Sunteți pe pagina 1din 4

Filosofia în contextul spiritualităţii umane

Termeni Cheie
1. Filosofie 6. Suflet
2. Omul 7. Lume
3. Moartea 8. Cunoașterea
4. Religia 9. Mirare
5. Știință 10. Sacru
Rezumat
Filosofia a parcurs o cale de circa trei milenii, luând naştere ca o preocupare a spiritualităţii
umane şi ca o formă specifică a conştiinţei sociale.
Termenul de filosofie provine din limba greacă, unde „filos” înseamnă – iubitor de, şi „sophia”-
înţelepciune. Deci filosofia iniţial desemna dobândirea cunoştinţelor noi, râvna de a căuta
înţelepciunea şi de a trăi prin ea.
La începuturi obiectul filosofiei ţinea de existenţă în genere, mai târziu obiectul filosofiei devine
omul şi tot ce ţine de el.
Din punct de vedere a obiectului F. este „cunoaşterea celor ce sunt ca ceea ce sunt (esenţa
lucrurilor), precum şi cunoaşterea a celor divine şi omeneşti a realităţii ultime, esenţiale din care i-a
naştere şi în care dispare tot ce există.”
Originea filosofiei – mirarea. Originea filosofiei se află în nevoia adâncă a oamenilor de a
cunoaște de dragul de a ști. Filosofia izvorăște din faptul că omul este o ființă care pune totul la
îndoială
Scopul filosofiei – pregătirea către moarte, ea dă modele de viaţă demnă. „Nu trăim oricât,
deci nu putem trăi oricum”. F. îndeamnă fiinţa umană spre autoperfecţionare spirituală.
Domeniile filosofiei
Ontologia – „ontos” – fiinţă, existenţă, „logos” – învăţătură, teorie; teoria generală a existenţei.
Gnoseologia – „gnosis” – cunoaştere, cunoştinţă, „logos” - …, teoria cunoaşterii lumii
Logica – cercetează legile, formele şi regulile gândirii corecte.
Metodologia – studiază căile eficiente ale cunoaşterii, metodele utilizate în ştiinţa modernă.
Axiologia – teoria generală a valorilor
Praxiologia – teoria acţiunii eficiente.
Filosofia istoriei – (filosofia socială), raporturile dintre natură şi societate, existenţa socială
Filosofia religiei – originea şi esenţa religiei, tipurile de viaţă religioasă, ideea de sacru
Etica – teoria despre morală .
Estetica – o reflecţie asupra valorii emoţional-expresive a diferitor genuri artistice.
Epistemologia – teoria cunoaşterii ştiinţifice
Funcţiile filosofiei:
1. F.cognitivă (de cunoaştere) 4. F.praxiologică
2. F. metodologică 5. F. de prognozare
3. F.axiologică 6. F. educativă
Filosofia Greciei și Romei antice
Termeni Cheie
1. Apeiron 5. Apa
2. Arche 6. Aerul
3. Hilozoismul 7. Lucruri
4. Focul 8. Divinitatea
Deosebirile între filosofia ionienilor și a lui Pitagora
Filosofia ionienilor se concentrează pe natură și existența lucrurilor. Filosofia ionienilor era una
naivă, dar era prima încercare de a explica lumea căutându-i cauzele în ea însăși. Acești filozofi s-au
axat pe analiza elementelor fundamentale ale realității și pe studiul lucrurilor observabile în lumea
înconjurătoare.
El a fost interesat de concepte precum numerele și cifrele, armonia din univers, susținând că totul
este guvernat de relații numerice și proporții matematice, idei care au influențat și filosofia sa. Despre
filosofia lui Pytagora se afirmă că ar fi un pas înainte în comparaţie cu şcoala ionienilor, deoarece
începutul, arhele este de esenţă spirituală.
Revoluția Socratică În Filosofie
Termeni Cheie

1. Dialog 5. Înțelepciunea
2. Maeutica 6. Natură
3. Virtutea 7. Cosmos
4. Adevărul 8. Credință

„Socrate coboară filosofia din ceruri și o aduce în casele oamenilor”


Obiectul de studiu este omul
S. mută centrul de gravitate al cercetărilor filosofice din lumea externă în cea internă, de la cosmos la
om, mai de preț decât natura, pentru el este omul.

Gândirea filosofică în Evul mediu


Termeni Cheie
1. Răul 5. Gândirea
2. Patristica 6. Voința
3. Scolastică 7. Veșnic
4. Transcendental 8. Liber

În condițiile dominației depline a religiei, filosofia, ca gândire originală în principiu nu mai exista. Ea
era doar o ”servitoare” a religiei. Scolarizarea sau formalizarea filosofiei a dat naștere așa-numitei
”scolastici”. Astfel, filosofia medievală mai poartă numele de scolastică. Termenul scolastică vine de
la latinescul ”schola”, care înseamnă școală sau locul unde se învață cele șapte arte libere. Scolastica
apare în urma îndelungatelor discuții asupra problemei relației dintre credință și rațiune.
Filosofia modernă
Termeni Cheie
1. Raționalism 5. Intuiția
2. Empirism 6. Criticism
3. Idoli 7. Apriori
4. Substanță

Filosofii timpurilor noi au reflectat asupra problemei omului, societății, moralei și altor forme ale
culturii.
Conform raționaliștilor calea certă în dobândirea cunoștințelor este rațiunea.
Empiriștii erau cei care susțineau că unica cale de cunoașterea este cea senzorială, punându-se accent
pe experiment.
Atât raționaliștii, cât şi empiriștii au păstrat ideea de Dumnezeu ca principiu al lumii, dar au înlocuit
ideea biblică a divinității cu punctul de vedere deist, sau, în cazul lui Spinoza, cu cel panteist.

Gnoseologia și problematica ei
Termeni Cheie
1. Gnoseologia 4. Unitatea
2. Cunoașterea 5. Prejudecata
3. Opoziția

Cunoaşterea comună s-a constituit în raport cu practicile cotidiene ale omului. Cunoaşterea comună
stă la baza celei ştiinţifice, alimentând-o cu noi cunoştinţe, sugestii şi probleme.
Cunoaşterea ştiinţifică este cunoaşterea ca scop. Este scopul principal al educaţiei. Scopul ei nu este
imediat, nu este adaptarea ci descoperirea. Se descoperă legi, structuri relativ invariante, corelaţii,
interacţiuni. Se stabilesc modele structurale şi acţionale.
Axiologia
Termeni Cheie
1. Valoare 4. Ierarhizarea
2. Geneza 5. Polaritate
3. Conexitatea 6. Teorie

Cauzele crizei valorilor lumii contemporane:


 nimic şi nimeni nu se mai află astăzi la locul cuvenit;
 oamenii nu mai recunosc nicio autoritate efectivă în ordinea spirituală şi nicio putere legitimă
în ordinea temporală;
 „profanii” îşi permit să discute lucruri sacre, să le conteste caracterul şi
 chiar existenţa;
 inferiorul a ajuns să judece superiorul;
 ignoranţa impune limite înţelepciunii;
 eroarea biruie adevărul;
 omenescul se substituie divinului;
 individul se proclamă măsura tuturor lucrurilor şi pretinde să dicteze universului legile
plămădite de propria sa raţiune, slabă şi supusă greşelii.
Antropologie filosofică. Problema omului în filosofie
Termeni Cheie
1. Om 4. Demiurgică
2. Libertate 5. Sens
3. Necesitate 6. Fericire

Raportul dintre libertate și responsabilitatea este un aspect esențial al vieții sociale și individuale.
Aceste doua concepte sunt strâns legate și interacționarea într-un mod complex. În general, libertatea și
responsabilitatea se completează reciproc și sunt fundamentate pentru o societatea sănătoasă și pentru
dezvoltarea personală. Libertatea și responsabilitatea sunt interconectate într-un mod esențial. Fiecare
individ are libertatea de a-și alege direcția vieții, dar această libertate vine împreună cu
responsabilitatea de a acționa în mod conștient și de a respecta drepturile și binele celorlalți.

Filosofia are un rol esențial în educația omului, deoarece îi oferă oportunitatea de a se angaja într-o
reflecție profundă și critică asupra lumii și a propriilor sale convingeri. Prin studiul filosofiei, elevii
dezvoltă abilități critice de gândire, analiză și argumentare, precum și o înțelegere mai profundă a
problemelor etice, morale și sociale. Filosofia promovează gândirea independentă și creativă,
încurajând indivizii să pună întrebări fundamentale și să caute răspunsuri într-un mod riguros și logic.
Ea îi ajută pe elevi să examineze și să înțeleagă diverse perspective și puncte de vedere, cultivând
astfel toleranța și respectul față de diferențele de opinie. Prin intermediul filosofiei, educația omului
devine mai holistică și mai integrată. Aceasta contribuie la dezvoltarea unor abilități de auto-reflecție și
auto-cunoaștere, ajutându-i pe elevi să-și descopere valorile și să-și definească identitatea. Filosofia îi
învață pe oameni să se confrunte cu întrebări existențiale și să exploreze sensul și scopul vieții,
încurajându-i să-și dezvolte o perspectivă personală asupra lumii. În concluzie, filosofia joacă un rol
esențial în educația omului, oferindu-i nu doar cunoștințe teoretice, ci și abilități critice și reflexive
pentru a naviga într-o lume complexă și în continuă schimbare.

S-ar putea să vă placă și