Justiția constituțională

a. Noțiune, trăsături, roluri

Doctrinarii au definit termenul de justiție constituțională în mai multe moduri. Dintre
acestea, amintim definițiile date de Hans Kelsen, pentru care acesta însemna garanția
constituțională a Constituției, și de Charles Eisenmann, care îl definea ca fiind acea formă de
justiție sau mai exact de jurisdicție care privește legile constituționale, fără de care
constituția nu e decât un program politic, obligatoriu numai moralmente.
Justiția constituțională desemnează ansamblul instituțiilor și al procedurilor prin
intermediul cărora se realizează supremația Constituției. Componentele sale sunt:
- un organ statal competent să o realizeze
- un ansamblu de mijloace tehnice și forme de realizare
- scopul, fiind acela de a asigura supremația Constituției
Conform literaturii de specialitate, atribuțiile ce revin justiției constituționale sunt:
- asigurarea autenticității manifestărilor de voință ale poporului
- respectarea competențelor conferite prin Constituție diferitelor autorități publice
- protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor
- soluționarea problemelor contencioase date prin Constituție în competența justiției
constituționale
Trăsături:
- este o jurisdicție în adevăratul sens al cuvântului, prezentând însă unele diferențe față de
celelalte, dat fiind scopul ei
- poate utiliza reguli procedurale comune, dar și unele proprii, înscrise în Constituție, legi,
regulamente determinate de natura litigiului
- poate fi realizată de către un organ statal specializat sau de către instanțele judecătorești de
drept comun
- are monopolul contenciosului constituțional
- independența justiției constituționale constă în existența unui statut constituțional al
organului care înfăptuiește acest tip de jurisdicție, constând în autonomia statutară și
administrativă independentă față de orice autoritate publică
- verificarea propriei competențe
- independența și inamovibilitatea judecătorilor și desemnarea lor folosind criterii diferite față
de cele privitoare la recrutarea, numirea și promovarea magistraților
- atribuții privind asigurarea autenticității manifestărilor de voință ale poporului și garantarea
respectării Constituției
b. Controlul de constituționalitate al legilor
George Alexianu definea ideea de legalitate după cum urmează: toate organele statului
funcționează în baza unei ordini de drept statuată de legiuitor și care trebuie respectată.
Controlul de constituționalitate al legilor este principala formă de justiție
constituțională și constituie o bază a democrației garantând realizarea unui guvernământ
democratic, care să respecte supremația legii și a Constituției.
Problematica acestei atribuții trebuie inclusă în principiul legalității, definit ca fiind un
principiu fundamental de organizare și funcționare a sistemului social și politic. Acest
principiu enunță următoarele:
- existența unui sistem juridic ierarhizat, în vârful căreia se află Constituția
- legea ordinară trebuie să fie conformă Constituției pentru a îndeplini condiția de legalitate
- organele statului trebuie să își desfășoare atribuțiile cu respectarea strictă a competenței
stabilită de lege
- elaborarea actelor normative să se facă de organe competente, după o procedură prestabilită,
cu respectarea dispozițiilor din actele normative superioare ca forță juridică
Controlul constituționalității legilor presupune verificarea conformității legii ca act
juridic al Parlamentului, dar și a altor categorii de acte normative cu normele cuprinse în
Constituție, atât sub aspect formal, cât și din punct de vedere material.
Doctrinarii dau următoarea definiție: controlul de constituționalitate reprezintă
activitatea organizată de verificare a conformității legii cu Constituția, iar din punct de
vedere al dreptului constituțional, cuprinde reguli privitoare la autoritățile competente a face
această verificare, procedura de urmat și măsurile ce pot fi luate după realizarea acestei
proceduri.
Există o serie de factori care au dus la apariția controlului de constituționalitate al
legilor, dintre care amintim:
- neconcordanța dintre Constituție și legi
- necesitatea interpretării Constituției și a legilor pentru a stabili conformitatea dreptului cu
normele constituționale
- aplicarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat și evitarea abuzului de putere
parlamentar, controlul de constituționalitate fiind o modalitate practică de verificare a
respectării supremației Constituției de către Parlament și constituie o contrapondere la puterile
sale în materie legislativă
Curțile și tribunalele constituționale contribuie la realizarea echilibrului instituțional și
funcțional statal în legătură directă cu exercitarea puterii legislative.
Necesitatea controlului de constituționalitate al legilor este, de fapt, expresia
necesității garantării supremației Constituției în raport cu activitatea Parlamentului.
c. Funcțiile controlului de constituționalitate al legilor
- reprezintă o garanție a supremației Constituției, fiind principala garanție a poziției
supraordonate a Constituției pentru întreg sistemul juridic, politic și social
- asigură efectivitatea normelor constituționale prin interpretarea și aplicarea lor nemijlocită
de către instanțele constituționale în procedurile de verificare a constituționalității legilor.
În caz de neconformitate cu reglementările constituționale, se aplică sancțiunea de
drept constituțional respectiv se constată neconstituționalitatea normei în cauză.
- controlul de constituționalitate este o garanție a echilibrului instituțional, statal și social
Instanțele constituționale au, pe lângă atribuțiile cunoscute, și competența de a media
conflictele constituționale dintre autoritățile statului.
Controlul de constituționalitate reprezintă o garanție importantă a respectării
drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.
- controlul de constituționalitate al legilor reprezintă un mijloc eficient pentru opoziția
parlamentară de a-și exprima și susține interesele politice, stabilind un echilibru între
minoritate și majoritate în exercitarea atribuțiilor de guvernare
Controlul de constituționalitate vine ca o contrapondere la majoritatea parlamentară
care are puterea decizională în materie legislativă, în cazul în care apar dezechilibre în cadrul
acestor raporturi de putere.
În cazul admiterii obiecției de neconstituționalitate, Parlamentul trebuie să procedeze
la reexaminarea legii sau regulamentului, astfel prevenind situațiile în care majoritatea
parlamentară ar putea deveni abuzivă.

d. Obiectul controlului de constituționalitate

- legea ca act juridic al Parlamentului formează, în principal, obiectul controlului de
constituționalitate, fapt explicat prin forța juridică a legii – conformitatea acesteia cu
Constituția este o condiție ce rezultă din caracteristicile sistemului juridic și necesitatea
respectării supremației Constituției
Formează obiectul controlului de constituționalitate legile constituționale, organice și
ordinare.
- tratatele și convențiile internaționale înainte de ratificare, care pot face parte din dreptul
intern numai în măsura în care sunt conforme cu normele constituționale.
În caz contrar, ele nu vor putea fi ratificate decât în condițiile în care însăși Constituția
este modificată.
- regulamentele parlamentare – care reglementează relații sociale specifice organizării și
funcționării Parlamentului, precum și relațiile acestei autorități cu alte instituții ale statului
 Organizarea și funcționarea Parlamentului trebuie să se realizeze în limitele și
condițiile stabilite de Constituție, ca necesitate a respectării valorilor statului de drept, dar și a
prevenirii manifestărilor discreționare de putere din partea Parlamentului.
- actele normative asimilate ca forță juridică legii – ordonanțele simple
În dreptul intern, nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate și alte
categorii de acte normative ale administrației, deoarece hotărârile de guvern și celelalte
categorii de acte administrative cu caracter normativ sunt inferioare ca forță juridică legii și
sunt emise pentru a se asigura executarea și organizarea executării legii.
Hotărârile de guvern și celelalte acte administrative normative nu pot contraveni
Constituției și de aceea nelegalitatea acestora poate fi constatată și de către instanțele de
contencios administrativ.
- pentru proiectele de lege, controlul se realizează numai de Parlament, deoarece un proiect de
lege nu produce efecte juridice similare cu cele ale legii în vigoare.
Cu această ocazie, Parlamentul verifică și corespondența acestor proiecte cu normele
constituționale.

e. Clasificarea controlului de constituționalitate al legilor

Sunt utilizate următoarele criterii:
- criteriul înscrierii în Constituție
Controlul poate fi explicit, în cazul în care Constituția îl prevede în mod expres și
implicit, în cazul în care Constituția nu îl reglementează în mod expres, dar el există ca
urmare a aplicării de către instanțele judecătorești a principiilor legalității și supremației
Constituției.
- criteriul organului competent să efectueze controlul
Controlul politic poate fi exercitat de către Parlament sau de alte autorități politice care
sunt special înființate în acest scop sau au această componentă alături de atribuțiile de bază.
Controlul judecătoresc poate fi exercitat de către instanțele judecătorești, tribunale sau
curți constituționale, situație specifică modelului european.
Rolul judecătorilor este acela de a interpreta și aplica sancțiuni în cazul încălcării
legilor. Prin urmare, ei au dreptul de a interpreta legile și raporturile cu Constituția și de a
sancționa neconformitatea legii față de normele constituționale.
- criteriul procedurii de realizare
Controlul pe calea acțiunii este considerat a fi un procedeu eficient, defensiv, care
permite atacarea directă în fața unei instanțe de contencios constituțional de către orice parte
interesată a unei legi sau alt act normativ criticat pentru neconstituționalitate. Instanța poate să
dispună anularea actului normativ dacă a fost găsit neconstituțional.
 Controlul pe cale de excepție este o procedură defensivă și indirectă de sesizare a
instanței constituționale, fiind necesară existența unui litigiu pe rolul unei instanțe de drept
comun, iar legea aplicabilă în cazul dedus judecății să fie criticată pentru neconstituționalitate.
În astfel de situații nu părțile sesizează Curtea Constituțională, ci instanța de judecată.
- criteriul formei controlului
Controlul difuz este tipul modelului american și este realizat de către instanțele
judecătorești.
Controlul concentrat sau centralizat este forma modelului european, caracterizat prin
existența unui organ anume desemnat, indiferent de natura lui politică sau jurisdicțională.
- criteriul temporal
Controlul anterior/ prealabil, are ca obiect proiectele de legi.
Controlul ulterior/ a posteriori se exercită asupra legilor sau altor acte normative care
au fost adoptate și produc efecte juridice.
- criteriul inițiativei exercitării controlului
Controlul la inițiativa autorităților publice este concentrat, deoarece competența de a-l
realiza revine unui organ specializat, tribunal sau curte constituțională și este abstract, nefiind
condiționat de existența unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești.
Controlul la inițiativa particularilor se referă la situația în care individul se poate
adresa unei instanțe pentru a examina conformitatea unei legi cu normele constituționale sau
pentru protecția drepturilor și libertăților fundamentale.

f. Competența instanțelor judecătorești de a cenzura actele juridice neconstituționale

Un act juridic neconstituțional este un act emis cu exces de putere.
Neconstituționalitatea unui act juridic poate fi constatată de către o instanță de judecată, dacă
sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- instanța își exercită atribuțiile în limitele competenței prevăzute de lege
- actul juridic poate fi individual sau normativ, poate avea un caracter obligatoriu ori
facultativ
- să nu existe în cauză competența exclusivă a Curții Constituționale de a se pronunța asupra
constituționalității actului juridic
- soluționarea cauzei să depindă de actul juridic ce este criticat pentru neconstituționalitate
- să existe o motivație pertinentă, suficientă și rezonabilă a instanței privind
neconstituționalitatea actului juridic
În cazul îndeplinirii cumulative a acestor condiții se aplică principiul supremației
Constituției și se dă eficiență rolului judecătorului de a interpreta și aplica corect legea.
g. Curtea Constituțională a României
În România, justiția constituțională este realizată concentrat de către Curtea
Constituțională.
Trăsături și funcții:
- nu reprezintă o altă putere în stat și nici nu preia vreuna din funcțiile celor trei puteri, dar
contribuie la realizarea echilibrului dintre acestea
- are o dublă natură: politică (decurge din modul de desemnare a judecătorilor și din unele
atribuții care se referă la verificarea respectării Constituției în procedura de desemnare a
Președintelui României, a organizării referendumului, la medierea conflictelor constituționale
dintre autoritățile publice, la verificarea respectării Constituției de partidele politice sau de
unele autorități publice) și jurisdicțională (pentru că membrii Curții Constituționale acționează
ca veritabili judecători)
- rolul Curții Constituționale ca autoritate publică este acela de a fi garantul supremației
Constituției
- este autoritatea publică ce sprijină buna funcționare a puterilor publice în cadrul raporturilor
constituționale, de separație, de echilibru, colaborare și control reciproc
Pentru a realiza această menire, se supune numai Constituției și legii sale organice.
Independența Curții implică și dreptul de a hotărî asupra competenței sale, aceasta neputând fi
contestată de nicio autoritate publică. Astfel, nu pot exista conflicte.
- Curtea Constituțională este singura autoritate de jurisdicție constituțională din România
- organizarea, funcționarea și exercitarea atribuțiilor se realizează cu respectarea principiului
legalității
- interpretează legea și Constituția, neputând să o modifice, completeze sau să o abroge
- este un garant al respectării drepturilor și libertăților fundamentale
În România, procedura excepției de neconstituționalitate asigură accesul indirect al
cetățenilor la justiția constituțională.

h. Organizarea Curții Constituționale

Este compusă din 9 judecători, dintre care 3 sunt numiți de Camera Deputaților, 3 de Senat, 3
de Președinte.
Pentru a putea fi numit judecător, candidatul trebuie să aibă o pregătire juridică
superioară, înaltă competență profesională și o vechime în activitatea juridică sau în
învățământul juridic superior de cel puțin 18 ani.
 Judecătorii se bucură de independență și inamovibilitate pe durata mandatului. Nu pot
fi trași la răspundere juridică pentru opiniile și voturile exprimate la adoptarea soluțiilor.
Funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția
celor didactice, din învățământul superior.
Mandatul este de 9 ani și nu poate fi înnoit.
Obligații:
- să-și îndeplinească funcția cu imparțialitate și să respecte Constituția
- să păstreze secretul deliberării și al votului
- să nu adopte poziție publică față de activitatea Curții
- să nu dea consultații în probleme de competența Curții Constituționale
- să-și exprime votul, abținerea nefiind permisă
Este condusă de un președinte ales de ceilalți judecători prin vot secret pentru un
mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit. Acesta:
- coordonează activitatea instanței constituționale
- convoacă și prezidează ședințele
- stabilește termenele de judecată
- desemnează judecătorul raportor în cazurile prevăzute de lege
- reprezintă instanța în fața autorităților publice și a altor organizații
- supraveghează activitatea de ordonator de credite a secretarului general al Curții
- emite ordine care sunt acte juridice cu caracter administrativ

i. Atribuțiile Curții Constituționale:

- se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgare
- se pronunță asupra constituționalității tratatelor sau altor acorduri internaționale
- se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului
- hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele
- soluționează conflictele de natură constituțională dintre autoritățile publice
- hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic
- veghează la respectarea procedurii privind organizarea și desfășurarea referendumului și
confirmă rezultatele acestuia
- veghează la respectarea procedurii pentru alegerea președintelui
- constată existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de
președinte
- verifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni
- verifică constituționalitatea inițiativelor de revizuire a Constituției
- verifică constituționalitatea inițiativei de suspendare din funcție a Președintelui