http ://siluan.trei.

ro/ MISTICA VEDERII LUI DUMNEZEU Cuviosul Arhimandrit Sofronie PREDOSLOVIE Domnul ne-a poruncit sa nu facem naintea oamenilor nici milostenie, nici post, nici alte fapte bune, socotind acest lucru drept o cautare fatarnica a slavei desarte. Tatal nostru cel din ceruri, care este ntr-ascuns ... si vede ntr-ascuns (Mt. VI,1-18), nu binevoieste sa primeasca asemenea fapte. Dar nu numai porunca lui DUMNEZEU ne cere sa ascundem vointa noastra launtrica de ochii straini, ci si instinctul duhovnicesc normal, ca un imperativ categoric ne interzice sa divulgam taina sufletului. Rugaciunea de pocainta n fata Celui Preanalt este locul cel mai intim al duhului nostru. De aici vine dorinta sa ne ascundem ca nimeni sa nu ne vada, nimeni sa nu ne auda, ca totul sa ramna ntre DUMNEZEU si suflet Asa mi-am trait primii zece ani ai pocaintei mele naintea lui DUMNEZEU. Pe deasupra, amara mea experienta mi-a aratat de mai multe ori ca este necesar sa ne ferim si de referirile asupra noastra, caci altminteri devenim victima duhului slavei desarte sau a multumirii de sine. Din cauza acestor miscari ale duhului nostru avem de suferit parasirea lui DUMNEZEU. Totusi, prin continutul lor esential, ele mi-au descoperit situatia tragica a milioanelor de oameni, risipiti pe toata fata pamntului. Nu este exclusa posibilitatea ca spovedania mea, mai bine zis - autobiografia mea duhovniceasca, sa le usureze macar unora din ei sa gaseasca o bine-placuta hotarre n ncercarile ce pot veni asupra lor. Cele ce s-au petrecut cu mine n-au fost urmarea initiativei mele, ci DUMNEZEU, prin Providenta sa, numai de El cunoscuta, a binevoit sa ma cerceteze si sa-mi ingaduie a ma atinge de Vesnicia Lui. Mna Lui cea Sfnta ma arunca fara crutare n bezne de nedescris. Acolo, uimit pna la groaza, am devenit spectatorul unor realitati, care depaseau puterile mele rationale. Despre acestea ncerc sa vorbesc n paginile care urmeaza. Experientele mele nu erau dintr-o data nsusite de ratiunea mea. Au trecut zeci de ani pna cnd ele au luat n mine forma unei cunostinte dogmatice. nainte de a fi cercetat de DUMNEZEU, cnd citeam Evanghelia sau epistolele Apostolilor, nu reuseam sa nteleg n chip real ce fel de realitate ontologica se ascunde sub fiecare cuvnt al Sfintei Scripturi. nsasi viata mi-a aratat ca n afara de experienta vie cu DUMNEZEU sau de ntlnirea cu stapniile si cu conducatorii lumii ntunericului acestui veac, cu duhurile rautatii de sub cer (Ef. VI,12), o cunoastere pur intelectuala nu ne conduce spre sensul nsusi al credintei noastre : adica la cunoasterea lui DUMNEZEU - care a creat toate cele ce exista - la cunoasterea - ca intrare n nsusi actul Vesniciei Sale. Viata vesnica, aceasta este ca sa te
1 / 52

cunoasca pe tine, singurul, adevaratul DUMNEZEU, si pe IISUS HRISTOS, pe care L-ai trimis (Ioan XVII, 3) n ceasurile cnd se atingea de mine Iubirea lui DUMNEZEU, eu recunosteam ntr-nsa pe DUMNEZEU : DUMNEZEU este iubire si cel ce ramne n iubire ramne n DUMNEZEU, si DUMNEZEU ramne n el (I Ioan IV, 16). Iar dupa cercetarea de Sus, citeam Evanghelia cu o ntelegere diferita de cea de pna acum : ncercam o bucurie profunda si o vie recunoastere, gasind aici confirmarea propriei experiente. Aceste minuante concidente ntre cele mai esentiale momente de cunoastere a lui DUMNEZEU si datele revelatiei Noului Testament sunt nemasurat de scumpe sufletului meu. Ele au fost un dar ceresc : nsusi DUMNEZEU se ruga n mine. Dar toate acestea luau forma propriei stari. Eu am fost botezat chiar din primele zile ale aparitiei mele n lume. Dupa rnduiala Bisericii noastre, n timpul acestei Taine pe toate membrele trupului meu s-a pus Pecetea darului Duhului Sfnt : Oare nu aceasta Pecete m-a salvat cnd rataceam pe cai straine ? Nu a fost ea oare pricina multor minunate coincidente ale trairilor mele n duhul Revelatiei evanghelice ? ADUCEREA-AMINTE DE MOARTE Dupa ce au trecut mai bine de cincizeci de ani [cartea e scrisa n 1984 ; nota Andrei], mi este cu neputinta sa restabilesc n memorie firul cronologic al ntmplarilor ce au marcat sufletul meu. Zborul duhului nostru n spatiul mintii nu-l poti cuprinde cu ntelegerea, cum a spus nsusi Domnul n convorbirea cu Nicodim : Vntul sufla unde vrea si tu auzi vuietul lui, dar nu stii de unde vine, nici ncotro se duce : astfel este cu oricine care e nascut din Duhul (Ioan III,8). n acest moment gndul meu se opreste la unele din acele situatii greu de suportat si disperate, dar care, n cele din urma, s-au dovedit a fi pentru mine o pretioasa cunoastere si un izvor de putere n nevointele mele. Cele ce mi s-au ntmplat sau imprimat n viata mea ca o taietura n piatra si mi dau posibilitatea sa vorbesc despre ce-a facut cu mine dreapta lui DUMNEZEU. nca din tinerete gndul la vesnicie se alipise de sufletul meu. Pe de-o parte era un lucru firesc ca urmare a rugaciunilor din copilarie adresate DUMNEZEULUI celui viu catre care s-au dus bunicii si stramosii mei ; pe de alta parte, copiii cu care atunci ma jucam, cu o naiva seriozitate, se opreau gnditor asupra acestei taine. Pe masura ce cresteam, ma ntorceam din ce n ce mai des la meditatiile asupra vesniciei : mai ales n convorbirile cu fratele meu mai mic Nicolae (18981979). El era mai ntelept dect mine si eu am nvatat multe de la el. Eu stiam din rugaciunile mele de copil ca generatiile care ne-au precedat au plecat n nadejdea lui DUMNEZEU ; dar n acele zile nu mai aveam credinta de copil. Oare sunt eu vesnic ca orice alt om sau vom cobor toti n ntunericul nefiintei ? Aceasta ntrebare tsnita dintr-o minte de copil care alta data contempla linistita, devenise asemenea unei mase nca amorfe de metal incandescent. n adncul inimii si facea loc un simtamnt ciudat -zadarnicia
2 / 52

tuturor agoniselilor pe pamnt. Era ceva cu totul nou n inima mea, care nu mai semana cu nimic altceva. n cele din afara , eu totusi eram linistit ; adesea chiar rdeam cu inima deschisa ; traiam asa cum traieste toata lumea. Si totusi, n tacere, ceva se mplinea n inima mea ; mintea, abatndu-mi-se de la toate, si concentra ntreaga sa atentie catre nauntru. Peste necuprinsele ntinderi ale tarii mele trecea un plug urias, care scotea radacinile trecutului. Toata lumea era n stare de alerta, peste tot mocnea o ncordare, care depasea puterile omenesti. Mai mult dect att : n toata lumea se produceau evenimente care marcau nceputul unei ere noi n istoria omenirii, dar duhul meu nu se oprea asupra lor. Multe se prabuseau n jurul meu, dar prabusirea mea launtrica era mult mai intensa, ca sa nu spun mai importanta pentru mine. Cum astfel ? n acele zile, eu nu eram capabil de o gndire logica. Gndurile se nasteau nauntru, din starea duhului meu : Daca eu mor n mod real, adica daca ma scufund n neant, atunci si toti ceilalti oameni, semenii mei, dispar de asemenea fara urma. Asadar, toate sunt desertaciune ; adevarata viata nu ne este data. Toate evenimentele mondiale nu sunt mai mult dect o bataie de joc sinistra asupra omului. ... Asa concepeam atunci moartea. Duhul care ma stapnea ma despartea de pamnt si eram aruncat ntr-o zona obscura, unde timpul nu exista. ... Vesnica uitare, ca o stingere a luminii constiintei mi dadea groaza. Aceasta stare ma zdrobea, ma domina mpotriva vointei mele. Ceea ce se petrecea n jurul meu mi amintea n mod obsedant de sfrsitul inevitabil al istoriei universale. Viziunea beznei devenea fara ncetare prezenta si numai din cnd n cnd mi dadea o oarecare odihna. Aducerea-aminte de moarte atinsese o asemenea intensitate, nct lume, toata lumea noastra mi aparea asemenea unui miraj, gata oricnd sa dispara n vesnicele abisuri ale nefiintei. Realitatea efectiva a unei alte rnduieli, nepamntesti, nentelese, ma domina, n pofida ncercarilor mele de a ma sustrage ei. mi aduc aminte perfect : n viata de toate zilele eram ca toti ceilalti oameni, dar erau momente cnd nu-mi mai simteam pamntul sub picioare. Cu ochii mei vedeam ca de obicei, n timp ce n duh eram purtat deasupra prapastiei fara fund. La aceasta aparitie mai trziu s-a adaugat alta : n fata mea, n gndul meu, se ivise o bariera, pe care o resimteam ca pe un perete de plumb. Nici o raza de lumina spirituala, ca si peretele care nu era material, nu patrundea n inima mea. Multa vreme m-am simtit zdrobit de aceasta opacitate care se ridica n fata mea. Independent de toate cele exterioare : razboaie, boli, precum si alte nenorociri, pentru mine era un chin de nesuportat sa recunosc ca sunt condamnat la moarte mai devreme sau mai trziu. Si iata, fara sa reflectez la ceva anume, dintr-o data mi-a intrat n inima acest gnd : daca omul este n stare sa sufere att de profund,
3 / 52

nseamna ca el este maret prin natura sa. Faptul ca, odata cu moartea lui, moare toata lumea si chiar DUMNEZEU, nu este posibil dect daca omul nsusi apare, ntr-un sens oarecare, ca centrul ntregului univers. Si n ochii lui DUMNEZEU, desigur, el este mai de pret dect toate celelalte lucruri create. Domnul stie cta recunostinta am pentru ca nu m-a crutat si nu m-a lepadat, toate facnd, pna cnd m-a naltat sa vad mparatia, macar numai n parte (nceputul canonului Liturgic al Sf. Ioan Gura de Aur si I Cor XIII,12). O, grozavii ale acestui timp binecuvntat ! Nimeni nu este n stare sa mearga de bunavoie n calea acestor ncercari. mi vine n minte acum acel cosmonaut, care trimitea disperate apeluri catre pamnt din spatiu ca sa-l scape de moarte ; radioul capta gemetele, dar nimeni na avut mijloacele necesare ca sa-i vina n ajutor. Ma gndesc daca, pna la un anumit punct, sa fac o paralela ntre ceea ce a trait bietul cosmonaut si ceea ce am ncercat eu n momentele prabusirii mele n bezna ntunericului. Cu toate acestea duhul meu se ndrepta nu spre pamnt, ci spre Acela, pe Care eu nca nu-l cunosteam, dar de a Carui Existenta nu aveam nici o ndoiala. Eu nu-l cunosteam, dar El era, nu stiu cum, cu mine, avnd n stapnire toate mijloacele pentru mntuirea mea. Cel ce patrunde cu Fiinta Lui toate, se ascundea de mine. Am vazut moartea nu dupa trup, nici n formele ei pamntesti, ci n vesnicie. Astfel, sub semnul unui minus se deschidea n mine Fiinta cea mai profunda. Lumea materiala si pierdea consistenta, iar timpul - dimensiunea. Eu ma chinuiam, nentelegnd ce se ntmpla cu mine ... ... Nici odata nu voi putea ntrupa n cuvinte bogatia specifica acelor zile, cnd Domnul, fara sa ia n seama protestele mele, m-a luat n puternicele Sale mini si cu mnie m-a aruncat n nemarginirea lumii creata de El. Ce sa spun ? ntr-un mod aspru, El mi-a deschis orizonturile unei alte Realitati. Peripetiile mele pline de suferinta au fost adevarate treceri prin vamile chinurilor. ... Viziunea existentei tragice a omenirii nu stiu cum crestea mpreuna cu sufletul meu si aducerea aminte de moarte nu ma parasea oriunde m-as fi dus. Eram despicat n doua ntr-un chip straniu : duhul meu traia n acea tainica sfera pe care nu reusesc s-o exprim prin cuvinte, pe cta vreme judecata si starea mea sufleteasca parca traia potrivit cu obiceiurile lor de toate zilele, adica asemenea tuturor celorlalti oameni. ... ... Dispretuiam bogatia materiala si nu prea pretuiam pe cea intelectuala, caci nu-mi daduse raspuns la cele ce cautam. Daca mi s-ar fi oferit un secol de viata fericita, n-as fi primit aceasta oferta. Duhul meu avea nevoie de vesnicie, si vesnicia, cum am nteles mai trziu, statea n fata mea, renascndu-se n mod activ. Eram orb, fara ratiune. Ea, vesnicia, batea la usa sufletului meu, n care ma inchisesem fiindu-mi frica de mine nsumi, dar n-o stiam (Apoc. III, 18-20).
4 / 52

O ! sufeream ! dar nu gaseam nicaieri o iesire, afara de rugaciunea care se renascuse n mine, rugaciune catre Cel pe Care nca nu-L cunosteam, sau mai bine zis catre Cel pe care-L uitasem ! O rugaciune nflacarata m-a cuprins n cele mai dinlauntru ale mele si n decurs de mai multi ani nu m-a parasit nici aievea, nici un somn. Chinul meu a fost de lunga durata. Ajunsesem pna la epuizarea tuturor parerilor mele. Atunci, cu totul pe neasteptate,ceva ca un ac mi-a strabatut grosimea peretelui de plumb, si prin canalul de subtirimea unui fir de par a patruns o raza de Lumina. ... La Parintii Bisericii am gasit nvatatura privitoare la aceasta forma a harului. Aducerea-aminte de moarte este o stare deosebita a duhului nostru, care nu seamana deloc cu toate cunostintele pe care ni le-am nsusit, n care descoperim ca ntr-o zi sau alta vom muri. Aceasta minunata aducere-aminte scoate duhul nostru din atractia celor pamntesti. Fiind o putere ce coboara de sus, ea ne asaza mai presus de patimile pamntesti, ne elibereaza de sub stapnirea poftelor si atasamentelor vremelnice si, prin acestea, ne face n chip firesc sa traim o viata sfnta. Chiar ntr-o forma negativa, ea ne strnge totusi la pieptul Celui Vesnic. ... Aducerea-aminte de moarte ne da experienta nepatimirii, a victoriei asupra pasiunilor ; nca nu pe cea pozitiva care apare ca o deplina posedare a iubirii lui DUMNEZEU. Ea nu are, totusi, un caracter pur negativ adica ceva opus iubirii. Ea ntrerupe actiunea patimilor si prin aceasta, pune nceputul unei schimbari fundamentale n toata activitatea vietii noastre, schimbnd si felul de percepere a tuturor lucrurilor. Faptul ca ea ne face sa traim moartea noastra ca pe un sfrsit al ntregului univers, confirma Revelatia care ne spune ca omul este dupa chipul lui DUMNEZEU si, ca atare, el este capabil sa-L primeasca n sine pe DUMNEZEU si cosmosul creat. Acesta este nceputul concretizarii n noi a principiului personal. Aceasta experienta pregateste duhul nostru spre o mai reala primire a Revelatiei crestine si spre acea teologie la baza careia se afla experienta unei alte existente. ... Cnd prin puterea aducerii-aminte de moarte, toata fiinta mea a fost mutata n planul vesniciei, atunci, n mod natural, a venit sfrsitul distractiei mele copilaresti, pasiunea mea pentru arta care ma stapnea ca un rob. Strmta si plina de necazuri este calea credintei noastre : tot trupul vietii noastre se acopere de rani la toate nivelurile ; uneori durerea atinge asemenea intensitate nct mintea suferinda este redusa la tacere si intra ntr-o stare situata nafara vremii. Revenind din aceasta contemplare existentiala, descoperim deja n strafundurile fiintei noastre gnduri gata alcatuite, nu de noi inventate ; n acele gnduri se cuprind anticiparile revelatiilor ce vor urma sa vina de la DUMNEZEU. Acest dar al harului nu poate fi descris cu cuvintele noastre de toate zilele. Experienta ne dovedeste ca el nu se poate dobndi altfel dect printr-un ndelungat proces de lepadare de
5 / 52

sine totala. Atunci, peste toate asteptarile, vine Lumina Necreata, care vindeca toate ranile. n stralucirea acestei Lumini, calea ngusta pe care am strabatut-o ne apare asemenea chenozei lui HRISTOS (Filip. 2.7), prin care si noua ni se daruieste nfierea fata de DUMNEZEU-Tatal. n masura n care ni se descopera Fiinta Absoluta, noi simtim din ce n ce mai puternic nimicnicia si necuratia noastra. Aceasta viziune este groaznica ... Domnul mi-a dat sa traiesc n valurile milostivirii Sale, dar eu nu pricepeam nimic ; la El toate sunt altfel. Dar El nu m-a lasat n ntuneric pna la sfrsit : El m-a condus la picioarele Fericitului Siluan si am vazut atunci ca toata experienta mea premergatoare m-a pregatit sa nteleg nvatatura lui. ... DESPRE FRICA DE DUMNEZEU ... Exista multe trepte si forme ale ei, dar noi ne vom opri mai nti asupra uneia din ele, care n chip deosebit actioneaza pentru mntuirea noastra : groaza de a ne afla nevrednici de DUMNEZEU, care ni s-a descoperit n Lumina neapusa. Cei ce sunt nsemnati de aceast sfnta frica se elibereaza de orice alta teama pamnteasca. Parintii nostri, nenfricati slujitori ai Duhului, se ndepartau n pustietati si traiau cu fiarele salbatice, n conditii aspre, ntr-o saracie totala, care ntrece nchipuirile oamenilor contemporani. Si asta, pentru a putea fi liberi sa plnga, constienti fiind ct de departe sunt de DUMNEZEUL cel iubit. Nu este poate dat oricui a ntelege pentru ce barbatii duhovnicesti, care au dispretuit toate cele din lumea aceasta, plng tot att de mult, daca nu chiar mai mult dect mamele deasupra mormintelor fiilor lor att de scumpi inimilor lor. Acesti sihastri plng cnd contempla n launtrul lor bezna ntunecoasa ; cnd vad radacinile adnci ale cunoasterii raului, pe care nu le pot smulge cu propria lor putere. Pentru cei ce nu cunosc aceasta stare a duhului, toate acestea vor ramne pentru totdeauna de nenteles. Taina aceasta se ascunde din fata ochilor straini, nu pentru ca DUMNEZEU cauta la fata omului, ci pentru ca harul acesta se ncredinteaza numai acelora care ei nsisi se ncredinteaza lui DUMNEZEU HRISTOS. Si acest har este, de asemenea, darul iubirii lui DUMNEZEU, fara de care lacrimile nu vor curge. ... Darurile Duhului Sfnt sunt nepretuite. Orice dar adevarat nu este altceva dect o flacara de iubire. Dar pentru largirea inimii noastre pna la capacitatea de a cuprinde iubirea lui HRISTOS n aparitiile ei luminoase, e necesar ca noi toti, fara exceptie, sa trecem prin multe ncercari. Cei care traiesc ntr-o lenevire trupeasca se atrofiaza n cele duhovnicesti si traiesc nchisi n fata iubirii universale a lui HRISTOS. Asemenea oameni traiesc si mor fara ca duhul sa-i poata nalta la ceruri. ntre darurile de Sus si nevointele ascetice exista o oarecare masura
6 / 52

comuna : toti cei ce merg pe calea poruncilor lui HRISTOS, urmarindu-l ndeaproape, sunt renascuti, unii mai mult, altii mai putin ... Prin mpreuna rastignire cu DUMNEZEU-Cuvntul ntrupat coboara asupra credinciosului harul divin, care l aseamana pe om cu DUMNEZEU. Acest dar de asemenea include n sine teologia de viata purtatoare, printr-o reala petrecere n Lumina iubirii. Darul pocaintei se da celor care primesc cu deplina credinta cuvntul lui HRISTOS care spune ca daca nu vom crede n El, n Dumnezeirea Lui si n absolutul adevar al tuturor celor ce ni s-au poruncit de catre El, atunci pacatul nu se va descoperi pentru noi n adncimea lui ontologica si vom muri n pacatele noastre (Ioan X VIII 21 si 24). Notiunea de pacat se arata acolo unde raporturile dintre DUMNEZEUL Absolut si omul-creatura capata caracter personal. Altminteri, ramne numai o reprezentare intelectuala despre o treapta sau alta de desavrsire a formei de existenta. Pacatul ntotdeauna este o crima mpotriva iubirii Tatalui ceresc. El apare ca o ndepartare a noastra de DUMNEZEU si ca o nclinare a noastra spre patimile noastre. Pocainta este legata ntotdeauna de o rezistenta a noastra fata de tenebrele pacatului. Nu numai n crestinism se duce o lupta cu patimile ; si n umanism se observa deasemenea preocuparea de a elimina unele vicii ; dar, ntruct lipseste cunostinta privitoare la profunzimea pacatului si, n masura n care orgoliul, aceasta radacina rea, ramne nebiruita, tensiunea tragismul istoriei nu nceteaza sa creasca. Sfintii Parinti spun ca numai smerenia poate salva omul si ca mndria singura ajunge sa-l poata arunca n n ntunericul iadului. Iar biruinta asupra ntregului complex al patimilor nseamna redobndirea unui mod de a fi asemenea lui DUMNEZEU. Toate patimile sunt neaparat mbracate ntr-o forma oarecare, vizuala sau gndita a imaginatiei. n rugaciunea fierbinte de pocainta, duhul crestinului se disociaza de reprezentarile lucrurilor vazute sau de conceptiile rationale. n marea sa ntristare de a-L fi pierdut pe DUMNEZEU, sufletul se dezbraca de imaginile materiale si gndite ; atunci mintea - duhul se apropie de hotarul de unde poate aparea Lumina. Dar aceasta granita poate ramnea netrecuta, daca mintea se va ntoarce asupra ei. Nu sunt excluse cazurile cnd n timpul ntoarcerii mintii asupra ei, intelectul sa se vada asemenea luminii. Important este sa stim ca aceasta lumina este proprie mintii noastre, ntruct ea este creata dupa chipul lui DUMNEZEU, care ni s-a descoperit ca o Lumina n care nu se afla nici o ntunecime (I Ioan I 5). Asa se savrseste trecerea spre o alta forma de gndire, spre un alt fel de ntelegere, superioara celei empirice din domeniul cunoasterii stiintifice. n elanul pocaintei depasind tot ce este trecator, duhul nostru vede de undeva de sus relativitatea si cauzalitatea tuturor informatiilor noastre practice. Si iarasi, si
7 / 52

iarasi : DUMNEZEU este cu adevarat trait ori ca un foc curatitor ori ca o lumina stralucitoare. nceputul ntelepciunii este frica de DUMNEZEU (Ps. 110,10). Aceasta frica coboara asupra noastra de Sus. Ea, este un simtamnt duhovnicesc, mai nti frica de DUMNEZEU si apoi de noi nsine. Noi traim n starea de frica n virtutea prezentei vii a unui DUMNEZEU Viu, constienti fiind de necuratia noastra. Aceasta frica ne asaza naintea fetei lui DUMNEZEU, ca sa fim judecati de El ; noi nsa am cazut att de jos, nct durerea noastra pentru noi nsine devine o profunda suferinta, mult mai grea dect chinul de a ne vedea n spaima necunostintei, n paralizia insensibilitatii, n robia patimilor. Aceasta frica este o trezire din somnul de veacuri al pacatului. Dar ea ne aduce lumina ntelepciunii : pe de o parte, devenim constienti de starea noastra de pierzare, iar pe de alta parte, simtim sfintenia lui DUMNEZEU. Uimitoare este natura acestei frici : fara actiunea ei curatitoare, desigur nu ni se va deschide calea spre o desavrsita iubire a lui DUMNEZEU. Frica aceasta este nu numai nceputul ntelepciunii, ci si al iubirii. Frica ne cutremura, facndu-ne sa ne vedem pe noi nsine asa cum suntem si ne leaga de DUMNEZEU printr-o dorinta irezistibila de a fi cu El. Frica nsoteste uimirea n fata lui DUMNEZEU, care ni se descopera. A se recunoaste nevrednic naintea unui asemenea DUMNEZEU, iata n ce consta spaima noastra. ... ... Frica de a fi vesnic n acel ntuneric al iadului, a carui esenta o zarim datorita Luminii necreate, nca invizibila pentru noi, dar care ne da totusi putinta s-o vedem, ne provoaca o chinuitoare sete de a ne rupe din bratele asupritoare ale caderii noastre, de a intra n sfera Luminii nenserate, si de a merge spre DUMNEZEUL iubirii sfinte. Numai prin credinta n DUMNEZEU-HRISTOS primim criteriul autentic la realitatea lumilor create si necreate. Dar pentru aceasta este necesar sa construim toata fiinta noastra, si cea vremelnica si cea vesnica, pe neclintita piatra a poruncilor lui HRISTOS. Foarte multi merg la biserica ca sa se roage, dar nu sunt deloc multi care afla calea ngusta care duce la biserica cea nefacuta de mna n ceruri (Mt. VII,14). La nceputul pocaintei noastre, parca nu vedem nimic, n afara de iadul nostru launtric, dar n mod ciudat, Lumina nevazuta nca de noi patrunde deja nauntru ca o simtire vie a prezentei lui DUMNEZEU. Daca noi ne vom tine, puternic, cu amndoua minile de marginea vesmntului lui IISUS HRISTOS, atunci minunea cresterii noatre n DUMNEZEU se va intensifica mereu si va ncepe sa ni se descopere minunatul chip al lui IISUS si vom contempla n El Proiectul, dupa care noi, oamenii, am fost zamisliti nainte de facerea lumii. Pentru ca sa nu se mndreasca inima omului din cauza bogatiei darului, i se da de catre Providenta sa mearga pe urcusul abrupt spre aceasta cunostinta care oboseste si mintea si sufletul, si trupul. Din timp n timp, DUMNEZEU si retrage mna de la nevoitor si atunci duhul strain gaseste o ocazie sa clatine inima si gndul nostru. De aceea nu ne simtim niciodata ntr-o siguranta desavrsita si chiar n timpul marilor revarsari de mila din partea iubitului DUMNEZEU nu ne naltam ...
8 / 52

DESPRE POCAINTA DUMNEZEU este Fiinta Absoluta, Principiul tuturor principiilor. El ni s-a revelat ca EU SUNT, ca - Ipostas, ca - Persoana. Acum noi l cunoastem prin Fiul, Cel de o fiinta cu Tatal, Care ni s-a aratat noua : Pe DUMNEZEU nimeni nu L-a vazut vreodata ; Fiul Unul-Nascut, care este n snul Tatalui, acela a spus despre El (Ioan I, 18). Noi l cunoastem, de asemenea, si prin Duhul Sfnt : Dar Mngietorul, Duhul Sfnt, pe care-l va trimite Tatal ntru numele Meu, acela va va nvata pe voi toate (Ioan XIV, 26). Si aceasta cunostinta vie ne-a eliberat de toate absurditatile zborului intelectual spre un Absolut Suprapersonal, spre Fiinta Pura, care transcende tot ce exista, spre Ne-Fiinta. Cel ce este fara de nceput cu Tatal si cu Duhul -Logosul ntrupat - si-a nceput misiunea cu o chemare catre cei cazuti : Pocaiti-va, caci s-a apropiat mparatia cerurilor (Mt. III, 2). El ni L-a facut cunoscut si pe Tatal si pe Duhul Sfnt. Si la rndul lor, acestia doi marturisesc despre Dnsul. Iar el ne-a aratat si calea cea mai buna si cea mai sigura, care duce la Tatal. Ajuns la sfrsitul viietii mele as vrea sa cnt un imn vrednic de a preamari darul pocaintei ... Ma voi folosi pentru aceasta de cuvintele inspirate ale psalmistului din vechime : DUMNEZEUL meu, DUMNEZEUL meu, marete si minunate sunt lucrurile Tale ! Tu esti Sfnt si locuiesti n Lumina neapropiata. n Tine au nadajduit parintii nostri si Tu i-ai eliberat. Catre Tine au strigat si Tu I-ai mntuit. Dar eu sunt un vierme si nu un om. De ocara n fata oamenlor si dispretuit de popor. Tu esti cel ce m-ai scos din snul maicii mele, Tu esti DUMNEZEUL meu. Nu te departa de la mine si eu voi binevesti Numele tau fratilor mei : Cei ce va temeti de Domnul, laudati-l pe el ! Ca n-a defaimat smereneia mea, nici n-a lepadat ruga mea. Eu L-am cautat si El nu si-a ntors fata lui de la mine Si acum eu l voi lauda n adunare mare (Ps. XXI, 3-6,11,24,27-29 ; Tim. 6,16) Nu stiu fie trup ori n afara de trup (II Cor. XII,2). Asa se ntmpla cu cel ce se caieste fierbinte. Inima nfrnta si smerita a omului este cuprinsa de o sete arzatoare de DUMNEZEU care mntuieste si-o atrage cu ntreaga lui fiinta. Si nici el nsusi nu stie cnd si cum s-a ntmplat cu el schimbarea, dar uita lumea materiala si nsusi trupul sau. Cu toate acestea ramne el nsusi, ca subiect, si aceasta, cu o forta si o luciditate mai mare ca niciodata n cursul vietii normale. si traieste viata ca un duh fara trup. n asemenea momente binecuvntate de Sus i se da cunostinta despre o alta forma de existenta, de data aceasta supranaturala. Se ntmpla uneori ca duhul meu sa se simta ntr-un spatiu infinit, care n chip ciudat e straveziu cu toate ca nu se vede ca atare. Nu gasesc definitia acelei sfere nelimitate. Duhul meu era n ntregime absorbit de rugaciune : n afara de DUMNEZEU nu vedeam si nu stiam nimic. ...Eu am cunoscut aceasta iubire nca din copilarie : El mi-a dat s-o traiesc. Zdrobit din cauza nebuniei mele, mi petreceam ceasurile n rugaciune, care ma smulgea din toate cele create spre alta lume. Cnd ne dam seama cu adevarat de ntunericul nostru launtric si cnd ni se descopera fiinta infernala a pacatului, atunci noi devenim receptivi la actiunile harului : fie ca e o iluminare din partea Luminii necreate, ori alt gen de rapire, o cunoastere sau o revelatie.
9 / 52

n omul luat ca o persoana oarecare, nzestrat cu libertatea de a se autodefini, e posibil sa se vada un fel de divinitate, care n-ar avea nevoie, ca sa zicem asa, de a se referi la un alt DUMNEZEU. El poate sa recunoasca ca este nrudit, chiar de o fiinta cu Fiinta Primara ; el poate sa se decida sa realizeze autondumnezeirea ; sa se ntoarca la existenta sa de la nceput ... Pe cale filozofica, eu nu puteam cugeta Principiul Absolut ca pe o fiinta personala. Cauza tuturor acestora era, n parte, aflarea mea pe calea ratacirilor generale ale cercurilor n care activam : amestecul ntre conceptul de persoana cu cel de individ, n timp ce, n sens teologic, cele doua concepte sunt diametral opuse. Din copilarie am fost nvatat sa ma rog Nemuritorului Tata ceresc, catre care au plecat mosii si stramosii mei. Atunci, n credinta mea de copil (Mt. 18,3 ; Lc. 18,17), Persoana si Vesnicia se uneau fara dificultate. Si astfel, personalismul crestin pe care l-au primit din copilarie a devenit la un moment dat problema existentiala : Oare, Fiinta, Absolutul, poate fi personal ? Experienta mea rasariteana [vorbeste de o perioada n care a practicat mistica budista] era, mai degraba, sincera, dar ea mbraca o forma intelectuala, despartita de inima : asceza conducea la o abatere mintala de la tot ce este relativ. Treptat, ma ncredintam ca ma aflu pe o cale gresita ; ca ma departez de adevarata si reala Fiinta si ca ma ndrept, din contra, catre ne-fiinta. La orizontul duhului meu nca nu exista o cunoastere vrednica de crezare. Aceasta perioada a fost extraordinar de ncordata pentru mine : starea mintii mele era asemenea unei mici barci pe o mare nvolburata, ntr-o noapte ntunecoasa : cnd se nalta pe culmea unui val, cnd din nou un alt val o arunca n jos cu mnie. Dar Acela, pe care eu L-am lasat ca pe ceva ce nu-mi este necesar, nu si-a ntors cu totul Fata de la mine si El nsusi cauta prilejul sa mi se arate. Dintr-o data, El mi-a pus nainte textul Biblic al Revelatiei de pe muntele Sinai : Eu sunt Cel ce sunt (Ies. III, 14). Fiinta sunt Eu ; DUMNEZEU, Stapnul Absolut al tuturor lumilor stelare, este personal : Eu sunt. Odata cu acest Nume s-au deschis n fata mea orizonturile cele mai ndepartate, care se pierd n inaccesibil. Acest DUMNEZEU Personal a devenit pentru mine, nu n sensul unei gndiri abstracte, ci de o maniera existentiala, o evidenta care o traiam cu toata fiinta mea. Toata constructia vietii mele duhovnicesti se transfigurase : desi nu nca lamurit cu totul, totusi duhul meu stia ncotro sa nazuiasca : Lumina stelei polare atinsese privirea mea, iar mintea mea se putea nalta pna la ea. Da, acest DUMNEZEU este nspaimntator de ndepartat, dar poate fi accesibil cugetului nostru. A pretinde ca esti DUMNEZEU n afara de acest Unic Adevarat DUMNEZEU este o nebunie, mai rea dect toate celelelte forme de nebunie. Si eu am izbucnit ntr-un plns disperat, amar, arzator, dndumi seama de grozava mea cadere : Domnul mi-a dat o disperare harica. Si cnd ma lamentam cu un plns profund, nendraznind sa-mi nalt gndurile spre El, mia aparut n Lumina Sa. Asa a marcat El nceputul unei vieti noi n mine, renascndu-ma din lacrimi de pocainta. Tot ce-a fost nainte atragator pentru mine n lumea aceasta, si-a pierdut farmecul, si nemaigndindu-ma la nimic altceva, mam cufundat n rugaciune ...
10 / 52

Darul pocaintei este rapirea sufletului la DUMNEZEU cnd este atras de aparitia Luminii. La nceput, aceasta Lumina nu este nca vizibila, dar la caldura ei inima ncepe sa-si piarda duritatea. Sufletul este rupt n doua : pe de o parte, el este ncercat de groaza de a se vedea asa cum este ; pe de alta parte, el simte revarsarea unei puteri pna atunci necunoscute, provocate de vederea DUMNEZEULUI Celui viu. ntr-un chip ciudat, n acest moment, prevaleaza disperarea pentru sine nsusi, n asa masura nct, chiar cnd El era cu mine si n mine, nu puteam sa-mi curm plnsul pentru pacatul meu, care pentru mine n esenta lui metafizica, depasea toate greselile vizibile. Dorinta mea puternica de a rupe cu tot trecutul lua forma urii de sine : am nceput sa ma urasc pe mine nsumi, pentru viata mea de alta data. Partea pozitiva era ndepartarea de patimile mele ; ea aparea, n acelasi timp, ca un act de nradacinare a mea n DUMNEZEU care mi s-a descoperit. Am fost cuprins de o oarecare spaima sfnta, recunoscnd ca eram un necredincios si apostat si ca voi ramne pentru totdeauna nevrednic de un astfel de DUMNEZEU. Nu fara durere mi-aduc aminte acum de acea ngrozitoare si, totodata, minunata vreme. Ma rugam atunci ca un nebun, cu plnsete multe, zdrobindu-mi nsesi oasele mele. n timpul acestei rugaciuni am simtit nauntru un foc, care parea ca mi aprinde toate cele dinlauntru. Nu stiu cum de-am supravietuit. Niciodata nu voi putea sa exprim n cuvinte focul si disperarea si, totodata, acea putere care ma retinea pe mine n rugaciunea nencetata ani de zile si ntr-o ncordare suprema. Pe moment, nu ntelegeam nimic, dar acum nu gasesc cai potrivite ca sa-I arat lui DUMNEZEU recunostinta mea pentru Mna Lui cea tare de Sfnt Sculptor. mi era greu ; ntr-adevar sufeream pe toate planurile fiintei mele. Sunt n admiratie n fata Lui : El a re-format urtenia mea infernala n altceva, mai putin ndepartata de negraita Lui Lumina. La nceputul acestei perioade nspaimntatoare, dar cu toate acestea binecuvntate, precumpanea n rugaciunea mea o durere fara de nadejde, care adesea era nsotita de senzatia unui foc. Nu cunosteam natura acestui foc si nici nu cautam o explicatie, ntruct mintea mea era atrasa spre El, spre DUMNEZEUL meu. Aceasta flacara de foc mistuia ceva n mine ; arderea nu se petrecea fara durere. Dupa trecerea mai multor ani, cnd ma aflam n Athos, si cnd duhul meu petrecea n pace, mi-aduceam aminte de cele traite mai devreme ca de o ntmplare care m-a renascut si mi-a asezat viata mea pe o noua orbita, n sfera altei existente ... Vremea pocaintei disperate, descrisa de mine, sunt nclinat sa recunosc ca nu constituie poate numai pentru mine un eveniment. Cum sa nu ma mir ? n primul meu drum gresit, din existenta mea vremelnica, eu ma departam undeva departe de viata obisnuita. Si iata ca acolo mna Lui m-a ajuns. Acesta a fost momentul nasterii mele cea de-a doua. Eu am fost chemat din nefiinta spre lumina vietii ... Daca as ncerca sa analizez procesul launtric al ntoarcerii mele catre DUMNEZEU dupa caderea mea, mi-ar veni n minte urmatoarea comparatie : Lumina lui DUMNEZEU, Lumina Duhului Sfnt, pe care nca n-am zarit-O, ma
11 / 52

lumineaza de undeva de departe, din spate, aratndu-mi acel loc nematerial n care petrec ; si numele acestui loc este iadul. Eu nu vad Lumina ca atare, ea doar mi deschide ochii ca eu sa nteleg n ce ntuneric traiesc. Eu nu as putea ntelege ntunericul, daca nu ar exista lumina opusa. Prin nevazuta prezenta a acestei Lumini eu reusesc putin cte putin sa contemplu ideea pe care o avea creatorul meu nainte de ntemeierea lumii (Ioan XVII,21). Cunostinta mea noua despre DUMNEZEUL cel viu, care de-abia acum ncepe, ma aduce sa vad n HRISTOS tocmai acel chip dupa care suntem ziditi (Fac. I,26-27). Inima mea e lovita de tristete : Iata cum trebuie sa fie fiecare dintre noi, ca sa-si traiasca unitatea, indestructibila n veci, cu Tatal tuturor celor ce exista. O, nenorocire ! Eu am pierdut toate acestea. Mi-a fost data din copilarie ideea despre vesnicie ; mi s-a dat de asemenea o oarecare experienta sau o apropiere de experienta Fiintei necreate. Iar acum, eu mor ntr-un ntuneric fara sens, al ignorantei mele pe toate planurile. Acest ntuneric statea n fata mea ca un perete de plumb, despartindu-ma de DUMNEZEU cu o putere pe care eu nsumi n-o puteam birui. Sfntul Apostol Pavel a numit acest zid legea pacatului (Rom. VIII,2). DUMNEZEUL nostru este Lumina si n el nu este nici un ntuneric (I Ioan I,5), pentru aceea el refuza sa se uneasca cu ntunericul nsotru. Noi trebuie sa ne curatim de necuratiile care ne stapnesc, altminteri nu vom intra n mparatia Adevarului si a Luminii (Apoc. XXI,27). Din momentul n care mi s-a dat harul pocaintei, mi-am dat seama ca ma aflu n iad. Orict de dureros mi-era uneori acest drum, totusi alta cale nu era spre poarta Vesniciei divine pentru fiii cazuti ai lui Adam. Durerea mea este profunda cnd caut expresii ca s-o exprim. Am fost educat sa ocolesc n limbajul meu cuvintele bombastice, iar acum toate cuvintele, toate limbile mi par decolorate, incapabile sa exprime recunostinta mea fata de DUMNEZEU. Eu l-am cunoscut pe DUMNEZEUL Cel viu din cea mai frageda copilarie. Erau cazuri, cnd la iesirea din biserica - ca sa spun mai precis, scos din biserica pe brate, - vedeam orasul, care n acea vreme era lumea ntreaga pentru mine, luminat cu doua feluri de lumina. Lumina soarelui nu ma mpiedica sa simt prezenta altei Lumini. Amintirea acestei Lumini se mpletea cu o bucurie blnda, care atunci mi umplea sufletul. Din amintirea mea s-au pierdut aproape toate ntmplarile din acea perioada, dar aceasta Lumina n-am uitat-o. Cnd am atins vrsta adolescentei m-am ndepartat de DUMNEZEUL meu. N-am savrsit crime pedespite de lege, dar prin mintea mea, treceau liber tot felul de monstri. DUMNEZEUL nostru este de neajuns, nevazut, de neatins, de nepatruns sunt caile Lui n Providenta Lui. n ce chip mna Lui gingasa, dar puternica, m-a prins cnd cu ncapatnarea nebuniei mele tineresti nazuiam spre pustietatea nefiintei ? Focul ceresc mi-a patruns nauntru si inima mea topita era jarul lui. Rugaciunea mea de pocainta o aduceam Sfntului DUMNEZEU lipind fruntea de
12 / 52

podele, de pamnt. O, cta rusine era pe capul meu n acei ani ! Ma vedeam ca pe cel mai ticalos criminal din cauza elanului meu orgolios der a-L depasi. Pacatul meu mpotriva iubirii Lui mi aparea n realitatea lui de cosmar ca o sinucidere si, pe deasupra, ca o departare vesnica de Creatorul meu. Atunci El, n nemasurata Lui iubire, voia sa-mi dea nemarginirea purtatoare de lumina, dar eu bateam n poarta mortii. Pentru aceea, ma uram pe mine nsumi si timp de zeci de ani am plns n amaraciunea si de rusinea mea. ...Dar cnd mi s-a descoperit ca natura duhovniceasca a miscarii mele launtrice era de fapt o repetare a caderii lui Adam, atunci m-am ngrozit si de atunci rugaciunea mea se caracteriza printr-o vrajmasie fata de mine nsumi. n aceasta rugaciune mintea mea nu era ndreptata asupra mea. Eu nu-mi analizam starile mele interioare, ci ma gaseam ntr-o mare cutremurare, socotindu-ma nevrednic de iertare. Parca stateam la nfricosata judecata la Tribunalul suprem : toata atentia mea mea se concentra asupra Judecatorului meu. Eu nu aveam cuvinte : ma rugam cu suspinurile inimii mele fara cuvinte. Nu-mi gaseam nici o ndreptatire. N-aveam nici o nadejde. Poate ca ar fi mai bine spus : ma rugam cu nadejdea care merge dincolo de orice disperare. Uneori, n acea rugaciune nu-mi mai simteam trupul. (mi dadeam seama de acest fenomen numai dupa ce reveneam din nou n starea unei sensibilitati normale). n acest timp duhul meu intra ntr-o oarecare sfera inteligibila, ale carei granite nu se pot atinge, poate tocmai pentru ca nu sunt. n aceasta bezna spirituala, sufletul meu l cauta numai pe DUMNEZEU. Eram singur : nu erau acolo nici obiecte, nici vreo oarecare fiinta personala. mi dadeam seama ca de va binevoi, Domnul ar putea veni fara greutate la mine, oriunde m-as gasi. Si El a binevoit. n starea plnsului profund pentru pacatele noastre, ntr-un chip minunat, nlauntrul nostru se primeste lucrarea lui DUMNEZEU, care ca un Tata ne mbratiseaza strns n Iubirea Lui. Acest Duh subtire nu-L putem simti datorita propriilor eforturi. Cnd El pleaca de la noi, din nou ne afundam n ntunericul mortiii ; noi l cautam, dar El, care toate le umple, pare sa se fi retras n departari neajunse. La nceputul pocaintei precumpaneste amaraciunea dar, ndata dupa aceasta, vedem ca n noi patrunde energia unei vieti noi, care produce n noi o minunata schimbare a mintii. nsasi miscarea de pocainta se nfatiseaza ca o descoperire a DUMNEZEULUI iubirii. n fata duhului nostru se contureaza tot mai lamurit chipul preafrumos si de nedescris al Omului cel dinti zidit. Contemplnd aceasta frumusete, ncepem sa ne dam seama ce teribila desfigurare a suferit n noi ideea primordiala a Creatorului. Lumina care de la Tatal percede ne da cunostinta slavei lui DUMNEZEU pe fata lui IISUS HRISTOS (II Cor. 4,6) ... topul paginii DESPRE CHENOZA SI DESPRE PARASIREA LUI DUMNEZEU Spaima caderii din DUMNEZEU, n care am crezut, este mare. Ajungem negresit sa ncercam o strngere de inima n ceea ce ne priveste. Toate, cu care noi ne socoteam mbogatiti n trecut, le aruncam si devenim astfel dezgoliti de toate legaturile noastre pamntesti si de cunostinte si chiar de vointa noastra. Astfel,
13 / 52

devenim saraci, ne epuizam, facem experienta chenozei. Desigur, cea mai grea ncercare consista n faptul ca, n pofida nemasuratei noastre ncordari de a ramne credinciosi lui DUMNEZEU, suferim perioade de parasire din partea lui DUMNEZEU. Saracia duhovniceasca, unindu-se cu parasirea lui DUMNEZEU, ne afunda n deznadejde. Ni se pare ca asupra noastra atrna un oarecare groaznic blestem. Noi putem suferi n toate planurile fiintei noastre : cu duhul, cu mintea, cu inima, cu trupul. Tocmai n asemenea momente n fata duhului nostru se nfatiseaza revelatia biblica privitoare la caderea omului n tragismul ei autentic si atunci, credinta n HRISTOS, n iubirea lui HRISTOS ne sugereaza sa ne predam, pe ct se poate, unei depline pocainte. Cu ct mai profunda va fi pocainta noastra, cu att mai mult se va descoperi n fata noastra si adncimea existentei noastre, care mai nainte era ascunsa de noi nsine. Dndu-ne seama lamurit de deznadajduita noastra situatie, vom ncepe sa ne urm asa cum suntem. n felul acesta se savrseste curatirea noastra de acel blestem (Fac. III,14-19) prin mostenire ; pe o astfel de cale, trepta, patrunde n noi de data aceasta o noua energie necreata : noi ne mpartasim cu Fiinta Divina. Atunci apare Lumina lui DUMNEZEU si ne cuprinde ; Duhul Adevarului, care de la Tatal purcede si care n Fiul odihneste, coboara n inimile noastre ca Mngietor : Fericiti cei ce plng, ca aceia se vor mngia (Mt. V,4). ntorcndu-ne n nimic, noi devenim un material din care este propriu DUMNEZEULUI nostru sa creeze. El si nimeni altul a descoperit pentru noi aceasta taina. Dndu-ne n sfintele Lui mini si resimtind n noi nsine procesul Lui creator, ntelegem cum mintea noastra nu poate cuprinde tot ce ni se trimite de sus : sunt lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, la inima noastra nu s-au suit (I Cor. II,9) ... Pentru a renaste n DUMNEZEU, n frumusetea duhovniceasca cea dinti este necesar sa ne conducem dupa nvatatura Evangheliei. Numai o credinta puternica ca HRISTOS este DUMNEZEU Atottiitorul ne va ajuta sa ne mentinem pe piatra neclintita a poruncilor Lui. n aceste conditii rasare o grea lupta cu toate cele ce am agonisit n caderea noastra. Credinta ca HRISTOS este unicul adevarat Mntuitor al omului, nu ne va ngadui sa cadem de la El, cnd va veni neprevazutul proces al purificarii noastre de bogatia pacatoasa. Trecerea de la putreziciunea mostenita de la Adam catre Lumina nenserata a lui HRISTOS este un eveniment mult mai important dect toate celelalte fapte de pe pamnt. Semnul apropierii noastre de aceasta mare taina este aparitia sfintei uri de noi nsine (Lc. XIV,26). Scris este : nimic necurat nu va intra n mparatia Mielului lui DUMNEZEU (Apoc. XXI,27). Sa ne ncercam cu toata severitatea pe noi nsine si sa ne osndim fara mila la iad, ca pe niste nevrednici de DUMNEZEU. Numai asa vom birui indulgenta pentru neputintele noastre, de a ierta cu usurinta greselile noastre, mai ales daca ele sunt savrsite numai cu gndul. Jocul este grandios, n miza merge toata fiinta noastra :cstigul este nemurirea n Lumina fara de nceput. mparatia Cerurilor se ia prin staruinta si cei ce se silesc pun mna pe ea. n limitele vietii noastre pe pamnt nu exista desavrsire absoluta si este primejdios pentru noi sa ne multumim cu cele dobndite pna acum. Cei ce nu
14 / 52

cred n DUMNEZEU nu cunosc ce este parasirea lui DUMNEZEU. Aceasta durere este traita numai de aceia care au cunoscut deja bunatatea lui DUMNEZEU si nazuiesc cu toate puterile sa ramna n El si cu El. Cu ct omul a gustat ntr-o mai mare masura din bucuria unirii cu DUMNEZEU, cu att mai profund sufera cnd se desparte de El. Ultima limita a acestei despartiri, cunoscuta de noi din evanghelie, a fost atinsa de nsusi Domnul : dupa rugaciunea cu sudori de snge din Ghetsimani, n care El S-a dat cu totul Tatalui Sau, pe cruce, El a strigat cu glas tare ... DUMNEZEUL Meu, DUMNEZEUL Meu ! pentru ce m-ai parasit ? ... si din nou a strigat ... si si-a dat duhul (Mt. XXVII,46-50).. Nemultumirea acuta de sine, traita ca o scrba de sine nsusi, este primul semn al apropierii de iubirea lui DUMNEZEU totala, ce ni s-a poruncit, adica nvingerea teribilului prag al urii de sine. n rugaciunea, nascuta din ura de sine, nlauntrul nostru se deschide o noua existenta, de data aceasta supralumeasca si noi contemplam maretia lui DUMNEZEU. Fericitul Staret Siluan deosebea doua genuri de smerenie : ascetica si dumnezeiasca. Cu putin nainte de sfrsitul lui, la ntrebarea mea : Vreti sa muriti ?, el mi-a raspuns : nca nu m-am smerit. N-am nici o ndoiala ca el avea n vedere smerenia lui HRISTOS, cea dumnezeiasca, ce nu se poate descrie si pe care el niciodata n-a putut-o uita. Aducndu-si aminte de toate acestea, el scria astfel : Fericit este cel care-si pastreaza curatia sufleteasca si trupeasca, caci DUMNEZEU l iubeste si i da harul Sfntului Duh. Si harul acesta ndeamna sufletul ca sa-l iubeasca pe DUMNEZEU asa de mult, nct dulceata Duhului Sfnt l face sa nu se mai poata desparti de DUMNEZEU si sa nazuiasca cu o sete nepotolita spre El, caci iubirea lui DUMNEZEU nu este sfrsit. Si totusi eu am cunoscut un om (acesta este el nsusi) pe care l-a cercetat Domnul cel Milostiv cu harul Sau si daca l-ar fi ntrebat pe el Domnul : Vrei sa-ti dau mai mult har ?, atunci sufletul, neputincios n trup, I-ar fi raspuns : Doamne, Tu vezi ca daca miai da mai mult n-as suporta si as muri (Siluan, p. 135-6). DESPRE IUBIREA PNA LA URA DE SINE De cte ori sufletul meu ca o mica fiinta fara ajutor nu atrna deasupra prapastiei, cuprins de o mare spaima ; nu era o spaima pamnteasca , caci nu nazuiam catre o infinita prelungire a acestei vieti. Groaza mea provenea din faptul ca, de ndata ce DUMNEZEU a cobort pna la mine, am vazut cu ce rani eram plin. Mi-am dat seama ca sunt cu totul incapabil de mparatia Sfntului DUMNEZEU. Nu sunt n stare sa descriu acea durere care ma afunda n ndelungatul plns profund. Desi fara minte, eu totusi stiam ca ma aflu n minile Creatorului, despre care este scris : Cumplit lucru este sa cazi n minile DUMNEZEULUI celui viu (Evr. X,31). Greutatea care ma sfarma era aproape insuportabila si nu o data am ncercat sa ma smulg din sfintele Lui mini (Ioan X,28), dar toate ncercarile mele s-au prabusit, deoarece nu aveam unde ma duce : nimic din lumea aceasta nu ma atragea, nimic nu putea satisface duhul meu. ...Cutremurul n fata pierii vesnice si plnsul de pocainta ma prefaceau ntr-un chip tainic n ntregime m rugaciune. Duhul meu liber, nesilit de vointa, se nalta
15 / 52

la o asemenea stare n care contemplam realitati necunoscute mai nainte : nemarginita prapastie a iadului, dar si Cerul plin de stralucirea Luminii necreate. Fie binecuvntat Numele Lui n vecii vecilor ! .Sa nu va asteptati de la mine sa descriu dupa regulile artei istoria sufletului meu din ndelungatii ani ai trecutului meu. Uneori, sufletul meu cobora n vaile cele mai de jos ale iadului, iar n alte momente l nalta Domnul pna la ceruri. Din timp n timp, sufletul statea pe acel nedefinit hotar de unde venea si Lumina Dumnezeirii si ntunericul cel mai dinafara, care aducea groaza n suflet. O groaza care nu semana cu groaza din fata mortii fizice. O, nu, aceasta era ceva de alta natura. n fata duhului meu se deschidea vesnicia cea buna, care era nca departe de mine, precum si ntunericul atemporal, care si anunta prezenta launtrica. Eram ntr-o stare de explozie ; neeliberat de tirania patimilor, sufeream si n setea mea dupa binele absolut nazuiam spre DUMNEZEU. Rugaciunea plina de pocainta ma mistuia. O putere imponderabila, nevazuta ma transporta ntr-un spatiu spiritual. Acolo eram singur. Disparea pamntul, nu era nici soare, nici stele, nici oameni, nici o alta oarecare faptura. Nu-mi simteam nici trupul. Se ntmpla sa nu vad lumina ca atare si, totusi, vederea mea patrundea n adncimi abisale. Sufletul cuprins de o dureroasa disperare l chema pe DUMNEZEU. Da, eu sunt pacatos, dar mi-e sete de DUMNEZEU, de sfntul DUMNEZEU. n amintirea mea nu erau acte concrete din trecutul meu, n afara de patrunzatoarea constiinta a lepadarii mele de DUMNEZEU, pe care l stiam din anii copilariei mele si din prima tinerete ... O asemenea rugaciune a pus stapnire pe mine cu o deosebita putere, cnd ma aflam deja n pustie. Nu voi putea spune acum ct au durat rugaciunile mele n acea noapte sau n cealalta. Mi-aduc aminte ca, atunci cnd sufletul meu se ntorcea spre obisnuita simtire a lumii materiale, simtamntul duhovnicesc pe care l ncercam din rugaciune n acea stare fara sunete, mai presus chipuri ramnea cu mine, n mine. n acea nemarginire nu exista nici sus, nici jos, nici nainte, nici napoi, nici la dreapta nici la stnga. DESPRE LUMINA NECREATA 1. Calea spre vedere ... Lumina mparatiei ceresti vazuta pe Tabor sau pe drumul Damascului ori n alte mprejurari atrage spre sine, dar se vede n chip neajuns, depasind la infinit vrednicia noastra, mai bine zis nevrednicia noastra. Rugaciunea tsnita din aceasta sfnta durere lanseaza duhul omului n alta lume ; si aceasta lume pamnteasca este uitata ; si nsusi trupul nu se mai simte. Parintii numeau aceasta stare iadul pocaintei, care ne aseamana cu HRISTOS, pogorndu-se n iadul Iubirii. Orict de greu ar fi acest chin adamic, orict de mare ar fi aceasta suferinta, lnga ea este prezenta bucuria chemarii lui DUMNEZEU si lumina unei vieti noi.

16 / 52

Mi-e mi-a fost dat sa traiesc cteva genuri de lumina si de lumini : lumina inspiratiei artistice, provocata de frumusetea lumii vazute ; lumina contemplatiei filozofice, care trece n experienta mistica ; vom introduce aici si lumina cunoasterii stiintifice, care are ntotdeauna si inevitabil o valoare relativa ; am fost ispitit de aparitiile luminoase aduse de duhurile vrajmase. Dar, deja, n vrsta matura, cnd m-am ntors la HRISTOS, ca la un DUMNEZEU desavrsit, mi-a stralucit Lumina cea fara de nceput. Aceasta minunata Lumina, n masura n care dupa bunavointa de Sus mi-a fost dat s-o cunosc, le-a ntunecat pe toate celelalte, ntocmai cum soarele ce rasare nu permite sa se vada nici chiar stelele cele mai luminoase. Faptul ntruparii lui DUMNEZEU ocupa un loc central n istoria omenirii, de la crearea lumii. Acest eveniment a rasturnat toate ncercarile omenesti de a cunoaste nceputul Cel fara de nceput, prin eforturi venind de jos, chiar daca aceste eforturi par uneori geniale ... ... Dar nici acum nu pot povesti acel profund proces care se petrece nlauntrul meu. Nu pot gasi numele acelei puteri, care n chip retinut, dar activ, mi vindeca mintea si inima. n locul cel mai intim al inimii se nalta ceva tainic, totusi ceva cunoscut din frageda mea copilarie. Cresterea aceasta era unica : cnd primea o forma lenta dintr-un proces anevoios, cnd izbucnea ... ... Noi coborm, n actul osndirii de sine, n prapastii ntunecoase, pentru ca n momentul cnd, ntru HRISTOS si prin El, ni se deschide chipul cel mai nainte de veci al Omului n mintea creatoare a lui DUMNEZEU, sa ncepem sa sesizam bezna ntunecarii noastre. Dupa cum fulgerul care scnteiaza n noapte face ntunericul mai nepatruns, tot astfel , ivindu-se noua lumina Dumnezeirii, prin contrast, ne face sa vedem ntunericul din launtrul nostru, asemenea unei mase dense de murdarie respingatoare. Aceasta vedere genereaza nlauntrul nostru o mare durere, care loveste fiinta noastra n toate planurile. Suferinta duhului nostru n acest timp trece peste limitele temporale : ea depaseste oricare durere fizica. Ne afundam n ntregime n rurile lacrimilor. Fiind robi ai patimilor, noi ne vedem deodata rupti de la DUMNEZEU, a carui sageata a iubirii ne-a ranit pe noi. Din adncuri strigam catre El (Ps. 129,1). Asa se zamisleste n noi pocainta. La nceput, ea este nsotita de o profunda tristete ; apoi, schimbndu-se n intensitatea ncordarii si n formele sale, cainta ramne cu noi nedespartita. Pocainta pe pamnt nu are sfrsit,caci sfrsitul sau ar nsemna o deplina ndumnezeire a noastra printr-o desavrsita asemanare cu HRISTOS cel naltat. Elanul de pocainta, din timp n timp, devine atotmistuitor. n minte si n inima nu exista nimic dect constiinta plina de suferinta : Eu sunt prizonierul raului ntuneric. Si iata, ntr-un chip neprevazut, n temnita sufletului, patrunde Lumina Soarelui necreat, acea Lumina care umple toate dimensiunile cosmice. Ea umple cu dragoste mintea si inima noastra. Noi o vedem si petrecem n ea ; totusi, nu suntem nca n stare sa credem n aceasta minune a Bunatatii Parintelui nostru ...
17 / 52

2. Natura luminii Aceasta Lumina care este inerenta Parintelui Luminilor (Iacob 1, 17), ne renaste si chiar ne creeaza din nou pe noi ; schimba radical directia atentiei noastre : mai nainte, ea era atrasa de pamnt si de alte lucruri trecatoare, vremelnice. Sub actiunea harului, atentia se cuprinde nlauntru si, de acolo, rasare n sfera duhovniceasca nevazuta si vesnica (II Cor. IV,18). Ceea ce mai nainte ne parea noua important si chiar fundamental devine nensemnat pentru duhul nostru ; bogatia, puterea si slava pamnteasca si toate cele asemenea lor si pierd atractia. Chiar stiinta, care nu ne da noua cunoasterea esentiala, adica cea despre DUMNEZEU, tot astfel si speculatiile filosofice lipsite de viata autentica, ramn niste valori trecatoare. Cnd Lumina cea neatinsa dupa esenta si nenumita ne cuprinde din afara si patrunde nlauntrul sufletului nostru, atunci si noi devenim niste fiinte n afara de vreme. Lumina aceasta care este de la DUMNEZEU este Lumina iubirii si a cunoasterii ; dar un tip de lumina si cunoastere cu totul deosebite. Amndoua se revarsa una ntr-alta si, n fond, sunt una n vesnicie. Iubirea atrage cu atta putere, nct pentru nimic n lume duhul nostru nu-si opreste luarea-aminte despre ceea ce se petrece cu noi, desi el traieste n chiar aceasta petrecere. Nu exista miscare spre sine nsusi a duhului. n avntul sau el este ncordat de a simti Ceea ce nu se poate simti, sa mbratiseze pe cel nencaput, sa-l ajunga pe cel neajuns ; sa fie numai n El si sa nu mai vada nimic altceva. Domnul mi-a dat harul de a ntelege starea disperata a pacatoseniei mele ; si chiar mai mult dect att : sfnta ura fata de pacatul meu, adica fata de mine nsumi, care sunt una cu pacatul meu, a carui miasma este asemenea gazelor otravitoare. A te tamadui prin propriile sfortari este cu neputinta. Fiind cuprins de o totala disperare de starea n care esti, unica scapare care ramne este de a te arunca n bratele lui DUMNEZEU cu o nadejde fara de nadejde. Acest salt poate fi definitiv, fara ntoarcere ; mi-e frica sa ma ntorc ; n-am nici putere sa ma mpotrivesc pacatului, sa-mi mentin nepatata viata cea noua ... Aparitiile Luminii Necreate sunt mult mai rare dect cred unii. n elanul pocaintei, multi asceti s-au nvrednicit de acest dar, fara ca sa ndrazneasca sa se opreasca cu mintea supra lui ca sa-si dea seama cu adevarat : Cine este acesta ? Ei se multumesc cu actiunea Luminii asupra sufletului si duhului lor : mpacarea cu DUMNEZEU, mngierea nepretuita, simtirea vesniciei, nfrngerea mortii. 3. Experiente traite Acum vreau sa vorbesc despre ceea ce Domnul mi-a daruit, dupa ntoarcerea mea la el, la o vrsta matura, cnd cercetarile se legau cu o profunda rugaciune de pocainta. La nceputul acestei perioade, Lumina se arata mai repede dect focul care ma ardea si deasupra trupului meu si nlauntrul sufletului, ca ceva ce eu l primeam, n timpul acestei arderi, ca ceva strain lui DUMNEZEU. O, eu atunci nu stiam nimic si nu ntelegeam ce se petrece cu mine. Gndul meu nu se ducea
18 / 52

la cercetarea naturii acestui Foc si acestei Lumini. Sufeream n pocainta mea cu toata fiinta mea, dar stiam ca am nviat cu duhul. La nceputul anilor 30, cnd eram deja diacon, timp de doua saptamni bunavoirea lui DUMNEZEU a fost cu mine. Seara, cnd soarele era gata sa apuna si sa se ascunda dupa muntii Olimpului, ma asezam ntr-un balcon n apropierea chiliei mele cu fata la luminatorul care apunea. n acele zile am vazut lumina de seara a soarelui si totodata o alta Lumina care ma nconjura cu gingasie si care patrundea n inima mea linistita, ntr-un mod de nespus, dndu-mi sa ncerc compatimirea si iubirea de oameni, care se purtau cu mine aspru. Totodata, simteam si o oarecare compatimire nedureroasa pentru faptura n general. Dupa apusul soarelui intram n camera mea, ca de obicei, pentru ca sami fac pravila pregatitoare pentru Sfnta Liturghie de a doua zi si lumina nu ma parasea n tot timpul rugaciunii. ... Mai nainte, lumina naturala mi se parea imateriala, dar mai trziu, dupa contemplarea Luminii Necreate a lui DUMNEZEU, lumina naturala a devenit pentru mine grosolana, unori agresiva. Ea lumineaza natura pamnteasca, dar ea nu da prin ea nsasi duhului nostru patrunderea n taina Fiintei Divine. n mod contrar, Lumina divina aduce mai nti de toate o revelatie asupra mparatiei tatalui Ceresc. Dar cnd a aparut Lumina necreata, si ncredinta duhul meu ca sunt nafara mortii, atunci tot ce mai nainte murea n mine s-a ridicat cu mine prin actiunea acestei Lumini. Si ntunericul mortii care ma speria si apasatoarea scrba de mine nsumi pentru pacatul care era n mine, si pe care l simteam ca o rupere de DUMNEZEUL iubirii, si amara deznadejde si revolta contra existentei n general, asa cum ea se reflecta mai nainte n constiinta mea, toate acestea erau renascute prin puterea pocaintei si transfigurate n mod radical, devenind o chenoza asemanatoare celei a lui HRISTOS ... DESPRE PRINCIPIUL PERSONAL N FIINTA DIVINA SI N FIINTA UMANA Cnd omul ajunge la cea mai nalta tensiune a rugaciunii si DUMNEZEU se roaga n el, el primeste o vedere a lui DUMNEZEU dincolo de orice imagine. Atunci omul persoana se roaga cu adevarat fata catre fata cu Cel Vesnic. n aceasta ntlnire a omului cu Persoana lui DUMNEZEU se actualizeaza n noi ceea ce, la nceput, nu era dect virtual : persoana. Stimulati de duhul rugaciunii pentru lumea ntreaga, de a participa la rugaciunea Domnului din Ghetsimani,noi vedem dintr-o data mplinindu-se n noi minunea Dumnezeiasca : n interiorul nostru se ridica soarele spiritual al carui nume este persoana. Este nceputul unei noi forme de viata a fiintei, de data aceasta nemuritoare. Pe de alta parte, noi ntelegem nu superficial sau rational, ci din strafundul fiintei noastre, revelatia principiului ipostatic din Sfnta Treime. Taina cea mai sublima a Fiintei fara nceput se descopera noua n lumina : DUMNEZEUL personal, Viu, Unul n Trei Persoane, DUMNEZEUL iubirii, singurul adevar.

19 / 52

Eu sunt Cel Ce Sunt. Acest Eu este Fiinta esentiala. Proorocii (Isaia si Ieremia) au exprimat foarte frumos acest acest text : Sunt viu (49-18, Ieremia 22,24,46,18) si Apostolul Pavel a repetat aceleasi cuvinte (Rom. 14,11). Totul este n acest Eu. Si noi avem o fagaduinta a vesniciei personale : Eu traiesc si voi veti trai (ca persoane, Petru, Ioan, Andrei), a spus Domnul (Ioan 14,19). Dupa iesirea din aceasta lume, duhul nostru personal se va pastra ca atare, si nu se va varsa n oceanul supra-personal al absolutului ca o picatura oarecare sau ca rasuflarea noastra care se contopeste cu atmosfera si se topeste n ea. Numai Persoana viaza n mod real. n afara acestui principiu de viata nimic nu poate exista : ntru El era viata si viata era lumina oamenilor (Ioan I,4) : Continutul esential al acestei vieti este iubirea : DUMNEZEU este iubire (I Ioan 4,8). Numai prin ntlnirea n iubire a uneia sau mai multor persoane se realizeaza fiinta ca persoana. Datorita rugaciunilor parintelui meu duhovnicesc, ale Staretului Siluan, HRISTOS a descoperit si n mine, chiar daca numai n parte, misterul persoanei. Am cunoscut n decursul a nenumarati ani o lunga perioada de rugaciune marcata de disperare. Dar Domnul nu m-a dispretuit si s-a aplecat cu milostivire pna la mine. Pentru nceput, cuvntul sau evanghelic a lucrat asupra mea. Acest cuvnt, care vine de la Tatal (Ioan 7,16-17; XVIII,14; XVIII,17), si ntindea radacinile sale n inima mea, si sfarma mpietrirea ei. n dureri s-a nascut viata mea dupa DUMNEZEU. n primele momente eram singur, nca n afara Bisericii. Nu stiam atunci nimic, dar un foc nevazut ma ardea, si ntr-o mare mhnire, sufletul meu era ntins spre Cel ce ma putea salva. Undeva lumina o lumina slaba a sperantei ; ea a biruit frica mea si m-a angajat pe calea durerii ... DESPRE RUGACIUNEA N CARE SE DESCOPERE DUMNEZEU-ADEVARUL Oftnd duhul meu era atras de Adevarul Viu. Si suspinul meu nu s-a ascuns de la El (Ps. 7,10). Din adncul prapastiei am chemat numele Lui si El a auzit plnsul meu (Plngerile III,55-56). Iubirea Lui s-a atins de inima mea. Mi-a stat nainte frumoasa lume de nedescris prin rugaciunea plina de pocainta. Ea lua diferite forme. Uneori fiinta mea, adunndu-se nauntru, devenea ncordata n centrul spatiului nemasurat de mic. n alte dati se petrecea parca invers : duhul meu meu se introducea n o oarecare sfera mintala, care nu cunostea limite, si plnsul meu de pocainta n chip ciudat se contopea ntr-una cu contemplarea beznei. Se ntmpla de asemenea ca n rugaciune mbratisam, simteam, toata lumea. Domnul mi dadea momente de rugaciune curata fata catre Fata si vesnicie linistita, dar patrundea cu stapnire n inima mea si comunica mintii mele fericirea de a fi topit n flacara iubirii, care purcedea din inima. Aceasta topire a ntregii fiinte : mintea, inima si trupul ntr-una mi dadea simtirea existentei integrale, att de deosebita de obisnuita dezbinare dintre duhul nostru, puterile sufletesti si trupesti. Acum eu marturisesc despre Adevarul pe care L-au cunoscut Parintii si stramosii nostri. Marturisesc acum : Adevarul a binevoit sa-mi apara ca raspuns la ndelungatul si mistuitorul plns de pocainta. Eu am trait acest Adevar, ca pe ceva din veci autentic, si pe masura credintei mele vorbesc si scriu ...
20 / 52

CLATINARI N CAUTAREA CELUI NECLATINAT Si aceasta rugaciune nebuna, care mi-a zguduit toata fiinta, mi-a atras compatimirea lui DUMNEZEU cel Preanalt si Lumina Lui a stralucit n ntunericul existentei mele. ntr-o profunda tacere mi-a fost dat sa contemplu bunatatea Lui, ntelepciunea Lui, Sfintenia Lui. Prin iadul deznadejdii mele a venit izbavirea cereasca. nlauntrul meu descopeream puteri noi, o alta vedere, un alt auz. O frumusete de nedescris a devenit accesibila sufletului receptiv ... Totusi, aceasta n-a fost a mea. Clatinarile nca nu s-au terminat n existenta mea. Ma pravaleam din seninatatea de deasupra lumii, ma ntorceam n saracia mea. Si totusi, am nteles ca Sfnta mparatie a lui HRISTOS este o realitate vesnica. Aceatsa realitate trebuie dobndita ntr-o ndelungata nevointa a rugaciunii. mparatia lui DUMNEZEU se ia cu sila (Mt. XI, 12). EXPUNERE SUMARA A DUHULUI NOSTRU ... Chinul sufletului meu era nencetat - ziua si noaptea. Acest chin se revarsa n aceeasi nencetat rugaciune chiar n somn sau cnd ma aflam printre oameni. Totusi n prezenta martorilor o putere oarecare ma oprea de la manifestari exterioare, dar de ndata ce ma rentorceam acasa, nainte de a izbuti sa-mi nchid usa camerei mele, plnsul punea stapnire pe mine. n unele momente durerea sufletului meu pricinuita de despartirea mea de DUMNEZEU ma arunca pe podele si, n linistea noptii, ceasuri ntregi nu ncetam plngnd din cauza inexprimabilei si marii mele pierderi. ntreaga mea fiinta : mintea, inima si chiar trupul meu, - totul se unea n una, strns, solid, asemenea unui nod strns legat. Si cnd plnsul trecea un hotar oarecare, atunci pamntul, toata lumea vazuta, cadeau din constientul meu si ramneam eu singur n fata lui DUMNEZEU. lumina insesizabila, care iesea din Cel fara de nceput, mi dadea posibilitatea sa ma vad pe mine n aspectul meu exterior, nu n conditiile mele de toate zilele, dar lucru ciudat, pe care eu nu-l pot descrie : eu stateam n fata Creatorului meu pna la capat dezgolit n nsasi natura mea, si nu era n mine nimic ascuns de la ochii Lui. PermalinkComments 12.03.07 Resurse online - pr.Rafail Noica Posted in Resurse Online at 8 :34 pm by admin Printele Rafail Noica - traduceri, conferine, imagini, mrturii cu i despre printele Rafail Noica Photos of Fr Raphael Noica - fotografii cu printele Rafail Noica PermalinkComments Resurse online Posted in Resurse Online at 8 :32 pm by admin n romn : Fotografii cu Sfntul Siluan Athonitul Despre temeiurile nevoinei ortodoxe - traducere de Ieromonah Rafail (Noica) Din nvturile Sfntului Siluan - traducere de Ieromonah Rafail (Noica)
21 / 52

Din via i din Duh Rugciunea experiena vieii venice Cunoaterea lui DUMNEZEU prin asemnarea cu HRISTOS n atotomenirea Sa - traducere de Ieromonah Rafail (Noica) Arhimandritul Sofronie n englez : http ://sophrony.narod.ru/indexe.html http ://sophrony.narod.ru/texts/necrolog1.htm http ://sophrony.narod.ru/texts/chapt1.htm Saint Silouan the Athonite by Archimandrite Sophrony. Publisher : St. Vladimirs Seminary Press. ISBN-10 : 0881411957.

Siluan Athonitul (materiale n mai multe limbi) St Silouan the Athonite Amintiri despre Stareul Sofronie, de Dimitria Daviti. Interviu n lb. englez cu Mitropolitul Ierothei despre Stareul Sofronie, extras din revista Divine Ascent. PermalinkComments 05.10.07

CUVANT PENTRU MONAHISM Posted in Arhim. Sofronie de la Essex at 5 :51 pm by admin Parintele Sofronie Saharov - CUVANT PENTRU MONAHISM (Din : Nasterea intru Imparatia cea neclatita) Exista diferite chipuri ale vietii calugaresti. Astfel, de pilda la Athos, in vremea noastra se pot afla sapte chipuri, incepand cu cel mai cautat indeobste si cel mai firesc chinovia, pana la cel mai greu sic el mai putin inteles viata pustniceasca in singuratate. Acesta de pe urma, sau aceasta forma a nevointei, intotdeauna a provocat si mi-e teama ca nu va inceta sa provoace cea mai mare impotrivire. Esenta sa consta in faptul ca monahul, cautand putinta de a se ruga, dupa porunca Domnului, in taina, in camara incuiata (cf. Mat. 6 :6) astfel incat sufletul lui sa fie slobod de stapanirea orisicui asupra lui, spre a se concentra mai adnc asupra omului launtric se indeparteaza de activitati exterioare. Acest moment de pe urma indepartarea de activitati exterioare da multora pricina spre a invinui monahul de egoism duhovnicesc, inteles ca o cautare de a-si mantui sufletul sau. Unii, mai grosolan, il invinuiesc de trandavie ; altii, impinsi de un simtamant launtric de invidie, sub influenta dracilor, fac tot ce pot ca sa-i impiedice rugaciunea, si multe altele asemenea acestora. Nevoitorii acestui chip al monahismului, de-a lungul istoriei, intotdeauna au fost siliti sa fuga in paduri, in pustii, in locuri neprielnice pentru viata oamenilor, in locuri dupa care nimenea de obicei nu tinde, in pustii ratacind si in munti si in
22 / 52

pesteri si in crapaturile pamantului (Evr. 11:38). Pentru cel priveste din exterior, ei sunt un element fara de folos Bisericii. Aceasta forma a monahismului s-a bucurat de acoperirea ierarhilor numai in cazurile cand insisi ierarhii constientizau ca mai ales din randurile pustnicilor era cu putinta sa astepti o mai adanca cunoastere in domeniul duhului, ca din mijlocul lor si al sihastrilor purced oameni in stare a sluji lumea in sensul cel mai inalt al cuvantului. In tot restul cazurilor, Biserica, in activitatea ei istorica aproape intotdeauna inclina catre acoperirea si apararea monahismului sub forma de viata de obste organizata si active. Unul din cazurile cele mai cunoscute si mai pilduitoare in aceasta privinta a fost cearta intre Cuviosul Iosif de Volokalamsk si Cuviosul Nil Sorski. Nu se poate tagadui o mare parte de dreptate istorica in aceasta pozitie a ierarhiei bisericesti. Se poate vedea aici si lucrarea proniei dumnezeiesti : incercarile carora sunt supusi acest gen de monahi constituie o conditie de neaparata trebuinta pentru experienta lor launtrica, pentru cunoasterea cailor lui HRISTOS in lume. Insa in exterior aceasta se prezinta ca un anume tip de conflict intre monahismul pustnicesc si lume si ierarhia bisericeasca. Acest gen de nevoitori sunt siliti de obicei sa se duca mai departe de ochii lumii ; ei se ascund in gauri de soareci, tac, se inclina inaintea fiecarui om pana la pamant, mor pentru lume, nu au alt mijloc de a se apara, pentru a-si pastra o oarecare libertate, de absoluta trebuinta pentru rugaciune. Veacurile ce au trecut, precum si experienta noastra de zi cu zi, arata neschimbat ca orice om, oricat de nestiutor ar fi in cele duhovnicesti, se considera competent in a judeca si a osandi astfel de monahi. Apostolul Pavel spune : Omul cel sufletesc nu primeste cele ale Duhului lui DUMNEZEU ; ca nebunie sunt si nu le poate intelege, caci duhovniceste se judeca. Dara cel duhovnicesc judeca toate, ci el de nimenea se judeca (1 Cor. 2:14-15). Insa in realitate, adica in planul vazut, istoric, se intampla contrariul : anume, cei neduhovnicesti, cu toata indrazneala judeca pe cei duhovnicesti, atunci cand cei care, fie si in parte, s-au atins de facerea duhovniceasca nu indraznesc sa-si deschida gura inaintea celor neduhovnicesti. De ce asa ? Pentru ca de fiecare data cand se pronunta un cuvant despre autentica viata duhovniceasca, se starneste protest in sufletele celor ce s-au indepartat de ea ; iar prin aceasta se dezlantuie o ura de nestapanit care se exprima sub o forma sau alta de prigoana. Si pentru nevoitor singurele mijloace de a se apara de aceste prigoane sunt tacerea si ascunderea de ochiul lumii. Stramtorandu-se pana la limita putintei, ascunzandu-se in crapaturi si in gauri, nearatandu-se ochiului, traind in saracie si in tot felul de lipsuri, nevoitorul prin aceasta da loc miniei, isi faureste imprejur un oarecare vid, prin care loviturile nu il ating pe el, nevoitorul. Am putea recurge si la alta pilda. Nevoitorul, prin neagonisire si defaimarea slavei si puterii omenesti, devine subtire, ca foita de aur pe care iconografii o intrebuinteaza pentru aureole (trebuie 20000 de astfel de foite pentru a ajunge la grosimea unei monede). In astfel de conditii nici un teasc, oricat ar strivi el, nu il ajunge pe nevoitor. Pentru a se izbavi de prigoana, nevoitorul isi devine insusi prigonitor, intr-o mai mare masura decat ar putea vrajmasii sa il prigoneasca. Si numai atunci va afla odihna.
23 / 52

Celui ce se comporta astfel aproape ca nu i se poate face vreun rau. Dar abia pronunta un cuvant pe linia slujirii altora, si indata se pun in miscare stransorile. Telul prigoanei este surparea zidirii oamenilor, ascunsa insa sub chipul intentiilor contrare. Dat fiind acestea, tot cuvantul spus de proroci, de Apostoli sau in general de slujitorii Cuvantului, oricat de bun sau de adevarat ar fi el, se rastalmaceste mai intai de toate impotriva lor si se intrebuinteaza ca pretext pentru a-i prigoni. De aci legea duhovniceasca : ori sa te asemeni prorocilor si Apostolilor si, propovaduind, sa nu te temi de ura, nici de prigoane, nici de insasi moartea ; ori altminteri sa te indepartezi intru nelucrare, in netulburare in pustie, pentru a te ascunde de oameni (cf. Ioan 4:1;3). Nelucrarea nevoitorului in cele din afara devine inevitabil cea mai puternica lucrare in planul nevazut. Rezultatele ei se vor spune in vremile care urmeaza. In viata monahului aceasta nelucrare este dictate de nazuinta de a nu trezi in sufletele oamenilor proteste dureroase, de a nu le pricinui rani adanci ; si asa, petrecand aproape exclusiv in rugaciune, totusi a sluji mantuirii lor fara sa pricinuiasca vatamare nici lor, dar, in acelasi timp, nici luisi. Aceasta tema este, incontestabil, una din cele mai adanci si mai greu de atins. Contemporanii, auzind din gura celor vii aceleasi cuvinte pe care le citesc in Sfanta Scriptura, nu ii rabda, ii socotesc nebuni si mandri, ii gonesc cu deplina constiinta a propriei lor dreptati, ba chiar sincer gandesc ca aduc slujba lui DUMNEZEU (Io. 16:2). Si daca nu am avea inaintea ochilor nostri pilda prorocilor, Apostolilor si Sfintilor Parinti ai Bisericii, fara gres ne-am pierde si am deznadajdui ; pentru ca ceea ce intalnim este total opus a ceea ce dorim din tot sufletul. Noi tanjim catre dragoste si intalnim ura. Noi tanjim catre unire, si drept raspuns primim respingere si sfasieri. Dara culmea celor pomenite sunt evenimentele din Vinerea Mare. Aceasta culme nimenea dintre oameni nu a atins si nu va atinge. Insasi Dragostea, DUMNEZEU, s-a aratat in lume, pentru nemarginita Lui dragoste pentru ea, iar lumea L-a lepadat si L-a rastignit. In acea zi, cu adevarat stranie si infricosata, HRISTOS singur statea inaintea judecatii Stapanirii Imperiului Roman, cel mai drept in acea vreme ; si in sfarsit, inaintea judecatii poporului simplu care se adunase in multimi in Ierusalim, de praznicul Pastilor. Si toti l-au osandit mortii. Iar mai presus si mai mult decat toti, reprezentantul Bisericii Vechiului Legamant. Vrajmasia lor nu s-a potolit nici cu moartea. Si dupa moarte, cand stapanirea s-a linistit, cand poporul, in desertaciunea lui, deja uitase de El, slujitorii Bisericii nu incetau sa-l urmareasca. Vorbesc despre cele de mai sus ca despre o lege duhovniceasca in virtutea careia, dupa cuvantul Apostolului Pavel, toti care voiesc cu buna-cinstire a vietui intru HRISTOS IISUS prigoni-se-vor (2 Tim. 3:12). Si aceasta este de neocolit. Dar mai mult, in momentul de fata voiesc sa evidentiez aceasta lege inca si pentru ca tot ce paseste pe aceasta cale duhovniceasca trebuie sa aiba in vedere nu numai aspectul ei negativ, adica prigoana, dar si cel pozitiv ca manifestarea unei anumite dreptati a lui DUMNEZEU, ca o pronie plina de purtarea de grija pentru robii si slujitorii lui DUMNEZEU, ca ceva de absoluta trebuinta pentru insisi cei prigoniti. Sfantul Isaac Sirul spunea ca daca lui Pavel ii trebuia un imbolditor trupului (2 Cor. 12 :7), ca sa-l bata peste obraz, atuncea taca toata gura adica
24 / 52

noua tuturor ne trebuiesc acei imbolditori, acele prigonoane, ca niste conditii pentru inaltarea catre cunoasterea lui DUMNEZEU si a dragostei Lui ; ca niste conditii neocolite noua, pentru a pastra harul primit de sus. Monahismul pustnicesc este cel mai putin pe intelesul lumii, ba chiar si al celor imbisericiti ; in virtutea exclusivitatii sale, in conditiile istorice ale nivelului cunoasterilor duhovnicesti in lume, el nu poate fi nicicum organizat din afara. (!!! nota mea, A.M.) Episcopul Ignatie Briancianinov, fara indoiala avand in vedere acest monahism, cu adevarat duhovnicesc, spune in scrierile lui ca numai cei care privesc superficial pot gandi ca monahismul ar putea fi cumva inaltat din afara in ce priveste nivelul sau duhovnicesc, printr-o interventie administrativa. Monahismul, spunea el, este darul Sfantului Duh. In alt loc, intr-una din scrierile lui, spune ca monahismul, ca cel mai desavarsit chip al vietuirii in DUMNEZEU, este de neaparata trebuinta Bisericii, si ca fara o astfel de desavarsire in Biserica s-ar pierde nu numai mantuirea, ci insasi credinta. Cuvantul despre monahism este deosebit de greu, mai cu seama cand despre el vorbeste un monah. A spune ca monahismul este sarea lumii, indreptatirea a insesi existentei ei (fiindca mai ales prin monahism se atinge telul pus inaintea omului indumnezeirea, se infaptuieste chemarea pusa in om de catre suflul dumnezeiesc), inseamna a starni un vifor de indignare impotriva luisi. Cand intalnim aceasta constiinta la Apostolul Pavel, ea nu starneste nici un protest. Dar cand un om viu vorbeste despre ea, el neaparat va fi scos afara. Astfel de pilde ni s-au aratat in vietile sfintilor, precum Cuviosul Simeon Noul Teolog si Cuviosul Serafim din Sarov. Cititi cu atentie viata celui din urma, si veti vedea cate prigoane a suferit din partea tuturor : chiar si de la episcopi, chiar si de la stareti, chiar si din partea fratilor manastirii. Desigur, daca ani de zile s-a ascuns in padure, hraninduse cu loboda, oare nu este limpede ca manastirea nu-i dadea nici de mancare ? Nu putea sa-si apere netulburarea, nu putea sa-si apere libertatea decat pe calea indepartarii si a infranarii la culme. Ani de zile a tacut, a trait ca un iesit din minti. Cu orisicine se intalnea, cadea cu fata la pamant si ramanea asa pana plecau oamenii, monahii, ca sa nu spuna nici un singur cuvant, pentru ca orice cuvant ar fi intetit vrajmasia impotriva lui. Ca un iesit din minti, ca unul ce nu ingreuia manastirea materialmente cu nimic, mai era inca rabdat. Si asa au trecut zeci de ani pana sa iasa la slujirea oamenilor, dupa o vadita porunca de sus ; si nici dupa aceea nu a incetat sa apara indoielnic in ochii mai-marilor clerici. Nici printre fratii manastirii nu se bucura de autoritate. Numai poporul l-a iubit si venea catre el. Daca ne uitam cu luare-aminte la vietile sfintilor nevoitori, citindu-le cu dreapta intelegere, vom descoperi aceasta lege duhovniceasca aproape in toate cazurile. Exceptiile au fost extreme de rare. Si aceasta se intampla numai atunci cand inaltele stapaniri, bisericesti sau statale, ii aparau si ii acopereau asa cum se cuvine Zicand ii acoperea asa cum se cuvine, vreau sa adaog ca printre credinciosi sau ierarhi adesea se poate observa inclinarea de a veni in ajutor, dar aproape intotdeauna, la inclinarea de a ajuta, ei pun celui ce primeste ajutorul conditii de un soi sau altul. Cu alte cuvinte, ei se vor implica in viata lor intr-un fel sau altul ; iar cand conditiile lor nu se implinesc, caci nu corespund cautarilor monahilor, atunci se retrage si ajutorul. Aceasta se poate observa din experienta intregii istorii a monahismului. Tocmai de acest fel de implicare cu prilejul ajutorului a condus la faptul ca Sfantul Munte Athos s-a sustras de sub conducerea
25 / 52

stapanirilor. Mai tarziu independenta monahilor a fost intrucatva stavilita, dar totusi pana astazi manastirile de la Sfantul Munte raman stavropighice. In aceste conditii, pana astazi manastirile se bucura de drepturi foarte ample de autogestiune. Si, in esenta, supravegherea sau stapanirea patriarhului de Constantinopol are caracterul de acoperire, si nu de implicare ... PermalinkComments 05.08.07

Despre rugaciunea Mntuitorului din Ghetsimani Posted in Arhim. Sofronie de la Essex at 11 :50 am by admin Parintele Sofronie Saharov despre rugaciunea Mantuitorului din Ghetsimani din noaptea cea mai tragica din istorie : Rugaciunea lui HRISTOS din Gradina Ghetsimani e cea mai nobila dintre toate rugaciunile prin taria si puterea ei de a ispasi pentru pacatele lumii. Adusa DUMNEZEULUI Vesnic, Care este Tatal, in duhul dragostei dumnezeiesti, ea continua sa straluceasca cu o lumina ce nu poate fi stinsa, atragand pe veci sufletele ce s-au asemanat cu DUMNEZEU. HRISTOS a inclus intregul neam omenesc in aceasta rugaciune, de la Adam cel dintai pana la cel din urma om ce se va naste din femeie. Ne lipseste cunoasterea existentiala a unei atare iubiri si, astfel, sensul este permanent ascuns pentru noi. Biruitoare in vesnicie, dragostea lui HRISTOS implica in planul pamantesc o suferinta extrema. Nimeni nu a cunoscut vreodata o asemenea suferinta ca cea indurata de HRISTOS. El S-a pogorat pana la iad, in cel mai chinuitor iad dintre toate, in iadul iubirii. Acesta e un taram al existentei ce poate fi sesizat numai prin dragoste duhovniceasca patrunderea noastra in aceasta taina atarna de masura iubirii ce ne-a fost dat sa o cunoastem de Sus. E vital sa fi experiat, fie si numai o data, focul ceresc pe care HRISTOS l-a adus cu El ; sa cunoastem cu intreaga noastra fiinta ce inseamna a fi, chiar si numai in mica masura, asemenea lui HRISTOS. Si-n lupta [agonie] cu moartea fiind, cu mai mare staruinta Se ruga. Si sudoarea Lui s-a facut ca niste picaturi de sange ce cadeau pe pamant (Luca 22,44). Cei ce nu cunosc o astfel de iubire si nu au dorinte de a o cunoaste, sa se abtina de la a formula opinii cu privire la HRISTOS. Nimeni sa nu se avante in nebunia sa sa defaime aratarea intre noi a lui HRISTOS, Imparatul cel Nemuritor, ca nu cumva la sfarsit amarnica rusine sa-l sileasca sa strige muntilor si stancilor : Cadeti peste noi si ascundeti-ne de fata Celui Ce sade pe tron si de mania Mielului (Apocalipsa 6,16). Desi accentul nu sta pe suferinta fizica a lui HRISTOS rastignit pe cruce, durerea trupeasca face ca agonia din Ghetimani sa fie totala in orice privinta. Cunoastem din experienta ca sufletul poate fi ranit mult mai infricosator decat trupul. Si daca asa se intampla cu sufletul in dimensiunea lui pamanteasca, ce va fi atunci cu sufletul ca duh ce aspira spre vesnicie ?
26 / 52

Pentru a cunoaste, chiar si numai prin oglinda, ca-n ghicitura (cf. I Corinteni 13,12), felul in care S-a chinuit HRISTOS Insusi pentru a preface natura noastra fizica in rugaciune care sa reflecte fie si macar in chip palid rugaciunea Sa din Ghetimani in cea mai tragica noapte din istoria lumii, trebuie sa acceptam stramtorarea. Adversitatea deschide inima suferintei din intreaga lume. (...) Suferinta lui HRISTOS e cu neputinta de zugravit. In orice caz, nimeni nu o intelege. Asa cum copiii nu-si dau seama de sacrificiile pe care parintii si invatatorii lor le fac pentru a-i creste si a trece asupra lor experienta castigata cu greu de-a lungul unei vieti intregi, tot asa indeobste oamenii nu L-au inteles pe HRISTOS si chiar si cei ce au facut o exceptie de la aceasta regula L-au inteles numai in parte. Astfel, Cuvantul lui HRISTOS care cheama la o schimbare radicala a intregii noastre vieti, a venit ca o rana cruda. Cand HRISTOS a vazut chinul nostru a suferit mai mult decat oricare dintre noi. Si a purtat aceasta cruce in toti anii activitatii Sale in lume. Golgota a fost numai ultimul act, punctul culminant, care a unit totul : suferinta mentala a unei morti infame, rasul salbatic si razbunator al celor pe care i-a ofensat, suferinta fizica a rastignirii, mahnirea Duhului Sau pentru ca oamenii au dispretuit vestea iubirii Tatalui. A fost osandit din toate partile : de catre Imperiul Roman in zelul acestuia pentru legalitate si ordine ; de Biserica Vechiului Testament intemeiata pe Legea lui Moise, primita pe Muntele Sinai ; de multimea care primise atat de mult bine din mainile sale. Ucenicii s-au risipit, HRISTOS a fost lasat singur, condamnat si pe cale de a pogori la cei ce sedeau in intunericul iadului. (...) Atunci cand, dupa cum spuneam, i se da chiar si numai o umbra de asemanare cu rugaciunea din Ghetimani, omul transcende marginile propriei sale individualitati si intra intr-o noua forma de existenta, existenta personala intru asemanarea lui HRISTOS. Participand la suferintele iubirii Sale dumnezeiesti, si noi putem experia in duhul ceva din moartea si puterea invierii Lui. Ca daca una cu El ne-am facut prin asemanarea mortii Lui (adica in adanca rugaciune pentru lume si mistuitoare dorinta pentru mantuirea tuturor) atunci una vom fi si prin aceea a invierii Lui (Romani 6,5). Cand ni s-a dat de Sus sa intram in aceasta noua sfera a existentei, ajungem la sfarsitul veacurilor (I Corinteni 10,11) si trecem in lumina Vesniciei Divine. Si orice om caruia DUMNEZEU i-a acordat rarul si infricosatorul privilegiu de a cunoaste fie si intr-o masura cat de redusa agonia rugaciunii lui HRISTOS din gradina Ghetimani, va da incetul cu incetul si chinuitor peste o constiinta convingatoare a invierii propriului sau suflet si peste o simtire a biruintei de netagaduit si definitive a lui HRISTOS. El va cunoaste ca HRISTOS, odata inviat din morti, nu mai moare ; asupra-I moartea nu mai are stapanire (Romani 6,9). Si inauntru, duhul sau ii va sopti : Domnul meu si DUMNEZEUL meu ... Prin harul iubirii Tale care covarseste toata mintea, am trecut si eu, Hristoase, de la moarte la viata .... PermalinkComments 04.23.07
27 / 52

Ce vremuri traim ? Posted in Ierom. Rafail Noica at 6 :35 pm by admin Sa stiti ca vadit sunt ultimele vremi. Si Apostulul Ioan spunea acum 2000 de ani ca erau. Erau, in samanta, numai ca astazi, ceea ce era de necrezut candva cand se citea Apocalipsa si alte prorocii, este tehnologic realizabil. (...) Infricosatoare sunt, dar daca DUMNEZEUL nostru se zice atotputernic, in zilele astea vom vedea ce inseamna atotputernic si cerem Tie, Doamne, sa ne arati lucrul asta, daca noi vom traversa acele perioade. Sunt infricosatoare, dar nu vom deznadajdui caci milostiv este DUMNEZEU si mare este DUMNEZEU. (...) Atacurile si navalele care vin asupra omului sunt inca de acum deja de necomparat cu cele ce erau inainte. Spunea cineva aseara, un Prea Sfintit parca, ca in viata noastra, in ultimii 30 de ani lumea a devenit de nerecunoscut. Asa e ... si se schimba pe ceas ce trece ! O maica imbunatatita, Sebastiana, pe care Domnul a luat-o acum cativa ani, de prin regiunea Timisoarei, de pe undeva (...) spunea unui parinte pe care il cunosc eu : Parinte, vremi ca astea n-am apucat. Am cunoscut razboiul, am cunoscut foamete, am cunoscut prigoane, dar vremi ca astea n-am mai vazut. Ieri zice mi-au trebuit patru ceasuri ca sa citesc un acatist. Intelegeti putin de ce vi se duce mintea si nu ramane la rugaciune, in biserica sau in chilie ? Da, suntem pacatosi, dar sa stiti ca nu e numai pacatul nostru. Sunt si alte lucruri pe care nu le putem dovedi, dar va spun asta ca marturie a unora mai batrani si care au cunoscut alte lumi. Deja si eu ma vad ca un martor al unei alte lumi pentru cei care astazi au 30 sau 20 de ani si mai putin. Iar parintele nostru a fost si martor al lumii inainte de primul razboi mondial (...) si mi-a spus ca dupa aceea n-a mai fost niciodata acea pace de care isi amintea in tineretile lui, acea asezare a lumii care se simtea. Dupa primul fratricid mondial s-a ridicat harul de pe pamant si n-a mai venit. Dupa al doilea fratricid mondial a fost si mai rau si prin anii 70 ne zicea : Daca va mai veni un razboi mondial credinta pe pamant va deveni cu neputinta (...) Observ ca ceea ce numeam credinta a falimentat de multe ori in viata mea pana cand am inceput sa o vad ca nu o am si asta este o caracteristica a epocii noastre nu numai a lui Stan Patitu care va vorbeste, adica crezi ca ... si te trezesti ca ... nu ; este ca si cum stai ferm cu picioarele pe ceva solid, pe scanduri solide si cineva-ti pune o cravata pe dupa gat, cade scandura de sub tine si te trezesti ca asta-i un streang ... Iertati-ma, dar asta este ce vrea sa faca vicleanul cu noi. Insa asta e partea intai a cuvantului parintelui Siluan : TINE-TI MINTEA IN IAD ! Nu-ti inchipui ca lumea asta e altceva. Sa fim seriosi si sa fim treji ! Dar ... NU DEZNADAJDUI e partea a doua. DUMNEZEU, care m-aude acuma, puternic este sa ne crute de acel streang si de acel chepeng care cade de sub picioare. Dar, Doamne, pazeste-ne, ca ... asa cum mai multi au spus si aseara si azi : ispitele sunt mai cumplite azi. Nu numai mai cumplite, ci si mult mai subtiri, mai nebagate in seama. Crezi ca esti un credincios si te trezesti ca reactiile tale sunt reactiile necredinciosului. Credinta ta te falimenteaza, te tradeaza. (...) Nu e cazul
28 / 52

de a deznadajdui ... Cand observam lucrurile astea e cazul sa ne apropiem mai mult de DUMNEZEU ; dar as zice mai mult : e cazul sa ne bucuram. (...) E vremea sa ne bucuram cu intristatoare bucurie, dar undeva o bucurie tainica poate exista daca avem mai multa credinta si mai multa intelegere incotro mergem : e DUMNEZEU ! E lumina nefacuta care e langa mine, in mine undeva si ma lumineaza si ma arata cat de pacatos sunt (...) Cer Domnului sa va intareasca in zilele astea, zile de cernere, zile foarte dureroase, cumplite, infricosate tine-ti mintea in iad - dar si ... nu deznadajdui zile de un deosebit har. (...) Intr-o lume care astazi, in bloc, masiv, aluneca permanent si tot mai mult catre tot ce este aparent indulcitor - oh, ce amar este pacatul, cu dulceata lui cu tot, dar ne pacaleste cel viclean daca suntem prosti ... ! - catre pacatul care se afiseaza ca etica a societatii permisive, cum se spune in Apus (...) - nu are mai mare valoare faptul ca, de bine de rau, noi, prostii, ne lipsim de atatea lucruri dulci pe care ni le-au dat tov. Freud si altii, care ne-au invatat sa facem ce vrem ... Merci, tovarase Freud, eu fac ce vreau. Dar nu-i mai valoroasa alegerea noastra azi, decat odinioara ? DUMNEZEU stie cu cat mai valoroasa, dar sunt si prorocii care ne incurajeaza. Deci, sunt zile de un deosebit har si as vrea ca Domnul sa ne dea acea deosebita lumina, deosebita nadejde pe care ne-o da prin cuvantul Sf. Siluan, prin acel si nu deznadajdui (...) Sa profitam de de aceste zile despre care proroceau parinti in trecut ca sunt cumplite si, in acelasi timp, ca multi ar fi dorit sa fie impreuna cu noi, sa se nevoiasca cu noi in zilele noastre. O, Doamne, da-ne lumina sa invatam cum sa ne nevoim, cum, in ce fel sa profitam de vremea asta cumplita si minunata in care suntem. Durere mare durerile sunt legate de nastere. Toata durerea cred ca este o nastere. Deci, Doamne, ce nastere ne rezervi noua pentru zilele noastre ? Invredniceasca-ne Domnul sa o vedem si pe aia. Din cuvantul rostit la sinaxa staretilor de la Ramet, in noiembrie 2006, de p. Rafail Noica. PermalinkComments 04.20.07

Nu-i nevoie sa deznadajduim ! Posted in Ierom. Rafail Noica at 9 :09 pm by admin ... Sa revin la cuvantul : Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui. Parintele Sofronie, cand a auzit cuvantul acesta pentru prima oara, a simtit ca acest cuvant era cuvant dumnezeiesc, nu numai pentru Siluan si mantuirea lui, ci pentru o intreaga epoca, pentru toata deznadejdea asta care se infiripa intr-o lume deosebit de deznadajduita, asa cum o cunoscuse el, dupa primul razboi mondial. As vrea sa mai adaug si cuvantul asta : cand zice DUMNEZEU nu
29 / 52

deznadajdui !, pe multi i-am vazut incordandu-se peste masura - ca deja erau prea stresati - : cum sa ma tin sa nu deznadajduiesc, sa nu-L supar pe DUMNEZEU ? Nu, fratilor, nu despre asta e vorba, nu interzice DUMNEZEU deznadejdea, dar ne spune ca ... nu-i nevoie ! Nu-i nevoie sa deznadajduim ! Cand nu mai poti, cand innebunesti ... cum i-a zis parintele Sofronie unui pustnic : du-te si fa-ti o ceasca cu ceai . Sau cum i-a zis Sfantul Isaac Sirul unui pustnic : cand simti gandurile de hula ca te biruiesc, inveleste-te in mantia ta si culca-te. Zic eu pe limba noastra moderna : Trage un pui de somn, refa-te trupeste si, dupa aia, cand iti refaci puterile, continui ... Parintele Sofronie i-a impartasit acelui pustnic ceea ce traia el, vazandu-i starea duhovniceasca in care era (acela ceruse un cuvant de mantuire) - el tocmai il gazduia, ii pregatise un ceai, niste biscuiti si ce-avea el acolo. Si-i zice pustnicului : Traieste-ti deznadejdea pana la capat. Cand simti ca te apropii de a cadea in prapastie, du-te si fa-ti un ceai . Adica : mangaie-te. Si cand te intaresti, poti sa continui. Asa cum facea si el. Continui in ce fel ? Stiind ca exista pe undeva, inca necunoscuta mie, o Pronie dumnezeiasca, pe care astept s-o vad (...) In cele mai cumplite momente ale vietii nu numai ca nu este cazul sa deznadajduim, sa dam drumul oricarei nadejdi si sa ne dam mortii, ca sa ne incuiem in acea deznadejde ; dar, mai mult : de multe ori, poate de fiecare data, cele mai cumplite ale vietii noastre sunt, potential, cele mai pretioase. Ala e momentul cand trebuie inca o clipa sa tii ... Gandeste-te la chipul marinarului care a fost prins pe puntea corabiei de un val care navaleste peste corabie si pentru o secunda sau doua puntea corabiei va fi sub mare : pai, ala-i momentul sa dai drumul la bara ? Nu, nu e nici macar momentul in care sa incerci sa fugi ca sa-ti castigi cabina. Nu, ci ala-i e momentul in care trebuie un singur lucru : sa tii bara ! Si-ti tii si respiratia pana cand trece valul. Cand se ridica apoi corabia deasupra valurilor, atunci poti sa te duci, tusti, in cabina, daca e cazul ... Deci in momentele cele mai grele, cele mai sfasietoare si tragice ale vietii noastre, momentele alea sunt, potential cele mai pretioase (...) Am vorbit de viata noastra personala, dar (e valabil si pentru) viata noastra mondiala. Ca vorbim de perioada eshatologica, adica perioada sfarsitului .. . (...) Banuiesc ca aceasta perioada, oricat de tragica ..., ba nu : cu cat mai tragica, cu cat mai sfasietoare este cu atat mai pretioasa, nu numai pentru viata noastra personala, dar si adamic, istoric. Ce va fi ? Vom vedea, dar noi traim cu nadejde in DUMNEZEUL nostru. Si cerem lui DUMNEZEU ca ceea ce nu poate face omul, sa cultive El in noi , dupa cuvantul Lui : Ceea ce este cu neputinta omului, este cu putinta lui DUMNEZEU . Si mai mult ca oricand trebuie sa intetim rugaciunea asta :

Doamne, vino si salasluieste in mine si Tu insuti lucreaza in mine cele bineplacute Tie !.
Si dintre cele bineplacute de care avem nevoie astazi este vorba de o credinta care sa ne sprijineasca prin niste evenimente, vedem, poate din ce in ce mai cumplite, din ce in ce mai de necrezut. Nu numai ca nu este clipa
30 / 52

sa deznadajduim, ci acum este momentul in care trebuie sa tinem bara mai mult ca orisicand, pana va trece valul. Cine stie cum si in ce fel ? Dar esentialul este cuvantul : Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui (...) Cu Revolutia industriala si cu Primul Razboi Mondial incepe o alta lume. Si in lumea asta incercam, cat putem si noi, sa traim cum au trait Parintii nostri. Cat putem : multam Tie, Doamne, ... cat nu putem : ... rabdare ! Si cum zicea parintele Cleopa : rabdare, rabdare, rabdare ... Domnul sa va dea si sa ne dea la toti o oarecare tainica mangaiere dumnezeiasca, cu care poti sa treci ! Mangaierea marinarului care stie ca valul ala va trece, doar acum una sa stiu : sa tin bara asta .... PermalinkComments 04.11.07

Cuviosul Siluan Athonitul si cunoasterea lui DUMNEZEU Posted in Articole at 11 :20 pm by admin Cuviosul Siluan Athonitul si cunoasterea lui DUMNEZEU n Stlpul si Temelia Adevrului Pavel Florenski remarca gradul mai sczut de elaborare a dogmei Duhului Sfnt n comparatie cu cele a Tatlui si Fiului, gsind o explicatie a acestei stri de fapt n caracterul exceptional al ntlnirilor cu Duhul Sfnt, (Florenski, p.77). Dac despre DUMNEZEU-Tatl aduce mrturie Vechiul Testament iar despre DUMNEZEU-Fiul Noul Testament, despre cel de-al treilea ipostas al Sfintei Treimi lum cunostint mai ales din scrierile ascetilor deoarece viata ascetic, adic viata n adevr, este dirijat de Sfntul Duh, ( Florenski, p. 76). Printii pustiei adeveresc prin propria experient c prin harul Duhului Sfnt cunoastem Adevrul, adic deofiintimea Sfintei Treimi. Dar si monahilor le este dat harul n momente deosebite iar acest dar poate fi lesne pierdut. Printele Florenski crede c Duhul Sfnt nu poate fi dobndit deplin dect la plinirea vremurilor atunci cnd fptura si va nsusi integral biruinta lui HRISTOS asupra Mortii, (Florenski, p. 77). Pn atunci nu sunt posibile dect momente si clipe de iluminare cu Duhul, (Florenski, p.77). ns existenta acestor momente, cu toat raritatea lor, sunt mrturia puternic a prezentei Duhului Sfnt n sufletul omului. Dac adugm trupurile neputrezite ale sfintilor, chezsie a triumfului asupra Mortii, avem dovezi vii c DUMNEZEU este mereu alturi de noi. O extraordinar mrturie n acest sens aducea la nceputul urgisitului veac XX cuviosul Siluan Athonitul. Dup zecile de ani de nevoint la Sfntul Munte el lsa posterittii un numr de nsemnri care s-au dovedit unul dintre cele mai tulburtoare documente spirituale ale epocii noastre, ( Ioan.I. Ic jr. n Siluan, p.5). Publicate de ucenicul su Sofronie, gndurile cuviosului Siluan artau nemrginita iubire a Domnului, harul Duhului Sfnt si puterea mntuitoare a smereniei. Este interesant faptul c nsemnrile athonitului au fost publicate cam n aceeasi perioad cu lucrri cum ar fi bunoar Mitul lui Sisif a lui Albert Camus, n care celebrul autor francez discuta despre absurdul existentei umane. Pentru
31 / 52

Camus absurdul este contrariul sperantei, esteacea evident pe care omul o constat fr s consimt la ea,( Camus, p. 47). n fata adversittilor vietii omul absurd ia act de realitatea ostil, nu o accept dar nici nu ncearc s o schimbe, considernd c nu exist nici o sperant. Omul se refugiaz ntr-un fel de epoch, sub care musteste sfsierea luntric si dezndejdea. Din contr, printele athonit ne spune c exist o sperant pentru c exist DUMNEZEU, ce este alturi de noi. Lumea aceasta nu este un iad al dezndejdii, deoarece iadul a fost binecuvntat de Kenoza Fiului, dovad suprem a iubirii divine, prilej de ndumnezeire a omului. Icoana pogorrii n iad, nftisndu-l pe HRISTOS prinznd pe Adam cu putere de mn si eliberndu-l din ghearele mortii, ne sugereaz c, orict de grea ar fi situatia n care ne aflm, exist o ndejde, un punct de sprijin. Printele Siluan a citit si a crezut aceste lucruri din Scripturi si Sfintii Printi dar, mai mult dect att, el s-a nvrednicit de cunoasterea iubirii lui DUMNEZEU prin harul Duhului Sfnt :Prin duhul Sfnt am cunoscut iubirea Domnului. Iubirea Domnului e iubire arztoare. Duhul Sfnt nu ne-a descoperit numai cele de pe pmnt ci si cele ce sunt n cer,( Siluan, p. 125). Fr Duh Sfnt omul nu e dect trn si pcat. Domnul i creste pe copii si prin Duhul Sfnt, i hrneste cu Prea Curatul Lui Snge si cu trupul Lui Prea Curat, si toti cei ce urmeaz Domnului se fac asemenea Domnului, Tatl lor, ( Siluan, p. 42). Cel atins de har cunoaste o bucurie nesfrsit, odihn n Domnul si iubeste pe DUMNEZEU si ntreaga creatie : Este cu neputint de tlcuit felul cum ne iubeste Domnul. Numai prin Duhul Sfnt poate fi cunoscut aceast iubire si atunci sufletul o simte ntr-un chip nenteles, (Siluan, p. 125). Mndria, orgoliul propriilor opinii, sunt cauze care mpiedic omul s cunoasc pe DUMNEZEU : Chiar dac ar studia toate crtile pmntului, omul mndru nu va cunoaste niciodat pe Domnul. Cci mndria lui nu las loc n el pentru harul Sfntului Duh, (Siluan, p. 40). Mndria, ego-ul exacerbat, instinctul de conservare ce loveste n altii opacizeaz sufletul, fiind cauze majore ale Rului, dup cum arta ntr-un studiu printele Stniloae, ( Stniloae, p. 143). Dorind s ne prezervm fiinta, ne nchidem n sine, fiind de fapt mai aproape de moarte. Numai aparent paradoxala deschidere ctre ceilalti si ctre Domnul, prin iubire si renuntare de sine, ne ofer gustul mplinirii si restaurarea persoanei. Pentru aceasta trebuie s lepdm mndria si s apucm calea smereniei. Este o afirmatie care socheaz spiritul individualist al zilelor noastre, care vede n smerenie o calamitate, propovduit de cei slabi, fiind o manifestare a lasittii si fricii. Aceste lucruri amintesc de acuzatiile aduse n antichitate crestinismului, c ar fi o religie a sclavilor si femeilor slabe de nger. Este suficient ns s parcurgem rndurile lsate de Siluan pentru a vede ce fals este aceast opinie, si de ct putere si trie de caracter trebuie s dai dovad pentru a renunta la voia proprie si a te lsa n voia lui DUMNEZEU. Dup cum s-a spus, putini oameni pot fi considerati cu adevrat crestini, deoarece crestinismul autentic presupune renuntri si nevointe de care nu toti sunt n stare.
32 / 52

Odat obtinut Duhul Sfnt prin smerenie, monahul ntelege ntreaga putere a cuvintelor lui HRISTOS : nvtati de la mine smerenia si blndetea , smerenia fiind, dup spusele lui IoanI. Ic jr. o participare treptat prin har la actul divin al Kenozei, smereniei intra-trinitare a Fiului devenit accesibil prin ntruchiparea Lui prelungit n Biseric, fiecrui crestin, cruia i ofer baza si modelul ndumnezeirii, (Siluan, p. 36). Este ns de ajuns un gnd ru, o clip de mndrie, pentru ca harul Duhului Sfnt s dispar. Atunci sufletul intr n dezndejde, deoarece nici o frumusete si bogtie de pe lume nu-l poate nlocui. Odat ce a cunoscut harul, sufletul nu mai poate fi atras dect de dorul de DUMNEZEU, despre care cuviosul Siluan ne-a lsat pagini de mare fort. Dup ani de nevointe, Siluan a aflat modalitatea de a pstra harul divin, sintetizat n formula devenit celebr : ine mintea n iad si nu dezndjdui , pe care o lmureste astfel : Monahul care cunoaste taina luptei duhovnicesti izgoneste prin smerenia lui orice nltare a mintii lui si toat mndria. El spune : Sunt ntradevr mai ru dect toti si nevrednic de ndurare , (Siluan, p. 214). Experienta duhovniceasc a printelui Siluan ne arat c pentru a cunoaste pe Domnul e nevoie de cele trei daruri afirmate de apostolul Pavel : credinta, ndejdea si dragostea. Dragostea lui DUMNEZEU este suprema mplinire, ns pe drumul lung al nevointelor e nacesar credinta, pentru a porni, si de ndejde, pentru a trece peste obstacole. Cnd un pcat a ocultat iubirea lui DUMNEZEU, credinta si ndejdea vin s o restaureze. Cel smerit si care a dobndit pe Duhul Sfnt nu poate s nu iubeasc toat fptura si s doreasc mntuirea tuturor. Pentru pcatele mele sunt mai ru dect un cine rios ; dar l-am rugat pe Dunmezeu s mi le ierte si El mi-a dat nu numai iertare, dar nc si Duhul Lui. Vezi, iubirea lui DUMNEZEU fat de noi ! Experienta iubirii si milostivirii divine este att de tuburtoare, nct printele Siluan nu o poate pstra numai pentru sine, ci o vesteste ntregii umanitti, pe care o iubeste din tot sufletul. Rostul redactrii crtii sale se regseste n acest strigt : Fratii mei, n genunchi v rog, credeti n DUMNEZEU, credeti c Duhul Sfnt e cel ce d mrturie despre El n toate Bisericile si n sufletul meu, (Siluan, p.42). Printele athonit este constient de riscurile vorbirii despre DUMNEZEU. Odat, un monah i reprosa : Se simte n tine mndrie. De ce vorbesti att despre Domnul ? (Siluan, p. 238). La acestea Siluan se ntreab : Sufletul meu iubeste pe Domnul, cum voi ascunde acest foc care-l aprinde ? Sunt vrednic, fireste, de chinurile vesnice, dar El m-a iertat si mi-a dat harul Su, care nu poate rmne ascuns n suflet ... S spun sufletului meu : Ascunde n tine cuvintele Domnului ? Dar cerurile toate cunosc ce a fcut, n milostivirea lui, Domnul pentru mine, si voi fi ntrebat de ele de ce ai ascuns darurile Domnului si n-ai vorbit oamenilor ca toti s iubeasc pe DUMNEZEU si s-si gseasc odihna n El, (Siluan, p.239). Asadar, nu din mndria de a-si etala performantele ascetice a scris Siluan, ci din iubirea sa de oameni si din credinta c milostivirea lui DUMNEZEU este pentru toti. El este constient ca nimeni altul de limitele crtii sale. Ea nu poate nlocui
33 / 52

defel pe duhovnic, pe care staretul athonit l recomand cu cldur celor ce aleg calea ascezei. De asemenea, nu toti pot urma n amnunt calea urmat de un monah, ns Siluan ne asigur c si simpla credint si are virtutile ei, iar rugciunea nu poate fi mpiedicat de nimic. Ce a scris el au mai scris si altii, lucru firesc de vreme ce e vorba de calea strbtut de attia nevoitori si binecuvntat de Biseric. El a lmurit mai bine anumite aspecte si a scris ntr-un stil mai accesibil gusturilor de azi. ns de mrturia lui era nevoie, fiind util credinciosilor, asa cum a considerat si Fericitul Augustin cnd si-a scris Mrturisirile care laud, prin cele bune si cele rele ale mele pe DUMNEZEU cel Drept si Bun si nalt spre Bumnezeu mintea si inima omului, ( Retractationes, II). nsemnrile lui Siluan i vor ntri pe unii pe drumul credintei, pe altii i vor ndemna s porneasc pe el, pe altii i vor lsa indiferenti. i de acest lucru era constient Siluan cnd a scris parabola cu vulturul si cocosul ( Siluan, p. 242). Dar si pe acestia i-a iubit, s-a rugat pentru ei pe pmnt si se roag acum n ceruri pentru ca Domnul s le cerceteze si lor sufletul. George Enache (Revista ROST, numarul 7, septembrie 2003) PermalinkComments

Rugaminte, marturisire si indemn Posted in Ierom. Rafail Noica at 11 :19 pm by admin Omul este ceea ce rmne dup judecata lui HRISTOS ..., nu dup judecile oamenilor. Nu-Mi spune nimic ... i cunosc mizeria, necazurile, luptele i ispitele sufletului tu, aa cum eti tu ; d-Mi inima ta ! Dac o s atepi s devii un nger ca s Mi te druieti ntru iubire, atunci n-ai s m iubeti niciodat. Chiar dac eti la, fricos, nencreztor n mplinirea dragostei i n svrirea dragostei i a sfineniei, chiar dac ai s recazi n acele pcate pe care nu ai vrea s le mai faci, Eu nu-i dau voie s nu M iubeti. Iubete-M aa cum eti tu ! n orice moment i n orice situaie te-ai afla, n credincioie sau n trdare, n rvn sau uscciune, tu iubete-M aa cum eti. Eu vreau ca s M poi iubi din puina i sraca ta inim. Dac vei atepta pn cnd ai s fii desvrit, atunci n-ai s M iubeti niciodat. N-a putea Eu, oare, s fac din fiecare fir de nisip un serafim, un nger care s strluceasc de curie i dragoste ? ! Nu sunt Eu, Domnul DUMNEZEU, care am creat toate i pot totul ? ! Omule, i-ai dat tu viaa pentru lume, din dragoste pentru oameni, sau ai murit din iubire pentru Mine ? Atunci, de ce nu m lai s te iubesc ? Fiul Meu, las-M s te iubesc, Eu i vreau inima, care este locaul Meu. Desigur, cu timpul am s te schimb, ns chiar pn atunci, iubete-M aa cum eti tu, fiindc Eu te iubesc cu toate c eti aa. Eu vreau ca dragostea ta pentru
34 / 52

Mine s se nasc din puina i srmana ta inim, din adncul neputinei i mizeriei tale. Eu te iubesc i cnd eti slab i necurat. Nu vreau o dragoste izvort i hrnit din mndria virtuilor tale, ci dintr-o inim smerit pe care o pot cura oricnd. N-am nevoie de virtuile tale, de talentele tale, de nelepciunea ta. Eu vreau doar s m iubeti i s lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu virtuile tale le doresc ; dac i le-a da, tu eti aa de slab i mndru nct ai hrni amorul tu propriu i nu m-ai cinsti pe Mine. Deci ele s nu fie un motiv pentru care tu nu M caui i stai departe de Mine. Apropie-te cu dragoste ... Unui fier ruginit, flcrile unui foc nu numai i-ar cura rugina, dar l-ar face incandescent. Iubete-M deci nu numai ca s fii curat, asta ar fi din nou o mndrie pentru tine, ci pentru c Eu vreau s odihnesc n inima ta. Deci nu te mai ngrijora de asta. A putea s fac prin tine lucruri mari pentru mintea omeneasc, dar nu ! Tu ai s fii sluga cea rea i nefolositoare i neputincioas. Am s-i iau i puinul pe care crezi c-l ai. Eu te-am fcut din iubire i pentru ca s-i dau iubirea ... fr ca tu s-mi poi da ceva. Nu ncerca s-Mi plteti iubirea prin nimic, asta M doare att de mult la tine ... Iubete-M n dragostea Duhului Meu i fr motive. Nu mai sta departe de Mine, i lipsete nu sfinenia (pe care numai Eu i-o pot da), ci o inim gata s M iubeasc oricnd i pn la capt. Astzi, Eu stau la ua inimii tale ca un ceretor, Eu singurul i adevratul mprat i Domn. Eu bat i atept ... Grbete-te s-Mi deschizi prin smerenie : nu mai aduce motiv ntinciunea i srcia ta. Dac i-ai cunoate-o pn n adnc i deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu s te ndoieti de dragostea ce-o am eu pentru tine. Crede c Eu pot totul, iar tu nu poi nimic fr Mine ; doar pcatul eti n stare s-l faci fr ajutorul Meu ! S nu te ncrezi n tine fr Mine, cci altfel voi fi nevoit s te las n cdere n msura cu care tu te apreciezi. Nu te frmnta c n-ai virtui. Am s-i dau Eu sfinenia Mea. Deschide-i inima prin pocin i M primete n potirul sufletului tu prin Trupul i Sngele Meu pe care n dar i-L dau la Sfnta Liturghie. Atunci o s te fac s nelegi totul i s M iubeti mai mult dect i poi nchipui. Las s curg Sngele Meu n sngele tu i s bat inima Mea n inima ta. Eu i-am dat-o pe Sfnta i Preacurata Mea Micu. Las s treac totul prin inima ei curat nct s poat mijloci pentru tine. Orice s-ar ntmpla, nu atepta nicidecum s devii sfnt, ca pe urm s M iubeti ... n acest fel tu nu M-ai iubi niciodat. i acum, du-te ! Eu sunt cu tine ! PermalinkComments
35 / 52

Cuvnt nainte la cartea Arhimandritului Sofronie Despre temeiurile nevoinei ortodoxe Posted in Arhim. Sofronie de la Essex at 11 :19 pm by admin Cuvnt nainte la cartea Arhimandritului Sofronie Despre temeiurile nevoinei ortodoxe Domnul a zis : Tot cel ce este din adevr ascult glasul Meu . (Ioan 18,37) Muli sunt astzi care caut glasul adevrului i Cuvnt de ntemeiere n Duh i n Adevr. Poate nu din ntmplare i nnoirea soartei neamului nostru a nceput cu strigtul : Nu mai vrem minciun ! Lumea adesea a nzuit n istorie ctre nnoire, ntr-un viitor mai fericit, mai promitor, vrnd s lepede, sau chiar s drme, cele din trecut care i s-au prut nvechite ; astzi, poate mai mult ca oricnd, omenirea ncearc s-i croiasc o nou soart, anunndu-se pn i o Nou Er, un Nou Veac (New Age). Duhul, ns, unde voiete sufl, i glasul lui auzi, dar nu tii de unde vine i unde merge (Ioan 3,8). Iar n Duh, lucrarea tainic a nnoirii este prin ntoarcere, cum ar fi, napoi. i, ntr-adevr, unde vom gsi ap proaspt n curgerea istoriei noastre pmnteti : la vale, sau la revrsarea rului n mare, sau n marea srat din care nimeni nu se poate adpa ; sau napoi la izvoare, unde pururea izvorte ap nou, curat, limpede ? Iar Izvorul, pentru cei ce au iubit artarea lui HRISTOS (2 Tim. 4,8), este acolo unde Domnul, pentru venicie a nnoit omul, mprind apostolilor i celor ce erau mpreun cu ei, ca nite limbi de foc, Duhul Adevrului, Duh pe care pn astzi l cerem spre nnoire n Sfintele Liturghii i n slujbele noastre bisericeti. i iat c, astzi, n toate bisericile, att n Apus, ct i n Rsrit, se face simit, i din ce n ce mai puternic, o cutare ctre izvoare. i ar putea prea lucru de mirare c unul din nnoitorii veacului nostru a fost Arhimandritul Sofronie, cel prin care Sfntul Siluan Athonitul s-a fcut cunoscut lumii. De mirare, fiindc s-ar putea spune c nu a fost om mai clasic, prin viaa i formaia lui, dect Printele Sofronie. Nscut ntr-o Rusie nc arist, educat n spiritul culturii celei mai tradiionale, ntr-o Biseric Ortodox nc necltinat de valurile urgiilor veacului nostru, Printele se refugiaz de la nceputurile acestor urgii, ca tnr pictor, la Paris, pentru o vreme, de unde chemarea rugciunii l duce la Muntele Athos, unde are s rmn, clugr, douzeciidoi de ani, formndu-se la coal, poate cea mai tradiional a Bisericii Ortodoxe. nnoirea Omului, ns, nu const n forme noi, ci este lucrarea mntuitoare a Duhului, a cum i nvechirea nu este alta dect lucrarea pcatului, a stricciunii, care roade, care putrezete coninutul, apoi formele, stricnd viaa. Duhul ns, ca DUMNEZEU Fctor, poate nu numai nfptui, ci i nnoi viaa ; iar El o nnoiete nti luntric, esenial, apoi, la nevoie, i formele, pe care le adapteaz
36 / 52

pentru ca viaa nou, proaspt, adevrat, s i poat gsi loc n condiiile exterioare, istorice (Mt. 9,17 ; Marcu 2,22 ; Luca 5,37-38). Printele Arhimandrit Sofronie a fost un om al esenei. Nelegat, neimpresionat peste msur de forme exterioare, cutarea lui a fost totdeauna ctre sensul adnc al vieii, care, odat neles, i-a pus toat strduina spre a-i atinge elul : unirea cu DUMNEZEU pentru venicie, nc de pe pmnt ; el ctre care a ndreptat, ca duhovnic, i pe toi cei care au venit ctre el. Unirea cu DUMNEZEU, sau aa cum el nsui o spune : nzuina de a face aceste porunci (ale lui HRISTOS) s devin singura i venica lege a ntregii noastre fiine, att cea vremelnic, ct i cea venic, este adevrata chemare i singura ndreptire a strii monahale n istorie. Dar ea este, n acelai timp, menirea i chemarea a tot cretinul botezat ba chiar a tot omul fcut n chipul i asemnarea lui DUMNEZEU i n aceasta const i o posibil slujire, sau rol istoric al clugriei. Mntuirea clugrului nu este alta dect mntuirea a tot omul, deoarece, zicea Printele, aceleai porunci i aceeai Evanghelie au fost date de ctre Domnul i Maicii Domnului, i sfinilor, i mirenilor, i monahilor i tuturor celor nscui din Adam. Una este firea omeneasc, una, deci, i mntuirea Omului ; i n virtutea acestui fapt, un clugr poate, din experien proprie, dac a cunoscut n rugciunea sa esenial, toate strile cderii i tragediei Omului, dar i ceva din rugciunea cea rscumprtoare din Gheimani, poate, deci, ndruma sau ajuta pe orice om n calea mntuirii, ba chiar deveni un lumintor al ntregii Biserici, cum istoria nu o dat a dovedit. Dar toate acestea numai cu condiia, i n msura propriei sale mpliniri, din proprie nevoin i experien trit, i trit n Duh i n Adevr. Ceea ce ne aduce la ntrebarea : Care este aceast mplinire a nevoinei ? Ce este esenial un clugr ? Cuviosul Avva Siluan zice : Clugrul este un rugtor pentru lumea ntreag ; i n aceasta st lucrarea sa de cpti ...i de aceea, nici pstorii Bisericii, nici clugrii nu trebuie s se grijeasc de lucruri lumeti, ci s urmeze Maicii Domnului, Carea, n biseric, n Sfintele Sfintelor, zi i noapte se nva ntru legea Domnului i petrecea n rugciune pentru lume. Toat lipsa, toat lepdarea, toat nevoina clugreasc, dac nu duce ctre aceast stare a rugciunii, devine lipsit de sens. Dar ce este un rugtor pentru lumea ntreag ? Ce este acea rugciune pentru lumea ntreag, att de iubit Cuviosului Siluan ? n cartea Facerii ne este dezvluit gndul cel dinti al lui DUMNEZEU pentru Om. DUMNEZEU, Care a nfptuit i cerurile, i pmntul, i tot ce este, printr-un singur cuvnt S fie ... cnd ajunge la om altfel purcede : Se oprete, cum ar fi, i se sftuiete sfatul cel mai nainte de veci : S facem om dup chipul Nostru i dup asemnare ... (Facerea 1,28) i a fcut pe Adam. i Adam era unul, stnd naintea Feei DUMNEZEULUI su, purtnd n trupul su toat omenirea ce avea s fie.
37 / 52

Dar DUMNEZEU, n al crui Chip l-a fcut pe om, nu este o Persoan singur (... chipul Nostru ...) ; i gsete c : nu este bine a fi omul singur ; s-i facem ajutor ... (Facerea 2,19), i n cele din urm, din trupul su, o scoate i pe Eva, prin care avem s ne natem toi cei ce am umplut pmntul n cursul istoriei. ... i totui : S facem om ... nu oameni, nu omenire, ci om. Deci toat aceast omenire, toi aceti oameni, brbai i femei (ca s nu mai vorbim de mase, de gloate i alte asemena lor, concepte care nicidecum nu-i au locul n viaa adevrat a rugciunii), fie ei ca nisipul mrii i ca iarba pmntului n numr, i ca stelele cerului toi acetia, suntem un om, n chipul DUMNEZEULUI nostru, Care n trei persoane este un DUMNEZEU ; aceasta, totui, nu se va putea plini dect atunci cnd se va desvri n noi, n cele din urm, n venicie, acea asemnare la care nu vom putea ajunge pn nu se va nate i mntui cel din urm ce mai are a se nate din femeie (cf. Ev. 11,40). Aceast asemnare, ns, trebuie desvrit mai nti la nivel personal, sau cum i plcea Printelui Sofronie s ntreasc, ipostatic, asemnndu-ne, fiecare dintre noi, cu Persoana, cu ipostasul HRISTOS - Omul ; i n aceasta i st lucrarea, nevoina mntuirii fiecruia. Iar asemnarea, dup cuvntul lui HRISTOS : Fii desvrii, precum i Tatl vostru Cel din Ceruri, desvrit este (Mt. 5,48) trebuie dus la desvrire, la msura vrstei plinirii lui HRISTOS (Ef. 4,13). Aceast msur, Printele o vedea n rugciunea din Gheimani, rugciune la care mult cugeta, i pe care mult o pomenea, ndeosebi n ultima vreme a vieii sale pe pmnt. Cuprinsul acestei rugciuni mntuitoare nu ne este dezvluit n Sfintele Evanghelii ; numai Sfntul Luca pomenete ceva din cele ce au urmat rugminii s treac paharul acesta ; dar tim c, n acea rugciune, HRISTOS-Omul se ruga pentru pcatele, pentru pierzania, pentru iadul cel venic al fiecrui suflet ce se nscuse, sau ce avea s se nasc din Adam, ca pentru Sine nsui. n acea Rugciune, HRISTOS-Omul, prsit de toi, singur, era Unul, stnd naintea Feei DUMNEZEULUI Su, purtnd n Duhul Su toat omenirea ce fusese de la primul Adam, i ce avea s fie, pn la cel din urm ce are nc a se nate din femeie. Cci fcutus-a Omul, Adam cel dinti, ntru suflet viu, iar Adam cel de pre urm, Duh fctor de via (1 Cor. 15,45). Aceasta este rugciunea pentru lumea ntreag, sau, iari, cum i plcea Printelui Sofronie s spun pentru ntreg Adamul ; rugciune n care omul i atinge culmea asemnrii sale cu HRISTOS-Omul ; unde trece de la nivelul de individ la cel de persoan, de ipostas ; adic, unde, i el devine un Adam, purtnd n sinea sa, n rugciune, ntreaga omenire ntreg Adamul, rugciune pe care Printele Sofronie, n ultimele sale zile, o numise Rugciunea Ipostatic. Dar mntuirea omului nu se sfrete la asemnarea cu HRISTOS-Omul, fiindc HRISTOS, n acelai timp, este nsui DUMNEZEU ; iar omul, n msura asemnrii sale cu acel Om, cu DUMNEZEU se aseamn. i aceasta nu ar trebui s fie de mirare, deoarece, atunci cnd DUMNEZEU hotra s facem om dup chipul Nostru, i dup asemnare, El nu era ntrupat n alt chip, ci se afla n starea Sa dumnezeiasc, cea de mai nainte de veci. De aceea, Biserica
38 / 52

Ortodox i nelege mntuirea ca fiind nimic mai puin sau mai prejos dect ndumnezeirea omului ; i Ea singur are nelegerea adncului acestei taine ...ascunse din veci ntru DUMNEZEU (Ef. 3, 9), i, smerita ndrznire a o crede. Am vorbit de nnoire, i de arhimandritul Sofronie ca fiind unul dintre nnoitorii veacului nostru. Dar, precum se va vedea n lucrarea de fa, deaprte de a pretinde la a nnoi, s zicem, chipul nevoinei pentru omul modern (expresie mult ntrebuinat astzi), Printele Sofronie repune vechile, anticele temelii duhovniceti ale nevoinei n general, i, deci, n special ale clugriei, la locul lor, artndu-se, precum spunea despre el un stare din Muntele Athos, ca un crturar nvat ntru mpria Cerurilor care tie s scoat din vistieria sa noi i vechi (Mt. 13, 52) ; i aceasta, ntr-o epoc unde omul mult prea uor judec i triete numai dup efecte exterioare. i aceast judecat i trire se observ nu numai n nevoin, n monahism, n biseric, ci n toate domeniile vieii i ale culturii sale, omul modern aprnd neputincios de a ptrunde duhul i sensul lucrurilor. Ori Duhul este Carele face viu ; trupul nimic nu folosete (Ioan 6, 63). Trupul, sau, n general, forma exterioar, triete numai din duhul care i d via. Iar dac duhul lipsete, atunci i forma sa supune stricciunii, se dezintegreaz de unde i aceste forme noi, moderne, n arte sau n arhitectur, de pild, care nu sunt dect chipul dezintegrrii celor tradiionale, sau fireti, uneori pn la a nu le mai putea recunoate. Dac, ns, forma se pstreaz, este de notat c motivul, n general, nu este unul esenial, de trire n duh, ci tot exterior : o inerie istoric de a pstra, spre exemplu ; sau o oarecare nostalgie a trecutului, sau o consideraie estetic arbitrar prin care se imit cu mai mult sau cu mai puin reuit cele ale trecutului. n ambele aceste cazuri ne vine s parafrazm vechea zical romneasc : Duhul trece, formele rmn. Mult se vorbete astzi despre evoluie, ba chiar de progres ; iari, ns, fr a se observa nici duhul acestora, nici sensul lor, nici ctre ce evolum sau progresm. Team ne este c vremea a venit, ori s ne ntoarcem la Duh i la Adevr, ori ... nvechitu-sa lumea, ca o hain ; mbtrnit-a Adam n pcatul su a crui curgere i atinge astzi strfundurile. nc puin, i ajungem acolo unde stihiile ca un vemnt se vor nveli i se vor schimba (cf. Ev. 1, 12) de ctre mna cea blnd, dar atotputernic a Domnului. Vremea este cretinului cu adevrat a se nnoi, ai umple candela cu untdelemnul Duhului, cci iat vine Mirele n miezul nopii ntunericului acestui Veac ; cci trece chipul lumii acesteia (1 Cor. 7, 31). Iar untdelemnul Duhului este a face a se sllui n om Cuvntul lui DUMNEZEU iar acel Cuvnt este HRISTOS Adevrul (Ioan 14, 6). PermalinkComments Scrisoare catre un Arhiereu Posted in Ierom. Rafail Noica at 11 :18 pm by admin Scrisoare catre un Arhiereu Iubite Preasfintite Parinte, blagosloviti.
39 / 52

[ ...] Indraznesc sa spun acum ca nevoie este ca, mai ales noi, fetele bisericesti, sa deosebim vremea (Lc. 12, 54-57) in care ne aflam istoric, spre a lucra impreuna cu Domnul in via Lui - si sa tragem in aceeasi directie cu El. Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor : aceasta in Apus s-a si facut, mai ales dupa razboi, indeosebi din anii 50 incoace ; iar cei ce au ramas - dintre acestia sunt cei care acum recunosc, si iubesc - si primesc, acolo, Ortodoxia. Paradoxal, pe noi Comunismul ne-a pazit, intr-o masura, in felul lui ; dar acum a venit vremea (Ioan 17, 1). Vom fi nevoiti sa vedem propasiri si izbanzi din partea catolicismului si a celorlalte secte ; sa ne vedem facuti de ras si de rusine de catre mass-media, si pe noi insine, si pe iubita noastra Biserica, si tot ce avem mai scump si mai sfant in lume ; sa rabdam ocari si prigoane din afara, iar dinlauntru smintiri, si poticniri, si vanzari (Apoc. 13, 7). Comunismul a lovit cu sabia ; New Age-ul - mai ales cu minciunile acestui veac trecator : caci a inceput ceasul lor, si stapania intunerecului (Lc. 22, 53). Si daca s-a dat lor stapanire (Apoc. 13, 7), cine va putea sta impotriva voii lui DUMNEZEU ? Dar, lui DUMNEZEU voim noi a sta impotriva ? Cum, atunci, vom fi lui Biserica, si Mireasa HRISTOSului Lui ? Caci judecand dupa Scripturi, precum si dupa privelistea care ne inconjoara, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica adica noi - sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei (Iez. cap. 16), sa se lamureasca, intru cele din urma, ca aurul in cuptorul ispitirii, sa se lepede de tot ce este strain sfinteniei ei, sa se smereasca pana in sfarsit, sa se gateasca Mireasa in asteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17). Acum va trebui sa se lamureasca credinta noastra ; acum se va vedea, in sfarsit, ce va fi fost Biseric - si ce nu ; acum - care va fi fost acel popor binecredincios de pretutindenea (cf. Liturghierelor recente), si ce anume va ramanea neclatit de portile iadului (Mt. 16, 18) ... si ce va trebui sa cada. Nevoie este de acest necaz (Tes. 5, 3), pentru ca acum, in sfarsit, Vremea sta sa nasca Vesnicia. Infricosatoare lucruri ... dar nu bagandu-ne capul in nisip. ca strutul, ne vom pregati pentru ceea ce nu vom putea stavili. Infricosata vreme ; dar, daca de la DUMNEZEU ingaduita - mantuitoare. Acum mai aproape este noua mantuirea decat am crezut (Rom. 13, 11), si decat cand au crezut stramosii nostri ; ca in zilele Sfantului Ioan Botezatorul doar se apropiase Imparatia Cerurilor (Mt. 3, 2), acum este langa usi (Mc. 13, 29), si mladitele smochinului vestesc vara (Mc. 13, 28). Acum a si inceput acea vreme cand cel ce nedreptateste - mai nedreptateasca, si cel ce spurca - mai spurce (Apoc. 22, 11) - si oare nu s-a umplut intreg globul pamanesc de promiscuitate si de libertinaj neinfranat, ca cele de negandit in urma cu vreo treizeci de ani - acum sunt moneda curenta ? 40 / 52

dar, desi mai putin vadit, si vremea cand si cel drept mai faca dreptate, si cel sfant mai sfinteasca-se, ca Cel ce este sa vie va veni, si nu va [mai] zabovi, si plata Lui in mana Lui (Evr. 10, 37 si Apoc. 22, 11-12) pentru fiecare. Vremea este ca Biserica sa se intoarca intru ale sale, sa ne reinvatam mai multa incredere in DUMNEZEU decat in cele vazute si mai la indemana, si sa ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui DUMNEZEU, decat pe mijloacele acestei lumi ; iar aceasta, indeosebi cand aceste mijloace ne silesc sa imbratisam si atitudinile acestei lumi, punand deoparte, fie si provizoriu, poruncile lui HRISTOS. Ca astazi, de ne vom afla despartiti de HRISTOS, ce ne vom face, de la noi insine, cand ne vor intampina portile iadului (Ier. 12, 5) ? - Nu intru putere mare, nici intru tarie, ci intru Duhul Meu, zice Domnul Atottiitorul (Zah. 4, 6). [ ...] Iubite Preasfintite Parinte, ma rog Domnului sa va impartaseasca in inima ce este in sufletul meu, facand si scriind acestea, ca nu numai sa nu va intristez, ci, poate chiar, oarecum, sa va si aduca bucurie. [ ...] Domnul sa ne lumineze in toata vremea sa facem ce este drept inaintea Lui. Iar acum ca imbatranim, El Insusi sa ne invete sa facem precum pe Petru l-a povatuit sa faca, cand va imbatrani el (Ioan 21, 18). PermalinkComments Despre frica lui DUMNEZEU Posted in Ierom. Rafail Noica at 11 :18 pm by admin Despre frica lui DUMNEZEU Ma gandesc sa spun cateva cuvinte despre frica lui DUMNEZEU fiindca este inceputul intelepciunii. Dar tare mi-e ca nu intelegem noi ce este frica lui DUMNEZEU, frica de DUMNEZEU ; adica, sa-ti fie frica de DUMNEZEU daca faci rau, si atuncea, de frica batului, sa nu faci nici aia, nici ailalta ? Dar atuncea, daca ne este frica de DUMNEZEU in felul acesta, cum propovaduim noi un DUMNEZEU al dragostei, si unde este dragostea daca ne este frica de DUMNEZEU asa cum ne este frica de un caine rau ? Dar atunci ce este frica lui DUMNEZEU ? Am cunoscut un suflet foarte bun care, ca sa se pazeasca de rele, si-a agatat in odaie o icoana, sau mai bine zis un tablou, unde se arata Judecata de Apoi, si mai ales chinurile iadului. Si atuncea nadajduieste, cand ii vin gandurile rele, ca uitandu-se la chinurile iadului sa se infricoseze si sa se ajute ca sa le taie. Spunea ca, la inceput, mergea tactica aceasta a nevointei, dar acuma se uita cu indiferenta la toate ororile pe care le arata tabloul, si inceputul intelepciunii parca nu se inteleneste in inima ei. Dar imi venea sa zic : Frica de iad, frica de chinuri este aceeasi cu frica de DUMNEZEU, sau cand altii gandesc ca, tot asa, se infricoseaza cu gandirea la draci si la tot ce
41 / 52

ne fac ei ? Dar atuncea imi vine gandul : Frica de drac, asta este frica de DUMNEZEU ? Adica, DUMNEZEUL nostru este dracul ? Ori DUMNEZEUL nostru este iadul ? Frica de DUMNEZEU. Dar mie imi place, acolo unde se poate, unde fraza ingaduie, imi place mai mult sa spun frica lui DUMNEZEU, fiindca expresia asta are un diapazon mai larg, inseamna mult mai multe lucruri, precum as vrea sa va spun lucrul acesta in gand acuma, din tineretele voastre. Tot cuvantul dumnezeiesc are un diapazon mult mai larg decat orice cuvant omenesc. Cu ajutorul Domnului o sa incep sa va vorbesc despre asta. Prefer frica lui DUMNEZEU, intai, fiindca, frica de DUMNEZEU prea mult sugereaza ca ti-e de, si atunci, daca ti-e frica de - fie DUMNEZEU, fie un balaur - ce faci ? Fugi si te ascunzi. Dar asta-i tocmai greseala pe care a facut-o Adam, ca, poticnindu-se si neascultand de DUMNEZEU, vine DUMNEZEU in Rai, si Adam aude glasul lui DUMNEZEU in Rai, in racoarea serii, si fuge si se ascunde dupa copac. Dar pe noi Biserica ne invata nu sa ne ascundem, ca sa ne marturisim : spovedanie. Adica ce este spovedania ? Noi venim la DUMNEZEU si ne dezvaluim. Nu ca Adam, asteptand pe DUMNEZEU sa zica : Adame, unde esti ? Apai m-am ascuns, fiindca eram gol ? Si atunci DUMNEZEU sa zica : A, dar cine ti-a aratat ca erai gol ? Nu cumva ai mancat din rodul acela de care ti-am spus Eu sa nu mananci ? Si iata ca DUMNEZEU ii face spovedania lui Adam. Si pana la urma ce se intampla ? Adam, cand s-a infatisat inaintea lui DUMNEZEU, isi acoperise goliciunea cu frunze de smochin. Dar cand s-a terminat, tragic, tot dialogul acesta - tragic, fiindca Adam si-a pierdut frumusetea cea dintai, si nu si-a regasit-o prin marturisire, prin pocainta - cand Adam a pierdut Raiul in care se desfata, ce a facut DUMNEZEU cu Adam ? Iata ca l-a imbracat cu haine de piele. Aceste haine de piei sau haine de piele - si expresia are multe intelesuri, pe care o sa le invatati, dar ma limitez astazi la una : Nu e oare haina de piele o imbracaminte, un acoperamant mai desavarsit decat frunzele de smochin ? Adica, atuncea cand a iesit o cearta, cum ar fi, intre Adam si DUMNEZEU, Adam a ramas imbufnat in starea lui si nu s-a intors ca sa spuna lui DUMNEZEU : Da, Doamne, asa cum ai zis, asa am facut. Am mancat din rodul din care mi-au spus sa nu mananc, si uite ce s-a intamplat. Credeam ca mi se deschid ochii ca sa-i ridic la DUMNEZEU, ca asa mi-a zis sarpele, atuncea cand Tu mi-ai spus ca aveam sa mor - si uite ca am murit, uite ca duhovniceste am murit. Mi s-au deschis ochii, si ce-am vazut ? Goliciune si rusine. Dar de ce rusinea asta ? Am pierdut harul Tau, am murit ! Adam nu a spus asta. A ramas in aer. Iata, femeia pe care Tu mi-ai dat-o, ea mi-a dat sa mananc, si bineinteles ca am mancat. A cui e vina ? A lui DUMNEZEU. Si deci, zic ca DUMNEZEU, bland, a incercat prin Eva sa-l mantuiasca pe Adam, dar nici Eva nu s-a aratat a fi cea care a fost mai tarziu Maica Domnului, care prin dragostea ei, prin smerenia ei sa mantuiasca pe Adam. Si Eva ca prin cearta a marturisit : Apai sarpele m-a amagit. Si de aceea zic cearta, ca nici Adam nu s-a pocait, nici Eva nu s-a pocait, adica nu s-au
42 / 52

imblanzit catre DUMNEZEU, nu s-au smerit cu starea aceasta, minunata pentru cine a gustat catusi de putin o data smerenia, ca sa dea ocazie lui DUMNEZEU sa se arate bland si milostiv, indurat, iertator, vindecator ; ca, dupa uraciunea pacatului, DUMNEZEU sa-i vindece, si Raiul sa nu fie pierdut. Si a ramas cearta. Si au plecat de catre fata lui DUMNEZEU, si Raiul s-a inchis cu Arhanghelii Si cu Serafimii ; si cu sabie de foc ! si iarasi zic, DUMNEZEU ce a facut ? I-a acoperit, le-a acoperit rusinea goliciunii cu haine mai desavarsite decat au putut ei sa isi creeze. In aceasta vedeti iubirea nesfarsita a lui DUMNEZEU. In cearta fiind, DUMNEZEU i-a miluit mai mult decat au putut ei insisi sa se miluiasca. Apai daca DUMNEZEU este asa, de ce sa nu mergem la DUMNEZEU la inceput si sa spunem, cum ziceam adineauri ca ar fi trebuit sa faca Adam : Da, Doamne, am pacatuit, dar iti cer iertare ; Doamne, am pacatuit, dar din viata nu vreau sa cad ! - fiindca nici DUMNEZEU nu vrea sa cadem din viata. Frica de DUMNEZEU, in sensul prost al cuvantului, este ce a desavarsit pacatul in Adam : despartirea de DUMNEZEU. Dar nu a desavarsit-o total, ca pocainta mai este, dar a pecetluit intr-o oarecare masura starea de pacat. O, daca Adam ar fi inteles frica de DUMNEZEU ca pe frica lui DUMNEZEU cea adevarata ... Vedem in cei ce au trait cu frica lui DUMNEZEU, in Sfinti, in Parinti, in Psalmii care ne vorbesc : frica lui DUMNEZEU este ceva ce aproprie pe om de DUMNEZEU. Apai cum mai este frica, daca te aproprie, si nu te desparte ? Frica lui DUMNEZEU este una din trairile iubirii, cand ti-e frica sa pierzi pe DUMNEZEU, caci este asa de pretios, asa de drag, asa de iubit, asa de dulce sufletului. Harul lui DUMNEZEU este asa incat, cand il pierzi, intr-adevar ai inteles ce inseamna moarte. Ca moarte nu inseamna in primul rand despartirea sufletului de trup, ci despartirea duhului omului de catre Duhul cel Sfant, de harul lui DUMNEZEU. Asta este moartea, si de asta suferim noi toti. Si atuncea, cunoscand harul, noi avem mai multa experienta decat Adam, tocmai fiindca cunoastem raul. Adam a cunoscut numai binele si, cum zicem noi, i s-a urat cu binele, cum ar fi. Nu ca i se urase - dar nu l-a pretuit ; in sensul acesta i s-a urat cu binele, ca nu a stiut sa-l pretuiasca. Daca unul dintre noi primim har de la DUMNEZEU, apai harul naste o oarecare teama, cu plangere. Cum a venit in mine ? Cine se salasluieste in mintea mea ? Ce este ceea ce mi-a schimbat acum toate gandurile, toate simtirile ? Dar, lucru si mai infricosat : cum sa-l pastrez ? Cum sa nu-l pierd ? Si cu cat e mai puternic harul, cu atat este mai puternica frica. Unii vorbesc de teroare, totusi nu in sensul urat al cuvantului : o teroare sa nu pierzi aceasta, harul acesta asa de pretios. Dar, o, cat de usor se pierde ! Un gand, cat de mic, care nu este in armonie cu el, si s-a dus ! Dar nici nu stii ca s-a dus. Te trezesti dintr-o data : A, unde este ? Unde este ceea ce-mi era atat de scump ? Era pentru mine atat de bine. Cum sa-l mai aflu ?

43 / 52

Si daca vine harul acesta la inceputul vietii, se pierde - fiindca omul nu stie sa traiasca fara pacat, si nu stie sa nu-l piarda. Dar daca continua educatia sfanta a omului, revine harul. Dar totusi sufletul il simte de asa o gingasie, incat te apuca o groaza cum sa nu-l pierzi. Si frica aceea care merge pana la groaza, aceea este frica lui DUMNEZEU. Aceea este, daca vreti, frica de DUMNEZEU, frica sa nu-L pierzi pe DUMNEZEU, Cel ce te-a facut. Este deja in samanta dragostea lui DUMNEZEU, dragostea de DUMNEZEU, dragoste care, in nesavarsirea noastra, in starea noastra de pacat, se manifesta ca o frica, frica de a fi nevrednici de frumusetea aceasta nespusa. Si va spun si lucrul acesta : va rog sa nu va inchipuiti ce poate fi frumusetea aceasta ; ci sa cereti lui DUMNEZEU sa v-o arate si sa v-o dezvaluie, sa o traiti in sufletele voastre, in inimile voastre, in oasele voastre, in carnurile voastre, ca este reala si daca nu e reala, nici nu avem nevoie de ea. Va spun asta ca preot al Bisericii Ortodoxe, ca monah de mai bine de treizeci de ani. Daca tot ce se propovaduieste in Biserica noastra este numai o filosofie, in lada de gunoi cu ea ! Ma iertati ca vorbesc asa brutal, dar vreau sa stiti ca este adevar. DUMNEZEU este adevar, si adevarul se traieste ; este cu putinta, literal, sa fie trait pana in oasele tale. Literal in oasele tale ? Sfantul de care v-am mai vorbit, si va mai vorbesc si altii, Sfantul Siluan, spune ca harul cel mare patrunde pana in oasele omului, si de aceea oasele acelui om dupa moarte devin moaste. Moastele nu sunt doar oseminte, moastele sunt oseminte sfintite de salasluirea harului Duhului Sfant pana in oase, si se simte in inima, in suflet, in minte, in trup, si pana in oase ! Si de aceea va cer, tot ca monah al Bisericii, nu incercati sa va inchipuiti, fiindca toate inchipuirile sunt o caricatura groaznica in comparatie cu ce este adevarul harului. Ce este ? Traiti in adevar, cereti lui DUMNEZEU : Daca esti adevarat, Doamne, trezeste-ma si pe mine ! Scoate-ma din negura in care sunt. Scoate-ma din negura in care sunt. Iar pentru pacatele mele mustra-ma, Parinte, cu blandete, ca sunt slab, dar da-mi Tu strigatul celui care se mistuie, si da-mi puterea caintei, dar arata-mi-te ! Fa ca viata mea sa fie adevarata, daca esti DUMNEZEUL adevarului ! Si spun aceasta fiindca DUMNEZEU ori este adevar, ori nu avem nevoie de El. Si aceasta o spun din incredintarea pe care o am din putina mea experienta, dar si prin adeverirea multor sfinti, pe care pe unii i-am cunoscut din carti, dar si in viata. Frica lui DUMNEZEU atuncea incepe sa fie inceputul intelepciunii - inceputul, nu intelepciunea ! Fiindca sfarsitul intelepciunii este dragoste, asa de puternica, incat nu mai ramane nici urma de frica, cum ne spune Apostolul Ioan intr-una din Epistolele lui. Inceputul intelepciunii este frica lui DUMNEZEU, si frica lui DUMNEZEU este dulce, desi poate sa mearga pana la groaza. Si, sa stiti, cum o descria Parintele nostru Sofronie, ca e datatoare de viata ; nu este covarsitoare, zdrobitoare, cum este teroarea si frica. Este datatoare de viata, si o simti ca pe un dar pretios, pe care instinctiv nu vrei sa-l pierzi. Nu instinctiv, intuitiv, dar am intrebuintat cuvantul acesta care este mai aproape de intelegerea noastra. Precum instinctul ne face, ne impinge, ne calauzeste, daca vreti, in viata materiala, trupeasca, asa si intuitia in viata duhovniceasca.
44 / 52

Frica lui DUMNEZEU atuncea naste in noi o alta frica de pacat decat cele pe care le-am descris la inceput, fiindca, vazand ca sunt lucruri care nu sunt in armonie cu frumusetea aceasta nespusa si absolut de nedescris, dar reala, si ca frumusetea aceasta e asa de gingasa, ca o poti pierde, de nici nu stii ca s-a dus, dar te trezesti fara ea, te apuca o teama de orisice nu este in armonie cu aceasta. Si orisice-ul care nu este in armonie cu aceasta, acela este pacatul. Si definitia pacatului nu este pe linie morala, sau sociala, sau etica, sau practica (si acolo e un adevar, dar nu-i adevarul ultim). Definitia pacatului este pentru noi definitie vitala : este ceea ce nu e in armonie cu mireasma aceea nemaipomenita pe care o numim harul lui DUMNEZEU. Acesta este pacatul ! Si ne apuca o teama de pacat. Nu o teama bolnavicioasa : Aoleu, sa nu fac asta ! Aoleu, sa nu fac ailalta ! Stie sufletul ca DUMNEZEU este marinimos si puternic a vindeca de pacate, dar ne apuca un lucru care devine ce numeste Psalmistul : Cu ura desavarsita i-am urat, adica, tot ce nu este de-al harului devine ura acum. Dar iarasi zic, nu bolnavicioasa, ci desavarsita. O ura in care, daca ai iubit lumina aceasta si viata, urasti toate ale mortii si ale stricaciunii cu ura desavarsita. text din volumul de conferinte transcrise - Cultura Duhului - tinute de Ieromonahul Rafail Noica, volum aparut la editura REINTREGIREA, a Sfintei Arhiepiscopii a Albei-Iulia *** ( ...) vreau sa zic ca acuma vine si aici (a venit, prin comunism, o urgie peste neamul acesta) si peste tot neamul ortodox, vine urgia Noului Veac, New Age, postmodernismul, sau cum vreti sa ii spuneti, pe care l-am trait deja noi in Apus, si se nimiceste viata Bisericii, se reintroduce vechiul duh al paganismului pana la capat. ( ...) Vreau sa zic ca s-a terminat cu epoca aceea usoara, acum din in ce mai mult este cernerea, si tare mi-e teama ca o sa vedeti si voi, dragi studenti, zilele acestea ... cine stie ? Deja, spune Preasfintitul [Andrei], unii oameni - probabil botezati crestini ortodocsi - nu se supun Bisericii, chiar dintre profesori [de la Teologie]. Asta este, ca sa zic asa, normal pentru zilele noastre. Pregatiti-va pentru acestea, si pentru mai rau. Cernerea este : Vrei, Adame, sau nu vrei ? Daca vrei, esti cu mine, daca nu, tiam spus ... Cuvantul din Apocalipsa, De acum, cel ce nedreptateste, mai nedreptateasca, cel ce spurca, mai spurce, cel drept mai lucreze dreptatea si cel sfant mai sfinteascase (Apoc. 22,11) arata ca acum e un fel de a face ce vrei. Si aicea, iarasi zic, este pericolul pentru om de a se prapadi. ( ...) In Apus, unde eram ca niste craci taiate de trunchi, ( ...) am simtit imediat nevoia de o mai mare apropiere de Sfanta Impartasanie. Aicea este inca lucrarea Bisericii Ortodoxe care ne mai tine. Si va spun inca un lucru : sectarii si catolicii (greco sau romano). romanii botezati in orice secte, nici nu-si dau seama in ce
45 / 52

masura traiesc si ei din sangele Ortodoxiei, din duhul, din aerul ortodox pe care il respira. ( ...) natura este sfintita. Cum sa nu fie sfintita, cand in toata Romania sunt biserici ortodoxe de mai mult sau mai putin de doua mii de ani - nu stiu ce se intampla in Transilvania pe vremea lui Bukow - dar de vreo doua mii de ani se tot sfinteste apa la Boboteaza, si se sfinteste toata firea cu apa sfintita, si oamenii se impartasesc, cat de cat. Si sectele care traiesc aici la noi nici nu-si dau seama cat traiesc din aer ortodox. In Apus, unde acest aer nu exista, sub presiunea modernitatii, duhovnicia apuseana da din ce in ce mai mult faliment, si din ce in ce mai multi dintre credinciosii apuseni se intorc catre Ortodoxie. Ortodoxia, sa stiti, este mult mai apreciata in Apus, decat aici.( ...) (..) sa stim ca sunt mai multe cai [spre mantuire], si mai multe tipuri de duhovnicie care corespund diferitelor tipuri de oameni, si ca noi toti formam o singura Biserica. PermalinkComments Povestea monahului Posted in Ierom. Rafail Noica at 11 :17 pm by admin Povestea monahului (Un monah cu rugciune adnc, de la Vechiul Russikon, povestete Printelui Sofronie despre copilria lui) Familie srac ntrun sat din Rusia (pe la sfritul veacului al XlX-lea) ; tatl murise, fratele cel mare poart povara familiei ; feciorul cel mic (poate copilul cel mai mic), este mereu bolnav, dar ... vrea s intre la mnstire. Fratele cel mare i spune : - Stai cu noi ; n mnstire no s te poat primi - acolo trebuie s munceti. Tu eti mereu bolnav ... Rmi tu cu noi ... Dar de sraci ce erau, nu mai puteau s se ngrijeasc de el. Se duce mama la biseric cu pruncul, i merge naintea icoanei Maicii Domnului, i ia pruncul n brae, i-l tinde Ei : - Tu vezi, Stpn ..., nu mai pot s m ngrijesc de el. ie i-l dau. De acum este fiul tu : Rogu-Te, Stpn bun, primete-l ntru grija Ta. n noaptea aceea viseaz feciorul un vis : o Doamn, strlucind cu lumin, preaslvit, mrea. tie c este mprteas, dar tie c este i mama lui ... mprteasa i d o mic legtur, o basma cu ceva nfurat n ea, i i zice : - Mergi la mpratul i-I d acestea.
46 / 52

Se duce feciorul. i intr ntro sal mare, foarte lung, plin de lumini. La captul ei sade pe Scaun - mpratul, nconjurat de fee domneti, de slujitori, de ostai. Feciorul face civa pai, dar cuprins de fric mult, cade cu faa la pmnt. Zice mpratul cuiva dintre cei de lng El : Mergi i Slujitorul o desface. ridic-i legtura, i vezi ce cuprinde. ! Meu !

Dou inimi mpratul se ridic i zice pruncului : Atunci i se trezete copilul. tu eti

zdrobite fiul

Din acea zi, nu a mai fost niciodat bolnav. PermalinkComments Cuviosul Siluan Athonitul Posted in Ierom. Rafail Noica at 11 :17 pm by admin Cuviosul Siluan 24 septembrie

Athonitul

Acest Siluan, cetean al Ierusalimului cel ceresc, s-a ivit din prini cucernici de pe pmntul Rusiei n satul numit ovsk, innd de Mitropolia Tambovului. S-a nscut n anul al 1866-lea de la naterea dupre trup a Cuvntului lui DUMNEZEU, i din tineree a fost chemat la pocin de nsi prealudata Nsctoare de DUMNEZEU i pururea Fecioara Maria. Ajungnd cu vrsta la al 27-lea an, a prsit grijile lumii i ntrindu-se la drum cu rugciunile celui ntre sfini Printele Ioan din Krontadt, a ajuns n Grecia, la vestitul Munte Athos, lund asupr-i jugul cel monahicesc n Mnstirea Sfntului Mare Mucenic i Tmduitor Pantelimon. Druindu-se din tot sufletul lui DUMNEZEU, n puin vreme nu numai a primit rugciunea cea nencetat n dar de la Preasfnta de DUMNEZEU Nsctoare, dar i negritei dumnezeieti artri n slav a Domnului nostru IISUS HRISTOS s-a nvrednicit, n cinstita biseric a Sfntului Prooroc Ilie care se afl n moara zisei mnstiri. Stingndu-se ns primul har i cuprins fiind cel preacuvios de plns mare, i de multe ori fiind prsit de DUMNEZEU i dat ispitirilor vrjmailor celor nelegtori, vreme de 15 ani urmnd pailor lui HRISTOS, cereri i rugciuni ctre Cela ce putea s-l mntuiasc pre dnsul din moarte, cu strigare tare i cu lacrmi aducnd (Evr 5,7), nvat de DUMNEZEU fiind (vezi In 6,45), de Sus a auzit glasul Dttorului de Lege : ine-i mintea n iad i nu dezndjdui, pre carele pzind ca pre un nemincinos ndreptar, alergat-a n calea lui Antonie, lui Macarie, lui Sisoe, lui Pimen i a celorlali preaslvii dascli ai pustiei, a cror msur i
47 / 52

ale cror druiri a atins, artndu-se un nvtor apostolicesc i proorocesc, viu fiind i dupre moarte. Lsat-a i scrieri pline de har i de Duhul Sfnt, pre care le-a fcut artate ucenicul i nvcelul lui, Stareul Sofronie, ntemeietorul i arhimandritul celei din insula Britaniei mnstiri a binecredincioilor ortodoci. i ce nevoie este aici de a nmuli cuvinte despre atotcuviosul Siluan ? Cci mai nainte venind acel Avva Sofronie, nsemnat-a i a scris viaa i nvtura aceluia pre larg i cu deamnuntul la nceputul crilor dumnezeietilor i preadulcilor lui scrieri. Carea carte nva, precum este cu putin celor ce citesc s cunoasc i s vaz, ce fel a fost acest nevoitor al Domnului, i cum, pzind Poruncile cu scumpete, murind vieii ntru totul, dobndit-a pre HRISTOS, precum zice Sfntul Pavel, viind ntrnsul (Ga 2,20) ; carte, altfel de DUMNEZEU insuflat, fiind scris cu con-deiul Duhului. Adeveresc cuvntul acesta cei muli cari printr-nsul dintru tot neamul ce este sub cer (FA 2,5) la cunotina adevrului (1 Tim 2,4) au venit, i nc i acuma vin. Cci a fost acest minunat brbat blnd i smerit cu inima (Mt 11,29), nflcrat rugtor ctre DUMNEZEU pentru mntuirea tuturor oamenilor, i un propovduitor neasemuit al dragostei pentru vrjmai, carea este ntrirea cea mai nendoielnic cu putin a venirii Duhului, cu adevrat Cel dumnezeiesc. Mutatu-s-a de la moarte la via acest fericit Cuvios Siluan, mplinit n zile dupre Duhul, n luna lui septembrie, ziua a 24-a, n anul 1938, mprind Domnul nostru IISUS HRISTOS, Cruia slava i stpnirea n vecii vecilor. Amin.

Cu ale lui sfinte rugciuni, Doamne IISUSe Hristoase, miluiete-ne i ne mntuiete pre noi. Amin. Ieromonah Epifania sept-oct. 1997 Rafail Noica

PermalinkComments Scrisorile Sfntului Siluan Athonitul Posted in Scrisorile Sfntului Siluan at 11 :17 pm by admin Scrisorile Parintelui Siluan de la muntele Athos traduse aici au fost publicate de catre arhimandritul Viktor Mamontov n primul numar al revistei ruse Christianos (Riga, 1991). Ele sunt adresate unei femei, Nadejda (Speranta, n romneste) Adreeva Soboleva. Mama de familie si membru al parohiei bisericii ruse Cei Trei Ierarhi din Paris, ea a fost un ajutor fidel mitropolitului Benjamin (Fedtchenkov, 1880-1961). Cnd acesta a fost numit mitropolit de Riga, n 1947, ea l-a urmat n Letonia sovietica unde, mai apoi, a intrat n mnastirea Pioukhtitsa ca Maica Siluana, unde a murit n octombrie 1979. Scrisorile lasate de ea dateaza toate de la sfrsitul vietii parintelui Siluan, ultima fiind scrisa cu doua luni naintea mortii sale (care a avut loc la 24 septembrie 1938). SCRISOAREA I Mult iubita n HRISTOS Nadejda !
48 / 52

Am primit dolarul vostru si ma rog la Domnul pentru dumneavoastra si pentru baiatul dumneavoastra Boris. Domnul ne asteapta n ceruri. Noi ne rugam si i multumim Domnului. El este milostiv si ne iubeste mult, pe noi pacatosii, si ne asteapta la El cu toti sfintii. Noi trebuie sa fim smeriti pentru Domnul si atunci i vom iubi pe vrajmasii nostri asa cum El ne-a poruncit. Sa rabdam toate necazurile pentru DUMNEZEU, si acolo unde sufletul l va vedea pe Domnul si va uita toate necazurile din dragoste pentru El, acolo noi nu ne mai putem aminti de [ce a facut] baiatul dumneavoastra - att este Domnul de blnd si de bun. Cu lacrimi scriu rndurile aceste, pentru ca stiu dragostea dumneavoastra pentru DUMNEZEU. Schimonah Siluan pacatosul. Domnul sa va ajute cu Maica Domnului si toti sfintii. 1937 SCRISOAREA II Bucura-te, iubita Speranta a lui HRISTOS ! Domnul cel milostiv i iubeste pe robii Lui si le trimite necazuri pe pamnt pentru ca n suparari sufletul sa nvete smerenia si sa se lase n voia lui DUMNEZEU si pentru ca n dureri sa aflam pacea de care spune Domnul : nvatati de la mine, care sunt blnd si smerit cu inima, si veti afla odihna sufletelor voastre. Am fost la magazin pentru a va trimite o icoana cu Maica Domnului, dar nu au cum vreti dumneavoastra. Rugati-va la Maica Domnului si la Sfntul martir Mina, si o vom gasi. Nu este nevoie sa o anuntati [probabil icoana se pierduse], trebuie sa ne lasam n voia Domnului. Asa este mai bine. Spuneti-i celui caruia i apartine icoana : Maica Domnului l va milui, numai sa-i multumeasca lui DUMNEZEU pentru toate, Domnului si Maicii Domnului ... Nu-l abandonati pe sotul dumneavoastra ci rugati-va ca el sa se pocaiasca nainte de a muri. Spuneti-i ca Domnul i iubeste pe pacatosii care se pocaiesc si ca El a murit pentru noi pe Cruce n suferinte si ne-a pregatit un locas n ceruri, acolo unde sunt Eu va fi si sluga Mea, pentru ca sa vada slava Mea. O, daca am sti ct ne iubeste Domnul pe noi pacatosii, si cum ne da noua Duhul Sfnt. Prin El noi l cunoastem pe Domnul si dragostea Lui, dar pierdem harul Duhului Sfnt din mndrie. Patimile ne asalta, dar trebuie sa luptam mpotriva lor si sa cerem zi si noapte ajutor de la DUMNEZEU si de la Maica Domnului, si Domnul ne va ajuta. Daca daca icoana nu va fi gasita, lasati-va n voia Domnului. Domnul cel milostiv ne vede si cunoaste toate nevoile noastre. Noi nu-L vedem, dar El ne vede si trebuie sa nvatam sa traim dupa voia lui DUMNEZEU. Va scriu cu multa durere, pentru ca va iubesc, dar sunt eu nsumi n mare durere. Este vina mea, deoarece nu am nvatat nca smerenia lui HRISTOS si fara ea pierdem harul Duhului Sfnt, si atunci sufletul tnjeste dupa har. Cu harul lui HRISTOS, sufletul ndurerat ramne linistit n suferinta, dar durerile dumneavoastra sunt mari. nsa ele sunt temporare. Cnd, dupa moarte, cineva este judecat vrednic sal vada pe Domnul, atunci nu mai poate sa-si aminteasca de rudele sale din cauza iubirii lui DUMNEZEU. Iata cum este Domnul nostru. Scriu, si sufletul meu se bucura de milostivirea lui DUMNEZEU, de slava Lui.
49 / 52

O, Doamne, nvredniceste-ne sa Te vedem n slava Ta nespus de frumoasa. Slava Tatalui si Fiului si Duhului Sfnt, pentru dragostea Domnului pentru noi pacatosii. El a murit pentru noi pe Cruce si a dat Duhul Sfnt Apostolilor, dar noi l pierdem. Dar Domnul ne-a dat pocainta si El se bucura de pacatosul care se pocaieste, asa cum o spun Sfintele Scripuri. Puteti sa-l nfricosati pe sotul dumneavoastra spunndu-i : Daca nu te ndrepti o sa te parasesc, dar de fapt DUMNEZEU nu vrea sa-l abandonati. Parintele Methode va saluta si va multumeste pentru bani, pe care i-am primit si eu. Domnul sa va rasplateasca. O, Sfnt Munte Athos, unde vedem multe minuni prin rugaciunile Maicii lui DUMNEZEU. ntelepciunea ne lipseste pentru a le descrie. S.S. [Schimonah Siluan] SCRISOAREA III HRISTOS a nviat, iubita Nadejda ! Sa va dea DUMNEZEU si fiului dumneavoastra Boris sa-L iubiti pe Domnul din tot sufletul. Domnul a zis : Cel ce Ma iubeste pazeste poruncile Mele. Daca paziti poruncile, veti ajuta astfel Biserica. Sfntul Serafim de Sarov a locuit n padure si a ajutat Biserica cu rugaciunea lui si a pazit poruncile Domnului. La fel si sfintii din desert au ajutat Biserica cu rugaciunea lor. Datoria dumneavoastra este de a va educa baiatul si de a-l ncredinta Domnului ; cnd se va curati, Duhul Sfnt va veni sa locuiasca n el si el va deveni un om de rugaciune pentru toata lumea ; iar daca va pierde harul, va plnge ca Adam cnd a fost izgonit din Rai. Atunci, Adam striga : Sufletul meu, Doamne, tnjeste dupa Tine, pentru ca nu Te mai vad. Cum sa nu sufar ? Privirea ta blnda si dulce a atras sufletul meu, Doamne. Inima mea te-a iubit pe Tine. Va sfatuiesc sa ramneti acasa si sa spuneti rugaciunea inimii dupa puterea dumneavoastra. DUMNEZEU stie ct va nteleg si va doresc sa dobnditi nca din lumea aceasta pe Domnul si pe Maica Sa preacurata. Toti sfintii se roaga pentru noi. Prin Duhul Sfnt ei iubesc pe Domnul si chiar pe noi, pacatosii. Domnul cel milostiv a dat sfintilor Duhul Sfnt. Ei l iubesc pe Domnul prin Duhul Sfnt, si Domnul deasemenea i iubeste. Daca baiatul dumneavoastra iubeste pe slujitorii Bisericii, pe sfintii episcopi, pe preoti si pe calugari, atunci dragostea Domnului este mare pentru el. Iar daca nu-i iubeste pe acestia, atunci va fi laic. Ct despre poruncile Domnului, pentru unii din monahi este mai usor sa le mplineasca. Va cer sa va rugati cu umilinta pentru mine ca sa nvat smerenia lui HRISTOS si sa-L slavesc pe Ziditorul nostru si sa-I multumesc pentru milostivirea Sa cea mare pe care a avut-o pentru mine, pacatosul. Sch. Siluan, Sfntul Munte Athos.
50 / 52

Parintele Methode spune ca, daca trimite banii, icoana va fi acolo. Cinci dolari cu taxele de transport. SCRISOAREA IV Bucura-te, iubita Nadejda, pentru ca Domnul ne iubeste pe noi pacatosii. Am primit dolarul dumneavoastra si l-am dat ca sa se roage pentru dv. si pentru cei pe care vreti sa-i pomeniti. Mataniile au fost binecuvntate cu Lemnul Crucii datatoare de viata. M-am servit si eu de mataniile acestea ca sa ma rog. As fi vrut sa va trimit unele noi, dar ati preferat unele vechi. Spuneti-i lui Efimia, roaba Domnului, sa se roage din toata inima pentru sotul sau si sa-i poarte slabiciunile. Cred ca se va ndrepta. Sufletul meu l-a ndragit. Scrieti-mi ce mai face, cum a primit sfaturile mele. Domnul sa va lumineze n toate. Rugati-va pentru mine ca sa dobndesc smerenia si dragostea lui HRISTOS, si atunci moartea mea va fi usoara. Sch. Siluan, Sfntul Munte Athos. Multe minuni vedem aici, munte Athos, si mare este milostivirea dumnezeiasca, pentru rugaciunile Maicii Domnului. SCRISOAREA V HRISTOS a nviat ! Domnul si Maica Domnului sa mngie sufletul dumneavoastra si cel al fiului dumneavoastra Boris, iubita Nadejda. Domnul sa-i ajute sa se ndrepte, dar trebuie sa ne lasam n voia lui DUMNEZEU si sa traim dupa voia lui DUMNEZEU. De patruzeci de ani am dureri de cap si le support. Stiu ca boala aceasta mi-a fost data ca sa nu ma nalt. Si am nteles : trebuie sa nvatam smerenia lui HRISTOS zi si noapte - si atunci ne vom gasi odihna. Daca oamenii ar sti ce este smerenia lui HRISTOS, blndetea si odihna, atunci ar abandona cu totii toate stiintele si ar nvata blndetea si smerenia. Cel care este nvatat de Duhul Sfnt cauta sa nvete smerenia lui HRISTOS zi si noapte ; aceasta le-o doresc eu tuturor. Amintiti-va de mine n rugaciunile voastre, pentru ca sa nvat smerenia lui HRISTOS, pentru ca aceasta doreste sufletul meu. Acest dar doresc eu. Cel care L-a cunoscut pe Domnul n Duhul Sfnt, acela tnjeste dupa El zi si noapte : Pentru ce m-ai parasit, Doamne ? Sufletul meu te doreste zi si noapte. Cum sa nu Te doresc ? Privirea ta dulce si blnda a atras sufletul meu. Acum Te iubesc din toata inima mea. Si atunci cnd pierde harul, Il va dori ca si Adam cnd a fost gonit din Rai. Adam a strigat : Doamne, sufletul meu tnjeste dupa Tine si Te caut cu lacrimi. Tot asa si eu cer rugaciunile tuturor sfintilor pentru ca sa nvat smerenia lui HRISTOS si sa nu pierd harul Duhului Sfnt. Pentru ca prin Duhul Sfnt l cunoastem pe Domnul. Am primit cei doi dolari ai dumneavoastra. Domnul sa va rasplateasca. Mnastirea se roaga pentru dumneavoastra, la fel si eu, pacatosul. Nu puteti sa intrati n mnastire pna cnd nu sunteti sigura ca fiul dv. si-a gasit locul. Domnul primeste rugaciunile noastre oriunde si oricnd.
51 / 52

Iubita Nadejda, gndeste-te mereu la Domnul si nadajduieste n El. El ne iubeste mult pe noi, pacatosii, si nu vrea sa fim dezorientati, sa mergem din loc n loc fara vre-o nevoie. Ramneti linistita ntru Domnul, si uitati toate cele de pe pamnt din dragoste pentru DUMNEZEU. El nsusi ne-a spus sa-L iubim din tot sufletul nostru att de mult nct sa uitam cele de pe pamnt. Ramneti la dumneavostra acasa si multumiti-I Domnului din adncul sufletului. Cel care-I multumeste lui DUMNEZEU pentru necazurile sale se va usura, pentru ca s-a lasat n voia Domnului si Duhul lui DUMNEZEU i bucura sufletul prin nadejdea n DUMNEZEU. Toti cei care si-au pus nadejdea n DUMNEZEU vor afla odihna n DUMNEZEU n orice loc, pentru ca harul Domnului bucura sufletul lor. Dar daca cineva pierde harul, atunci l cauta din nou prin pocainta, iar Domnul i-l va da din nou. El ne iubeste mult. El spune n Evanghelie : Ma duc la tatal Meu si Tatal vostru, si la DUMNEZEUL Meu si DUMNEZEUL vostru. Vedeti ct de mult ne iubeste pe noi. Cuvintele acestea snt pline de mila si de iubire. Vom cugeta zi si noapte cum ne iubeste Domnul pe noi, pacatosii, si cum ne cheama la El : Veniti la Mine, toti cei osteniti si mpovarati, si veti afla odihna sufletelor voastre. Si odihna n DUMNEZEU aceasta nseamna : sa uitam tot ce este pe pamnt pentru ca sufletul sa nu uite Iubirea. Desi minile lucreaza, sufletul nu-L poate uita pe Domnul pentru ca s-a alipit de El si Duhul lui DUMNEZEU i da bucuria Sa. Sufletul nu se mai teme de necazurile de pe pamnt dar se teme sa nu piarda iubirea lui DUMNEZEU, pentru ca atunci cnd nu mai are Iubirea, sufletul cade n ntristare si n suferinta. Sa-i multumim Domnului si Maicii Sale preasfinte, care se roaga pentru noi la DUMNEZEU. Sa ne rugam si sfintilor, pentru ca n Duhul Sfnt ei ne iubesc cum ne iubeste Domnul. Domnul le-a dat Duhul Sfnt pentru ca ei sa se roage pentru noi. Cel care este ntinat ca si mine, sa citeasca mai mult Evanghelia, sa faca pocainta, si Domnul cel milostiv l va ierta si i va da pacea sufletului. Slava lui DUMNEZEU pentru toate. Schimonah Siluan, iulie 1938. Traducere din rusa n franceza : Dom Antoine Lambrechts (Monastre de Chevetogne, Belgique)

52 / 52