
SaP(0) SaP(1)
SoP(0) SaP(1)
b.

Raport de contrarietate
SaP-SeP

Doua propozitii categorice care se afla in raport de contrarietate nu pot fi adevarate dar pot fi false in acelasi
timp si sub acelasi raport. Acest raport se stabileste intre doua propozitii de aceeasi calitate dar cantitate
opusa.
SaP(1) SeP(0)
SeP(1) - SaP(0)

SaP(0) SeP(?)
SeP(0) SeP(?)
c. Raport de subcontrarietate
Doua propozitii categorice se afla in raport de subcontrarietate daca nu pot fi false dar pot si adevarate
in acelasi timp si sub acelasi raport.
Acest raport se realizeaza intre proprozitiile de aceeasi cantitate dar calitate opusa.
SiP(0) SaP(1)
SoP(0) SaP(?)
SaP(1) SiP(?)
d. Raport de subalternare
Acest tip de raport nu reclama o definitie propriu-zisa deoarecea exprima in esenta sa anomalii ale
interpretarii valorii de adevar.
SaP SiP / SeP SoP
In acest caz universala poarta denumirea de supraalterna, iar partiala denumirea de subalterna. Este
un raport de stabilit intre porpozitiile categorice de aceeasi calitate dar cantitate opusa.
SaP(1) SiP(1)
SiP(0) SaP(?)
SiP(1) SaP(?)
SiP(1) SaP(?)

Proprietatile operatorilor logici

Negatia:
legea dublei negatii ~ ~P P
Conjunctia:
independenta conjunctionala P P P
comutativitatea conjunctionala (P Q) (Q P )
asociativitatea cojunctionala [ P ( Q R)] [( P Q) R ]
Disjunctia neexclusiva
Comutativitate ( P v Q ) ( Q v P )
Asociativitatea [ P v ( Q v P )] [( P v Q ) v R ]
Implicatia

Tranzitivitate [( P Q ) ( Q R )] ( P R)

Legile lui De Morgan

1.

( P Q ) ~ ( ~ P v ~ Q)

2.

~( P Q ) ( ~ P v ~ Q )

3.

(PvQ)~(~P~Q)

4.

~(PvQ)(~P~Q)
Rationamente
In ( intelesul ) acceptiunea logicii contemporane, rationamentul este sinonim ca sens si continut cu

inferenta (lat. Infera = a spune ceva despre ceva punandu-i o valoare).

Rationamentul este operatia logica prin intermediul caruia o propozitie denumita concluzie este
derivata din alte propozitii denumite premise.
Pentru ca o suma de propozitii sa devina rationament trebuie intrunite urmatoarele criterii.
a.

Unele propozitii sunt date ca fiind adevarate sau false.

b.

Din premise rezulta o propozitie noua numita concluzie.

c.

Premisele trebuie sa constituie un temei si necesar si suficient pentru concluzie.

d.

Concluzia trebuie sa fie o consecinta necesara sau suficienta pentru presima.

Tipuri de rationament
Dupa directia inferentei intre general si particular avem:
a. Inferente deductive - sunt acelea in care gradul de generalitate al concluziei este asemanator cu cel
al premiselor.
b. Inferente indictive acelea in care gradul de generalitate al concluziei este mult mai indicat decat cel
al premiselor.
Dupa numarul premiselor din care se obtine concluzia, avem:
a. Inferente imediate cu o singura premisa si o singura concluzie.
b. Inferente mediate care au cel putin doua premise.
In functie de corectitudinea logica avem:
a. Inferente deductive valide adica acelea care sunt explicate din premise adevarate se ajunge la o
concluzie falsa.
b. Inferente deductive nevalide atunci cand din premise adevarate se ajunge la o concluzie falsa.
Dupa numarul cazurilor examinate avem:
a. Inferente inductive complete atunci cand toate variantele posibile sunt epuizate.
b. Inferente inductive incomplete atunci cand nu sunt epuizate.
In functie de gradul de probabilitate de adevar al concluziei inferentele inductive pot fi:
a. Tari atunci cand cand gradul de probabilitate al adevarului este ridicat.
b. Slabe- atunci cand gradul de probabilitate este scazut.
Inferente imediate cu propozitii categorice

Dupa cum bine se stie exista doua tipuri de inferente: mediate ( cu cel putin doua premise) si
imediate ( cu o singura premisa).
Inferente imediate cu propozitii categorice reprezinta singurele forme de inferente valide. Acest tip de
inferenta este guvernat de 3 probleme majore: legea distribuirii termenilor; conversiune; obversiune.
Legea distribuirii termenilor orice termen care apare ca fiind distribuit si in premisa din care provine.
Termeni distribuiti este acel termen care apare ca fiind considerat in intreaga sa extensiune.
Termeni nedistribuiti acel termen care apare ca fiind distrubuit partial doar in extensiunea sa.
Tabelul distribuirii termenilor

Subiectul logic apare ca fiind distribuit in universale ( A si E ) si nedistribuit in particulare ( I si O ).

Predicatul logic apare ca fiind distribuit in negative ( E si O ) si nedistribuit in afirmare ( A si I ).
Conversiunea este operatia logica prin care in trecerea de la premisa la concluzie se schimba locul
termenilor. Atfel se pleaca de la forma: S P P S.
Forme de conversiune:
SaP PiS ( conversiune prin accident)
SeP PeS ( conversiune simpla)
SiP PiS (conversiune simpla)
SoP nu suporta conversiune.
Obversiunea este operatia logica prin care in trecerea de la premisa la concluzie se schimba
calitatea propozitiei categorice si totodata se neaga predicatul logic. Astfel se pleaca de la forma: S P S
P- (obversiune).
Forme de obversiune:

SaP SeP-

SiP SoP-

SoP SiP-

SeP SaP