Un vis despre fiica mea (sau de unde porneşte totul)

Această carte are ca fundament experiența personală. Am trecut prin mijlocul vieții și nu a fost
ușor. În jurul vârstei de 40 de ani turbulențele interioare, pe care cred că până atunci le
gestionasem bine și pentru care îmi creasem și dezvoltasem arme eficiente cu care să le fac
față, s-au schimbat. Mai bine zis s-au transformat în altceva, diferit, mult mai ameninţător. Erau
întrețesute cu altă materie, veneau călare pe un val de întuneric, pe un haos de nedescris, dar,
și mai rău, de necuprins. Nu le puteam stăpâni, nu le puteam înțelege, nu le puteam alunga și
nici ascunde (deși am încercat). Am vrut să le înțeleg și nu am reușit. Mă loveam de un zid, era
o barieră peste care nu puteam trece. Neputinţa era ucigătoare, începuse să se transforme în
frică, frică negestionabilă ce îmi părea nesănătoasă și inutilă la început. Mergând pe firul ei, din
ce în ce mai sinuos, nu ajungeam nicăieri. Asta îmi spuneam, uneori cu enervare, alteori cu
tristețe, uneori cu disperare, alteori cu calm aparent, uneori cu resemnare, alteori sub imperiul
unor schimbări de neînțeles și abrupte (pentru mine, dar și pentru cei din jur) de comportament.
Un mozaic de emoții care se amalgamau și germinau, ieșiri sau căderi din care scăpam cu
dificultate, stors de energie, obosit și, da, deși greu aș fi recunoscut, eram sătul de viață. Unde
era bucuria de altădată, asta nu mai știam! Mulțumirea sufletească, satisfacția la care mă
gândeam acum cu jind, numind-o de-a dreptul fericire, pentru atingerea unor obiective mai mici
sau mai mari dispăruse. Tot ce îmi adusese în trecut bucurie dispărea treptat, adesea își
pierdea sensul. Mă agățam disperat de vechile obiceiuri, apelam chiar și la trucuri ingenioase
încercând să le reiau, însă totul era în zadar. Stările ciudate reveneau, de parcă un resort
interior, invizibil, le imprima o mișcare energică și hotărâtă de du-te-vino.
Acel nicăieri de care vorbeam era întotdeauna la capătul firului. De acolo nu mai știam ce să
fac. Uneori mă cuprindeau stările depresive, acea „melancolie“ fără obiect despre care credeam
și știam că poate pregăti o explozie creativă, alteori anxietatea își spunea cuvântul și crea
monștri cu care nici nu doream și nici nu știam să lupt. Cum să trec dincolo de nicăieri" a fost
provocarea cu care mă confruntam atunci. Ce aveam la îndemână nu funcționa. Viața
exterioară, în ciuda succesului de care mă bucuram, devenise insuficientă și o simțeam anostă.
Viaţa interioară, alimentată de pasiunea pentru filosofie (pe care am studiat-o la Universitatea
din București) și de marile întrebări mereu prezente și provocatoare, își epuizase parcă
resursele și îmi crea impresia că sunt prins într-un cerc sau într-o spirală ale cărei unduiri erau
deja bine cunoscute. Pe scurt, mă aflam într-o stagnare în incertitudine care dura deja de prea
mult timp și adeseori o simțeam adânc, profund și inconfundabil ca pe o pierdere a echilibrului.
Și, da, mi-a fost frică. Mi-a fost frică mai întâi că nu aveam să găsesc drumul către „dincolo de
nicăieri" și că voi rămâne blocat în această stare uneori călduţă, alteori frisonantă, până la
sfårșitul vieții care, pe cât de departe părea altădată
acum se lăsa întrevăzut și mai ales simțit. Apoi, mă temeam că, dacă voi
găsi acest drum, necunoscutul, haosul, întunericul mă vor înghiți. Că mă
voi pierde, nietzschean, într-un abis. Că voi ajunge poate tot ,nicăieri"
după ce am träit iluzia cã i-am trecut granițele. $i iatä cercul perfect,
unde ,nicăieri" revine și ocupă fiecare punct al unei circumferinţe uriaşe
și de necuprins.
Atunci, intuitiv, am decis să aștept cât pot de răbdător, continuând
să urmez ,linia cercului", cu rădăcinile adânc înfipte în rutina vieţii de zi
cu zi și cu sufletul întors către lumea interioară, așa cum era ea atunci.
Nu ascund că așteptarea era străbătută de o speranţă vagă, incertă, că
avea să se întâmple ceva, că urma să primesc poate un fel de ajutor și că
maestrul spiritual pe care lam așteptat și căutat cu înfrigurare toată
tinereţea, și pe care nu 1-am găsit, avea să apară miraculos cine stie de
unde și să-mi spună clar și convingător ce să fac.
Și apoi ceva chiar s-a întâmplat. Atât presiunea lăuntrică, cát și cea
exterioară au căpătat concreteţe, au luat o formă pe care am putut-o
recunoaște și atunci totul, într-un fel, a devenit mai ușor. Pentru că în
faţa mea se deschidea un drum care-1 închidea pe cel deja parcurs
Aveam acum, în sfârșit, posibilitatea să aleg
Cum s-a întâmplat asta? Brusc? Treptat? Nu mai știu. Știu doar că
aceste forțe au acţionat înlănţuit, din afara și dinlăuntrul meu.
Din exterior a venit contactul cu Cartea Roşie a lui Jung. Imediat
a
după apariţia ediției originale în germană și engleză, find editorul lui
Jung în România, a trebuit să iau o decizie în privinţa publicării și sã mă
uit cu atenție pe materialele primite. Decizia o împărţeam cu profesorul,
psihanalistul și editorul Vasile Dem. Zamfirescu, împreună cu care eram
implicat in minunatul proiect care se numește Editura Trei. Fiecare
trebuia să aducă argumente solide pentru sau impotriva publicări, pe
care le dezbăteam apoi împreună până ajungeam la o concluzie. Era
modul nostru de a ne organiza și de a funcţiona, și asta a fácut ca editura
să reziste și să se dezvolte vreme de aproape 30 de ani.
Iată-mă așadar în fața Cărţi Roși, pe care o priveam la îinceput ca pe
○ provocare intelectuală și editorială. Întotdeauna am fost atras de
personalitatea numărul 2 a lui Jung, așa cum o descrie el elaborat in
cartea de memorii Amintiri, vise, reflecți, unde regăseam multe aspecte ale
propriei mele dezvoltäri. Însă atunci, cu Cartea Roșie în fațä, s-a petrecut
contactul direct, îintâlnirea vizuală care a deschis un canal de
comunicare cu zonele ascunse ale inconștientului meu. $i asta a avut
urmări. Efectul a fost un vis care m-a pus în fața unei alegeri de care
a
vorbeam, Poate cea mai dificilă, dar și cea mai încărcatä de semnificație
alegere din viaţa mea. $i acesta a fost mesajul lăuntric, cel aşteptat atâta
timp și pe care de data asta 1-am recepționat.
Iată visul:
Eram cu fica mea, care avea cinci ani pe atunci, într-un oras
hecunoscut, într-un fel de călătorie. Trebuia să trecem peste un
pod de fier care avea și un acoperiş și care unea cele două maluri
ale unui râu mare si adânc. Trebuie să menţionez că în viaţa reală
eram extrem de grijulinu, as spune chiar exagerat de protector, cu
fica mea, Ana. Devenise O obsesie gândul că ceva rău Se poate
întâmpla oricând și că eu trebuie să fiu atent în permanenţă ca să
apropie timp prea ce mult treceam de parapet. podul,
i-am spus sā fie atentá
O pot proteja. E
imiera teamă să nu cadă
så nu se
în apå. Ea m-a ascultat, S-a îndepărtat de parapet, m-a luat de
mână şi am continuat traversarea. Nu s-a întâmplat nimic.
Apoi, ceva foarte ciudat s-a petrecut. Era ca și cum m-aş fi
întors în timp, la momentul în care îi spuneam să fie atentă și să
îi
nuse apropie de margine. Dar de data asta nu m-a mai ascultat și
a căzut în apă.
De pe pod am privit disperat cum dispare in adâncuri.
Pierdusem tot ce aveam mai preţios. Nu mai conta nimic, viaţa
mea nu mai avea niciun rost.
Deodată, însă, am revenit în timp la momentul în care eram
mpreună și îi spuneam același lucru, să stea departe de margine
Ca . data trecută, nu m-a ascultat și a căzut în apă. Dar acum nu
a
am mai privit neputincios cum dispare in abis, ci am särit in apä
după ea. M-am scufundat, am prins-o și am înotat împreună către
mal. Am reușit să ieşim cu bine. Am plecat apoi acasă
Am îinteles atunci că sensul vieţii mele este unul incert, că sunt cel
puţin trei variante de evoluţie, dar și trei posibile reacții din partea mea
A fost o avertizare, dar și o informare, Cineva sau ceva îmi întindea o
mână de ajutor, imi atrågea atenţia, imi semnala Ce mả așteaptă. Puteam
så ignor acest semnal și să merg mai departe sau puteam să il iau in
serios, să mi-l asum și să fac ceva în acest sens. M-am gândit la cele trei
variante ca la trei posibile stadii ale evoluţiei vieții mele. Prima variantă
în care nimic nu se întâmplă, ar putea semnifica stagnarea; a doua, in
care pierd ceva important în adâncuri, o regresie, iar a treia, în care mă
implic, cobor în ,vâltoare" si reușesc să imi salvez sufletul (în vis,
copilu), ar fi singura care ar duce la dezvoltare. Singura variantä
acceptabilă pentru mine.
Cu această construcţie în minte, am plecat la Institutul C.G. Jung din
Zürich, pentru un program de o săptămână pe care mi-1 doream de mult
Apoi, pas cu pas, încurajat si ajutat de o serie de evenimente neobişnuite
pentru mine, ba chiar, aș putea spune, incredibile, am ajuns să finalizez
programul de training.
Acest program a fost și începutul unei călătorii interioare şi
spirituale unice. Anii de gestație, premergători vårstei de mijloc, au
pregătit poate alte terenuri și m-au împins către altceva.
Am fost însoțit, ajutat, sfātuit, înţeles, criticat, uneori chiar certat,
ghidat de analista mea, de supervizorii mei, de profesorii de la care am
învăţat atât de multe. Nu voi înceta să le mulţumesc pentru asta
M-am gândit să închid cercul formării mele prin această carte, care
are la bază propria teză de absolvire, unind începutul cu sfårşitul, visul
atât de important pentru mine find privit ca început, iar finalizarea
studilor de la Zürich, ca încheiere a unui ciclu existenţial care a marcat
pentru mine trecerea prin mijlocul vieţi.

Pași către momentul iluminării

Când mă gåndesc la mijlocul vieții, din diferite motive, primul lucru care
îmi vine în minte este ideea de echilibru. Cele mai multe dicţionare tind
să definească cuvântul ,mijloc" ca pe un punct situat la distanţă egalä de
două extreme Cu alte cuvinte, dacă ne referim acum la viaţa umană
mijlocul ei ar fi undeva la distanță egală de viață și de moarte. Din punct
de vedere psihologic, asta ar însemna că ești la suficientă distanță de
naștere ca să nu mai fi sub efectul comportamentului infantil, dar şi la
suficientă distanță de moarte încât să nu fi încă afectat de frică, angoasă
Si anxietate. Cu alte cuvinte, mijlocul vieții e un interval ideal de linişte
psihică, un timp în care totul pare posibil. $i atunci cum și de unde
apărut atât de cunoscuta și de folosita expresie ,criza de la mijlocul
vieții? Cum poate să apară o criză într-o perioadä care ar trebui să fie
caracterizată prin echilibru perfect?
$i totuși, sintagma de mai sus conţine mult adevăr. când vorbim
despre mijlocul vieţii, cea mai frecventă asociere este cu ideea de criză
nicidecum de echilibru.De unde vine această bizară asociere și ce
ascunde ea? Curios, expresia este destul de recentă. Mai precis, datează
din 1957, când Elliott Jacques, un psihanalist canadian pe atunci în vârstă
de 40 de ani, a susținut îin fața unei distinse audienţe (acolo aflându-se,
printre alții, Donald Winnicott si Melanie Klein) o conferinţă despre
depresia la clienții având această vårstă de trecere. Evenimentul era
gäzduit de Societatea Britanică de Psihanaliză. Expunerea lui Elliot
Jacques pornea de la viața dusă de marii artiști si de la experienţele
extreme prin care au trecut aceștia: iluminare religioasă, promiscuitate
neputinţa de a se bucura de viață, ipohondrie etc. Aceste conferințe erau
de obicei foarte animate, generau dezbateri aprinse și îndelungate, iar
vorbitorul se aștepta ca discursul lui să fie întâmpinat destul de critic,
date find tema și modul de abordare. Însă ceea ce a urmat, spre uimirea
lui, fost liniştea deplină. Şi aceastá linişte durat cáţiva ani, pânä când
a fost publicat publicat un articol bazat pe acea conferinţă, urmat de reacţii
neîntârziate. Sintagma ,criza de la mijlocul vieţii" a început sa fie
mentionată în lucrările de specialitate și este de neocolit în orice
abordare recentă a dezvoltării umane. Lumea era acum pregătită så se
confrunte cu o nouă provocare. $i așa, treptat, criza de la mijlocul vieţii a
devenit cea mai cunoscută dintre crizele tuturor vârstelor, cea mai
răspândită, cea mai populară, cea mai prezentă atât în literatura de
specialitate, cât și, mai ales, în zona culturi populare, în literatură şi arte
plastice
in general, vârsta mijlocie este definită în tratatele de specialitate
în termeni cronologici, ca find perioada cuprinsă între 40 si 65 de ani
Începutul și sfårșitul acestei perioade sunt încă supuse dezbaterii poate
si pentru că, din punct de vedere istoric, au existat variații mari
influenţate de speranța de viață, care a fluctuat semnificativ de-a lungul
timpului. Când speranţa de viaţă era de 40-50 de ani, ce însemna atunci
,mijlocul vieţii"?
De aceea, poate, această perioadă nici nu se definea in trecut ca
atare, nu exista o terminologie specifică pe care să o avem în vedere in
această lucrare. Treptat, termenul si-a fácut loc în dicţionare odată cu
creșterea duratei de viaţă, spre sfårșitul secolului al xIx-lea și începutul
secolului Xx. Spre exemplu, în 1985 a intrat in Dicţionarul limbii engleze.
Dar controversele nu se referă numai la trecut; în prezent, pot fi de
altă natură, anume, să fie generate de limita superioară de vârstă. Odată
cu dezvoltarea socială și îmbunătăţirea condiţiilor de viață, mulţi adulţi
de peste 60-70 de ani se declară ca aflându-se îin zona vârstei de mijloc
Spre exemplu, conform The National Council on Aging, în anii 2000,o
treime dintre americanii trecuţi de 70 de ani si jumătate din cei trecuţi de
65 de ani se considerau ca aparținând vårstei de mijloct
Pe de altă parte, în părțile lumii cu nivel de trai mai scăzut şi
speranţă de viaţă semnificativ mai redusă, aceste limite sunt si ele
restrânse.
Conform studiului , Midlife in the United States" (MIDUS), făcut pe
un eșantion reprezentativ, la nivel naţional** s-a dovedit că majoritatea
oamenilor de vârstă mijlocie se află într-o formă bună din mai multe
puncte de vedere - fizic, emoțional, cognitiv - , iar îmbätrânirea poate fi
privită ca un fenomen pozitiv.
în același imp însă, nuanţând, se pot observa dliferenţe
semnificative în funcţie de starea de sănătate, nivelul de cultură, statut
socioeconomic, personalitate, profesie... Observăm că vârsta mijlocie
poate fi și o perioadă benefică, sub control, deseori atingându-se apogeul
creativități sau al carierei. $i atunci apare o întrebare legitimå: Ce
anume împinge societatea occidentală, aflată la un nivel de dezvoltare şi
bunăstare nemaiîntâlnit până acum, să introducă termenul de ,criză" și
să i acorde atâta importanţă? Dacă ,în exterior* nivelul de trai,
percepția oamenilor, societatea în ansamblu nu justificã o astfel de
atitudine, atunci poate trebuie cãutat ,in interior". Necunoscutul,
inefabilul, misteriosul, dar atât de prezentul interior, care trimite, de fapt,
la suflet, Căci sufletul e cel care are de suferit în această perioadă. Asupra
lui se exercită presiuni dinspre inconștient, ba chiar dinspre sine. El este
cel împins să
se aplece asupra siesi într-un efort de înţelegere şi
autocunoaștere care, acceptat sau nu, conștient sau nu, trebuie să aibă
loc în virtutea unei structuri psihice moștenite mânate de propria logică
Sufletul își urmează imperturbabil propriul drum, propria devenire. Nu
este un drum lin, așa cum poate părea uneori, ci mai degrabã o ciocnire
○ confruntare între interior și exterior, două lumi care pot fi opuse, care
pot avea trasee și așteptări diferite, dar care se pot alinia intr-un
continuum, pe o axă psihică denumită de jungieni axa eu-sine
Vom vedea însă că aparenţa unei perioade de liniște si pace este
dintr-odată, măturată de o furtună interioară care poate schimba totul.
in bine sau în rău. însă schimbarea în bine se poate dovedi în timp
înșelătoare, după cum ceea ce pare a fi greu de suportat, de pildă
depresia și anxietatea, poate fi imboldul către o nouă etapă, benefică in
dezvoltarea individului, absolut necesară pentru a trece la un alt nivel,
unul superior.
De aceea abordarea psihologică este diferită de cea socialå şi
medicală. Fără a le neglija pe acestea din urmă, ea adaugã o altă
perspectivă asupra lucrurilor, dezvăluie ceea ce este ascuns, ceea ce
există și poate nu este resimţit sau recunoscut.
Prin urmare, dupã ce vom trece in revistă referinţele istorice
asupra acestei teme, vom insista asupra abordări psihologice şi asupra
felului în care diferitele școli de psihologie si psihoterapie s-au raportat
la acest subiect.
Dar mai întâi ar trebui să răspundem la o întrebare legitimä. De
unde vine interesul pentru mijlocul vieţii? În ce constă importanta
acestei perioade pe parcursul existenței umane și ce justifică atenția
acordată, atenție vizibilă nu numai în abordarea psihologică, dar și in
literatură, artă, cultură în general, și mai ales în implicațiile asupra vieții
cotidiene, asupra familiei și, în defnitiv, asupra pa destinului desanulul uman uman in
"
general?
în primul rând, cred că un aspect important in acest sens este dat
de latura practică
a temei. Nu avem de-a face numai cu eterna
dimensiune filosofică a existenței, care urmårește ce am făcut până la
momentul prezent, încotro ne îndreptăm și, mai ales, miza trecerii prin
viaţã.
Avem de-a face cu un impact direct cu ceva ce pare, cel puțin la
început, de neinţeles. Ne lovește cu o forță teribilă. Este ceva nou,
necunoscut, ameninţător. Aș face analogia cu un meteorit uriaș care se
îndreaptă spre Pământ. Cunoaștem cu toții această realitate cosmică
știm cå e posibil ca undeva, cândva in viitor, să fim puși în faţa unui
e
asemenea dezastru.De altfel, se pare că istoria a mai fost martoră la aşa
ceva. însă nimeni nu iși poate imagina cu adevărat ce s-ar întâmpla dacă
ar avea loc un asemenea impact. Ei bine, in mijlocul vieţii chiar se
întâmplă. Şocul este pe măsură. Așa cum obiectul cosmic poate schimba
soarta întregii civilizații, tot așa impactul acestei forte launtrice care
lovește spre mijlocul vieții ne poate schimba destinul. Iremediabil şi
decisiv. în ambele cazuri e nevoie de o formă de reset. După lovitură poţi
e
începe să reconstruiești totul, dar învăţând lecţia si folosind la maximum
tot ceea ce ai acumulat, altfel, se poate läsa întunericul pentru o lungã
lungă perioadă de timp, poate pentru totdeauna.
La prima vedere, această analogie pare forțată, exagerată. Så ne
gândim însă ce înseamnă un asemenea cataclism pentru un bărbat care
și-a construit o carieră decentă, poate excepţională, care are o familie
frumoasă și iubitoare, care e respectat de comunitate și care, dintr-odată,
pe la vârsta de 40-50 de ani, lasă totul baltă și intră intr-o relaţie cu O
tânără de 20 de ani, cu care aparent nu are nimic în comun. Sau devine
un fanatic religios, membru al unei secte ciudate, sau chiar un homeless
neînţeles de nimeni..

Schimbärile dramatice sunt de multe feluri și pot lua variate forme

Un om respectabil se poate transforma în paria sau un infractor în sfånt.
Parcă, gândindu-ne la asta, comparaţia cu meteoritul nu mai e atât
de deplasată... Dacă acesta este o ameninţare din exterior, cu toţii
suntem expuși låuntric unei amenințări similare, suntem pe traiectoria
unei forte pe care nu avem cum s-o ignorăm, nici s-o anihilăm. Dar oare
nu o putem folosi?
Eu cred ca da, $i voi încerca så susțin acest lucru cu argumente pe
care le sper credibile. Aceste argumente sprijină ideea că, urmând câțiva
pași esenţiali, putem folosi energia uriașă care vine către noi, urmând să
O punem în slujba propriei dezvoltări. E O energie unică, pe care nu O
putem lua din altă parte.
Şi pașii ar fi:
1. constientizare
2. integrare
3. transformare-dezvoltare
4. sens
Dacă primul pas în abordarea psihologică a vârstei de mijloc ar fi
conștientizarea, atunci cred că e util să facem o sumară trecere prin
câteva abordări ale acestei perioade, așa cum este ea văzută în literatură,
filosofie, artă, religie
Este limpede că înaintarea în vârstă aduce automat cu sine și unele
modificări ale evoluţiei fizice și reacțiilor corporale! Pare că totul
funcționează normal, până când omul aflat îin preajma mijlocului vieții
realizează că are dificultăţi la citit $i se impune o vizită la medicul
oftalmolog care îi prescrie ochelari; auzul are uneori și el de suferit, forța
și coordonarea încep să scadă treptat, apar probleme ale dexterităţii
manuale.De asemenea, sunt observabile anumite modificări ale
aspectului fizic: pielea iși pierde elasticitatea și iși schimbå aspectul prin
apariția bine cunoscutelor riduri, părul se rărește $i încărunţeste, in cele
mai multe cazuri apare si creșterea în greutate. e asemenea,
capacitatea vitală, volumul de aer expirat și inspirat încep să scadă după
40 de ani. Somnul poate deveni mai superficial, iar imunitatea începe să
scadä, Flexibilitatea musculară și apetitul sexual încep să dea semne de
diminuare, iar menopauza $i andropauza se conturează ca posibile
amenințări. Să nu uităm că la începutul secolului al XIX-lea, în Occident
O
chiar, menopauza era văzută ca o boală
De asemenea, anumite boli, cum ar fi hipertensiunea și diabetul,
încep să își facă simțită prezenţa, iar refacerea după un episod de boală
sau un efort deosebit necesită mai mult timp decât înainte
Așadar, apar anumite schimbări evidente, de necontestat, în plan
fizic.Au ele însă vreun rol in instalarea crizei de la mijlocul vieţii? Şi,
dacă da, este acest rol unul major? Pot duce ele la instalarea depresiei şi
anxietăţi? Aș zice că mai degrabå favorizează decât cauzează. Pot fi un
factor declanșator, pot juca rolul scânteii care aprinde focul, dar nu le
putem numi cauze prime. Acestea sunt mai degrabă ascunse și țin de o
acumulare specifică în inconștient, acumulare care odată ce atinge

apogeul se revarsă, se transformă în opusul ei. Acest fenomen, la care ne

vom mai referi pe parcurs, a fost numit de Jung enantiodromie.
Așadar, dimensiunea fizică a individului suferă o decădere către
mijlocul vieţi, însă această decădere nu manifestă o amploare decisivă,
nu una suficient de consistentă încât să susțină singură turbulenţele
complexe ale vârstei de mijloc. Tulburările par să vină mai degrabă din
evoluţia culturală și socială și din organizarea psihică a individului
Vezi, pentru mai multe detalii, Diane E. Papalia, Sally Wendkos olds
Ruth Duskin Feldman, Dezvoltarea umană, traducere din engleză de
Anacaona Mîndrilă-Sonetto, Trei, București, 2010, p. 482 și urm.
William Fleeson, ,The quality of American life at the end of the
century", în O.G. Brim, C.D. Ryff, & R.C. Kessler (editori), How healthy are
we? A national study of wellbeing at midlife, University of Chicago Press,
at A Chicago, 2004, pp. 252-272.

Oedip, Odiseu și firul Ariadnei

Vom arunca, așadar, o scurtă privire asupra diversității răspunsurilor
culturale date provocărilor vieții de mijloc, prin câteva din formele
specifice de exprimare: literatură, mitologie, arte vizuale, film. Felul în
care se reflectă problematica acestei vârste in manifestärile culturale
amintite susţine argumentaţia psihologică ulterioară, îi conferă amploare
și elimină suspiciunea unei atitudini exagerat psihologizante. Avem de-a
face cu ceva obiectiv, care reverberează în multe aspecte ale dezvoltării
general-umane. Odată declanșată această trecere, odată început pasajul
de mijloc, incep Sa aparä manifestări specifice. Dacä in plan
vârstei
psihic vorbim de depresie i anxietate, inflație regres, apariții și
ŞI
transformări ale umbrei, zone arhetipale deschise, dileme legate de
persona, prezenţa din ce în ce mai accentuată a sinelui, tendinte de
rupere sau consolidare a axei eu-sine, în plan cultural regăsim toate
aceste elemente expuse în diversele forme de exprimare. Mitologia le
reliefează cu generozitate, si de aici, se revarsă abundent în personajele
de ficţiune, sub variatele forme pe care aceasta le îmbracă: literatură
film sau teatru
Pentru a ne convinge că atingem o zonă arhetipală, putem să
căutăm dovezile mult înapoi în timp, iar textele antice oferă informații
suficiente și precise despre tranziția de la mijlocul vieţii. M-aș referi,
pentru a ilustra această afirmație, la Oedip, al cărui caz oferă sprijin
pentru un anumit punct de vedere, dar care poate fi considerat, fără
îndoială, si elocvent într-o viziune extinsă a abordării vârstei de mijloc
Când vorbesc despre o ,viziune extinsă", am în vedere o posibilă ieşire
O
din teoria freudiană, arhicunoscută datorită celebrului ,complex Oedip"
Färă a-i nega importanţa cuvenită, și fåră a nega in vreun fel prezenţa şi
validitatea acestui complex, cred că mitul lui Oedip poate aduce
informații și o contribuție valoroasă pentru perioada copilăriei. Căci
atunci ia naștere complexul, apoi devine omniprezent, influenţând astfel
categoric, mai târziu, viaţa adultă. însă mitul lui Oedip, prin amplificare
pune în lumină provocările care apar la mijlocul vieţii, când eşti împins
de inconștient să iei atitudine, să schimbi ceva, să te transformi într-un
fel sau altul, să te îndrepţi într-o direcţie sau alta, mai bine zis. Dar aşa
cum existã o energie care impune această transformare, există și reacţia
egală, opusul ei, care creează o rezistență puternică. Dacă acest joc
polarizant nu este echilibrat, eul e atras de o parte sau alta a planului. Cu
cât dezechilibrul e mai mare, cu atât se constelează mai mult tendintele
celor două tipuri de impulsuri.
Cazul lui Oedip este subsumat din punct de vedere psihologic
rezistenţei la transformările cerute, în mod imperios, de vârsta de mijloc
Această rezistență presupune reticenţă în a accepta noile valori si noua
identitate necesare bunei treceri fără turbulenţe majore, și chiar
fructuoase, către o nouă etapă

Acest caz rămâne cantonat în ceea ce mai târziu îi va purta numele

și anume ,complexul Oedip". La prima vedere, Oedip pare victima sigură
și fără cale de ieșire dintr-o legitate psihologică, care îin situați extreme
este devastatoare. i pentru că vorbim despre un mit și de o operă
literară care a trecut proba timpului, Oedip rege a lui Sofocle, punerea in
fapt a ceea ce de obicei rămâne ascuns în inconștient este direct i
magistral expusă. Fără ocolișuri, fără menajamente, Oedip își ucide tatăl
și se căsătorește cu mama sa. Nici mai mult, nici mai puţin. Trăiește pe
deplin complexul, se expune cu totul impulsurilor de natură psihică ce
inundă conștientul. Totul iese la suprafaţă, nu există sublimare, nu există
○ transformare culturală a conţinuturilor care il năpădesc. Inconştient,
pune totul in act, ca un actor care joacă un rol scris de un autor
necunoscut. Nu este pregătit să intervinå, nu își asumă interpretarea
propriului rol. Dar aceasta, până la un punct, până atinge presiunea
insuportabilă a mijlocului vieții. Este pregătit să facă față acestei
presiuni? Nu.De ce? Poate pentru că a trăit, sau mai degrabă a ,fost
trăit", pe deplin de mitul propriului inconștient, Nu este presiunea
vinovăţiei, vreau să punctez acest lucru. Oedip nu este vinovat in mod
direct. El nu a stiut că Laios este tată, iar Iocasta, mamả. A fost purtat
CO
de propriul inconştient cátre toate aceste fapte. Și atunci, este el VINOVAT
de această crimă? Poate că nu. Este însă responsabil că a ajuns aici?
Poate că da. $i nu alții trebuie să-l judece. Cred că omul modern este la fel
de nepregătit precum Oedip să facă față acestor provocări din adâncuri
și când enantiodromia apare, el e copleșit de noile valori.De aceea
poate, Jung deplângea lipsa unei școli specifice pentru cei aflați la vârsta
de mijloc, care să-i pregătească pentru momentele de declin al liniei
vieţii.
Da, Oedip era la mijlocul vieţii când a aflat ce sa întâmplat.
Presiunea din interior nu a mai putut fi stăvilită, el însuşi a insistat să
a
afle ,adevărul", deși știa că-l va distruge. Era rege, ar fi putut să treacă
peste asta, ar fì putut să privească totul ca pe un vis, așa cum Iocasta, ea
însăşi in faţa acestei realități, 1l indeamnă stăruitor să o facă. in piesa lui
Sofocle, ea spune fără echivoc: ,Căci mulţi din muritori și-au împărțit
culcusul / Cu maica lor, în vis, iar cel ce ia drept un / Nimic acestea, -și
duce viaţa foarte lesnes* Cu alte cuvinte, este impins sa nu ia in
considerare adevărata realitate, și implicit pe cea psihică. Să accepte
jocul aparenţelor și så nu privească adânc în interior. Să-și continue
viaţa confortabilă, cu alte cuvinte, să trăiască într-o iluzie, pentru că este
mai ușor așa. Și asta se tot întâmplă, mereu și mereu, de când e lumea.
Câteva mii de ani mai târziu, ajungem la varianta modernă a acestei
alegeri, expusă ideal în seria de filme Matrix. Eroul este pus så aleagã
între pastila roșie și pastila albastră, una însemnând continuitatea unei
vieţi confortabile, așa cum o cunoaște el, iar cealaltă, intrarea intr-o
realitate dură, populată cu primejdii și unde întunericul este prezent la
tot pasul.
in Oedip rege, acest moment al trecerii, al schimbării, al
transformării, care de fapt face si obiectul acestei expuneri, este
accentuat și magistral descris. Suntem martorii transcrierii unei legităţi
psihice intr-o operă literară. Prin intermediul ei, acest moment ajunge
mai usor în lume si deschide tuturor accesul către adevăruri psihologice
universale. într-un fel, e un instrument social mai eficient decåt orice
teorie. Jucat de mii de ori pe scenele lumii, acest ,spectacol" (un termen
cu multiple sensuri) aduce îin faţa publicului marile provocări ale omului
aflat la mijlocul vieţii
Toată rezistenţa lui Oedip i în faţa acestor provocări, in faţa acestor
nevoi de schimbare, în faţa tuturor semnelor care vin din lumea
interioară începe să se clatine. Apare îndoiala. $i nu o mai poate conține
nu se mai poate ascunde de el însuși. Are nevoie să afle adevărul. Este
impins către el. începe
så caute Vrea să afle, chiar dacă știe că, la capătul
drumului, răspunsul ar putea fi distrugator
$i, la un moment dat, este atins punctul critic. Punctul de care
vorbeam, cel care schimbă echilibrul, cel care marcheazá sfarşitul unei
lumi SI ne aruncă intr-una nouă, pentru care suntem mai mult sau mai
puțin pregătiţi, de care suntem mai mult sau mai puțin conştienţi, dar
din fața căreia nu putem da înapoi cu niciun chip, căci importante sunt
doar direcţia, scopul, părăsirea unei lumi, cea exterioară, și accesul in
alta, cea lăuntrică.
De aceea am ales exemplul lui Oedip: ilustrează cel mai bine
această trecere bruscă, indiferent de consecinţe, justifică legitatea
psihologică a enantiodromiei. Cel care era rege și avea totul este împins
din interior să-si asume trecutul, să renunţe la viaţa exterioară si să se
aplece cu totul asupra vieții interioare. Este nevoie de un gest simbolic
extrem, pe mäsura trecerii lui Oedip la acțiune prin uciderea tatälui şi
incestul cu mama. Echilibrul se reface în acest caz cu aceeași brutalitate
cu care a fost stricat. Cel care a cedat impulsurilor inconștiente și a trecut
la act are nevoie de u n gest simbolic pe mäsura primului (uciderea
tatălui, incestul), pentru a aduce lucrurile din nou în echilibru.
Crunt. Brutal, Greu de suportat, îsi scoate ochii. Renunţă la orice
posibilitate de a privi în afară, nu îşi mai dorește nimic din lumea
exterioară, are nevoie ca toată energia să se concentreze acum în
interior. Are nevoie să cadă înăuntru. E ciudat, dar intr-un fel acest gest il
salvează. Marchează ieșirea din întuneric, de fapt, $i nu intrarea în derivä.
așa cum poate părea. Este ieșirea lui din întunecatul inconştient, unde nu
vedea nimic, deși avea ochi, unde nu putea decide nimic, unde era o
simplă unealtă a unor forte care 1l depășeau si pe care avea doar
impresia că le stăpånește. Acum el decide pentru sine. El hotărăște să
renunţe la ceva pentru altceva. La lumea exterioară pentru lumea
interioară. E pregătit. pregătit. Pentru prima oară e pregătit să vadă, chiar dacă nu
mai are ochi. însă odată cu renunţarea la ochii trupesti, au apărut ochii
sufletului, ochii simțirii. Cu ei vede în interior așa cum nu a văzut
niciodată. Ei îi aduc în faţă o altă lume, la care inainte nu avut acces
O
îi
Vede acum altceva, vede ceea ce alții nu pot să vadă. Pe cât de orb a fost
înainte, pe atât de clarvăzător este acum. A dobândit ochii lăuntrici, și
asta il ajută. Da, a plătit prețul pe care alții nu sunt dispuși să-l plătească.
Și a devenit înțelept. Nu numai că și-a refăcut propriul echilibru, dar a
ajuns să răspândească acest echilibru în jur.Se sacrifică pentru ceilalţi,
aduce binele în Cetate, devine generativ, cum bine spune Erikson când
vorbește despre etapele vieții cu referire la mijlocul acesteia
De fapt, Oedip ia astfel pe umerii lui toată încărcătura arhetipală a
paricidului și incestului și o transformå. El ajunge la înţelepciune printr-
un gest extrem, iar noi învăţăm să facem față demonilor interiori prin
exemplul său.
Dar acești demoni se lasä îmblânziți doar dacă plătim preţul
renunţării la ceea ce am avut înainte. Și asta presupune trecerea prin
anxietate $i depresie. Riscurile pot fi însā mari, extrema poate fi
chiar
sinuciderea. Este cazul Iocastei. Ea nu își asumă nimic, dimpotrivă
încearcă să evite confruntarea, să îl oprească pe Oedip så meargă pânå la
capăt cu descoperirea adevărului. Se opune conţinuturilor care vin
dinspre inconștient, fără succes însă. Ele sunt mult prea puternice ca
finţa umană să le facă față, sunt arhetipuri încărcate de numinos. E prea
mult pentru Iocasta, care în cele din urmă e copleșită și împinsă la
sinucidere.
Nu a putut să stea cu realitățile psihice adânci, nu a acceptat să
plătească preţul depresiei și al unei perioade care, e drept, poate fi foarte
dureroasă și de durată, dar la al cărei capăt se pot afla speranţa și
posibilitatea unui nou început, ale unei noi vieţi.
Altfel se întâmplă lucrurile în cazul Ariadnei, personaj al unui alt
mit grec, elocvent pentru a ilustra această posibilă cale. Ne aflăm într-o
paradigmă diferită, este un alt cadru, iar în faţa provocărilor specifice
mijlocului vieţi atitudinea este alta. Ea iși conţine depresia si anxietatea,
rezistä tendinţelor puternice de sinucidere și într-un târziu este
răsplătită printr-un mariaj și o transformare simbolică. Devine soția unui
zeu și astfel, la rândul ei, zeiţă. Cu alte cuvinte, ea se transformă, se
dezvoltă, progresează. Trecerea de la finţa umană la zeiţă, de la lumea
pământească la cea olimpiană este o ascensiune al cărei simbol tocmai
asta înseamnă: transformare și dezvoltare.
Acestea sunt însä posibile numai dupã ce Ariadna a trăit cu sens
a
suferinţa, numai după ce a făcut față depresiei, numai după ce a rezistat
impulsurilor sinuciderii care ar fi dus-o într-o lume a adâncurilor, lipsită
de lumina constiinţei.
Cum a ajuns însă aici? Care e parcursul ei? Este calea clasică B
femeii care trebuie să aleagã între tată și iubit și face pasul corect,
şi
alegând så-i salveze iubitului viaţa în faţa intenților ucigașe ale tatălui.
Ea știe că nu se poate dezvolta mai mult în preajma tatălui, are
nevoie să se desprindä, så plece, să-și găsească propriul drum alături de
○ masculinitate diferită, care să fie in acord cu cerinţele ei interioare. $i
atunci, toate aceste conținuturi sunt proiectate asupra lui Tezeu, eroul
grec care, sosit în Creta pentru a lupta cu Minotaurul, se aflä în pericol de
moarte din pricina lui Minos, celebrul tată al Ariadnei. El nu poate ieși
din coridoarele întortocheate ale labirintului ingenios construit de Dedal
fără ajutorul Ariadnei, care, îndrăgostită, îi oferă soluția salvatoare: firul
care să-i arate drumul de întoarcere. Ceea ce pare a fi o trădare a tatălui
CO
simbolizează de fapt desprinderea eroinei de trecut și asumarea propriei
vieți. Numai că urmează și partea neplăcută: Ariadna trebuie să se
confrunte apoi cu demonul abandonului, pentru că eroul ei, Tezeu, o
päräseste pe insula Naxos. Aici va trece prin toate etapele specifice
vârstei de mijloc, prin anxietate și depresie, care vor aduce in pragul
O
sinuciderii. Dacă la bărbaţi factorul declansator al crizei, ceea ce
marchează începutul enantiodromiei, este moartea eroului(vezi
uciderea lui Siegfried la Jung), sfårșitul iluziilor tinereții, la femei această
destrămare a iluziilor primei vårste este simbolizată de sentimentul
abandonului. in vremurile actuale, nu puţine sunt cazurile in care
femeile ajunse la maturitate sunt părăsite (,abandonate") de soți pentru
femei mai tinere. Ceea ce evident le pune în postura delicată a regândirii,
a reconfigurării sensului vieți Odată căzute pradă depresiei și anxietății,
ele sunt împinse către o schimbare. în bine sau in rău, e mai puțin
important din punctul de vedere al legității psihologice. Rău poate
insemna singurătate sau chiar sinucidere, bine poate însemna găsirea
unei partener mai apropiat de animusul autentic şi/sau trecerea la acea
generativitate de care vorbea Erikson. Este cazul Ariadnei, care
confruntată cu această stare de lucruri, rezistă gândurilor de sinucidere,
fiind apoi răsplätită prin Dionysos, care se îndrăgostește de ea $i o ia
chiar de soţie. Ea va da mai târziu numele unei constelații, u fapt de
amploare simbolică semnificativă pentru tema în cauză.
Tema renașterii și a transformări este punctată și prin întregirea
cu animusul, ionysos, I insusi zeul-simbol al renașteriisi
transformării, așa cum ne spune mitul.
Dionysos îi oferă Ariadnei o nouă identitate, în acord cu trecerea la
○ nouä vårstă. A fost nevoie pentru asta însã de un abandon, de o
perioadă de izolare, de depresie, de confruntarea cu moartea fizică și
spirituală. Si a mai fost nevoie de ceva: de apariția numinosului, a
sacrului întrupat în zeu. Acestea sunt ingredientele, se pare, pentru o
trecere reușită către altceva. Pentru 0 ascensiune.De la om la zeu, de la
pământ la cer.De la femeie la constelaţie
Ne putem uita, așadar, la mitul Ariadnei și ca la un proces de
individuare, tipic femeii care are nevoie să se confrunte cu criza de la
mijlocul vieții pentru a se putea dezvolta $i a-si împlini destinul.
Cum în cazul femeilor abandonul și în cazul bărbaţilor renuțarea la
‣erou" par a fi repere de luat în seamă în orice discuţie despre
declanșarea enantiodromiei, cred că un exemplu concludent care să
vizeze cuplul însuși poate fi ilustrat de cunoscutul mit al lui Odiseu și al
Penelopei, povestit în amănunţime în Odisea lui Homer. încărcătura i
semnificația simbolică a faptelor celor doi sunt elocvente pentru
subiectul nostru
Tânărul rege din Ithaca iși trăiește perioada de glorie in Războiul
Troian unde puterea, forța lăuntrică, abilităţile de războinic sunt dublate
de agerimea minții, de ideile geniale si de implicarea totală în caştigarea
celei mai mari bătălii pe care o văzuse omenirea până atunci. Odiseu este
eroul prin definiție: inteligent, viteaz, înţelept, adulat de oamenii din jur,
ascultat și respectat pentru deciziile pe care le ia. Cu toții se simt în
siguranţă în preajma lui, au încredere deplină in propunerile pe care le
face. în cei zece ani, durata războiului, el iși trăiește tinereţea din plin şi
1si construieste imaginea eroului, renumitá in toată lumea.
Vine însā vremea când Odiseu trebuie så plece spre casá, când Se
incheie O etapă Sý începe alta, care pare 2 fi floare la ureche in
comparație cu războiul distrugător în care a fost angrenat atât de mult
timp: mult așteptatul drum spre casă dinspre Troia cucerită cätre
îndrăgita lui insulä. Acesta se dovedește a fi un teribil si periculos
periplu, în care el are de înfruntat un cu totul alt tip de provocări. Este
debutul unei perioade stranii pentru Odiseu, în care iși pierde însuşirile
de erou care l-au făcut celebru si în care, tânăr find, nu dispune încă de
maturitatea de mai târziu, când se arată a fi un rege inţelept. Este așa-
numita iminalitate, pasajul dintre tinereţea energică si maturitatea
deplină, în care, odată declanșată criza de la mijlocul vieții, suntem
aruncaţi. și acest pasaj nu este scurt, în cazul lui Odiseu a durat zece ani.
Aceeași perioadă petrecută în luptă o parcurge acum pe drumul de
întoarcere. Acest fapt nu e întâmplător, iar mesajul transmis e clar: e
nevoie de aceeași durată pentru a aduce echilibrul, pentru a depăşi o
etapă și a trece in alta. Numai că acest parcurs tranzitoriu este neaşteptat
și neasumat, Nimeni nu e pregătit, poate pentru că nimeni nu o ia in
serios. Și este tulbure, nu are claritatea primei părți a vieţii, în care pare
că știi tot ce ai de făcut, cunoști toate obiectivele pe care trebuie să le
atingi. Ai energie, ai adversari sau obstacole în cale, de care trebuie să
treci. Înfrunţi oponenţi recognoscibili, într-un fel, asemănători cu tine.
Ceea ce, de altfel, a făcut Odiseu in Războiul Troian. însă odată aflat
a
pe drumul spre casă, eroul intră în perioada de liminalitate pe care o
aminteam; mai are el de învins alți soldați în carne și oase, pe care stie
foarte bine cum să-i înfrunte? Nu! Acum se confruntă cu sirene, cu
nimfe, cu ciclopi, cu zeiţe și zei, pe mare, pe insule, ba chiar pe Tărâmul
Morților..
Pare că, cel puţin la început, eroul nostrunu O pregătit pentru acest
tip de luptă. Toate aceste înfruntări sunt de fapt întâlniri cu conţinuturile
lui interioare, cu umbra, in cazul ciclopului, cu anima în diversele ei
forme, cu un anume tip de feminin în persoana lui Circe, și cu altul,
arhetipal, în persoana lui Calipso. Calitățile de comandant militar nu ii
mai sunt de folos acum. Marele strateg ia decizii gresite. care duc la
pierderea tuturor tovarășilor săi, căci la fnal se întoarce în Ithaca singur
și schimbat. Nu mai e tânărul erou care a plecat să înfrunte lumea cu 20
a
de ani în urmă. Este bărbatul matur, pregătit să devină Regele, cel care
are grijă de cei din jur, ï protejează și il ajută să se dezvolte. Are de oferit
toată experienţa lui și o pune în slujba celorlalți. Dar pentru a ajunge in
această postură a trebuit să parcurgă mai întâi drumul eroului, similar
cu perioada tinereții, și apoi să treacă prin acea zonā gri, sá strábată
pasajul numit liminalitate, care nu este altceva decât criza de la mijlocul
vieţi.
El are acum de înfruntat propria umbră și, în ciuda aparenţelor, nu
○ face cu succes. Pentru că, deși reușește să scape din ghearele
înspäimântătorului ciclop Polifem, omorându-l după ce acesta îi mâncase
șase oameni, nu gestionează corect această victorie. Orbit de succes, pare
că regresează la perioada eroică, în care era el insuşi uneori acaparat de
umbră (jefuia, lua sclave) și, inflaţionat fiind, îi strigă uriaşului, pentru a-
1 umili, propriul nume. $i nu îţi poți umili umbra. 0 poți orbi (ceea ce el a
O
făcut inițial, scoțându-i lui Polifem singurul ochi), și asta este în favoarea
ta, căci, încărcat cu acea energie, poți continua drumul, dar dacă încerci
să o umileşti, să o denigrezi, ești aruncat înapoi în inconștient, unde poți
trezi forţe periculoase și incontrolabile. Asta face Odiseu, îi trezeşte furia
lui Poseidon, zeul mărilor și, deci, un puternic simbol al inconștientului
si astfel este aruncat îin liminalitate. Drumul lui va dura mult, pentru că a
stârnit forțe pe care nu le poate stăpâni.
Pierdut pe căile inconștientului, drumul spre casă este greu greu de
găsit. Iar conștiinţa, eul nu mai pot gestiona cu propriile forte situaţia i
care Se afā. Resursele trebuie sä le găsească tot acolo, in. inconştient, sub
forma zeilor care il ajută. Hermes, Atena și chiar Zeus intervin in
nomentele critice și il căläuzesc sau il împing către atingerea scopului, $i
färă ei ar rămâne încremenit înt-o veșnică stagnare
Odiseu e neputincios in faţa inconștientului feminin, care il
copleșește întrupat în Circe și Calipso. Cel care se descurca atât de bine
pe câmpul de luptă, care înfrunta luptători aprigi, înarmați până în dinţi,
devine sclavul celor două simboluri ale feminităţii: al lui Circe, pentru un
an, iar al lui Calipso, vreme de șapte ani. Povestea spune că a căzut in
a
uitare, că nu iși mai amintește scopul care l-a adus acolo, fiind vrăjit de
cele douä nimfe și adus în ipostaza de sclav sexual., Cu alte cuvinte, işi
pierde conștiinţa, eul, acestea sunt copleșite de inconștient. Nu numai că
își înșalå soția care il așteaptă acasā, dar renunță cu totul să se întoarcă
la ea și la fiul lor. Îsi părăsește familia, nu numai fizic, așa cum a făcut
când a pornit la război, dar și psihic, prin uitarea care il cuprinde in
preajma altor femei, mai tinere, mai pricepute sau puternice, in preajma
unor zeițe. Oare nu asta li se întâmplă atâtor bărbaţi ajunşi la vårsta de
mijloc? Oare aventurile lui Odiseu nu se regăsesc peste timp in ceea ce
trăim astăzi și dintotdeauna? Nu iși părăsesc uneori bărbaţi soțiile şi
aleg să ,fugă" cu alte femei mai tinere si mai ,speciale", pe care le
consideră un fel de ,zeiţe"? Nu iși uită ei $i în prezent drumul pe care il
au de parcurs, familia rămasă în urmă, și aleg aventura eternei
reîntoarceri la tinerete?
Iatä de ce mitul lui Odiseu este atât de important pentru tema
noastră, căci aici putem regăsi simbolic atât de multe elemente și etape
ale unui parcurs reluat de când e lumea.
La această vârstă, contactul cu anima este unul problematic, nu
întotdeauna benefic, dar absolut necesar. Nu poți merge mai departe färă
să-l experimentezi, ceea ce poate fi copleșitor, însă numai pentru o
perioadă. Timpul poate fi asumat și in cazul lui Odiseu este unul
simbolic. Cu Circe petrece un an, iar cu Calipso, șapte, cifre simbolice
reprezentând cicluri de trecere. Un an poate insemna că toate
anotimpurile au fost acoperite, împreună cu anima, eroul a străbătut
toate etapele vegetale, toate formele naturale ale existenţei. Iar în cazul
lui Calipso se îintrupează n simbol mai extins al femininului
atotputernic, care ii promite lui Odiseu nemurirea $i eterna tinereţe
Vreme de șapte ani este blocat in această iluzie. fin multe părți ale lumii,
aceasta este vårsta la care copii încep școala și are loc astfel prima
desprindere de părinţi, primii pași spre independenţă, și, da, primii paşi
spre individuare. Pentru a se desprinde însă și a ieşi din stagnare, Odiseu
are nevoie de ajutor tot din inconștient, pe care il primește de la zeul
Hermes, zeul psihopomp, zeul graniţelor, cel care duce sufletele dintr-o
lume în alta. El îl scoate din această letargie și lipsă de voinţă, care apare
adesea la începutul enantiodromiei. Și care poate semnala și indicii ale
unei accentuate depresii de asemenea de neevitat când parcurgi acest
drum.
între timp, Odiseu face si o călătorie în Tărâmul Mortilor. Cum
problema morții este prezentă în orice trecere asumată prin mijlocul
vieții, nu putea lipsi nici din această călătorie. Este un contact necesar,
care aduce cu sine conștientizarea a ceea ce urmează. Confruntarea lui
Odiseu cu moartea nu e uşoară mai ales prin prisma fostului erou si
comandant de oști responsabil pentru ținerea în viaţă a oamenilor săi.
Odiseu urmează acum să se achite de această sarcină. Toţi oamenii săi
mor, el însuși e tentat să se sinucidă, și nu oricum, căci vrea să se arunce
e
peste bord în mare. să se piardă în abis, în inconștient, cu alte cuvinte
Moartea vine peste el și nu îi mai poate face faţă. Trebuie să o înfrunte,
ii
să o aducă din inconștient mai aproape de conștiință, de eu. Așa că merge
în lumea morților, coboară, își asumă acel katabasis grecesc, si bine face
Este un pas important și, mai ales, necesar pe drumul individuării şi al
trecerii către o nouă etapă.
o
Contactul cu cei morți prin intermediul animei a fost semnalat şi de
Jung, care spune foarte clar si elocvent în Amintiri, vise, reflecţi: , Sufletul,
anima, realizează relaţia cu inconștientul. Într-un anumit sens, este şi o
relație cu colectivitatea morților; căci inconștientul corespunde țärii
mitice a morților, țării străbunilor [..] Aidoma unui medium, le conferă
Kmortilor> posibilitatea Så Se manifeste."
Asta face Circe, şi poate prețul unui an in preajma ei nu mai pare
acum atât de mare, căci ea e cea care trimite i. lumea morţilor, care
il
înlesneste acest contact. Eroul pierdut un an din drumul spre casă, dar
a
a cåştigat contactul cu lume veche $i totuși atât de nouã pentru el. Iar
O
ceea ce până acum părea O piedică devine, iată, perioadă necesară pe
O
drumul către individuare, un interval care poate fi asumat sub semnul
aventurilor vârstei de mijloc, transformând astfel o criză într-un atu.
Bineînţeles, Hermes, ghidul psihologic, este prezent și il călăuzeşte.
Un aspect interesant pentru tema noastră la Odiseea lui Homer este
că putem urmări în oglindă și parcursul feminin prin aceeași perioadä
Penelopa, bine-cunoscuta soție a lui Odiseu, are și ea de înfruntat propria
schimbare, și chiar dacă circumstanţele sunt diferite față de cazul
Ariadnei descris mai sus, paradigma este aceeași, comună tuturor
femeilor la un moment dat: abandonul, cu care trebuie să trăiască și
Penelopa după plecarea soţului ei. Este singură, nu știe nimic despre
soarta lui Odiseu, are de crescut un copil, presiunile din partea altor
bărbaţi pețitori sunt uriașe, însă alege să aibă răbdare sa aștepte, să
conțină toate câte se petrec într-un soi de vas alchimic, în care timpul
lucrează în favoarea ei. Dacă din exterior totul se vede trist, anost,
periculos, în interior este
fierbere lentă unde ingredientele se
amalgamează și pregătesc un tot benefic. Are loc așa-zisa integrare. După
20 de ani, Penelopa este pregătită să se intregească cu partea ei
masculină. Şi ea și Odiseu, trecuţi acum prin transformările vårstei de
mijloc,sunt gata de întâlnirea simbolică menită să închidă cercul. Regina
și Regele, împreună, devin simbolul sinelui și acum sunt gata så
guverneze, la modul ideal, insula Ithaca, avându-l alături pe fiul lor. sunt
pregătiţi să treacă la etapa următoare, generativitatea. ă lucreze
impreună pentru semenii lor.
însă nu întotdeauna finalul este acesta. Tot in Antichitate găsim
descris și contrariul, din punctul de vedere al finalităţii procesului, in
cazul unui cuplu la fel de celebru: Antoniu și Cleopatra. Transmisă din
generație în generație, începând cu Plutarh și trecând prin bine-
cunoscuta tragedie shakespeariană, povestea acestui cuplu ilustrează
aceeași criză a vârstei de mijloc, când transformarea este necesară. Însă
uneori sensul acestei transformări nu este cel dorit. Apare inflaţia. Şi
aceasta perturbā totul. Identificarea cua un arhetip blochează
dezvoltarea, eul este absorbit intr u totul și încremenește, e copleşit, iar
energia lui este pierdută. Nu mai există voințã proprie, nu mai existä
decizie. Cuplul e împins către împlinirea destinului încorporat în arhetip.
Ajuns la mijlocul vieţii, Antoniu rămâne blocat îin mitul eroului. Nu
numai că se consideră același general din tinerete, când câștiga bătălie
după bătălie pe câmpul de luptă, dar începe să se identifice cu eroul
mitologic Hercule, Inflaţionat find, pierde contactul cu realitatea, nu mai
realizează că este o simplă finţă umană, supusă altor reguli decât eroii
O
arhetipali. Umilinţa necesară la contactul cu un arhetip îi lipseşte, iar
această lipsă face deflația imposibilă. Şi deflaţia este singura posibilitate
de a integra conținutul arhetipal cu care ai intrat in contact.
Finalul este previzibil. Este cel al lui Hercule, care, nemaisuportând
suferinţele provocate de otravă, se sinucide. Ce altceva ar putea face
Antoniu? Nu mai contează ca eu, este pierdut îin mitul arhetipal
herculeean. Acolo traseele sunt clare, prestabilite. O oglindă veche, care
îţi arată același chip, iar şi iar.
Această gestionare greșită a inflației sau, mai degrabă, lipsa unei
gestionări face imposibilă dezvoltarea și continuarea procesului firesc al
unei vieți umane. Este cazul celebru al lui Nietzsche, care la rândul lui,
sub imperiul inflației, se identifică cu bătrânul înțelept Zarathustra, ce
devine astfel pentru el un fel de dublură mitică sau un alter ego**#
Vom reveni la acest
pentru că Jung însuși s-a aplecat cu mult
caz,
interes asupra lui, și drumurile lor, doi titani ai gândirii, au fost adesea
comparate. Deocamdată punctăm că această imposibilitate de a ieși din
inflaţie duce la un sfârșit tragic, în unele cazuri, așa cum am văzut, la
sfårșitul vieții, îin altele, la secătuirea creativitățţii. Nietzsche se
încadrează în această categorie. Identificarea cu arhetipul nu numai că 1-
a scos din circuitul vieți, i-a luat energia de a trăi, dar i-a oprit şi fluxul
şi
creativ. Acela care era considerat unul dintre cei mai importanți filosofi
al timpului său, ale cărui opere se studiază și astăzi, s-a oprit din scris
Eul a fost anihilat, creativitatea, blocată, stagnarea s-a instalat pentru
totdeauna, în forma ei cea mai gravă, din toate punctele de vedere
Aceste aspecte semnalate mai sus, formele diferite de manifestare a
crizei de la mijlocul vieții, s-au transmis de-a lungul impului prin
intermediul unor produse culturale diverse. Nu le îintâlnim numai in
Antichitate. Ele continuă să se manifeste de-a lungul istoriei până astăzi
și le regäsim în multe scrieri şi opere de artă, Sunt imagini vii ale unei
problematici sociale, motiv pentru care le întâlnim dintotdeauna şi
pretutindeni, căci manifestarea lor ţine de dimensiunea colectivă a
impulsurilor care le generează.
Fără să vreau să insist, voi enumera câteva lucrări bine-cunoscute
care ilustrează aceste afirmaţi.
Aş aminti celebra carte lui Robert Louis Stevenson, Un caz foarte
a
straniu: doctorul Jekyll si domnul Hyde. Romanul a fost inspirat de un vis
a
avut pe când autorul avea în jur de 35 de ani. Eliberarea părţii de umbră
din inconștient pune la dispoziția autorului o enormă cantitate de
energie, scrie 10 000 de cuvinte pe zi, de zece ori mai mult decât o facea
O
de obicei. Stevenson e în transă, este însă şi copleşit.
Personajul său, Dr Jekyl, se identifică cu umbra, nu o gestionează,
nu O foloseste in interesul propriu se lasă dominat de aparentele
beneficii pe care i le aduce. Da, i se oferă senzația că este tânăr din nou
dar asta duce la o regresie ce nu mai poate fi controlată
Pentru perioada de după Primul Război Mondial ne putem referi la
doi mari scritori: Marcel Proust și Virginia Woolf, la care regăsim 0
interesantă ilustrare a procesului de transformare specific vârstei de
mijloc in operele lor Timpul regăsit (1927) și Doamna Dalloway (1925). Dupä
Cel de-Al Doilea Război Mondial ne putem uita la Căderea lui Camus sau
la filmele atât de elocvente ale lui Fellini, care a fost foarte interesat de
psihologia analitică. Dar nu numai în spațiul și cultura europeană
regăsim această temă a tribulaţilor vârstei de mijloc. Ea există peste tot
acolo unde produsele culturale s-au manifestat în scrieri devenite clasice
Şi mă gåndesc in special la Orient, atât de bogat încă din vechime din
acest punct de vedere, unde există trei texte clasice care ilustrează cu la
fel de multă claritate problematica vårstei de mijloc, adaptată la
specificul locului și timpului: Bhagavad-Gita, drama lui Kalidāsa, Śakuntalā
$i Manava-dharma-sastra sau Cartea legii lui Manu.
Intenţia mea a fost ca prin aceste trimiteri să ilustrez prezența
constantă și universalä a temei noastre de-a lungul istoriei și la ceea ce o
validează in ipostaza de produs al inconștientului colectiv, care ne
urmărește și ne influențează decisiv parcursul vieții, și a cărui inţelegere
devine o necesitate pentru o viață plinä.
O
Oedip rege, în Tragicii greci, traducere de Dan Botta, studiu introductiv şi

comentarii de D.M. Pippidi, ESPLA, București, 1958, p. 395.

** C.G. Jung, Amintiri, vise, reflecții. Consemnate si editate de Aniela Jaffé
traducere și notă de Daniela Ștefănescu, București, Humanitas, 1996,
P. 200.
*** Vezi C.G. Jung, Nietzsche's Zarathustra. Notes of the Seminar given in 1934-
1939, Princeton University Press, New Jersey, 1988
14:51 & R
56 .l1 77%
Mijlocul vieții din perspectivă psihologică și psihoterapeutică
Psihologia se raporta cu ceva vreme în urmă la vârsta mijlocie ca la o
perioadă destul de clară și mai ales așezată. $i mă gåndesc la afrmația
lui Freud, elocventă pentru această imagine, că psihoterapia este inutilå
şi nu-și mai gäsește rostul pentru oamenii trecuţi de 50 de ani#; El
considera că la acea vârstă personalitatea e defnitiv formată și nu mai
poate fi influenţată în chip semnificativ. Ba, dimpotrivă, există riscul unei
turnuri negative pentru cineva pus în faţa unui adevăr necunoscut până
acum și care realizează că nu mai are timpul și instrumentele pentru o
schimbare.
Există însă și opozanţi ai acestei teori, $i-i putem lua ca exemplu pe
ca
Abraham Maslow și Carl Rogers**, care susțin că vârsta mijlocie poate fi
și un prilej pentru transformări benefice. Maslow se referă la
wactualizarea sinelui" ca find posibilă când subiectul este destul de
matur și pregătit så fructifice experienţa de viaţã de pânä atunci. Rogers
susţine că funcţionarea optimă și deplină are nevoie de un proces
conștient, care se desfășoară pe întreaga durată a vieţii, în care scopul
este să se obțină o armonizare a eului cu experienţa
Studiile longitudinale pun accent pe stabilitate si schimbare îin
egală măsură. Ce putem reține din aceste studii pentru tema noastră?
Conștiinciozitatea se accentuează, stabilitatea afectivă are o
creștere constantă, oamenii devin mai maturi în implicarea socială, și
prin asta mai eficienţi şi productivi.
Originea acestor trăsături și felul în care se diferenţiază au fost
obiect de studiu al multor psihologi $i psihoterapeuţi, care au avut
abordări dliferite. După ,îngheţarea" personalităţi la această vårstă
propovăduită de Freud, vin alte două abordări care au rămas în atentia
cercetătorilor: cele ale lui Jung si Erikson, care pot fi privite si intr-o
oarecare opoziție, dar și ca alcătuind un tot. Ulterior, aceste două teorii s-
au dezvoltat, dând naștere multor ramificații pro şi contra, admise sau
negate.
Opoziţia s-ar manifesta la prima vedere între atenția pe care Jung o
acordă influenţei părţii lăuntrice, care devine zona de interes
predominantă la această vârstă, unde are loc un proces complex numit
de el ,individuare", și orientarea spre exterior susţinută de Erikson, care
işi atinge punctul culminant în ceea ce el numește generativitate. Avem,
aşadar, interior versus exterior, individuare versus generativitate. Ceea ce la
prima vedere pare o opoziție care duce la teorii contradictorii devine, la
○ analiză atentă, o aglutinare descrisă de Jung ca scop al evoluţiei
psihice: ,unio oppositorum". Pentru că una o conține implicit pe cealaltă
şi invers.
Nu poate exista individuare fără o raportare corectă la lumea
exterioară, iar în oglindã generativitatea nu este posibilä fărä o
transformare interioară, fără o cunoaștere și o îmblânzire a propriilor
demoni, cu alte cuvinte, fără a integra conținuturile întotdeauna vii ale
lumii interioare.Ca atare, cele două concepte nu sunt opozabile, în forma
completă și finală, ci mai degrabă complementare. însă cele ce li se opun
cu adevărat ambelor sunt stagnarea și regresia
La teoria lui Jung ne vom mai referi pe larg în aceastä lucrare. Nu
însă fără a aminti în câteva cuvinte ideile lui Erikson. Generativitatea
conceptul folosit de acesta din urmă, este preocuparea pe care o
manifestă oamenii ajunși la vârsta mijlocie si care sunt suficient de
maturi, pentru evoluția și dezvoltarea generației următoare. Pentru
Erikson și adepții lui, aceasta este principala provocare a vârstei mijlocii
și ea poate fi exprimată nu numai în cadrul propriei familii, ca părinte
sau bunic, ci și în mediul exterior acesteia, extins, ca profesor sau
mentor. Asta duce, în opinia lui Erikson, la existenţa unei lumi care
funcţionează si se dezvoltă färă întrerupere. in treacăt fie spus, si Jung
acorda o importanţă specială noțiuniï de ,guru spiritual", numai că el
ducea discuţia către interior, către profunzimile psihicului psihicului, acolo unde
mentor pentru fiecare. in cazul luia fost figura lui Philemon, în
cel S
existä
allui Nietzsche, a fost Zarathustra..
Un alt aspect al generativităţii eriksoniene este voluntariatul,
munca îin slujba comunităţii. Acesta înregistrează
creștere
semnificativă la vårsta adultă. Din păcate, ne confruntăm și astăzi cu
nevoia de voluntariat, din pricina multiplelor situații de criză sau război
care generează fluxuri de refugiați în toatã lumea, oferind un exemplu
pentru felul îin care generativitatea iși intră in funcțiune si poate fi
văzută pe viu cum lucrează.
Așadar, putem vorbi despre roluri multiple, unde generativitatea
este prezentă și poate fi observată și studiată. Aș aminti aici studiile
semnificative ale lui George Vaillant și Daniel Levinson***, care au in
vedere atât aspecte ale teoriei lui Jung, cât și ale teoriei lui Erikson. Spre
exemplu, studiul lui Vaillant asupra absolvenţilor de la Harvard, denumit
The Grant Study, a susţinut atât ideea lui Jung de orientare către interior,
arătând că aceștia au abandonat activitatea compulsivă frenetică lipsită
de reflecție din perioada uceniciei lor ocupaţionale i au devenit
exploratori ai lumii lăuntrice (1977), cåt și teoria lui Erikson, arătând că
aceștia aveau generativitate în proporție de 50% la 40 de ani și de 83% la
60 de ani, ****
Generativitatea este strâns legată de identitate. ,Sunt ceea ce-mi
supravieţuiește"*****, spunea Erikson, și multe dintre cercetările
ulterioare au confirmat această afirmaţie.
Psihologia experimentală a avut, de asemenea, în vedere și starea
de bine $i sănătatea psihică pozitivă măsurată la mijlocul vieții. Pornind
de la ideea că sänätatea psihică nu înseamnă numai absenţa bolilor
psihice, s-a încercat măsurarea stării de bine și a factorilor care o
aceeași ecuaţie emoţionalitatea
influenţează, punându-se îin
personalitatea și vârsta. Tendinţele ar aráta cá, pe másurå ce oameni
îmbătrânesc, există un sentiment de acceptare a ceea ce aduce vitorul,
lucru care conduce la o reglare adecvată a emoțiilor. Variațile de emoţionalitate sunt mai mari la
adulții de vârstă mijlocie decât la cei
care au trecut deja prin ea, fapt ce le afecteazā si gradul de multumire
față de viaţă și sentimentul de împlinire. Studiile arată că aceasta a atins
apogeul în a doua parte a vârstei de mijloc. Scorurile dovedesc că in jurul
vårstei de 40 de ani sunt cele mai agitate perioade, după care calitatea
vieţii crește.
Așadar, în virtutea acestor abordări, multe curente psihologice
vorbesc mai degrabă de turning points psihologice pe parcursul vieţi,
mijlocul ei find unul dintre acestea, mai degrabă decât o ,criză a vårstei
mijlocii".
întâlnim aceste așa-numite turning points i in psihoterapie, in
cabinet, i ele sunt extrem de importante în procesul pe care il
parcurgem împreună cu clienţii noștri. Ele marchează progrese sau
regresii, deschid drumuri noi sau închid altele. Schimbă vieți. Unul
dintre rolurile noastre ca psihoterapeuţi este să le identificăm, să le
urmărim și să le înţelegem. $i să-i ajutăm pe clienți să le integreze,
bineînţeles.
De multe ori, la mijlocul vieţii, aceste turning points apar în timp Ce
lucrăm, în diverse forme și cu diferite moduri de exprimare. Uneori, ele
se manifestă în viaţa de zi cu zi, la vedere, prin schimbări de
comportament și de atitudine, prin transformări legate de viaţa privată
sau socială. Alteori le putem găsi în vise și în simbolistica lor. Sau in
produsele inconștientului ce ies la suprafaţă născute de vederea unui
desen, a unei sculpturi, a unei imagini de Sandplay. in toate materialele
interioare pe care clientul le aduce în cabinet se află germenii acestor
turning points și, Si, la un moment dat, ele apar cu toată claritatea, cu toată
forţa lor, devin vizibile. Și atunci lucrul cu ele e inevitabil, dacă ne dorim
så progresám.
Mulți psihologi contemporani consideră însă că personalitatea
adultului si ciclul vieții sunt fenomene complexe si de aceea sunt foarte
greu de cuprins într-o singură mare teorie, precum cele elaborate de
Jung, Erikson, Maslow, în fața unui număr nesfårsit de provocări, se
încearcă permanent diferite abordări din ce în ce mai specializate, mai
focalizate în funcție de viziunea asupra unui aspect sau a altuia.De aceea
și concluziile pot fi diferite la o primă vedere. Aceasta însă nu afectează
cu nimic statutul de fundament al teoriilor la care am făcut referire.De
la ele pleacă și se ramifică apoi toate celelalte
"La persoanele de peste 50 de ani lipsește.. plasticitatea proceselor psihice
nimeni nu mai este educabil." Sigmund Freud, , Despre terapie", in Opere
esențiale, vol. 11, traducere din germană de Roxana Melnicu, Trei,
București, 2009, p. 55
** ïn Towards a Psychology of Being, respectiv in On Becoming a Person
George E. Vaillant, Adaptation to life, Little, Brown, Boston, 1977; ,The
evolution of defense mechanisms during the middle years", in J.M.
Oldman & R.S. Liebert (editori), The middle years Yale University Press.
New Haven, 1989. Daniel Levinson, The seasons of a man's life, Knopf,
New York, 1978.
**** George E. Vaillant, The Wisdom of Ego, apud Diane E. Papalia, Sally
E.
Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman, Dezvoltarea umană, ed. cit., p. 520
Erik H. Erikson, Identity: Youth and Crisis, Norton, New York, 1968, p.
141.
Drumul către individuare
De ce e importantă abordarea lui Jung? Aduce ea ceva nou in felul in
care e privită această perioadă importantă a vieții? Și, dacă da, a rezistat
trecerii timpului? Mai este ea actuală acum, când au apărut atâtea
dezvoltări și ramificații ale psihologiei clasice? Prin ce se diferențiază de
toate aceste teorii mai vechi sau mai noi? Cât de practică este ea acum?
Mai poate fi folositä cu succes în cabinetele de psihoterapie? Sau rămåne
doar un exercițiu spiritual neancorat în problemele de zi cu zi?
La toate aceste întrebări voi incerca så răspund în rândurile care
urmeazā.
As vrea så menţionez de la bun început că întreaga teorie a lui Jung
despre mijlocul vieții a avut o bază solidă în propria experienţă și,
evident, în practica privată, el lucrând cu propri clienţi. Există, aşadar,
el
○ verificare empirică, concretă a afirmaţiilor sale. Evoluţia și succesiunea
schimbărilor importante în viaţa lui susțin construcţia psihologică pe
care a oferit-o lumii.
Jung afirmă că în prima parte a vieţii, până în jurul vârstei de
aproximativ 40 de ani, suntem preocupaţi, și este bine și firesc să fie aşa,
de lumea exterioară, și în a doua parte, logica existenței ne obligă să dăm
atenţie lumii interioare, sufletului. comparația cu mersul Soarelui e
foarte utilă: începând cu răsăritul (începutul vieţii) până la amiază
(mijlocul vieți), când ușor-ușor lumina lui iși pierde din putere, totul
culminând cu apusul (sfârşitul vieții)
De ce existența umană nu ar urma și ea această lege naturală? Oare
noi nu funcţionăm în simbioză și nu urmăm aceleași legi ca şi natura din
care facem parte? Și sunt aduse suficiente argumente cå într-adevăr asa
se întâmplă. Ce reușește psihologia jungiană să facă este să ne pună faţă
în faţă cu această realitate.
Si nu numai atât. Ne oferă cheile acceptării și înțelegerii ei. Pasionat
de înţelepciunea și filosofia orientală, Jung poate fi considerat un adept al
,căii de mijloc". Perioada primă a vieţii, în care trăim intens și
a
acumulăm, în care suntem preocupaţi de echilibrul social (carieră,
bunuri materiale, familie..) nu este în niciun caz negată, ci punctată ca
fiind necesară, iar conservarea valorilor acumulate este chiar imperios
necesară. Tendinţa de a nega în partea a doua a vieții tot ce s-a întâmplat
în prima este la fel de periculoasă ca desconsiderarea vieții de dupä
prima tinereţe. Pentru că, odată cu amiaza, când soarele işi pierde din
putere, viaţa nu devine deloc mai puţin interesantă. Dimpotrivă, cine
desconsideră asta și nu-și acceptă vârsta, ba chiar încearcă să se opună
‣îmbătrânirii", creează de fapt o energizare a tendinţelor regresive
Această energizare împinge către acte extreme, cum ar fi schimbarea
bruscă a profesiei, divort, extaz religios. când viaţa anterioară este
refulată in urma unei conversii radicale, se produce O stare de
dezechilibru nu mai puţin puţin periculoasă decât cea dinainte. Iar când avem de-a face cu
fenomene energetice, așa cum e cazul aici, acumularea
excesivă de energie într-o parte creează o lipsă energetică și dezechilibru
în cealaltă. De aici au apărut nevoia $i soluția căii de mijloc a lui Jung. sã
a
stai faţă în față cu problemele si imaginile care vin din inconstient, să le
tratezi cu respect, să le observi consistenţa și realitatea. Să le accepți ca
fiind ale tale și să te sprijini pe ele. Sau, mai exact, să le ceri ajutorul. Asta
inseamnă integrare sau reintegrare. $i, mai ales, constituie baza pentru
începutul transformării și dezvoltării. O negare a realităţii anterioare
duce la regresie sau poate la inflație, o trecere pe lângă fenomenele
energetice ale vârstei de mijloc duce la stagnare.
Numai recunoașterea, asimilarea și integrarea ne poartă prin
transformare către dezvoltare și, în continuare, către realizarea de sine.
Cu alte cuvinte, către individuare.
Și acum, faţă în faţă cu propria teorie, cum a arătat experienţa
personală a lui Jung, cum a trecut el prin mijlocul vieți? S-a respectat
sablonul și in cazul lui? Da. in prima parte a vieții s-a ocupat de
întemeierea unei famili, a devenit soț și tată, și-a construit o carieră
impresionantă, medic psihiatru, profesor universitar, psihoterapeut
renumit, a fost declarat moștenitorul imperiului psihanalitic creat de
Freud.
A existat așa-numita criză criză a a mijlocului vieți și la el? Da, și încă
cum! Ani de zile s-a aflat in acea zonă liminală, la granița dintre sănätate
psihică și psihoză. Ruptura de Freud a fost factorul declanşator. A
renunţat la cariera universitară, la calitatea de medic psihiatru la celebra
clinică Burghölzli și s-a retras în singurătatea cabinetului, împreună cu
clienți sãi, într-o bulă psihică în același timp provocatoare i
periculoaså.
Avea totuși o ieșire din această bulă, pe pământul solid al familiei,
färă de care nu și-ar fi păstrat echilibrul, precar, e drept, totuşi echilibru
Conform mărturisirilor lui, fără familie ar fi fost pierdut. Ar fi rămas
poate rătăcit în meandrele inconștientului, asemenea personajului de
care a fost interesat atât de mult, Friedrich Nietzsche
Deși știa că se află pe marginea prăpastiei, a acceptat să lucreze cu
conţinuturile atât de puternice care veneau din interior, să li se opună
dar și să le priceapă mesajele criptate. A considerat că i aparțin atât lui,
dar și unei zone obscure, întinse, necunoscute, pe care a denumit-o
inconştient colectiv.
Rezultatele acestui experiment unic pe propria persoanä au fost
consemnate riguros în așa-numitele Cărţi Negre și prelucrate apoi cu
atenția unui autentic artizan în celebra Carte Roșie. Dacă în Cărțile Negre
personajele apărute din inconștient aveau numai voce, în Cartea Roşie ele
sunt asociate unor imagini, ceea ce le aduce mai aproape de conștiinţă,
de eu şi, mai ales, facilitează intrarea în dialog crearea unei relații.
Iată cum se naște o nouă știinţă, prin verificarea pe teren" a
conceptelor care o compun. Toate acestea capătă un chip, o formă sau o
culoare, si prin asta iși dezvăluie secretele sau măcar o parte din ele
Jung ajunge în locuri pe care le putem identifica drept inconştientul personal și inconștientul
colectiv, întâlnește personaje subsumate
proprilor concepte: Salomea - anima, Philemon - mentorul spiritual,
Izdubar - umbra, Siegfried - eroul, simbolul tinereții care trebuie ucis
și låsat in urmă pentru o trecere către mijlocul vieţii si acceptarea altor
valori, mai mult spirituale decât războinice.
Unul dintre conceptele jungiene importante și care este strâns legat
de criza de la mijlocul vieții este cel de enantiodromie, de care am
amintit intr-un capitol precedent, Pași cãtre momentul iluminării.
in volumul ipuri psihologice, Jung
definește astfel: .Prin
enantiodromie înţeleg manifestarea contrariului inconştient, anume in
desfășurare temporală. Acest fenomen caracteristic are loc aproape
pretutindeni acolo unde viaţa conștientă este dominată de o tendinţă
unilaterală extremă, în așa fel încât in timp se dezvoltã o contrapoziție
inconștientă, la fel de puternică, ce se manifestă mai întâi prin inhibiția
randamentului conștient, mai apoi prin întreruperea direcției conştiente
Un bun exemplu de enantiodromie il oferă psihologia lui Pavel $i
convertirea lui la creștinism; tot astfel istoria convertirii lui Raymundus
Lullus, identificarea cu Hristos a lui Nietzsche bolnav, zeificarea de către
același a lui Wagner și mai târziu adversitatea față de el, transformarea
lui Swedenborg din savant în vizionar etc..""
Această perspectivă a lui Jung nu vine din neant. El duce în plan
psihologic, ba mai mult, då putere de lege psihologică" unei vechi
concepții filosofice, exprimată atât de clar de Heraclit sub forma unei
dialectici universale, a unui conflict ce uneste, ce induce un flux
neîntrerupt al fințării.
Privind mijlocul vieții din perspectivă jungiană și aplicându-i
principile enantiodromiei care funcţionează ca o veritabilă lege
psihologică, într-o oarecare similaritate cu legile fizici, vom căpata o
imagine interesantă asupra așa-zisei crize care străbate acum existenţa
Pentru că totul pare să țină mai degrabă de natura psihicului, care caută
in permanență echilibrul. În virtutea acestui fapt, o dezvoltare excesivă
într-o direcţie sau alta atrage după sine reacţia inconștientă de
restabilire a echilibrului. Urmările acestui fapt psihic pot fi diferite şi,
mai ales, pot fi percepute diferit. Ele în sine find pur și simplu natură, nu
sunt nici pozitive, nici negative.Ca orice lege, enantiodromia este şi
trebuie să fie o lege oarbă. Prea multă putere acumulată la un pol este
preluatā și mutată spre celălalt. Prin organizare sau dezorganizare. Fiind
acceptat sau neacceptat. Vindecând sau rănind Echilibrând sau
dezechilibrând. Lucrurile pur și simplu se întâmplă. Toate acestea tin de
inconștient. Și, prin urmare, tot ce rămâne în afara lui intră în sfera de
acţiune a eului. Mă refer aici la felul în care reacţionează, la felul in care
asimilează această realitate psihică inconștientă. Sau mai degrabă ține de
complexul eului. Căci atunci când vorbim de enantiodromie trebuie să-1
introducem în ecuaţie. Cum eul reprezintă centrul conștiinţei, avem de-a
face cu o confruntare între conștiință și una dintre legile fundamentale
ale inconștientului. Ce soluții avem în acest caz? Răspunsul psihologiei
analitice este unul clar și interesant, Mai întâi aplicând o diferențiere
așezând conţinuturile inconștiente undeva într-un loc vizibil îin faţa
noastră, apoi încercând să distingem ceea ce este eu de ceea ce este non-
eu, adică psihicul colectiv. în acest fel, obținem ,materia" cu care va
trebui să ne confruntăm vreme îndelungată de aici încolo. Este un proces
alchimic în care, prin intermediul ,separări" și al ,distilärii", obţinem
,materia primă" pe care va trebui să o prelucrăm îndelung pentru a
ajunge la aurul alchimic. Este ceea ce Jung a denumit, referindu-se la tot
acest proces interior declanșat de criza mijlocului vieţii, ,materia
primordială pentru opera unei viețises
Există însă o problemă. Din păcate, această cale nu este ușoară și a
O urma înseamnă a merge pe drumul suferinţei. Cel puțin o bună parte
O
din drum este presărată cu încercări dificile, cu obstacole ce trebuie
depășite. Iar depășirea lor presupune mai întâi să le înţelegem. Sa le
inţelegem aparia, COlSleus" se tteent nr mai ales sã le intelegem
apariţia, consistenţa, structura, felul în care se manifestă,ce
anume ating în noi și cum ne afectează. Dar mai ales să le
sensul.
Acesta este unul dintre conceptele fundamentale ale lui Jung şi am
ales så-i acord o importanţă aparte in argumentele pe care le aduc in
această lucrare, căci reprezintă fundamentul teoriei jungiene asupra
mijlocului vieţii, firul roșu al constructului teoretic la care Jung a lucrat
până la sfârșitul vieţii. $i, de fapt, este și ceea ce-l diferențiază faţă de alte
școli care au abordat tulburările psihice.
Mă voi referi aici la anxietate și depresie pentru că ele ne însotesc de
a lungul îintregii perioade liminale a mijlocului vieţii. Sunt imposibil de
evitat și aici apare prima diferențiere, pentru că nici nu este de dorit să le
evităm. Jung nu se concentrează asupra ocolirii lor, nici măcar asupra
tratării ,simptomelor" care le însoțesc, ci mai degrabă e interesat de
înţelegerea lor. A sensului lor. Descifrarea mesajului, căci au ceva de
spus, este calea către adevărata vindecare. Simptomul este vârful
aisbergului, este ceea ce se vede, ce iese la suprafaţă. Există insă si o
parte ascunsă, la care nu avem acces ușor, nu cu uneltele obişnuite, şi
care conține informați prețioase pentru noi.De aceea Jung se foloseşte
de simptom pentru a ajunge mai departe; nu eliminarea lui este scopul,
ci tratarea, care trebuie să fie și un mijloc de a-i decripta sensul și de a
Şi
obține astfel mai mult decât confortul psihic, de a găsi un fel de
vindecare mai profundă. $i odată golit de conținut, prin conştientizare
simptomul nu va mai deranja, și-a atins scopul.
Deci o primā particularitate a perspectivei jungiene o regãsim in
însăși baza abordării tulburărilor psihice
ceea ce la prima vedere este general, universal recunoscut $1
clasificabil ca atare îin definiții ale tulburărilor psihice ia forme
articulare, specifice si creează legături unice cu terapeutul prin
energile inconștiente care circulă și care se manifestă activ sub forma a
ceea ce numim transfer si contratransfer.De aceea Jung nu a prea
susținut ideea de scoală de psihoterapie jungiană", fiind destul de greu
de convins să se implice îin chiar institutul căruia i-a dat numele. Spunea
că nu există ,jungieni", că singurul jungian este el. Asta în continuarea
ideii că în cabinet trebuie să uiți de toate tiparele teoretice pe care le ştii
Så
și să lași să Se
manifeste această energie psihică și så se formeze
simbolurile specifice pe care le privești, interpretezi și integrezi în felul
tău unic. Evident, pregătirea și formarea sunt necesare, pentru că te vor
ajuta să funcţionezi adecvat în aceste circumstanţe, dar ele rămân
undeva îin spate, un background teoretic, de unde începe să se
construiască întotdeauna ceva nou și delicat, asemenea plantei care se
ridică din solul germinativ.
Unicitatea relaţiei analist-client, singularitatea sa, rămâne una
dintre ideile lui Jung prin care se diferențiază de școlile care preferă să
aplice tipare pentru orice situație posibilă. Unele dintre ele clasifică
definesc, încadrează și apoi acționează asupra simptomului, mai la
suprafaţă sau uneori mai adânc, cu mijloacele conștiinţei și raţiunii însă
E dificil să ajungi așa în straturile profunde ale inconştientului. Nu
eficienţa de moment este căutată de Jung, ci transformarea profundå
Mai exact, a aduce îin acord ceea ce e profund cu ceea ce e la suprafaţă
ceea ce e colectiv cu ceea ce e personal, ceea ce e inconstient cu ceea ce e
conștient și, pânä la urmå, sinele cu eul, ceea ce mai târziu a fost
denumită axa eu-sine.
Bine, dar cum putem realiza asta? Cum putem ajunge la această
esenţă a sufletului? Ce mijloace avem la dispoziție? Care este acea bază
teoretică pe care o folosește Jung pentru a se putea concentra apoi
asupra acelei specificităţi, asupra acelei unicități a fiecărui caz? Pentru
asta avea nevoie de o structură. $i a creat-o plecând de la psihologia
experimentală și de la lucrul concret cu clienții psihotici la spitalul
Burghölzli. El s-a confruntat cu formele cele mai grave ale tulburărilor
psihice, cu schizofrenia, și atunci materialul pe care 1-a avut la dispoziție
i-a permis să vadã adânc în hăurile sufletului. Un mod mult mai direct de
a ajunge la inconștient decât lucrul clasic cu nevrozele de salon. Aceasta
i-a permis să dezvolte bine-cunoscutul experiment asociativ verbal, care
a stat la baza multor dezvoltări ulterioare și care a dus la descoperirea
,complexului". Puţină lume știe însă că nu Freud a fost inițiatorul acestui
termen, datorită celebrului complex Oedip care a cucerit lumea, asociat
find cu numele întemeietorului psihanalizei.De fapt, Jung a fost cel care
creat și termenul, și teoria aflată în spatele lui, iar Freud, deşi şi-ar fi
dorit, după despărțirea de prietenul său nu a mai putut renunţa la el,
căci devenise deosebit de popular.
Așadar, în structura creată de Jung, complexele joacă un rol aparte
Sunt definite ca niște clustere de energie psihică, plasate în inconștient,
având același ton emoţional, care sunt încărcate de evenimentele istorice
prin care am trecut, repetitive și repetabile, și care pot acţiona
independent de ștința șsi mai ales de voinţa noastră. Jung le-a numit
chiar splinter personalities***
Ele au propria istorie, propria dezvoltare, își trăiesc propria viaţă și
sunt resimțite ca niște străini în propria casă. Acest lucru e valabil însă
numai când realizăm ce se întâmplă. Pentru că de multe ori, desi suntem
uimiți de reacțiile noastre, nu ne recunoaștem pe noi în ceea ce facem, nu vedem adevărata
cauză a acestor fenomene, și anume că suntem luaţi
in posesie de propriile complexe. Ele devin acţiuni mai puternice decât
voinţa eului, energia lor e superioară și se impun. Sunt omniprezente şi
recognoscibile dacă învăţăm să le identificăm, $i asta trebuie să facem
încă din prima parte a unei analize personale, în cursul căreia le putem
Vedea la lucru adeseori. Avem la îndemână multe semne care le anunţă
prezenţa: reacțiile exagerate și aparent nejustificate față de un anumit
subiect, emoțiile puternice, reacţii corporale cum ar fi nodul in gât,
transpirarea palmelor, fluturi îin stomac. Acestea pot apărea si la
întâlnirea cu un stimul inconștient extern, care atinge un anumit
complex, precum faptul că îin urma ascultării unei melodii ni se poate
schimba instantaneu dispoziția, devenim din liniștiți, iritați, din
prietenoși, urâcioși, din activi, melancolici. Sau invers.
Aceste circumstanţe pot să pară lipsite de o legătură cauzală, însă
întotdeauna există una, numai că este inconștientă.
Adeseori apar frici din senin. Suntem copleșiți de spaime iraţionale
cauzate, de exemplu, de bănuiala că suferim de boli grave, în ciuda unor
semne minore, că ne vom pierde locul de muncă după un incident
neînsemnat, sau partenerul, în urma unor gelozii imaginare.
Iată cum se simte tirania complexelor. Ni se anihilează voinţa si
prin asta ni se fură propriu-zis viaţa printr-un resort care vine din
propriul inconștient, Care ne aparţine, dar pe care nu il putem controla.
A avea acces la rădăcina complexelor înseamnă de fapt a avea acces la
inconștientul personal.De aceea, pentru Jung, în ciuda importanței
enorme pe care o dă viselor, nu acestea reprezintă ,calea regalå" către
inconștient, așa cum afirma Freud. Ci complexele. Folosindu-ne de ele,
sau mai precis de uriașa energie încapsulată acolo, putem påtrunde
conștient și pregătiți în pădurea întunecată a inconștientului. Pentru că
eul, el însuși un complex, are propria energie, voinţa. Dublatä de
conștientizare, voința eului poate confrunta si apoi prelua energiile
celorlalte complexe. Odată eliminate aceste veritabile bariere, eul are
drum liber către extindere și stabilitate
Şi de asta are nevoie în prima parte a vieţii. E bine să intrăm in
zona liminală și apoi de-a dreptul in mijlocul vieții cu un eu stabil,
liberat de influenţa nefastă a complexelor și având la dispoziție întreaga
lor energie, pentru că avem mare nevoie de ea ca să facem față fluxului
de imagini interioare care apar acum nu din inconștientul personal, ci
din cel colectiv. Iar aceste imagini sunt diferite, mult diferite, copleşitoare
chiar, și pot orbi prin caracterul lor numinos
Dacă înainte aveam de-a face cu conţinuturi personale inconştiente
cărora eul le putea face față într-o oarecare măsură acum intră in joc din
ce îin ce mai mult simboluri ale inconstientului colectiv, ale sinelui. Faţă
în față cu sinele, eul nepregătit, neenergizat, măcinat de complexele
despre care vorbeam, nu face față. Este orbit de strălucirea numinosului.
Dar până la sine, väzut ca un fel de punct final, terminal al
călătoriei interioare, avem de parcurs un drum sinuos, asemănător cu
drumul eroului din mituri și povești, care întâmpină atâtea greutăţi în îndeplinirea misiunii sale.
Această paralelă mi se pare revelatorie
Psihologia lui Jung, în care drumul de la eu la sine trebuie să treacă prin
persona, prin umbră, prin anima și animus, acest lucru presupunând o
confruntare înainte de venirea unei integrări, poate fi o teoretizare şi
conceptualizare a drumului eroului, care trebuie să-și schimbe hainele
(persona), să se confrunte cu creaturi războinice, periculoase
dezgustătoare, ucigașe... (umbra) și să fie nevoit să gestioneze relația cu
sexul opus (anima-animus). Totul pentru a ajunge la capătul călătoriei, la
acel punct terminus unde găsește comoara sau îşi atinge scopul (sinele).
Ce se întâmplă cu aceste arhetipuri la mijlocul vieții, ce formă
capătă, ce valenţe diferite apar și cum suntem influenţați de ele?
Persona devine nesatisfăcătoare. începem să nu mai fim mulţumiţi
de felul în care ne arătăm în fața lumii. $i, mai ales, nu mai suntem
dispuşi să consumăm o cantitate atât de mare de energie pentru un scop
care Se aratã incert si pe care incepem Så nu-1 mai
recunoaștem.
Constatăm că fata pe care vrem så O arătăm lumii parcă E mai este
a
noastră, ne îndepărtăm de ea pe măsură ce înaintăm în vârstă și valori
noi tind să le înlocuiascå pe cele vechi.
Dacă persona reprezintă tot ceea ce vrem să arătăm lumii despre
noi, o imagine care ne oferă confort și siguranţă in relația cu ceilalți
umbra se află la polul opus. intrupează tot ce nu vrem să fim, ce nu ne
place la noi, tot ce ascundem în primul rând faţă de noi. Afişăm O
anumită persona și pentru că vrem să ascundem anumite laturi ale
personalității noastre în fața celorlalți. Ceea ce presupune că pe acestea
le cunoaștem, suntem perfect conștienți de ele și încercăm să le acoperim
punându-ne o mască. De aceea, persona este cel mai aproape de partea
conștientă a eului. Nu același lucru se întâmplă cu umbra. Ea este deja
mult mai ancorată în inconștient decât persona. Fenomenul are mai mult
de-a face cu un soi de refulare, cu aruncarea în inconstient a ceea ce nu
ne convine la noi, a ceea ce am vrea să nu existe. ,Nu sunt eu aşa, nu
sunt eu acesta", ne spunem. $i mecanismele psihice intră în acțiune
uneori extrem de eficient. Toate aceste faţete ale noastre dispar din
planul conștiinţei și ajung în zona inconștientului, care nu-i inaccesibilă,
ci destul de aproape de graniţä, aș zice De aceea, uneori aceste
conținuturi ies cu ușurinţă la suprafaţă și ne influenţează. însă fiind atât
de greu de suportat (doar noi am fost aceia care le-au trimis în umbră), le
proiectăm asupra altora. Uneori, din păcate, chiar asupra celor apropiaţi.
Și iată cum relațile cu cei din jur sunt afectate și nici ei, nici noi nu
înţelegem ce se întâmplă
Așadar, la mijlocul vieții, persona are nevoie de o reimprospătare
de o schimbare, nu trebuie să mai preseze eul să afișeze o față care nu il
mai reprezintă. Faptul cã interesul se mutã dinspre exterior către
interior atrage automat după sine influenţarea personei în felul îin care
ea se manifestă, eliberând o cantitate însemnată de energie care poate fi
folosită în confruntarea cu umbra.
Pentru că, într-o primă fază, când la mijlocul vieţii coborâm din ce
în ce mai mult în adâncurile psihicului, ne vom întâlni adesea cu umbra care nu mai poate fi
evitată, și nici reprimată, avem nevoie de întreaga
forță și voinţă a eului pentru a gestiona și această parte atât de ascunså
dar atât de însemnată a noastră. Abia apoi, după ce integrăm umbra,
vom avea acces la o cantitate enormă din această energie înmagazinată
acolo. Cu forțele refăcute, ne putem continua călătoria și mai jos, către
intâlnirea cu anima/animus. Aici intrăm într-un tărâm complex, nou
imaginile contrasexuale trăiesc într-o zonă a inconștientului la care nu
am avut acces pe parcursul unei vieți obişnuite
Dacă persona este în mare parte îin aria de acoperire constientă a
eului, iar umbra se află oarecum într-o zonă de graniță, de unde, deşi
inconștientă, e mai ușor de adus în zona conștiinţei, anima/animus sunt
cufundate în inconștient, iar aparițiile lor sunt rare, greu de acceptat,
greu de înţeles. Cele douã dimensiuni apar în diferite forme sau chipuri
necunoscute când ies la suprafaţă, în general prin intermediul viselor
sau în cadrul exercițiilor de imaginație activă
De asemenea, persona şi umbra sunt mai ușor de recunoscut şi, ca
atare, mai uşor de integrat în conștiïință, deci mai uşor de lucrat cu ele
Proiecţia umbrei face confruntarea cu ea mai directă și facilă pentru eu
deghizarea este undeva la suprafaţă: istoria și evoluţia omului ne-au
pregătit într-un fel mai mult pentru întâlnire, avem această oglindă mai
la îndemână, intr-ụn buzunar poate sau chiar direct i fata noastră Ei
bine, anima/ /animus nu sunt atât de aproape de noi, de eu IS de
conștiinţă. Sunt undeva adânc implantate in inconștientul colectiv, unde
iși trăiesc propria existență din timpuri imemoriale și ies la suprafață nu
ca atare, ci sub forma unor imagini greu de inţeles în adevărata lor
natură. Accesul nostru acolo este limitat, iar ce apare în vise, viziuni,
fantezii constituie numai o personificare a ceea ce este în sine arhetipul
animei/animusului. Nu e vorba de o invenţie a conștiinţei, ci de o
producţie spontanā a inconștientului, care, evident, e proiectată. Aceste
proiecţii sunt atât de puternice și camuflate, încât ne e cu atât mai greu
să le controlăm, cu cât zona inconștientului din care provin se adânceşte
Ne îndrăgostim la prima vedere, suntem supuşi unei atracții irezistibile
viaţa ni se schimbă în totalitate și nici măcar nu ne întrebăm de ce. Luăm
ca atare ce ni se servește si continuăm să trăim in aceastã lume
necontrolată, uneori bucuroși, alteori triști. Da, există și O senzație de
irealitate în anumite momente, parcă simțim că trăim într-un vis, că, de
fapt, suntem posedați, că resorturile care ne animă nu sunt la noi, ci in
altă parte. Hindușii au numit asta maya, o iluzie a existenței, o matrice în
care reguli, suntem aceleaşi prinşi şi şi aceleaşi din care intr-un E timp putem infnit. ieşi, Sy
care-şi urmeazá propriile
Cum funcționează proiectarea animei/animusului la mijlocul vieți
și cum influenţează această proiecţie evoluţia noastră? Cåt de mult ne
impinge această proiecție către un sens sau altul dintre cele pe care le-
am descris deja ca posibile (regresie, stagnare sau dezvoltare), acum, la
această vârstă? Cum presiunea dinspre inconștient crește, așa cum am
arătat, evident că anima/animus joacă un rol important. Sunt greu de
recunoscut, însă asta nu înseamnă că nu ies la suprafaţă si că nu sunt proiectate cu fortă
sporită asupra celor din jur. Cazul bărbatului aflat la
mijlocul vieţii care își pårăsește soția și copiii pentru o tânără irezistibilä
este concludent, i l-am menționat mai devreme. El e un exemplu despre
cum apariția animei împinge, prin proiecția care are loc, către regresie
Se poate însă intâmpla și contrariul a ceea ce am descris mai sus:
proiecția către bårbatul sau femeia-mentor, guru, ghid către trecerea
spre o altă lume. Energia curge într-un sens sau altul, putem profita de
O
această dinamică pentru a merge înainte sau putem fi aruncați înapoi
inapoi poate presupune eternul ciclu al existenței, numit de Mircea
Eliade mitul eternei reîntoarceri, sau de hinduşi jocul reincarnărilor sub
iluzia maya. fnainte poate însemna drumul către sine $i, ca atare,
individuarea.
Putem fîi purtați de către energia binomului anima/animus pe căi
necunoscute și, poate, periculoase sau aride, sau îi putem folosi energia
portantă pentru a străbate lungul drum către noi înșine
Și iatä-ne ajunși la sine, conceptul omniprezent si greu de descifrat
care acţionează independent și permanent și către care tindem, către
care suntem atrași ca de un magnet, și care, pe măsură ce înaintăm in
vârstă, își crește strălucirea și puterea de atracţie. Mijlocul vieți este
momentul îin care sinele iși face simțită prezența nemijlocit. Poate fi
văzut ca o chemare, iar punțile către el sunt deschise. Jung ne-a pus la
dispoziție concepte care pot fi privite ca adevărate vehicule către sine:
energia mana și funcția transcendentă. Acestea pot fi punţile către simbolul
în care se încadrează sinele. Pentru că nu apare niciodată ca atare, el e
un arhetip, mai mult decât atât, este upremul Arhetip si apare ca
Dumnezeu, Hristos, maternitatea, mandala etc. pe care le intâlnim in
vise, viziuni, fantezii sau în desene și exerciții de imaginație activă
Accesul la ele este mediat de ceea ce Jung a denumit funcția transcendentă,
iar vehiculul care ne duce către ea, energia care la rândul ei ne impinge
de la spate, este mana. Aceste forme ne sunt accesibile, eul si constiința le
pot percepe, înţelege și mai ales integra, La mijlocul vieţii, vor apărea ca
atare, iar atitudinea noastră față de ele ne determină evoluţia. Dacă le
ignoram, nu ne putem dezvolta, ba mai mult decât atât, calitatea vieții ne
poate fi afectată. Pentru că ele isi vor găsi altă cale de ieșire, vor irupe
sub alte forme şi în altă parte. iși vor face simțită prezenţa oricum,
VOr
folosi o deghizare și mai greu de deslușit. Vor fi mai departe într-un fel,
căci ne vor îngreuna accesul, dar mai aproape în alt fel, prin influenţa lor
ascunsã.
Pe de altă parte, dacă ne apropiem prea mult de sine, suntem în
pericol. Dacă stai aproape de Soare te arzi, căci nu te poți lupta cu
dogoarea lui, nu ești pregătit, nu ai armele necesare. Este prea mult si
poţi fi asimilat. ,Asimilarea eului de sine trebuie considerată o catastrofa
psihicä.
în acest caz se declanșează inflaţia. Eul se pierde în imensitatea
sinelui, iar simbolurile acestuia din urmă devin dominante și
copleșitoare. Preiau controlul eului și nu se mai poate face nimic. Această
lume nouă este infinită și eul nu se poate descurca acolo. Este pierdut. Ca atare, revin la
conceptul căii de mijloc. Nici prea departe de sine
pentru că nu te poți dezvolta, nici prea aproape de el, căci te vei pierde
înscriindu-te într-o patologie psihică gravă
Cum însă ne putem pregăti, cum să înţelegem când, unde și în ce fel
are loc acest contact? Iată mai jos câteva coordonate:
Când: suntem permanent atrași de sine, însă la mijlocul vieții
chemarea lui clară poate fi mai puternică
Unde: în vise, fantezii, viziuni și desene, imaginație activă
Cum: prin atenția îndreptată asupra simbolurilor, înțelegerea și
integrarea lor, păstrarea respectului si a distanței cuvenite. Aceste
simboluri pot fi foarte diverse, dar dacă asociem integrarea cu încărcătura
afectivä avem O cale deschisă către viaţa interioară in toatã märeția şi
splendoarea ei.
să primim și să acceptăm ajutorul care ne vine tocmai din această
lume a sensurilor pe care le redăm simbolurilor. Zeii au fost întotdeauna
interesați de oameni, existența lor a fost tot timpul conectată cu a
noastră, regăsim în lumea lor mitologică tot ce ne interesează, tot ce
avem nevoie.De asemenea, acolo ne intâlnim și cu lumea umbrelor,
uneori suntem în pericol, suntem ameninţaţi, avem prieteni și duşmani.
Însă întotdeauna, în perioadele de trecere, la granița dintre lumi, apare
un ghid, un guru, un îndrumător, un mesager. Dacă știm să il
recunoaștem și să-i interpretăm corect acţiunile, acest drum poate
deveni mai sigur și mai plăcut, Dimpotrivă, ignorându-l sau acordându-i
mai multe prerogative decât are, ne putem pune in pericol grav.
Må gåndesc că unul dintre acești mesageri poate fi Hermes. Cel care
de face sus şi legătura cea de între jos. Este Zeus şi ghidul oameni, care intre păşeşte cei vii
alături şi cei de morți, călători intre pentru a lumea le
arata drumul. in cazul nostru, drumu este cåtre noi înşine. Si, mai
departe, către sine. Şi noi suntem adevărați călători din acest punct de
vedere. Aşadar, apariția lui Hermes este de așteptat, Într-un fel sau altul,
iși va face simțită prezenţa, Cum? in primul rând in vise. îin ce formă: Q
necunoscutului, a străinului.
Cu mai mulţi ani în urmă, înainte de a deveni psihoterapeut, am
adunat astfel de vise de la persoane aflate în preajma vârstei de mijloc
care simțeau din plin provocările specifice acestei perioade și ale căror
căutări s-au concentrat intr-o nevoie imperioasă de a-şi schimba
cariera****₩ Aparenta nemulţumire față de joburile anterioare era însă
doar un pretext, în fundal, legea implacabilă a enantiodromiei işi urma
cursul și genera presiuni, care treptat deveneau de nesuportat. Prima
reacție a eului este de a se apăra și de a apela la bine cunoscutele
rezistenţe: ,lasă, o să treacă, ai acum niște momente mai proaste, dar
totul o să revină curând la normal .." Sau: ,e prea târziu să fac O
asemenea schimbare dramatică, nu mai am timp să beneficiez de
rezultatele unei presupuse noi vieţi, costurile, atât materiale, cât și
psihice, vor fi mai mari.." Sau: ,la ce bun, o să mă plictisesc și de asta, tot
acolo ajung, mai pierd și niște ani", Sau: ,familia n-o să mă sprijine, ce
vor zice prietenii, toți cei apropiaţi?* Ca atare, revin la conceptul căii de mijloc. Nici prea departe
de sine
pentru că nu te poți dezvolta, nici prea aproape de el, căci te vei pierde
înscriindu-te într-o patologie psihică gravă
Cum însă ne putem pregăti, cum să înţelegem când, unde și în ce fel
are loc acest contact? Iată mai jos câteva coordonate:
Când: suntem permanent atrași de sine, însă la mijlocul vieții
chemarea lui clară poate fi mai puternică
Unde: în vise, fantezii, viziuni și desene, imaginație activă
Cum: prin atenția îndreptată asupra simbolurilor, înțelegerea și
integrarea lor, păstrarea respectului si a distanței cuvenite. Aceste
simboluri pot fi foarte diverse, dar dacă asociem integrarea cu încărcătura
afectivä avem O cale deschisă către viaţa interioară in toatã märeția şi
splendoarea ei.
să primim și să acceptăm ajutorul care ne vine tocmai din această
lume a sensurilor pe care le redăm simbolurilor. Zeii au fost întotdeauna
interesați de oameni, existența lor a fost tot timpul conectată cu a
noastră, regăsim în lumea lor mitologică tot ce ne interesează, tot ce
avem nevoie.De asemenea, acolo ne intâlnim și cu lumea umbrelor,
uneori suntem în pericol, suntem ameninţaţi, avem prieteni și duşmani.
Însă întotdeauna, în perioadele de trecere, la granița dintre lumi, apare
un ghid, un guru, un îndrumător, un mesager. Dacă știm să il
recunoaștem și să-i interpretăm corect acţiunile, acest drum poate
deveni mai sigur și mai plăcut, Dimpotrivă, ignorându-l sau acordându-i
mai multe prerogative decât are, ne putem pune in pericol grav.
Må gåndesc că unul dintre acești mesageri poate fi Hermes. Cel care
de face sUS $i legåtura cea de intre jos. Este Zeus SI ghidul oameni, care intre påseste cei vii
alături $i cei de morți, călători intre pentru a lumea le
arata drumul. in cazul nostru, drumu este cåtre noi înşine. Si, mai
departe, către sine. $i noi suntem adevărați călători din acest punct de
vedere. Aşadar, apariția lui Hermes este de așteptat, Într-un fel sau altul,
iși va face simțită prezenţa, Cum? in primul rând in vise. îin ce formă: Q
necunoscutului, a străinului.
Cu mai mulţi ani în urmă, înainte de a deveni psihoterapeut, am
adunat astfel de vise de la persoane aflate în preajma vârstei de mijloc
care simțeau din plin provocările specifice acestei perioade și ale căror
căutări s-au concentrat intr-o nevoie imperioasă de a-şi schimba
cariera****₩ Aparenta nemulţumire față de joburile anterioare era însă
doar un pretext, în fundal, legea implacabilă a enantiodromiei işi urma
cursul și genera presiuni, care treptat deveneau de nesuportat. Prima
reacție a eului este de a se apăra și de a apela la bine cunoscutele
rezistenţe: ,lasă, o să treacă, ai acum niște momente mai proaste, dar
totul o să revină curând la normal .." Sau: ,e prea târziu să fac O
asemenea schimbare dramatică, nu mai am timp să beneficiez de
rezultatele unei presupuse noi vieţi, costurile, atât materiale, cât și
psihice, vor fi mai mari.." Sau: ,la ce bun, o să mă plictisesc și de asta, tot
acolo ajung, mai pierd și niște ani", Sau: ,familia n-o să mă sprijine, ce
vor zice prietenii, toți cei apropiaţi?*
Femeia este la munte, la un hotel, împreună cu familia. Pe
acoperişșul hotelului este o sala de spectacole. Dupã ce copii
adorm, merge acolo, vrea så vadă sala. Un cavaler frumos $i
impunător prezintă sala-muzeu și spectacolul ce urmează să aibă
loc. Femeia se uită la ceas, vede că e trecut de miezul nopții (peste
e
un minut se face ora două noaptea) și pleacă repede, pentru că e
târziu.
Al treilea vis:
Femeia e în vacanţă cu familia. Acolo apare un tip
interesant, mult mai tânăr, care o cucerește. Sunt atraşi unul de
celälalt. O sărută, o duce afară în noapte, într-o mașinä. Existã o
tensiune sexuală puternică, care însă nu se fnalizează pentru că
nu au prezervativ. Apoi el o tot urmărește, iar ea il evită si se
teme să nu fie observată, dar se teme și de atracţia pe care o simte
față de el.
in cazul acestui subiect, enantiodromia pare a avea accente
radicale, schimbările find profunde și pe mai multe planuri: viaţa
personală, prin mutarea accentului dinspre maternitate către feminitate,
viaţa profesională, prin schimbarea profesiei, viaţa interioară, acolo
unde începe să aprecieze libertatea de alegere, dând voie fantasmelor,
imaginaţiei și jocurilor să aibă un rol important.
in acest context, seria de vise menționată anterior, în care
‣sträinul" joacă un rol central, poate fi considerată dintr-o anumită
perspectivä un turning point care så aseze mai bine pe noul drum.
În primul vis, Se aflä intr-un hotel vechi, dubios. Hotelul poate
reprezenta propriul eu, iar faptul că il percepe acum ca fiind vechi și
străin poate însemna și că nu se mai recunoaște și regăsește in vechea
stare de conștiinţă, dar și că își dorește intrarea într-o nouă etapă.
Nebunul poate fi Hermes, cel care îin acest caz tulbură apele. Este una
dintre formele lui de apariție și manifestare. Visul arată că subiectul nu
este pregătit încă să-] recunoască și cu atât mai mult să-l accepte, să intre
în legätură cu el și într-un final så-l integreze. Deocamdatã o sperie, fuge
de el, faptul că vrea să facă sex cu ea nu este ceva acceptabil. Remarcăm
însă intenția lui Hermes de a stabili contactul și, mai mult, chiar de a
încerca o apropiere. Cum? Prin sexualitate, care este o formulă directă de
comunicare și intră într-o zonă de care subiectul pare atras acum. Este o
tatonare, o pregătire a terenului pentru ceea ce va urma
in al doilea vis putem observa o progresie, niște pași înainte pe
drumul schimbării. Apare din nou hotelul, dar acum nu mai este vechi şi
dubios, are o localizare simbolică, la munte, adică în zona superioară
acolo unde conștiinţa își află locul, Un prim pas a fost făcut, conținuturile a căror presiune se
simte dinspre inconștient au început să urce și, odată
ce intră îin sfera conștiinţei, iau forme noi, mai uşor de recunoscut cu
instrumentul psihic de care ea dispune acum. chiar dacă, intr-un fel
simbolic, inconștientul îincepe să-i vorbească mai pe înţeles, se lasă văzut
intr-o primă etapă și așteaptă reacţii. Se face un pas de acolo, dinspre
inconștient către ea. Următoarea mișcare însă trebuie să fie a subiectului.
Dacă vine, dacă are suficientă energie, lucrurile se vor mişca in
continuare. Dacă nu, vor rămâne ascunse undeva în interior, obnubilate
pentru noi. în acest vis există o ,sală de spectacole". Poate i o invitaţie
deschisă. Poate că acolo se joacă piesa vieții ei. Ce poate face? Sä
privească insensibil cum se trăiește viața sa, să plece de la bun început,
înainte să înceapă spectacolul, ori pe parcurs, sau la pauză (mijlocul
piesei = mijlocul vieţii). Sau, de ce
nu, să devină chiar ea regizor și
protagonist..
in orice caz, se poate observa o dezvoltare a eului de la primul la
cel de-al doilea vis. Hermes însuși, dacă 1l credităm pe tânãrul din vis CU
P
atributele jucăușului zeu, se transformă dintr-un ,nebun dubios", aşa
cum apare la început, într-un cavaler frumos și impunător. Mai uşor de
acceptat de conștiință, nu? Mai ales că el apare într-o perioadă de
vacanţă, când psihicul este relaxat și se creează astfel si condițiile
incipiente ale unei asemenea întâlniri. De asemenea, mi se pare
important, apariția lui are loc noaptea, când copiii dorm. Terenul este
așadar al inconștientului, iar copii, paznicii vieții ei de până acum, cei
care apără teritoriul conștiinţei, trebuie să doarmă
in al treilea vis, punctul de plecare este asigurat, toate condițile
obținute in visul al doilea se regăsesc aici de la început. Regulile sunt
așadar respectate: vacanţă, familie, Hermes, tânărul și frumosul străin,
întâlnirea în noapte. Mergem însă și mai departe, nimic nu stagnează
lucrurile evoluează. Atracţia este recunoscută și acceptată. Are loc si o
atingere fizică, un sărut, și numai aparițţia in cele din urmă a
mecanismelor de apărare (lipsa prezervativului) face ca lucrurile să nu
avanseze. Rămâne însă o etapă de parcurs, care marchează existenta
unui proces în desfăşurare, iar aceste întâlniri ascendent-graduale o
demonstrează. Ușor-ușor, subiectul își acceptă noua situaţie și înțelege că
este impins într-o nouă perioadă a vieții. Transformarea a început și se
fac primii pași către o integrare a conţinuturilor din ce în ce mai vii, mai
prezente și mai dinamice ale inconștientului.
întâmplarea face ca in acest caz Så stiu care a fost traiectoria $I pot
afirma că tranziţia către un nou pas a fost una reușită. Acum ea este
foarte bine integrată in ceea ce și-a dorit să facă după propria
confruntare cu inconștientul. Sper că și-a găsit echilibrul de care avea
nevoie.
Cazul 2
Al doilea subiect este un bărbat in vârstă de 46 de ani, care are
copii și o carieră fulminantă și plină de succes într-un anumit domeniu.
dar decide să facă o schimbare destul de abruptă, ba chiar riscantă. Iar
riscul pe care-] presupune decizia lui este atât de natură financiară
căci își întreține familia, dependentă financiar de el, $i cu vechiul loc de
muncă o putea face fără probleme - , dar implică și stima de sine, pentru
că părăsește un post important de conducere unde mulți oameni depind
de el și se aventurează într-un domeniu mult mai nișat și solitar.
Toate acestea au fäcut pentru el trecerea mult mai dificilă, iar
confruntarea între rezistenţele puternice i nevoia imperativă de
schimbare a generat reacţile psihosomatice serioase de care vorbeam
mai înainte. în jurul vårstei de 40 de ani și-a făcut apariția o problemă
medicală destul de gravă, Pare så fi fost o somatizare provocată de
primele semne ale enantiodromiei. Debutul este unul în forță, violent,
agresiv și problematic. 1-au cedat stomacul și esofagul, Nu mai putea să
înghită. Au urmat atacurile de panică. $i atunci conştientizarea morţii a
lovit puternic. Toate s-au dovedit a fi semne ale crizei de la mijlocul vieţii
Simbolismul e interesant și poate aduce multe clarificări. Stomacul,
esofagul, dificultatea de a înghiți pot semnifica imposibilitatea ,hrănirii"
în felul în care o făcea înainte, atacurile de panică ar putea tine de
complexul eului, care simte că o întreagă lume construită cu migală până
acum este în pericol, iar frica de moarte să fie pasul decisiv pe care-1 face
către a doua parte a vieții. Toate împreună pot fi ingredientele intrării in
anticamera mijlocului vieţi, în zona liminală plină de incertitudini
Și această stare este ilustrată printr-un vis, într-un fel oglinda fidelă
a ceea ce se întâmplă in interiorul lui. Iată visul, pe care el il consideră
semnificativ pentru acea perioadă:
Era cu maşina și conducea în oraș, trebuia să ajungă undeva
anume, dar nu știa unde. $i ajungea în fața a douä porţi. Una
închisă, una deschisă. Era 0 intrare cu plată, a intrat, a plătit,
aștepta restul și biletul, Din stânga au apărut un bărbat și o femeie
O
u
care il certau, se pare că nu trebuia să se afle acolo, era interzis. S-
a întors, dar, ciudat, mașina lui dispăruse si în locul ei il aştepta
un animal necunoscut și nemaivăzut, Un fel de cal, de fapt, ceva
între cal și câine. S-a urcat pe acest animal și a luat-o undeva in
a
dreapta pe o alee
O
Poate fi unul dintre acele vise specifice mijlocului vieţii, având in
vedere atât elementele care îl compun, cât și dinamica simbolurilor
aferente de care visul nu duce lipsă
El își conduce mașina către oraş, eul se îndreaptă către constructul
conștiinţei în ceea ce pare a fi un demers logic și normal. însă nu stie
unde anume vrea să ajungă. Iată însă că drumul il duce îin fața a două
a
porţi. Una find închisă, nu prea îi lasă posibilitatea alegerii, Este împins către un anume drum pe
care face posibil o singură poartă. Are de
il
O
ales? Ce ar putea face? Prima reacție ar fi să vezi ce îţi oferă poarta
deschisă? Sigur, poți încerca să forțezi ușa închisă sau te poți întoarce din
drum. Fiecare alegere are însă niște consecinţe. Dacă inconștientul iți
închide o ușã, poate că are motive. Poate e ceva care iți spune ,nu
deschide acea ușă" pentru că în spatele ei ești în pericol. Tema este
prezentă și în multe povești și aș aminti aici Barbă Albastră sau Tinereţe
färă bätrâneţe și viață fără de moarte. Sau, poate, de ce nu, uneori e nevoie
2
să spargi o ușă ca să descoperi ce e în spatele ei, poate că ea blochează
accesul la adevăratele bogăţi, la resurse i e nevoie de curaj si
determinare pentru a intra în posesia lor. Ori decizi că nu ești pregătit să
îţi asumi riscul cu niciuna dintre variante, că ambele porți pot fi inutile
fi
sau, și mai rău, periculoase. $i atunci faci cale intoarsă
ouet iatl ale Itoarså asteptând
variante noi ori n alt maneete
noi ori un alt moment prielnic. Da, sigur, asta nu exclude
posibilitatea regresiei, după cum intrarea pe una din uși poate duce si la
dezvoltare, dar şi la anihilare
Decizii grele, decizii în care îți joci viața. Dar cine hotărăște, și cum?
Decizi tu ca eu al acelui moment? Și, dacă o faci, e urmarea unui impuls
sau a unei strategii? Ești condus către decizie de o întreagă istorie şi
evoluţie a propriului eu, care într-un fel pregătește de mult si oarecum
migälos acest pas? Sau aceastä decizie se ia fără tine, ești låsat pe
dinafară de data asta, nu hotărăști nimic, pentru că există un pattern Și
niște reguli ancestrale pe care eul este prea mic ca să le modifice?
Toate acestea sunt posibile, toate sunt pe masă în același timp, mai
ales la mijlocul vieții. De aici și impresia pregnantă și dominantă de
confuzie. Nu știi ce să alegi pânå la un moment dat, pentru că toate
posibilitățile par tentante sau toate par periculoase sau, da, toate par
inutile. Mă gândesc că această imagine cu cele trei posibilități poate avea
un echivalent și în patologia psihică. Prima, în care tot ce ne apare acum
este tentant, poate fi tradusă ca manie, a doua, in care totul poate fi
periculos, ca anxietate, iar a treia, în care totul este inutil, ca depresie.
Ei bine, din aceastá stare de confuzie apar, ca nişte precipitate ale
inconștientului, simbolurile. Ele sunt șansa noastră să înţelegem înțelegem ce se
întâmplă in adâncuri și poate, mai mult de atât, să ne conectăm prin
intermediul lor la viaţa interioară, realizând astfel legătura cu ceea ce se
întâmplă la suprafaţă. Să devenim un tot, după modelul sinelui care este
atotcuprinzátor.
Revenind la subiectul visului și la bogata lui simbolistică, iată ce
corespondente simbolice putem identifica:
mașină=eul
oraş = conştiința
H
undeva = inconştientul
poartă= trecerea la mijlocul vieţii
închis-deschis alegerea drumului
bărbat și femeie= animus/anima, Hermes/anima
cal-câine= animale psihopompe
Să ne uităm la câteva defniții ale calului și câinelui în dicţionarele
de simboluri******, și cred că astfel vom înţelege mai usor de ce apariția
lor combinată, îngemănată în acest vis și în această perioadă a vieți
poate fi elocventă și lămuritoare. E posibil ca ea să deschidă o poartă
poate chiar pe cea care era încuiată
Iată, așadar, un potenţial joc al simbolurilor. Avem eul (maşina)
care se îndreaptă către centrul conștiinţei (orașul). Dar ținta nu este asta,
pentru că de fapt subiectul se trezește în faţa a două porți: trecerea dintr-
○ lume in alta. in plan fizic, din prima parte a vieții în cea de-a doua
a
unde porţile ar putea fi zona de granițā, de tranziție, momentul în care se
face trecerea către mijlocul vrieţii. inchis-deschis, bărbat-femeie
simboluri ale ambivalenţei, ale faptului că subiectul are de ales
Bărbatul-Hermes și anima îl ceartă că a intrat.. Dacă Hermes este ghidul,
poate că la acel moment subiectul nu era pregătit de călătorie. Sau poate
ste doar un alt truc al lui Hermes, tricksterul, de la care pare să
pornească și îndoiala, prezentă și necesară in această perioadă. însä
imediat după ce intră în joc acest potențial Hermes, iată și dubletul cal-
Şi
câine, la a cărui simbolistică ne-am referit mai sus și care, pe scurt, ii
poate asigura vitalitatea necesară pentru a continua (calul) si ghidul
protector (câinele).
Este interesantă această unire intr-un singur personaj calului și
câinelui, ca și când inconștientul ar vrea să comunice rapid și cât mai
complet ceva. Poate că nu mai era timp pentru o construcție separată
mai elalorată, să nu uităm că somatizärile erau deja prezente. Urgenţa a
provocat acest precipitat cal-câine ca o soluție de compromis, rapidă.
care să impună dubletul animal în faţa conștiinţei.
Cazul 3
Al treilea subiect este o femeie de 40 de ani, mamă a unui copil. Ea
O
se hotărăște să facă o schimbare dramatică de carieră. Iată visul
considerat reprezentativ pentru acest moment:
Femeia se află într-un tren și are sentimentul că parcurge O
cälătorie foarte lungă. Aläturi se aflä cineva, o prezenţă care i-a
O
mai apărut in vis. în compartiment este dezordine. Are in față un
manuscris deschis, jumătate este scris, jumătate nu. Deodată,
trenul oprește, ea se panichează pentru că nu este pregătită. Ia o
valiză, o deschide și aruncă în ea manuscrisul. închide valiza si se
duce spre ieșirea din vagon. Treptele vagonului lipsesc. Pe peron
se află un bäiat de 16-17 ani care i-a mai apărut în vise. îi spune:
"Dă-mi valiza și te ajut să cobori". Îi ia valiza, o ajută să coboare și
el urcă pe scara de la următoarea ușă. îi fură, cu alte cuvinte,
ii valiza. Ea rămâne pe peron, iar trenul pleacă. Nu mai e nimic în
jur. Dacă tot a rămas fără manuscris, vrea să-și ia måcar hainele.
Ştie într-un fel că trenul va reveni. într-adevăr, trenul revine, se
urcă în el și şi începe să arunce hainele între ine Se aruncă și ea,
fluieră, este între două trenuri. Are hainele,
conductorii
trenurile pleacă și ea rămâne acolo.
Visul pare o radiografie destul de exactă a momentului prin care
trece, iar simbolurile prezente sunt tipice pentru perioada mijlocului
vieții. încă de la început se enunţă temele, și anume călătoria, una
, foarte lungă", trenul aflat în mişcare, ca simbol al eului. Prezenţa cuiva
care i-a mai apărut în vise, dar care la început este vaporoasă și difuză,
anunţă că suntem intr-un teritoriu liminal, între constient si inconstient,
locul unde Hermes începe să-și arate semnele să-și facă simțită prezenţa
Manuscrisul deschis arată că se joacă cu ,cărțile pe masă", că
evenimentele sunt în desfășurare. Urmând demersul de semnificare
observăm că manuscrisul este doar pe jumătate scris, adică viaţa trăită
până acum este consemnată și rolul specific primei jumătăți a vieții a fost
jucat, Faptul că a doua jumătate a manuscrisului este goală arată
multitudinea de posibilități pe care subiectul le are în faţä
Așadar scenariul visului începe prin a indica în mod clar momentul
desfășurării acţiunii: mijlocul vieţii. Imediat însă este specificată şi criza
legată de acest moment, atunci când trenul se oprește $i subiectul se
panichează pentru că nu este pregătit. Nimeni nu este pregătit pentru o
astfel de criză. Ea vine întrucâtva pe furiş, aidoma zeului Hermes. Visul
continuă cu o fascinantă desfășurare a simbolurilor. Mai exact, fiecare
frază, aproape fiecare cuvânt confirmä această desfășurare
evenimentelor si simbolurilor ce au loc in inconstient in această
perioadă
Treptele de coborâre din tren lipsesc, ceea ce ne duce cu gândul la o
întrerupere
situaţie
liniei de comunicare cu inconștientul,
problematică pe axa eu-sine. $i atunci când inconștientul îngreunează
lucrurile, dinspre sine se configurează un ajutor, un arhetip al ghidului,
al călăuzei iese la lumină. Băiatul adolescent poate fi o întrupare a lui
Hermes, cel care face legătura între conștient și inconştient și suplineşte
reptele lipsă. însă totul are un preţ. Pentru ajutorul lui, Hermes ficere
valiza cu manuscrisul. Adică viaţa ei anterioară. $i poate si pe cea
vitoare..să nu uităm că Hermes este și zeul hoţilor, este cel care a furat
a
chiar de la fratele lui, Apollo. in cazul de faţă, îi fură valiza, apelează
ii
chiar la un șiretlic. însă ajutorul i-a i-a fost acordat. A reușit să coboare din
tren, acum este pe peron. Faptul că e pustiu, nu e nimic in jur arată
e
imensitatea de facto a inconștientului. Bineînţeles că îşi dorește să revină
la siguranţa trenului și la hainele sale, adică la eu $i la persona. Este o
regresie specifică și ea acestei perioade, dar mai ales este o oscilație între
cele două lumi, se urcă iar în tren, își ia hainele și si le aruncă între şine
apoi coboară din nou din tren. Ea însăși spune că se află ,între două
trenuri", cuvinte cu o încărcătură simbolică însemnată și relevantă
pentru tema noastră. Se află de fapt în acea zonă liminală despre care am
vorbit.
imi pare a fi un vis semnificativ și simbolic care marchează
trecerea către vârsta de mijloc ș începutul enantiodromiei, al
transformării a ceea ce a fost până acum în opusul acestuia. Suspendată
undeva între lumi, cu cartea vieții pe jumătate scrisă, pe jumătate goală
cu Hermes ghid și hoț care îi ,fură" viaţa de până acum (manuscrisul) și
persona (hainele), va avea in curând de luat o decizie: încotro se
îndreaptă. Va rămâne în regresie, tot încercând să urce în vechiul tren și
să-si recupereze hainele vechi pierdute? Va stagna, blocatä find pentru
cine știe câtă vreme îintre cele două șine? Sau se va transforma și va
începe să scrie ușor-ușor în partea goală a manuscrisului, se va urca într-
un alt tren, diferit?
Nu știm, rămâne de văzut, Are însă un ghid, este acolo, în interiorul
ei și nu pleacă nicăieri. Nu este singură în această aventură, visul ne
spune asta destul de clar.
Au trecut destul de mulţi ani de când am cules aceste vise (au fost si
altele, care, în parte, se circumscriu simbolisticii pe care am încercat să o
dezvălui aici..). Pe unii dintre subiecţi am avut privilegiul să i urmăresc
cum evoluează, pe alții, nu. $i mulți dintre ei au fäcut o tranziţie reușită,
O
cel puţin așa imi dau eu seama, desigur, din exterior. in visele lor se
puteau găsi, dacă te uitai atent, multe indicii despre cum vor parcurge
această etapă și cu ce dificultăţi vor avea de-a face.
Le mulţumesc încă o dată că mi-au împărtăşit aceste minunate vise
și că mi-au îngăduit să arunc o privire în interiorul lor. Pentru mine a
contat enorm și m-au ajutat nu numai să progresez în cercetările mele,
dar și să învăț să parcurg eu însumi aceste etape și să ştiu la ce să mă
astept.
Am aflat că mijlocul vieții este o perioadă extrem de importantă
Suspendați între două lumi, cea exterioară și cea interioară, ne
căutăm echilibrul și încercăm să facem față unor forţe inconştiente care
uneori ne depășesc puterile.De aici și așa-numita ,criză"
Prezentă fîe că vrem, fie că nu, ea acționează ca o lege oarbă
dincolo de bine si de rău. Urmarea IS efectul acestei legi este
enantiodromia, semnalatä de vechii greci și adusă în câmpul psihologiei
$i psihoterapiei de Jung. Are loc trecerea de la o identitate psihologică la
alta. Eul este supus unor presiuni teribile care vin pe de o parte dinspre
inconștient, iar pe de altă parte dinspre lumea exterioară, socială, cu alte
cuvinte dinspre lumea de zi cu zi. Odată constelat, complexul eului
acționează ca un mecanism care influenţează decisiv starea psihică a
subiectului.Se creează astfel confuzie, nehotărâre, nevoia de a lua decizii
care nu sunt ușor de luat, toate acestea confirmå faptul că enantiodromia
începe să acţioneze Şi, firește, se creează condiţiile apariţiei lui Hermes
Este începutul lumii lui, a timpului, i s-a deschis ușa, iar el se strecoară
tiptil inăuntru, in sufletul nostru. Aceasta este liminalitatea, starea in care totul e fluid, în care se
amestecă luminile, în care se simte la fiecare
e
pas tensiunea contrariilor. Iar acolo maestrul de ceremonii este
Hermes/Mercur. Nu numai că el cunoaște perfect fiecare coltişor al
acestei lumi, dar are în posesie , harta" ei.De aceea poate fi și ghid,
Ai
călăuză, însoțitor. Este una dintre ipostazele în care ni se arată
A intra în legătură cu Hermes devine imperios necesar dacă vrem
să ne descurcăm în hăţișurile inconștientului. Deși prezent, el poate trece
însă neobservat, și atunci riscăm să rămânem pe cont propriu, fără ghid
într-o lume nu numai necunoscută, dar și potențial ostilă. Singuri find
sentimentul de alienare va apărea cu siguranţă, iar anxietatea și angoasa
vor fi și ele prezente.
Însă nu e exclus nici reversul: a-i da deplină ascultare lui Hermes
presupune un risc, căci el este și va rămâne un trickster care te poate
atrage cu totul în lumea lui, profitând de trucuri numai de el ştiute. El
fură cireada de vite a fratelui său, Apollo, și apoi neagă cu nepäsare fapta
cu
în faţa zeilor. însă tot el îi oferă lui Apollo, la schimb minunata liră, in
această zonă liminală ne aflăm la mijlocul vieții și nu cred că am
exagerat atunci când am prezentat-o ca fiind, în permanenţă, între
echilibru și dezechilibru. Dacă acceptăm această stare de lucruri, putem
spune că deja înclinăm uşor balanţa către echilibru
Odată confirmată și acceptată existența crizei de la mijlocul vieții,
logica analizei ne conduce către trei variante posibile: regresie, stagnare
sau transformare-dezvoltare
Pus faţă in față cu conţinuturile inconștientului, complexul eului se
activează și se constelează într-un fel anume, iar urmarea acestui fapt o
regăsim într-una din variantele de mai sus
AȘ vrea acum, spre finalul capitolului, să mă refer si la ce va urma
când această perioadă a vieții se va fi sfårșit. Sigur, în cazul regresiei şi al
stagnării, lucrurile par a fi destul de clare și nu aș vrea să insist prea
mult asupra lor. în schimb, ce pot însemna transformarea si integrarea
după această lucidă și profundă conștientizare a morții, a inconştientului
și a întalnirilor stranii cu figurile ce populează aceastä lume? in primul
rând, o reorganizare psihică complexă în jurul unor noi obiective și
schimbare de identitate și
nevoi. Asta presupune desigur
transformare a eului. Ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, o nouă naştere
o renaştere.
Dominantele arhetipale își fac simțită prezenţa și duc mai întâi la o
lărgire, apoi la o transformare profundă a eului. Conştientizarea
prezenţei morții duce, de fapt, la această renaștere, iar ceea ce inițial
părea un dezechilibru major se îndreaptă pas cu pas către acel echilibru
mult dorit. Acest pas cu pas" se intâmplă prin intermediul viselor,
fantezilor, emoţiilor, viziunilor sau evenimentelor sincronistice
Etapā necesară în procesul de individuare, mijlocul vieții aduce de
fapt eul în serviciul sinelui, il face să suporte tensiunea contrariilor,
pentru ca în final să se obțină aurul alchimic (,our gold') și astfel o
prezenţă constantă a sinelui în existenţa de zi cu zi a eului
a
in Opere complete, vol. 6, Tipuri psihologice, ediție revizuită șsi întregitä
traducere din limba germană de Viorica Nișcov, Trei, Bucureşti, 2004
par. 710, pp. 447-448.
Amintiri, vise, reflecţii, ed. cit., p. 208
*** Sau ,psihisme fragmentare disparate" (vezi Opere complete, vol. 8,
Dinamica inconștientului, traducere din germană de Viorica Nișcov, Trei,
Bucuresti, 2003, par. 204 p. 125).
**** C.G. Jung, Opere complete, 9/2, Aion. Contribuții la simbolistica sinelui,
traducere din germană de Daniela Ștefănescu, Trei, București, 2005,
par. 45, p. 34.
***** Toti cei ale căror vise le voi discuta aici si-au dat acordul pentru a fi
folosite ca material de studiu. Unele date au fost omise sau schimbate
pentru păstrarea anonimităţii.
****** Vezi Jean Chevalier (coord.), Alain Gheerbrant (coord.), Dicţionar de
simboluri. Mituri ViSe, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori; numere,
traducere de Micaela Slăvescu, Laurențiu Zoicas (coord.), Polirom,
Iași, 2009, pp. 171-180, 247-252

În căutarea sensului*
Am abordat până acum multe lucruri pe care le consider interesante şi
de luat îin seamă când vorbim despre mijlocul vieții: aspecte medicale
spirituale, culturale, mitologice, istorice, dar mai ales structura psihicului
și cum se prezintă ea la această vârstă, elementele care o compun și care
acum acționează neîncetat și diferențiat. Complexe, persona, umbră
anima/animus, funcţie transcendentă, individuare, eu, sine, toate acestea
au devenit ingrediente pe care le-am introdus în vasul alchimic unde
impreunã pot crea o substanță specifică, consistentă, capabilă să ofere
posibilitatea unei transfom.' petnla, conslstentă, capabilă
unei transformări. insă trebuie sa fie ceva care. le leagå, care
face ca tot acest melanj să funcționeze unitar. Amestecul şi interacţiunea
elementelor arhetipale pot părea haotice și de neînțeles, fără a avea in
fundal intenționalitate, n scop. Căutarea acestuia din urmă se
suprapune cu multe evenimente la care participăm, fie că vrem, fie că
nu, în această parte a vieţi. Diferența față de alte stadi este dată de un
soi de presiune diferită, și spun ,diferită" pentru că nu poate fi gestionată
cu aceleaşi mijloace ca până acum.
Sunt obiective care ne-au împins de la spate toată viaţa, iar acum
fie au fost atinse, fie realizăm că nu mai sunt posibile sau chiar nu mai
interesante, nu mai sunt de dorit. Însä fluxul energetic dinspre
sunt
interior nu se oprește, există aceeași curgere psihologică dinspre ceva ce
nu cunoaștem către ceva ce nu mai există. Cum barajele obiectivelor pe
termen scurt și mediu au căzut, tot acest suvoi ce curge necontenit se
transformă într-un val uriaș, care poate să măture tot.
Ce ne ajută în acest caz? Ce facem ca acele ingrediente aflate in
vasul alchimic de care vorbeam să nu dea pe dinafară dupå o fierbere
necontrolată? Oare nu putem adäuga ceva care så le lege în chip
misterios, să obţinem astfel o substanță stalbilă, care să le integreze pe
toate în ceva mai solid, mai palpabil, mai uşor de conținut? Ceva care să
țină focul la intensitatea perfectă, care să nu oprească fierberea, dar nici
să ardă totul?
Iată întrebările pe care mi le-am tot pus în această perioadă şi cred
cã unul dintre posibilele răspunsuri constă in conceptul de sens. El ar
face legătura între elemente și ar veni, așadar, cu o explicație.
Mi se pare extrem de important, m-aș încumeta să spun chiar
totul prin sens,
decisiv, să ne folosim de această posibilitate de a integra
mai precis, prin conferirea de sens lucrurilor care ne înconjoară şi
evenimentelor pe care le trăim. Spun ,posibilitate" și nu ,necesitate"
pentru că lucrurile se mișcă oricum în sensul știut doar de ele si pe
drumul, eventual, deja trasat de generații și generații, cu sau färă ştiința
noastră, cu sau fără suferinţa noastră, cu sau fără o logică recognoscibilă
Cu sau fără sens. Avem însă la dispoziție această posibilitate, este acolo,o
putem accesa și prin asta putem căpăta o vedere de ansamblu. $i cu
O
această perspectivă, cine știe, am putea influenţa mersul lucrurilor, am crește capacitatea de
decizie, am lărgi sfera de influenţă a eului. Putem
aspira la mai mult, ne extindem, dar, mai ales, avem perspectiva de a trăi
altfel, de a găsi acel sens al existenței, acea piatră filosofală atåt de
râvnită.
.
căci inconstientul împinge
Toate acestea sunt posibile sau nu, căci inconştientul
oricum evenimentele în sensul pe care îl determină dinamica interioară
Cu sau fără sens, faptele se întâmplă. Și atunci care e rostul acestei
perspective, ce ne aduce nouă sensul? E o întrebare judicioasă, pertinentă.
Răspunsul ar fi, în primul rând, că putem trăi în armonie cu noi
înșine, așa cum suntem construiți, cu toată istoria noastră mai nouă sau
mai veche. Dacă înţelegem ce suntem, de unde venim si ce ne
influenţează, putem cel puţin căpăta un soi de liniște psihică. Oprim
războiul interior, confruntarea perpetuă și fåră scop. Cu această pace
interioară se poate construi o nouă identitate, o nouă personalitate. Ne
transformăm, și de data asta punem și noi umārul, nu lăsăm lucrurile să
se întâmple Pur ŞI simplu ca până
acum.
încerc mai departe să clarific puțin aceste afirmații îndrăzneţe
printr-un exemplu din practica mea privată, care mi se pare elocvent din
acest punct de vedere, despre cum inconștientul presează până işi atinge
scopurile, în ciuda opoziției eului. $i dacă această opoziție este extrem de
puternică și se tot pietrifică, atunci când se epuizează mijloacele clasice
se creează un alt tip de presiune prin evenimente sincronistice, prin
întâmplåri aparent fărå nicio legătură, care împing subiectul să ia
decizile care trebuie luate. insă permanentul contact cu inconştientul $i
căutarea sensului în cabinet, cu perseverenţă și răbdare, pot clarifica și
chiar dirija acest flux în propriul beneficiu.
Aşadar, clienta, mjurul vârstei de 35 de ani, S-å prezentat la cabinet
cu simptome severe de depresie si anxietate.Se afla intr-un doliu
prelungit din care nu putea să scape de mai bine de 5 ani. Atunci și-a
pierdut fratele, cu câțiva ani mai mare, în condiții stranii şi neelucidate
medical. O boală severă apărută din neant si neînțeleasă nici de medici 1-
a răpus în câteva săptămâni. Ea nu a acceptat niciodată aceastä
dispariție, fie s-a învinovăţit că nu l-a putut salva, fie a dezvoltat o teorie
a conspirației, bazată pe faptul că el lucra în servicile secrete externe.
iar moartea lui nu a fost întâmplătoare, așa cum i-au transmis si colegii
celui dispărut. N-o să insist asupra aspectelor mai mult sau mai puțin
clinice, nu vreau să transform această intervenţie într-un studiu de caz,
altceva vreau sa punctez cu asta. Anume, obsesia pentru fratele ei și
moartea lui prematură au făcut-o să-$i creeze un soi de bulă, de spaţiu
închis care a acaparat-o cu totul. Trăind de cinci ani în apartamentul lui,
unde nu a făcut nicio modificare, totul era aranjat ca și cum el ar fi fost
acolo, nici măcar o carte din bibliotecă nu a fost mutată, i conducea
mașina, deși de-acum devenise destul de veche și mai mult o încurca
decât să fie folositoare. Viaţa ei se rezuma la muncă, a devenit
,workoholicā", toată ziua $i-o petrecea la job, iar seara bea un pahar cu
vin și se uita la filme singură, căci după moartea fratelui a și divorţat,
e
drept, renunţând la o căsătorie care nu mai era funcțională de ceva vreme.De atunci nu a mai
fost implicatä în nicio altă relație, deși era
plăcută, inteligentă și avea un job important de manager într-o companie
mare.
Timp de doi ani, viaţa ei a fost ca un roller-coaster între depresie şi
anxietate, totul era în întuneric, moartea era prezentă aproape la fiecare
gânduri de Din când sinucidere. in când chiar la propriu, Ca O ameninţare,
ședință
prin unele
Pe scurt, trăia ca într-un mormânt. Tot acest nigredo mă cuprindea
adesea și pe mine, răbdarea și speranțele într-o îimbunătăţire imi erau
serios puse la încercare.
Apoi, după mai bine de doi ani de la prima ședinţă, după unele
semne de dinamism interior constatate prin câteva vise, a venit un vis
important, unul dintre acelea care pot fi văzute și înţelese ca un veritabil
turning point. Iată visul:
Sunt la spital, undeva la etaj; acolo este o clientă pe care nu
O
○ cunosc și care stă pe un pat. Bolnava e foarte refractară, nu vrea
să facă niciun tratament. Este și mama ei acolo.Au luat-o pe o
targă și au dus-o la parter pe scári. Până la urmă acceptă cu greu
cu
să facă o transfuzie de sânge, absolut necesară, altfel şi-ar pierde
viaţa. Este salvată, însă eu si mama ei trebuie să o ducem înapoi
O
la etaj pe targă, să urcăm scările, si este foarte greu
Mama duce tot greul.
La etaj il văd pe fratele meu care e îmbrăcat ca și cum ar
e
pleca undeva, are un rucsac și o șapcă (nu are păr, din cauza
chimioterapiei) și se îndepărtează pe drumul lui.
Din acel moment a început desprinderea simbolică de firate
Folosindu-ne cåt de mult am putut de acea energie a mamei care a fost
relevată în vis, perioada de doliu a fost depășită. Lucrând intens cu
această energie, am descoperit un complex matern pozitiv, Si asta O va
însoţi in mod conştient de acum, permanent.
De asemenea în mod simbolic, în această perioadă s-au implinit
sapte ani de la moartea fratelui, ceea ce în tradiţia românească înseamnă
sfårșitul doliului extins,
. i e ce ascundea a
Treptat, bula protectoare pe care si-o crease si in care se ascundea
început să se disipeze. Îşi dorea o relaţție, a început să arate acest lucru și
ofertele au început să apară. Curând, a venit la sedință foarte veselă si
mi-a spus râzând: ,silviu, am un prieten..".
Acesta a fost începutul mult căutatei căi către revenirea la viaţă
Visul a fost un veritabil turning point, care ne arăta că, în interior, drumul
a
era pregătit, fratele pleca, doliul lua sfârșit, vindecarea iși arăta semnele.
Eul însă råmânea blocat în vechea paradigmă, pentru că, in ciuda
dinamicii psihice care o împingea în afară, către viață, îi era imposibil să
renunţe la casa și mașina fratelui. $tia că trebuie să O facă, nu se mai
simţea bine nici cu una, nici cu cealaltă, și totuși rămânea prinsă acolo
ca într-o închisoare. Era o ultimă redută a vechiului eu și o apara cu
îndârjire. Toate încercările de a o ajuta să ,vadă" și să ,acționeze" in
favoarea acestei schimbări care isi urma deja cursul au fost sortite
eșecului. Deși împinsă puternic din spate de energii inconștiente, care
provocaseră schimbări importante, rămânea agăţată de această iluzie a
trecutului.
însă de-acum lucrurile nu mai depindeau de ea. Zarurile fuseseră
aruncate în inconștient, ar drumul era unul singur: înainte. Toată
opoziţia vechiului eu nu a făcut decât să prelungeascå deznodământul şi
desigur, să-1 facă mai complicat, mai dureros.
Ce s-a întâmplat? Mașina a găsit-o distrusă în parcare de nişte
necunoscuți beți dupã o petrecere. A trebuit så o schimbe, devenise
inutilizabilā. A fost nevoită apoi să se mute și din apartament, intrucât o
vecină s-a decompensat psihotic, a făcut o obsesie pentru ea și a devenit
agresivă, iar noaptea ïi bătea zgomotos în ușă, în podea. Nu a reuşit sä
aplaneze conflictul în niciun fel, nici măcar cu poliția..
Și atunci a intrat in joc sensul. Totul a devenit mai clar, totu a
a
căpătat o direcție. Ceva a pornit și nu poate fi oprit, dar oare nu poate fi
fi
a
folosit în favoarea ta? E poate întrearea care deschide calea unei noi
abordări, cea care acceptă într-un fel destinul, dar încărcându-1 cu inţeles
și integrându-1 într-un tot. Atunci transformarea nu numai că are loc, dar
creează și premisele unei dezvoltări.
Da, odată ce intră în funcţiune sensul, regulile jocului se schimbă
Eul devine prezent și implicat direct. Trece pe ○ altă treaptă, la un alt
si
nivel. Este mai aproape de sine, iar axa eu-sine devine constantă,
neîntreruptă și vizibilä. Structura psihică, aflată într-o ceață vagă, capătă
consistenţă, soliditate, greutate. Ea oferă un pământ ferm, stabil, care då
siguranţă și încredere pentru următorii pași, în ciuda faptului că, într-un
fel, nimic nu s-a terminat, chiar dacă o lume veche dispare
Asta nu înseamnă că odată cu această lume dispar și suferinţa
depresia și anxietatea. Nu, acestea fac parte din condiția umană si vor fi
acolo pentru totdeauna
Eul însă, încărcat cu acest sens, poate să le abordeze altel, are alte
arme mai sofisticate și mai eficiente la îndemână. Capacitatea de a gåndi
simbolic este un aspect extrem de important al sensului. Nu numai că ne
lărgește aria de cunoaștere, însă și abordările evenimentelor care vin
peste oi capătä alt sens. Astfel, gándirea simbolică ace posibilă
amplificarea, i atunci o multitudine de lumi noi se deschid în fata
noastră. în primul rând, nu mai suntem singuri. Suntem inconjurați de
,tovarăși de suferinţă", care ne pot împărtăși experienţele lor
desfășurate pe întreg parcursul istoriei omeniri. Câte nu putem învăţa
de la ei? în primul rând, recunoaștem matricele, patternurile, $tim unde
ne aflăm. Apoi, $tim cu ce o să ne confruntăm, ce vine peste noi și cat de
puternice, cât de agresive pot fi acele conţinuturi. $i, mai ales, știm să le
facem față, să ne apărăm de ele, ne cunoaștem potențialii aliați și armele
pe care le vom folosi. Avem atâtea de învăţat de la cei dinaintea noastră care au trecut deja prin
asta. Prin amplificare ajungem la mit, prin mit şi
povești căpătăm cunoștinţe și înțelegem toată experienţa de până acum a
omenirii. Cu aceste cunoștințe ne extindem eul și câștigăm teren in faţa
inconștientului. ransformăm intunericul in lumină. Nigredo se
diminuează treptat și lasă locul altor nuanţe, altor culori. Pentru asta
trebuie să ne folosim funcţia transcendentă și să ajungem la miezul
simbolului. Abia atunci vom fi mai aproape de sine
Însă miturile și poveștile nu ne ajută numai să ne lărgim eul prin
accesul către o întreagă istorie a experienţelor umane, ci pot avea un rol
decisiv în înțelegerea funcționării psihice și, mai ales, îin a potenţa
dezvoltarea. Ele te ajută întotdeauna să mergi înainte, fie dându-ți
imboldul necesar pentru un pas important, fie furnizându-ți energie și
răbdare atunci când crezi că totul e pierdut, în situațile aparent fără
e
iesire. Acesta a fost si cazul clientei mele.
Cum m-â ajutat pe mine accesul la povești? in momentul in care,
după aproape aproape doi ani, nu s-a intâmplat nimic, in care totul părea blocat
pentru totdeauna și nu se vedea nicio lumină la capătul drumului, m-am
gândit la Frumoasa din pădurea adormită. Protagonista basmului a avut
nevoie de 100 de ani de așteptare într-un somn adânc, in mijlocul unei
păduri sălbatice care a pus stăpânire treptat pe tot ce o înconjura. Cine ar
fi crezut că totul se poate schimba, după atâta timp, cu un,sărut*? Am
învăţat astfel că așteptarea și răbdarea sunt importante, că totul se poate
schimba, transformarea e posibilă și dupä o lungă perioadă de stagnare
Asta m-a făcut să rămân alături de clienta mea, așteptând un un prinț care
să o sărute. $i până la urmă prinţul a venit, drumul prin pădurea
întunecată a fost deschis
Iată cum poveștile și miturile pot avea sens în viața noastră de zi cu
zi și, prin asta, în timp, dacă sunt înțelese și integrate, fac schimbarea
posibilă.
Toate aceste experienţe, repetate pe parcursul evoluţiei omenirii şi
dând naștere în timp miturilor și poveştilor, sunt atât de întinse, variate.
răspândite, diferențiate în funcție de context, spaţiu, cultură, încât e
foarte dificil, ca să nu spun imposibil, să le aduni pe toate laolaltă într-o
formă coerentă, recognoscibilă, uşor de identificat.
Tot acest amestec de experienţe separă însă elementele ce au
caracteristici comune și le adună in jurul unui punct fix, care capătă
greutate pe măsură ce este alimentat. EI se lasă văzut, se lasă accesat,
se
devine vizibil prin intermediul unui simbol. Apropierea de simbol poate
însemna apropierea de toate aceste experienţe.
in acest fel, vom obţine îin primă fază O cunoaștere sporitä a
conținuturilor inconștientului. in a doua, ne vom bucura si vom
beneficia de apariția sensului. cum se întâmplă asta? Prin comparaţie
Punând faţă in faţă propriile experienţe cu experienţe avute de ceilalți in
trecut. Această poziție favorizează apariția sensului care însã e o
posibilitate, nu o necesitate. Totul este în mișcare oricum, energia psihică
împinge lucrurile într-o direcţie sau alta, cu sau fără înţelegerea noastră
$i, ca să rămânem la tema lucrării, într-o perioadă, la început, energia ne împinge cåtre viaţă, în
vreme ce după mijlocul existenței, vrem nu vrem,
drumul duce către moarte. Această direcție este prestabilită, nu putem
face nimic pentru a schimba. Deși omul a tot incercat, Obținerea
nemuririi este o provocare permanentă în toate culturile. Pentru asta s-a
apelat la medicină, la religie, la mistică, la fel de fel de exerciții fizice sau
spirituale.
Nu există dovezi credibile sau argumente validate în lumea in care
trãim și nu cunoaştem pe nimeni care să fi reușit vreodată să obţină
nemurirea, în sensul concret al termenului. Ceea ce ne face să credem că
din acest punct de vedere, direcţia este una singurá. Dinspre viațå inspre
moarte, dinspre moarte spre viaţă, de asemenea
Ni se oferă însă posibilitatea ca noi să încărcăm această direcţie cu
sens și depinde de noi så o folosim, cu atât mai mult cu cât avem și
instrumentul energetic la îndemâna eului: voinţa. Ne putem imagina un
circuit funcţional care are ca scop obţinerea sensului, care diferenţiază
de fapt între naturã și cultură. Așadar, la mijlocul vieții apar semnele
schimbării, am vorbit îndeajuns despre asta. Odată cu ele, dorinţa de a
înţelege este primul pas constant în acest cadru prestabilit. Această
dorinţă poate apela la voinţă ca instrument de a merge mai departe in
pofida obstacolelor care apar. Simbolic, dacă apare o pădure, putem
construi un drum, dacă vine un val, construim o barcă, un baraj sau ne
O
plasăm într-un loc mai înalt, Dacă apare o fiară, o vrăjitoare, un monstru
găsim armele Cu care Sä luptăm, trucurile cu care så E păcălim sau luäm
decizia de. a fugi la timp. Apeläm la zei sau la alte finţe supranaturale ca
să ne ajute atunci când avem nevoie. Toate acestea le intâlnim sub
diverse forme în miturile și basmele de pretutindeni.
Așadar, folosind voinţa pe care eul o are la îndemânã, îi lårgim
orizonturile, sfera de acoperire. Mușcăm din inconștient, i asta ne
hrănește și ne dă posibilitatea să mergem mai departe. Trecem apoi la
alte instrumente, mai sofisticate, cum ar fi funcţia transcendentă. Ea este
acolo, depinde de noi sã o folosim. Ne poate duce în altă lume, cea
interioară, și poate face legătura cu vechile conţinuturi. Putem decripta
simbolul și putem ajunge la cunoaștere, la adevărata cunoaștere
adevăratul aur, pe carel căutau alchimiştii: ,Aurul nostru nu-i aur
obișnuit". Şi, făcând o analogie firească cu posibilitățile pe care ți le dă
aurul în viaţa obișnuită, posesia lui echivalează cu posibilitatea de a
cumpăra orice, și nu e greu de imaginat ce putem cumpăra cu aurul
spiritual, ,aurul alchimic": achiziţia simbolică este cea a nemuririi,
nemurirea cea mult visată, cu alte cuvinte, sensul.
în această schemă, da, sensul devine cel mai important aspect al
mijlocului vieții, căci el rezolvă prima și cea mai problematică dilemă a
acestei perioade. Cum? Transformă frica de moarte în integrarea și mai
ales subsumarea morții unui concept mai larg, extins al existenței, care
are direcţie și sens. Tot acest proces Jung 1-a numit individuare. Nu este o
noutate faptul că omul evoluează încă de la nastere. Evoluăm
permanent, din copii ne transformăm în adolescenți, apoi în tineri, apoi
în finţe mature, îmbătrânim şi, inevitabil, murim.
Avem mai întâi părinţi, apoi propria familie, copii, urmează nepoţii
și poate, dacă suntem norocoși, strănepoții.
Acest proces este fîresc, liniar, in mare parte nu depinde de noi.
Odată ce-l urmăm, el se desfășoară indiferent de atitudinea noastră,
indiferent de ce facem noi. Am spus mai devreme că obținerea înţelegerii
procesului de individuare nu este o necesitate și îmi susţin afirmația. Nu
este o necesitate din punct de vedere evolutiv, obiectiv, al realității lumii
exterioare, Personalitatea nr. 1 pe care a descris-o Jung poate supravieţui
și fără a deveni conștientă de procesul de individuare, și fărä a obține
sensul. însă pentru personalitatea nr. 2, cea care trăiește in interior, acest
lucru e cu neputinţă. Pentru ea, sensul devine o necesitate la mijlocul
vieții. Nu poate exista o viaţă interioară adecvată și bogată färă el.
O
presiunea de a înțelege este mare, fierberea în vasul alchimic atinge
punctul maxim și fie răbufnește, dă pe dinafară, adică părăsește vasul şi
inundă eul, fîe obţine sensul și, odată cu el, fierberea iși atinge scopul.
obtinerea unui condensat pe care 1l putem numi aur alchimic sau aurul
filosofilor.
Acest proces, prin cele douã posibile direcţii, ne dictează calitatea
vieţii. Dacă fierberea răbufneste, o face sub forma disfuncțiilor si chiar a
patologiei psihice. Apare la suprafaţă ca depresie, anxietate și, în unele
cazuri, ca psihoză.
Chiar dacă in fundal lucrurile contimuå så se îndrepte in sensul
prestabilit către O anumită direcţie, suferinţa care însoteste procesul
poate avea mai multe fețe. Cea mai rea ipostază este a suferinţei care nu
duce nicăieri, care rămâne blocată undeva între interior și exterior si nu
aduce în final beneficii niciunei părţi, nu se sfårșește niciodată, este
eternă și deci nimeni nu învaţă nimic din ea. Este imaginea iadului, în
care toată lumea este supusă focului și arderii veșnice, färă nicio
posibilitate de a ieşi de acolo, de a schimba lucrurile. Vointa eului in acel
spaţiu este complet anihilată.
O altă ipostază a acestui travaliu este cea a suferinţei asumate in
virtutea unei înțelegeri și a unei atitudini constante, cum este cea a lui
Iov, care își poartă crucea credinţei, a determinării de a-și urma calea și a
integra suferinţa unui scop mult mai înalt. Tocmai această atitudine duce
la curmarea suferinţei după o perioadă, chiar dacă aceasta este lungă şi
lasă impresia că ai pierdut totul, vine momentul când suferinţa
incetează, își atinge punctul-limită care marchează și transformarea
acea transformare care te ajută să te dezvolţi. Iov primește ca răsplată
mult mai mult decât a avut. Urcă pe o treaptă superioară, atinge simbolic
un nivel superior.
in ,Răspuns lui Iov", Jung spune: ,Omul trebuie să fie afectat,
altminteri acțiunea nu-l atinge. Dar el trebuie sã știe sau să învețe să stie
ce anume 1-a afectat, căci numai atunci va transforma orbirea violenţei,
pe de o parte, și a afectului, pe de alta, în cunoaștere ***
Iar cunoașterea este întotdeauna fertilă, aduce ,bogăție", aşa cum,
în final, i-a adus lui Iov. Cunoașterea nu schimbă direcţia, dar face par-
cursul suportabil, ceea ce nu e puțin lucru, și mai ales profitabil pentru
eu. El este cel care poate profita de cunoaștere și poate deveni conştient
de procesul de individuare care îl împinge în permanenţă înainte.
De aceea mijlocul vieţii este un moment atât de important. Poate fi
un fel de acum ori niciodată. Dacă ratăm întâlnirea decisivă cu moartea,
suntem pierduţi. Ea se arată acum într-o formă cu care putem
interacţiona, putem comunica, cu care ne putem împrieteni puţin. Avem
încă timp pentru asta
in cealaltă jumătate a vieții noastre, întâlnirea cu moartea ia
diverse forme. Poate începe cu frica, care se poate transforma in
anxietate $i depresie, in ipohondrie. Putem reacționa fie împotrivindu-
ne, prin încercări ridicole de a rămâne veşnic tineri, sau de a ne
înconjura de parteneri mult mai tineri Ca IS când le-am fura vårsta, fie
aşteptând intr-un sOi de resemnare. sterilă venirea ei, ,,femeii coasa"
a
cu
imagine-simbol a amenințării.
○ altă cale este aceea a înțelegerii că procesul individuării e in
desfäșurare i se supune rigorilor implacabile ale necesități. Apoi,
apelând la cunoaștere, acest drum poate fi fertilizat. Pentru asta, nicio
întâlnire nu trebuie ratată, cu atât mai puţin întâlnirea cu moartea
Pentru că nu putem vorbi despre miracolul vieții färă să privim in
oglindă si miracolul morții. Unul il conține pe celălalt, odată ce se
constelează viaţa, automat au încolțit germenii de dezvoltare a morții. $i,
la fel, odată ce moartea își face apariţia, viaţa, cu toate aspectele ei,
explodează alături. Astfel întâlnirea cu moartea ne dă, în chip ciudat,
posibilitatea accesării unei vieţi noi.
Dar cum poate fi abordată practic întalnirea inevitabilă cu moartea
la mijlocul vieţi? La început, senzația stranietăţii, a fricii ne cuprinde
într-un mod diferit, necunoscut, și e firesc să fie așa, Trebuie doar să fim
atenți să nu se transforme în obsesie care să ne facă să murim de fapt
încă din timpul vieții, ori să nu dispară din preocupările noastre la fel de
repede cum a apărut.
a
Mai degrabă, trebuie să ne obișnuim cu prezenţa și vecinătatea ei
într-o primă etapă, pentru ca apoi să intrăm într-un fel de legătură din ce
în ce mai apropiată, să inițiem o comunicare specifică. Asta va fi de
ajutor pentru partea din noi care urmează să moară și va transforma
frica în preocupare conștientă. $i în curiozitate, un motor energetic
fabulos pentru dezvoltare. Cum ar arăta lumea noastră dacă din ea ar
lipsi curiozitatea? Cât de anostă, de cenușie, de plictisitoare ar fi? Câtă
culoare aduce curiozitatea în viaţa fiecăruia dintre noi? Ei bine, cum ar fi
dacă atitudinea faţă de moarte ar fi impregnată cu curiozitate, și nu cu
frică? Cum se vede o explozie de culoare într-o mare cenușie? Eliminarea
morții din acel nigredo care a definit-o până acum ar fi un pas important
înainte.
Cred că, odată depășită această etapă, perioada de trecere, liminală
de la vârsta mijlocie la maturitatea adultă se apropie la rândul ei de
sfårşit.
Conceptul de sens se află, de asemenea, în strânsă legătură cu
procesul de individuare. Ele sunt inseparabile, nu se poate vorbi de unul
fără a-l avea în vedere e celălalt. Conștientizarea individuării nu poate
avea loc fắră sens, după cum sensul apare ca urmare a unui proces de
a
individuare asumat.
Acesta nu poate lipsi din nicio analiză a vieții de mijloc. Pentru că,
așa cum spune Jung, individuarea aparține celei de-a doua jumătăţi a
vieţii. Așadar, el pune unul dintre conceptele lui fundamentale în centrul
vieții individului, nu la începutul ei, așa cum face Freud. Acesta e unul
dintre punctele în care cei doi cercetători ai inconștientului se despart
Dacă Freud plasează centrul de greutate al formării psihicului in prima
copilărie, iată cum Jung, fără a nega evoluția psihică de început, acordă
importanţă mijlocului vieţii și se diferențiază decisiv de Freud. El
consideră că abia atunci omul este capabil så vadå, iar această
conștientizare se poate transforma în sens, și astfel procesul de
individuare îi devine accesibil. Acest lucru duce la o transformare uriasă
$i prin ea omul e impins la un nivel de dezvoltare superior.Ca atare, nu
că psihicul nu este definitiv format la mijlocul vieţii, dar până
numai
atunci nici nu este posibil ca acesta så atingă stadiul de dezvoltare pe
care potențial îl conține. Spun potențial pentru că, așa cum am mai spus,
nu este neapărat necesar să fie atins. Tot Jung spune, în mod direct, intr-o
notă potențial elitistă, pe care eu o consider de fapt sinceră, că
individuarea E este accesibilä oricui. $i nici posibilä in Orice condiții.
Există medii favorizate care se pot apropia de acest deziderat, și unul
dintre acestea este analiza. in cabinet, simbolul nui veritabil vas
alchimic, există ingredientele necesare care pot provoca apropierea
conștientă de procesul de individuare
in viziunea lui Jung, una dintre interpretările eronate ale acestui
principiu este că individuarea înseamnå de fapt o retragere din lume, o
izolare intr-un spaţiu personal. Nu este deloc așa, iar Jung o spune
limpede: individuarea nu exclude lumea, ci o includesse , in acelaşi
registru, ,individuarea înseamnă tocmai îndeplinirea mai bună si mai
deplină a vocației colective a omuluis****
Așadar, nu e nevoie de o retragere în singurătate, nici de a te
considera pe tine centrul universului. Trebuie făcută distincţia între
individuare și individualism.
Prin individuare, o persoană devine ea însăşi, în integralitatea ei, şi
se distinge constant de psihologia colectivă. Atât, Inflaţia și narcisismul
sunt pericole care apar si care blochează accesul la proces.De asemenea,
depresia, anxietatea și crizele psihotice pot fi și ele prezente in forme
amenințătoare și pot pune în pericol dezvoltarea personalităţii.
De aceea, analiza și psihoterapia pot fi realmente de folos în această
etapă decisivă. in primul rând, ele asigură echilibrul psihic färă de care
sensul nu este posibil. E nevoie de un mediu stabil de încredere si
siguranţă pe care uneori il poate oferi familia. A fost cazul lui Jung. in
perioada confruntării cu inconștientul, în familie și-a găsit el stabilitatea
acolo i-a fost refugiul după incursiunile în tărâmul celălalt. Alteori, acest
mediu stabil poate fi reprezentat de cabinetul de psihoterapie care, in
plus, oferă și o anumită siguranţă. Acolo, transferul și contratransferul joacă un rol important.
Cabinetul este mediul care rescrie regulile
comunicării psihice într-un fel care favorizează individuarea si apoi
facilitează contactul cu personajele care ne populează inconștientul,
inițial atât de îndepărtate de eu.
Pentru ilustrarea celor spuse, voi oferi un alt exemplu din practica
mea, care arată cum transferul erotic, de această dată, a condus treptat
către întâlnirea benefică cu animusul. Vorbim despre o clientă care a
venit la terapie când se afla la începutul perioadei de mijloc a vieţii, adică
în jurul vârstei de 35 de ani, depresivă, anxioasă și pe care viaţa o
supusese la încercări dintre cele mai dificile. îiși päräsise familia și
renunţase la școală la vârsta de 16 ani, plecând într-o aventură
periculoasă. A fugit dintr-o Românie provincială, supusă prejudecăţilor şi
tabuurilor ancestrale, dintr-un colt de țară aproape rupt de lumea
modernă, în Occident, intr-o companie stranie, ba chiar de-a dreptul
nepotrivită. A folosit un pașaport fals, așadar un anume tip tip de de persona a
anume
luat-o în stăpânire. După O vreme,
fost prinsä de poliție, ajuns la
a
închisoarea pentru minori și, datorită vârstei, a fost trimisă înapoi in
România. A avut sprijinul familiei, în special al tatălui, pentru a termina
liceul. A evoluat, și-a găsit un loc de muncă și călătorea în toată lumea. $i-
continuat stilul de viaţă aventuros, chiar dacă mai puțin periculos
social. Fiind frumoasă și atrăgătoare, nu ezita să se folosească de asta şi
se irosea în relații superficiale. Puţinele excepții fie au dezamăgit-o, fie au
fost inițiate sub influenţa complexelor, iar îin momentul îin care
proiecţile se diminuau, și relaţia se sfårşea
in urma primei experienţe cu drogurile mai puternice, a făcut o
serie de atacuri de panică în urma cărora a ajuns de cåteva ori la camera
a
7 a uelis sa pastreze copilul,
de gardã. La 30 de ani a rămas însărcinată și a decis så påstreze
căpätând astfel o altă tn
viaţa căpătând astfel o altă turnură. Voia să se schimbe, să se transforme
voia sa se dezvolte. A plecat in America de Sud, a trăit experienţe
şamanice, a urmat apoi călătoria în India, unde s-a inscris la o scoală
O
foarte serioasă și apreciată de yoga.
Însă umbra era tot acolo, complexele nu-i dădeau pace, presiunea
transgeneraţională o împingea către decizii pe care nu le îinţelegea și nu
le accepta
Nu reusea să termine nicio facultate, desi începuse trei, in cazul
ultimei încercări, își terminase anii de studii, însă de doi ani era blocată
în obţinerea diplomei. Pur si simplu nu era în stare să-$i scrie teza finală.
Își crestea singură fetițţa, deși tatăl copilului nu o abandonase, era
destul de implicat și prezent. Îi era dificil să susţină o relație serioasă cu
un bắrbat, trăia perioade lungi de solitudine
S-a dovedit în cursul analizei că, din punct de vedere simbolic
oscila permanent între zeiţa Kali și Fecioara Maria. Era luată in
stăpânire, pe rând, când de una, când de alta și risca să fie strivită in
aceastä bătălie a arhetipurilor. Treptat, am lucrat la recunoaşterea
acestor constelări, la felul în care acţionau asupra ei şi la identificarea
momentelor periculoase pe care le-au generat.
A fost greu, foarte greu să ajungem la fundamentul relației ei cu
animusul, a cărui proastă gestionare o aducea în aceste situaţii dificile
Primul ei vis adus in analiză era despre o mulţime de bărbaţi frumoşi,
atletici, impunători, dar împietriți, nemișcați, propriu-zis nişte statui. Am
știut atunci că una dintre provocările terapiei va fi sa aducem la viațā
acele statui, Cum? Prin conștientizarea animusului
Transgeneraţional, am analizat cu clienta mea linia feminină până
la al treilea nivel: ea - mama - bunica. Toate trei au avut probleme
serioase îin gestionarea relației cu bărbați. Aceste experienţe s-au
transpus într-un mod extrem de direct in sfaturile pe care mama și
bunica i le-au dat, Bunica i-a spus să nu facă niciodată copii, pentru Cả
İ
sunt o pacoste adusă de bărbați și o să-i distrugă vlaţa; mama, pe de altă
parte, a sfătuit-o să nu se mărite niciodată
Despre prezenţa și influenţa acestor conținuturi transgeneraţionale
vorbesc atât evenimentele din viaţa ei, cât si visele. Am să dau un
exemplu de vis care aduce o imagine din interior referitoare la acest
aspect:
Este cu un fost iubit, cu care s-a înţeles foarte bine, genul de
băiat bun, sunt foarte fericiți, râd, se bucură. Bunica e pe pat, le
spune supărată să facă liniște, pentru că o deranjează..
Şi, când deranjezi conținuturile transgeneraționale, arhetipale
trebuie să te astepți la o reacție, si ea nu a întârziat să apară. Dar acum,
aflându-se în analiză, în alt cadru, mult mai securizat, am încercat să
obţinem o contrareacţie. O diferențiere și, de ce nu, o confruntare
Si ce mijloace aveam la îndemână pentru aceastå confruntare?
Transferul și contratransferul, adevărate vehicule care să o împingä
inainte. A trebuit să fiu foarte atent ca acest vehicul să se mențină pe
drumul corect, singurul care duce la dezvoltare. Spun asta pentru că
transferul a luat forma transferului erotic. Am ales să privesc asta ca pe o
oportunitate care mi se oferă pentru a poziționa relația clientei cu
animusul înt-o formă stabilă și profitabilă
A urmat o serie de vise cu mine, care mi-au confirmat convingerea
că suntem pe un drum bun, care evoluează și care cu siguranţă duce într-
un punct folositor, care să schimbe lucrurile, acel turning point despre
care vorbeam.Au fost dificultăți pe acest drum, trebuie să spun asta
transferul a generat și un contratransfer la care a trebuit să fiu in
permanenţă atent, pe care să-1 analizez si să-l integrez. Dar asta e una
dintre părţile frumoase şi interesante ale analizei, nu?
Primul vis cu mine a venit la nouă luni de la prima ședinţă. Detaliul
e semnificativ, pentru că acest interval reprezintă timpul de care are
nevoie un copil să se nască. Am să relatez aici primul și ultimul vis din
această serie, referindu-mă doar în treacăt la celelalte, pentru a marca
evoluţia și acel turning point care a făcut trecerea la relaţionarea cu
animusul.
Aşadar, primul vis:
Sunt în cabinet cu tine. Cabinetul arată altfel, pereții sunt
plini cu cu rafturi de cărţi, noi stăm la acelaşi birou din lemn masiv
și discutăm ceva foarte plăcut.
La un moment dat, am propus să ne desenăm ceva unul
altuia. Nu îmi amintesc ce am desenat eu, dar tu mi-ai dăruit un
desen cu o inimă roșie decupată și lipită de a ta. Am simțit foarte
multă iubire din partea ta și am râs amândoi și am continuat să
vorbim.
Cu acest vis se naște de fapt o nouă relație cu masculinul. Aici, în
cabinetul de analizå, printre cărți și obiecte din lemn masiv, în primul vis
ne dăruim lucruri, un act atât de firesc într-o relaţie sănătoasă între un
bărbat şi O femeie, sa dăruiești ȘI så primeşti în acelaşi timp. in vis, eu
(simbol al bărbatului) îi dăruiesc de fapt iubirea pe care nu a avut-o. Ea
nu își aminteste ce mi-a dăruit mie, ceea ce înseamnă că feminitatea ei
este încă încapsulată în inconştient.
Am luat acest vis ca pe un bun început, Treptat, sunt atinse în vise
succesive toate etapele ,relaţiei", de la atingeri până la consumarea
actului sexual. Fiecare vis și fiecare scenă din vis ne-au oferit
oportunitatea, prin decriptare simbolică, să vedem cauzele profunde ale
relaţilor ei nefericite de până acum, generate de complexe, si ele parte a
moștenirii transgeneraționale. Odată cu aceasta, visele au ajutat-o si pe
ea să-si înțeleagă reacţile pe drumul vieții. Dupa ce a trecut de ruşine, a
început să se diminueze senzația de vină și să se accepte treptat aşa cum
este. A fost pentru ea un prim pas pe drumul iubirii de sine (fără a vorbi
însă de iubirea narcisică).
În acest prim vis cu mine se simte iubită, ceea ce ○ face să poatá
merge mai departe, să evolueze. Și in următorul vis, care are loc in
bucătärie", locul unde se pregãtește hrana de care are nevoie, apare $i
prima îmbrățișare, primul ei contact direct cu masculinul viu și
neîmpietrit, Seria de vise continuă cu o dezvoltare a relației. in plan
oniric, lucrurile se întâmplă treptat, eu vin în vizită la ea acasă, unde
căutăm prin toate cotloanele și îi cer să ne uităm și mai jos, și mai jos...
.
Trebuie să scruteze adânc în ea însăși, e adevărat, dar acum nu mai e
singură. E însoțită, și astfel sentimentul de siguranţă crește. Apoi
urmează un vis în care, într-un fel, o oblig să privească in sus, spre
munţi. După ce a mers in jos, în inconștient, e timpul să-si îndrepte
privirea în sus, spre munţi, către conștiință. Este simbolizată astfel axa
eu-sine. Ea se află de-acum pe drumul individuării, care trece și prin
sexualitatea pusă în joc în penultimul vis. Este, de fapt, singurul din
această serie în care are loc acest ,unio" între masculin și feminin.
Iar apoi, în ultimul vis, se restabilește relația analist-client, fără
erotism, fără sexualitate, îin care eu am răspuns anxietăți ei prin faptul că vom face împreună
acest drum.
Iată ultimul vis:
Sunt cu tine in cabinet. Eu mă plimb prin camerá, sunt
foarte tensionată și anxioasă. Atmosfera nu este erotică. Tu esti pe
canapea, îmbrăcat casual, și îmi spui să vin långă tine Este o
chemare caldă, prietenoasă, fără conotaţii sexuale. Un fel de
,vino, liniștește-te, hai să facem împreună acest drum". Eşti
alături de mine!
Mi-a părut atunci încheierea unui ciclu, a unei etape în viaţa ei. $i,
când o etapă se încheie firesc, automat o alta îincepe. Așa merg lucrurile
Am știut că o sa urmeze ceva și am așteptat atent, Curând a venit și visul
a
pe care il consider a fi un alt turning point în evoluția ei:
il
Sunt într-o cameră întunecată, pătrată, caut întrerupătorul,
priza, ca să fac lumină Din coltul din stânga apare un bărbat
necunoscut, frumos, de vârsta mea, care îmi ia mâna și mă ajută,
mă îndrumă către întrerupător. Se face lumină şi mă trezesc
Odată cu acest vis, ea a făcut trecerea de la mine către un bărbat de
vârsta ei, frumos, necunoscut, binevoitor. Am privit asta ca pe o apariție
unui animus care o ajută să facă lumină în viaţa ei lăuntrică. Este un
a
nou început. Nu mai e singură
Iată cum cadrul analitic, vasul alchimic pe care 1l replica mediul din
cabinet, creează un spaţiu favorabil procesului de individuare, ajută la
obţinerea sensului și, prin asta, face tranziţia de la mijlocul vieţii
conștientă și fructuoasă. Pentru că iată ce s-a întâmplat mai departe. in
primul rând, problemele cu care a venit la terapie și-au găsit rezolvare:
a reușit să termine facultatea după ce, in decursul anilor, a
început trei, fără să termine niciuna;
nu mai e dependentă financiar de părinţi, reușește să se
întreținā singură și și-a adăugat
nouă specializare
profesionalä
relaţia de cuplu s-a îmbunatățit;
dependenţa de mine s-a diminuat, la scurt timp după acest vis
mi-a cerut să trecem de la două ședinţe săptămânal la una
singură, semn al independenţei care vine din interior.
Mă întreb, adesea uimit, dacă toată această dinamică a procesului
de individuare are un scop. Energia imensă pusă în joc pe o perioadă atât
de lungă de timp, de fapt pe tot parcursul vieții, are desigur un punct de
plecare despre care am discutat, are etape pe care le parcurge, despre
care de asemenea am discutat. Dar trebuie să existe i un punct
terminus,
destinație finală care acţionează în același imp ca o
permanentă forță de atracție. Către ce s-ar putea îndrepta atunci tot acest
proces? Nu poate exista decât un singur răspuns, către sine, acționând
din ambele sensuri, în același timp, asupra eului. Pe de o parte, îl
impinge de la spate generând energia necesară mersului înainte si a
desfășurării dinamice a procesului de individuare, pe de alta, îl atrage
undeva în față, în vitor, ca un magnet, într-o permanentă și asiduă
încercare de unificare și de integrare. Sinele este totalitatea și eul este
partea, fragmentul care s-a desprins odată și apoi este împins şi atras in
același timp către sine, tot acest joc desfåșurându-se pe și formând in
același timp axa eu-sine, așa cum a fost denumită de jungieni. Orice
întrerupere a acestei axe are repercusiuni severe asupra eului, e
resimțită ca însträinare, ca pierdere, ca lipsă a sensului care generează
depresie, anxietate, decompensări psihotice, nevroze. Cum încearcă
atunci psihicul să refacă axa întreruptă, să creeze o nouă punte de
fiecare dată când este nevoie? Prin simboluri ale sinelui care să readucă
ordinea, pe de o parte, și să producă o nouă orientare a eului pe axa eu-
sine, Simbolul restabilește legătura eului cu sinele, iar haosul devine încă
o dată Cosmos.
Sunt mai multe feluri, mai multe forme sub care sinele ni se
înfăţișează și intervine. Cel mai cunoscut și mai des întâlnit simbol
spontan produs de sine care apare in momentul în care este nevoie de
.
el este mandala. Și cum mijlocul vieții este o perioadă de mari
turbulenţe, așa cum am arătat până acum, simbolurile sinelui în general
şi mandala în special joacã un rol important atât în pastrarea
echilibrului psihic, psihic, cât și în refacerea acestuia atunci când confruntările
interioare îl pun în pericol.
il
Am să recurg din nou la cazul unui client al meu, pe care 1l consider
concludent din acest punct de vedere
El m-a ajutat så urmåresc în propria practicå, pe viu, cum se
formează și apare mandala în astfel de perioade critice, undeva la
O
mijlocul vieții, $i cum repară ea axa întreruptă din diverse motive şi
repune subiectul pe drumul individuării
Am început terapia cu acest client - aflat de asemenea la începutul
mijlocului vieții, căci se apropia de vârsta de 40 de ani - în condiții
dificile.
Prima ședință a fost marcată de o mare emotivitate din partea lui,
pe care a și somatizat-o. Tremura, transpira abundent, avea mișcări
neregulate ale corpului.De parcă un șuvoi din interior urma să se
reverse sau un cutremur se pornise din adâncuri $i se resimţea la
suprafață în acest fel.
A venit si cu un vis chiar de la prima ședință, pe care l-a avut
înainte să ne întâlnim. Iată visul:
Ceva îincearcă ă-mi distrugã o lucrare (este inginer
constructor). Această lucrare este o sferă de beton, care se
îngroapã în pământ când construiești o clădire și care e de fapt o
formă de protecţie împotriva incendiilor. Dintr-odată realizez că
acel ceva care încearcă să distrugă sfera este tot un utilaj al meu.
De multe ori, primul vis adus în analiză poate avea o importanţă
deosebită atât pentru a vizualiza starea inconștientului, cât și pentru o
eventuală viziune a drumului pe care 1l avem de parcurs. Mi s-a pårut că
e
S-a
acest vis confrmă teoria și am încercat să ne uităm împreună mai ales la
aspectul subiectiv al acestuia.De asemenea, simbolurile prezente par a
indica o anumită dinamică psihică și o poziționare nu foarte favorabilă a
clientului meu în interior. în plan simbolic, lucrarea din vis ar putea fi
eul lui, care are ,0 sferă ce îl protejează de ,foc". Iată sfera ca mandala
ca simbol al sinelui, cu rol de a cumpăni situaţia, de a aduce echilibrul Si,
in primul rând, de a-1 proteja.De cine? De un sutilaj" care de fapt ii
aparţine. Un altfel de eu, un alt tip de simbol, de data asta al unui eu
distructiv, care încearcă så anihileze apärarea reprezentată de sferă
Färă aceasta, existã pericolul ca un incendiu să-i distrugä propria
lucrare, adică eul. Cu alte cuvinte, El este cel care se pune în pericol $i
trebuie să se protejeze de fapt de sine însuși. Pur și simplu este în pericol
så se autodistrugă. Aceasta era harta inconștientului său în momentul în
care am început analiza. Avertizat de acest pericol, am inițiat analiza
visului, încercând să identificăm pericolele și mai ales să fructificăm
semnele. Pentru că, de asemenea, o sferă de beton adânc îngropată în
O
interiorul său ne poate trimite și la un complex serios, care are un rol
important în harta propriului eu, find plasat chiar în Centru și pe care,
odată cu începerea terapiei, încearcă să-] destructureze. Pe parcurs s-a
dovedit că influenţa complexului matern asupra clientului meu a fost
una foarte importantă. Echilibrul său interior era precar i era
permanent pus la încercare, astfel încât am plecat și de la ipoteza că acea
sferă ar putea fi și imaginea interioară a complexului matern, adânc
îngropat în inconstient.
Pericolele, am constatat
lterior, veneau dintr-o dinamică
complexuală extrem de bine impregnatä si prezentă, evident
inconștientă, din iruperi ale umbrei i dintro imposibilitate de
comunicare cu anima.
Curios, totul se juca și se constela în inconștient, färă știrea lui,
așadar. Spun asta pentru că în viaţa reală era un tânăr om de afaceri de
mare succes, având ○ companie cu multe sute de angajaţi si multe
proiecte noi, însumând o cifră de afaceri de zeci de milioane de euro
O
Această discrepanţă între omul de afaceri de succes și fragilitatea lui
interioară era serioasă și din pricina ei avea mari probleme.
Era dominat de un complex matern negativ înfiorător, nu reuşea să
stabilească o conexiune mulţumitoare cu niciuna dintre partenerele lui
etc. Nu voi insista prea mult asupra evoluţiei acestui caz, nu este locul aici. Ce vreau să spun
este că, circumambulând și analizând repetat
mandala apärută în chiar primul vis, am ajuns treptat la o imblånzire a
complexelor i la vizualizarea unui traseu în care mai întâi eul se
autodescoperea, cu bune și cu rele, conștientizarea umbrei find inclusă
urmând ca apoi să päșească conștient pe axa eu-sine, care începea să se
contureze mai clar.
La un moment dat, după aproape doi ani, am lucrat cu el testul
asociativ-verbal. L-am ales ca subiect tocmai fiindcă am considerat cazul
lui elocvent pentru a reliefa prezenţa și influenţa complexelor, pe de o
parte, dar și influenţa benefică a analizei în gestionarea lor și importanţa
cabinetului ca vas alchimic, îin care aceste complexe se ,topesc" sise
transformă în altceva
Ei bine, se pare că asta l-a atins la modul cel mai serios și multe
dintre reacțiile de început pe care le consideram îngropate au ieşit din
nou la suprafaţă. Am simțit că axa eu-sine riscă să fie întreruptă, că
obstacolele în drumul lui către sine, prin procesul de inviduare, reapar.
Se profila o nouă dezorganizare. Asta însă a provocat o reacție pe
mäsură, din inconștient, a sinelui. Imediat a venit un vis in care a
reapărut mandala, de data asta în altă formă. Iată visul:
Era un sens giratoriu pe care 1-am împärțit în patru și unde
trebuia să construiesc patru clădiri pe care să le unesc. Aveam la
dispoziție șapte zile pentru asta.
Un cerc, o mandala, un simbol al sinelui, al totalității. După
tumultul creat de scoaterea la suprafață cu ajutorul testului a acestor
complexe puternice, era nevoie de un factor regulator care să aşeze
lucrurile. Era nevoie de intervenţia sinelui. $i intervenția a avut loc prin
crearea acestor simboluri: mandala, cele patru cladiri pe care trebuie să
le unească. $i asta în șapte zile, timpul necesar pentru crearea lumii
La scurt timp m-a anunţat că soția lui așteaptă un copil.
" Am ales să folosesc termenul ,sens" pentru jungianul atotcuprinzåtor şi
specific,meaning"
Vezi, pentru ediția în limba română, C.G. Jung, Opere complete, Vol. 11,
Psihologia religiei vestice și estice, traducere din germană de Viorica
Niscov, Trei, București, 2010, par. 562, p. 395.
*** C.G. Jung, Opere complete, vol. 8, Dinamica inconștientului, ed. cit, par.
432, p. 268
**** ld., Opere complete, vol. 7, Două scrieri despre psihologia analitică.
traducere din limba germană de Viorica Nișcov, Trei, Bucureşti, 2007,
par. 267, p. 200

Trecut, prezent, viitor

În athanor
Așa cum am spus și la început, interesul pentru această temă, mijlocul
vieții, are ca fundament experienţa personală. Tot ceea ce am descris aici
a fost trecut mai întâi prin filtrul propriilor trăiri, al proprilor emoții,
felurite și adesea năvalnice. M-am simțit de multe ori în dificultate, ba
chiar in pericol de a fi copleșit de conţinuturi pe care nu le înţelegeam,
nu le controlam. Depresia și anxietatea nu mi-au fost străine, S-au
apropiat de mine mai mult decât altădată. Stări total diferite se succedau
cu o viteză și o intensitate încă neexperimentate. într-o zi mă simţeam
stäpân pe situaţie și sigur pe mine, în alta imi pierdeam uşor acest
echilibru precar și eram invins de nigredo. Un roller-coaster care
devenise de nesuportat. A trebuit să aștept, să caut, să asimilez, să mă
întorc, să privesc înainte, să circumambulez. Eu am ales instrumentele
psihologiei jungiene sau ele m-au ales pe mine, probabil n-o să ştiu asta
niciodată, dar acum acest aspect nici nu mai e important.
Am învăţat să descopăr simbolul în tot ceea ce ne înconjoară sau ni
se întâmplä, șsi prin asta am facut legaturi pe care le consideram
imposibile, am coboråt în abis și am explorat văzduhul, am fost şarpe,
am fost și pasăre. Prin interpretarea viselor, prin exerciții de imaginaţie
activă, prin observarea atentă a realității atât exterioare, cât și
interioare, am devenit un explorator al inconștientului. Am încercat să-
mi lårgesc sfera de cunoștinţe specifice prin studiul miturilor, poveştilor
al istoriei religiilor, etnologiei, filosofiei, tocmai pentru a mă putea folosi
de amplificare. Aveam nevoie de amplificare, färå ea orice interpretare
nu mă mulţumea. Şi, mai ales, nu mă ajuta. Numai așa am ajuns să
înţeleg sensul $i importanța lui
Şi de aceea acest concept ocupă un loc aparte și în lucrarea de faţă.
Această nevoie m-a împins să caut tot mai departe și aşa am ajuns
la Institutul C.G. Jung din Küsnacht, S-au petrecut evenimente care fie s-
au succedat, fie au coincis, pentru ca în final să mă împingä către o
destinație, pe un anumit drum. A fost un fel de drum al ,eroului"
A
simbolic. $i am primit mult ajutor pe acest drum de la oameni pe care
nu-i numesc aici, dar care există și întruchipează pentru mine figuri
emblematice care vin de departe și au prilejuit întâlniri providenţiale
pentru care a fost nevoie de sincronicitate, de legături acauzale, aflate in
afara logici obişnuite
Printre acesti oameni se numără analista mea, supervizorii mei, toţi
profesorii excepţionali și, nu în ultimul rând, clienții mei. Toate aceste
întâlniri m-au ajutat, m-au marcat, m-au încurajat, m-au transformat, m-
au dezvoltat și m-au însoțit permanent pe drumul către individuare
Am încercat să ordonez într-un fel toate aceste experienţe, cu mine
însumi, cu cei apropiaţi, cu cei cu care am lucrat, și să văd dacă ele au și
○ valoare colectivă, dacă le pot integra într-un fel în inconstientul
colectiv. Nu știu dacă am reuşit, dar am făcut ceea ce am simţit.
Iată, pe scurt, câteva remarci finale ale încercării mele.
Mijlocul vieții este o perioadă decisivă, pentru că face trecerea de la
viaţă la moarte. Apropierea fizică și inevitabilå de moarte este dureroasă
și vine însoțită de disfuncții psihice. Depresia și anxietatea capătă forme
noi, mai pregnante și mai greu de gestionat, Putem încerca så le tratãm
cu medicamente sau psihoterapie cognitiv-comportamentală i poate
acestea vor ameliora efectele. Cauza însă rămâne și va genera noi și noi
forme, noi și noi recidive.
Nefericirea se instalează și lucrurile se îndreaptă implacabil către
un sfårșit pe care il știe toată lumea. Dacă însă am schimba abordarea,
am găsi o altă perspectivă? Dacă am folosi depresia și anxietatea ca
vehicule psihice către o zonă mai profundă, necunoscută, dar poate
intuită a inconștientului? Dacă am alege să stăm puțin cu aceste stări şi
să observăm ce se întâmplă? Oare nu ne spun ele ceva despre noi? Oare
nu apar și ca o atenționare, sau poate ca o cale de rezolvare a unor
conflicte mult mai ample și, de ce nu, mult mai periculoase? Ar putea f
depresia și anxietatea căi spre vindecare, și nu neapărat nişte ,boli şi
atât, pe care, dacă le eradicăm fără să le înțelegem, riscăm så pierdem
7, ocau sa pler dem un
mesaj pretios?
Cred că putem transforma criza de la mijlocul vieţii îintr-o
oportunitate de introspecţie fabuloasă. Să privim înapoi fără regrete și
färă încercări de a ne întoarce care vor fi sortite eșecului, dar și să
căutăm rădăcinile complexelor care încă ne dirijează viaţa.
Renunţarea la persona veche, poate funcțională în tinereţe, dar
total neadaptată acum presupune mult curaj și determinare. E o
schimbare de identitate, si ea potenţial dureroasă, dar necesară.
İnfruntarea umbrei, perceperea ei ca parte importantă din noi, ca
sursă de energie nefolosită, aducerea din adâncurile inconștientului si
integrarea ei ar anula tirania pe care o instituie când iese la suprafaţă
necontrolat, Scopul e să ne întregim cu ea, så nu ne separăm total, ceea
ce ar provoca o disociere periculoasă a eului, pentru noi și in aceeaşi
măsură pentru ceilalţi.
Să intrăm în legătură cu anima/animus la modul autentic este o
nouă provocare a acestei vârste de mijloc.
Nu refugiul într-o relație cu o persoană mult mai tânără este
soluția, căci nu îți va aduce tinereţe veșnică. Da, te poți contamina cu
sentimentul unei întineriri pentru o perioadă scurtă de timp, dar la ce
bun? Se va termina oricum curând și totul va fi la fel ca la început.
în schimb, identificarea anima/animus și contactul autentic cu
acestea pot fi permanente și aduc satisfacții extraordinare. Niciodată nu
vei mai fì singur.
fi
La întrebarea firească: ,Bine, sună interesant, dar cum se poate
ajunge la asta, ce ar trebui să fac ca så ajung acolo?", am încercat sá
răspund în mai multe feluri.
‣ Cunoaște-te pe tine însuți", vechiul dicton socratic, este piatra de
temelie a oricărui demers de la mijlocul vieţii. Apoi, avem si ajutoare, si
a
am vorbit aici de apariția lui Hermes, de posibilitatea existenței unui
guru, de simbolistica zeilor care vin îin ajutorul oamenilor în vremuri de
restriște.
Interpretarea viselor, imaginația activă, introspecţia, atenţia
acordată imaginaţiei, fanteziilor sunt instrumente aflate la îndemână
care de asemenea ajută. Pentru că sub această formă ni se arată
produsele inconștientului. Necunoscutul are momentele lui in care se
lasă, ba poate chiar se vrea cunoscut. Ni se arată. Așa se nasc epifaniile
Avem la indemână funcţia transcendentă ca să facem legătura între ce
stim și ce nu știm, între constient si inconstient și, în cele din urmă, între
eu si sine. $i am vorbit despre axa eu-sine, un deziderat de urmărit
separat, care implică atenţie maximă pentru ca aceasta axă să nu fie
întreruptă.
Toate cele amintite se subsumează unui proces unic și specific care
nu se termină niciodată. Jung l-a denumit proces de individuare si
integrează toate elementele despre care am vorbit până acum.
Substanța care face totul posibil, care leagå toate ingredientele şi le
dă consistentă si formă este Sensul. Ele fierb laolaltă îin vasul alchimic
persona, complexe, umbră, anima/animus, bine și rău, frumos şi urât, alb
și negru, toate contrarile posibile. Ceea ce le condensează, le pune în
legătură, le ordonează este Sensul. Așa poate să apară, ca dintr-un
veritabil athanor, în care totul este fluid, produsul finit, lapisul, piatra
filosofală, aurul alchimic: sinele.
Ca toate astea să se întâmple, e nevoie și de un spaţiu adecvat. Dacă
timpul optim este cel de la mijlocul vieții, cadrul poate fi cel analitic şi
spațiul potrivit poate fi cabinetul de analizä. Acesta din uarmă
funcţionează ca un veritabil vas alchimic, unde într-adevăr chiar toate
conţinuturile interioare fierb, se diluează, se condensează, se distilează
Simbolic, mi se pare o analogie potrivită. $i știu că este eficientă,
căci la mine a funcţionat, dar și la unii dintre colegii și clienții mei.
As vrea să mai fac o precizare. Nu trebuie să se creadă că neg vreo
O
clipă importanţa altor perioade ale vieții, Dacă ne gândim bine, niciuna
dintre ele nu e mai importantă decât alta. Cum am putea så ne definim
noi, ca oameni maturi, färă a ne gândi la copilāria noastră și la felul in
care am crescut? Ne place să o idealizăm, să spunem permanent cât de
fericiți am fost îin unele momente, dar și cât de greu a fost în altele. Şi
câte dintre complexele care uneori ne hotărăsc comportamentul s-au
format atunci? Cât datorăm din ceea ce suntem acum acelei perioade?
Enorm, unii ar spune chiar totul.
Apoi, cum ar putea tinereţea să nu fie importantă, cu poveștile de
iubire, cu alegerea unei profesii, cu întreținerea unei familii, cu tot ceea
ce presupune lupta pentru o bună plasare în societate? Cum ar putea fi
ea neglijată? Au asemenea faze premergătoare mijlocului vieții vreun rol
in felul in care vom aborda provocările ce apar acum? Ne pot pregäti ele
pentru ce urmează? Felul în care copilăria și tinereţea se desfåșoară și
mai ales felul in care noi suntem conștienți de drumul pe care il
parcurgem in acele momente pot determina sau măcar influenţao
posibilă abordare cu succes a ceea ce urmează? Cu alte cuvinte, nu vom trece mai uşor prin
mijlocul vieții dacă ne asumăm copilăria și tineretea
și dacă le înţelegem, cu toate simbolurile i provocările lor? Eu cred că
da. Cred că pregătirea pentru mijlocul vieții începe de fapt mult mai
devreme, iar fazele premergătoare pot facilita trecerea cu succes la şi
prin acesta. La fel, mijlocul vieții abordat corect, cu respect şi
responsabilitate, va conduce către o perspectivă bună asupra vårstei a
treia, care la rândul ei este extrem de importantă și ar fi bine så fie
trecută cu succes. Ar trebui să fie o vârstă a inţelepciunii, in ciuda
problemelor și dificultăţilor specifice bătrâneții.
Si atunci de ce am ales eu mijlocul vieţii? De ce nu una dintre
celelalte etape sau de ce nu am vorbit despre toate la un loc, despre acest
la
minunat și fabulos ,continuum" al vieții noastre? Ce m-a făcut să acord
atâta atenţie unui anumit fragment din totalitatea vieții?
in primul rând, pentru că acum este cel mai aproape de mine, am
trecut prin această vâårstă, un parcurs care poate încă nu s-a sfårşit, care
a fost și turbulent, și liniștit, și plin de speranţe și de crunte dezamăgiri,
în care am descoperit infinite nuanţe de alb și negru. Am fost la mijloc
intre echilibru si haos. însă echilibrul a revenit și, pentru că acum mi-e
bine, am la dispoziție acea energie de care am tot vorbit si care mă
împinge înainte, care m-a făcut să finalizez studile la Institutul Jung din
Zürich, în ciuda unor dificultăți legate de poziția geografică și de situaţia
materială ce păreau obstacole insurmontabile. Toată această energie m-a
ajutat să lucrez cu cu mulţi clienți şi, cred eu, să îi pot ajuta, dar m-a impins
și să-mi continui meseria de editor și să public în România, alături de
colegii mei de la Editura Trei, zeci de titluri de psihologie anual. Am
reușit să publicăm, de curând, Cărțile Negre, după o muncă asiduă,
România find primul teritoriu din lume, după S.U.A., în care au apărut.
Și acum începem munca uriașă de a publica întreaga serie de opere a lui
Marie-Louise von Franz (Collected Works, 28 volume). Am inceput
Institutul publicând Cartea Roșie, 1-am terminat publicând Cărțile Negre si
in viitor voi publica operele complete ale lui Marie-Louise von Franz
Pentru mine acest drum este unul simbolic, în care trecutul se întretaie
cu prezentul și viitorul.
Cartea Roșie a reprezentat pentru mine şocul de început, intrarea in
problematica specifică vârstei de mijloc. Impactul a fost uriaş, dar
energia lui m-a aruncat înainte. imbolul interior și-a găsit dezvoltarea
exterioară în drumul spre Institut. Apoi, Cărțile Negre, laboratorul
veritabil al descoperirilor lui Jung, munca zilnică cu inconștientul atât de
multă vreme și-au găsit echivalentul, în cazul meu, în anii petrecuți la
Institut, în regularitatea cu care fäceam acest drum lung de trei ori pe an,
în orele de analiză și supervizare, în atelierele si cursurile pe care le
urmam și, nu în ultimul rând, îin examenele pe care a trebuit să le susţin.
Pentru mine nu e întâmplător că termin această lucrare imediat după
apariția ediţiei în limba română a Cărtilor Negre, pentru care am luat decizia de publicare, pe
care le-am îngrijit și la a căror redactare am
lucrat alături de colegii mei. Şi apoi viitorul își arată și el fața: publicarea operelor complete ale
lui Marie-Louise von Franz, principala discipolă a lui Jung, urmașa lui
cea mai cunoscută și, nu în ultimul rând, cea atât de implicată chiar in
M-am intenţia gândit mea nu mult este dacă de a aceste ultime detalii personale
dezvoltarea şi istoria Institutului Jung
işi au rostul,
prezenta u model de succes, ci de a
cắci
încerca să leg lucrurile care mi s-au întâmplat într-o imagine unitară sau
mai degrabă unificatoare. și, dacă am reușit, am făcut-o urmând logica
psihologiei analitice, pe care am folosit-o din plin aici.
Sunt convins că pe mine m-a ajutat enorm. Sper să le fie de folos şi
altora.

Bibliografie
Berger, Kathleen Stassen, The Developing Person through the Life Span,
Worth Publishers, New York, N.Y., 1994
Brim, Orville G. Ryff, Carol D. Kessler R.C. (eds.), How Healthy. Are We? A
National Study of Well-Being at Midlife, University of Chicago Chicago Press,
Chicago, 2004
Camus, Albert, Cäderea, traducere de Magda Rāduţā, Polirom, Iaşi, 2021
Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain (coord.), Dicționar de simboluri. Mituri,
vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, traducere de Micaela
slăvescu, Laurenţiu Zoicas (coord.), Polirom, Iasi, 2009
The Chiron Dictionary of Greek and Roman Mythology, Chiron Publications
Asheville, 1994
Edinger, Edward E, Ego and Archetype, Shambhala, Boston, 1992
Eliade, Mircea, Mitul eternei reintoarceri, traducere de Maria si Cezar
Ivănescu, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2011
Erikson, Erik H. Identity: Youth and Crisis, Norton, New York, 1968
rikson, Erik H., The Life Cycle Completed, W.W. Norton & Company, New
York, 1950
Freud, Sigmund, , Despre terapie", în Opere esenţiale, vol. 11, traducere de
Roxana Melnicescu, Trei, București, 2009
Hollis, James, Finding Meaning in the Second Half of Life, Avery, New York,
2006
Homer, Odiseea, traducere de George Murnu, studiu introductiv $i note
de D.M. Pippidi, Univers Bucureşti, 1971
Jaques, Elliott, ,Death and the Mid-life Crisis", International Journal of
Psychoanalysis, 46, 1965
Jung, C.G., Amintiri, vise, reflecții, traducere si note de Daniela Stefănescu,
Humanitas, Bucuresti, 1996
Jung, C.G.Cartea Roșie. Liber novus, ed. Sonu Shamdasani, traducere de
Viorica Nișcov și Simona Reghintovschi, Trei, Bucureşti, 2011
Jung, C.G. Cărțile Negre, vol. 1-7, traduceri de Oana Badea, Laura Karsch
și Lorin Ghiman, Trei, Bucureşti, 2022
Jung, C.G., Dream Analysis Notes of a Seminar Given in 1928-1930, Routledge
Abingdon, 1984
Jung, C.G, Nietzsche's Zarathustra. Notes of the Seminar Given in 1934-1939
ed. James L. Jarrett, Princeton University Press, New Jersey, 1988
Jung, C.G., Opere complete, vol. 5, Simboluri ale transformări, traducere de
Daniela Stefănescu, Trei, Bucuresti, 2016
Jung, C.G. Opere complete, vol. 6, Tipuri psihologice, traducere de Viorica
Niscov, Trei, Bucuresti, 2004
Jung, C.G., Opere complete, vol. 7, Două scrieri despre psihologia analitică
traducere de Viorica Nișcov, Trei, Bucuresti, 2007
Jung, C.G., Opere complete, vol. 8, Dinamica inconștientului, traducere de
Viorica Nișcov, Trei, București, 2013
Jung, C.G., Opere complete, vol. 9.1, Arhetipurile si inconștientul colectiv,
traducere de Daniela Ștefănescu și Vasile Dem. Zamfirescu, Trei,
Bucureşti, 2014
Jung, C.G. Opere complete, vol. 9.2, Aion, traducere de Daniela $tefänescu
Trei, Bucuresti, 2005
Jung, C.G. Opere complete, vol. 10, civilizația in tranziție, traducere de Adela
Motoc și Christina Ștefănescu, Trei, Bucureşti, 2011
Jung, C.G. Opere complete, Vol. 11, Psihologia religiei vestice si estice
IS
traducere din germană de Viorica Nișcov, Trei Bucuresti, 2010
Jung, C.G., Opere complete, vol. 15, Despre fenomenul spiritului în artă și ștințä
traducere de Gabriela Danţiş, Trei, Bucureşti, 2007
Jung, C.G., Opere complete, vol. 16, Practica psihoterapiei, traducere de
Daniela Ștefănescu, Trei, Bucureşti, 2013
Jung, C.G., Opere complete, vol. 17, Dezvoltarea personalități, traducere de
Viorica Nişcov, Trei, Bucureşti, 2006
Levinson, Daniel, The seasons of a man's life, Knopf, New York, 1978
López-Pedraza, Rafael, Hermes and His Children, Daimon Verlag.
Einsiedeln, 2010
Maslow, Abraham H., Toward a Psychology of Being, D. Van Nostrand
Company, New York, 1968
Oldman, J.M. & Liebert, R.S. (editori), The middle years, Yale University
Press, New Haven, 1989
Papalia, Diane E., Olds, Sally Wendkos, Duskin Feldman, Ruth, Dezvoltarea
umană, traducere de Anacaona Mindrilă-Sonetto, Trei, București,
2010
Paris, Ginette, Pagan Grace: Dionysos, Hermes, and Goddess Memory in Daily
Life, Spring Publications, Washington, 1990
Proust, Marcel, În căutarea timpului pierdut. Timpul regăsit, traducere de
Irina Mavrodin, Art, Bucureşti, 2017
Rogers, Carl R, On Becoming a Person, Houghton Mifflin, Boston-New
York, 1967
Shakespeare, William, Antoniu și Cleopatra, în Opere, vol. 7, traducere de
Leon D. Levițchi, Univers, Bucureşti, 1988
Sofocle, Oedip rege, în Tragicii greci, traducere de Dan Botta, studiu
introductiv și comentarii de D.M. Pippidi, ESPLA, Bucureşti, 1958
Stein, Murray, In Midlife. A Jungian Perspective, Spring Publications
Washington, 1998
14:55 & R
76%
5G
S
Stevenson, Robert Louis, Un caz foarte straniu: doctorul Jekyll şi domnul Hyde
Art, Bucureşti, 2018
Vaillant, George E., Adaptation to life, Little. Brown, Boston, 1977
Walker, Steven, Midlife Transformation in Literature and Film, Routledge
Abingdon, 2012
Woolf, Virginia, Doamna Dalloway, traducere de Petru Creţia, Humanitas
Bucureşti, 2012