Curtea Constituțională a României (CCR) este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România,

independentă față de orice altă autoritate publică și care are, conform Constituției României, rolul de garant al
supremației Constituției.
Atribuții
Atribuțiile Curții sunt următoarele:
a) se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora;
b) se pronunță asupra constituționalității tratatelor sau altor acorduri internaționale;
c) se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului;
d) hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața
instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial;
e) soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice;
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele
sufragiului;
g) constată existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al
României și comunică cele constatate Parlamentului și Guvernului;
h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României;
i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă
rezultatele acestuia;
j) verifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni;
k) hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic;
l) îndeplinește și alte atribuții prevăzute de legea organică a Curții.

Componență
Curtea se compune din nouă judecători numiți pentru un mandat de nouă ani, care nu poate fi prelungit sau
reînnoit. Câte trei judecători sunt numiți de către Camera Deputaților, Senat, respectiv de Președintele
României. Componența Curții se înnoiește cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani, fiecare din
autoritățile competente să efectueze numirile desemnând câte un judecător. Aplicarea acestui sistem de
înnoire periodică a fost asigurată, la înființarea Curții, prin numirea primilor judecători pe durate de 3, 6 și 9
ani, pentru fiecare din aceste durate fiind desemnat, în mod corespunzător, câte un judecător din fiecare
grupă.
Mandatul unui membru Curții Constituționale a României este de 9 ani, unii dintre membrii actuali fiind aleși
pentru perioade mai mici deoarece înlocuiesc alți judecători care au decedat sau au renunțat la mandat înainte
de expirarea acestuia.
Decizii
Toate deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind astfel informații
comunicate din oficiu. De asemenea, textul deciziilor poate fi accesat și direct din baza de date, pe pagina de
internet a Curții Constituționale, potrivit unor criterii specifice instantei de contencios constituțional, între care
obiectul excepției de neconstituționalitate (tipul și nr. actului normativ supus controlului de constituționalitate),
nr., respectiv data actului (deciziei), precum și altele.
Ministerul Public din România
În România, Ministerul Public este parte a autorității judecătorești, iar apariția sa este strâns legată de cea a
instanței supreme sub formula Înaltei Curți de Casație și Justiție, concepută ca un element principal al statului
unitar român modern, de tip european. Înalta Curte de Casație și Justiție a fost instalată la 15/28 martie 1862,
dată fixată prin decretul domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza, care a desemnat componența primei Curți de
Casație și Justiție a României și a primului său Parchet. Primul procuror general a fost Mihail Kogălniceanu,
care însă nu a acceptat demnitatea, demisionând a doua zi. Ulterior, funcția a fost ocupată de numeroase
personalități ale dreptului și culturii românești.
Prin Legea de organizare judiciară din 9 iulie 1865, Ministerul Public a fost organizat după principiile stabilite
în Franța, țara de origine a instituției. Conform acestei legi, procurorii erau organizați în parchete pe lângă
instanțele judecătorești, cu misiunea de a reprezenta societatea, de a supraveghea respectarea legilor în
activitatea judiciară și executarea hotărârilor. După Marea Unire din 1918, principiile organizării judiciare astfel
legiferate au fost extrapolate la nivelul întregii țări. După 1945, ca urmare a schimbărilor politice majore,
organizarea judecătorească a intrat sub influența modelului sovietic. Primul pas l-a constituit Decretul nr. 2 din
22 aprilie 1948 privind organizarea și funcționarea Parchetului, prin care s-a stipulat că principala sarcină a
acestei instituții era vegherea la urmărirea și pedepsirea crimelor împotriva ordinii și libertății democratice a
intereselor economice, independenței naționale și suveranității statului român. Subordonarea politică a
sistemului judiciar a fost desăvârșită prin Legea nr. 6/1952 pentru înființarea și organizarea Procuraturii, prin
care a fost eliminată sintagma „Ministerul Public” Procuratura, ce a fost înlocuit cu ”Procuratura”. Noua
instituție era subordonată exclusiv organului suprem al puterii de stat și Consiliului de Miniștri, iar procurorul
general era numit de Marea Adunare Națională. Prin legea respecticvă, Procuratura Generală a fost înființată
ca aparat central de conducere a tuturor unităților de procuratură din țară. Odată cu adoptarea Legii nr.
60/1968 pentru organizarea și funcționarea Procuraturii, a Codului penal și a Codului de procedură penală, au
fost însă reintroduse în legislație unele principii procesual penale europene, stipulându-se că atribuțiile
organelor procuraturii se exercitau numai în baza legii și a dispozițiilor organelor ierarhic superioare. Căderea
regimului comunist a adus, în mod firesc, schimbări majore în sistemul judiciar românesc, în primul rând prin
noua Constituție a României, din decembrie 1991, modificată și completată în 2003. Legea nr. 92/1992 pentru
organizarea judecătorească, ce a intrat în vigoare la 1 iulie 1993, în conformitate cu prevederile constituționale
din 1991, a reintrodus termenul de „Minister Public", punând bazele organizării și funcționării noii instituții.
Printre prevederile cele mai importante s-au numărat recunoașterea calității de magistrat pentru procuror și
statuarea dreptului acestuia la stabilitate în funcție. De asemenea, prin prin această lege a fost eliminată
atribuția de supraveghere generală a procurorilor, păstrându-li-se numai atribuțiile judiciare. Reformarea
legislației a continuat în 1996, când a fost eliminată denumirea de Parchet General și a fost instituită funcția
de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel. Prin revizuirea legii fundamentale în anul 2003
s-a întărit locul „Autorității judecătorești” ca putere în stat și, implicit, rolul Ministerului Public și statutul
procurorului. În cadrul procesului de pregătire a aderării la Uniunea Europeană, revizuirea a fost urmată de
înlocuirea Legii nr. 92/1992 cu Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților (denumire modificată în 2005
prin înlocuirea termenului „magistrați” cu „judecători și procurori”), Legea nr. 304 din 28 mai 2004 privind
organizarea judiciară și Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii , legi prin care s-a
urmărit reformarea justiției. Prin acestea s-a consfințit independența procurorului în soluțiile pe care le
dispune, iar cariera magistratului a trecut în competența Consiliului Superior al Magistraturii, fiind
reglementate, totodată, și noile structuri specializate de combatere a corupției și crimei organizate. În prezent,
sunt în curs de adoptare modificări controversate la legile mai sus menționate, denumite generic ”legile
justiției”.

1. Prevederi constituționale – principii

Ministerul Public este definit în Constituția României , în Titlul III, Capitolul VI (art. 124 – 134), intitulat
”Autoritatea judecătorească”. Legea fundamentală statuează că, alături de instanțe, Ministerul Public este parte
componentă a autorității judecătorești. Atribuțiile Ministerului Public în ansamblul arhitectural al statului sunt
precizat în art. 131 din Constituție, intitulat ”Rolul Ministerului Public”:
1.În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea
de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.
2.Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii.
3.Parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată, conduc și supraveghează activitatea de
cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii”.
Activitatea procurorilor, prin care Ministerul Public își exercită atribuțiile, este reglementată în art. 132 din
legea fundamentală, intitulat ”Statutul procurorilor”:
•LEGALITATEA, ca principiu ce fundamentează activitatea procurorilor, presupune că, în vederea protejării
unui interes public, aceștia trebuie să acționeze în modul și prin mijloacele prevăzute de lege ori de câte
ori sunt întrunite condițiile. Procurorii nu pot acționa decât în Iimitele competențelor lore, prin mijloacele și
 în cazurile stabilite prin dispozițiile legale. Cu alte cuvinte, își exercită atribuțiile numai în temeiul legii.
Misiunea specifică de esență a Ministerului Public este asigurarea respectării legii.
•IMPARȚIALITATEA, al doilea principiu din enumerarea legiuitorului constituant, trebuie înțeles în cheia
prevederilor art. 16 din Constituție care statuează că "Nimeni nu este mai presus de lege". Procurorii sunt
reprezentanți ai întregii societăți, apără ordinea de drept, drepturile și libertăților cetățenilor și în activitatea
lor nu le este permis să țină cont de calitatea persoanelor cercetate. Totodată, ei trebuie să se asigure că
acest principiu este respectat și de cei a căror activitate o supraveghează.
•SUBORDONAREA IERARHICĂ, probabil cel mai dezbătut principiu al activității Ministerului Public, se
concretizează în aceea că procurorii din fiecare parchet sunt subordonați conducătorului acelui parchet, iar
acesta din urmă este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeași circumscripție
teritorială. Dispozițiile procurorului ierarhic superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, în
limitele respectării legii. În soluțiile dispuse însă procurorul este independent, în condițiile prevăzute de
lege. În cazul dispozițiilor contrare legii, procurorul ierarhic superior poate să îndeplinească oricare dintre
atribuțiile procurorilor din subordine și, în plus, să suspende ori să infirme actele și dispozițiile contrare
legii.
2. Atribuțiile procurorilor
Atribuțiile procurorilor sunt prevăzute în Capitolul II, Secțiunea a 5-a din Codul de procedură penală , care la
art. 55 alin. 2 stipulează că ”procurorii sunt constituiți în parchete care funcționează pe lângă instanțele
judecătorești și își exercită atribuțiile în cadrul Ministerului Public”, atribuțiile acestora în cadrul procesului
penal fiind enumerate în art. 55 alin. 3:
•supraveghează sau efectuează urmărirea penală;
•sesizează judecătorul de drepturi și libertăți și instanța de judecată;
•exercită acțiunea penală;
•exercită acțiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege:
•încheie acordul de recunoaștere a vinovăției, în condițiile legii;
•formulează și exercită contestațiile și căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor judecătorești;
•orice alte atribuții prevăzute de lege.
3. Competența procurorilor
Ca și atribuțiile, competența procurorilor este stipulată în Codul de procedură penală, la art. 56, potrivit căruia:
(1). Procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și
a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege. De asemenea, procurorul
supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale.
(2). Procurorul poate să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce și le
supraveghează.
(3) Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror:
a. în cazul infracțiunilor pentru care competența de judecată în primă instanță aparține
Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel;
b. în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 188-191, art. 257,art. 276,art. 277,art. 279,art.
280-283 și art. 289-294 din Codul penal;
c. în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție depășită, care au avut ca urmare moartea
unei persoane;
d. în cazul infracțiunilor pentru care competența de a efectua urmărirea penală aparține
Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau
Direcției Naționale Anticorupție;
e. în alte cazuri prevăzute de lege.
(4) Urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de militari se efectuează, în mod obligatoriu, de
procurorul militar.
(5) Procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secțiilor militare ale parchetelor efectuează
urmărirea penală potrivit competenței parchetului din care fac parte, față de toți participanții la
săvârșirea infracțiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanța competentă potrivit art. 44.
 (6) Este competent să efectueze ori, după caz, să conducă și să supravegheze urmărirea penală
procurorul de la parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza
cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.”
Când anumite acte de urmărire penală trebuie să fie efectuate în afara razei teritoriale în care se face
urmărirea, procurorul sau, după caz, organul de cercetare penală poate să le efectueze el însuși ori procurorul
poate dispune efectuarea lor prin comisie rogatorie sau prin delegare, potrivit art. 59 din Codul de referitor la
extinderea competenței teritoriale. În cazurile urgente, conform art. 60 din Cod, ”procurorul sau organul de
cercetare penală, după caz, este obligat să efectueze actele de urmărire penală care nu suferă amânare, chiar
dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența acestuia. Lucrările efectuate în astfel de cazuri se
trimit, de îndată, procurorului competent”.

III. STRUCTURĂ

În actuala reglementare privind sistemul judiciar, arhitectura Ministerului Public este reprezentată de o
structură piramidală, în vârf fiind situat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (a cărui
denumire anterioară era Parchetul General). Pe celelalte trei nivele se situează, în ordine descendentă,
parchetele de pe lângă curțile de apel (în număr de 15), parchetele de pe lângă tribunale (în număr de 42) și
parchetele de pe lângă judecătorii (în număr de 188). În cadrul fiecărui parchet funcționează un colegiu de
conducere, iar în funcție de rangul ierarhic și dimensiunea parchetului, conducătorul acestuia poate fi ajutat
de unul sau mai mulți adjuncți.
Pe lângă fiecare instanță militară funcționează câte un parchet militar. Un loc aparte în Ministerul Public îl au
parchetele militare care, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, cu modificările și
completările aduse prin Legea de punere în aplicare nr. 255/2013, sunt următoarele:
•parchetele militare de pe lângă tribunalele militare, situate în București, Cluj Napoca, Iași și Timișoara;
•Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București.

Avocatul Poporului
Definitie: Institutia Avocatul Poporului are drept scop apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor in
raporturile acestora cu autoritatile publice.
In activitatea sa, avocatul poporului este independent fata de orice autoritate publica. In exercitarea atributiilor
sale, avocatul poporului nu se substituie autoritatilor publice.
Avocatul poporului nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu il poate obliga
pe avocatul poporului sa se supuna instructiunilor sau dispozitiilor sale.
Avocatul poporului este numit de Senat pe o durata de 4 ani. Mandatul avocatului poporului poate fi reinnoit o
singura data.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) este o autoritate administrativă autonomă din România, care are
atribuții în organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța națională.
Această autoritate funcționează în conformitate cu prevederile Constituției României și se află sub controlul
Parlamentului României, în acest sens, Consiliul având obligația să prezinte raporturi de activitate trimestrial
sau de câte ori comisiile parlamentare de specialitate invocă necesitatea unui astfel de raport.
Organizare
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării sunt: ministrul apărării naționale, ministrul administrației și
internelor, ministrul afacerilor externe, ministrul justiției, ministrul economiei, comerțului și mediului de
afaceri, ministrul finanțelor publice, directorul Serviciului Roman de Informații, directorul Serviciului de
Informații Externe, șeful Statului Major General și consilierul prezidențial pentru securitate națională.

Atribuțiile CSAT sunt:

•analizează și (sau propune), în conformitate cu legea, promovarea: strategiei de securitate națională a
României, strategiei militare a României, strategiilor de ordine publică și siguranță națională ale României,
în raport cu răspunderile instituțiilor abilitate, datelor, informărilor și evaluărilor furnizate de serviciile de
informații și de celelalte structuri cu atribuții în domeniul siguranței naționale;
•la solicitarea Președintelui României, analizează și propune măsuri pentru: instituirea stării de asediu sau
a stării de urgență în întreaga țară ori în unele localități, declararea mobilizării parțiale sau generale a
forțelor armate, respingerea agresiunii armate îndreptate împotriva țării, declararea stării de război și
încetarea sa, inițierea, suspendarea sau încetarea acțiunilor militare;
•propune spre aprobare: punerea în aplicare a planului de mobilizare a economiei naționale și a execuției
bugetului de stat pentru primul an de război, măsurile necesare pentru apărarea și restabilirea ordinii
constituționale, avizează proiectele de acte normative inițiate sau emise de Guvern privind: securitatea
națională, organizarea generală a forțelor armate și a celorlalte instituții cu atribuții în domeniul securității
naționale, organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pregătirea populației, a
economiei și a teritoriului pentru apărare, propunerile de buget ale instituțiilor cu atribuții în domeniul
securității naționale, alocațiile bugetare destinate ministerelor și serviciilor cu atribuții în domeniul apărării,
ordinii publice și siguranței naționale, condițiile de intrare, trecere sau staționare pe teritoriul României a
trupelor străine, numirea în funcțiile prevăzute în statele de organizare cu grad de general-locotenent,
viceamiral, similare și superioare acestora;
•supune spre aprobare comandantului forțelor armate planurile de întrebuințare a forțelor pe timp de
pace, în situații de criză și la război;
•aprobă: orientările de bază în domeniul relațiilor internaționale privind securitatea națională, proiectele
tratatelor și acordurilor internaționale în domeniul securității naționale sau cu incidențe în acest domeniu,
stabilirea de relații cu organisme similare din străinătate de către instituțiile și structurile cu atribuții în
domeniul siguranței naționale, completarea structurilor militare cu efective, potrivit statelor de organizare
în timp de pace, executarea alarmei de luptă pentru aducerea structurilor militare în starea care să le
permită trecerea, la ordin, la îndeplinirea misiunilor de luptă, planurile de acțiune la declararea mobilizării
și la declararea stării de război, planurile de acțiune la instituirea stării de asediu și a stării de urgență,
proiectul planului de mobilizare a economiei naționale și proiectul bugetului de stat pentru primul an de
război, planul verificării stadiului pregătirii populației pentru apărare prin exerciții și antrenamente de
mobilizare, repartiția numărului de recruți încorporați pe instituțiile cu atribuții în domeniul securității
naționale, obiectivele de pregătire a teritoriului destinate asigurării nevoilor operaționale ale forțelor
sistemului național de apărare, nomenclatorul și nivelurile de constituire a rezervelor de mobilizare,
programele multianuale privind înzestrarea forțelor sistemului național de apărare, militarizarea, în
condițiile legii, a agenților economici a căror activitate este nemijlocit legată de asigurarea resurselor
necesare apărării, planul comun de intervenție a unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului
de Interne pentru limitarea și înlăturarea efectelor dezastrelor pe teritoriul național, regimul rețelelor și
echipamentelor de telecomunicații speciale și criteriile de repartizare a posturilor de abonat pentru
utilizatorii acestor rețele, structura organizatorică și atribuțiile Marelui Cartier General, înființarea funcției
de comandant militar subordonat Marelui Cartier General și atribuțiile acestuia pentru asigurarea
conducerii unitare pe timp de război, persoanele și obiectivele care beneficiază de protecția și paza
Serviciului de Protecție și Pază și normele privind protecția antiterorista a demnitarilor romani și străini,
precum și a altor persoane oficiale, rapoartele și informarile prezentate de conducători ai organelor
administrației publice referitoare la securitatea națională, planurile generale de căutare a informațiilor
prezentate de instituțiile și structurile cu atribuții în domeniul siguranței naționale, principalele direcții de
activitate și măsurile generale necesare pentru înlăturarea amenințărilor la adresa siguranței naționale,
structura organizatorică, efectivele și regulamentele de funcționare ale Serviciului Român de Informații,
Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Serviciului de Protecție și Pază,
cheltuielile operative destinate realizării siguranței naționale, normele privind planificarea, evidența,
utilizarea, justificarea și controlul cheltuielilor operative destinate realizării siguranței naționale pentru
instituțiile cu atribuții în acest domeniu, conturile anuale de execuție bugetară a cheltuielilor operative
destinate realizării siguranței naționale, ale instituțiilor cu atribuții în domeniul siguranței naționale, după
 aprobarea rapoartelor asupra activității desfășurate de acestea, înființarea, desființarea, dislocarea și
redislocarea, în timp de pace, pe teritoriul național, a marilor unități militare de la eșalonul brigadă,
inclusiv, în sus, propunerile de acordare a gradului de mareșal, de general, amiral și similare;
•coordonează activitatea de integrare în structurile de securitate europene și euroatlantice, monitorizează
procesul de adaptare a forțelor armate la cerințele NATO și formulează recomandări, în concordanță cu
standardele Alianței;
•numește și revocă în/din funcții, în cazurile și condițiile stabilite de lege;
•exercită orice alte atribuții prevăzute de lege în domeniul apărării țării și al siguranței naționale.

Consiliul Legislativ
Consiliul Legislativ este un organ consultativ de specialitate al Parlamentului României, care are sarcina de a
aviza proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații și de a
ține evidența oficială a legislației României. Consiliul Legislativ și-a început efectiv activitatea la data de 1
aprilie 1996, după aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, elaborat în temeiul art. 10 din
Legea nr. 73/1993 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ.
Atribuții
Atribuții permanente ale Consiliului Legislativ, potrivit Constituției și legii sale organice - Legea nr. 73/1993:
•analizează și avizează proiectele de legi, propunerile legislative și proiectele de ordonanțe și de hotărâri
cu caracter normativ ale Guvernului, în vederea supunerii lor spre legiferare sau adoptare, după caz;
•analizează și avizează, la cererea președintelui comisiei parlamentare sesizate în fond, amendamentele
supuse dezbaterii comisiei și proiectele de legi sau propunerile legislative primite de comisie după
adoptarea lor de către una dintre Camerele Parlamentului;
•analizează și avizează rectificarea și republicarea în Monitorul Oficial a actelor normative;
•realizează nemijlocit sau coordonează, din dispoziția Camerei Deputaților sau a Senatului, elaborarea unor
proiecte de coduri sau de alte legi de complexitate deosebită;
•elaborează, din dispoziția Camerei Deputaților sau a Senatului ori din proprie inițiativă, studii pentru
sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației și face, pe această bază, propuneri Parlamentului și,
după caz, Guvernului;
•examinează conformitatea legislației cu prevederile și principiile Constituției și sesizează birourile
permanente ale Camerelor Parlamentului și, după caz, Guvernul asupra cazurilor de neconstituționalitate
constatate;
•ține evidența oficială a legislației și furnizează informația necesară pentru desfășurarea procesului
legislativ; organizează informatizarea sistemului de evidență a acesteia și realizează produse informatice
pentru evidența legislației asistată de calculator;
•urmărește, în vederea funcționării sistemului legislativ în mod unitar și coordonat, emiterea de către
autoritățile publice competente a actelor normative în executare, dispuse prin legi, ordonanțe și hotărâri
ale Guvernului;
•elaborează Repertoriul legislației României - versiunea oficială - și furnizează varianta on-line a acestuia;
întocmește versiunile oficiale ale unor culegeri de acte normative;
•păstrează originalele legilor și ale decretelor de promulgare a acestora.
Activitatea de avizare

Activitatea de avizare a proiectelor de acte normative - legi, propuneri legislative, hotărâri și ordonanțe ale
Guvernului - este activitatea curentă de bază a Consiliului Legislativ prin care, în mod concret, se urmărește
realizarea următoarelor obiective principale:
•concordanța soluțiilor legislative cuprinse în proiectul de act normativ cu prevederile și principiile
Constituției;
•respectarea naturii juridice a propunerilor de reglementare (a nivelului actului normativ), în raport cu
competențele stabilite prin Constituție și alte legi;
 •armonizarea soluțiilor legislative preconizate cu reglementările Uniunii Europene și cu prevederile
convențiilor internaționale la care România este parte;
•corelarea prevederilor proiectului cu actele normative de nivel superior;
•implicațiile noii reglementări asupra legislației în vigoare și modul cum acestea sunt rezolvate în textul
proiectului, prin abrogări, modificări, completări, după caz;
•caracterul complet al reglementării cuprinse în proiect, în raport cu cazuistica din câmpul de aplicare al
viitoarei reglementări;
•evitarea creării unor paralelisme în reglementare;
•redactarea corespunzătoare a textului din punct de vedere al preciziei, conciziei și clarității în exprimare, a
unității terminologice și al unei bune sistematizări.
Reexaminarea legislației anterioare constituie o atribuție tranzitorie a Consiliului Legislativ instituită prin art.
154 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia acesta va examina conformitatea actelor normative în vigoare cu
Constituția și va face propuneri corespunzătoare Parlamentului sau, după caz, Guvernului. Obiectul
reexaminării legislației anterioare nu s-a limitat numai la stările de conflict și incompatibilități ale actelor
legislative vechi în raport cu Constituția, ci și cu noile acte normative, emise ulterior Constituției. Prin mai
multe abrogări succesive, propuse de Consiliul Legislativ (Hotărârea Guvernului României nr. 735/1997, Legea
nr. 7/1998, Hotărârea Guvernului României nr. 474/1999, Hotărârea Guvernului României nr. 475/1999, Legea
nr. 120/2000, Legea nr. 121/2000, Hotărârea Guvernului României nr. 233/2004 și Legea nr. 158/2004),
ansamblul legislativ a fost degrevat de acte normative anacronice, specifice fostului stat totalitar, care creau
disfuncții în ansamblul legislativ și constituiau piedici în calea procesului de democratizare și reformă
instituțională, socială și economică.

Elaborarea normelor de tehnică legislativă

Potrivit prevederilor legii sale de înființare, organizare și funcționare, Consiliul Legislativ a întocmit normele de
elaborare a proiectelor de acte normative. Acestea au fost deja confirmate și consfințite prin Legea nr.
24/2000 și sunt structurate în zece capitole cuprinzând reguli specifice fiecărei faze a procesului legislativ,
începând cu forma de redactare, structura și formele de sistematizare a conținutului, adaptarea acestuia și
modalitățile de ieșire din vigoare.

Organizarea evidenței oficiale a legislației

Evidența legislației reprezintă o activitate principală a Consiliului Legislativ, care este mandatat să ofere
informații oficiale și autentice în legătură cu situația la zi a fiecărui act normativ. Evidența oficială a legislației
este ținută în expresie dinamică, înregistrându-se atât intrările de noi acte în ansamblul legislativ, precum și
orice modificare sau completare a acestora, cât și scoaterea din ansamblul legislației active a actelor
normative abrogate.

Elaborarea și editarea de repertorii legislative

După inventarierea și reexaminarea vechiului sistem legislativ și după efectuarea unei vaste asanări legislative,
care a presupus abrogarea a mii de acte normative anterioare Constituției, a fost elaborat un repertoriu
legislativ general și complet care cuprinde evidența cronologică a tuturor actelor normative în vigoare și un
index alfabetic de noțiuni pentru identificarea oricărui act normativ, precum și un inventar al actelor normative
abrogate. Ulterior, în practica Consiliului Legislativ s-a permanentizat editarea anuală a acestor repertorii.

Armonizarea legislației interne cu reglementările comunitare

Consiliul Legislativ a manifestat, încă de la înființarea sa, o preocupare permanentă față de problema
armonizării legislației române, atât a sistemului legislativ în ansamblu, cât și a fiecărui act normativ în parte,
cu reglementările comunitare, având în vedere faptul că integrarea în Uniunea Europeană constituie unul din
obiectivele fundamentale ale României.
Serviciul Român de Informații
Serviciul Român de Informații (abreviat SRI) a luat ființă pe 26 martie 1990 și este unul dintre serviciile
secrete române, alături de Serviciul de Informații Externe. Este o autoritate care se ocupă cu culegerea și
valorificarea informațiilor exclusiv pe teritoriul României. Directorul actual al serviciului este Eduard Hellvig,
membru al partidului PNL, numit la conducerea instituției la data de 2 martie 2015, la propunerea
președintelui Klaus Iohannis. Unitatea de învățământ a SRI este Academia Națională de Informații „Mihai
Viteazul".

Conducerea instituției
Serviciul Român de Informații este condus de către un Consiliu Director. Consiliul este un organ deliberativ,
compus din directorul SRI, prim-adjunctul directorului, adjuncții directorului și șefii unor unități centrale și
teritoriale. Directorul are rang de ministru și este numit de Parlament, la propunerea președintelui României.
Acesta conduce întreaga activitate a serviciului și îl reprezintă în relațiile cu celelalte instituții importante ale
statului (Parlament, Președinție și Guvern). De asemenea, acesta organizează și asigură aplicarea legilor și a
hotărârilor Consiliului superior de apărare a țării în cadrul serviciului și emite, potrivit legilor în vigoare, ordine
și instrucțiuni.

Directorul are un prim-adjunct și 3 adjuncți care au rang de secretari de stat și care sunt numiți de
Președintele României, la propunerea directorului.

Atribuțiile serviciului

Serviciul Român de Informații culege, verifică și valorifică informațiile necesare cunoașterii, prevenirii și
contracarării acțiunilor care sunt de natură să lezeze siguranța națională a României, și desfășoară activități
vizând apărarea secretului de stat și prevenirea scurgerii de informații care nu pot fi făcute publice din punct
de vedere legal. De asemenea, la cererea Consiliul suprem de apărare a țării, serviciul asigură protecția
antiteroristă a demnitarilor români și străini, sau altor persoane, atunci când acestea sunt vizate de amenințări
cu acte de terorism și desfășoară activități pentru descoperirea și contracararea acțiunilor de confecționare,
deținere sau folosire ilegală de mijloace de interceptare a comunicațiilor.

Serviciul Român de Informații este o instituție fără competențe în desfășurarea activităților de urmărire
penală, acesta neavând posibilitatea reținerii sau arestării preventive, unitățile sale nedispunând de spații
proprii de arest.

Informațiile din domeniul siguranței naționale pot fi comunicate, potrivit legii nr. 51/1991, următoarelor
instituții:
•Președintelui României, Președintelui Senatului, Președintelui Camerei Deputaților și Comisiilor
permanente pentru apărare, ordine publică și siguranță națională ale celor două camere ale Parlamentului
României;
•Primului Ministru, miniștrilor și șefilor de departamente din ministere (când informațiile au legătură cu
domeniile de activitate pe care aceștia le coordonează);
•Prefecților, primarului general al capitalei, precum și conducătorilor consiliilor județene, respectiv al
municipiului București (pentru probleme care sunt de competența acestora);
 •Organelor de urmărire penală, când informațiile privesc săvârșirea unei infracțiuni;

Consiliul Național al Audiovizualului

Consiliul Național al Audiovizualului (prescurtat CNA) este o autoritate publică autonomă însărcinată cu
apărarea interesului public în domeniul serviciilor de programe audiovizuale (radio, televiziune). CNA este
subordonat Parlamentului României, căruia îi prezintă un raport anual și care numește cei 11 membri ai
consiliului pe mandate de câte 6 ani.
Sarcinile legale ale CNA
Obiectul de activitate al acestui organism este stabilit prin Legea audiovizualului. Aceasta precizează că CNA
asigură:
•respectarea exprimării pluraliste de idei și de opinii în programele transmise de operatorii de
radiodifuziune aflați sub jurisdicția României;
•pluralismul surselor de informare și libera concurență în domeniul audiovizual;
•protejarea culturii și a limbii române, a culturii și limbilor minorităților naționale;
•un raport echilibrat între serviciile naționale de radiodifuziune și serviciile locale, regionale ori tematice;
•protejarea minorilor;
•apărarea demnității umane;
•transparența mijloacelor comunicării de masă din sectorul audiovizual.
CNA mai poate emite norme cu privire la:
•publicitatea audiovizuală și teleshopping;
•programarea și difuzarea emisiunilor privind campaniile electorale;
•responsabilitățile culturale ale operatorilor de radiodifuziune.
Tot CNA eliberează prin concurs licențe audiovizuale, autorizații de retransmisie și decizii de autorizare
audiovizuală.
Consiliul Economic și Social (CES) este o instituție publică din România de interes național, tripartită,
autonomă, constituită prin Legea 109/1997, în scopul realizării dialogului social la nivel național dintre
patronat, sindicate și Guvern și a climatului de stabilitate și pace socială. Constituția României (revizuită în
2003) definește Consiliul Economic și Social ca un organ consultativ al Parlamentului și Guvernului în
domeniile de specialitate stabilite prin Legea sa de organizare și funcționare. Consiliul Economic și Social are
rol consultativ în stabilirea strategiilor și politicilor economice și sociale, în aplanarea stărilor conflictuale la
nivel de ramură sau la nivel național aparute între partenerii sociali, precum și în realizarea, promovarea și
dezvoltarea dialogului social și a solidarității sociale.
Consiliul Economic și Social (CES) este o instituție publică de interes național, tripartită, autonomă, constituită
în scopul realizării dialogului tripartit la nivel național dintre organizațiile patronale, organizațiile sindicale și
reprezentanți ai asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale ai societății civile;

În decembrie 2015, organizațiile reprezentante ale asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale membre CES

Serviciul de Informații Externe (SIE), este conform legii 1/1998, „organul de stat specializat în domeniul
informațiilor externe privind siguranța națională și apărarea României și a intereselor sale”. SIE își desfășoara
activitatea în conformitate cu Constituția României, a legilor existente, conform deciziilor Consiliului Suprem
de Apărare a Țării (CSAT) și a regulamentelor militare. Serviciul face parte din sistemul național de apărare, iar
activitatea sa este organizată și coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, având caracter de secret
de stat. Sursele de informații, căile și modalitățile de efectuare a misiunilor specifice precum și efectuarea lor,
nu pot fi dezvăluite sub orice circumstanțe. Divulgarea în orice mod a informațiilor despre misiunile sau
activitatea Serviciului de Informații Externe, este interzisă si se pedepsește cu închisoarea, conform legii.
Serviciului de Informații Externe este autorizat, în temeiul legii să utilizeze metode specifice, să dezvolte și să
dețină mijloace adecvate pentru obținerea, verificarea, evaluarea, valorificarea, stocarea și protejarea
informațiilor secrete cu privire la securitatea națională. De asemenea, are dreptul, în condițiile stabilite în
temeiul legii, de a cere și obține de la autoritățile publice române, precum și de la companii, persoane juridice
și de la persoane fizice, informații sau documente necesare îndeplinirii misiunilor sale.
Cooperarea cu alte organisme de informații din România
Într-o Europă Unită și într-o lume globală, SIE a dezvoltat, începând cu 1991, o cooperare strânsă cu instituții
similare din multe țări, în special cu statele aliate din NATO și UE, având efecte benefice asupra apărării
securității naționale. În conformitate cu reglementările naționale, serviciile românești de informații desfășoară
frecvent acțiuni comun în scopul prevenirii și combaterii evenimentelor care ar putea aduce atingere
securității naționale din România.

Cooperarea dintre structurile SIE și altele cu responsabilități în domeniul securității naționale se realizează prin
schimburi de informații operaționale privind chestiuni de interes comun, precum și alte aspecte sau moduri
de lucru care contribuie la asigurarea securității naționale. Acest proces se efectuează în conformitate cu
anumite protocoale de cooperare negociate între părți, care prevăd obligația de a se informa imediat reciproc
cu privire la aspecte legate de securitatea națională.

Comunicare cu societatea civilă și mass-media

Relația Serviciului de Informații Externe cu societatea civilă și mass-media este gestionată de o structură
specială în organigrama serviciului. Această structură coordonează, în același timp, în conformitate cu
responsabilitățile sale, relațiile instituțiionale ale SIE cu Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul și
organismele guvernamentale, precum și cu alte structuri ale administrației publice centrale.

În comunicarea cu societatea civilă și mass-media, SIE exercită un echilibru necesar între dreptul cetățeanului
de a fi informat în condiții de transparență și obligația de a păstra secrete informațiile care, în temeiul legii, nu
pot fi divulgate. Acest lucru duce inevitabil la o serie de restricții determinate de specificul activității, care
poate fi de altfel găsită în toate serviciile de informații din statele democratice.

Supravegherea activității

Activitatea Serviciului de Informații Externe este organizată și coordonată de către Consiliul Suprem de
Apărare a Țării (CSAT). CSAT aprobă structura organizatorică, de personal în timp de pace și în timpul
mobilizării, regulamentul de funcționare, precum și atribuțiile Serviciului de Informații Externe. În fiecare an
sau ori de câte ori circumstanțele fac necesară, directorul SIE prezintă rapoartele CSAT cu privire la modul în
care Serviciul îndeplinește misiunile sale.

Controlul asupra activităților SIE este exercitată de Parlamentul României, printr-o comisie parlamentară
specială, însărcinată cu respectarea confidențialității, precum și cu mijloacele și sursele de colectarea de
informații. Comisia specială este alcătuită din trei deputați și doi senatori, aleși din rândul comisiilor de
apărare, ordine publică și securitate națională ale celor două Camere ale Parlamentului. Controlul parlamentar
are ca scop să verifice dacă activitatea Serviciului de Informații Externe este în concordanță cu Constituția
României, precum și politicile statului român. În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, Comisia cere de la SIE, prin
intermediul directorului acesteia, documente și informații. Poate efectua de asemenea audieri ale personalului
care are legătură cu chestiunile analizate. SIE este obligat să îndeplinească, în timp util, cererile Comitetului și
să permită audierea persoanelor respective, cu aprobarea prealabilă de către directorul SIE.

Financiar, activitățile Serviciului de Informații Externe sunt auditate de către Ministerul Finanțelor Publice, care
exercită prin delegare și o pre-verificare financiară preventivă, precum și Biroul de Audit, prin intermediul sau
de urmărire privind controlul asupra executării bugetare de venituri și cheltuieli. Ministerul Public autorizează
de asemenea legalitatea unor activități efectuate cu privire la colectarea de informații.
Consiliul Concurenței a fost înființat în baza Legii concurenței (nr.21/1996)și este autoritatea administrativă
autonomă care are drept scop protejarea și stimularea concurenței pentru asigurarea unui mediu concurențial
normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor din România. Instituția pune în aplicare și asigură
respectarea prevederilor naționale, dar și a celor comunitare de concurență.
Plenul Consiliului Concurenței (organul decizional al autorității) este format din 7 membri, după cum urmează:
un președinte, doi vicepreședinți și patru consilieri de concurență. Membrii Consiliului Concurenței sunt
numiți de Președintele României în urma propunerii Guvernului. Mandatul membrilor Plenului este de 5 ani și
poate fi reînnoit o singură dată. Președintele Consiliului Concurenței este Bogdan Chirițoiu, care ocupă
această funcție din 5 mai 2009. În 2010, la Consiliul Concurenței erau angajate 299 de persoane.

Structura organizatorică a Consiliului Concurenței se bazează pe integrarea atât a controlului fuziunilor, cât și a
aplicării normelor antitrust în cadrul direcțiilor responsabile pentru diversele sectoare ale economiei.

În același timp, Consiliul Concurenței acționează ca autoritate națională de contact în relațiile dintre Comisia
Europeană și autoritățile și instituțiile publice, alți furnizori de ajutoare de stat și beneficiarii ajutoarelor de stat
implicați în procedurile de ajutor de stat.

Începând cu anul 2011, Consiliul Concurenței gestionează și Legea privind combaterea concurenței neloiale.
Din același an, în cadrul Consiliului Concurenței funcționează și Consiliul Național de Supraveghere din
Domeniul Feroviar.

Începând cu anul 2018, Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval funcționează în cadrul Consiliului
Concurenței, un organism înființat ca urmare a recomandărilor OCDE. Având în vedere atribuțiile sale, acest
organism va elimina posibilele situații de abuz în zona de servicii portuare.

Autoritatea de concurență a trecut printr-o serie de reforme administrative și legislative care au contribuit la
îmbunătățirea activității desfășurate și, mai ales, a rezultatelor obținute. De exemplu, deciziile Consiliului
Concurenței sunt, în ultimii ani, confirmate în instanță în procent de 95%.

Prin combinarea mecanismelor pe care le are la dispoziție, bilanțul activității instituției cuprinde o serie de
realizări importante: sancțiuni în valoare de aproximativ 700 milioane euro, în urma instrumentării cazurilor de
practici anticoncurențiale (un caz complex, de referință este investigația de pe piața carburanților),
intensificarea activității normative, un exemplu de succes fiind eliminarea comisionului de rambursare
anticipată la credite, și implementarea unor noi proiecte, cum ar fi „Monitorul Prețurilor”, comparatorul de
prețuri în domeniul alimentar.

Acțiunile Consiliului Concurenței au generat consumatorilor economii de peste un miliard de euro, conform
estimărilor Academiei de Studii Economice.
Printre cele mai importante realizării din ultimii ani, în mod inedit pentru țările non membre OECD, Autoritatea
de concurență a primit (2014) statutul de asociat la Comitetul de Concurență OECD, participând astfel cu titlu
de membru deplin al grupului celor mai eficiente autorități de concurență din lume.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) este o instituție înființată în baza Legii
187/1999 cu modificările ulterioare, cu scopul de a pune la dispoziția cetățenilor români dosarele și
documentele întocmite de fosta Securitate până la data de 22 decembrie 1989. Din noiembrie 2008, ca efect
al procesului intentat de avocatul lui Dan Voiculescu, mai exact ca urmare a viciilor procedurale sesizate de
Curtea Constituțională, C.N.S.A.S. funcționează în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24, ulterior
asumată ca lege. Modificările față de Legea nr. 187/1999 sunt semnificative: ies de sub incidența legii
"persoanele asimilate colaboratorilor", de asemenea sunt excluși de la investigări și stabilirea calității de
colaborator al poliției politice, fostele vârfuri ale partidului, foștii prim-secretari sau orice persoană aparținând
forurilor de conducere ale fostului partid comunist care s-au făcut vinovate de încălcarea drepturilor și
libertăților fundamentale ale omului. O altă modificare importantă: Consiliul nu mai poate verifica din oficiu
membrii corpului bisericesc. Aceasta se poate realiza doar la cererea expresă a bisericii.
CNSAS verifică, din oficiu sau la cerere, apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator la organelor
de securitate, ca poliție politică în cazul persoanelor care candidează spre a fi alese sau numite în anumite
demnități sau funcții publice. Pentru cazurile din urmă verificările se fac din oficiu, pentru alte situații
verificările se fac la cerere. Fiecare cetățean are dreptul și posibilitatea garantată prin lege să-și vadă dosarul
instrumentat de fosta poliție politică, în cazul în care acesta există.

CNSAS este condus de un Colegiu compus din 11 membri numiți de Parlamentul României pentru un mandat
de 6 ani. Instituția are 3 direcții principale, Direcția Comunicare, care articulează cererile petenților și dialogul
cu instituțiile, Direcția Investigații care se ocupă de analiza, verificarea, anonimizarea, sistematizarea tuturor
informațiilor relevante ce privesc probleme de "poliție politică" și Direcția Cercetare care se ocupă cu
valorificarea arhivistică a documentelor fostei Securități, publicarea de studii despre structura Securității,
victime ale acesteia, metodele de lucru ale fostei poliții politice etc., o activitate materializată în numeroase
cărți, studii, lucrări colective publicate din 2001 încoace.

În martie 2000 a fost validat primul Consiliu al CNSAS, condus de către istoricul Gheorghe Onișoru.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este instituția românească responsabilă cu autorizarea,

reglementarea, supravegherea și controlul entităților din piețele financiare non-bancare românești: asigurări-
reasigurări, instrumente și investiții financiare și pensii private.

Autoritatea de Supraveghere Financiară contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcționare și

supraveghere a piețelor financiare non-bancare, a participanților și operațiunilor pe aceste piețe și are ca
obiective:
•asigurarea stabilității, competitivității și bunei functionări a piețelor de instrumente financiare, promovarea
încrederii în aceste piețe și în investițiile în instrumente financiare, precum și asigurarea protecției
operatorilor și investitorilor impotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase;
•promovarea stabilității activității de asigurare și apărarea drepturilor asiguraților;
•asigurarea unei funcționări eficiente a sistemului de pensii private și protejarea intereselor participanților
și ale beneficiarilor.
ASF exercită atribuții de autorizare, reglementare, supraveghere și control asupra:
a) intermediarilor de operațiuni cu instrumente financiare; societăților de servicii de investiții financiare;
organismelor de plasament colectiv; societăților de administrare a investițiilor; consultanților de investiții
financiare, piețelor de instrumente financiare; operatorilor de piață și de sistem; depozitarilor centrali; caselor
de compensare-decontare; contrapărților centrale; operațiunilor de piață; emitenților de valori mobiliare;
Fondului de compensare a investițiilor; altor persoane fizice sau juridice ce desfașoară activități conform
prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței
de urgență a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și
societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004
privind piața de capital, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei
Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 514/2002, cu modificările și
completările ulterioare, Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și în
sistemele de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare,
Ordonanței Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanție financiară, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 222/2004, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare;

b) societăților comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare și de reasigurare, a societatilor mutuale,

denumite în continuare asigurători, respectiv reasigurători, precum și a intermediarilor în asigurări,
supravegherea asigurătorilor și reasiguratorilor care își desfășoară activitatea în sau din România,
supravegherea activității intermediarilor în asigurări și reasigurări, precum și a altor activități în legatură cu
acestea, conform prevederilor Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurarile în România, cu
modificările și completările ulterioare, Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea
asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a
locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, republicată, Legii nr. 503/2004 privind
redresarea financiară și falimentul societăților de asigurare, cu modificările ulterioare;

c) sistemului de pensii private, conform Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2005 privind
înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 204/2006
privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 187/2011 privind înființarea,
organizarea și funcționarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și
bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 62/2009;

d) tuturor entitaților, instituțiilor, operatorilor de piață și emitentilor de valori mobiliare, precum și operatiunilor
și instrumentelor financiare reglementate de legislația secundară emisă interior intrării în vigoare a prezentei
ordonanțe de urgență de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private în sprijinul și pentru implementarea
legislației primare aferente pieței financiare.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este condusă de un Consiliu format din 9 membri: 5 membri
executivi, respectiv, președintele, prim-vicepreședintele și 3 vicepreședinți, precum și 4 membri neexecutivi.
Membrii Consiliului ASF sunt numiți de Parlament, în ședința comună a celor două Camere, la propunerea
comună a Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și a Comisiei economice,
industrie și servicii din Senat și, respectiv, a Comisiei buget, finanțe și bănci și a Comisiei pentru politică
economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților.

Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale

ARTICOLUL 15 - Universalitatea
(1) Cetatenii beneficiaza de drepturile si de libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au
obligatiile prevazute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.

ARTICOLUL 16 - Egalitatea in drepturi

(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, in conditiile legii, de persoanele care au
cetatenia romana si domiciliul in tara. Statul roman garanteaza egalitatea de sanse intre femei si barbati
pentru ocuparea acestor functii si demnitati.
(4) In conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cetatenii Uniunii care indeplinesc cerintele legii
organice au dreptul de a alege si de a fi alesi in autoritatile administratiei publice locale.

ARTICOLUL 17 - Cetatenii romani in strainatate

Cetatenii romani se bucura in strainatate de protectia statului roman si trebuie sa-si indeplineasca obligatiile,
cu exceptia acelora ce nu sunt compatibile cu absenta lor din tara.

ARTICOLUL 18 - Cetatenii straini si apatrizii

(1) Cetatenii straini si apatrizii care locuiesc in Romania se bucura de protectia generala a persoanelor si a
averilor, garantata de Constitutie si de alte legi.
(2) Dreptul de azil se acorda si se retrage in conditiile legii, cu respectarea tratatelor si a conventiilor
internationale la care Romania este parte.

ARTICOLUL 19 - Extradarea si expulzarea

(1) Cetateanul roman nu poate fi extradat sau expulzat din Romania.
(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetatenii romani pot fi extradati in baza conventiilor
internationale la care Romania este parte, in conditiile legii si pe baza de reciprocitate.
(3) Cetatenii straini si apatrizii pot fi extradati numai in baza unei conventii internationale sau in conditii de
reciprocitate.
(4) Expulzarea sau extradarea se hotaraste de justitie.

ARTICOLUL 20 - Tratatele internationale privind drepturile omului

(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in
concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania
este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la
care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in
care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.

ARTICOLUL 21 - Accesul liber la justitie

(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale
legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
(3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.
(4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.
 CAPITOLUL II
Drepturile si libertatile fundamentale

ARTICOLUL 22 - Dreptul la viata si la integritate fizica si psihica

(1) Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisa.

ARTICOLUL 23 - Libertatea individuala

(1) Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile.
(2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu procedura
prevazute de lege.
(3) Retinerea nu poate depasi 24 de ore.
(4) Arestarea preventiva se dispune de judecator si numai in cursul procesului penal.
(5) In cursul urmaririi penale arestarea preventiva se poate dispune pentru cel mult 30 de zile si se poate
prelungi cu cate cel mult 30 de zile, fara ca durata totala sa depaseasca un termen rezonabil, si nu mai mult
de 180 de zile.
(6) In faza de judecata instanta este obligata, in conditiile legii, sa verifice periodic, si nu mai tarziu de 60 de
zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive si sa dispuna, de indata, punerea in libertate a inculpatului,
daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau daca instanta constata ca nu exista
temeiuri noi care sa justifice mentinerea privarii de libertate.
(7) Incheierile instantei privind masura arestarii preventive sunt supuse cailor de atac prevazute de lege.
(8) Celui retinut sau arestat i se aduc de indata la cunostinta, in limba pe care o intelege, motivele retinerii sau
ale arestarii, iar invinuirea, in cel mai scurt termen; invinuirea se aduce la cunostinta numai in prezenta unui
avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Punerea in libertate a celui retinut sau arestat este obligatorie, daca motivele acestor masuri au disparut,
precum si in alte situatii prevazute de lege.
(10) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar
sau pe cautiune.
(11) Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata
nevinovata.
(12) Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii.
(13) Sanctiunea privativa de libertate nu poate fi decat de natura penala.

ARTICOLUL 24 - Dreptul la aparare

(1) Dreptul la aparare este garantat.
(2) In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

ARTICOLUL 25 - Libera circulatie

(1) Dreptul la libera circulatie, in tara si in strainatate, este garantat. Legea stabileste conditiile exercitarii
acestui drept.
(2) Fiecarui cetatean ii este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate din tara,
de a emigra, precum si de a reveni in tara.

ARTICOLUL 26 - Viata intima, familiala si privata

(1) Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata.
(2) Persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea
publica sau bunele moravuri.

ARTICOLUL 27 - Inviolabilitatea domiciliului

(1) Domiciliul si resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul ori in resedinta
unei persoane fara invoirea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru urmatoarele situatii:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti;
b) inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane;
c) apararea securitatii nationale sau a ordinii publice;
d) prevenirea raspandirii unei epidemii.
(3) Perchezitia se dispune de judecator si se efectueaza in conditiile si in formele prevazute de lege.
(4) Perchezitiile in timpul noptii sunt interzise, in afara de cazul infractiunilor flagrante.

ARTICOLUL 28 - Secretul corespondentei

Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace
legale de comunicare este inviolabil.

ARTICOLUL 29 - Libertatea constiintei

(1) Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o
forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare
convingerilor sale.
(2) Libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect
reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere si se organizeaza potrivit statutelor proprii, in conditiile legii.
(4) In relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire religioasa.
(5) Cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin inlesnirea
asistentei religioase in armata, in spitale, in penitenciare, in azile si in orfelinate.
(6) Parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror
raspundere le revine.

ARTICOLUL 30 - Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin
viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisa.
(3) Libertatea presei implica si libertatea de a infiinta publicatii.
(4) Nici o publicatie nu poate fi suprimata.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a face publica sursa finantarii.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici
dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala,
rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum
si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau
realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al
postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege.

ARTICOLUL 31 - Dreptul la informatie

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit.
(2) Autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a
cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informatie nu trebuie sa prejudicieze masurile de protectie a tinerilor sau securitatea nationala.
(4) Mijloacele de informare in masa, publice si private, sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei
publice.
(5) Serviciile publice de radio si de televiziune sunt autonome. Ele trebuie sa garanteze grupurilor sociale si
politice importante exercitarea dreptului la antena. Organizarea acestor servicii si controlul parlamentar asupra
activitatii lor se reglementeaza prin lege organica.

ARTICOLUL 32 - Dreptul la invatatura

(1) Dreptul la invatatura este asigurat prin invatamantul general obligatoriu, prin invatamantul liceal si prin cel
profesional, prin invatamantul superior, precum si prin alte forme de instructie si de perfectionare.
(2) Invatamantul de toate gradele se desfasoara in limba romana. In conditiile legii, invatamantul se poate
desfasura si intr-o limba de circulatie internationala.
(3) Dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a invata limba lor materna si dreptul de a putea fi
instruite in aceasta limba sunt garantate; modalitatile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(4) Invatamantul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acorda burse sociale de studii copiilor si tinerilor
proveniti din familii defavorizate si celor institutionalizati, in conditiile legii.
(5) Invatamantul de toate gradele se desfasoara in unitati de stat, particulare si confesionale, in conditiile legii.

(6) Autonomia universitara este garantata.

(7) Statul asigura libertatea invatamantului religios, potrivit cerintelor specifice fiecarui cult. In scolile de stat,
invatamantul religios este organizat si garantat prin lege.

ARTICOLUL 33 - Accesul la cultura

(1) Accesul la cultura este garantat, in conditiile legii.
(2) Libertatea persoanei de a-si dezvolta spiritualitatea si de a accede la valorile culturii nationale si universale
nu poate fi ingradita.
(3) Statul trebuie sa asigure pastrarea identitatii spirituale, sprijinirea culturii nationale, stimularea artelor,
protejarea si conservarea mostenirii culturale, dezvoltarea creativitatii contemporane, promovarea valorilor
culturale si artistice ale Romaniei in lume.

ARTICOLUL 34 - Dreptul la ocrotirea sanatatii

(1) Dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat.
(2) Statul este obligat sa ia masuri pentru asigurarea igienei si a sanatatii publice.
(3) Organizarea asistentei medicale si a sistemului de asigurari sociale pentru boala, accidente, maternitate si
recuperare, controlul exercitarii profesiilor medicale si a activitatilor paramedicale, precum si alte masuri de
protectie a sanatatii fizice si mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

ARTICOLUL 35 - Dreptul la mediu sanatos

(1) Statul recunoaste dreptul oricarei persoane la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic.
(2) Statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice si juridice au indatorirea de a proteja si a ameliora mediul inconjurator.

ARTICOLUL 36 - Dreptul de vot

(1) Cetatenii au drept de vot de la varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie, si nici persoanele condamnate, prin
hotarare judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor electorale.

ARTICOLUL 37 - Dreptul de a fi ales

(1) Au dreptul de a fi alesi cetatenii cu drept de vot care indeplinesc conditiile prevazute in articolul 16
alineatul (3), daca nu le este interzisa asocierea in partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).
(2) Candidatii trebuie sa fi implinit, pana in ziua alegerilor inclusiv, varsta de cel putin 23 de ani pentru a fi
alesi in Camera Deputatilor sau in organele administratiei publice locale, varsta de cel putin 33 de ani pentru a
fi alesi in Senat si varsta de cel putin 35 de ani pentru a fi alesi in functia de Presedinte al Romaniei.

ARTICOLUL 38 - Dreptul de a fi ales in Parlamentul European

In conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cetatenii romani au dreptul de a alege si de a fi alesi in
Parlamentul European.

ARTICOLUL 39 - Libertatea intrunirilor

Mitingurile, demonstratiile, procesiunile sau orice alte intruniri sunt libere si se pot organiza si desfasura
numai in mod pasnic, fara nici un fel de arme.

ARTICOLUL 40 - Dreptul de asociere

(1) Cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului
politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a integritatii sau a independentei Romaniei sunt
neconstitutionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecatorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului, magistratii,
membrii activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organica.
(4) Asociatiile cu caracter secret sunt interzise.

ARTICOLUL 41 - Munca si protectia sociala a muncii

(1) Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de
munca este libera.
(2) Salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc securitatea si sanatatea salariatilor,
regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul saptamanal,
concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum
si alte situatii specifice, stabilite prin lege.
(3) Durata normala a zilei de lucru este, in medie, de cel mult 8 ore.
(4) La munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii.
(5) Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt
garantate.

ARTICOLUL 42 - Interzicerea muncii fortate

(1) Munca fortata este interzisa.
(2) Nu constituie munca fortata:
a) activitatile pentru indeplinirea indatoririlor militare, precum si cele desfasurate, potrivit legii, in locul
acestora, din motive religioase sau de constiinta;
b) munca unei persoane condamnate, prestata in conditii normale, in perioada de detentie sau de libertate
conditionata;
c) prestatiile impuse in situatia creata de calamitati ori de alt pericol, precum si cele care fac parte din
obligatiile civile normale stabilite de lege.

ARTICOLUL 43 - Dreptul la greva

(1) Salariatii au dreptul la greva pentru apararea intereselor profesionale, economice si sociale.
(2) Legea stabileste conditiile si limitele exercitarii acestui drept, precum si garantiile necesare asigurarii
serviciilor esentiale pentru societate.

ARTICOLUL 44 - Dreptul de proprietate privata

(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor
drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si
apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea
Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de
reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si
prealabila despagubire.
(4) Sunt interzise nationalizarea sau orice alte masuri de trecere silita in proprietate publica a unor bunuri pe
baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu
obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si
pentru alte daune imputabile autoritatii.
(6) Despagubirile prevazute in alineatele (3) si (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, in caz de
divergenta, prin justitie.
(7) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei
vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobandirii se prezuma.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile
legii.

ARTICOLUL 45 - Libertatea economica

Accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii
sunt garantate.

ARTICOLUL 46 - Dreptul la mostenire

Dreptul la mostenire este garantat.

ARTICOLUL 47 - Nivelul de trai

(1) Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure
cetatenilor un nivel de trai decent.
(2) Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare
de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute de lege. Cetatenii
au dreptul si la masuri de asistenta sociala, potrivit legii.

ARTICOLUL 48 - Familia
(1) Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti, pe egalitatea acestora si pe dreptul si
indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor.
(2) Conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate a casatoriei se stabilesc prin lege. Casatoria religioasa
poate fi celebrata numai dupa casatoria civila.
(3) Copiii din afara casatoriei sunt egali in fata legii cu cei din casatorie.

ARTICOLUL 49 - Protectia copiilor si a tinerilor

(1) Copiii si tinerii se bucura de un regim special de protectie si de asistenta in realizarea drepturilor lor.
(2) Statul acorda alocatii pentru copii si ajutoare pentru ingrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme
de protectie sociala a copiilor si a tinerilor se stabilesc prin lege.
(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor in activitati care le-ar dauna sanatatii, moralitatii sau care le-ar pune in
primejdie viata ori dezvoltarea normala sunt interzise.
(4) Minorii sub varsta de 15 ani nu pot fi angajati ca salariati.
(5) Autoritatile publice au obligatia sa contribuie la asigurarea conditiilor pentru participarea libera a tinerilor la
viata politica, sociala, economica, culturala si sportiva a tarii.

ARTICOLUL 50 - Protectia persoanelor cu handicap

Persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. Statul asigura realizarea unei politici nationale de
egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament ale handicapului, in vederea participarii efective a
persoanelor cu handicap in viata comunitatii, respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor.

ARTICOLUL 51 - Dreptul de petitionare

(1) Cetatenii au dreptul sa se adreseze autoritatilor publice prin petitii formulate numai in numele semnatarilor.

(2) Organizatiile legal constituite au dreptul sa adreseze petitii exclusiv in numele colectivelor pe care le
reprezinta.
(3) Exercitarea dreptului de petitionare este scutita de taxa.
(4) Autoritatile publice au obligatia sa raspunda la petitii in termenele si in conditiile stabilite potrivit legii.

ARTICOLUL 52 - Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica

(1) Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act
administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea
dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei.
(2) Conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica.
(3) Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este
stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta
sau grava neglijenta.

ARTICOLUL 53 - Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati

(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune,
dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a
libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale
unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa
fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce
atingere existentei dreptului sau a libertatii.

CAPITOLUL III
Indatoririle fundamentale

ARTICOLUL 54 - Fidelitatea fata de tara

(1) Fidelitatea fata de tara este sacra.
(2) Cetatenii carora le sunt incredintate functii publice, precum si militarii, raspund de indeplinirea cu credinta
a obligatiilor ce le revin si, in acest scop, vor depune juramantul cerut de lege.

ARTICOLUL 55 - Apararea tarii

(1) Cetatenii au dreptul si obligatia sa apere Romania.
(2) Conditiile privind indeplinirea indatoririlor militare se stabilesc prin lege organica.
(3) Cetatenii pot fi incorporati de la varsta de 20 de ani si pana la varsta de 35 de ani, cu exceptia voluntarilor,
in conditiile legii organice.

ARTICOLUL 56 - Contributii financiare

(1) Cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestatii sunt interzise, in afara celor stabilite prin lege, in situatii exceptionale.

ARTICOLUL 57 - Exercitarea drepturilor si a libertatilor

Cetatenii romani, cetatenii straini si apatrizii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu
buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti.

CAPITOLUL IV
Avocatul Poporului

ARTICOLUL 58 - Numirea si rolul

(1) Avocatul Poporului este numit pe o durata de 5 ani pentru apararea drepturilor si libertatilor persoanelor
fizice. Adjunctii Avocatului Poporului sunt specializati pe domenii de activitate.
(2) Avocatul Poporului si adjunctii sai nu pot indeplini nici o alta functie publica sau privata, cu exceptia
functiilor didactice din invatamantul superior.
(3) Organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organica.

ARTICOLUL 59 - Exercitarea atributiilor

(1) Avocatul Poporului isi exercita atributiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate in drepturile si in
libertatile lor, in limitele stabilite de lege.
(2) Autoritatile publice sunt obligate sa asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar in exercitarea atributiilor
sale.

ARTICOLUL 60 - Raportul in fata Parlamentului

Avocatul Poporului prezinta celor doua Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora.
Rapoartele pot contine recomandari privind legislatia sau masuri de alta natura, pentru ocrotirea drepturilor si
a libertatilor cetatenilor.