SPOVEDANIA DE LA SANCTUARUL RELAȚIILOR

Iată-mă într-un colaps total al vietii.

Relația mea era departe de ceea ce imi doream, deși atunci când făcusem pasul, eram sigură că așa va
fi... nu degeaba fugisem de acasă ca să mă mărit!

Am înțeles atunci că iubirea singură nu este suficientă înt-o relație, dacă nu există comunicare și multă,
multă negociere. Și am aflat pe propria mea piele că există mai multe limbaje ale iubirii; eu degeaba îl
așteptam pe al meu, când partenerul vorbea pe limba lui.

Îți dai seama cum se împacă limbajul serviciilor cu timpul de calitate? Ca nuca-n perete! Până m-am
prins eu că limbajul iubirii este să te trezești dimineața și să-i faci partenerului sandwich-ul cu mâna ta...
multe încercări până atunci.

Unde mai pui că, atunci când lucrurile nu merg, vezi totul în nuanțe de negru și gri în relație și totul în
nuanțe de roz înafara relației.

Într-un moment de maximă luciditate și tristețe, mi-am făcut bagajele și am plecat la Sarmisegetuza. Nu
înțelegeam unde greșesc... Drumul până acolo a fost cu peripeții. La un moment dat, când lacrimile îmi
curgeau șiroaie pe obraji, am oprit la OMV-ul de pe Valea Oltului; fresh-ul de portocale m-a revigorat
astfel că am putut continua drumul până la Costești. Cum nimic nu este întâmplător, m-am întâlnit cu
prietenii mei dragi, veniți de peste tot din țară. O vorbă bună, o mângâiere, fac minuni în astfel de
momente.

În ziua următoare, am mers la Sanctuarul Relațiilor; practic, pentru asta venisem. Nu venisem să iau o
decizie, venisem să obțin claritate, să văd cine sunt eu și ce imi doresc mai departe de la viața mea.
Oamenii Frumoși din fața mea, pe care îi cunoșteam bine, prezenți cu mine în Sanctuarul Relațiilor ...
m-au încurajat să las emoțiile să iasă. Am început să le povestesc prin tot ceea ce trec. A fost un moment
în care mi-am dat voie să fiu vulnerabilă și curajoasă în același timp; a fost un moment în care mi-am
dezgolit sufletul.

Nu îmi amintesc dacă au trecut secunde, minute, ore întregi...pentru mine au fost doar câteva clipe.
Timpul a stat pe loc să mă asculte. Natura parcă îmi asculta Spovedania. Și a meritat.

A meritat curajul pe care l-am avut să îmi înfrunt cele mai mari temeri, frici, neputințe; frica de judecată
o lăsasem de o parte. Viața mi-a arătat de multe ori că, atunci când judecăm, ne scriem propria sentință:
viața ne pune exact în situația persoanei pe care am judecat-o. Așadar, să mă judece cine vrea și cum
vrea.

Apoi, am rămas singură în Sanctuarul relațiilor. Aveam nevoie să intru în interiorul meu, să mă centrez.
Iar Sanctuarul Relațiilor, prin energia și vibrația lui, m-au ajutat extraordinar de mult.

Uitasem cine sunt: job-ul, grijile cotidiene, alergaturile interminabile, mă luaseră pe sus și mă
deconectaseră de mine. Așa că am rămas cu mine, cu natura, cu Universul, cu Divinitatea, din interiorul
meu și din afară. Și pe măsură ce restabileam această legătura, sufletul se liniștea... până în momentul în
care, un vânt cald m-a îmbrățișat și am simțit cea mai mare eliberare din sufletul meu. Vântul cald,
zumzăitul albinelor, cântecul pasărelelor, toate la unison erau martori la tot ceea ce se întâmplase în
Sanctuarul Relațiilor. Mi-am amintit că prima și cea mai importantă relație este cu mine, cu acea parte
din interiorul meu care mă ghidează și mă călăuzește.

Furie, tristețe, neputință, durere ... toate erau undeva în trecutul meu. Făceau parte din trecutul meu,
dar nu mă mai identificam cu ele, nu mă mai defineau.

M-am întors acasă împăcată cu mine, cu situația, cu viața. Până la urmă, sufletul și-a ales ca experiență
această lecție de viață.

Ulterior, acele emoții de care îmi era teamă, mă vizitau din ce în ce mai puțin, iar de fiecare dată le
invitam la un pahar de vorbă ca să aflu ce aspect al vieții era nevoie să îmbunătățesc în viața mea; apoi
mă centram în interiorul meu și rămâneam acolo, atâta timp cât era nevoie ca să imi găsesc echilibrul.

Pe măsură ce practici acest exercițiu, cu timpul îți vine la îndemână... căci viața este o călătorie cu Sine și
pentru Sine, în mai multe etape de dezvoltare și evoluție personală.

Zâmbesc și îmi reamintesc cu drag de acel moment, în care m-am spovedit în fața Universului și mi-am
eliberat sufletul, de fiecare dată când merg la Sanctuarul Relațiilor.