Omul

Prin om filosofia gandeste umanul dincolo de el, () dar in jurul omului pivoteaza totul
(Constantin Noica)

Interesul omului pentru cunoasterea de sine a existat inca de la aparatia acestuia in univers, aspect
evidentiat prin multitudinile de imagini/modele din cultura universala ( imagini vizuale, creatii din
domeniul religiei sau mitice). Avand in vedere caracterul permanent al acestei preocupari, discipline
precum istoria, biologia, filosofia s-au axeaza pe cercetarea fie a evolutiei omului de-a lungul
timpului, fie a corpului uman, fie a comportamentului omului in societate, dar desi aceste discipline
studiaza omul, ofera doar lucruri limitate. De-a lungul timpului folosofia a incercat sa raspunda la
intrebari precum Ce este omul?, Care este originea omului?, De ce traieste?. De asemenea,
filosofia reprezinta o marca a existentei constiintei umane , Karl Jaspers, psihiatru si filozof german al
secolului XX, afirma ca filosofia este ca o trezire a omului din starea de dependenta fata de nevoile
vietii
Consider ca prin citatul dat, Constantin Noica evidentiaza ca omul este o problema generala a
folosofiei ce influenteaza, in mare parte, toate celelalte subiecte ale reflexiei filosofice.
Imaginea omului la Platon este faurita din impletirea mitului cu logosul, in schimb ce Aristotel
propune una dintre cele mai complexe si bogate perspective de analiza ale omului din perspectiva
naturala, psihologica, sociala, etica. Defineste societatea ca natura a umanului si conditie a
constituirii acestuia si nu ca o simpla asociere de indivizi
Filosofia vizeaza noi trsturi ale filosofiei umane, odata cu epoca iluminista, epoca a puterii ratiunii
si a naturii , astfel Descartes considera c trstura existential a omului o reprezint cugetarea,
pentru Bergson omul este o fiina care fabric obiecte artificiale, pentru Blaga creaia cultural
constituie dinstincia ontologic a omului iar Pico della Mirandola susine c omul nu are trasturi
definitorii. 1 In timp ce religia enunta crearea omului de catre Dumnezeu, iar apoi lasat sa-si aleaga
singur natura cu ajutorul ratiunii cu care a fost inzestrat, deci creat direct pentru a stapani creatia,
stiinta a prezentat o teorie conform careia omul ar avea origine animala, considerand similitudinile cu
comportamentul cimpanzeiilor ( protejarea puilor, a semenilor, prezenta activitatii de grup.
Definit de unii filosofi cel mai evoluat din regnul animal, iar de altii mult superior
maimutelor/cimpanzeilor, omul are inca o origine considerata discutabila indicand imposibilitatea
gasirii unei raspuns acestei intrebari.
Blaise Pascal, afirma ca este periculos sa insisti asupra egalitatilor omului cu vitele fara a-I arata si
maretia sa, dupa cum este periculos sa-I arati cu prea mare insistenta maretia pe care o are fara a-l
face sa-si vada josnicia. De asemenea, indica necesitatea omului de a cunoaste ambele variante,
decizand singur asemenea cui este, a animalelor sau a ingerilor Omul nu este nici nger, nici
animal; nenorocirea este c cine vrea s devin nger, devine animal. Tot Pascal afirma, bine
cunoscuta comparatie omul este o trestie cugetatoare, reflecteaza asupra conditiei umane punand
omul in centrul universului, incapabil sa-l cunoasca, dar superior. Ce himera mai este si acest om?
depozitar al adevarului; ngramadire de incertitudine si eroare; mrire i lepadatur a universului. []
Omul este asa de mare, ncat mreia lui reiese i din aceea c el se stie nenorocit. [] astfel, toate
nenorocirile omului dovedesc mreia sa. Sunt niste nenorociri de mare senior, de rege deposedat
Omul nu este decat o trestie cugettoare. [] nsa n cazul n care universul l-ar strivi, omul ar fi
nca mai nobil decat ceea ce-l ucide; pentru c el stie c moare; iar avantajul pe care universul l are

1
Ibidem pp.8,9.p12
asupra lui, acest univers nu-l cunoaste. 2 Omul este principiul suprem i centrul de gravitaie al
universului pascalian.

Bibliografie

1. http://www.scribd.com/doc/76088722/OMUL-in-Conceptia-Lui-Blaise-Pascal-in-Opera-
Cugetari-La-Inceput-Omul-a-Inceput-Sa
2. Blaise Pascal Cugetri n Scrieri alese, trad. n lb. rom. la Editura tiinific,
Bucureti, 1967.
3.

2
Ibidem pp 9-10