Proiect final la disciplina Stiinta Administratiei II

Tema: Opinii privind posibilitatea si necesitatea modificarii Constitutiei Romaniei

Constituția este legea fundamentală a unui stat în care sunt consemnate principiile de bază ale
organizării lui, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor.
O constituție este un sistem, frecvent codificat într-un document scris, care indică regulile și
principiile care guvernează o organizație. În cazul națiunilor, acest termen se referă specific la o
constituție națională, care definește principiile politice fundamentale a statului și descrie puterile
și obligațiile guvernului respectiv. Majoritatea constituțiilor naționale stabilesc drepturile și
datoriile principale ale cetățenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale
etc., reflectând astfel stadiul de dezvoltare socială, economică și politică la un moment dat a
statului respectiv. Anterior evoluției constituțiilor naționale codificate, termenul constituție putea
fi folosit pentru a descrie orice lege importantă.

Constitutia se poate schimba in functie de imprejurimi sau circumstante, cum ar fi un razboi

mondial sau referendum, adoptari de legi etc.
Revizuirea Constituţiei presupune modificarea sau completarea sa. Astfel, chiar dacă stabilitatea
unei constituţii constituie una dintre aspiraţiile autorilor acesteia, care intenţionează ca valorile şi
instituţiile stabilite să dureze peste generaţii, transformările socio-politice pot impune, la un
moment dat, realizarea unor modificări ale legii fundamentale.
Problematica revizuirii Constituţiei presupune analiza următoarelor aspecte:
– cine poate avea iniţiativa revizuirii;
– procedura de urmat;
– dispoziţiile Constituţiei susceptibile de a fi revizuite.
Adoptarea unei constituții are o importanță majoră pentru statul și societatea unde acest lucru are
loc. De esența unei Constituții este stabilitatea sa în timp, ea trebuind să fie astfel redactată încât
să reprezinte un sistem de referință pentru viața politică și juridică a unei comunități umane
pentru o perioadă cât mai lungă de timp. De stabilitatea Constituției depinde, în bună măsură,
stabilitatea întregului sistem normativ al unui stat, certitudinea și predictibilitatea conduitelor
umane fiind necesare pentru siguranța juridică (și nu numai) a membrilor comunității. Dar
Constituția nu este și nu își propune să fie eternă, sau, în exprimarea plastică a lui Thomas Paine,
„pretenția de a dori a guverna chiar și dincolo de mormânt este cea mai ridicolă și cea mai
insolentă dintre tiranii” (O. Beaud, La puissance de l’Etat, p. 408). Încă de la apariția
constituționalismului, legile fundamentale au avut vocație de a dura în timp, dar au fost
permanent supuse contingenței temporale. Menționarea posibilității de a modifica Legea
fundamentală în chiar textul său, precum și includerea principalelor reguli referitoare la această
Constituțiunea României din 29 martie 1923 (cunoscută și sub numele, incomplet și incorect, de
„Constituția din 1923” - deoarece, constituțiilor li se precizează întotdeauna ziua, luna și anul
intrării în vigoare) este Constituția României adoptată după Marea Unire. A fost în vigoare până
la adoptarea Constituției din 1938 și apoi (cu restricții) în perioada 1944-1947.

Elaborat în 1923, proiectul Constituției a fost supus dezbaterii parlamentare. După ce a fost
adoptată de Parlament, a fost sancționată și promulgată de Regele Ferdinand I la data de 28
martie 1923 și publicată în Monitorul Oficial No. 282 din 29 martie 1923, dată la care a intrat în
vigoare.continuă a Constituției la nevoile schimbătoare ale societății, în același timp asigurând
textului stabilitate și o durabilitate în timp superioară celor specifice altor norme juridice.
Adoptarea unei constituții are o importanță majoră pentru statul și societatea unde acest lucru are
loc. De esența unei Constituții este stabilitatea sa în timp, ea trebuind să fie astfel redactată încât
să reprezinte un sistem de referință pentru viața politică și juridică a unei comunități umane o
perioadă cât mai lungă de timp. De stabilitatea Constituției depinde, în bună măsură, stabilitatea
întregului sistem normativ al unui stat, certitudinea și predictibilitatea conduitelor umane fiind
necesare pentru a se asigura siguranța juridică (și nu numai) a membrilor comunității.

Această constituție legifera principiul separării puterilor statului:

 puterea legislativă - exercitată colectiv de Adunările legislative (Senat și Adunarea

Deputaților) și Rege;
 puterea executivă - încredințată Regelui, care o exercita „în modul regulat prin
Constituțiune” (prin intermediul Guvernului format de partidul sau alianța care câștigă
alegerile parlamentare). Formula sintetică care exprima acest principiu, larg cunoscut de
public, era Regele domnește, nu guvernează.
 puterea judecătorească - atribuită Înaltei Curți de Casație și Justiție și instanțelor de
judecată.
Această constituție a contribuit la consolidarea Marii Uniri și a creat cadrul democratic al vieții
politice din România până în anul 1938, când s-a adoptat prin plebiscit Constituția României din
1938.
Chiar si abordand cea mai recenta constitutie, cea din 1991, revizuita in 2003, se poate observa
ca revizuirea si completarea Constitutiei s-a facut pe baza unui referendum pe 18 octombrie
2003.
Conform articolului 151 din Constituție:

Propunerea sau proiectul de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu o

majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei camere. Dacă prin procedura
de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaților și Senatul, în sedință comună, hotărăsc
cu votul a cel putin trei pătrimi din numarul deputaților și senatorilor. Revizuirea este definitivă
după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării
proiectului sau propunerii de revizuire.

Procedura de revizuire depinde într-o primă etapă de decizia celor două camere parlamentare. În
urma dezbaterilor (acestea au loc în fiecare cameră separat) acestea pot ajunge la un acord
pozitiv. Acest lucru înseamnă că ambele camere au adoptat revizurea în aceeași formă. Numărul
senatorilor și al deputaților care trebuie să se pronunțe pentru revizuirea constituției este de 2/3
(din numărul senatorilor și deputaților din fiecare cameră). Dacă a fost întrunit acest număr,
procedura de revizuire continuă, aceasta fiind supusă votului poporului prin referendum. De
asemenea poate fi vorba și despre un acord negativ, adică cele două camere resping propunerea
de revizuire. În cazul unui dezacord, când una dintre camere acceptă propunerea de revizuire și
alta o respinge sau când se dorește revizuirea în formule diferite. În acest caz se poate constitui o
comisie de mediere. Aceasta comisie este formată atât din senatori cât și din deputați care au
drept scop ajungerea la un numitor comun, adică aprobarea procedurii cu o majoritate de 2/3. În
cazul în care această comisie nu poate ajunge la un consens se va organiza o sedință comună, iar
în cazul în care numărul de voturi al senatorilor și al deputaților întrunește majoritatea de 2/3,
propunerea va fi înaintată spre vot cetățenilor, prin organizarea unui referendum. În cazul în care
nici această măsură nu este eficientă, propunerea de revizuire a constituției va fi suspendată.
Ultimul pas îl reprezintă referendumul, acesta trebuie organizat în maxim 30 de zile, dacă această
condiție nu va fi întrunită, decizia camerelor nu va fi validată, iar întregul proces va fi anulat.
Referendumul pentru revizuirea constituției este valabil dacă la acesta participă cel puțin
jumătate plus unu din numărul total al persoanelor înscrise pe listele electorale. Referendumul va
valida propunerea de revizuire numai dacă jumatate plus unu din numărul participanților vor vota
„DA”. Rezultatul referendumului va fi validat de Curtea Constituțională, care va prezenta
Parlamentului un raport în ceea ce privește respectarea normelor în cazul organizării și
desfășurării referendumului. Legea de revizuire a constituției va intra în vigoare în momentul în
care aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial.
Totusi, in modificarea si completarea constitutiei exista si niste limite ce trebuie sa nu fi depasite,
articolul 152 din Constituție precizează că:

Dispozițiile prezentei Constituții privind caracterul național, independent, unitar și indivizibil al

statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența
justiției, pluralismul politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii. De asemenea nicio
revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților
fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora. Constituția nu poate fi revizuită pe durata
stării de asediu sau a stării de urgență și nici în timp de război.

Aceste limite ale revizuirii se referă atât la limite materiale cât și la limite formale. Limitele
revizuirii au drept scop evitarea anumitor abuzuri sau anumitor decizii care încalcă grav
integritatea teritorială și națională a României. Se poate vorbi de asemenea de limite exprese și
limite tacite. Limitele exprese sunt cele prevăzute în constituție. Limitele tacite nu sunt prevazute
în textul constituției, trebuie deduse pe calea interpretării acestuia.
In concluzie, aducand ca exemplu Constitutia din 29 martie 1923 si Constitutia din 21 noiembrie
1991 (revizuita in anul 2003), se poate demonstra faptul ca o constitutie trebuie sa fie de
actualitate si poate fi influentata de evenimentele actuale, propunandu-se o revuzire si/sau
completare. Revizuirea si completarea trebuie sa ramana etice, morale si totodata in sprijinul
cetatenilor.

Bibliografie:

https://lege5.ro/Gratuit/gq4deojv/revizuirea-constitutiei-constitutia?dp=gqztemrxgazdc
https://ro.wikipedia.org/wiki/Constituție
https://bloghamangiu.ro/exrtas-adoptarea-modificarea-suspendarea-si-abrogarea-constitutiei/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Constituția_României_din_1923
https://ro.wikipedia.org/wiki/Constituția_României#Revizuirea_Constituției