ANALIZĂ COMPARATIVĂ PRIVIND

CONTROLUL DE
CONTITUȚIONALITATE A ROMÂNIEI ȘI A
GRECIEI

Curtea Constituțională a României (CCR) 1este unica autoritate de jurisdicție constituțională în

România, independentă față de orice altă autoritate publică și care are, conform Constituției României
2 , rolul de garant al supremației Constituției.Comparative și modul de organizare
Curtea Constituţională din România este organizată şi funcţionează în baza dispoziţiilor
art.142-147 4 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr.47/1992 5 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale republicată şi ale prezentului regulament,
care se interpretează şi se aplică în conformitate cu prevederile Legii nr.124/2000 6 privind
structura personalului Curţii Constituţionale, ale Legii nr.303/2004 7 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale
celorlalte dispoziţii legale aplicabile, după caz, judecătorilor şi personalului CurţiiConstituţionale.

În România, verificarea constituționalității legilor înainte de promulgare sau controlul de

constituţionalitate a priori este reglementat de dispoziţiile art.146 lit.a) teza I din Constituţie
şi de art.15-18 din Legea nr.47/1992. Controlul este direct, exercitat numai și numai în urma
sesizării autorilor calificaţi enumerați mai jos:

 Preşedintele României;
 a unuia din preşedinţii Camerei Deputaților sau Senatului;
 a Guvernului;
 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - potrivit art.25 lit.c) din Legea nr.304/2004
privindorganizarea judiciară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii
Unite pentrusesizarea Curţii Constituţionale privind controlul constituţionalităţii legilor
înainte depromulgare);
 a Avocatului Poporului (acesta a devenit titular al dreptului de a sesiza Curtea
Constituţionalăcu controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare în urma
revizuirii Constituţiei dinanul 2003);
 a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi;
 a unui număr de cel puţin 25 de senatori.

Soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate sau controlul de constituţionalitate a posteriori

este reglementat de art.146 lit.d) din Constituţie şi de art.29-33 din Legea nr.47/1992.

În cadrul acestui tip de control, Curtea hotărăşte atât asupra excepţiilor de

neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o
ordonanţă, în vigoare, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, cât şi
cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului.

Excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată:

 de către părţile unui litigiu;
 din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial;
 de procuror, în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă;
 de Avocatul Poporului, direct.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe

imperative stabilite prin legea organică a Curţii Constituţionale [art.29 alin.(1) din Legea
nr.47/1992]:
– să fie o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă. Prin urmare,
doar actele cu caracter legislativ fac obiectul controlului de constituţionalitate, nu şi actele
administrative. Acestea din urmă pot fi supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele
judecătoreşti;

– legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să fie în vigoare. Prin Decizia nr.766/2011,
Curtea Constituţională a constatat că sintagma „în vigoare” este constituţională în măsura în
care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau
ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se
producă şi după ieşirea lor din vigoare;

– legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în
orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Evident că această cerinţă nu se aplică
în cazul în care Avocatul Poporului ridică excepţia de neconstituţionalitate;

– legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională
printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Atunci când excepţia nu îndeplineşte
cerinţele menţionate anterior, instanţa este obligată să respingă printr-o încheiere motivată
cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi

trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la
cel al Senatului, iar în cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul
este de 2 zile.

Data la care legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor se aduce la cunoştinţă în
plenul fiecărei Camere în termen de 24 de ore de la depunere.
Depunerea şi comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele Parlamentului lucrează în
plen.

După primirea actului de sesizare, preşedintele Curţii desemnează,printr-o rezoluţie datată,

judecătorul-raportor şi magistratul-asistent şi stabileşte data la care vor avea loc dezbaterile.
În cazul sesizării Curţii Constituţionale de unul dintre preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, de parlamentari, de Guvern, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de
Avocatul Poporului, Curtea va comunica Preşedintelui României sesizarea primită, în ziua
înregistrării.

Dacă sesizarea s-a făcut de Preşedintele României, de parlamentari, de Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie sau de Avocatul Poporului, Curtea Constituţională o va comunica, în termen de 24 de ore de la
înregistrare, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, precizând şi data când
vor avea loc dezbaterile. Dacă sesizarea s-a făcut de preşedintele uneia dintre Camerele
Parlamentului, Curtea Constituţională o va comunica preşedintelui celeilalte Camere, Guvernului,
precum şi Avocatului Poporului, iar dacă sesizarea s-a făcut de către Guvern, Curtea o va comunica
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, precizând şi data
când vor avea loc dezbaterile.Până la data dezbaterilor, preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului pot prezenta, în scris, punctele lor de vedere.

Punctul de vedere al Guvernului se prezintă numai sub semnătura primuluiministru.

Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale, pe baza sesizării, a documentelor şi a
punctelor de vedere primite şi poartă atât asupra prevederilor menţionate în sesizare, cât şi
asupra celor de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate.
 Deciziile prin care se respinge excepţia de neconstituţionalitate se comunică: instanţei care a
sesizat Curtea Constituţională sau Avocatului Poporului, după caz. Deciziile prin care se
constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau
dintr-o ordonanţă în vigoare se comunică: celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului,
instanţei care a sesizat Curtea Constituţională; în cazul în care la data comunicării deciziei
Curţii Constituţionale cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanţa comunică acestuia
decizia;autorităţilor publice implicate.

Efectele deciziei
În caz de constatare a neconstituţionalităţii legii, potrivit art.147 alin.(2) din Constituţie,
Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu
decizia Curţii Constituţionale.

Constituția Greciei este legea fundamentală a Greciei. Ea a fost adoptată de cea de-a 5 a
Adunare Constituantă a Greciei la data de 11 iunie 1975, forma actuală fiind cea rezultată în
urma modificărilor din martie 1986 și din 2001.
Constituția Greciei începe cu fraza: “În numele Sfintei, Cosubstanțiale și Indivizibilei
Treimi”, marcă a religiei majoritar ortodoxe a populației acestei țări.
Structura constituției este una sistematic împărțită în părți, secțiuni, capitole și articole.În
total sunt 120 de articole.

Din 1975, Constituția Republicii Elene a suferit două revizuiri: una în 1986 și alta în 2001

Constituția din 1975 cuprindea o serie de drepturi individuale și sociale care răspundeau
nevoilor acelui timp. Statul de drept era protejat în mod efectiv și exista o prevedere privind
participarea țării la organizațiile internaționale și-indirect- la Comunitatea Economică
Europeană.

Constituția din 1986 introducea un sistem guvernamental pur; definind sistemul politic al
Greciei drept o Democrație Parlamentară cu Președintele ca șef al statului. Cu alte cuvinte,
sistemul este centrat în jurul Parlamentului, una dintre cele două autorități legislative ale țării.
Cealaltă autoritate legislativă fiind Președintele Republicii.

Constituția din 2001 a introdus noi drepturi individuale (cum ar fi protecția identității
genetice sau a datelor personale din procesarea electronică); a introdus noi reguli privind
transparența în viața politică (referitor, de ex. La finanțele partidelor politice, cheltuielile
electorale, relațiile proprietarilor media cu statul etc.), a reorganizat funcționarea
Parlamentului și a întărit descentralizarea. De remarcat faptul că revizuirea din 2001 nu a
privit nicio dispoziție majoră referitoare la forma de guvernământ, fapt care o diferențiază de
cea din 1986.

În domeniul integrării europene, trei modificări au o importanță deosebită: clauza

interpretativă de la art.28 conform căreia această dispoziție constituțională funcționează ca
temei constituțional pentru participarea Greciei la procesul de integrare europeană; clauza
interpretativă de la art. 80 se referă în mod expres la participarea Greciei la Uniunea
Economică și Monetară și la zona euro; și, noul paragraf8 al art. 70 impune ca Guvernul să
informeze Parlamentul asupra procedurii cu caracter legislative care se derulează în cadrul
U.E și în special la nivel Consiliului European.

Consiliul Constituţional are nouă membri, al căror mandat este de nouă ani şi nu poate fi
reînnoit. Consiliul Constituţional se înnoieşte cu o treime din membrii săi, din trei în trei ani.
Trei dintre membri sunt numiţi de Preşedintele Republicii, trei de Preşedintele Adunării
Naţionale, trei de Preşedintele Senatului.Pe lângă cei nouă membri susmenţionaţi, sunt
membri de drept pe viaţă ai Consiliului Constituţional foştii Preşedinţi ai Republicii.
Preşedintele Consiliului Constituţional este numit de Preşedintele Republicii. În caz de
egalitate de voturi, Preşedintele Consiliului Constituţional are votul decisive.

Bacanu Ionut