Ministerul Educației Culturii și Cercetari al Republicii Moldova

Universitatea de Stat „ Alecu Russo ” din Bălți

Falultatea de Știinte Reale, Economice și ale Mediului

Catedra de științe economice

Proiect la cursul

Filosofie

cu tema:

Ce este filosofia.Încercarile de
definire a filosofiei

A elaborat:

A verificat: Parnovel Valeriu

Bălți, 2019
 CUPRINS
INTRODUCERE.............................................................................................................................3
Capitolul I. SPECIFICUL FILOSOFIEI
1.1 Partile componente a FILOSOFIEI...................................................................................4
Capitolul II. CONCEPTELE FILOSOFIEI---------------------------------------------------------------6
CONCLUZII..................................................................................................................................10
BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................................11

2
 INTRODUCERE
Filosofia este o componentă a culturii, a vieţii spirituale, alături de ştiinţa literaturii, artă,
religie, acestea formează cultura şi viaţa societăţii.Ea se află în interelaţii cu celelalte
componente dar nu se confundă cu niciuna dintre ele.Încă din sec. V î.h. Platon spunea că
filosofia este cel mai frumos dar pe care l-au dat zeii oamenilor.Hegel spunea că filosofia este
floarea cea mai înaltă a culturii. Alţi filosofi au spus că ea este Kiutesenţa unei culturi. Dacă vrei
să cunoşti cultura unui popor te duci la filosofia acestuia.L. Blaga spunea că filosofia este unul
din modurile umane fundamentale pentru a rezolva “ceea ce este”.C-tin R. Matru – ea este o
concepţie în care adevărurile vechi sunt îmbrăcate într-o formă nouă.
Filosofia a apărut ca răspuns la întrebările oamenilor, întrebări cum ar fi :Ce este existenţa ?Care
este raportul dintre existenţa subiectivă şi obiectivă ?Cum se constituie valoarea de adevăr bine,
frumos, dreptate ?Care sunt cauzele nefericirii omului pe pământ ?Ce este fericirea ?
În jurul acestor probleme s-a constituit filosofia încercând să dea răspunsuri încât filosofia
vizează raportul omului cu lumea cu existenţa. Filosofia încearcă să explice în ce constă condiţia
umană, conceptul de condiţie umană, deasemenea situaţiile obişnuite şi limita. În acelaşi timp
filosofia se preocupă de locul şi rolul omului îl ajută pe acesta să ierarhizeze lumea. Filosofia îl
ajută pe om să opteze în cunoştinţă de cauză de ce oamenii optează pentru anumite realieri.
Filosofia îl ajută pe om să se cunoască pe sine să-şi formeze o cunoştinţă de sine care sunt
propriile sale realări dar raportată la realitatea socială, să-şi formeze conştiinţa alterităţii care este
conştiinţa respectului pentru ceilalţi alături de care trăieşti.Filosofia s-a format în antichitate la
început în obiectul filosofiei erau puse cunoştinţe din toate domeniile treptat s-a produs o
departajare între discursul filosofic şi cel ştiinţific. Tot pe parcursul istoriei s-au constituit
domeniile meditaţiei filosofice.
Obiectul filozofiei. Filozofia este una din principalele forme de manifestare a
spiritului uman şi a conştiinţei umane. Ea studiază teoria despre lume şi om în unitatea lor
dialectică. Denumirea termenului de filozofie provine de la cuvintele greceşti phileo –„a iubi” şi
sophia –„înţelepciune”, ceea ce înseamnă iubire de înţelepciune. Filozofia reprezintă modul
spiritual-practic de asimilare a lumii. Obiectul de studiu al filozofiei este generalul în sistemul
“lume – om”. La rîndul său, acest sistem este compus din două subsisteme – “lume” şi “om”.
Fiecare din ele are nivelurile sale, iar interacţiunea laturilor – patru aspecte: ontologic,
gnoseologic, axiologic şi spiritual-practic. Filozofia este o ştiinţă complexă, care oferă răspuns la
diverse probleme sociale. Filozofia este ştiinţa despre cele mai generale însuşiri şi relaţii ale

3
realităţii obiective, legităţi ale funcţionării şi dezvoltării ei. Obiectul filozofiei vizează acele
cunoştinţe pe care omul le foloseşte pentru a construi tabloul universal al lumii, sub unghiul de
vedere al Adevărului, Frumuseţii, Binelui şi Echităţii. Filozofia este şi ştiinţă şi formă a
conştiinţei sociale. Filozofia ca ştiinţă deţine toate criteriile ştiinţifice (obiectivitate, raţionalitate,
sistemacitate, verificabilitate, orientare spre esenţă şi legitate), are obiectul ei de studiu,
categoriile, legităţile şi metodele sale. Ca formă a conştiinţei sociale, filozofia reflectă existenţa
socială prin înţelepciune, manifestă o anumită influenţă asupra existenţei sociale. În acest sens,
ea este ideologizată. Filozofia tinde spre cunoaşterea ştiinţifică a lumii şi, în acelaşi timp,
expunerea obiectivă şi veridică a intereselor subiectului (clasei). În istoria filozofiei aceste două
tendinţe (ca ştiinţă şi formă a conştiinţei sociale) se manifestau în mod diferit, predominînd ori
una, ori alta.

Capitolul I.Specificul filosofiei

1.1 Partile componente a filosofiei

1. Ontologia (grecescul antos = existenţă) şi care este teoria existenţei ca existenţă.

2.Gnaseologia (cagnas = cunoaştere) este teoria filosofică a cunoaşterii ca răspuns la întrebarea
cum ar fi dacă omul poate să cunoască sau nu lumea, cum o cunoaşte, până unde este adevărul.
3.Axiologia (axis = valoare) este teoria filosofică a valorilor arată cum se nasc florile, cum se
clasifică şi importanţa lor pentru om.
4.Filosofia istoriei care studiază legile progresului istoric.
5.Logica – este teoria principiilor gândirii corecte.
6.Etica – teoria despre morală.
Estetica – teoria filosofică a artei.Problemele teoretice ale filosofiei sunt în legătură în principal
cu raportul dintre existenţa obiectivă şi existenţa subiectivăac. Raport a fost numit ca fiind
problema fundamentală a filosofiei. Pentru Kant problema fundamentală a fost : “Cum pot să
gândesc unitar cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din mine.”Acest raport în linii mari
implică 3 aspecte.1. Problema primordialităţii este existenţa de factor primordial sau cea
subFilosofia se împarte în concepţii filosofice maniste care pot fi materialiste şi idealiste şi
dualiste care pun la baza lumii 2 principii care există paralel.2. Concordanţa dintre cei 2 factori
respectiv posibilitatea cunoaşterii lumii.3. Rolul omului în creaţia valorilor şi sensul
vieţii.Există mai multe criterii de apreciere a filosofilor.Specificul filosofiei – chiar
4
din sensul etimologic al termenului care este îngemănarea a 2 cuvinte din limba veche
greacă.philo – iubire pentru înţelepciune sophia – înţelepciune.Specificul filosofiei – din
specificul interogaţiilor – din însăţi domeniul care-l studiază. Deoarece filosofia studiază
existenţa în general, legile cele mai generale ale existenţei, ea reprezintă o concepţie generală
despre lume deasemeni cunoaşterea filosofiei este o cunoaştere generală în sensul că surprinde
trăsăturile generale şi esenţiale ale existenţeinaţionale, sociale şi umane.Cunoaşterea filosofiei
spre deosebire de cunoaşterea ştiinţifică care este profundă şi verificabilă cum filosofia este
generală ea se sprijină pe cuvânt ştiinţific dar nu numai pe acesta ci i-a în considerare şi practica
social istorică, experienţa umană este cuvântul prin care se raportează lumea la om şi se află
locul şi rolul omului în acea lume. De-a lungul timpului s-a constatat că ştiinţa are nevoie de
filosofie, de viziunea ei generală despre lume, mulţi filosofi au fost şi
oameni de ştiinţă şi în acelaşi timp filosofia se sprijină pe datele ştiinţei dar nu le
preia.
a. Filozofia reprezinta o luare de pozitie rationala fata de realitate.Ea este o activitate specific
umana orientată spre cunoasterea lumii in ntotalitatea ei,privită sub aspectele ei cele mai
generale si esentiale.Totodata ea este rezultatul acestei activitati umane,concretizat intro
teorie privitoare la existent si totalitatea ei, avind drept obiect cercetarea determinantilor
generale,necesare,esentiale ale existentei.
b.In al doilea rind,specificul filosofiei ca forma principal a spiritualitatii umane consista in
raportarea problematicii pe care o abordeaza la destinul individului si al colectivitatii
omenesti.Aceasta raportare se finalizeaza in meditatii despre om,despre sensul vietii
omenesti,despre locul si rostul omului in lume ca fiinta creative
c. In al treilea rind specificul filosofiei consista in dimensiunea sa axiological.Filosoful nu
procedeaza doar la constatarea si la inregistrarea lucrurilor.a ideilor si a fenomenelor,ci
totodata le apreciaza,creaza valori,faurerste ierarhii in ansamblul formelor
existentiale,costrueste scari de valorizare,ia o anumita atitudine fata de realitate.In acest fel
cunoasterea- ca nota definatoare a filosofiei-se conjuga armonios cu o alta trasatura
caracteristica ei-valorizarea.
Gindirea filosofica autentica, scria D.D Rosca, este de neconceput fara aceasta reactive
axiological fata de existent luata ca totalitate.
Aceasta fiind omul nu e numai inteligenta inregistratoare a relatiilor ce-l inconjoara si din care
fac parte,ci este efectivitatea care reactioneaza emotional si valoric in fata datelor furnizate de
inteligenta, a datelor reale oglindite.

5
 Fiecare ştiinţă concretă studiază o latură, un aspect a lumii înconjurătoare. Filozofia se
bazează pe ştiinţele concrete, generalizează rezultatele lor pentru a evidenţia cele mai generale
legităţi. După expresia savantului norvegian Thor Heyerdahl specialiştii se limitează pentru a se
îngropa tot mai adînc şi adînc pînă cînd nu se văd unul pe altul din gropile sale. Iar rezultatele ei
le aşează cu grijă deasupra. Deci trebuie încă un specialist, care nu ajungea pînă acum, care nu se
coboară după savanţi în gropile lor, dar rămîne deasupra şi uneşte într-un tot întreg rezultatele lor
diferite. Asemenea este şi filozofia, care generalizează cunoştinţe din diferite domenii ale
activităţii umane şi formează o concepţie generală despre lume.

Capitolul 2

Conceptele Filosofiei

Concepţia despre lume constă din totalitatea de diferite cunoştinţe (ştiinţifice, politice,
juridice, etice, estetice, ateiste şi religioase, filozofice ş.a.), convingeri, principii a cunoaşterii şi
activităţii, orientări valorice. Avînd aşa cunoştinţe despre lume în întregime şi locul său în ea,
omul organizează activitatea sa şi determină scopurile sale în dependenţă de concepţia despre
lume. Omul realizează activitatea sa în dependenţă de reprezentările lui despre bine şi rău,
datorie, idealuri, care la rîndul lor depind de cunoştinîe despre sine, natură şi societate. Pentru
individ ea este ca un orientir în lumea asta extrem de complicată. În societate există diferite
concepţii despre lume. Însă orice concepţie trebuie sălo – iubire pentru înţelepciune sophia –
înţelepciune.Specificul filosofiei – din specificul interogaţiilor – din însăţi domeniul care-l
studiază. Deoarece filosofia studiază existenţa în general, legile cele mai generale ale existenţei,
ea reprezintă o concepţie generală despre lume deasemeni cunoaşterea filosofiei este o
cunoaştere generală în sensul că surprinde trăsăturile generale şi esenţiale ale existenţeinaţionale,
sociale şi umane.Cunoaşterea filosofiei spre deosebire de cunoaşterea ştiinţifică care este
profundă şi verificabilă cum filosofia este generală ea se sprijină pe cuvânt ştiinţific dar nu
numai pe acesta ci i-a în considerare şi practica social istorică, experienţa umană este cuvântul
prin care se raportează lumea la om şi se află locul şi rolul omului în acea lume. De-a lungul
timpului s-a constatat că ştiinţa are nevoie de filosofie, de viziunea ei generală despre lume,
mulţi filosofi au fost şirăspundă la următoarele întrebări: Ce prezintă lumea înconjurătoare?

6
Pentru ce noi trăim? Cum trbuie să trăim? Fiecare om nu numai că trebuie să aibă o concepţie
despre lume, dar ea trebuie să fie bine argumentată şi fundamantată. Fundamentarea concepţiei
despre lume şi este filozofie. Filozofia este şi nucleul concepţiei despre lume şi procesul de
formare a ei. În aspectul istoric deosebim următoarele concepţii despre lume: mitologică,
religioasă şi filozofico-ştiinţifică.
Concepţia mitologică este cea mai veche, era caracteristică pentru oamenii din comuna primitivă
ca unica formă a conştiinţei sociale. Ea era o modalitate specifică de înţelegere şi explicare a
realităţii. În concepţia mitologică nu există diferenţiere clară dintre om şi natură, gîndire şi
realitate, ideal şi material, obiectiv şi subiectiv, lipseşte cauzalitatea, era totul contopit,
nedezmembrat. Capacităţile şi însuşirile sale omul le atribuia realităţii. Lumea era însufleţită,
antropomorfizată, iar omul –Concepţia mitologică includea în sine diferite cunoştinţe primitive,
credinţe şi mituri nesistematizate. Miturile erau principalele modalităţi de explicare a realităţii,
serveau ca paradigme a activităţii umane. Mitul este o legendă, o povestire, o istorie sacră despre
apariţia lumii şi fenomenelor naturii, zeilor şi eroilor. Mitul descoperă o taină, arată careva forţe
supranaturale care aveau o comportare exemplară. Miturile sunt nişte evenimente care niciodată
nu s-au întîmplat, dar permanent au loc.
Deosebim următoarele mituri: despre animale, despre fenomenele cereşti, cosmogonice şi
antropogonice, despre sfîrşitul lumii, moarte, marele potop, despre zămîslirea neprihănită, despre
zeii murind şi înviind ş.a. Miturile se transmiteau din generaţie în generaţie şi trebuia strict
executate. După o legendă, sufletele strămoşilor strict supravegheau executarea miturilor şi aspru
pedepseau pentru încălcarea poruncilor strămoşilor. Chiar şi în societatea contemporană se
întîlnesc fragmente din diferite mituri, sau mituri întregi (spre exemplu, mituri politice).
Concepţia mitologică îndeplinea mai multe funcţii, asigura succesiunea spirituală a generaţiilor,
cosolida un anumit sistem de valori, menţineau un anumit comportament în societate.
Concepţia religioasă apare pe baza celei mitologice, generalizează diferite mituri şi
credinţe primitive formulînd o teorie integrală despre toată realitatea. Ea reesă din
dedublarea lumii în două părţi: naturală şi supranaturală. Specific pentru această
concepţie este nu numai admiterea existenţei unei forţe supranaturale, dar şi atribuirea
ei unui sens specific: că lumea supranaturală este adevărata lume, că ea este
primordială şi determină lumea naturală şi socială. Lumea supranaturală, ori divină,
dirigează cu dezvoltarea naturii, vieţii umane. Toate fenomenele şi procesele realităţii erau
epţiiexplicate de pe poziţiile acestei conc.
Concepţia filozofico-ştiinţifică este generată de mai multe necesităţi umane şi tipuri de activitate.
Ea se formează pe baza generalizării diferitor cunoştinţe ştiinţifice, formelor activităţii spirituale

7
şi practice. Spre deosebire de concepţia religioasă concepţia filozofică se formează cu ajutorul
teoriilor şi noţiunilor respective, argumentelor şi demonstraţiilor logice. Dacă pentru concepţia
religioasă e specific credinţa oarbă şi imposibilitatea demonstrării adevărurilor religioase, atunci
pentru concepţia filozofică e caracteristic demonstrarea logică. Concepţia filozofico-stiinţifică ca
sistem de cunoştinţe, principii şi convingeri despre lume, om şi interacţiunea lor este in acelaşi
timp metodologia transformării naturii, societăţii şi lumii spirituale a omului. Concepţia
filozofică are obiectul său nu atît lumea ca atare, cît sensul existenţei omului în lume.
Problema fundamentală a filosofiei - raportul dintre gîndire şi existenţă, conştiinţă şi materie.
Lumea înconjurătoare prezintă o totalitate de procese şi fenomene materiale şi spirituale. P.f. este
problema priorităţii unei laturi din conexiunea material şi spiritual. Această problemă este
fundamentală fiindcă fără precizarea raportului dintre material şi spiritual nu poate exista nici un
fel de filosofare, nici o filosofie adevărată. Toate celelalte probleme (ontologice, gnoseologice,
etice ş.a.) devin filosofice numai dacă le privim prin prisma problemei fundamentale. În
dependenţă de rezolvarea P.f. se rezolvă şi celelalte probleme filozofice.
Problema fundamentală avea diferită formulare pe parcursul istoriei. În antichitate ea se
formula ca raportul dintre eu şi nou-eu, om şi lume, om şi cosmos. În epoca medievală ea se
formula ca raportul dintre trup şi suflet, natural şi supranatural. F.Bacon socotea că problema
fundamentală este problema dominaţiei omului asupra naturii prin diferite invenţii. Pentru
Helveţius problema fundamentală este problema fericirii omeneşti, iar pentru J.J.Russo este
problema inegalităţii sociale şi căile depăşirii ei. A,Camus avea în vedere sub problema
fundamentală problema sensului vieţii, problema sinuciderii. Filosoful romîn Lucian Blaga
socotea că problema fundamentală este Universul ca tot întreg. Alt filozof român Ion Petrovici
considera că raportul dintre spiritual şi corporal este problema cheie a oricărei filozofii.
L.Feuerbach reducea problema fundamentală la problema omului, la problema corelaţiei dintre
psihic şi fizic.
Problema fundamentală are două laturi - ontologică şi gnoseologică. Prima latură trebuie să
răspundă la întrebarea - care-i factorul prim, cine pe cine determină (materia determină conştiinţa
ori invers - conştiinţa materia)? În dependenţă de aceia ce se ia ca factor primordial- materia sau
ideia - toate sistemele filosofice se împart în materialism şi idealism. Materialismul este un
curent filozofic care în explicarea lumii reesă din recunoaşterea existenţei, materiei ca factor prin
şi cauză a realităţii, idealismul afirmă contrariul.
primară in acel sens, că natura, materia există real, ca atare şi nu-s determinate nici de un factor
spiritual ori principii nemateriale. Existenţa, lumea sunt infinite, necreabile şi indistructibile.
Materialismul afirmă că conştiinţa este secundară ca produs al dezvoltării materiale, ca reflectare
a lumii materiale.
8
 Idealismul afirmă primordialitatea spiritualului, raţiunii în raport cu materia, că spiritualul
există pînă la natură, pînă la lucruri şi este cauza lor. Deosebim două varietăţi a idealismului –
obiectiv şi subiectiv. Idealismul obiectiv (Platon, Hegel) afirmă primordialitatea ratiunii
universale, ideei care există obiectiv (există real şi independent de voinţa omului). Idealismul
subiectiv (Berkeley, Hume, Mach) consideră primar conştiinţa, senzaţiile subiectului, că nu
există nici o existenţă, nici materială, nici spirituală în afară şi independent de conştiinţa umană,
independent de retrăirile subiectului.
Dacă în explicarea lumii se recurge la un început (fie el material ori spiritual), atunci aşa
concepţie se numeşte monism. Iar dacă reesă din două începuturi – aceasta este dualism.
Reprezentantul dualismului a fost R.Deacartes, care la temelia lumii punea două substanţii –
materială şi spirituală. Pluralismul este concepţia care pune la baza lumii mai multe începuturi
(Empedocle, Pitagora, Anaxagora).
A doua latură a problemei fundamentale se referă la cognoscibilitatea lumii, este problema
identităţii gîndirii şi existenţei. De la rezolvarea cărei apar aşa curente ca optimism gnoseologic
(acei care afirmă cognoscibilitatea lumii), scepticism (care pun la îndoială posibilitatea
cunoaşterii) şi agnosticism (acei care neagă cognoscibilitatea lumii). Problema fundamentală este
o condiţie necesară pentru fiecare individ fără de care omul nu-şi poate exprima atitudinea sa
căătre lume, nu se poate orienta în ea.

9
 CONCLUZII

Filosofia creeaza posibilitate omului de a formula noi intrebari ,de a creea noi perspective
asupra unor problem fundamentale ale existentei omului in lume.
Filosofia reprezinta o nevoie permanenta a omului de a se raporta la valori superioare si de asi
organiza viata in conformitate cu aceste valori.
Filosofia il ajuta pe om sa opteze in cunostinta de cauza de ce oamenii opteaza pentru anumite
realizări .Filosofia il ajuta pe om sa se cunoasca pe sine sa-si formeze o cunostinta de sine care
sunt propriile sale realari dar raportata la realitatea sociala, sa-si formeze constiinta alteritatii care
este constiinta respectului pentru ceilalti alaturi de care traiesti.
Prin filosofie încercăm să înţelegem lumea în ansamblu, existenţa ei. De aceea, un prim
caracter distinctiv al filosofiei este propensiunea ei către universalitate, tendinţa de a
cuprinde totalitatea realului.
De asemenea, nevoia de filozofie presupune şi un anumit efort intelectual, studiu amănunţit
asupra a tot ce este important pentru persoana noastră şi a celorlalţi. Omul este dotat în mod
natural cu posibilitatea de a filosofa şi de a-şi pune probleme, dar fără un fond aperceptiv şi
studiu, drumul spre filozofie ca parte integrantă a vieţii noastre ar fi blocat.
Oamenii trăiesc sub semnul filosofiei pentru a se cunoaşte pe sine şi a-şi găsi un loc în lumea
aceasta, potrivit configuraţiei lor metafizice şi fizice, iar filosofia are nevoie de oameni şi de
ideile lor, de opiniile lor pentru a evolua o dată cu ei şi cu lumea lor; cu alte cuvinte, omul are
nevoie de filosofie iar filosofia de om.

10
 Bibliografie
CUNOASTERE.CULTURA.COMUNICARE prof.univ CONSTANTIN STROE
INITIERE IN FILOSOFIE Editura fundatia Iasi 1996 Gheorghe Botis
INTRODUCERE IN FILOSOFIE Editura Neuron Focsani :Mihail Baciu
" 1.Dumitras Tudor-"Filosofia Greciei Antice.Perioada cosmologica
2.Bagdasar N.,Bogdan V., Narly C.-“Antologie filosofica”. Bucureşti: Editura UNIVERSAL
DALSI, 1995.
3.Capcelea V.-Filosofie:”Introducere in istoria filozofiei si studiul principalelor domenii ale
filosofiei”. Chişinău, Editura ARC, 1998, 393 p.
4.Vasile Tapoc-“Initiere in istoria filosofiei universal”. Chişinău:, CEP. USM, 2002, pag. 107-
111.

11
12