TEMA 1

Ce este filosofia?
De la Sophia la philosophia
Filosofia vorbeste greceste, spune Martin Heidegger. Inainte insa de a fi discurs, filosofia este un
mod de viata. Cu Socrate, cel care o coboara din cer pe pamant , ea dobandeste un character
formative, devedind o viziune globala a unei maniere de a trai si de a vedea lumea. Discursul
filosofic insusi este expresia teoretica a unui mod de a fi. Putem separa filosofia lui Socrate de
viata si moartea lui?
Termenii philo-sophos si philo-sophein presupun un altul Sophia, termen care a suscitat
mai intotdeauna controverse la interpretii modereni. Semnificatia originara a cuvantului se
raporteaza la maiestrie, mestesug, iscusinta, indemanare.
La Herodot se vorbeste la inceput de o Sophia a poetului, a regelui, a omului politic.
Odata cu dezvoltarea stiintelor exacte ( medicina, aritmetica, geometria) notiunea de Sophia
dobandeste intelesul de stiinta in sensul grescesc al termenului.
Thales din Milet, unul dintre cei sapte intelepti, dezvolta o reflective asupra a ceea ce
grecii numeau physis ( tot ceea ce este legat de univers, de om , de fiintele vii) . Criticand sohpia
lui Pitagora, Heraclit o numeste gramada de cunostinte si inselatorie mestesugita , fapt ce
dovedeste ca Sophia se desprinsese de caracterul ei practice de la origini. Inselatorie
mestesugita care se refera la cunoastere si chiar discurs presupune un anume fel de viclenie a
gandirii, ceea ce mai tarziu se va numi sofistica.
La Aristotel, sohpia devine suprema virtute intelectuala, deosebita de phronesis sau
intelepciunea practica. In sfarsit, la stoici, inteleptul ( sophos) devine idealului de virtute.
Desi efectiv termini philosophien si philosophia sunt utilizati mai cu seama incepand cu
secolul al V lea ( secolul lui Pericle ) primii care l-au folosit au fost Pythagora si Heraclit.
Potrivit lui Heracleides din Pont, un disciopl al lui Platon, dupa cum ne informeaza Cicero, intruna din discutiile pe care Pythagora le-a avut cu tiranul Leon al sicionienilor, acesta l-ar fi
intrebat care este art ape care o profeseaza. Pythagora i-ar fi spus ca nu poseda nicio stiinta,
dar este filosof. Leon i-ar fi cerut explicatii despre arta filosofilor. Pythagora i-ar fi raspuns
printr-o pilda: ei contempla tot ce exista. Prin contemplare filosofii studiaza intelepciunea si
considera lucrurile lumesti drept nimic- pro nihilo. Se spune despre Socrate ca , aflandu-se intr-o
zi in piata cea mare a Athenei ar fi exclamat: Ce de lucruri de care nu am nevoie !
La Heraclit, expresia iubitor de intelepciune potrivit interpretarii lui Martin
Heidegger , ar insemna , mai curand, prieten al sophos-ului . Atat la Pythagora cat si la
Heraclit intalnim apropierea dintre sophos si theos. Pythagora afirmase ca numai zeul este
sophos, el ( Pythagora) nefind decat un iubitor de intelepciune.

Daca omului ii este ingaduita numai filosofia este pentru ca el locuieste in preajma
zeului. (M. Heidegger) . Se spune ca niste vizitatori care venisera la Heraclit, vazand cat de
modest traia filosoful, au voit sa plece, el le-ar fi spus: chiar si aici sunt zei . Aceste fapt ar
putea indica idea ca pentru filosofii greci, omul are in el o existenta divina.
In Apologia lui Socrate, maestrul lui Platon afirma in fata tribunalului atenian ca
intelept cu adevarat este numai zeul . Socrate spune ca numele de intelept mi se pare excesiv
si potrivit numai pentru zei .
Iubirea de intelepciune este apropierea de temei. Sophos-ul vechi era laconic, vorbea in
aforisme, prin semne. Cum spune Heraclit: zeul de la Delphi nu se arata si nu se ascunde,dar se
face prezent prin semne.
Filosofia moderna
Determinarea conceptului de filosofie pentru moderni este cu totul noua. Rene Decartes
porneste de la conceptual de stiinta. De altfel, in epoca marilor progrese ale stintelor, acest lucru
pare inevitabil. Intreaga filosofie, scrie Decartes, este ca un arbore al carui radacini sunt
metafizica, trunchiul este fizica si crengile care ies din trunchi sunt celelalte stiinte care se reduc
la trei principale: medicina , mecanica si morala.
G.W.F.Hegel defineste filosofia ca stiinta a absolutului , idea care gandeste sau adevarul
cunoscator. A . Schopenhauer o numea stiinta exprimata in concepte a carei sarcina era sa
repete, sa redea, prin notiuni abstracte, generale si clare, intreaga esenta a lumii. Bertrand
Russel situeaza filosofia intr-o tara a nimanui ( No mans land) , intre teologie si stiinta fara insa
a-I diminua importanta sa ca disciplina a spiritului.
Cele mai importante domenii ale filosofiei sunt : metafizica sau ontologia( se ocupa cu
cercetarea categoriilor sau structura de baza ale existentei), teoria cunoasterii, antropologia
filosofica, filosofia religiei , a dreptului , etc.
Filosofia este, fara indoiala , o forma de cunoastere deosebita de stiinta prin imaginea
generala pe care o ofera asupra existentei. Filosofia este de asemenea o conceptie despre lume, o
viziune sintetica. In ultima instant scrie Constantin Noica in jurul omului pivoteaza totul. prin
om , filosofia gandeste umanul dincolo de el .
Filosoful David Armeanul considera ca numele de inteleciune are trebui de fapt sa fie
derivate de la lucrurile divine, deoarece se spune intelepciune, pentru cea care este pastratoarea
luminii. Caci cele divine pastreaza lumina ce le este proprie in timp ce lucrurile material nu
pastreaza lumina ce le este proprie, ci o intuneca prin contrarii.
Treptat Sophia evolueaza, asadar spre philo-sophia chiar daca ea ramane o prezenta
central a gandirii grecesti si in epoca tarzie. Cea mai cunoscuta sistematizare a definitiilor care s-

au dat in Antichitate o intalnim la David Armeanul care intr-o lucrare intitulata Prolegomene la
filosofie enumera sase dintre acestea :

Filosofia este cunoasterea celor ce sunt ca fiind ceea ce sunt (Pythagora) dupa
Nicomach
Fiolosofia este dragoste de intelepciune (Pythagora) dupa Nicomach
Filosofia este cunoasterea lucrurilor divinesi omenesti (Pythagora) dupa Nicomach
Filosofia este pregatire pentru moarte (Platon, Phaidon )
Filosofia este asemanarea cu divinitatea pe cat ii sta omului cu putinta (Platon ,
Theaitetos)
Filosofia este arta a artelor si stiinta a stiintelor (Aristotel , Metafizica)

Filosofia ca stiinta a adevarului (Aristotel, Metafizica)

Filosofia este stiinta teoretica a primelor principia si cauze (Aristotel, Metafizica )
Expresia socratica din dialogul platonician Charmides : Cunoaste-te pe tine insuti !

Filosofia in Grecia antica are insa si o dimensiune educativa. La Platon intentia

educative este prezenta, de asemenea atat in discursul sau filosofic cat si in modul de
viata. Filosofia nu se poate realize decat in comunitate prin dialogul dintre discipol si
meastru. Academia a fost inspirata pe modelul de viata pthagoric pe care Platon l-a
intalnit in S Italiei.
Pentru Aristotel filosofia este un mod de viata contemplativ. Preluand ideile lui Platon,
Aristotel imparte filosofia in teoretica( metafizica, matematica si fizica) practica( etica
si politica) si poietica.
Filosofia tinde treptat sa se ramifice ingloband toate stiintele particulare, dar isi
pastreaza, de asemenea, marile domenii ale sale consecrate de antici: ontologia,
gnoseologia si antropologia.

TEMA 2

Problema ontologica: De la fiinta la devenire

Scopul ultim al filosofiei, potrivit marii traditii grecesti era cercetarea (adevarului)
Absolutului. Domeniul ei fundamental este ontologia( stiinta a fiintei in sine, potrivit mostenirii
aristotelice.
Presocraticii
Problema Fiintei (existentei) reprezinta o preocupare la fel de veche ca si filosofia.
Filosofia ganditorilor ionieni (Scoala din Milet) exprima tendinta de a descoperi ceva
fundamental care sa persiste prin toate schimbarile si care sa nu inceteze sa existe vreodata: Apa
la Thales, apeironul la Anaximene, focul la Heraclit, numarul la Pitagora, atomii la Democrit
exprima idea de principiu arche substrat etern al tuturor lucrurilor.
Una din definitiile date de Aristotel- cunoasterea celor ce sunt ca find ceea ce sunt
contine de fapt obiectul etern al tuturor cercetarilor filosofice prin intrebarea : ce este fiinta?
Fiinta este conceptual cel mai general , cum spune Martin Heidegger. Generalitatea
fiintei nu este insa e genului de care ea trece. Daca este definita ca absolute, fiinta nu mai
poate fi un concept general, cu alte cuvinte ea depaseste orice conceptualizare. De altfel,
Aristotel insusi o numeste ceea ce este comun la toate lucrurile . Fiinta este considerate
acategoriala depasind toate conceptualizarile noastre.In acest sens se degaja concluzia ca nu este
posibil sa definim conceptual de fiinta cu intrumentele logicii formale.
Problema fiintei apare pentru prima data in scoala eleata, la Xenofan, dar mai ales la
Parmenide. Prin Parmenide capatam revelatia adevarata a ontologiei metafizice. In poemul
sau Parmenide spune ca zeita (intelepciunii) il calauzeste spre stiinta universala. Pe calea aceasta
ratiunea ii releva doua cai de cercetare ce pot fi gandite: una care afirma ca fiinta este si ca nu-I
chip sa nu fie, e calea convingerilor ce insotesc adevarul. Cealalta , care afirma ca nu e si ca nu
trebuie e calea Opiniei. Fiinta parmenidiana prezinta conditiile de inteligibilitate metafizica.
Prin identificarea lui a fi cu a gandi , filosoful are in vedere conceptual fiintei sau
fiinta gandita metafizic. Legitimand conceptual fiintei in functie de logica mintii noastre,
filosoful nu neaga realitatea fizica.
Mostenirea parmenideana ( prin Melissos din Samos si Zenon din Eleea) dobandeste noi
explicatii si precizari in ceea ce priveste intelegerea fiintei. Melissos procedeaza oarecum
inductive prin descrierea ontica pe care o face fiintei, trecand cumva pe a fi inaintea lui a
gandi . Daca Parmenide descrie felul in care fiinta poate fi gandita, Melissos o descrie cum este.
Ca si Parmenide, Zenon nu are putinta de a prinde miscarea in concept. Daca
reprezentarea miscarii contine in ea o contradictie, ea este de negandit. Asemenea lui Parmenide,
Zenon admite ca inteligibila doar fiinta. Contradictia nu poate fi intemeiata rational ea
presupunand in egala masura existenta si non existenta.

Fiinta la Platon
Cel mai mare nume al istoriei filosofiei, Platon(427-347) a fost discipol al lui Socrate.
Sistemul sau filosofic este format din dialoguri (27 si din cateva scrisori. Ca miscare filosofica,
platonismul se constituie din mers de a dialoguri din tinerete ( Hippias Minor, Alcibiade,
Apologia lui Socrate) trecand prin cele de maturitate ( Banchetul, Phaidon, Republica). Platon
incepe prin a fi Socratic, atat in ceea ce priveste tehnica dialogului, dar mai ales in ceea ce
priveste problematica filosofica.
Primele dialoguri sunt dialoguri despre virtuti, unde Platon teoretizeaca virtutea in genere
facand posibil conceptual de universal. In dialogul Euthyphron Platon intelege pietatea ca
model pentru faptele pioase: doar ai spus ca datorita unui character unic, faptele nelegiuite sunt
nelegiuite, iar cele pioase, pioase, sau nu-ti aduci aminte?
In dialogul Banchetul Platon da prima definitie a FORMEI , prin definirea ei ca
frumos. Ideea participarii lucrurilor la forme apare in dialogurile de tinerete si maturitate sub
diverse aspect: actul de a amesteca , de a avea ceva in comun, actul de a lua parte. Termenul ca
atare de participare este folosit in dialogul Parmenide sau mai curand este pus in paranteza,
criticat. Platon nu reusise sa explice cum are loc in mod efectiv participarea lucrurilor sensibile la
forme. In acest sens, idea participarii poate fi inteleasa ca o ipoteza de lucru in sistemul in curs
de constructie. De asemenea , tot o ipoteza de lucru poate fi considerate doctrina nemuriri
sufletului. Sufletul este unic si simplu. El nu admite contradictia . Orice este compus inseamna ca
a rezultat dintr-o compunere si ca piere prin discompunere. Or formele ca si sufletul nu provin
din ceva si se descompun sau se transorma in altceva. In acest sens, Platon justifica pe deplin
conditiile de inteligibilitate ale principiului, dupa traditia p Parmenidiana : unitatea,
intransformabilitatea si originaritatea ontological.
Platon separa formele intr-un orizont distinct de existenta reusind prin aceasta sa explice
atat individualitatea lucrurilor cat si participarea lor la universal. Individualitatea intrucat fiecare
lucru in parte este facut sa participle la mai multe Forme, Iar universalitatea intrucat participa si
la o forma dominant si unificatoare.
In dialogul Republica Platon prezinta ca un rezultat al incercarilor metafizice de pana
acum o schema de organizare a lumii oarecum dogmatizata: pe de o parte lumea inteligibila a
ideilor ( formelor) si a obiectelor matematica, iar pe de alta parte lumea sensibila a obiectelor
sensibile si a umbrelor.
Platon nu neaga, in mod definitive nonexistenta. El nu o admite ca ide pentru ca ar
incalca conditiile de inteligibilitate ale principiului, dar nici nu o eludeaza iremediabil. Filosoful
releva regimul metafizic al nonexistentei in Sofistul prin reducerea numarului mare de idei la
cinci genuri supreme : Fiinta( ti on) , repausul si miscarea, acelasi-ul ( identitatea) si diferitul
( alteritatea)

Practic, Platon , in dialogul Sofistul savarseste o miscare logica a celor cinci genuri intr-un
sistem centrat pe fiinta. Fiinta in sine este in identitate si prin urmare in deosebire. Este in repaus
si prin reflex si in contrariul acestuia , in miscare. Daca este in identitatea cu sine este firesc si in
deosebire fata de nonfiinta. Prin unirea cu celelalte genuri fiinta face posibila nefiinta.
Fiinta la Aristotel
Aristotel (384-322), se spune, este intemeietorul universal al aproape tuturor stiintelor :
teoretician al retoricii, al poeticii, al moralei al politicii, cercetator al naturii, psiholog,
intemeietor al logicii si, nu in ultimul rand, filosof.
Aristotel urmeaza indeaproape drumul lui Platon in revizuirea teoriei ideilor.Noua
filosofie se constituie pornind de la teoria ideilor si de la critica acestei teorii, construind prin
analogie conceptual de forma.In acest sens, forma (ca principiu) in gandire aristotelica nu trebuie
sa fie prototip cu existenta in sine si de natura transcendenta.Forma (universalul) intrucat este
principiu tine de planul metafizic.Forma isi pastreaza identitaea unindu-se in acelasi timp cu
Materia pentru a alcatui intregul.In ordine ontological Forma are tendinta de a trece inaintea
Materiei.Unitatea celor doua este astfel mai importanta decat fiecare in parte.
Conceptul de principiu are in aristotelism mai multe acceptii : punctual de pornire al
miscarii lucrului, cel mai bun punct de plecare, punctual de plecare al cunoasterii unui
lucru.Despre fiinta, Aristotel vorbeste, insa, in mai multe moduri : Fiinta dupa accident, Fiinta ca
adevar, Ffiinta in cadrul categoriilor.
Fiinta este unitara.Fiinta ca Fiinta nu este tot una cu fiinta dupa accident sau cu fiinta ca
adevar luate separat.Fiinta este in esenta individualul ca intreg, dar individualul indeterminate,
sinteza a tuturor inderminarilor.Daca rostul filosofiei este de a reconstrui sistemul lumii, aceasta
reconstructie este o stiinta a universalului cu scopul de a cunoaste individualul.

TEMA 3
Existenta lui dumnezeu

Teologia este un discurs despre existenta lui Dumnezeu considerata de medievali filosofie
iar de moderni
fiind plasata in afara acesteia.Teologii filosofi medievali au depasit notiunea de fiinta
aceasta trimitand la
dorinta egoista a omului de a trai pe cand notiunea de Dumnezeu trimite La persoana
respectiv dimensiunea etica.
Astfel exista lui Dumnezeu este o problema fundamentala pentru majoritatea
filosofilor
Cu privire la existenta lui Dumnezeu au fost lansate mai multe teorii:
-argumentul ontologic
-argumentul cosmologic
-argumentul fizico-teologic
Argumentul ONTOLOGIC
Dpdv al gandirii teologice occidentale se disting doua curente intemeiate de doi teologi
si anume calea interioara
de descoperire a lui Dumnezeu prezervata de Sf Augustin si descoperirea realista sustinta
de Sf Thoma d"Aquino
Anselm de Cantembury sustinea existenta lui Dumnezeu printr-un argument de tipul
reductio ad absurdum.o propozitie
este adevarata pentru ca negatia ei ar implica o contradictie sau o absurditate.Anselm
deduce existenta lui Dumnezeu
din conceptul de Dumnezeu argumentul sau fiind a priori.
Conform lui Rene Descartes noi avem in gandire idei neinventate de noi astfel ideea de
Dumnezeu nu vine de la noi dar este
prezenta.Din notiunea de Dumnezeu poate fi dedusa existenta acestuia.Fiind desavarsit la
modul absolut Dumnezeu exista
Pe baza rationamentului de lume posibila A Platinga sustine posibilitatea existentei lui
Dumnezeu pintr-o serie de argumnte:
1 Exista o lume posibila continand o fiinta de dimensiune maxima
2 Orice fiinta de dimensiune maxima are proprietatea unei maxime perfectiuni in orice
lume posibila
3Maxima perfectiune presupune atotstiina atotputere si perfectiune morala
4Exista de aceea o lume posibila in care exista o fiinta de maxima perfectiune
5Daca exista o lume posibila in care o fiinta detine maxima perfectiune atunci fiinta
aceea are perfectiune maxima in toate
lumile posibile
6ACeasta este o lume posibila
7De aceea Dumnezeu exista

Argumentul COSMOLOGIC

Thoma d'Aquino fiind un sustinator al argumentului cosmologic propune 5 probe

esentiale ale existentei lui Dumnezeu
D'Aquino considera ca lucrurile fiind supuse schimbarii se presupune existenta unei
cauze nedeterminate la schimbare,
cauza ce infaptuie ceea ce oamenii numesc Dumnezeu.Nici o existenta nu poate fi si
motor al miscarii sale si miscare.
A doua proba legata indisolubil de prima se concentreaza asupra notiunii de cauza.O
logica a cauzarii presupune existenta
unei cauze prime acea cauza fiind considerata Dumnezeu.Potrivit acestei probe
Dumnezeu exista pentru ca existenta lucrurilor
depinde de existenta unei cauze necauzate
A treia proba le include pe primele doua si se raporteaza la necesitate,unele lucruri sunt
generate apoi pier.
Dar daca toate lucrurile ar fi asa la un moment dat nu ar mai exista nimic deci sunt si
unele lucruri numite fiinte necesare ce sunt
negenerate si nepieritoare.Exista o fiinta necesara prin ea insasi ce nu isi datoreaza exista
unui alt lucru in afara de sine insusi ,aceasta este Dumnezeu.
A patra proba are in vedere ideea de comparatie si ierarhie in varful lucrurilor bune si
adevarate aflandu-se Dumnezeu.
A cincea proba presupune tendinta armonioasa a lucrurilor catre un scop inteligent.
Argumentul FIZICO-TElEOLOGIC
Acest argument ce isi are ca fundatie aristotelismul are ca produs concluzia ca dpdv
logic ordonarea si finalitatea lucrurilor nu are loc fara o cauza prima inteleasa
ca prim motor,miscatorul nemiscat, DUmnezeu.
Cicero este unul din primii sustinatori ai teoriei argumentului teleologic.Ideea lui Cicero
este aceea ca functionarea universului trebuie sa fie supusa unei inteligente superioare
Sacrul si hierofania la Mircea Eliade
Mircea Eliade a dezvoltat, putem spume, in mod complementar cealalta intelegere a
manifestarii sacrului ca hierofanie. Articulat to hieron, denumeste sanctuarul, iar la plural,
ta hiera, nu numai tamplele, ci si ritualurile si obiectele folosite la indeplinirea acesotra;
sacrificiile oferite acestuia. Termenul folosit de Mircea Eliade desemneaza orice
manifestare a sacrului.
Ca si Rudolf Otto, Mircea Eliade isi intemeiasa sistemul interpretative pe
modelitatile experientei religioase, nu pe metafizica. El nu da propriu-zis nicio definitie,
in sens aristotelic, termenului de sacru, prin analizele si conceptualizarile pe care le face,
in legatura cu opozitia sacru-profan si prin introducerea termenului de hierofanie, Mircea
ELiade creaza premisele unei antropologii filosofice.
Istoria religiilor reprezinta, scrie el: de la cele mai primitive la cele mai
elaborate, o acumulare de hierofanii, din manifestarile sacrului intr-un lucru oarecare, o
piatra sau un copac sau pana la hierofania suprema considerate de crestini intruparea lui
Dumnezeu in IIsus Hristos, nu exista ruptura.

Experienta religioasa este prima experienta fundamental spirituala a omului. Prin

relatia sacru-profan, Eliade incearca sa stablieasca universalitatea unei polaritati
primordiale.
TEMA 4
Ce este omul ?
Problema originii lumii se impleteste cu cea a originii omului.In filosofia presocratica
Hercalit se situeaza undeva intre gandirea cosmologica si antropologica.Intreaga sa filosofie este,
de altfel, caracterizata de cuvintele : M-am cautat pe mine insumi.Lumea, potrivit invataturii
sofistilor, este doar ceea ce am produs noi.Numai pentru om lumea are sens ca lume.Sofistica,
inainte de toate, indeplineste rolul de ideologie a unei institutii de educatie politica, morala,
civica, juridical.Ea propune un anume ideal de om si umanitate.
Omul ca masura a tuturor lucrurilor pare a fi cea mai potrivita forma pentru acest
ideal.Omul devine om intrucat ia in stapanire, masoara lucrurile, adica le valorizeaza, le da chip,
le umanizeaza.
Un alt mod de a fi, omul este singura fiinta care-si masoara existenta.Simpla masurare a
greutatii sau a lungimii inseamna o prima punere a lucrurilor intr-o anume dependenta de fiinta
umana.A masura inseamna, in ultima instanta, a cunoaste un lucru, a-l prinde intr-o relatie cu
noi sau cu sistemul relatiilor noastre.Gandirea umanului din perspective antropologica va ajunge
poate la maturitatea-i deplina cu Socrate.Ca si Protagoras, Prodicos, Anocides, Socrate este
condamnat la moarte.Singura lor vina a fost aceea de a-i fi invatat pe altii arta de a vorbi, dar mai
ales aceea de a cunoaste.Socrate nu risca niciunde o definitie pentru om.
El ne ofera numai o analiza detaliata a calitatilor si virtutilor sale umane.Ontologia
umanului se construieste astfel pe conceptual de suflet.Omul este fiinta care se afla in mod
constant in cautare de sine o fiinta care in orice moment trebuie sa examineze sis a analizeze
conditiile sale de existenta.Atitudinea critica fata de existenta umana reprezinta, poate,
adevaratul sens al vietii.Viata lipsita de aceasta cercetare, va spune Socrate, nu este trai de om
Datoria fundamentala a omului este autointerogarea.Cel ce tarieste in armonie cu propriul
eu, traieste in armonie cu universal.Importanta conceptiei stoice despre om consta in faptul ca ea
ofera omului, pe langa un sentiment profound al armoniei sale cu natura si un sentiment al
independentei morale fata de natura.
Omul in gandirea moderna
In pragul epocii moderne Giovanni Pico della Mirandola in lucrarea Discurs despre demnitatea
omului, scrisa la varsta de numai 24 de ani, anticipeaza deschiderea spiritului modern prin ideile
umanismului renascentist.Omul poate alege intre o existenta superioara si una animalica, natura
san u este fixate, este in mod nelimitat deschisa si, in acest sens e demiurgica.El dispune de
puteri creatoare nemarginite in ceea ce priveste propria-I fiinta.Prin libertate omul trebuie sa
tinda spre modelul divin.Inaltarea in trepte spre Dumnezeu este scopul oricarei existente

umane.Ultima treapta a cunoasterii, numita de el teologica, duce la cunoasterea lucrurilor divine,

la cunoasterea temeiului.
Accesul la Dumnezeu este posibil doar symbolic.In epoca moderna intrebarea Ce este
omul ? este legata tot mai mult de dezvoltarea spiritului stiintific.Immanuel Kant, intemeietorul
rationalismului critic modern si stralucit reprezentant al iluminismului german, face, de
asemenea, elogiul ratiunii.el va distinge trei tipuri de antropologie : teoretica, pragmatica si
morala.Omul este liber nu atunci cand isi urmeaza instinctele, ci legea ratiunii.Legea morala nu
exprima deci altceva decat autonomia ratiunii pure practice, adica a libertatii, si aceasta
autonomie este insasi conditia formala a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de accord
cu legea pracica suprema.Johann Gottfried Herder, sustinator al miscarii romantice, dezvolta o
antropologie pornind de la ideea ca limbajul este un monopol al omului.Se raporteaza critic la 2
teorii despre aparitia limbajului : teologica si senzualista.
Lucian Blaga omul este existenta intru mister si relevare
O cercetare a operei teoretice a lui L. Blaga ne-ar putea releva cel putin trei aspecte cu privire la
importanta demersului sau critic in filosofia sec XX.In primul rand o tenacitate care aminteste de
formatia intelectuala germana.La aceasta se adauga dialogul pe care filosoful roman il are cu o
parte din contemporanii europeni pe teme fundamentale ale filosofiei culturii.In sfarsit, al treilea
aspect are in vedere profilul unei duble vocatii, de poet si filosof.

TEMA 5

Cunoasterea
Teoria generala a cunoasterii sau GNOSEOLOGIA este acel domeniu al filosofiei care studiaza
natura,intinderea so fundamentele cunosterii.Termenul ca atare ( gnsocologia) este de origine
greaca ( de la gnosis-cunoastere).
Epistemologia ( teoria cunoasterii stiintifice) ocupa aproape intregul camp al
gnoseologiei.Termenul
de
epistemologie
desemneaza
si
studiul
critic
al
principiilor,legilor,postulatelor si ipotezelor stiintifice in timp ce gnoseologia desemneaza studiul
asupra originilor,natura,valoarea si limitele facultatii de cunoastere.Aceasta se cristalizeaza o
data cu aparitia sofistilor ,a filosofiei lui Socrate,Platon si Aristotel.
Cunoasterea este definitia ca fiind un tip de special de activitate efectuata de fiinta umana ca
interactiunea dintre subiectul cunoscator si realitatea fizica sau sociala.Nu exista cunoastere fara
subiect cunoscator.Particularitatea interactiunii dintre subiectul cunoscator si obiectul cunoasterii
consta in reflectarea de catre subiect a unor proprietati sau relatii,procese din lumea externa .
In acest spatiu existential omul este singura fiinta apta de o activitate discursiv rationala
intemeiata pe utilizarea unui aparat semiotic specializat ( limbile naturale si cele artificiale) pe
baza carora isi fixeaza experientele proprii si le comunica semenilor. Nu orice efort intelectual
creeaza insa,cunoastere.Vechii greci formulasera cunoscuta distinctie dintre epistemie(stiinta) si
doxa(opinie).Nu orice opinie adevarata exprima insa cunoastere.O prima conditie ca aceasta sa
devina cunostiinta este aceea de a fi adevarata.O a doua conditie pentru a produce cunoastere
este conditia justificarii. Distinctia dintre simpla opinie si stiinta a facut obiectul unor dispute
istorice cu privire la fundamentele cunoasterii.Platon in Mitul Pesterii sugera existenta a doua
mari izvoare in formarea opiniilor:simturile si ratiunea.Adevarata cunoastere,spune Platon isi are
sursa in lumea inteligibila .Nu poate exista decat o stiinta a inteligibilului la care avem acces prin
ratiune.Ideile derivate din experienta(lumea pesterii) sunt simple opinii.
In contextul filosofiei moderne apar 2 mari curente de gandire: empirismul si
rationalismul.Aceste curente au in comun faptul ca intemeietorii lor considera ca exista surse
certe ale cunoasterii.
Sursele indicate sunt fie date ale observatiei si experientei rezultate din contactul nemijlocit
dintre organele noastre de simt si lumea exterioara( teza empirista a lui Fr.Bacon) fie ideile clare
si distincte pe care spiritul nostru le intuieste direct si al caror contratriu nu-l putem gandi ( teza
rationalista a lui Rene Descartes).
Teoria stiinte din Critica ratiunii pure (1781) se construieste pe baza principiului ca orice stiinta
autentica este alcatuiuta din enunturi care poseda atributul universalitatii si necesitatii.

Kant incearca o sinteza transcendetrala prin ceea ce el numeste rationalism critic.Critica nu se

refera la sursele cunoasterii ci la facultatiile noastre de cunaostere .Immanuel Kant nu se intreaba
daca stiinta este posibila si cum este posibila stiinta care exista ( matematica si fizica pure).
Analizand raportul dintre modul de gandire in epistemologia contemporana si cel al
epistemologiei traditionale Karl Popper sublinia ideea unei schimbari de paradigma.Intrebarea cu
privire la gasirea unor surse certe ale cunoasterii trebuie inlocuita ,oricare dintre sursele
cunoasterii,experienta sau ratiunea,pot duce la erori.
Principala noutate in epistemologia contemporana consta in tendinta de a separa net problema
fundarii sau a intemeierii ideilor stiintifice de problema genezei sau a surselor acestora.Astfel
analiza raportului dintre stiintific si rational in cunoastere dobandeste semnificatii noi pe masura
dezvoltarii stiintelor contemporane.
Stiinta contemporana.
Principalele caracterisitici :
1.Aparitia si dezvoltarea unui mod de gandire sintetic si integrativ.
2.Integrarea in constructia stiintifica a perspectivei istorice si evolutionsite a cunoasterii.
3.Accenturarea rolului gandirii teoretice in elaborarea cunoasterii si amplificarea aspectelor si
demersurilor constructive idealizante,
4.Cresterea ponderii cercetarii aplicate.
Conceptul de cunoastere stiintifica
Cunoasterea stiintifica apare ca rezultat al unei specializari crescande si a folosirii mijloacelor de
cercetare .Ea are un caracrer sistematic si un limbaj propriu.Evolutia in timp a cunaosterii pune
in evidenta existenta a 3 niveluri fundamentale: de observatie,empiric,teoretic.
Cunoasterea observationala este formata din multimea propozitiilor desprea starea si
caracteristicile unor procese si evenimente individuale accesibile prin intermediul simturilor.
Cunoaterea empirica si cea teoretica fac posibila o intelegere mai complexa a
realitatii.Deosebirea dintre aceste nivele se afla atat la nivelul limbajului cat si in ceea ce priveste
obtinerea legilor stiintifice.Limbajul empiric cuprinde termeni care desemneaza obiecte sau
caracterisitici observabile.Limbajul teoretic cuprinde termeni care nu desemenaza stari
observabile sau obiecte.
Legile empirice se obtin prin folosirea termenilor observationali si prin generalizarea corelatiilor
relativ constante.

Legile teoretice solicita fie folosirea termenilor teoretici care desemneaza obiecte,fie au caracter
de idealitate.
Teoria stiintifica
Analiza stiintei pune in evidenta rolul deosebit de important al problemelor si teoriilor in
cunoasterea stiintifica.Activitaeta de cunoastere porneste de la probleme si ca orice solutie
genereaza la randul ei probleme.Cercetarea stiintifica se sprijina intotdeauna pe
probleme.Problema poate fi inteleasa ca o cunoastere despre necunoastere.Cel mai adesea ea se
manifesta ca o contradictie dintre cunsotiintele existente si anume fapte noi care nu pot fi
explicate in lumea vechilor cunostiinte.
Probleme apar atuncic and asteptarile noastre au fost inselate sau cand teoriile noastre duc la
dificultati si contradictii.Numai prin intermediul unei probleme devenim constienti de o
terie,spune Karl Popper.Progresul stiintific se realizeaza in acelasi timp prin intermediul teoriilor.
Functiile teoriilor stiintifice
Functia referentiala-reprezinta intr-o anume modalitate toate experientele.Conceptele ei trebuie
sa semnifice ceva in lumea fenomenelor.Nu este posibila o separare neta intre constructiile
formale si cele neformale in cadrul teoriei stiintifice.Partea formale a cunaosterii este sub raport
logic independenta de experienta in realitate ea este legate de partea referentiala si aceasta pentru
ca modelul unui obiect real este un obiect abstract al gandirii.
Functia explicativa-A explica un fapt sau o lege inseamna sa le cunosti cauza a le reduce la un
temei sau a deduce din aceasta. Structura unei explicatii de ordin stiintific presupune existenta a
3 elemente: expilandum ( un fapt, o relatie sau o combinatie de fapte cu relatii),explicans (format
din fapte si relatii cu rolul de a face inteligibil ceea ce trb explicat) si explicatum .
Karl Popper sustine ca acest rationament trebuie sa fie in mod obligatoriu de factura deductiva.In
realitate,insa,cere si explicatii de tip inductiv.
Functia predictiva-are capacitatea de a generea retrodcitii.
Exemple de predictii : Teoria lui Newton a prezis abandonarea planetelor;Teoria lui Einstein a
prezis intre altele faptul ca lumina in ciuda masei sale nule se supune atractiei gravitationale.
Functia sistematizatoare-gradul de concentrare sau de condensare a informatiei esentiale de care
dispune o teorie stiintifica este unul dintre criteriile de selectie pentru teoriile
competitive.Functia sistematizatoare tine de insasi natura teoriile stiintifice care
unifica,condenseaza concentreaza ansambluri de legi experimentale.Aceasta sistematizare
asigura cunoasterii unicitate si concizie.
Condensarea unei multimi de legi intr-un nr mic de principii este o imensa usurare pentru
gandirea umana.

TEMA 6

Conceptul de morala

Termenul morala ca si cel de etica este polisemantic el provine din latinescu mors(more)
care inseamna la origine obicei asemenea celui de etica(de la grecescul etos) desi la origine cei
doi termeni au acelasi inteles pe parcursul evolutilor semnificatile se disocieaaza si se
sepecializeaza.Prin morala intelegem astazi realitatea practicilor morale a regulilor de conduita
admise de o epoca sau de o colectivitate umana pe cand prin etica se intelege mai curand teroria
sau stiinta care cerceteaza realitatea morala.Etica este in acelasi timp o disciplina filosofica care
se constituie in antichitatea greaca.
Totul porneste de le seminificatia termenului de bine si bun.Analizand cuvantul bine,Aristotel
spune ca acesta este exprimat in tot atatea moduri ca si existentul,distingand apoi din punct de
vedere al utilizari termenului ca atare 10 categorii diferite: El respinge ideea unui bine
supraordonat,ideea platoniciana de bine ca gen suprem care ar subsuma toate celelate categorii in
calitatea lor de specii.
Teoria ale morale
Cu scopul de a deveni obiectiv demersul filosofic a construit teori care au privilegiat ca sursa
etica a constiintei fie imitatia sociala fie sentimentul intern fie faptul pur al unei retiuni
perspictive.
Majoritatea oamenilor isi regleaza aproape in mod spontan actiunile in functie de mediul social
de cutumele si codurile religioase al societatii.
Filosofii stoici considerau ca omul terbuie sa aspire la devenientele renuntand la ceea ce nu
depinde exclusiv de el insusi( ceea ce va duce la moderatie si echilibru de sine).in acel sens
inteleptul ttrbuie sa se sprijine in parte pe valorile societatii.Dincolo de acestea inteleptul va
alege inainte de toate acele actiuni ale vointei ratiunii de a se conforma cu ordinea naturii.In
renastere Montaigne care se inspira din filosofia antica sustine ideea adaptarii la moravurile
societatii.In acest sens nimeni nu dispune de mijloace personale de a opune moravurilor sociale
modele de actiune morala absolut sigure.
In epoca moderna,Rene Descartes considera ca regulile morale ale societatii cutumele servesc
drept morala provizorie.O fiinta rationala pentru a ajunge la intelepciunea individuala trb sa
dobandeasca un discernamant critic prin care sa evita extremele care ne ar putea indeparta de
calea cea dreapta.Un curent filosofic al septicismului pornind de la varietatea si diferenta dintre

regulile morale ale diverselor tari considera ca nu poate exista nicio regula universala si
sigura,toate sunt relative pentru ca sunt niste converti.
Conceptile traditionaliste considera,la randul lor ca modelul fundamental al constiintei
morale individuale este comunitatea umana.Cultura morala acumulata de o colectivitate devine
expresia pozitiva a binelui.
Conceptile traditionaliste religioase sustin o morala sociala intemeiate pe revelatia
transcendenta a binelui.Comunitatea departe de a impune valori conventionale este expresia
divinitatii.Acest tip de doctrina apartine societatilor religioase in care legile morale isi au
principile in cartile sfinte.In acest sens morala este considerata adevarata ap origine, este un
legamant imoabil opus tuturor adevarurilor constingente.
Un punct de vedere radical care sustine ideea de mimesis moral apartine la sf sec 19
sociolocizmului pozitivist.Acesta sustine ca orice constiinta morala individuala nu este decat un
epifenomen al constiintei morale colective.Obligatia de a actiona potrivit normelor morale nu
este in acest caz nimic altceva ddecat presiunea pishica a grupului social cu functia de a asigura
poeziunea sociala a indivizilor.
O alta sursa etica a constiintei a fost considerata intuitia imediata.Teoriile de acest fel
considera ca exista o necesitate interioara a binelui chiar daca noi nu suntem intotdeauna in stare
sa-i determinam ratiunea.Exista o impresia interioara care ne cda incredere in ceea ce este
considerat bine.Jean-Jacques Ruusseau vorbeau de un veritabil instinct al binelui dar si de un
sentiment al dreptatii: constiinta.
David Hume in tratatul despre natura umana considera ca spiritul printr-un instinct
primitiv tinde sa se uneasca binelui evitand raul.
Constiinta morala apare asadar ca o deconditionare permanenta de opinii primare sensibile spre
lumea inteligibilului a aadevarurilor esentiale prin metoda dialectica
Unul dintre cele mai importante demersuri in constructia unei etici moderne este cel al
criticismului Kantian.Filosoful asimileaza sensul moral unei datori absolute create de ratiunea
autonoma.Principiul datoriei nu trebuie sa fie cautat in natura omului nici in circumstantele
exterioare in care se gaseste la un moment dat,si numai a priori in conceptele natiunii pure.
Alti filosofi iluministi considera ca exista o egalitate a fiintelor umane in fata binelui iar
greselile umane st atribuite mai cu seama vointei acesteia decat intelectului.Sub diferite forme
ideea cunoasterii definitive a binelui transpusa de gandirea moderna in stiinta n-a incetat sa
existe.Stiinta ne-ar putea oferi nu numai o cunoastere a naturii ci si a actiunii.In acest fel biologia
si fizica stiinte care descriu legi ale naturii ar putea furniza modele ale normelor dupa care s-ar
putea regla constiinta.Cu alte cuvinte sunt bune actiunile care favorizeaza supravietuirea celor
mai abti si care trimise ereditar pot devei tendinte naturale in viata sociala.

Un alt curent de gandire curentul utilitarist porneste de la ideea ca numai trebuie sa cautam
pentru actele noastre conformitatea cu o valoare abstracta sau transcendenta ci sa accedem la un
mod de viata in functie de ceea ce ne ofera satisfactie sau in functie de ceea ce are valoare pentru
fiecare dintre noi.In acest sens moralitatea ar fi legata de dragostea de sine ca sentiment natural
al conservarii.Stoicii considerau ca binele este ceva de la care pornind poate fi obtinut utilul
intelegandu-se prin acesta virtutile prieteni,oameni buni,zei si genile bune.
Diversele interpretari sedoniste printre care si cea a lui Aristip fac elogiul placerii prezente ca
fiind singura experienta total pozitiva.Cu toate acestea sa stie ca excesul cat si dezordinea
placerilor antreneaza contrariul acestora si suferinta(Platon).Este de dorit ca placerile sa fie
controlate si selectionate.
Principiul utilitarizmului conduce in acest sens catre o forma de inteligenta practica particulara
care presupune existenta unui echilibru dintre interesele tuturor oamenilor in cadrul unei
colectivitati.Principiul utilitati este asociat nu numai conservari de sine sau securitati individuale
si de asemenea obtinerii unei fericiri cat mai mari ptr toti oameni.In acest sens sunt considerate
ca optimale actiunile care duc la maximum de bine si minimum de rau.
Cea mai cunoscuta pozitie utilitarista contemporana este cea a utilitarismului american(F.Hayek
si R. Nozick).Ea se sprijina pe practicile societatii de tip democratic si pe etica
contractualista.Potrivit aceste conceptii trebuie sa renuntam la climatul dorintelor sau a
intereselor ca surse ale normelor si sa instauram o generalitate nationala si consensuala pe care
trebuie sa se sprijine o societate dreapta.
Toate aceste variante utilitariste propun o noua rationalitate morala legata de valorile unei
societati contractualiste unde interesul hedonist se conjuga cu o procedura de determinatie
rationala.
realizate fizica si norma.

TEMA 7
Dreptatea

Deseori locul notiunilor de bine si rau este luat de valorile de dreptate si nedreptate.Platon
inculde
dreptatea
printre
cele
patru
virtuti
ale
teoriei
traditionale
a
moralei:intelepciune,curajul,modestia,dreptatea.Dreptatea se afla in varful ierarhiei virtutilor la
care trebuie sa participe cetatea in ansamblul sau.
Conceptul de dreptate
Din perspectiva istorica dreptatea apare ca o exemplificare a binelui cu care uneori se
confunda.Pentru Platon a deveni bun inseamna a deveni drept.A trata in mod drept pe celalat
inseamna a participa la ideea de Bine.Platon considera ca o cetate este dreapta cand fiecare
categorie de cetateni care o compun actioneaza conform naturii sale in functie de scopurile
proprii garantand astfel armonia intregului.La nivelul individului,"fiecare dintre noi va fi om
drept si isi va face lucrul ce ii revine,daca partile sufletului sau si ar face,fiecare,treaba
proprie."Ideea de dreptate desemneaza atat in om cat si in cetate un raport general ce exprima
armonia lucrurilor si a cosmosului.
Deasemenea o fiinta umana este considerata dreapta daca pastreaza echilibrul in relatiile cu
ceilalti,cu societatea.Dreptatea defineste virtutea totala devenind,in conceptia anticilor,forma cea
mai inalta a perfectiunii morale.Ince masura ideea de dreptate poate fi considerata o implinire a
exigentelor morale? Moralitatea este in general inteleasa ca o datorie de a face binele.Prin
valoarea dreptatii ea dobandeste un continut suplimentar prin care subiectul este obligat sa
recunoasca in celalalt o fiinta demna de respect,determinat fiind prin valoarea de dreptate,omul
se percepe pe sine ca solidar cu ceilalti,care la randul lor nu pot deveni morali decat prin
raportarea unora fata de ceilalti.Nimeni nu poate atrage binele decat daca se raporteaza in mod
drept la celalalt.Aristotel scria,dreptatea este"virtutea prin care cel care o poseda este capabil sa o
practice fata de celalat si nu fata de sine,caci multi pot practica virtutea in afacerile lor
personale,dar nu sunt capabili sa o practice fata de ceilalti."
a fi binevoitor cu celalalt,indulgent,a-l recompensa fara limite aceasta nu inseamna a face un act
just.In acest sens,actul drept in raport cu celalt nu trebuie sa exprime o stare afectiva,simpatie sau
filantropie sentimentala sau dintr un interes ascuns.Diferentierea conceptuala dintre morala si
dreptate s-a impus de la Platon la Kant din punct de vedere formal si nu al originii celor doua ca
respectarea unor reguli de actiune.
Teorii ale dreptatii
Teoriile despre draptate au fost clasificate din perspectiva justificarii si a temeiului
dreptatii in:teorii ale dreptului natural;teorii utilitariste;teorii ale dreptului pozitiv si teorii
contractualiste.
Filosofii au fost pusi in situatia de a distinge mai multe tipuri de "dreptate" sau,mai curand,mai
multe intelesuri ale termenului ca atare.Pe de po parte ei au prezentat o dreptate
ditributiva(potrivit careaia sunt chemati oamenii sa imparta,sa dispribuie onorurile si
recompensele dupa valoare sau merit).
Pe de alta parte,exista o dreptate care implica paritate matematica intre bunuri si valori.Acest tip
de dreptate se sprijina pe raportul de echivalenta a bunurilor care sunt schimbate dupa nevoia
fiecaruia.
In cazul dreptatii distributive intalnim formule,in functie de diferite practici,de genul:"fiecaruia
dupa meritul sau","fiecaruia dupa rang si functie","fiecaruia dupa munca".In ceea ce priveste

dreptatea distributiva(fiecaruia dupa merit) aceasta tine cont de diferentele intre indivizi.Numai
cei care au aceleasi merite sunt tratati la fel.Egalitatea dreptatii disptibutive nu este aritmetica,ci
geometrica in sensul ca ea instaureaza raporturi de analogie.Aristotel:"Raportul care exista intre
obiecte se va regasi si intre persoane.Daca persoanele nu sunt egale ele nu vor obtine in acelasi
fel ca si cum ar fi egale.De aici vin si disputele si contestatiile cand persoanele pe acelasi picior
de egalitate nu obtin un tratament egal."
In dreptatea de tip comutativ in orice cotract drept contractantii trec dincolo de identitatile
lor particulare, de diferentele personale angajandu se ca vointe simetrice,egale,niciunul
nedetinand un avantaj asupra celulalt.In acest sens,un schimb nu devine drept decat daca fiecare
este supus acelorasi obligatii si drepturi.
Principiul egalitatii apare,astfel, ca principiu regulator,dar insuficient pentru a determina
continutul parcticilor sociale drepte.Daca din punct de vedere moral egalitatea este de dorit,a o
pune in practica este dificil,iar incercarea de a o impune.cum releva ideologia comunista si
consecintele ei totalitare,poate antrena efecte contrare celor mai bune intentii.Din punct de
vedere al dreptatii politice, egalitatea de principiu a oameniilor in fata legii ramane una de
importanta majora.Problema este insa de a sti daca legalitatea poate coincide intotdeauna cu
dreptatea.Idealul de justitie se realizeaza el in mod plenar prin legalitate?LEgiile nu pot fi
clasificate ca drepte decat daca legislatorul porneste de la ideea etica a dreptului.
Problema dreptatii nu poate fii tratata in mod simplist,fetele dreptatii sunt diverse si uneori chiar
opuse.O actiune dreapta,justificata din punct de vedere rational poate da nastere si la sentimente
de insatisfactie.

TEMA 8
Politica

Comunitatiile umane se organizeaza potrivit unor reguli si legi privitoare la cele mai
importante aspecte ale vietii sociale, impuse de o autoritate politica, un guvernamant.Orice
guvernare se caracterizeaza prin autoritate si legitimitate.O guvernare trebuie sa aiba autoritatea
de a face legi si de a stabili constrangeri pentru respectarea acestora.
In acelasi timp, este necesar ca legile si regulile sa fie acceptate de oameni.Autoritatea
guvernarii statului se deosebeste de cea a organizatiilor nonguvernamentale (scoli, biserici,
sindicate).Ea se extinde asupra intregii vieti cotidiene de la proprietate si libertatea cetatenilor
pana la obligatiile commune ale acestora in respectarea legilor.Scopul explicit al unei guvernari
este acela de a stabili legi si de a crea cadrul necesar respectarii acestora.Cu toate acestea,
filosofii, oamenii politici au considerat ca exista intotdeauna un scop fundamental in practica
guvernarii.In antichitate Platon imagina o cetate (Republica) condusa de o elita,
inteleptii.Acestia, avand cunoasterea ideii de dreptate erau considerati cei mai in masura sa
conduca cetatea.
Una dintre cele mai vechi teorii este aceea a reprezentarii autoritatii divine pe pamant.In
acest sens, scopul guvernarii este de a indeplini vointa lui Dumnezeu.O varianta a acestei teorii
este viziunea monarhista din Evul Mediu, in care regale este reprezentantul pe pamant al lui
Dumnezeu.Una dintre problemele filosofice larg dezbatute in filosofia politica incepand cu epoca
moderna este aceea a raportului dintre libertatea individuala si autoritatea guvernarii.Termenul de
stat de drept este de origine germana si desemna, in sec XIX un stat in care puterea publica
trebuia sa se supuna dreptului.
Potrivit filosofiei lui Benjamin Constant individual trebuie aparat ata fata de autoritatea
care vrea sa guverneze prin despotism cat si de masele care-si aroga dreptul de a aservi
minoritatea.B. Constant : telul modernilor este acela de a asigura securitatea actiunilor
private.Cetatenii intr-un stat de drpet au drepturi individuale independente de orice autoritate
politica, iar orice autoritate care violeaza aceste drepturi este ilegitima.Democratia, ca forma de
guvernare in care legile si strategiile sunt elaborate si aplicate de cei guvernati sau reprezentantii
lor alesi, este mai dezvoltata.