ETICA LUI PLATON

In conceptia sa etica Platon dezvolta idei socratice. El spune ca cine cunoaste binele este de asemenea bun si face bine. Nimeni nu face nedreptatea de buna voie, ci din nestiinta. De asemenea, ca si Socrate, Platon impartaseste convingerea ca a suferi din pricina nedreptatii este de o mie de ori mai bine decit a faptui o singura nedreptate.

Ce este binele ? In Gorgias Platon spune ca pentru viata omului sunt posibile doar doua idealuri: unul dupa
care scopul ultim al existentei omului este placerea si altul dupa care binele este scopul suprem al vietii. Intre acestea nu exista un drum de mijloc: omul trebuie sa se hotarasca, ori pentru unul, ori pentru altul. Iata de ce accentueaza Platon ideea socratica potrivit careia a face o nedreptate este in toate imprejurarile, de o mie de ori mai rau, decit a suferi o nedreptate. De aceea cel care savirseste o nedreptate este in toate imprejurarile nefericit. Fericit nu este decat cel care este in posesia dreptatii si a binelui. In "Gorgias", Platon cauta sa raspunda la aceste intrebari, afirmand afirma ca bun este omul care se afla in posesia virtutii. Dupa parerea lui exista o singura virtute: stiinta despre Bine. El sustine ca ca bun este omul care se afla in posesia virtutii, caci bun nu poate fi decat sufletul in care domneste ordinea si masura si care, de aceea, este stapanit de virtute, de stapanire de sine, precum si de alte virtuti. Platon accentueaza mereu aceasta armonie veritabila a sufletului, ce se pare ca nu este posibila decat daca omul stie sa o puna in acord cu miscarile universului.

Virtutea

In centrul preocuparilor eticii platonice se afla problema esentei virtutii. Dupa natura ei nu poate exista

decat o singura virtute : stiinta despre Bine. Aceasta le cuprinde pe toate celelalte si de aceea, dupa multe ezitari, Platon hotaraste ca virtutea poate fi invatata, daca aceasta este propovaduita de un invatator veritabil, asa cum a fost Socrate. Importanta mai este apoi in etica platonica si deosebirea pe care Platon o face - in Menon si in Phaidon - intre o virtute adevarata si alta "cotidiana" ; o deosebire ce descopera si mai pregnant dualismul intre cele doua lumi, intre care se petrece marea drama a sufletului uman. Lumea cu placerile ei si corpul cu necesitatile lui sunt o piedica in calea sufletului si de aceea trebuie invinse. Sufletul are numai o nazuinta de a se elibera de corp si de lumea senzoriala pentru a se intoarce in patria lui nevazuta. Pornind de aici Platon dispretuieste virtutea cotidiana, care considera cistig doar bunurile pamintului. Platon apreciaza inalt doar virtutea filosofica, care se fundamenteaza pe cunoasterea Ideilor eterne. Omul trebuie sa aiba grija in primul rand de suflet si apoi de corp. Pentru filosof bunurile pamintului n-au nici o valoare: nici banii, nici puterea politica, nici onoarea. Din aceasta cauza filosoful nu este capabil sa se aranjeze in comoditatea lumii. El se comporta asemenea unui orb din cauza ca ochii lui sunt indreptati spre lumea netrecatoare a Ideilor. De aceea in dialogul Tectet Platon spune ca a fi bun inseamna a fi filosof si a fi filosof inseamna a elibera sufletul de corp prin cea mai mare stapinire de sine. Platon pune etica in legatura cu psihologia prin afirmarea ca celor trei facultati psihice le corespund trei virtuti. Fiecare facultate duce, daca este corect educata, la o virtute : gindirea duce intelepciune (sofia) vointa duce vitejie (andreea) pofta la cumpatare (dophrosine) Cea mai inalta dintre acestea este intelepciunea, care trebuie sa le dirijeze pe celelalte doua. Prin intelepciune se infaptuieste dreptatea. De aceea cea mai inalta virtute e dreptatea. Menirea intelepciunii, vitejiei si a cumpatarii este de a face posibila dreptatea.